Despre oncologie – Interviu text cu dr. Alexandru Velcescu

Dr. Alexandru Velcescu este medic specialist în oncologie medicală. A absolvit UMF Carol Davila în 2017 și a obținut titlu de medic specialist și dreptul de liberă practică în 2023. Printre subiectele de interes în oncologie se numără imunoterapia cancerelor solide ale adultului, oncogia geriatrică și oncologia integrativă.

Viața profesională de pe acum l-a învățat că diagnosticul de boală neoplazică nu este sfârșitul, nu este o condamnare imutabilă, ci o boală sistemică și cronică, care poate fi supravegheată și tratată cu succes, cu echipa multidisciplinară potrivită (inclusiv nutriționiști și psihologi dedicați).

În condițiile în care reprezintă entitatea nosologică pe locul al II-lea (deocamdată) în lume ca mortalitate (din păcate, pe locul I ca mortalitate prevenibilă în România), lui dr. Alexandru Velcescu i se pare de la sine înțeles că numai prin munca în echipă și prin educația pacienților se poate aduce o schimbare la noi în țară, în acest sens.

Incursiune în mintea medicului Alexandru Velcescu

Să începem cu începutul… Ce fel de medic îți doreai să devii când ai început facultatea? Te gândeai la o anumită specialitate?

În realitate, nu mi-am dorit de la bun început să urmez cariera de doctor în medicină umană. Din liceu, urmând curricula dorită de ştiinţele naturii la Colegiul Naţional Sfântul Sava, îmi doream să ajung să studiez şi să fac cercetări în biochimie, la o facultate din străinătate. Şansa mea a fost în clasele XI şi XII să ajung cu bursă la facultatea dorită, cu rezultate la olimpiadele internaţionale de chimie.

Devastat că nu reuşisem 2 ani la rând să ajung în lotul restrâns pentru internaţională, m-am lăsat convins de mama mea (medic stomatolog) să urmez U.M.F. Carol Davila în Bucureşti (măcar, îmi spuneam, intru cu dosar de olimpic). Încet, dar sigur, etichetele mele mentale auto-impuse de „mizantrop”, „depresiv incurabil” şi „lup singuratic” s-au dizolvat treptat şi am reuşit să-mi iau diploma de licenţă, după ce am repetat anul V de facultate şi numai cu ajutorul şedinţelor de psihoterapie cognitiv-comportamentală, meditaţie şi câţiva prieteni buni. M-am decis pentru specialitatea de oncologie medicală în săptămâna dintre examenul de rezidenţiat şi repartiţia mare, în 2017.

Cum ai ajuns să realizezi că aceasta este specialitatea potrivită pentru tine?

Cum? Numai prin multă introspecţie. Ajută şi o analiză SWAT la propria persoană. Când? Abia în anul III de rezidenţiat, când am avut încă un moment de cumpănă spirituală şi am realizat că specialitatea aleasă mi se potriveşte. 

Ce a cântărit cel mai mult în alegerea ta?

Dorinţa mea de a participa la studii clinice, complexitatea cazurilor şi capacitatea de detaşare (la început, n-o puteam deosebi de o răceală la suferinţa umană, iar acest lucru ieşea la suprafaţă – nu-mi plăcea de persoana mea şi primele impresii pe care le evocam pacienţilor şi colegilor mei în primii trei ani de rezidenţiat).

Pentru cine crezi că NU este potrivită oncologia?

Celor care nu-şi doresc colaborări constante şi strânse cu toate celelalte specialităţi şi nu-şi doresc urmărirea şi planificarea atentă a conduitei terapeutice chiar cu ani în avans, cu rate de succes cu mare variabilitate. Nu spun că nu poţi avea succes ca oncolog fără să ţii cont de aceste lucruri, dar, în opinia mea, regretele s-ar acumula mult mai repede.

