🚀 Am lansat noul Grile-Rezidentiat.ro. Click aici și testează-l!
În accepțiunea celor mai mulți dintre noi, rutina înseamnă disciplină. Calitatea cultivabilă care te ține pe linia de plutire cu îndatoririle tale. Rutina este acel element aducător de ordine, pace și productivitate atunci când este bine făcută. Dar mai este aducătoare de ceva. Aducătoare de pilot automat. Dacă la mașini pilotul automat ne este prieten, în viața de zi cu zi nu prea mai este.
Dacă nu îți petreci un timp destul de mare din viață cerând feedback de la oamenii din viața ta, este imposibil să îți conturezi o imagine prea clară despre cine ești. Mecanismul de apărare numit raționalizare va găsi tot timpul scuze și explicații pentru felul în care ești, în care acționezi și în care gândești.
Știu că sună contra-intuitiv, însă adversitățile apărute în calea noastră nu ne sunt inamici. Sunt, mai degrabă, căile sau instrumentele prin care putem fi varianta noastră cea mai bună. Asta înseamnă că ar trebui să mulțumim cerurilor pentru perioadele tulburi? Nu. Dar putem să găsim calea de a fi varianta noastră ideală la care mai visăm câteodată cu ochii deschiși? Cred că da.
Cu toții ne surprindem gândind lucruri meschine, răutăcioase, sau pur și simplu... stupide. Da, suntem și astfel de oameni, dar procentul în care suntem așa ne aparține în totalitate. Și în acest sens, am auzit ceva mișto: „Primul tău gând este o condiționare. Al doilea este cel construit de tine”.
Îți mărturisesc că nu îmi place să îmi complic viața. Momentele mele cele mai pașnice sunt când urmăresc un serial-documentar despre crime și mă simt binecuvântată cu viața mea banală. Dar nu este bine. De ce?
Te-ai regăsit vreodată în situația de a simți instinctiv că persoana din fața ta este periculoasă, fără ca aceasta să-ți fi făcut ceva? Sau să te simți brusc invadat de anxietate în prezența cuiva, fără să ai un motiv pentru care să simți ce ai simțit? Ei bine, nu, nu este vorba despre al șaselea simț. Nu suntem cititori de minți și nici nu avem super puteri. Avem în schimb niște abilități super normale despre care știm puține.
O să îți povestesc astăzi despre un subiect care m-a frământat puțin în ultima perioadă. Este vorba despre eul experiențial și cel narator din fiecare dintre noi. Nu, nu este un comentariu la limba română. Sunt însă niște noțiuni care, poate, îți vor schimba percepția asupra modului în care funcționează o parte a psihicului nostru.
Traversăm perioade tulburi. Ba ne aflăm în criză economică, ba în criză sanitară, ba în criză... geopolitică. Nu trebuie să disperăm, și nici să devenim fataliști, însă este esențial să încercăm să înțelegem evenimentele din jurul nostru. Te-ai gândit vreodată la cum influențează geopolitica, psihologia și starea noastră de zi cu zi, și invers?
Am ales să încep în această primă vineri cu un subiect care, în mod normal, mă făcea să strâmb puțin din nas. De ce? Pentru că atât sensul pe care eu i-l atribuiam, cât și percepția generală a celorlalți, mă făceau să mă țin departe de el. Subiectul este sacralitatea, primul nostru punct pe agendă. Unul dintre lucrurile care ne separă cel mai clar de dragele noastre animale este aspirația către sacru. Nu prea conștientizăm că avem această năzuință deoarece asocierea cea mai frecvent întâlnită a acestui termen este cu religia.
Nevoia de a crea conexiuni și de a comunica este specifică multor specii viețuitoare pe această planetă. Fără ele, supraviețuirea nu ar fi posibilă. Și, deși au apărut ca mecanisme menite să ne ajute la perpetuarea vieții, stabilirea de conexiuni și comunicarea au ajuns unele dintre acele lucruri care dau sens vieții și ne fac viața mai frumoasă.