Salutare,
Diana aici.
Mic exercițiu de memorie: de câte ori n-ai fost prins în discuții contradictorii de-a dreptul enervante? Că era despre politică, fotbal, educație, religie sau mai știu eu ce subiecte pasionante pentru români, de câte ori n-ai fost scos din minți de către interlocutorii tăi?
Da, câteodată părerea semenilor noștri ni se pare deranjantă, dar scosul din pepeni nu vine neapărat din faptul că acele opinii și păreri sunt frustrante sau diferite. Vine, mai degrabă, din incapacitatea celor mai mulți dintre noi de a stăpâni, așa cum se cuvine, arta discuției în contradictoriu. Arta argumentării.
De ce?
Ne lipsește, de prea multe ori, logica sănătoasă. Hear me out.
1. Logical fallacies
Te-ai regăsit vreodată la o masă, cu mulți oameni (mese în familie poate?), la care se discută cu prea multă pasiune un oarecare subiect, în care poziționările sunt diverse și diferite? Și brusc, din încleștările de opinii apar acuzațiile la adresa unor calități (sau lipsa lor), a unor trăsături ale persoanei care susține ceva diferit de acuzator? Cum îți permiți să critici perioada comunismului?! De unde știi tu cum era, că ești doar un țânc?! sau De ce vorbești tocmai tu despre asta? Ce te califică tocmai pe tine să discuți despre prietenie, din moment ce nu pui deloc preț pe prietenii tăi?
Nu o lua personal dacă vreodată devii ținta unor astfel de atacuri la persoană. Nu este neapărat despre tine, cât despre o eroare de logică a persoanei care acuză. Ad hominem este denumirea acestei fracturi de logică. Ea apare atunci când poziționarea nu poate fi combătută logic, cu argumente solide și se recurge astfel la atacul la caracter/trăsături/alegeri/personalitate sau orice prinde drept vulnerabilitate persoana care nu mai poate gestiona rațional și demn conversația.
Am început cu exemplul ad hominem pentru că este cel mai frecvent întâlnit. Deschide doar televizorul și uită-te la o dezbatere politică.
Vreau acum, în continuare, să îți mai las, pe scurt, alte câteva fracturi de logică mai des întâlnite la noi.
2. Omul de paie și generalizarea
Omul de paie (strawman) este o altă eroare de logică populară. Este acea tehnică prin care se denaturează argumentul celuilalt pentru a fi mai ușor de combătut.
În loc să se adreseze poziției luate/argumentului/opiniei, prin omul de paie se încearcă înlocuirea acelor idei și poziționări cu o variantă mai exagerată, extremă sau de o calitate mai slabă, încât argumentul să poată fi doborât mai ușor. Sau se scoate un fragment din context și se creează astfel o caricatură a argumentului inițial.
De genul: Aș vrea să îmi cumpăr un autoturism diesel. Aha, deci și tu vrei să distrugi mediul înconjurător sau La viitoarele alegeri cred că-i voi susține pe tinerii cu principii – principii zici? Nu mă așteptam ca tocmai tu să fii progresist și să-ți dorești să distrugi tradițiile pentru „principii”.
Generalizarea pripită – cred că îți sună familiar și această fractură de logică. E atât de des întâlnită. Sunt toate situațiile acelea în care, în baza unor informații trunchiate, se trage o concluzie pripită. Evident, scopul este acela de a câștiga argumentul, în dauna adevărului sau a unei imagini mai clare și complete.
Precum: Ai luat și ultima dată și acum nota 5 la matematică. E clar, nu este de tine! sau Partidul X în care îmi pusesem ceva speranțe a făcut o gafă la ultima ieșire publică. E clar, sunt toți la fel!
3. Apelul la autoritate și recursul la geneză
Nu de puține ori mă pomenesc în dezbateri în care, de nicăieri, pe nepusă masă, cineva citează te miri ce cercetător în sprijinul propriului argument.
Audiența e pusă în genunchi de spusele sau de ideea ilustrei persoane și pare că nimic nu mai poate fi adăugat. Ai observat și tu, sunt unii care excelează în folosirea cu regularitate a apelului la autoritate. O fac din plăcere, o fac pentru a câștiga dezbaterile și pentru a le închide gura celorlalți. Rareori se întâmplă ca persoana invocată (cercetător, gânditor, autoritate ș.a.m.d.) să fie potrivit citată sau, după caz, zicerile ei să facă sens în contextul discuției purtate.
Apelul la autoritate face tocmai acest lucru. Invocând o autoritate, de multe ori ilogic și fraudulos, ceilalți speră să ne descurajeze și să câștige dezbaterea. Din păcate, de cele mai multe ori le iese.
Recursul la geneză sau, pe românește, trimiterea la origini este o altă schemă înșelătoare. În comunism se spunea că „cei ce nu au origini sănătoase” (nu proveneau din familii de muncitori) nu pot fi buni comuniști. Alt exemplu: un lucru este în mod invariabil toxic pentru că a fost rostit de cutare persoană cu rădăcini sociale și economice diferite. Toate acestea nu sunt altceva decât ispite, capcane înșelătoare.
Judecând originile cuiva sau ale unui lucru/element putem afla multe, dar în niciun caz totul. Un lucru, o idee sau o persoană nu sunt rele în sine doar pentru că provin dintr-o anumită sursă sau sunt din cutare trib. Viața e mult mai complexă și are mult mai multe aspecte.
În orice caz, am scris mai sus doar despre câteva dintre erorile logice existente. Mi s-a părut că pe acestea le văd foarte des în jurul meu. Există mult mai multe asemenea erori. Putem fi păcăliți și înșelați în moduri dintre cele mai rafinate.
Tu pe care ai întâlnit-o cel mai des?
Creștem împreună,
Diana