Îți mai amintești cum a fost primul an de rezidențiat? Câteva tips and tricks pentru cei care încep specialitatea? Ce este vital să știe? Ce nu îți spune nimeni înainte să începi și e bine să știi? Ce ai învățat tu și consideri că e important să dai mai departe?

Foarte greu primul an de rezidenţiat: deşi am lucrat numai pe secţii de medicină internă şi cardiologie (conform curriculei vechi), toţi coordonatorii mei aveau pretenţia că puteam face consulturi interdisciplinare de la bun început. Fraţilor, citiţi în mod constant, mai ales studii clinice. Eu am început prin AscoPost (newsletter gratuit) si OncologyPro de pe platforma ESMO (trebuie să devii membru mai întâi), dar abia din anul II de rezidenţiat, când îmi luasem primul an de modul de oncologie, la Spitalul Elias.

Ajută şi un cont pe UpToDate (nici nu costă mult). Am făcut greşeala să mă apuc foarte târziu de studiul individual (în afara pregătirii pentru specialitate) şi aş fi ajuns acum în mai 2023, după primele saptămâni ca medic specialist (am încheiat în februarie 2023 rezidenţiatul – povestesc mai târziu de ce), la un nivel mult mai înalt de competenţă.

Ce sfaturi ți-ai oferi tu ție, dacă te-ai putea întoarce în timp, în anul 1 de rezi?

Nu dispera, nu te-ntrista. Purcede drept şi biruie în furtună (cred că e după o poezie de Arghezi…).

Cum te-a transformat viața de medic pe această specialitate?

Măcar ştiu că nu mai sunt „brânză bună în burduf de câine”, cum îmi imaginasem până să-mi iau examenul de specialitate. După multe porţii de „humble pie”, meritate, devii mai sincer faţă de propria persoană şi asta creează oportunităţi de autodezvoltare, ca om şi, inerent, ca medic.

Despre viața în spital pe această specialitate

Cum arată o zi din viața unui rezident? Ce atribuții are? Ce lipsește? Ce lucruri pozitive găsești tu în munca ta din rezidențiat?

Depinde de locul de muncă. În cazul meu, pentru că mă ambiţionasem din anul IV de rezidenţiat (ultimii doi ani de rezidenţiat au fost pe modul de oncologie), pe secţia de oncologie a Spitalului Clinic Colţea, (în a căror subordine directă oricum eram: şeful secţiei de atunci – pe care îl consideram un model – şi un fost rezident al său), dimineaţa mai coboram direct la consultaţiile de spitalizare zi, ca observator sau medic consultant, raportam noutăţi sau chestiuni mai problematice medicilor curanţi, lucram la externări (deobicei stăteam peste program cu o zi înainte să le am aproape gata), trimiteam condici la spitalizare zi după ce ieşeau rezultatele analizelor, iar după o pauză scurtă de prânz urmau condicile celor internaţi pe pat şi mă apucam de istoricele pacienţilor noi. Mă întorceam acasă obosit, dar mă bucuram că-mi învăţam meseria, lucru pe care nu l-aş fi putut obţine la Spitalul Elias. Ajuta şi mediul de lucru din cabinetul rezidenţilor, ne ajutam reciproc în mod constant.  

Cum este programul de lucru? Gărzi – frecvență, cele mai frecvente urgente? Salariu? Spor? Cum te-ai adaptat programului, în cât timp?

Luând ca exemplu cazul meu, este imposibil de imaginat că programul de lucru se încheie la 15:00, conform pontajului (decât extrem de rar, în funcţie de implicare). Mi-au luat cel puţin două luni până să-mi intru în ritm. Din anul IV, am lucrat un an în gărzi plătite în linia întâi la Spitalul Colţea (nu existau linii de gardă a II-a prin 2021-2022 pe oncologie, neplătite, pentru rezidenţi; s-ar putea să se fi schimbat lucrurile între timp).

