Planul tău de treceri prin materie
Câte treceri prin materie poți finaliza realist până la examen, cum le împarți între citit și grile — și ce spun datele din 4.052 de punctaje reale despre fiecare scenariu.
📊 corelații din chestionare anonime (N=4.052)Prima trecere e cea mai grea; următoarele sunt tot mai rapide — detalii la „Cum calculăm”.
Planul tău
🧰 Ce sunt „uneltele” din plan?
- Grile pe subcapitole — te testezi imediat după fiecare subcapitol citit, din cele 100.000+ grile cu explicații.
- Flashcard-uri — fixare rapidă a informației „atomice”; le faci exact pe ce ai greșit.
- Reexaminare — mod de test care adună automat grilele greșite; te retestezi doar din ele.
- „Completează spațiile” — scrii cuvintele lipsă din enunțuri și clasificări.
- „Scrie din memorie” — scrii tot ce ții minte dintr-un capitol; platforma corectează și îți dă scorul de acoperire în %.
- Rezumate & Mindmap-uri — schelet de recapitulare din toată materia, pentru trecerile finale.
- Simulări — îți construiești propriile simulări sau intri în simulările programate (200 de grile, 4 ore, în condiții de examen) — esențiale în ultima lună înainte de examen.
Toate sunt funcții în platforma Grile-Rezidentiat.ro.
Unde te încadrează datele (N=4.052)
| ≥4 treceri | ≤3 treceri | |
|---|---|---|
| start ≥9 luni | 72%mediană 841 · n=784 | 37%mediană 768 · n=929 |
| start <9 luni | 55%mediană 804 · n=485 | 21%mediană 721 · n=1.854 |
Pe toți candidații, fără împărțirea după start: ≥4 treceri → 66% au luat 800+; ≤2 treceri → 17%. Cu exact 3 treceri ești în coloana „≤3” de mai sus.
Procente istorice din chestionare anonime — descriu ce au făcut alți candidați, nu prezic punctajul tău.
Fiecare trecere, urmată de lucru în platformă
Citirea fixează contextul — platforma fixează memoria. Ce ai la dispoziție după fiecare trecere:
Iar media ta pe platformă e termometrul real: cine avea ≥850 la simulări a luat, în median, 867 în examen (1.370 de candidați).
Pornește prima trecere →Cum sună trecerile la cei care au trecut prin ele
„Trecerile prin materie nu trebuie să fie uniforme. E ca la sculptură: prima dată te uiți la bloc; mai dai o dată, vezi că degetul mic nu e bine sculptat și te concentrezi pe el. Fiecare trecere trebuie să fie tot mai concentrată."
dr. Ștefan Artene, 938 la rezidențiat, Mindcast„La primele două treceri era așa, un sentiment de «știu, nu știu», dar după a doua trecere am simțit că lucrurile se leagă. Iar la a treia trecere deja știam pe ce să pun accentul, făcând și foarte multe grile."
dr. Lidia Crețu, 832 la rezidențiat, Mindcast„Fiecare are ritmul lui. Unul trece de 10 ori prin materie, altul trece de trei ori prin materie, dar efectul trebuie să fie același. Până la urmă, rezidențiatul e o cursă de distanță, nu de viteză."
dr. Tudor Kirr, 841 la rezidențiat, Mindcast„Am preferat să am mai puține treceri. Voiam patru, dar mi-am dat seama că aș fi făcut o calitate mai proastă a materiei și am preferat calitatea în loc de cantitate. Au ieșit trei treceri."
dr. Livia Bălănoiu, locul 2 pe țară la Medicină (935), MindcastCe spun datele
De ce trecerile bat startul
Pe cei 4.052 de candidați care ne-au împărtășit punctajul și obiceiurile de pregătire, tiparul e greu de ignorat: dintre cei cu ≥4 treceri, 66% au luat 800+. Dintre cei cu ≤2 treceri — 17%.
Partea contraintuitivă e în tabelul de mai sus: candidații „târziu + multe treceri” au luat 800+ mai des (55%) decât cei „devreme + puține treceri” (37%). Startul devreme e valoros pentru că îți cumpără treceri — nu prin el însuși. Sinergia maximă: la start ≥11 luni și ≥4 treceri, 74% au luat 800+ (n=576).
Patru treceri nu înseamnă de patru ori același efort: prima e temeinică, următoarele sunt tot mai rapide și mai țintite — a patra poate însemna doar greșelile și clasificările.
Cum calculăm planul (metodologie și limite)
Estimările de timp sunt ale noastre, nu date din chestionar: prima trecere ≈ 250 de ore efective pentru materia de Medicină; a doua ≈ 60% din prima; a treia ≈ 40%; de la a patra ≈ 30%. Lună de studiu = 22–30 de zile, după câte zile pe săptămână înveți (setarea ta din plan). Împărțirea citit/grile crește de la ~20% grile la prima trecere spre ~60% la ultimele; estimăm ~1,5 min/grilă. Le poți ajusta mental după ritmul tău — rolul paginii e planul, nu predicția.
