00:00 dr. Cătălina Voinea: Sfinte Iisus, ăsta este cel mai șmecher episod pe care l-am filmat vreodată. A spus tot, a spus de toate, nu s-a oprit din nimic, a spus fix ce trebuia. A fost foarte, foarte, foarte bun. Salutare! Acesta este podcastul Grile-Rezidentiat.ro, podcast dedicat celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită. Eu sunt Cătălina, hostul vostru și medic rezident pe dermatologie, și vă invit să aflăm în episodul de astăzi, împreună cu medicul specialist Constantin Niță, cum este rezidențiatul pe diabet zaharat și boli de nutriție. Să-i dăm drumul!
00:37 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Constantin! Îți mulțumim că ne-ai acceptat invitația și că vrei să aduci valoare comunității Grile-Rezidentiat.ro, mai ales că te-am contactat într-un timp destul de scurt și știm cum e cu medicii specialiști, că mai greu dai de ei.
00:37 dr. Constantin Niță: Uite că de mine ai dat, deci n-au fost probleme. Mulțumesc de invitație și de-abia aștept să contribui și să încerc să ghidez poate colegii mai tineri, în măsura în care pot.
De ce diabet zaharat, nutriție și boli metabolice? 01:09
01:04 dr. Cătălina Voinea: Poți să începi să ne spui un pic, cum ți-ai dat seama că asta este specialitatea pe care ți-o dorești?
01:12 dr. Constantin Niță: Da, a fost un drum ușor sinuos, cum de obicei: când termini facultatea, îți dai examenul și te gândești mereu, toată lumea cred că își pregătește vreo trei opțiuni. Prima mea opțiune a fost endocrinologia, pe care n-am apucat să o iau, fapt ce m-a lăsat puțin trist, dar mereu a doua opțiune era partea asta de diabet, nutriție și boli metabolice, în principal fiindcă din facultate eram pasionat de nutriție și de cât de mult ar putea să ajute pacienții dacă și-ar optimiza puțin stilul de viață. Deci, cam așa am ajuns. Nu era prima mea opțiune, era a doua, am ales-o și nu regret.
Despre pregătirea pentru examenul de rezidențiat 01:57
01:57 dr. Cătălina Voinea: Pentru cei curioși, ne poți spune cam din ce perioadă te-ai apucat de învățat pentru examenul de rezidențiat?
01:57 dr. Constantin Niță: Puțin, cred că am lăsat-o, la fel, probabil ca majoritatea, destul de târziu. Nici nu mai țin minte, sunt așa mulți ani de atunci. Aș zice că totuși minim vreo patru luni mi-am lăsat. Probabil că undeva pe la șase luni m-am apucat așa, ușor mai serios, de rezi.
01:57 dr. Cătălina Voinea: Ai abordat o anumită tehnică de învățat?
02:33 dr. Constantin Niță: Nu, știu că mi-am fixat cărțile și exact bibliografia, ca să fiu sigur că nu ratez ceva. Și apoi, nu știu, eu o luam așa, de la A la Z. Adică treceam prin, înseptam un obiectiv, să zicem ușor, pe zile sau pe săptămână: uite, cam asta ar trebui să trec, ca să mă asigur că trec prin toate subiectele. Așa a fost mereu strategia mea. N-am insistat neapărat pe unul, dar am vrut să trec prin toate, ca să nu am vreun subiect la care să risc să nu știu nimic sau să scriu prea puțin. Mai degrabă scriam la mai multe de opt decât la trei de zece și la două de patru.
Primul an de rezidențiat 03:16
03:13 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre primul tău an de rezidențiat?
03:19 dr. Constantin Niță: Foarte frumos a fost. De ce? Eu ce-mi amintesc era cam așa: era, cred că, 5 sau 6 ianuarie să fi fost, trebuie să mă gândesc, cred că 2014, parcă a fost primul an de rezidențiat. Și veneam din Târgu Mureș. Deci, în Târgu Mureș am făcut facultatea, 6 ani. Nu știam mai nimic despre Cluj, unde am făcut rezidențiatul. M-am mutat fiindcă eram căsătorit și era o decizie comună să schimbăm orașul.
03:53 dr. Constantin Niță: Și fiindcă mereu mi s-a părut Clujul puțin mai animat, mai pentru prieteni, mai pentru o viață socială și poate să-ți crești copiii. Și în Târgu Mureș a fost ok, dar era parcă mai liniștit, mai favoriza așa învățarea, nu neapărat dezvoltarea multilaterală a unui individ. Și apoi, deci, era 5 sau 6 ianuarie, nu știam pe nimeni. Am venit la primul raport de gardă, deci prima zi când suntem împărțiți pe medici și fiecare unde mergem. M-am întâlnit cu colegii și nu mi-a luat, cred, că mai mult de o săptămână ca să-mi dau seama sau să simt cumva în interior că, măi, uite, sunt exact unde trebuie.
04:37 dr. Constantin Niță: Adică, într-o săptămână m-am prins că vibe-ul e bun, că specialitatea, că n-am luat, nu știu, n-am greșit, nu e ceva la care să nu mă aștept. Profesorii coordonatori erau ok și chiar puteai să vorbești, să-i întrebi tot felul de tâmpenii care îți vine să-i întrebi în anul întâi. Deci nu te luau așa la 14 metri, deci era un vibe ok, colegii au fost ok, fiecare era de peste tot, majoritatea din Cluj, de fapt, da, au fost și din Brașov, și din Sibiu, și mai mulți.
05:10 dr. Constantin Niță: Deci, așa, asta a fost prima săptămână. După aia lucrurile s-au păstrat ok, m-am schimbat și de pe secție pe ambulatoriu, la stagii, apoi în primul an e stagiu de endo, unde a fost interesant, fiindcă am apucat să văd cum e pe specialitatea pe care mi-o doream inițial și nu s-a dovedit că era magia pe care eu o căutam. Și Fapt care pentru mine mi-a temperat foarte mult regretele, adică, momentan, nu mai am regrete. E ca și cum, uite, a fost mai bine la diabet, a fost mai bine la diabet; un eșec inițial acum îl consider ca o binecuvântare ascunsă.
05:49 dr. Constantin Niță: Și a venit să mă întărească că poate câteodată Universul are un plan mai bun pentru mine, pentru noi, decât considerăm noi inițial. Și asta e încă un motiv pentru care apreciez genul ăsta de interviuri, că pe colegii mai tineri îi ajută mult să vadă perspectiva celor care deja au trecut prin asta. Fiindcă, la fel, pot să învețe să navigheze mai bine apele astea tulburi, cum ar fi una ar fi alegerea specialității sau schimbarea specialității.
06:22 dr. Constantin Niță: Pot să învețe din emoțiile noastre, din greșeli, din provocări, fiindcă, cumva, eu am stat trist din noiembrie până în ianuarie, noiembrie când am dat rezidențiatul, și până așa. Fiindcă n-am prins endo și în final s-a dovedit că nici nu mi-ar fi plăcut, foarte probabil.
06:22 dr. Cătălina Voinea: S-a dovedit că te aștepta ceva mai bun.
06:22 dr. Constantin Niță: Exact. Și, drept dovadă, încă, câțiva ani după ce am terminat, încă îmi place, încă simt că nu mă văd făcând altceva.
06:22 dr. Cătălina Voinea: Super.
O zi din viața unui rezident 06:53
06:52 dr. Cătălina Voinea: Cum arată o zi din viața unui rezident pe diabet zaharat?
06:57 dr. Constantin Niță: Da. Pot să vorbesc doar din experiența mea, cum e la Cluj. Bănuiesc că în alte părți e puțin diferit sau mai mult diferit, nu știu. La noi era o clinică separată, deci nu făcea parte dintr-un spital monobloc cu 12 etaje, cum e cazul în alte părți, cum e în Târgu Mureș, de exemplu, bănuiesc și în București, Craiova. Și, automat, era numai diabet în clădire, ca să zic așa, era un ambulatoriu de diabet, aveam un punct de recoltare jos de analize dedicat diabetului.
07:35 dr. Constantin Niță: Aveam o doamnă doctor care era un chirurg vascular, dar cu supraspecializare pe chirurgia piciorului diabetic. În clădire, deci, la fel, puteai să vezi tot felul de intervenții din astea chirurgicale, de debridare. Bine, sală de curs și saloane pe două etaje. Și atunci, într-o zi, de obicei, se venea la raportul de gardă, se discuta ce s-a întâmplat peste noapte, dacă s-a internat cineva în urgență sau nu, cum au fost gestionați pacienții deja internați.