De obicei, se prezentau pacienţii secţiei noastre cu toxicităţi la tratament, dar şi mulţi care se tratau în privat. La camera de gardă se prezentau şi pacienţi ca prime prezentări la oncolog, chiar şi în urgenţe (spre exemplu, am internat o dată un bărbat cu sindrom de hipertensiune intracraniană cu multiple metastaze cerebrale, cu tumora primară încă nedepistată). La capitolul salariu, după creşterile salariale din 2018 şi odată cu încadrarea la gradaţia întâi, din anul IV de rezindeţiat, cu spor de 30% (parcă), nu mă puteam plânge (au ajutat şi onorariile din gărzi, deşi n-am dorit să le reiau după primul an, nu erau compatibile cu stilul de viaţă dorit şi ambiţiile mele pentru viitor, oricât de mult am reuşit să învăţ din ele – eu tot recomand să încercaţi măcar un an).

Cât de solicitantă este oncologia? Ai timp și de viața personală?

Este solicitantă. Eu am avut nevoie de 5 săptămâni de concediu fără plată, cu prelungirea ulterioară a rezidenţiatului, ca să-mi revin după şocul iniţial din 2019, la Spitalul Elias. Însă eram altă persoană atunci, chinuită de propriile gânduri de om deprimat şi cu stigma încadrării pe spectrul autismului (cam undeva între una şi două deviaţii standard pe curba de clopot, orientativ, cu două, maxim trei trăsături prezente din cele definitorii).

S-ar putea să percepeţi altfel experianţa primului an pe secţia de oncologie. Cu siguranţă ai timp şi de viaţă personală…atât cât îţi oferi. Mă refer dincolo de invitaţiile (uneori insipide) ale colegilor de muncă la o ieşire în oraş, dacă nu este un lucru cu care rezonezi. Rezidenţiatul nu mi-a stăvilit dragostea pentru înot, manga, anime şi jocuri video, spre exemplu :)) numai să nu te pierzi în ele.

Cum sunt îndrumătorii de rezidențiat?

Din nou, depinde…Coordonatorul de rezidenţiat poate fi doar de fond. Mentorii de pe secţia de oncologie sunt adevăraţii formatori, daca mă-ntrebaţi pe mine. Recomand măcar un an la Spitalul Colţea, sunt convins că veţi găsi măcar un titular cu care să rezonaţi.

Cum pregătești pacientul și familia pentru primirea diagnosticului de cancer?
În realitate, bolnavul oncologic vine la consultul oncologic cu diagnosticul histopatologic de cancer pus de altcineva, de obicei medicul chirurg. Oncologul este cel care pune toate informaţiile cap la cap. Nu pot sublinia suficient importanţa capacitaţii de empatie (uneori şi simpatie, dar nu debordantă) de care trebuie să dai dovadă. Mesajul trebuie să fie, chiar şi în boala metastatică, că boala neoplazică este o boală cronică; sub tratamentul corect iniţiat din timp, se poate trăi bine cu acest diagnostic, chiar dacă speranţa la viaţă variază foarte mult. Dacă tu ca medic nu te poţi ajuta pe tine însuţi să te ridici din groapa impusă de provocările terapeutice, cum să se ajute pacientul şi aparţinătorii acestuia?

Cum manageriezi cazurile dificile? Este vreun caz care te-a frapat și pe care l-ai povesti, cu lecțiile pe care ți le-ai luat de acolo?

Cred că toate cazurile de adenocarcinom pancreatic m-au frapat cel mai mult, în egală măsură şi din motive diferite. Nu doar că e unul din cele mai mortale neoplasme solide, dar şi interconecţiunea dintre variantele terapeutice oncologic active şi paleative. Pentru mine, ele au fost cele care m-au călit, şi la nervi, şi la cunoştinţele medicale.

Despre specialitatea în sine, cu informații specifice

Cât de dificilă este materia de oncologie?

Nu există materie de specialitate dificilă, numai ghinionul să nu-ţi alegi din timp ceva la care vrei să te dedici.

Este atât de sumbru pe cât pare pe dinafară?

