Cum să-ți dai seama că ești mințit

Salutare,

Diana aici.

Articolul de astăzi o să fie cu multe liniuțe pentru că vreau să îți las schematic câteva tehnici prin care poți deosebi un comportament sincer de unul mincinos.

Spoiler alert: nu o să devii the next Baba Vanga în urma citirii acestui articol, însă sunt sigură că îți vor fi de folos informațiile: fie să identifici mincinoșii mai bine, fie să minți tu mai bine. *evil laugh*


1. Minciuna bat-o vina

Minciuna este partenerul de preț al umanității cam… dintotdeauna.

Organizarea socială în care trăim ca specie face ca minciuna să fie de neevitat, din păcate. Oricare ar fi crezurile tale, oricât de curat ai încerca să trăiești, tot de lovești de minciunele, mai ușoare ori ba, zi de zi.

Când încerci să îi observi pe ceilalți, știi și tu că nu este tot timpul ușor să identifici un comportament mincinos pentru că de multe ori nesiguranța, stima de sine scăzută, inhibiția, anxietățile sau dorința de influențare a percepției nasc comportamente similare cu minciuna, fără a fi însă vorba despre asta.

În general, înainte de a trage o concluzie cu privire la o posibilă minciuna, ia în calcul că este nevoie de mai mult de un singur comportament, dintre cele pe care le voi enumera astăzi, pentru a trage o concluzie rațională că cineva te minte.

Adică, înainte de a intra la bănuieli, asigură-te că ai minim 2 dintre reacțiile pe care urmează să le înșir la linie, dar nu chiar acum.


2. Să mint sau să nu mint, aceasta-i întrebarea

Știi și tu că iarna nu-i ca vara, așa că nici minciunile nu sunt toate la fel. Avem mai multe tipuri de comportamente mincinoase care se încadrează în următoarele:

– minciuna albă – cea în care îi spui mamei că da, ai mâncat mâncare sănătoasă azi și nu ai mai fugit la KFC;

– minciuna intenționată – când minți strict pentru propriul interes – nu dau exemple, îți las conștiința să lucreze :));

– minciuna de sine – marea majoritate a problemelor noastre par să vină din incapacitatea de a fi sincer cu noi înșine, și de a ne comporta în acord cu adevărul nostru, oricare ar fi acela;

– minciuna compulsivă – aici e vorba de cazuri rare, patologice, dar mai toți avem un exemplu de cunoștință care se apropie de zona asta. În general, este vorba despre indivizi care au o problemă cu imaginea lor, cu stima lor de sine și compensează prin scenarii fabuloase la adresa lor;

– altele – aici aș băga exagerările, poveștile înflorite de amorul artei, bârfele și zvonurile lansate care au și o funcție socială puternică în afară de faptul că sunt enervante, angajamentele încălcate, promisiunile pe care nu le ținem și… te las pe tine să mai completezi cu altele.


3. Hai că te-am prins cu mâța-n sac

Să trecem și la punctul fierbinte de pe agendă: cum depistăm minciunica.

Îți voi lăsa, punctual și pe scurt, principalele metode pentru a a-ți testa abilitățile la următoarea întrevedere cu cineva:

– repetarea întrebării – un om gândește de zece ori mai rapid decât vorbește, deci atunci când cineva repetă o întrebare evidentă, acesta câștigă aproximativ 30 de secunde pentru a-și gândi răspunsul;

– declarații non-răspuns – sunt genul de declarații auzite la politicieni de cele mai multe ori: mă bucur că m-ați întrebat, știam că voi primi o astfel de întrebare, este o întrebare bună și tot așa. Intenția este tot ca mai sus, de a câștiga timp;

– politețe excesivă – în momentul în care cineva a crescut brusc nivelul politeții în conversație, se trage un semnal de alarmă. Scopul poate fi evitarea confruntării sau distragerea de la aflarea adevărului;

– referiri la declarații precedente – uneori, anumite persoane, în loc să răspundă direct la o întrebare, fac trimiteri către răspunsuri anterioare: așa cum i-am spus lui…, repet declarația anterioară, așa cum am spus de atâtea ori, etc. Tehnica repetiției este un instrument psihologic foarte abil care ne fentează creierul destul de ușor. Știi maxima că orice lucru repetat de suficiente ori devine adevăr, nu?;

– invocarea religiei – în general, recurgerea la autoritate, de orice natură ar fi ea (chiar și la Dumnezeu), poate fi un semnal de comportament înșelător;

– modalizatori – sunt doi la număr: de excludere – se poate răspunde sincer la anumite părți ale întrebării evitând minciuna (în esență, probabil, adeseori, în mare parte) și de percepție – folosiți pentru a spori credibilitatea (sincer vorbind, să fiu sincer până la capăt, cu onestitate);

– reclamații procedurale – când o persoană afișează o atitudine ofensivă fără a fi agresivă: de ce mă întrebi asta?, cât mai durează tirada asta de întrebări, mai ai mult? -poate fi o tactică de câștigare de timp sau de îndreptare a atenției către altceva.

Pe lângă cele de mai sus, amintesc clasicele: incapacitatea de a răspunde, ezitarea în a nega faptele, reticența sau refuzul de a răspunde, clasicele declarații contradictorii, atitudini agresive la întrebări și… am rămas fără idei.

Spune-mi tu, acum, cu liniuțe sau nu, ce comportamente mincinoase ai mai întâlnit?

Cum le-ai identificat?


Creștem împreună,
Diana