08:08 dr. Constantin Niță: Și apoi, aici, după aia erau două mari direcții, câteva luni; de obicei noi ne roteam, eram repartizați ori în ambulatoriu de specialitate și lucrai sub un medic specialist care făcea nu doar ambulatoriu. Și apucai să vezi partea asta de muncă în ambulatoriu, pe care majoritatea diabetologilor o fac, probabil mai mult de 90% din diabetologii din România lucrează și în ambulatoriu. Ori au și secție și ambulatoriu, ori numai ambulatoriu. Majoritatea, cred, că doar ambulatoriu. Fiindcă, părerea mea și a multora, e că diabetul e o boală de ambulatoriu.
08:45 dr. Constantin Niță: Doar când e dezechilibrat sau apar tot felul de provocări, pacienții se internează. Și atunci, dacă erai repartizat în ambulatoriu, mergeai după raportul de gardă acolo până când îți terminai orarul; dacă erai repartizat pe secție, te duceai, te ocupai de pacienții repartizați ție, sau, depinde cum era, preluai pacienți noi și te ocupai de ei.
Atribuțiile unui medic rezident 09:10
09:09 dr. Cătălina Voinea: Ce zici că ar trebui să facă un medic rezident? Care sunt atribuțiile acestuia?
09:15 dr. Constantin Niță: Aici, la diabet, e ușor așa, mai de nișă, aș zice. Ideea e că la bază suntem interniști, deci ne ocupam nu era strict de diabet, adică noi reglam și tratamentele de tensiune, inițiam sau, să zicem, ajustam tratamentele pentru dislipidemie, hiperuricemie. Deci ne ocupam și de partea asta, încercam să vedem pacientul mai holistic, așa, mai complet, în ideea că pacientul cu diabet e un pacient la un risc cardiovascular crescut, dublu sau mai mult, și automat și nivelul lui de colesterol, și ce tensiune arterială are, și, bineînțeles, ce glicemie are, toate, greutatea, care deseori e în exces, toate contribuiau la bunăstarea lui și la calitatea vieții și, așa, life expectancy.
10:14 dr. Constantin Niță: Deci, automat, ne ocupam și de celelalte aspecte, nu doar de glicemii. Deci, multă muncă de prevenție, în mare, destul de multă educație, adică, în ideea să știe acasă ce are de mâncat, ce combinații ar putea face; dădeam tot felul de swaps, adică, uite, în loc de pâine cu nu știu ce, ai putea să ungi altceva, sau cum ar putea introduce mai multe legume în meniul zilnic, chiar dacă poate i se par lipsite de gust sau nu-i obișnuit. Cum ar putea să reducă cantitatea de grăsimi saturate, care deseori este curat în alimente și nu ne dăm seama.
10:54 dr. Constantin Niță: Deci, tot felul de strategii. Mare parte din zi era pe partea asta de educație și, între timp, modificarea tratamentelor. Deci veneau ori cu insulină și ajustam, inițiam noi terapii, deci erau tot felul de variante. Și atunci medicul rezident, dacă ar fi, deci el făcea, n-aș zice că făcea totul, dar în Cluj, adică, eram lăsați, aveam mână liberă, deci, în mare, noi ne făceam propriile păreri și când venea, să zicem, vizita mare sau vizita, când venea medicul specialist în salon, eram întrebați: uite, cum ai face în cazul lui?
11:33 dr. Constantin Niță: Și tu îi ziceai: uite, eu aș schimba asta, i-aș pune asta, aș iniția asta, aș schimba statina, aș schimba la medicația de tensiune, fiindcă unii au, nu știu, blocanți de calciu și în tratament și la pacienții cu diabet și hipertensiune s-ar preta inhibitorii enzimei de conversie. Și atunci schimbai tratamentul pe ideea că i se pretează mai bine. Comunicai rezultatele analizelor, le interpretai, făceai un plan, gen: pacientul azi va merge la efectuarea fundului de ochi, mâine va merge la, de exemplu, debridare chirurgicală a ulcerelor, că aveam și internări pe motivul ăsta.
12:15 dr. Constantin Niță: Făceai, scriai, bineînțeles, la externare, aveai descris acolo tot ce era în fișă, băgai și în calculator, că așa e România, acum suntem prinși încă în tranziție de la hârtie la online, numai că le facem pe amândouă momentan. Așa, și, deci, cam asta ar fi. În mare ne lăsau să luăm decizii, dar trebuia validat de medicul care te supraveghea. Și atunci el venea, zicea, dădea ok-ul final și după aia tu discutai cu asistentele, hotărai ce analize se iau, ce să facă, cum se administrează, când îi externăm.
12:51 dr. Constantin Niță: Deci, în mare, eu sunt destul de mulțumit, adică chiar simțeai că ești luat în seamă, că părerea ta contează, nu ți se zicea din start: uite, asta ar fi calea optimă. Deci te lăsa să debitezi tu niște idei și un plan de acțiune și apoi, la sfârșit, bineînțeles, nimeni nu era pus în pericol. Dacă era ok, ți se accepta planul, dacă nu, se mai ajusta, și era o curbă educațională foarte interesantă, care cumva era bazată pe, adică te împuternicea cumva, să-ți dea încredere în tine, să vii cu idei și să faci, și să gândești, să-ți faci gândirea vizibilă.
Diferențele dintre DZ și endocrinologie 13:37
13:36 dr. Cătălina Voinea: Cum se diferențiază de endocrinologie?
13:41 dr. Constantin Niță: Păi, destul de mult. În ideea că aveam și intersectări, să zicem, cu endocrinologii, dar mult mai puțin decât s-ar crede, poate. În ideea că pacienții au și, hai să zicem așa, cei cu tip 1, care, diabetul zaharat tip 1, e o boală autoimună și se știe că cine are o boală autoimună e la risc mult mai mare să facă a doua boală autoimună și a treia.
14:07 dr. Constantin Niță: Și la tip 1 era Hashimoto, deci risc mai mare să facă o tiroidită din asta, Hashimoto, sau o boală celiacă. Și, automat, la cei cu tip 1 de obicei veneau deja diagnosticați sau noi căutam să vedem dacă nu cumva este și problema aceasta, dozam anticorpii, anti-TPO, anti-TG și tot pachetul. Și, automat, dacă se confirma, atunci aveam consult interclinic pe secție și trimiteam. Dacă suntem în ambulatoriu, mai puțin. Adică primeau un bilet de trimitere, recomandări: uitați, mergeți la endocrinolog, verificați.
14:45 dr. Constantin Niță: Asta în cazul la tip 1. În cazul la tip 2, cum tiroidita Hashimoto e o boală cu tropism, în special, feminin, cred că rata e de 8 femei la un bărbat care dezvoltă Hashimoto, multe paciente mai în vârstă, sau, nu știu, de la 40 de ani în sus, care aveau tip 2, aveau și Hashimoto. Numai că, la fel, nu era neapărat o colaborare super strânsă. Pacientul știa că trebuie să meargă, mergea când îl chemau la control endocrinologii, se ajusta doza de Euthyrox și tot așa.
15:24 dr. Constantin Niță: Pomenesc de Hashimoto fiindcă e cel mai des întâlnită. În rest, alte, de exemplu, tumori hipofizare, sau endocrinologii să facă meniuri pentru obezitate, asta mult, mult mai rar. Mult mai rar.
Despre îndrumătorii de rezidențiat, șeful rezidenților 15:40
15:38 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți zice despre îndrumătorii de rezidenți?
15:42 dr. Cătălina Voinea: Vă dădeau testări sau cum se ocupau, practic, de...
15:42 dr. Constantin Niță: Aici a fost un punct forte la Cluj, părerea mea, în ideea că ce a contribuit, ți-am zis, ca să-mi confirm eu că sunt unde trebuie, a fost atitudinea lor și cum percepeau ei procesul ăsta educațional. Că poți să-l preiei ca și cum: mă, eu sunt șeful și voi sunteți niște minions care faceți ce vă zic eu și când vă zic eu, și poate pe un ton foarte autoritar, sau poți să fii în ideea că: uite, mă, voi sunteți niște colegi mai mici,
16:18 dr. Constantin Niță: na, poate sigur mai aveți voi de învățat, dar în același timp, na, poate să fie o comunicare respectuoasă și un vibe așa de colaborare, în care, într-adevăr, fiecare își știe locul, dar nu, cum zic, nu și-l exagerează din oficiu, da? Nici noi cu neștiința și, nu știu, dezorientarea, dar nici ei cu abuzul de putere, care din păcate mai sunt cazuri în alte părți și pe alte specialități, cum sunt toate documentarele, recordă și alte chestii.
