Salutare,
Diana aici.
Am revăzut de curând un film drag mie despre lagărele naziste de exterminare. Evident, nu lagărele în sine îmi sunt dragi, ci bunătatea și speranțele unora dintre cei care au încercat să le îmbunătățească viața deținuților.
Mi-am reamintit cât de important e să fim vigilenți și conectați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Răul nu se naște peste noapte, ci se dezvoltă treptat. Depinde în mare măsură de fiecare dintre noi ca anumite lucruri să nu se dezvolte, să fie prevenite sau contracarate din timp.
1. Holocaust
În fiecare an, pe 27 ianuarie, marcăm ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Probabil ai văzut mai multe filme despre cel de-al doilea Război Mondial. Poate că te-a preocupat subiectul, poate că te-a îngrozit ideea lagărelor de exterminare.
Tocmai despre acest lucru este Holocaustul. Despre tragedia căreia i-au căzut victime milioane de oameni. Termenul provine din greaca veche și înseamnă ardere completă. Vizează consecințele practicilor naziste de distrugere a corpurilor deținuților prin ardere. Știi prea bine, imaginile cu evrei și nu numai fiind gazați apoi arși în sinistrele crematorii din lagărele naziste.
Ai putea să te întrebi, la ce bun să ne mai reamintim an de an de crimele și de masacrele din trecut? Deși este cea mai mare crimă din istorie, Holocaustul aparține trecutului. Nu ne mai preocupă, privim cu încredere spre viitor. Totuși, sunt unele evenimentele revoltătoare din istoria noastră ce merită o atenție aparte.
Tocmai pentru că istoria nu trece niciodată. E mereu cu noi, ne instruiește și ne oferă exemple pentru modalitățile în care se infiltrează și se dezvoltă răul. Pentru ca Holocaustul să nu se mai repete e important să fim conștienți. Nazismul și ceea ce l-a inspirat nu au nimic predestinat în ele însele.
Sunt doar opțiuni.
2. Banalitatea răului
După război, mulți criminali au fost judecați și condamnați la moarte. Nu toți și nici măcar marea majoritate a acestora nu au fost prinși, ci doar o mică parte. Ceea ce au scos la iveală interogatoriile și examinările la care au fost supuși cei care ordonaseră crimele în masă nu a fost cruzimea monstruoasă a acestora, ci „banalitatea răului”.
Te-ai fi așteptat ca cei care implementaseră și coordonaseră cele mai ample masacre din istorie să fi fost niște monștri în carne și oase. Nici pe departe, cei mai mulți dintre ei erau oameni absolut normali, cu preocupări absolut firești, dar care acționaseră în mod fanatic pentru o idee criminală, considerată bună, și revoltătoare. În mod curios, susțineau că făcuseră ceea ce au făcut călăuziți de intenții bune, că erau devotați propriului popor și că luptaseră pentru o cauză justă.
Lucrurile nu au stat deloc așa. Au făcut mult rău, chiar dacă se amăgeau că acționau în slujba binelui.
Unul dintre principalii arhitecți ai Holocaustului, Adolf Eichmann, a fost prins, judecat în Israel și apoi condamnat la moarte. Deși a fost examinat de numeroși psihologi, nu i-au fost descoperite tulburări de comportament. Dimpotrivă, era sănătos tun din punct de vedere psihic. Era la fel de normal ca orice alt cetățean. Acționase din convingere și devotament.
Filosoafa Hannah Arendt l-a transformat într-un simbol, al răului care zace ascuns în fiecare dintre noi. Un simbol al banalității răului, în așteptarea de condiții în care să se manifeste.
3. În fiecare dintre noi se ascunde un nazist?
Anii au trecut de la ororile celui de-al Doilea Război Mondial, dar întrebările mistuitoare au rămas. Ba chiar s-au înmulțit. Se ascunde oare în fiecare dintre noi un nazist? În împrejurări precum cele din război am fi, fiecare dintre noi, capabili de atâta cruzime și bestialitate? Suntem egoiști și răi de la natură și ne lipsește doar scena potrivită pentru a da frâu liber celor mai agresive și sadice porniri?
Experimentele făcute de psihologi renumiți precum Zimbardo și Milgram demonstrează că da, avem un potențial enorm de a fi violenți. Când vine vorba despre o autoritate care ne cere să acționăm violent, o facem, cumva la adăpost de orice responsabilitate. „Eu doar am urmat un ordin” și „nu e vina mea” tind să arunce în aer orice responsabilitate individuală.
Și totuși, oamenii nu fac rău în mod instinctiv. Sunt capabili să meargă până în pânzele albe pentru a face bine. Totul depinde de cum e ambalat binele. Cei care au comis cele mai mari crime din istoria umanității credeau că sunt de partea bună a istoriei. S-au lăsat îndoctrinați și au fost amăgiți că își aduc contribuția la crearea a ceva măreț.
Oamenii nu sunt neapărat supuși, ci mai degrabă conformiști. Dacă tragi de ei suficient de mult, dacă îi manipulezi, controlezi și condiționezi atunci sunt șanse mari să le facă rău altora, dar nu doar de dragul răului, ci în numele binelui. Prin deghizarea răului în bine au fost puse în mișcare cele mai mari atrocități din istorie.
Cum luptăm cu toate acestea? Doar dacă suntem prezenți, vigilenți și conștienți avem o șansă să nu ne conformăm răului. Să nu ne lăsăm ispitiți de răul care pare a fi bine. Să nu confundăm răul cu binele și să nu ne lăsăm înlănțuiți de violențele pe care le atrage.
Trecutul nu trece niciodată!
Creștem împreună,
Diana