Nu, nici vorbă. Aici avem de mulţumit inovaţiile din ultimii 20-25 de ani (terapii ţintite, imunoterapii, tratamente radioterapeutice avansate), care au crescut numărul supravieţuitorilor la nivel mondial, dar şi în România. Uneori, îţi mai vin şi pacienţi trataţi chirurgical pentru carinom bazocelular incipient şi nici nu mai e nevoie să-i urmăreşti tu, ca oncolog; îi poţi trimite înapoi la dermatolog pentru evaluare anuală 🙂

Ce procent din medicii rezidenți renunță la oncologie?

Nu cred că pot emite un procent cu o rată acceptabilă de eroare :)) ştiu că eram 15 rezidenţi la repartiţia mică în Bucureşti, în 2017, şi ştiu numai de o colegă care s-a mutat pe medicină internă. Credeţi-mă că mult mai mulţi se mută de pe radioterapie şi alte specialităţi pe oncologie, tocmai în ideea că există (rare, dar există!) şi poveşti terapeutice de succes, cu răspunsuri complete la tratament din stadiul IV de boală. 

Care sunt cărțile must-have pentru această specialitate? Materiale de studiu utile la început de drum?

Cred că tot DeVita rămâne Biblia Oncologului. Plus manualele universitare (ambele ediţii) ale doamnei profesor Rodica Anghel (măcar ajută pentru pregătirea subiectelor de specialitate, dacă nu se schimbă după modelul grilelor de la ESMO Exam între timp). Şi desigur, ghidurile ESMO şi NCCN. În rest, cum s-ar zice, „the world is your oyster”.

Ce posibilități de practică/stagii în străinătate există?
Există, dar nu am avut posibilitatea (din motive familiale şi personale) să lucrez 6 luni până la 1 an în Franţa, cum au făcut 4 colegi cât eram la Colţea. Nu mi se pare o condiţie sine qua nonă să poţi ajunge oncolog de top în România. Recomand participarea la congrese (cât mai multe organizate de ESMO), preceptorships, cursuri organizate de European School of Oncology (ESO).

Top centre de pregătire în București?

Cu bias-ul la care vă aşteptaţi, Spitalul Clinic Colţea. Mi se pare echilibrul perfect dintre posibilitatea de a fura meseria şi timpul petrecut cu hârţogăraie. Dacă staţi şi în gărzi cu mentorii voştri (nesiliţi de nimeni, cum am făcut şi eu), prindeţi şi mai mult din zbor.

Atestate și supraspecializări?

Esenţiale mi se par atestatele în îngrjiri paleative şi terapia durerii. Dacă vă pasionează, ecografie. În rest, sunt tot felul de master classes pe diverse localizări organizate de ESO. Eu, spre exemplu, vreau să devin membru SITC (Society for the Immunotherapy of Cancer) şi să mă „supraspecializez” pe imuno-oncologie, cu posibilitatea de participa la studii organizate de EORTC (European Organization for the Research and Treatment of Cancer) – cred că ar fi o premieră în România.   

Modelul occidental este să te supraspecializezi pe un organ (cel mai adesea mamar, poate melanom) sau sisteme de organe (gastrointestinale, ginecologice, ORL etc.). În general, oncologul din România trebuie să poată trata orice neoplasm solid al adultului (ce te faci cu un pacient de 18 ani care are o recidivă a neuroblastomului sau nefroblastomului din copilărie?…aici nici corpul legislativ nu are, din păcate, un răspuns).

Ce posibilități de angajare există după terminarea rezidențiatului? (atât în privat, cât și la stat)

Ele există, cu siguranţă nu numai în privat. Ajută să ştii din timp ce planuri au şefii secţiilor de oncologie pentru rezidenţii eminenţi din anul V 😀 eu ştiam că vreau să activez exclusiv în privat, inclusiv în telemedicină. În cazul meu, în ultimele opt luni de rezidenţiat, chiar şi cu prelungirea perioadei de rezidenţiat, am primit oferte şi trimis CV-ul pentru posturi de specialist debutant la cel puţin 15 locaţii din Bucureşti şi din provincie, inclusiv la spitale judeţene.