16:54 dr. Constantin Niță: Bun, și atunci ce mi-a plăcut a fost că am fost, de simplu sprijiniți, sau eu cel puțin m-am simțit sprijinit, să merg la congrese, deci la cele din țară, că automat la congrese puțin trebuie să-ți dea liber în ziua aia sau să-ți iei liber, când, de exemplu, congresele începeau de miercuri, la diabet, până sâmbătă, sau de joi, și automat trebuia să lipsești două zile și trebuia să primești învoire, și totuși, adică, o primeai
17:22 dr. Constantin Niță: chiar din anul întâi. Deci în anul întâi nu erai considerat ca și cum ăsta e mai mult sub nivelul mării și trebuie să fie sacrificat și să rămână pe secție, deși, într-adevăr, cei de anul întâi era o ierarhie normală, cei de anul patru primeau poate mai des anumite aprobări, ceea ce cumva e și normal, dar, la fel, fără abuzuri. Cât timp nu sunt abuzuri, e ok. Și atunci vibe-ul era unul ok: sprijiniți, ne răspundeau la întrebări,
17:53 dr. Constantin Niță: nu ne grăbeau, așa să zic, sau, nu știu, nu ne frustrau cu teoriile prea mult, ne indicau și ce să citim, de unde să ne uităm, erau prezentări de caz sau prezentări de articole științifice, care ori indicate de ei, ori care nu s-au până nouă interesante, deci ne lăsau pe noi să venim cu un articol, și prezentarea trebuia să fie în engleză, nu neapărat fiindcă nu știu ce, că nu știam noi româna, dar
18:25 dr. Constantin Niță: era ca un mod de a exersa pentru toată lumea, și pentru cel care prezintă în engleză, și pentru cei mai mari, care răspundeau sau puneau întrebări, ca să exersăm, să zicem, pentru congresele internaționale exprimarea și toate. Și atunci, da, îndrumătorii au fost faini, ne-au lăsat. La un moment dat, eu am fost și șeful rezidenților, la jumate, cred, și am venit eu cu un fel de plan, așa, să rotim pe saloane, ca fiecare rezident să aibă șansa
18:56 dr. Constantin Niță: să învețe de la toți îndrumătorii, fiindcă puțin, în funcție de salon, se mai modifica tiparul de pacient internat acolo, adică anumiți medici luau, de exemplu, diabetul gestațional, alții îl vedeau mai rar, unii luau tip 1, alții îl vedeau mai rar, unii medici puneau mai des pompe de insulină, alții nu prea puneau, și atunci, dacă voiai să știi și despre pompe, trebuia să treci și pe salonul ăla. Și în ambulatoriu, unii, cum să zic, aveau o pacientură
19:27 dr. Constantin Niță: mai tânără, unii mai în vârstă, și îți era de folos să treci pe la toți puțin, și am primit acceptul să facem acest sistem de rotire, încât toată lumea, să zicem, să iasă un specialist așa, well-rounded, în care ai avut șansa să vezi de toate. Fapt, de exemplu, ce nu se întâmpla la endocrinologie, unul din minusurile pe care eu l-am evitat, în care lumea era cam prinsă la doctorul la care a fost repartizată inițial;
19:59 dr. Constantin Niță: dacă voiai să te muți, era privit așa, foarte, ca și cum: de ce te muți, mă lași pe mine, te duci la celălalt, nu te mai accept înapoi. Deci tot felul de, cum să zic, piedici, care într-un moment așa critic, cum sunt anii de rezidențiat, în care acumulezi enorm de multe informații care să-ți folosească ca specialist mai departe, e așa prohibitiv cumva, deci chiar îți blochează, să zicem, dezvoltarea multifațetată, așa, pe care cu toții o vrem,
20:34 dr. Constantin Niță: că vrem să știm de toate, fiindcă, când ajunge final pe parafa ta depinde de tine și de creierul tău și de ce ai învățat.
20:34 dr. Cătălina Voinea: S-a păstrat structura aceasta la Cluj, este aceeași și în prezent, pe diabet, să se rotească rezidenții, să apuce de la fiecare?
20:34 dr. Constantin Niță: Nu știu sigur, nu știu sigur. Ar fi fain. Da, ține mult, ține mult, cred, de cine e șeful rezidenților, adică cât interes își dă, că, automat, deci nu e ca și cum
21:04 dr. Constantin Niță: ești plătit în plus sau așa. De multe ori, cum să zic, de obicei în România și și Fimea ca să zic așa, e prost înțeleasă, adică în ideea că, de exemplu, și la mine cumva colegii se comportau într-un fel când eram doar colegul lor; deodată, când am fost făcut de confu Vereșiu șef, primeam alte chestii, știi, alte priviri, se făcea liniște când mai intram într-o cameră, în camera rezidenților, știi, chestii din astea dubioase, și automat,
21:33 dr. Constantin Niță: după aia, când n-am mai fost, a doua zi iar am simțit că toată lumea era prietenă, că Constantin nu mai este șef, putem să-i zicem tot ce gândim. Da, deci, dar în mare cred că vibe-ul e la fel de ok acum. Poate nu e neapărat o rotire, nu știu, făcută așa, științifică, dar dacă vrei, nu știu, nu cred că nimeni îți poartă pică sau așa, dar cel puțin între ambulatoriu și secție rotirea asta mereu este.
21:59 dr. Cătălina Voinea: Ce alte atribuții are șeful rezidenților, așa, din curiozitate? Din curiozitate.
21:59 dr. Constantin Niță: Făcea raportul, făcea, de exemplu, cine face gărzi, când, adică cam așa ceva, deci trebuia să nu se ocupe confu sau nu știu care. Noi ne puneam, bineînțeles, întâi se alegeau cei de anul 4, apoi anul 3, apoi anul 2, apoi anul 1. Și, bineînțeles, de asta zic, dacă câteodată clinica se mai închidea de sărbători, de Crăciun, de exemplu, dar dacă rămânea, sau de Paști rămânea deschisă,
22:31 dr. Constantin Niță: cei de anul 1 de obicei trebuiau să facă de Paști, ceea ce nimănui nu-i convenea, dar totuși asta e minusul la medicină și la gărzi: cineva trebuie să facă și zilele neplăcute. Deci cam asta făceam. După aia, dacă mai erau, nu știu, certuri, care nu prea erau, dar să zicem mici animozități, cumva primul prima etapă erau la mine și după aia urcau mai sus, sau dacă confu, de exemplu, voia să transmită ceva sau să se inoculeze mai jos, veneau, îmi ziceau mie și apoi eu făceam câteodată întâlniri doar între noi, în care să putem discuta, să zicem, mai pe îndelete chestia asta.
22:31 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.
Așteptările medicilor îndrumători 23:14
23:13 dr. Cătălina Voinea: Ce așteptări au medicii de la un rezident, mai ales într-o situație de urgență? Alți medici sau, da, medicul la care ești atunci repartizat.
23:13 dr. Constantin Niță: Păi, să te descurci cu situația, adică dacă, de exemplu, erau hipoglicemii, să zicem, nu știu, cea mai des întâlnită urgență la noi, era să o corectezi eficient. Deși, de exemplu, când făceam gărzi, cele mai dese urgențe nu erau cele legate de diabet, deci pacienții, am prins vințele și infarcte și accidente vasculare,
23:55 dr. Constantin Niță: chestii neplăcute, dar care statistic se întâmplă mult mai rar, nu foarte des, dar se întâmplă, sau, nu știu, desaturări, febre, tot felul. Deci, automat, te ocupai tu cu asistentele până nu apucai să dai un telefon cu o voce tremurândă sau să cobori două etaje mai jos, luai atitudine. În principal, eu așa făceam: eu aveam o discuție și cu asistentele, că asistentele, teoretic, ele au văzut mai mult ca tine decât vedeai într-un an întâi sau doi,
24:27 dr. Constantin Niță: în zeci de ani de experiență, și atunci ele oricum știau și măcar îți validau că gândul tău e unul bun sau măcar că nu ești pasibil de malpraxis cu tot felul de cine știe ce, adică să interpretezi greșit situația, fiindcă e o criză și atunci riști să crezi că e total altceva și să faci greșit. Și apoi, dacă era ceva, se comunica; dacă era de trimis în altă parte, bineînțeles, trebuia să primești acceptul lor și să suni salvarea
24:55 dr. Constantin Niță: sau ce era, fiindcă, fiind o clădire separată, nu era ca și cum duci pacientul la lift, și trebuia, era mai complicat. Dar așteptările astea erau: să îți dai silința și cu cât te ține mintea și înțelepciunea să acționezi ca să rezolvi urgența și apoi, după aia, oricum, comunici ce s-a întâmplat. Dacă poate aștepta până a doua zi dimineață, foarte bine, zici dimineață; dacă nu, suni. Când mai erau gărzi, noi, la un moment dat, am făcut gărzi
25:25 dr. Constantin Niță: fără specialist, că s-a tăiat linia de gardă, trebuia să rămână cineva, și cred că acum e la fel în Cluj, deci nu este o linie de gardă plătită, nu este un specialist, rămân doar rezidenții cu pacienții deja internați, dar nu se primesc urgențe; urgențele vin la Interne și apoi a doua zi se transferă toate, să zicem, adunate așa, și, automat, erai tu, ca rezident, cu toată clinica, să zicem, nu știu cât, sau să mă gândesc,
25:52 dr. Constantin Niță: 20 și ceva de paturi, dacă era plin tot, și dacă nu te descurcai, dar, în mare, era permis să putem suna și la două noaptea: chiar nu ne descurcăm sau nu știu ce. Dar nu cred că s-a întâmplat vreodată.
