Salutare,
Diana aici.
Ce faci, te plictisești? Dacă îmi citești mailul există o mare posibilitate să fii plictisit.
Hai să îți spun 2-3 vorbe despre plictiseală ca să te pot plictisi și mai mult.
Glumeam, sper să îți dau o perspectivă ușor diferită asupra plictiselii din zilele noastre.
1. Mă plicti
Cu toții ne plictisim într-un moment sau altul. Este enervant, mai ales că este o emoție pe care nu o putem evita. La unii dintre noi, apare mai rar, la alții, mai des. Depinde și de diferitele perioade ale vieții. Nu te plictisesc cu astfel de detalii că știi și tu deja.
Am început totuși cu o parte de normalizare pentru că am observat un nou trend printre tineri, în special (mă mamaie, mă…). Din ce în ce mai mulți susțin că ei nu se plictisesc. Fie pentru că nu au timp, fie pentru că au atât de multe preocupări încât nu își lasă creierul să se plictisească.
Ba chiar a ajuns un mic stigmat, acela să fii plictisit, pentru că înseamnă că nu faci mai nimic folositor cu viața ta. Dar adevărul este că tot ajungi să te plictisești la un moment dat. Și ca să nu mai fie așa o stigmă și să fim cu toții capabili să recunoaștem că nu scăpăm de plictiseală oricât de interesante ar fi preocupările noastre, o să folosesc un alt termen: sub-stimulare.
Sună mai fancy, nu?
2. În ce categorie ești?
Sub-stimularea este motivul pentru care tot deschizi aplicații de Social Media într-un mod inconștient (voiai să te uiți la ceas, dar te-ai trezit brusc pe Facebook), motivul pentru care unii joacă compulsiv la jocuri de noroc sau pariuri sportive, motivul pentru care mulți caută senzații tari prin diverse mijloace (șofat periculos, abuz de substanțe) și tot așa.
Partea urâtă a plictiselii este că poate evolua, dacă nu este sesizată din timp, în ceva mai grav. Este deseori asociată cu stări de depresie, anxietate, apatie, lipsă de inițiativă, etc.
Ca să îți dai seama cum poți evita să ajungi în stări grele, îți las mai jos, pe scurt, care sunt cele cinci tipuri distincte de plictiseală:
– plictiseala indiferentă – asemănătoare cu relaxarea, doar că ești ușor dezangajat cognitiv și cu mici probleme de concentrare;
– plictiseala calibrantă – este ca atunci când asiști la ceva plictisitor dar nu îți găsești energia și resursele să ieși din acea situație, sau nu știi cum;
– plictiseala activantă – ca atunci când îți cauți preocupări noi, hobby-uri noi, scopuri noi sau chiar un nou sine (de genul new year, new me);
– plictiseala reactantă – este starea aceea nasoală când ești forțat de împrejurări să faci ceva anume, care nu îți place, și ești astfel oprit din a te lansa în ceea ce dorești să faci de fapt;
– plictiseala apatică – este similară stărilor de depresie, cu activitate fizică sau cognitivă foarte redusă.
3. Cum scăpăm?
Nu știu.
Nu prea avem cum să scăpăm de sub-stimulare pentru că este o componentă evoluționistă a creierului. Este semnalul care apare atunci când trebuie să facem lucruri noi, să ne mișcăm tot înainte, să facem noi descoperiri.
De fiecare dată când creierul observă că a înțeles, în mare, care e treaba cu viața pe care o duci, va dori mai mult sau cu totul altceva.
Este un lucru bun totuși (în doze optime), pentru că este un mecanism care ne dezvoltă și ne expune la diversitatea vieții.
Schepsisul este să nu te aglomerezi atât de mult mental și fizic doar ca să scapi de sub-stimulare, pentru că riști să intri pe pilot automat.
Nu am cine știe ce tips and tricks de dat pe acest subiect, am vrut să fie mai mult un subiect de conștientizare, pentru a nu se ajunge în formele acelea grave de plictiseală, care riscă să ne afecteze sănătatea mintală.
Din propria experiență, și a celor din jur, sunt totuși câteva lucruri care pot ajuta. Here they are:
– un obiectiv clar către care să te îndrepți va fi de ajutor în a contracara momentele plictisitoare, goale din călătoria către obiectiv. Știi ce te așteaptă și unde vrei să ajungi astfel că te raportezi altfel la momentele de sub-stimulare;
– orientează-te spre lucrurile care îți plac, fără a te simți vinovat. Un creier mulțumit este un creier care poate face treabă fără sentimente de frustrare și de plictiseală;
– nu spune nu la noutate – este mai inconfortabil dar îi oferi creierului ceea ce e oricum setat să ceară: creștere și cunoaștere.
Gata, de ajuns cu plictiseala.
Acum spune-mi tu: în care dintre cele 5 forme de sub-stimulare te învârți de obicei?
Și ce funcționează la tine să ieși din ele?
Creștem împreună,
Diana
