Salutare,
Sunt Alex.
Din 27 decembrie anul trecut și până în prezent, aproape 6,2 milioane de români au fost vaccinați cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Concomitent cu sporirea cazurilor de îmbolnăvire din ultima lună, numărul celor care solicită unul dintre vaccinurile disponibile în acest moment a crescut, depășind borna de 62 de mii de vaccinați/zi.
Încă e puțin. Încă suntem în coada țărilor din Uniunea Europeană, alături de vecinii bulgari.
Parcă nu reușim să ne propunem altceva decât să securizăm o poziție care, dincolo de explicațiile raționale și de bun simț, amenință să prelungească pandemia la nesfârșit.
1. Realitatea prezentă
30% dintre români sunt imunizați împotriva Covid-19. Puțini, dacă raportezi procentajul țării noastre la cele ale statelor europene care se bucură deja de o revenire fulminantă la o viață cu restricții puține spre deloc.
Până una-alta, cu ochii cât cepele ațintiți la numărul tot mai mare de infectați și de decedați, discuțiile despre vaccin acaparează tot mai mult spațiul public. Cu rudele, prietenii, cunoștințele și inclusiv cu necunoscuții abordăm tot mai des subiectul vaccinării. De cele mai multe ori o facem de pe poziții fixe. Și noi, și ceilalți.
Ne securizăm în propriul trib și aruncăm, cu un gest reflex, săgeți către toți ceilalți. Oricine ar fi ei. Nu cedăm niciun metru de teren, iar solidaritatea și depășirea cât mai rapidă a pandemiei rămân obiective îndepărtate.
În orice caz, un lucru pare clar. Vaccinul nu este doar despre învingerea virusului SARS-CoV-2. E un indicator relevant și pentru societate. E despre valori mutual împărtășite, încredere în știință și receptivitate față de nevoia de securitate sanitară a celorlalți.
Poate că suntem liberi să decidem dacă vrem sau nu să fim inoculați, însă libertatea individuală are o limită precisă, vizibilă pentru orice persoană de bună credință.
Indiferent dacă ne convine sau nu, consecințele respingerii vaccinului se prelungesc mult dincolo de siguranța fiecăruia dintre noi. Fie că vor sau nu, cei care resping vaccinul de pe poziții dure își asumă și situația dezastruoasă în care ne aflăm, care este realmente scăpată de sub control.
2. Luptă – etapa pe tabere
Suntem divizați. Cu mult mai divizați decât alte popoare europene. Din păcate, ne agățăm de certitudini chiar și atunci când e recomandabil doar să fim prudenți și responsabili. Multe întrebări își caută încă răspunsul, însă asta nu ne împiedică să blufăm. Să răspândim idei preconcepute și să întreținem în mod artificial frica printre cei nehotărâți în chestiunea vaccinării.
La momentul de față, „lupta” e în toi.
Tabăra care propovăduiește importanța vaccinurilor, beneficiile certe ale acestora și eficiența dovedită de serurile împotriva COVID-19 în țările cu un procentaj covârșitor de populație vaccinată, e încă minoritară. E însă conectată la percepțiile împărtășite de cei mai mulți dintre cetățenii UE și se încăpățânează să vadă luminița de la capătul tunelului prin vizorul vaccinului.
Că e vorba despre încredere solidă în medici și în autorități sau că la mijloc e convingerea că vaccinul este cel mai la îndemână bilet spre o viață normală, nu are prea mare importanță.
De cealaltă parte, grupul extrem de vocal al antivacciniștilor militează împotriva vaccinului folosind muniție care nu are de-a face atât cu serurile administrate, cât mai ales cu fricile și temerile iraționale ale oamenilor.
Membrii acestui grup vehiculează scenarii obsesive precum presupusa intenție de reducere a populației globului, modificarea agresivă a ADN-ului celor vaccinați sau sterilizarea următoarelor trei generații de urmași.
Punctez doar câteva dintre ideile alarmiste și profund eronate care țin astăzi capul de afiș. Știi și tu altele asemenea.
Din fericire, și această tabără se află tot în minoritate, însă se bucură de marele avantaj de a lansa tendințe în societate.
Cine își strigă drepturile mai tare e mai stăpân pe situație, nu?
3. Vaccin împotriva dezinformării
Se întâmplă lucruri. Percepția asupra pandemiei și implicit asupra vaccinului suferă mutații în fiecare zi. Oameni până mai ieri înfricoșați dau buzna în centrele de vaccinare. Alții, încremeniți în idei care doar moderne nu pot fi numite, se încăpățânează să bată pasul pe loc. Și unii, și alții o fac traversând drumul îngust al validării din partea mediului în care trăiesc. Și unii, și alții sunt convinși de justețea alegerii personale.
Mulți dintre semenii noștri, în special cei cu puține resurse de decodare a realității înconjurătoare, se închid tot mai mult în ei și așteaptă (ce?) resemnați și inerți desfășurarea evenimentelor. Sunt tot mai puțin dispuși să dea crezare recomandărilor medicilor; tot mai puțin înclinați să ia în calcul informațiile cu adevărat relevante. Sunt neîncrezători și, prin urmare, riscă să îngroașe rândurile celor care tună și fulgeră împotriva necesității vaccinării. Sunt vulnerabili și, deci, expuși conținuturilor false pe care le livrează antivacciniștii.
Chiar dacă subiectele abordate de antivacciniști sunt relativ ușor de demontat, cu argumente, au o forță enormă de penetrare. De ce? Pentru că se înșurubează pe un teren extrem de vulnerabil și de credul. Nu e ca și cum am fi fost vreodată deprinși cu interpretarea critică a știrilor care ne asaltează zilnic. Nu, nici pe departe. Dar parcă nicicând în istoria noastră recentă nu ne-am aventurat cu idei fixe într-un domeniu care ne depășește priceperea, în care cunoștințele de specialitate sunt absolut esențiale.
Ne ciocnim de numeroși oameni ce au aerul că dețin răspunsuri pentru orice. Că intuiesc perfect ceea ce se poate întâmpla. Nimic nu îi mai surprinde cu adevărat în materie de pandemie. Pentru ei, piesele de puzzle sunt deja așezate. „Știm noi cum stă treaba”, îi poți auzi spunând, când de fapt ceea ce nu știu e tocmai setul elementar de informații.
E tot mai greu să purtăm un dialog și pare de-a dreptul imposibil să ajungem la un acord împărtășit la nivelul societății. Fiecare este înlănțuit de propriul adevăr și nimeni nu pare dispus să asculte, să lase de la sine, să construiască încrederea.
Nu de conspirații ducem lipsă, nici de scenarii apocaliptice și nici de fatalism. Ceea ce ne lipsește în mod real e răbdarea de a-i asculta pe specialiști. Modestia de a urma recomandările medicilor și bunătatea de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi.
Înainte de a fi prea târziu pentru a ridica perdeaua de ceață care îi împiedică pe cei neinformați să vadă realitatea e prea devreme să refuzăm efortul de a o face.
Să oferim cu generozitate informații relevante, validate științific. Să înlăturăm temerile și fricile care îi copleșesc pe aceștia. În fine, să-i ajutăm și pe ceilalți să întrevadă sfârșitul pandemiei.
Să-i vaccinăm cu argumente de bun-simț împotriva pandemiei de dezinformare.
Creștem împreună,
Alex