25:52 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles, erați pregătiți bine.
25:52 dr. Constantin Niță: Da, noi și asistentele, da.
Mini intervenții 26:15
26:14 dr. Cătălina Voinea: Ce tipuri de mini-intervenții se pot face pe această specialitate?
26:14 dr. Constantin Niță: Păi, injecții de tot felul, cam asta ar fi. Când era cabinetul de picior, că acum doamna doctor, puțin, era acolo, cred că avea un statut mai aparte, ideea era că o clinică de interniști cu un chirurg, știu că domnul conferențiar Vereșiu chiar s-a chinuit destul de mult să înființeze cabinetul ăla de picior, încât era singurul din țară, deci probabil că asta vine să denote
26:49 dr. Constantin Niță: cât de greu e, probabil, să pornești, că ai nevoie de aprobări și de acceptul a mulți ca să faci ceva hibrid, dar era foarte util. Și acum am văzut că s-a mutat la Spitalul Militar, pe un post chiar de chirurgie, face același lucru, numai că pacienții nu mai pot beneficia chiar în clădire, trebuie să-i trimiți în alt spital. Și atunci acolo puteai să faci tot felul de debridări, de curățire, să zicem, a ulcerațiilor sau toaletare. În rest,
27:21 dr. Constantin Niță: nu știu, injecții la pacienți, că avem tot felul de substanțe, cu analogi de GLP-1, care sunt săptămânali, cu insulină, cu de-ale noastre. Mai aveam testele de picior, care nu sunt invazive, deci ca să vezi sensibilitatea vibratorie sau termică, de tot felul, și indicele gleznă-braț, cam asta se făcea, tocmai ca să vezi vascularizația la picioare, să nu fie probleme. Era și un cabinet oftalmologic, pentru efectuarea fundului de ochi, nu pot să zic că l-am făcut eu,
28:01 dr. Constantin Niță: dar era de treabă doctorul de acolo, ne chema, ne arăta: uitați, comparam. Deci puteam să vedem și pe partea asta. Și în rest, când erai în ambulatoriu, doar tensiuni, așa, mai light, acolo era flux mare și timp puțin, și da.
Deschiderea pacienților la sfaturile de nutriție 28:21
28:19 dr. Cătălina Voinea: Cât de deschiși ți s-au părut oamenii sau pacienții, atunci când erai în spital, la sfaturile medicilor nutriționiști?
28:19 dr. Constantin Niță: Legat de nutriție, că legat de diabet erau deschiși, așa, ca și tratament, și dacă, de exemplu, măream dozele, de obicei le acceptau, sau dacă mai ajustam, nu știu, altul. Legat de nutriție, cred că dădeau din cap, adică majoritatea dau din cap de acord: da, uite, trebuie să fac așa. Poate chiar unii pleacă cu gânduri bune, că, gen, chiar așa
28:58 dr. Constantin Niță: o să facă. Numai că obiceiurile astea alimentare țin foarte puțin de voință, adică țin mult mai puțin de voință decât credem. Ca și cum, nu știu, i-ar zice cineva cuiva că: bă, uite, mă, trebuie să economisești bani, nu e ok să consumi 100% din cât faci, nu e sănătos, adică nu e prudent pe termen lung să faci așa. Și el: da, da, da. Dar, la urmă, fiind un reflex și fiind un obicei
29:25 dr. Constantin Niță: pe care îl faci câteodată în mod automat, e mult mai greu de schimbat. Și atunci, da, cred că pe termen scurt îți de acord cu tine și să nu te jignească, și fiindcă unii chiar cred și își propun să se schimbe, dar pe termen lung, ca dovadă așa faptul că mediul nostru alimentar acum, în 2021, e unul plin de ispite alimentare și, cum să zic, de alimente hipercalorice și, din păcate, exagerat de gustoase, ne face varză voința
30:00 dr. Constantin Niță: și cele mai bune gânduri, în mare parte. Și, automat, probabil că sfaturile care prind sau, cum să zic, care au cea mai mare șansă de reușită este să-i ajutăm să-și modifice mediul alimentar, adică jumătate din luptă o câștigi dacă nu-ți aduci acasă napolitanele preferate sau sucuri, sau îți schimbi sucul de la cu zahăr la fără zahăr, deci chestii din astea, care automat să le mai preia din presiunea pe care o resimte voința lor, și să nu,
30:31 dr. Constantin Niță: că, pur și simplu, dacă nu vezi dulciurile, nu trebuie să zici nu. Pur și simplu, de multe ori ți-e lene să-ți pui pantalonii și să mergi două blocuri mai încolo să cumperi și, automat, a mai trecut o zi cu glicemii bune și fără să te îngrași. Deci, în sensul ăsta, da, e principala provocare a noastră: să gestionăm, să ajutăm pacienții să-și gestioneze eficient greutatea și, automat, din cauza greutății, glicemia.
Cum convingem pacienții de importanța regimului 31:01
30:59 dr. Cătălina Voinea: Cum îi facem să înțeleagă mai bine cât de important este regimul?
30:59 dr. Constantin Niță: Păi, eu, de exemplu, le mai zic din experiența mea cu alți pacienți. De exemplu, să zicem, cineva are insulină și are 40 de unități de insulină, și le zic că, uite, dacă greutatea ta ar merge în jos, nici nu foarte mult, să zicem vreo 5 kg, când poate el are de slăbit 30 să ajungă la greutatea ideală, și dozele de insulină ar merge în jos
31:34 dr. Constantin Niță: și glicemiile s-ar îmbunătăți, multe lucruri. Și, de exemplu, le dau un exemplu cu pacienți care, să zicem, aveau 70 de unități de insulină și, din păcate, să zicem, ori se împiedică, își fracturează femurul sau șoldul, și apoi stau la pat și, automat, nici nu le vine să mai mănânce, sau familia poate să aibă mult mai mult control pe ce îi aduce de mâncare, pacientul slăbește din cauză că, în sfârșit, mâncarea e cât îi trebuie lui,
32:05 dr. Constantin Niță: nu mai mult, și scade necesarul de insulină de la 70 de unități, adică mă sună că, uite, face și la și o glicemie dimineața, cu 18 unități. Și tocmai intervalul ăsta enorm: deci el poate și-a făcut 70 de unități 5 ani și, dacă ar fi mâncat mai ok și ar fi slăbit 8 kg, uite, își făcea 18, cu glicemii bune, aproape hipo. În sensul ăsta, adică, încerc să le dau exemple care să fie aproape de ei,
32:35 dr. Constantin Niță: adică aproape de cazul lor. Deci, dacă ai insulină, îți dau exemple cu pacienți cu insulină; dacă ai alte tratamente, îți dau alte exemple, ca să-și dea seama că, dacă și-ar modifica regimul și dacă greutatea ar scădea, multe lucruri s-ar îmbunătăți. Pot să mai dau exemple de, nu știu, disfuncții erectile, știi, la bărbați, că asta de obicei le merge la suflet destul de repede, și la vârste, nu știu cât, deci probabil 42 de ani,
33:08 dr. Constantin Niță: unde nu-ți închipui că vrei să ai disfuncții de genul ăsta, cauzate de lipsa atenției și a controlului glicemic, sau tot felul de ulcerații din astea idioate, când îți pierzi sensibilitatea protectivă și, nu știu, te pășești pe nisip fierbinte și nu-ți dai seama, sau lumea ține picioarele prea aproape de foc când face zacuscă și se trezește noaptea cu bășici la degete, și asta zic, sângerări și risc mare de infecție. Deci nu încerc să influențez, dar nu numai pe complicații,
33:43 dr. Constantin Niță: adică nu încerc să nu le chiar numai tristețe, ci și lucruri bune, adică: uite, pacientul X a pornit injecția X, uite, a slăbit 12 kg, fiindcă i-a scăzut pofta de mâncare, nu se plânge, adică nu i-a l-a ajutat pe partea asta de voință, de încredere. Deci încerc să le explic că se poate, numai trebuie să încerce și să vrea.
