Cum se schimbă oamenii?

Salutare,

Diana aici.

Inspirația de azi și citatele au fost luate dintr-o carte pe care o citesc în prezent: Cum se schimbă oamenii. A fost genul de carte cumpărată fix pentru titlu. Pentru că este o întrebare pe care mi-am pus-o și mi-o pun constant.

De ce unii dintre noi se auto-actualizează cu succes? De ce alții, cu circumstanțe de viață similare, rămân prinși în aceleași vechi tipare, cu aceleași replici, aceleași gânduri, aceleași concepții învechite? De ce unii se lasă prinși în închisoarea rigidității, iar alții valsează pe evenimentele mereu în schimbare?

Și de ce unele aspecte din noi se află oare închistate, iar alte aspecte, tot din noi, valsează grațios?

Uite ce am reușit să prind până acum din carte. Sper să-ți fie de folos.

Roboții și oamenii au în comun faptul că acțiunile lor se bazează pe o programare realizată în trecut.

Biologia noastră este centrată pe adaptare și pe supraviețuire. Mai ales creierul nostru. El va încerca de fiecare dată să acționeze cât mai rapid cu putință, cu minime informații. Și, ca să ușureze supraviețuirea, se bazează pe capacitatea de programare. Dacă, spre exemplu, creierul tău încă de mic copil înțelege că nu trebuie să-ți exprimi emoțiile negative pentru că există o repercusiune nedorită, va merge ulterior prin viață reprimând acele emoții care i-ar putea periclita așa-zisa supraviețuire.

Și dacă ne gândim la o astfel de persoană, cu o astfel de programare, șansele ca ea să fie mai predispusă să adopte sisteme filosofice pacifiste este măricică. Ba, mai mult, am întâlnit cazuri concrete de astfel de persoane la care există o predispoziție majoră de intrare în relații cu persoane violente. Iar acea persoană va resimți, de fiecare dată, ca pe un succes personal important faptul că nu își exprimă emoțiile negative și nu dă curs unor stări violente.

Și toate acestea pentru că al nostru creier excelează în a trage concluzii în plan inconștient, care conduc tiparele de comportament conștiente.

Este o sursă de confort și de siguranță consolidarea convingerilor pe care le deținem deja. Și acționarea conform programării.

Natura creierului nu este una liberală, dacă ar fi să facem o paralelă politică, ci una profund conservatoare. El vrea scurtături, vrea să execute aceleași acțiuni care au funcționat în trecut și care ne-au ținut în viață. Asta se poate traduce în zilele noastre în: nu-ți asuma riscuri, fă ceea ce familia ta sau comunitatea dorește să faci, devino ceea ce îți asigură cu succes supraviețuirea în circumstanțele în care trăiești.

Norocoșii care au programările făcute de creier pe aceeași frecvență cu circumstanțele vieții sunt niște fericiți. Viața e faină.

Pentru ceilalți, blocați între modul în care creierul a fost programat și așteptările comunității/familiei + propriile așteptări legate de viață, sănătate emoțională și psihică, riscul îmbolnăvirii este unul mare.

Așadar, secretul fericirii la mulți dintre noi este aceasta îmbinare perfectă între felul în care viața/mediul/familia ne-a programat și circumstanțele vieții care ne solicită fix ceea ce am fost programați să fim.

Iar dacă nu nu ne aflăm în acel cadru, pentru a fi fericiți sau măcar într-o oarecare stare de pace și echilibru, trebuie să ne schimbăm.

După primul pas, conștientizarea nevoii de auto-actualizare și schimbare, urmează spargerea vechilor obiceiuri.

Mai exact, oamenii se schimbă atunci când experiențele noi sparg vechiul tipar stimul-răspuns (obiceiurile). Întrucât depindem de executarea repetitivă a obiceiurilor pentru a simți că suntem în siguranță și că deținem controlul, perturbarea acestor tipare ne face să ne simțim anxioși. Răspunsul reflex la schimbare este fie întoarcerea la vechile tipare, fie adoptarea unui nou obicei sau sistem de convingeri pentru a scăpa de anxietatea incertitudinii. Dacă reușim să tolerăm anxietatea generată de nesiguranță și să ne continuăm călătoria, schimbarea este inevitabilă.

Obiceiurile și lucrurile pe care le putem schimba la noi sunt din multe arii: de la emoțional până la felul în care bem apă. Iar toate, de la mic, la mare, cântăresc puternic. Nu am cum să epuizez perspectiva schimbării, așa că îmi aleg un singur subiect: schimbarea emoțiilor.

Pentru restul, îți recomand această carte. Este de un real ajutor.

În ceea ce privește emoțiile, vreau să arunc un știai că?

Știai că partea de cortex prefrontal median este singura capabilă să modifice reacțiile sistemului limbic, cu precădere reacțiile amigdalei (cea care este responsabilă pentru reglarea emoțiilor intense ce țin de supraviețuire). Iar acest cortex prefrontal median își ia informațiile de la nivelul mușchilor, încheieturilor, viscerelor și aduce apoi inputul în creierul conștient. Iar noi, dacă conștientizăm baza somatică putem deveni capabili să ne accesăm și să ne înțelegem reacțiile emoționale.

Plecând de la înțelegere, fiecare dintre noi poate interveni și aduce în scenă cogniția. Putem, spre exemplu, pentru a ne detașa de valul emoțional care ne cuprinde corpul și mintea, să ne spunem: se pare că mă simt furios; sau, mă gândesc că mă simt foarte anxios.

Da, știu, nu e vreo mantra magică și nici nu sunt cine știe ce fraze. Dar important este să găsim cuvintele potrivite pe care să le aducem la suprafața conștiinței și prin care să devenim mici observatori ai propriului sine copleșit de emoții.

Știu că este foarte seducător să cedăm gândurilor și emoțiilor noastre negative. Sunt ca o tornadă care ne trage spre ea.

Prin acel mic exercițiu de mai sus putem face, însă, un prim pas spre a ne construi capacitatea de a refuza să fim luați pe sus de vechile reacții cu care ne-am obișnuit, de aceleași emoții și impulsuri, de aceleași gânduri negative repetitive și de poveștile toxice în jurul cărora ne-am construit o parte din identitate.

Ar mai fi multe de spus, dar te las să le descoperi în cartea: Cum se schimbă oamenii.

Dacă o citești, lasă-mi un mesaj și spune-mi cum ți s-a părut.

Creștem împreună,
Diana