🚀 Am lansat noul Grile-Rezidentiat.ro. Click aici și testează-l!

Un gram de istorie feminină

Salutare,

Diana aici.

Nu știu dacă ești la curent, dar a fost un întreg val-vârtej de opinii despre femei în presă/Social Media zilele acestea. Coincidența a făcut ca, în același timp, să și lecturez niște lucruri din istoria dezvoltării femeilor. Așa că am revenit cu câteva fun facts despre evoluția așa numitului sex slab.

Uite la ce mă gândesc.


1. Subordonarea femeilor

Dependența femeilor față de bărbați are o istorie lungă. Mult prea lungă pentru a nu vorbi cu glas întretăiat despre ea. Că la mijloc s-au aflat lipsa forței fizice, absența mijloacelor de întreținere sau multe alte lucruri închipuite, știm prea bine. Iar de la dependență și până la subordonarea brutală, lucrurile au mers șnur. Pur și simplu, femeia nu a putut fi percepută până recent drept o parteneră egală din punct de vedere intelectual, fiind fatalmente considerată o zeiță casnică și doar atât.

Nu vorbesc aici despre evoluția statutului femeii într-o societate profund tradițională ca a noastră. Nu ar fi multe de spus. Sau, dacă vrei, dacă am spune mai multe nu am face decât să punem în lumină o istorie nedreaptă și crudă. La noi, condiția femeii are de suferit și în prezent, mai ales în zona rurală.

Punctez doar o scenă, de-a dreptul scandaloasă, dintr-o altă țară mult mai dezvoltată ca a noastră și, chipurile, cu pretenții de recunoaștere mult mai sensibile față de standardele ei.

În urmă cu doar o sută de ani, în parlamentul Marii Britanii, atunci când voiau să urmărească dezbaterile parlamentarilor (exclusiv bărbați), femeile ocupau un spațiu distinct. Și asta nu e tot. Spațiul era delimitat de sala de ședințe de un grilaj metalic, pentru ca mândrii parlamentari să nu cedeze farmecelor feminine…


2. Sexul slab – magicianul sferei private

Era un lucru comun ca femeile să se subordoneze bărbaților toată viața. Întâi taților, iar apoi soților. În urmă cu nu foarte mult timp, femeile trebuiau să poarte corset, în vreme ce în Orient aveau labele picioarelor legate. Mai aproape de noi, femeilor le era interzisă purtarea pantalonilor. De ce toate acestea? Pentru că vestimentația lor trebuia să fie strict controlată și pe gustul bărbaților.

La fel de grotesc, dacă își surprindeau soțiile ca îi înșală, bărbații puteau divorța. Însă femeile nu o puteau face că, mnoh. Tratamente diferite și libertăți diferite.

La originea discriminării femeilor se află două concepte importante. În primul rând, ideea sferelor private. Dacă bărbații domneau în sfera publică, luptându-se, participând la competiții și aducând bani în casă, femeilor le era rezervată sfera privată. Erau matroane în casele lor, ocupându-și mai tot timpul cu dereticarea și cu creșterea copiilor. Erau nevoite să le asigure soților un refugiu unde să se bucure de tot confortul.

Cel de-al doilea concept este acela al sexului slab. În medie, femeile sunt mai scunde și mai slabe fizic decât bărbații. Pornind de la aceste constatări fiziologice, bărbații s-au grăbit să ridice un zgârie-nori de prejudecăți. Fiind fragile și firave, credeau bărbații, femeile nu pot fi silite să participe la chestiile cu adevărat importante și grele.


3. Femeile au început să pătrundă prin crăpăturile din ziduri

Nu ceea ce sunt bărbații, ci ceea ce fac sau spun îi poate îndreptăți să pretindă respect. La fel stau lucrurile și cu femeile. Meritul, buna creștere, amabilitatea și o sumedenie de alte calități și însușiri sunt cele care ne conferă valoare, și nu sexul.

Căsătoria, care continuă să reprezinte apogeul relației de cuplu, era până nu demult o adevărată corvoadă. Femeile erau silite să se supună fără să crâcnească drepturilor conjugale impuse de soți. Nu-și puteau împlini talentul, după cum nu-și puteau dezvolta nici educația sau caracterul. Fără voia lor, erau prinse într-o colivie și doar rareori aceasta era din aur.

Că tot vorbim despre educație, gândește-te că abia în urmă cu 150 de ani au fost înființate primele școli speciale pentru femei (în Marea Britanie), la acestea având acces un număr foarte mic de eleve. University of London a început să admită femei abia începând cu 1878, dar chiar și așa, în primii ani, femeile nu obțineau diplome la absolvire. În România, situația era și mai dificilă. Deși existau și la noi facultăți de medicină la București și Iași, femeile nu erau admise la studii. Pentru a avea o primă româncă doctor a fost nevoie ca Maria Cuțarida să studieze la Paris, unde a obținut diploma în 1884.

Când în cele din urmă au fost admise la concursurile de admitere, femeile au turat puternic motoarele. Pentru ele, examenele nu erau niște simple obiective, ci dovezi de reziliență și capacitate. Foamea de afirmare nu a rămas fără consecințe. Pe măsură ce societățile se dezvoltau, iar bărbații continuau să plece în număr mare la război, femeile și-au demonstrat valoarea în joburi care până nu demult le erau interzise. La mașina de scris, ca operatoare de telegraf sau pur și simplu în fabricile în care se produceau arme și muniții, femeile au fost formidabile. Exemplele acestor femei au schimbat percepția bărbaților asupra abilităților sexului slab.

Apropo, dacă ai văzut acest film și ți-a plăcut, află că la munca colosală depusă acolo au contribuit 8000 de femei – 80% din personalul Bletchley Park. Astăzi nu mai surprinde pe (aproape) nimeni că femeile sunt în vârf. Mai bine de jumătate din cei care au un job ce presupune studii universitare sunt femei astăzi în Vest. Iar tot ele, femeile, sunt considerate cele mai potrivite pentru a se adapta joburilor viitorului.

Din momentul în care economia cunoașterii a luat avânt, creierul contând mai mult decât forța brută, femeile au reușit să iasă la suprafață. Timpul mai puțin ocupat cu spălarea vaselor și a rufelor a însemnat mai mult timp pentru formare și educație.

A fost un drum lung și al naibii de greu, dar pe măsură ce obstacolele au fost înlăturate, femeile au început să pătrundă prin crăpăturile din zidurile ridicate de bărbați.


Creștem împreună,
Diana