Cât de solicitantă este această specialitate și dacă poți avea și o viață personală 34:07
34:06 dr. Cătălina Voinea: Poți să ne spui cât de solicitantă ți se pare ție specialitatea asta și dacă îți oferă șansa să ai și o viață personală?
34:06 dr. Constantin Niță: În mare, mie nu mi s-a părut solicitantă. Acum, nu știu în ce măsură se întâmplă așa fiindcă îmi place ce fac, adică încerc să dau un răspuns, știi, cât mai complet, fiindcă cred că te ajută mult dacă nu simți că te duci la un serviciu la care de-abia îți vine să te ridici
34:40 dr. Constantin Niță: și nu îți vine să mergi, știi. Poate să fie ăla cel mai bănos și mai ok și mai rewarding serviciu, dar, dacă nu îți place, o să te tragă în jos, ca să zic așa. Deci faptul că mereu mi-a plăcut cred că a contribuit încât să nu-l simt ca o corvoadă sau ochi nu ia bineînțeles că sunt zile și zile, sunt zile când ai pacienți la care nu au mers lucrurile așa cum ți-ai dorit și, automat,
35:04 dr. Constantin Niță: ai mici insatisfacții profesionale; sunt zile când nu-s foarte mult sunt zile când unul se comportă ca un nesimțit sau nu respectă, de exemplu, de la programări până la tot felul, sau vine și încearcă să își verse nervii pe asigurările de sănătate și pe faptul că ei nu găsesc fonduri la analize, cu mine, care nu am niciun impact pe acest aspect. Deci de aia zic, sunt zile și zile, dar, în mare, dacă ar fi să mă inspir,
35:36 dr. Constantin Niță: să zicem așa, și din ce au zis colegii și tot, cred nu cred că diabetologia în România e dintre cele, cred, destul de chillax, ca să zic așa. Deci nu e relaxantă, impactăm destine, avem și povești triste, adică nu-mi uit locul, în ideea că am un rol mare în prevenția infarctelor și accidentelor vasculare, deși nu mă cheamă cardiolog. Deci încerc să văd că este o verigă importantă și că joc și că pot să fac
36:11 dr. Constantin Niță: diferența în viața oamenilor. Însă faptul că multe din, să zicem, complicațiile noastre se leagă pe ani sau zeci de ani, nu am așa mari urgențe zi de zi, faptul ăsta preia puțin din presiunea asta, adică nu pot să zic că moare lumea sau așa, sau vin: domnule doctor, acum trebuie să mă ajutați. Deci încerc să-i învăț și proactiv ce să facă când e hiperglicemie, când e hipoglicemie, să se uite după leziuni, dacă apar
36:44 dr. Constantin Niță: chestii ciudate, să-mi zică chestii ciudate, adică mă refer aici la tot felul de parestezii, pierdere: uite, nu simt durere la degetul ăla, sau furnicături, sau tot felul, ca să putem să luăm atitudine mai repede. Dar, da, n-aș zice-o ca fiind stresantă, mai ales că i-am făcut, deci toată lumea, de-a lungul rezidențiatului, pe alte stagii, cardiologie, neurologie, ATI, inevitabil vezi cum e acolo și după aia rămâi și compari. Adică, de exemplu, gărzile la cardio
37:18 dr. Constantin Niță: erau altfel, da. Deci erau gen, nu știu, ațipeai, știu, cinci minute la două jumate și te sunau în zeci minute că e rectoragie la salonul de UTIC, nu știu ce chestii pe care nu vrei să le auzi la trei noaptea. Și la ATI era ca la ATI. Deci de-aia zic, n-aș zice. Deci, în mare, da, cred că nu e dintre specialitățile cele mai stresante, îți oferă ocazia de viață personală. Am o cașcă de colegi care au copii,
37:54 dr. Constantin Niță: deci nu ca și cum n-ai copii, deci au și viață de cuplu. Faptul că, de exemplu, așa de mult suntem în ambulatoriu și pacienții, să zicem, majoritatea sunt cu programare, cel puțin la mine, oricum, cu cât ai mai mulți, cu atât e mai important să fie cu programare, îți permite, adică, să-ți iei concedii planificate cumva, adică tu știi din start că, uite, mi-l iau în iulie sau în august și nu-ți planifici pacienți în perioada asta, cel puțin
38:27 dr. Constantin Niță: da, și în spitale, da, și în privat, unde ai control pe cum îți asta, numai că o să ai o săptămână mai aglomerată înainte să pleci și una, de obicei, mai aglomerată după ce te întorci. Dar vreau să zic că nu e ca și cum cineva chiar moare dacă tu nu ești la serviciu. Eu personal am două fetițe, o să mai am un băiețel.
38:27 dr. Cătălina Voinea: Felicitări, ce drăguț!
38:27 dr. Constantin Niță: Și, deci, asta e. Eu, la început,
38:59 dr. Constantin Niță: am vrut medicină militară, asta a mai fost alt regret de-al meu, acum nu-l mai regret. Și, de exemplu, atunci, mi-amintesc că după ce am intrat în anul întâi la Târgu Mureș, la facultatea de medicină, și eram colegi cu cei de la medicină militară, foștii mei oponenți, și văzând că, de fapt, ei mai aveau tot felul de trageri și antrenamente militare și din două luni jumate de vacanță de vară rămâneau cu vreo trei săptămâni, eu fiind deja
39:28 dr. Constantin Niță: căsătorit atunci, nu, de fapt nu eram căsătorit, dar, da, eram, adică eram într-o relație serioasă cu actuala mea soție, nu-mi pica bine, știi, numai trei săptămâni de vacanță în loc de așa. Deci de aia zic, aia, de exemplu, nu s-ar fi pretat cu o viață socială prea bună, de aia ei de obicei se cuplează între ei, tocmai fiindcă stau așa mult timp împreună. De exemplu, știu mulți care s-au căsătorit între ei, medici militari între ei,
39:54 dr. Constantin Niță: cred că știu vreo patru cupluri, tocmai din motivul ăsta, că stai foarte mult împreună, n-ai șansa să întâlnești pe altcineva în afara cercului ăluia și, uite, fac și ei ce pot cu ce au. Și de-aia zic, cred că e ok, e ok, și cel puțin pentru doamne, adică aș zice în plus. Poate, cred că multă lume e surprinsă că sunt bărbați la diabetologie, știi, cumva, fiindcă nu suntem așa mulți, de aia zic,
40:24 dr. Constantin Niță: adică în anul meu am intrat patru, dar era tot ceva nemaiauzit. Știu că era așa, ca să fac o paralelă: când am intrat noi, noi am intrat în ianuarie, vine 8 martie, știi, în martie, și vorbim cu domnul conferențiar Vereșiu, zice: mă, hai să luăm flori la toată clădirea, că nu era așa mare, facem noi un număr, nu știu ce. Și el zice: mă, e primul an când putem, fiindcă până acum eram foarte, foarte puțini,
40:51 dr. Constantin Niță: era ca și cum trei bărbați trebuie să ia flori la 80 de doamne, că erau și asistente, infirmiere, nu merge așa. Deodată, cu noi toți patru, eram deja vreo 10, deja cheltuiala era mult mai tolerabilă. Da, deci pentru doamne e mai ok, deci e o muncă de ambulatoriu, e o muncă, nu știu cum să zic, curățic adică n-ai doar să-ți faci treaba. Problema apare poate când rămân colegele mele însărcinate și tu deja ai oameni pe listă, și acolo e o problemă dacă lipsești șase luni, un an, doi. Cei din spital de obicei își găsesc un înlocuitor; cei din privat, din ce am văzut eu, nu stau doi ani acasă,
41:37 dr. Constantin Niță: deci și-au luat cinci luni, șase, și apoi se întorc, tocmai în ideea ca să nu încurce mult pacienții, să nu-și piardă pacienții, să nu-și modifice lista, că pacienții, îți dai seama, deja au două rețete în perioada aia, și rețete de trei luni, deci nu poți așa. Ca eu, fiindcă nu mi-am întrerupt, și acum, de exemplu, când se naște cel mic, nu mă aștept neapărat să rămân la domiciliu sau să mă întrerup. Mai puțin suntem afectați dar cine să zicem, sexul feminin, deși trăim într-o vreme în care am și prieteni care și-au luat concedii de paternitate, deci nu e fluctuat
41:37 dr. Cătălina Voinea: Da, ne adaptăm, evoluăm.
