Salutare,
Diana aici.
Ți-am promis că te plictisesc și astăzi cu subiectul „măștile anxietății”.
Mai exact, cu simptomele sau strigătele de ajutor pe care le manifestăm sub forme pe care mai rar le asociem cu autorul: anxietatea.
Așadar și prin urmare, hai să vedem ce a vrut să spună autorul.
1. Acting-out sau o formă de rebeliune
Acting-out-ul este un transfer al emoțiilor neplăcute prin acțiuni. În general, sunt vizate comportamente care ies din sfera acceptabilității sociale.
Cumva, este dorința noastră de a face ceva sălbatic, nebun, stupid poate, ieșit din tipar tocmai pentru a ieși… din tipar. Din tiparul în care te afli, cel care îți produce anxietate și pe care ai vrea să îl schimbi semnificativ.
Ai avut vreodată impulsul de a te ridica în timpul unei ore de la școală și să urli? Sau eventual să strigi în gura mare ceva porcos în timpul unei mese de familie? Ori poate ai simțit nevoia să spargi lucruri și obiecte în timp ce învățai pentru un examen.
Toate aceste impulsuri pot fi modalități de eliberare a tensiunii prin luarea în derâdere a unei situații absurde sau sufocante în care te afli. În doze moderate, genul acesta de rebeliune te poate ajuta să te eliberezi și să mai schimbi din cadrele în care se desfășoară viața ta.
În doze mai puțin moderate riști să devii un rebel ca la carte. Adică persoana care chiar se ridică în timpul orei și urlă, sau persoana care spune ultimul banc porcos chiar dacă bunica cu probleme de tensiune e alături. Poate devii chiar persoana care nu știe unde se oprește această graniță a rebeliunii și începe cea a violenței.
Recunoaște-ți anxietatea provocată de diversele situații sufocante ale vieții de zi cu zi și… nu o lăsa să îți domine nevoia de acting-out/rebeliune.
2. Disocierea
Cunoști senzația aceea de pierdere în spațiu pe care o ai când cineva urlă la tine iar tu nu poți scăpa din acea situație, sau nu te poți apăra?
Sau te afli într-un context social, cu mulți oameni în jurul tău, iar atmosfera generală este cumva apăsătoare și sufocantă. Dar nu poți pleca dintr-un motiv sau altul.
Așa că visezi.
Asta este disocierea. Este o formă de pierdere a conștientizării mediului înconjurător. Cu toții o facem pentru că avem un creier care are nevoie de multe pauze. În această pauză de disociere, mintea noastră înregistrează, procesează și ordonează informațiile captate.
Cei cu condiții de viață mai stresante și neplăcute se disociază mai des. Unii foarte des. Atunci când se întâmplă să absentezi atât de mult încât acest obicei ajunge să îți afecteze agenda, te afli într-o disociere nesănătoasă.
Ca atunci când citești un capitol pentru examen de cinci ori pentru că nu te poți aduna. Sau ca atunci când un prieten vorbește cu tine și tu îi dai răspunsurile pe pilot automat, extrem de fade și de superficiale.
Nu este obligatoriu să ai probleme de concentrare. Poate fi un răspuns la anxietatea provocată de diferite aspecte ale vieții tale. La situațiile mai greu de suportat, psihicul supraviețuiește disociindu-se. Problema apare în momentul în care îți obișnuiești creierul să apeleze atât de mult la acest mecanism de apărare, încât te trezești cu el pe nepusă masă la cel mai mic sentiment de anxietate.
Încearcă să găsești un echilibru între nevoia de disociere și nevoia de prezență completă. Încearcă, de asemenea, pe cât posibil, să identifici sensibilitățile care te duc către o disociere nesănătoasă.
3. Fanteziile
Este subiectul meu preferat dintre toate pentru că sunt cel mai mult predispusă către acest mecanism de apărare în fața anxietății. Visarea cu ochii deschiși, imaginația și fanteziile pot ajuta dacă sunt exercitate în doze optime.
Te pot ajuta cu procesarea informațiilor, cu rezolvarea conflictelor interne sau te mai amână puțin de la confruntarea cu o realitate dură. Îți mai tragi sufletul puțin.
Când totuși te hotărăști să înfrunți realitatea, o faci mai ușor apelând la rezervele tale de reziliență, înțelepciune, răbdare sau creativitate adoptând un comportament al vreunui personaj pe care îl admiri (din cărți, seriale, jocuri video etc). Dacă poate nu ai făcut asta, gândește-te la un prichindel căruia îi dai de făcut ceva ce nu îi surâde și îi spui să își imagineze că e un super-erou în misiune. Se va comporta și se va raporta la activitate brusc altfel.
Când devine această aptitudine de îndurare a anxietății ceva toxic?
Când capacitatea de a te modela după un personaj/persoană admirată (atunci când situația în care ești tu însuți nu ți se mai pare suficientă) este folosită atât de mult încât pierzi legătura cu circumstanțele tale reale sau cu tine însuți.
Ai observat cum mulți prieteni sau cunoscuți au adoptat un tipar anume de vorbire/ comportament care seamănă poate cu al unor influenceri? Nu te zgârie puțin pe creier?
De asemenea, pierderea a prea mult timp cu activitățile imaginative te va distrage de la realitate mai mult decât ar trebui.
Energia și resursele tale trebuie folosite pentru a înfrunta realitatea (oricât de grea și de ostilă ar fi), nu pentru a fugi de ea!
Spune-mi, dintre toate variantele povestite în aceste două săptămâni, care pulsează mai tare la tine?
Creștem împreună,
Diana