Numărul de treceri vine din chestionare, nu din bugetul tău de ore. Pe cele 5 exporturi (N=4.059) luăm distribuția trecerilor finale pe fereastra totală — lunile rămase plus lunile în care ai învățat deja — trunchiată la „cel puțin câte ai bifat tu”. Mediana și percentila 75 ale acelei distribuții, minus trecerile tale, dau banda afișată. Raportăm p75, nu p90: pe celulele din coadă, p90 se sprijină pe câteva zeci de răspunsuri și sare necontrolat. Unde eșantionul scade sub 30 de răspunsuri folosim cel mai apropiat reper și o scriem pe pagină. Impunem și o a doua regulă structurală: mai mult timp total nu poate da mai puține treceri. Unde eșantionul spune altfel e discretizare, nu efect — percentila 75 sare între două numere întregi când proporția cumulată trece pragul (dintre candidații cu cel puțin 3 treceri, 72,3% au ≤4 la 9–10 luni și 79,7% la 11–12 — același p75 real, două valori afișate diferite). Unim atunci ferestrele vecine pe datele brute și recalculăm statistica pe eșantionul unit, nu mediem rezultate. Derivare reproductibilă: pilon_empiric.py.
Orele nu mai taie trecerile. Până în septembrie 2026, numărul de treceri ieșea din bugetul de ore, iar asta producea un rezultat absurd: dacă declarai că ai făcut mai multe treceri, unealta îți oferea mai multe treceri noi — pentru că trecerile următoare sunt mai ușoare, iar bugetul rămânea același. Acum orele spun doar dacă banda e sustenabilă la ritmul tău și cu cât diferă dacă nu e. Estimarea în ore (250h la prima trecere, apoi 60%/40%/30%) e singura mărime din pagină care nu se derivă din chestionar; de aceea n-o mai lăsăm să decidă numărul. Tot o alegere de-a noastră, declarată: peste 12 ore efective pe zi spunem că planul nu e realizabil — la pragul ăsta, 98,5% dintre cele 4.059 de raportări devin compatibile cu modelul de ore, deci dincolo de el n-avem pe cine să ne sprijinim.
Nu propunem peste 5 treceri în total. Punctajul median urcă vizibil de la 1 la 2 treceri (+39…+73 puncte, după fereastră), de la 2 la 3 (+18…+48) și de la 3 la 4 (+16…+60). Peste 4 treceri, diferența scade la +21…+29 și intervalele de încredere se suprapun pe toate ferestrele — nu mai avem ce distinge, deci nu mai propunem. Am verificat și obiecția „cine face multe treceri era oricum mai bun”: stratificat pe tertile de medie la ultimele teste de pe platformă (n=1.373), saltul de la 2 la 4 treceri rămâne +40, +38 și +59 de puncte în interiorul fiecărui strat. Rămâne corelație — disciplina și timpul disponibil nu sunt observate.
Unde ești în fereastră. Chestionarul dă doar perechea (fereastră totală, treceri finale) — nu știm câte treceri avea cineva la mijlocul drumului. De aceea banda nu se mișcă după luna în care ești: doi oameni cu aceeași fereastră totală și același număr de treceri bifate primesc aceeași bandă, chiar dacă unul a făcut 3 treceri în 4 luni și celălalt în 6. Am încercat trei feluri de a corecta asta; toate ajungeau să le spună celor aflați în grafic că sunt în urmă, fiindcă prima trecere e cea mai scumpă și orice extrapolare din ritmul de până acum o subestimează pe următoarea. Preferăm să declarăm limita decât s-o acoperim cu un număr pe care datele nu-l susțin.
Trecerile au și o durată minimă de calendar, nu doar un cost în ore. În aceleași date, cei mai rapizi 10% au făcut o trecere la ~70 de zile când aveau un an în față și la ~15 zile când mai aveau sub două luni — diferența dintre cele două e reală și monotonă pe toate cele 7 ferestre. Dar atenție la ce înseamnă: chestionarul e transversal — compară oameni diferiți, cu ferestre diferite, și dă doar ritmul mediu final al fiecăruia. Nu conține traiectorii, deci nu putem măsura accelerarea în interiorul aceleiași persoane. Până în septembrie 2026 aici scria că accelerarea „e măsurată, nu presupusă” — spunea mai mult decât permit datele. Pragul se ia după fereastra ta și se împarte pe treceri proporțional cu orele; când planul ar cere treceri mai rapide decât atât, unealta o spune. Trecerile care nu se mai fac din carte își spun pe nume: răsfoire ghidată de fixare, nu citit.