41:37 dr. Constantin Niță: Exact, da.
Cât de mult te pregătește facultatea pentru această specialitate 42:21
42:20 dr. Cătălina Voinea: Cât de mult simți că te-a pregătit facultatea pentru această specialitate?
42:20 dr. Constantin Niță: Facultatea, pentru rezi, nu prea mult, doar pe partea de interne; deci acolo, partea de interne rămâne cu tine, n-ai cum. Da, sunt tot felul de chestii. Pe partea de diabet e super critic ce înveți în rezidențiat, adică, la fel, lucrurile sunt destul de nișate, trei producători de insulină, vreo producători de medicamente separate. Deci eu, cel puțin, din anul întâi până în anul patru,
42:55 dr. Constantin Niță: cred că au apărut cinci terapii noi; de atunci au mai apărut vreo cinci. Deci e o piață, cum să zic, e un domeniu acum în plină expansiune, trebuie să stai așa, on top of things, mereu. Deci tot felul de lucruri apar, sau dacă apare, după aia apare de la altă firmă, după aia apare de la altă firmă, după aia sunt tot felul de discuții, care dintre ele sunt cele mai bune, și, automat, bineînțeles,
43:18 dr. Constantin Niță: fiecare încearcă să-ți vândă, să te convingă că al lui e mai bun. Tu trebuie să ai minime abilități, minime, cum să zic, informații despre cum se face un studiu, ce se caută într-un studiu, number needed to treat și tot felul de aspecte, ca să discerni pentru tine și pentru pacienții tăi cum crezi tu că e mai bine. Deci în facultate prea puțin, aș zice, prea puțin; în rezidențiat e critic, primii ani, cel puțin, sunt critici, că nu nimeni sunt foarte hands-on așa: cum titrezi insulina, să o vezi cum o crești, ce-i faci, care tablete merg împreună, când le scoți, cum faci cu rata de filtrare glomerulară.
43:18 dr. Cătălina Voinea: Care zici că sunt cărțile
Cărțile must-have pentru această specialitate 44:07
44:08 dr. Cătălina Voinea: must have pentru această specialitate?
44:08 dr. Constantin Niță: Da, aici a fost mereu o discuție. De exemplu, îmi amintesc că la specialitate, când am dat, ne-au dat, era bibliografia dată de statul român, că, logic, e un examen în România și bibliografia e comună la nivelul țării. Erau niște ciudățenii, sincer, îmi amintesc că erau niște cărți, m-am uitat prin ele, deci în ideea că erau din '86, '92, nicio terapie nouă cu care noi deja lucram de patru ani, nimic pe acolo,
44:39 dr. Constantin Niță: tot felul de chestii, gen riscuri la metformin care sunt invalidate de 15 ani, că poți să-l dai și la refugie mai mică, că nu dă chiar acidoză lactică așa des, că ar trebui fiecare pacient să-l aibă, pe raportul cost-eficiență și toate astea. Și atunci erau fricile lor din '86, scrise în carte, cât știau ei atunci, deja, să zic. Și atunci bibliografia dată de statul român e, ca la orice domeniu, super învechită, zici că nu s-a uitat
45:09 dr. Constantin Niță: un diabetolog peste ea de nu știu câți ani, știi, deși ne influențează pe toți. De aia zic, destul de frustrant. În schimb, na, șefii și coordonatorii au fost înțelepți și, adică, deși era bibliografia așa, ei te lasă, cumva îți cade un subiect, știi, de exemplu îți cade dislipidemia la pacienții diabetici, asta cade, și atunci ei au puterea, din cadru la o are așa mare, să aleagă întrebări, să pună ei niște întrebări, să aleagă, știi,
45:36 dr. Constantin Niță: deci ești forțat de biletul extras, dar e la latitudinea lor ce întrebări pun, și atunci ei puneau întrebări actuale și ok, adică gen ținte ale LDL-colesterolului, ce este dislipidemia aterogenă, adică chestii noi. Și atunci, ca și carte, cel mai mult eu am învățat din tratatele, tratatele, este un tratat de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, editat de profu Hâncu, profa Roman și confu Vereșiu, cred că îi scoți vreo 5 ani, 6,
46:10 dr. Constantin Niță: așa, e volumul 1 și 2, cred că trebuie să mai scoată 3 și 4, dar, da, e greu, că chiar cărțile alea sunt groase. De acolo cred că am învățat cel mai mult, deci cam asta ar fi must have. În rest, pe partea de nutriție, discutabil, discutabil, sunt multe, sunt mai mici, cumva aici trebuie să înveți tu. Știu că era ceva de la Krauss parcă, era gen o chestie chiar mare, așa, probabil 1.200 de pagini,
46:39 dr. Constantin Niță: pe care o doctoriță din ambulatoriu îl avea acolo, eu mă mai uitasem, că era, de exemplu, aveai calciu și era împărțit: hipocalcemia, hipercalcemia, tratamente, dar erau și alimente, cum faci, ce-i dai. Deci, da, numai că, da, cred că era, nici nu mai știu cum se chema, dar era ceva de la Krauss înainte să-ți spun.
Recunoașterea specialității în străinătate 47:02
47:02 dr. Cătălina Voinea: În următoarea întrebare, să răspunzi la una care a fost foarte des pusă: dacă este recunoscută în străinătate, sau dacă este, în ce țări, sau dacă nu este, dacă e nevoie de endocrinologie pentru a fi recunoscută.
47:02 dr. Constantin Niță: Să știi că și la noi ne puneam des întrebarea asta, numai că e mare riscul să greșesc, și atunci o să zic ce știu eu. Ideea e că pe mine nu m-a, cum să zic, nu m-a bântuit prea tare chestia asta, fiindcă eu n-aveam de gând
47:36 dr. Constantin Niță: să plec, nici acum n-am de gând. Dar, da, din câte știu, la toate congresele noastre, de exemplu, când sunt invitați din străinătate medici, vin endocrinologi, deci el e endocrinolog, dar nu vede decât pacienți cu diabet; de obicei sunt clinici dedicate pentru diabet, dar el se cheamă endocrinolog, știi, deci el a făcut endocrinologie și deodată și-a ales, ca și cum eu mă duc pe secție de diabet, doar diabet fac. De exemplu, endocrinologii, în patru ani de rezidențiat
48:11 dr. Constantin Niță: sau, părănesc acum cinci, cred că ei au un an de diabet, dacă nu mă înșel, sau vreo nouă luni, deci destul de mult, și ei fac diabet, deși în România nu o să ajungă să practice diabetul decât dacă își dau și diabet a doua specialitate. Noi facem șase luni de endo. Bun, și atunci mare parte, cred că doar și în Republica Moldova sunt, și cred că Slovenia sau undeva mai este o țară unde sunt doar diabetologi
48:40 dr. Constantin Niță: separați, să zicem, de noi, adică separați ca și noi. Dar în rest, în Franța sunt endocrinologi, numai că toți, cum să zic, toți care vin, care chiar sunt niște nume în diabetologie, or fi endocrinologi, dar doar diabet fac. Și în țările nordice, știu că era la un congres, vine un prof român plecat acolo, în Norvegia, cred, dar el a făcut facultatea acolo, în Norvegia, și așa, și l-a întrebat, chiar l-a întrebat în fața tuturor,
49:11 dr. Constantin Niță: eram 500 în cameră, care a fost traiectul lui, să zicem, academic, și zicea: facultate, rezidențiat de endo, după aia, prin anul 2, s-a dus ca și cum pe o ramură de diabet și de atunci intră într-o clădire numai cu diabet. Și zice: cât te ajută partea de endo acum, cât te ajută partea de endo acum în ceea ce faci? Nimic. Deci de aia zic, cumva toți sunt endocrinologi, dar nu-i ajută partea asta, fiindcă nu mai au
49:36 dr. Constantin Niță: contact. Dar dacă ar fi să pleci în Germania sau în Franța cu diabetologia făcută în România, părerea mea, așa cât înțeleg eu acum, e că n-ai fi acceptat; ar trebui să pleci și cu endocrinologia făcută în România, deci cu ambele specialități, care, bănuiesc că, dacă îți recunosc stagiile pe diabet la endo, cred că îți mai trebuie vreo 2 ani, știi, ca să poți să-ți echivalezi, să le iei pe amândouă, sau nu știu,
50:06 dr. Constantin Niță: în țări cum ar fi Germania, așa, poate te acceptă ei pe niște cursuri de-ale lor de suplimentare, să zic, ca să te faci endocrinolog. Dar, într-adevăr, când e vorba de plecat, diabetologia momentan e pe așa și așa, știi. Și mi-amintesc și eu, când eram în anul 1, erau discuții să se unească: toți endocrinologii să facă diabet, toți diabetologii să facă endo, ca să devină iarăși una. A căzut treaba asta, dar știu, când eram în anul 1,
50:31 dr. Constantin Niță: era mare vâlvă pe acolo, deși părerea mea e că tendința în alte țări e și la ei să se rupă, nu să se unească din nou, deci să aibă și ei, fiindcă e așa mult diabet încât îți trebuie specialiști, cum să zic, dedicați, ca să zic. Nu știu dacă face sens.