Ajută Medijobs, Ejobs şi să urmăreşti oferta de pe site-ul Ministerului Sănătăţii (sau din revista Viaţa Medicală). Asta insemnând ambulator sau spitalizare zi (care au început să ia amploare în privat din 2021-2023), spitalizare continuă la privat/stat, contract de gărzi (inclusiv pe secţii paleative, aş zice că majoritatea la privat), chiar şi consultaţii la domiciliu. Nu neglijaţi platformele de telemedicină.

Despre specialitatea în sine, cu o tentă de abstract

Care este satisfacția cea mai mare în oncologie?

Să vezi că ai influenţat pozitiv evoluţia bolii oncologice: să-i arăţi un mare deget mijlociu evoluţii naturale a unuia dintre cei mai mari ucigaşi nosologici din lume (în spatele bolilor cerebro-vasculare).

Ce minusuri are această specialitate? Care sunt provocările?

Rata mică a succeselor terapeutice, chiar şi când astrele se aliniaseră să poată primi pacientul tratamentul corect şi complet la momentul potrivit. Nu zic că e bine de pe acum să vă pregătiţi pentru dezamăgire, ca să nu fiţi dezamăgiţi – vi se va tăia macaroana repede. Provocările le-am cam enumerat deja :)) Consider însă, cu echipa potrivită în spatele vostru (nu neglijaţi nici asistentele, infirmierele, nutriţioniştii, psihologii/psihoterapeuţii, farmacologii clinicieni, ajutoarele sociale, dar mai ales anturajul pacientului), că o să vă fie mult mai uşor.

Ce fel de personalitate crezi că se potrivește în această specialitate? Concret, o personalitate mai empatică este un dezavantaj în oncologie?

Nu, n-aş zice că empatia este un dezavantaj pentru nicio specialitate, cu atât mai puţin oncologia. Din perspectiva mea, personalitatea tip A (workaholic-ul) poate ajuta, dar temperaţi-vă, the burnout is real. Nici să fiţi Doctor Gregory House, mânaţi doar de curiozitatea ştiinţifică. Dacă sunteţi într-un loc bun mental, în care detaşarea este „second nature”, nu aveţi unde greşi în alegerea oncologiei.

Cred că secretul este un partener de viaţă care să va susţină, care să înrădăcineze în prezent şi să vă reamintească de lucrurile frumoase în viaţă. Cunosc cupluri de medici cărora le place să aducă clinica acasă. Mie nu mi-a plăcut ideea, mă bucur că voi petrece restul vieţii mele cu o arhitectă :))

Ce calități/abilități crezi că sunt strict necesare pentru a avea succes în specialitatea ta?

Autocontrol, capacitate organizatorică şi decizională (chiar şi tranşantă), capacitate de analiză şi autoanaliză.

Ce anume este adesea trecut cu vederea și ai vrea ca ceilalți colegi medici să îl cunoască despre specialitatea ta?

Cancerul nu este o sentinţă la moarte! De asemenea, îngriirile paleative nu sunt destinate numai pacientului pe patul de moarte sau la care tratamentul activ oncologic nu mai poate aduce beneficii decât cu preţul unor toxicităţi inacceptabile – se iniţiază de la prima recidivă sau per primam, pentru boală metastatică la debut! Şi nu neglijaţi nutriţia pacientului oncologic (you’ll thank me later).

Looking Ahead

Ce planuri de viitor ai tu în lumea oncologiei?
Poate, poate o să fac parte dintr-o echipă care va aduce un breakthrough în cancerul pancreatic… omul are dreptul să viseze.

Care e cel mai important sfat pe care l-ai da unui absolvent de medicină care se gândește să urmeze această specialitate?

Nu dispera, nu te-ntrista. Purcede drept şi biruie în furtună.