Volumul materiei vine din tematica oficială (sesiunea noiembrie 2026, rezidentiat.ms.ro): Medicină 852 de pagini — intervalele din cele trei cărți din bibliografie, însumate pe fiecare carte în parte; Farmacie 603, integral (pag. 1–603); Medicină dentară 678 — manualul de rezidențiat, ambele volume integral (370 + 308 pagini, Editura Universitară Carol Davila, 2021). De aici ies paginile pe zi. De la trecerea a treia, unitatea nu mai e pagina de carte: recapitulezi peste notițele, rezumatele și greșelile tale. Limita: estimarea în ore (250h la prima trecere) e calibrată pe materia de Medicină și am lăsat-o neschimbată pentru Dentară și Farmacie — n-avem date ca s-o rescalăm, iar o cifră inventată ar fi mai rea decât una declarată. Practic, la Dentară și Farmacie ies mai multe minute pe pagină; e reperul după care să judeci dacă ritmul ți se potrivește.
Limitele datelor: procentele vin din chestionare anonime, autoraportate, completate voluntar (majoritar utilizatori ai platformei) — descriu corelații, nu efecte cauzale. Cine face 4+ treceri diferă de cine face 1-2 și prin disciplină, timp disponibil și nivel de pornire; o parte din diferența de punctaj vine din aceste lucruri, nu din trecerea în sine.
8 lucruri pe care datele le arată despre pregătire
- Repetă ce-ai greșit, nu ce știi. Top-ul se întoarce exact unde e slab — de-asta există Reexaminarea.
- Activ, nu pasiv. Candidații cu 800+ au folosit mai puțin video gratuit (49% vs 59%) și cursuri de-a gata (32% vs 38%).
- Rezumatele frumoase = capcană de timp. Doar cărți oficiale → 42% au luat 800+; mix cu rezumate → 32%; doar rezumate → 30%.
- Media din simulări = termometru. Cine avea ≥850 la simulări a luat, în median, 867 la examen (1.370 de candidați). Corelație, nu garanție.
- Simularea finală, cronometrată — condiții de examen înainte de examen.
- Perseverența, nu geniul. 53% dintre cei cu 900+ au numit-o „secretul”; 73% nici nu se așteptau la punctajul lor.
- Înțelege, nu toci. Logica bate memorarea mecanică — la grile cu distractori se vede imediat.
- Punctajul îți cumpără specialitatea. 90% dintre cei cu 900+ s-au declarat foarte mulțumiți de specialitate, față de 65% dintre cei sub 800.
Ce NU separă candidații de top
Flashcard-urile: top-ul le-a folosit mai puțin (67% vs 79%) — complement, nu coloană vertebrală. Grilele după fiecare capitol: le-au făcut aproape toți (99% la 900+ vs 97% sub 800) — diferența a fost ce au făcut cu greșelile, nu bifatul. Instrumentul contează mai puțin decât procesarea.
Întrebări frecvente
De câte ori trebuie să treci prin materie ca să iei 800 la Rezidențiat?
Nu există un număr garantat. În datele noastre (N=4.052), dintre candidații cu ≥4 treceri, 66% au luat 800+, față de 17% la cei cu ≤2 treceri. Patru treceri nu înseamnă de patru ori același efort: prima e temeinică, următoarele sunt tot mai rapide și mai țintite.
Contează mai mult când mă apuc sau de câte ori trec prin materie?
În datele noastre, trecerile: „târziu + multe treceri” a însemnat 800+ pentru 55% dintre candidați, față de 37% la „devreme + puține”. Startul devreme rămâne valoros pentru că face loc mai multor treceri — la start ≥11 luni și ≥4 treceri, 74% au luat 800+ (n=576).
E prea târziu să iau punctaj mare dacă m-am apucat târziu?
Nu neapărat. Candidații porniți târziu care au făcut ≥4 treceri au luat 800+ în 55% din cazuri — mai des decât cei porniți devreme cu puține treceri (37%). Contează ce faci cu lunile rămase: treceri complete, tot mai rapide, cu grile și Reexaminare pe greșeli.
Merită să-mi fac rezumate pentru Rezidențiat?
Cu măsură. Dintre cei care au învățat doar din cărțile oficiale, 42% au luat 800+, față de 32% la cei cu mix de rezumate și 30% la cei doar cu rezumate. Dacă rezumi, fă-o scurt și doar la ce nu-ți intră — valoarea e în procesare, nu în caiet.
Media de pe platforma de grile prezice punctajul real?
E cel mai bun termometru pe care îl avem: cine avea ≥850 la simulări a luat, în median, 867 în examen (1.370 de candidați). Statistic, legătura e puternică — corelație r=0,70, pe o scară unde 0 înseamnă „nicio legătură” și 1 „legătură perfectă”; practic, media din simulări explică aproximativ jumătate din diferențele dintre punctajele reale. E corelație, nu garanție — dar dacă media ta e departe de țintă, ia semnalul în serios.
Ți-ai văzut planul. Primul pas concret: deschide platforma și fă primele grile de azi.
Deschide platforma de grile →