50:31 dr. Cătălina Voinea: Următoarea:
Stagii în străinătate 50:52
50:51 dr. Cătălina Voinea: dar în timpul rezidențiatului se poate pleca cu stagii pe diabet în străinătate, chiar dacă nu este recunoscută ca și specialitate?
50:51 dr. Constantin Niță: Da, că e ca și cum, cum să zic, poți să pleci, stai să mă gândesc dacă au plecat colegi. Știu că da, că domnul conferențiar chiar ne stimula pe toți să plecăm; din anul meu n-am plecat niciunul, dar el ne zicea: mă, plecați, că am mai avut alții plecați și s-au întors cu experiențe foarte bune.
51:23 dr. Constantin Niță: Știu un specialist care a plecat, specialist, în Franța; de obicei se pleca aici, mi se părea că aveam noi legături bune. Au fost și în vizite de schimb de experiență, așa, ca să zic, în Anglia, la profesorul Boulton, la o clinică de picior diabetic de-a lui de acolo, dar era așa, de câteva săptămâni. Dar, da, puteai pleca, cred, numai că, ca la orice, puțin riscai când te întorci, dacă îți echivalează statul român sau nu, știi. Nu mai zic,
52:01 dr. Constantin Niță: n-am avut experiența asta de primă mână, adică nu știu pe cineva să fie plecat, să fie întors, să fi cerut echivalare și să o primească. Nu știu, nu știu, dar în teorie ar fi posibil, numai că, la orice, trebuie să nu au la Ministerul Sănătății, bănuiesc, înainte să pleci, și să zici: ce ziceți, îmi echivalați astea? Și, bineînțeles, acolo nu îți răspunde nimeni. Și, că știu, am avut colegi care s-au întors, dar erau după altceva,
52:28 dr. Constantin Niță: gen după ce au închis, l-au pus pe pauză pentru că au născut un copil, și apoi, când revii, iar trebuie să sunge n-am venit, dați-mi drumul acolo, dați drumul la contor. Și, la fel, nu răspunde nimeni, până la urmă trebuie să te duci personal sau să rogi pe cineva să meargă în București personal. Deci ideea e: grijă. Da, deci asta e, cum să zicem, unul din minusurile specialității. Cândva, din câte am înțeles eu, istoria a fost endocrinologie
52:54 dr. Constantin Niță: și în România unită și, dacă nu mă înșel, s-ar putea total să greșesc, dar eu așa am auzit, că Elena Ceaușescu, dintr-un motiv sau altul, a decis la un moment dat, deci de mult, fiindcă cineva drag ei, sau ea, sau nu știu cine avea diabet, și ca și cum: mă, uite ce boală ciudată, hai să facem o specialitate separată pentru asta. Și atunci cumva au scos din interne și din endo ceva numit diabet, și în alte țări s-a mers pe endo, și atunci au rămas așa, inclusiv în SUA, deci endocrinologi, și diabetologi.
Minusurile acestei specialități 53:32
53:30 dr. Cătălina Voinea: Că tot ai punctat că acesta e un minus, ce alte minusuri ai mai întâlnit, ai găsit în această specialitate?
53:30 dr. Constantin Niță: Ești dependent de materialul pacientului, ca să zic așa, adică nu tu poți să-ți dai silința cât de mult poți, să dai cele mai bune sfaturi; depinde de el să le aplice, știi?
53:51 dr. Constantin Niță: Aici cumva medicația vine și mai preia o parte din chestia asta, adică te lasă, medicamentul acționează indiferent ce zice sau gândește sau crede pacientul. Alte minusuri, nu știu, că sunt destul de multe medicamente, adică sunt pacienți care au trei feluri de medicamente plus un injectabil, sau plus un injectabil de mai multe ori pe zi. Astea sunt minusuri, și apoi devine din ce în ce mai greu să-l convingi că, pe lângă cele patru medicații pe care le ia, probabil două antihipertensive, o statină, un Aspenter, mai trebuie să ia trei doar pentru diabet. Da, cam astea ar fi minusurile, și că, câteodată, vorbești despre zmei și zâne în ideea de prevenție cardiovasculară, știi?
54:41 dr. Constantin Niță: Adică, gen, uite, noi facem toate astea ca să prevenim infarctul și accidentul vascular și boala cronică de rinichi sau boala arterială periferică, să n-aibă claudicație, și e ceva intangibil pentru mulți dintre ei, știi? Unii au carte, unii nu, dar orice în viitor, sau, da, uite, peste 10 ani, e mai greu ca el să-l simtă și să-l țină așa în minte, ca și cum: uite, pentru asta muncesc. Și atunci încerc să mai fac tot felul de paralele, că: uite, mă, ajungi la nunta nepoatei, sau tot felul, știi?
55:18 dr. Constantin Niță: Adică chestii, încerc să ajung să văd ce le pasă lor cu adevărat. De exemplu, unii am și apicultori, care, de exemplu, la un moment dat unul a trimis soția la rețetă, fiindcă el e plecat cu camionul care, bănuiesc, cară stupii, așa, știi, deschis pe lateral, la nu știu ce pădure de salcâmi, că atunci erau înfloriți, și, gen, nu putea să rateze momentul. Și, automat, îți dai seama, la el aș vorbi despre albine și cum prinde el mai mult timp cu albinele și tot felul, ca să încerc să ajung la DC-ul lui și la valorile lui și să fac o legătură între beneficiile echilibrării diabetului și menținerea valorilor personale, știi.
Top centre de pregătire 56:04
56:02 dr. Cătălina Voinea: Ce alte lucruri interesante ai să ne spui despre alte centre de pregătire? Ai așa un top, cunoști ceva, un top?
56:02 dr. Constantin Niță: Mă, m-aș înfrâna să fac topuri. Ideea e în felul următor: n-am stat neapărat, a fost bine la Cluj, știi, deci automat, când ți-e bine, nu încep să-ți gâri să caut să faci știi, adică n-am întrebat: băi, cum e la voi, cum e la voi, nu știu ce. Deci pot să zic doar așa,
56:29 dr. Constantin Niță: din ce am văzut la congresele noastre, când ne adunăm toți. De la noi, de la Cluj, chiar în primul an, cumva s-a organizat Young Diab, deci era un congres pentru tinerii medici diabetologi, știi, și ediția 1 cumva eu am coordonat-o, bineînțeles, cu doamna profesor Roman și cu restul, și, automat, acolo poate am văzut mai de aproape colegii tineri, știi, deci colegii rezidenți, în mare așa, pe fețele lor, nu știu, sau așa, în mici discuții la masă
57:03 dr. Constantin Niță: sau între, știi, că eu nu fumez, bineînțeles, n-am din astea de socializare. Cred că la Timișoara e bine, așa mi s-a părut, adică cumva au și urgențe, apucă să vadă și partea asta, nu s-a plâns niciunul așa, e pe față, că e nașpa, și proful de la Timișoara pare ok, cel puțin pare ok. La Craiova, așa am simțit mereu, un vibe că e o apropiere între rezidenți și doamna profesor de acolo, și, la fel,
57:42 dr. Constantin Niță: spital mai mare, monobloc, deci bănuiesc că au șanse să vadă mai ok. La București sunt mai multe centre, cred că sunt vreo două, la fel au urgențe, au gărzi, deci ai iarăși șansa să vezi mai mult, poate. Acolo o să mai, dar asta zic doar din părere, doar așa, cât am simțit eu, că acolo, la fel, poate e mai greu să te muți de pe o secție pe alta, aș zice, dar în același timp s-ar putea să greșesc.
