Salutare,
Sunt Alex.
În ultima perioadă, la televizor, pe Social Media sau aiurea, se discută foarte mult despre vaccinuri. Părerile sunt împărțite, nu că ar fi întotdeauna nevoie, și mulți dintre noi sunt în căutare de repere.
Drumul omenirii spre descoperirea primului vaccin a fost dificil, presărat cu obstacole și încercări nereușite. Însă așa cum există un început pentru toate, și vaccinul are un punct de plecare.
Momentul în care am intrat în epoca vaccinării.
1. Variola
Până să se confrunte cu COVID-19, cu gripa spaniolă sau cu alte maladii mai vechi, omenirea a luptat milenii la rând cu variola. Virusul ce produce boala (VARV) a apărut prima dată în Africa, în urma unei mutații suferite de un virus ce afecta rozătoarele. În timp, evoluând, virusul s-a specializat și pe oameni.
Egiptenii, chinezii și indienii antici cunoșteau afecțiunea de acum câteva mii de ani, însă europenii aveau să ia contact cu ea abia mai târziu. În orice caz, umanitatea nu era conștientă de existența și de modalitățile prin care agentul infecțios provoca boala.
Aspectul care provoca fiori reci pe șira spinării și care ieșea în evidență era riscul de deces asociat bolii. Circa 30% dintre cei infectați mureau. Din păcate, procentajul celor care rămâneau desfigurați în urma trecerii prin boală nu era nici el mic, comunități întregi rămânând cu sechele pe viață.
Spre deosebire de alte boli, variola era profund democratică. Sute de mii de oameni mureau în fiecare an doar în Europa. Boala îi afecta deopotrivă pe săraci și pe bogați. Regele francez Ludovic al XV-lea, regina Angliei, Maria a II-a, împărații Iosif I și Petru al II-lea fiind doar câteva dintre capetele încoronate răpuse de variolă.
Ca să-ți faci o oarecare idee despre brutalitatea bolii, imaginează-ți că epidemia declanșată de expediția lui Hernán Cortés în zona Mexicului de azi a curmat viața a circa 3,5 milioane de azteci între 1520-1522.
2. Începutul sfârșitului – variolarea
În mod oficial, data de dispariție a variolei este 8 mai 1980. Ultimul caz de infectare naturală, un cetățean somalez de 23 de ani, a avut un final fericit. Ali Maalin a scăpat cu bine, fără urmări. A mai trăit 33 de ani din acel moment, fiind răpus de malarie în 2013.
Din negura istoriei și până în 1980, variola a reprezentat una dintre cele mai prezente și mai mortale maladii cu care s-a confruntat umanitatea. Doar de-a lungul secolului trecut se estimează că, la nivel mondial, 300 de milioane de oameni au murit de această boală.
Și totuși… când am început să combatem cu succes variola?
În 1700, chinezii extrăgeau lichidul din pustulele provocate de variolă pe corpurile bolnavilor și, mai apoi, îl introduceau în nările celor pe care voiau să-i infecteze. Prin această tehnică, controlau momentul declanșării bolii. Cei care rezistau maladiei dobândeau imunitate pe viață contra acesteia.
Cam în aceeași perioadă, în Imperiul Otoman se practica variolarea. Diferența dintre cele două metode era că ultima, cea folosită de otomani, consta în administrarea lichidului infectant, prelevat de la cazurile blânde de boală, prin incizii superficiale la nivelul pielii. Cu alte cuvinte, virusul era adus în contact direct cu sângele.
Practica a fost adoptată și în Anglia, unde în 1721 a fost realizată prima variolare. În același an a fost testată cu succes și în Noua Anglie, la Boston. Din cauza costurilor relativ ridicate, variolarea nu s-a răspândit cu repeziciune, ci, pentru început, a rămas cunoscută membrilor educați (și înstăriți) din societatea europeană.
3. Primul vaccin din istorie
Cu trecerea anilor, practica variolării a fost mult îmbunătățită. Medicul englez Robert Sutton a înlocuit tehnica inciziilor, în vederea introducerii materiei infectante, cu o simplă înțepătură. În doar trei ani, între 1763-1766, a inoculat 22 de mii de persoane. Doar trei au murit în urma procedurii, iar el, Robert Sutton, s-a îmbogățit de pe urma metodei sale.
Marele pas de la înțepătură la folosirea vaccinului propriu-zis avea să fie făcut peste câteva decenii de un alt medic englez – Edward Jenner. Deși se specializase în chirurgie, farmacie și în zoologie, nu și-a putut înfrâna curiozitatea de a căuta o metodă mai eficientă de combatere a variolei.
După ample cercetări întinse pe parcursul a aproape treizeci de ani, Edward Jenner a reușit să recolteze substanță infectantă provenită de la un porc contaminat cu virusul VACV. Virusul provoca variola vacilor și era de natură să le asigure și oamenilor imunitate în fața aceleiași boli.
În noiembrie 1789 a trecut la acțiune. Și-a inoculat unul dintre copii. Procedura a reușit, copilul dobândind imunitate la variolă. Câțiva ani mai târziu, pe 14 mai 1796, James Phipps, un băiat în vârstă de doar 8 ani a primit vaccinul, devenind prima persoană vaccinată din istorie. Cazul a fost un succes absolut. La scurtă vreme, practica vaccinării s-a răspândit în Europa, nordul Africii, Asia și America de Sud.
Abia peste un secol se va ajunge în situația în care oamenii de știință vor fi capabili să controleze virulența agenților infecțioși, inactivându-i, și să obțină surse standardizate de substanțe infectante. În iunie 1885, Louis Pasteur a demonstrat eficiența vaccinului de uz veterinar împotriva rabiei.
În iulie 1886, forțat de împrejurări, Louis Pasteur l-a vaccinat pe Joseph Meister, un băiețel de 9 ani ce fusese mușcat de un câine turbat. Era prima persoană vaccinată împotriva unei boli care, odată declanșată, provoca o mortalitate de 100%. Refacerea copilului a fost neașteptat de rapidă. În toamna aceluiași an, Louis Pasteur anunța public că Joseph Meister se vindecase complet.
Deși nu a fost primul vaccin din istorie, metoda folosită de Louis Pasteur pentru producerea vaccinului împotriva rabiei putea fi aplicată cu succes pentru realizarea oricărui alt vaccin. Împotriva maladiilor care secerau milioane de vieți anual exista de acum o armă eficientă: vaccinul.
Prin dezvoltarea constantă a microscopului și prin îmbunătățirea metodelor de producere a vaccinului, sute de milioane de oameni au fost salvați de-a lungul ultimului secol. Continuăm să culegem și astăzi roadele vaccinurilor disponibile și multe altele, în funcție de amenințările viitorului, vor apărea în perioada următoare.
Creștem împreună,
Alex