58:09 dr. Constantin Niță: Și, nu știu, la Oradea aș pune-o, să zicem, ușor mai jos, probabil și că e un centru mai mic, nu știu, acolo, într-adevăr, lumea era cu așa și așa. La Galați am văzut că mai erau rezidenți, iarăși un centru mai mic. Sibiu, de Sibiu chiar nu știu nimic, n-am văzut niciun coleg care chiar să, nu știu, să-mi sară în evidență pe la un congres, că uite, mă, e la Sibiu. Și se percepe și la Iași
58:39 dr. Constantin Niță: ok, la Iași ok, nu l-aș pune pe jos, asta aș zice, că e ok. La Iași, mult accent pe nutriție, s-ar putea să facă mai bine, mai multă educație pe partea asta, că e și doamna profesor, mai este și o specialistă mai tânără, dar e ok.
58:39 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre competențe și supraspecializări?
Competențe și supraspecializări 59:02
59:04 dr. Cătălina Voinea: Ce întâlnim?
59:04 dr. Constantin Niță: Da. Nu prea ai nevoie de așa multe, adică nu e, cum să zic, dacă îți pui încă o chestie pe ușă, nu neapărat atragi lumea. O să vadă când termină, sau dacă termină, că ai suficient de multă treabă, din păcate. Deci, din păcate, cu toții avem foarte multe cazuri cu diabet pe care le gestionăm, care devin repede, cum să zic, all-encompassing, așa, adică îți umple programul, nu-ți mai vine să cauți să fac eu,
59:40 dr. Constantin Niță: nu știu, Doppler arterial doar fiindcă vreau, ai putea teoretic. Deci cam asta ar fi, să zicem, una din competențe. Știu că colegii, când terminau, fiindcă pe noi ne interesează Dopplerul arterial la pacienții noștri cu ateroscleroză, să îl facem noi, numai că, la fel, riscul să nu îl facem bine, să zicem, și să-ți ia timp, fiindcă e o intervenție care durează, și atunci mai degrabă îl trimiți la chirurgii vasculari sau la cardiologii care au și competența asta.
1:00:14 dr. Constantin Niță: Deci asta ar fi probabil pe imagistică. Nu știu ce ar fi, eco hepatic, ca să vezi steatoza, te-ar ajuta, să zicem, deci probabil competențe pe ecografie ar exista. Și în rest, nu știu, mai am, de exemplu, două colege care, în mod pentru mine, să zicem, ușor surprinzător, și-au dat al doilea rezidențiat, pe chirurgie vasculară. Deci ei au terminat rezidențiatul, specialiști au și ambulatorul jumată de normă, și fac rezidențiat de chirurgie vasculară.
1:00:44 dr. Constantin Niță: Acum, în ultimii ani, și din cauza salariilor, și din cauza mai multor aspecte, unii vor să rămână în orașele mari, tot felul, prefer să nu mă bag. Există poate ușor trendul ăsta, să-ți dai a doua specialitate, nu numai de la diabet la altceva. De simplu colegiile de endocrinologie, specialiste, 80% își dau diabet, aș zice eu, deci cel puțin cele pe care le știam: termină endocrinologia, se apucă de muncă, dar între timp fac și diabet. Noi să dăm
1:01:16 dr. Constantin Niță: endo, mult mai puțin invers, nu mi s-a părut. Dar, uite, chirurgia vasculară este. Dar acum există și un trend ca colegele de sex feminin să dea pe specialități care altădată erau masculine, și eu, și din facultate, știu: chirurgie vasculară, chirurgie cardiovasculară, chirurgie generală, ortopedie. Deci, fete, more power to them. Deci de asta zic, nu știu care e, și trendul ăsta e, și trendul că vrei ceva mai avansat decât diabetologia, poate. Dar bottom line e că
1:01:50 dr. Constantin Niță: avem suficientă treabă, nimeni nu trebuie să se plângă că îi trebuie nu știu ce competențe în plus ca să fie un diabetolog bun, că nu e cazul. Deci, de exemplu, din clinică nimeni n-are nicio competență extraordinară în spate. Dacă vrei, oricum ești apt pe pompe de insulină; dacă vrei chestii de nișă, poți să te bagi acolo, sau senzori de insulină la fel. Deci nu-ți trebuie o competență în senzori, trebuie numai să știi, ca să nu bușești oameni
1:02:18 dr. Constantin Niță: și să, nu știu, să atragi atenția sau să vină lumea la tine cumva, să pui, să gestionezi, sunt și programe naționale. Deci de aia zic, o să avem și noi partea noastră de high-tech și mai nișată, așa, dar momentan eu personal nu simt că îmi lipsește nu știu ce, sau: vai, uite, ar trebui să-mi fac, nu știu, competența asta ca să mă descurc mai bine.
1:02:18 dr. Cătălina Voinea: Care zici
Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 1:02:44
1:02:43 dr. Cătălina Voinea: că sunt posibilitățile de angajare după terminarea rezidențiatului?
1:02:43 dr. Constantin Niță: Sunt cam trei. Una e post în spital; se mai scot posturi, poate mai rar decât am crede, dar, la fel, din cauza creșterii numărului, adică a incidenței și prevalenței diabetului în România, multe spitale, și mai mici, deci au scos posturi de diabet în orașele mai mici și au pacienți, aș zice, sute, poate mai o mie plus pacienți. Și atunci o parte din colegii mei și-au ales orașe mai aproape
1:03:26 dr. Constantin Niță: de orașul unde locuiesc sau, nu știu, unde s-au născut și s-au angajat acolo. Asta e o posibilitate, deci în spital. În general, în spital vor fi hibrid, majoritatea, cam așa, în spitalele mici, de obicei, deci ai post, ai ambulatoriu, dar ai și câteva paturi pe secție, sau ai ambulatoriu, dar faci gărzi. Am colege și care au doar ambulatoriu. Deci cumva depinde, așteptările trebuie setate la început, știi, adică zici: bă, vreau doar ambulatoriu, deși nu
1:04:00 dr. Constantin Niță: poți să zici neapărat, adică poți să zici ce vrei, dar nu neapărat se acceptă; ideea e că se negociază. Și asta e o posibilitate. A doua posibilitate e în privat. Majoritatea, cred, a diabetologilor din România, ca procent, sunt în privat. Și aici, la fel, ori îți deschizi tu în privat, deci îți iei tu contract cu Casa. Casa mi s-a părut, poate nu neapărat în Cluj, că aici sunt multe ambulatorii și automat Casa e mai puțin binevoitoare,
1:04:35 dr. Constantin Niță: dar în alte județe, de exemplu și în Botoșani, de UNESCO am întrebat, și în alte părți, foarte binevoitoare, adică ideea e că ei știu că există o nevoie mare de medici tineri, e o nevoie mare în special pe partea de diabet, și atunci cumva de-abia așteaptă să vină un tânăr să ceară contract pe diabet și atunci ei să-l granteze și să pornești. Dar ai investiții mai mari la început, îți trebuie un sediu sau o chirie,
1:05:01 dr. Constantin Niță: îți trebuie o asistentă, fiindcă nu poți ambulatoriu, minimul, adică trebuie să ai o asistentă cu normă întreagă, softuri, hârtie, imprimante, chestii ca să pornești, și ești dependent de numărul de pacienți, adică la început cumva trebuie să atragi pacienți ca să poată veniturile să depășească cheltuielile. Și a doua opțiune, a treia, este ca altcineva să aibă sediu și toate astea și atunci tu să te duci, ei iau contractul de diabet și tu iei ori jumătate de normă,
1:05:35 dr. Constantin Niță: ori o normă, ori o normă jumate și lucrez pe comision, care se împarte după caz, majoritatea 50-50, deci 50% ia centrul, 50% medicul, dar sunt și cu 40% medicul, diverse, fiecare, la fel, cât intră, unde, ce oraș este și toate astea.
1:05:35 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.
Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 1:06:00
1:05:58 dr. Cătălina Voinea: Suntem aproape de final, mai avem o singură întrebare și este dedicată celor care urmează să dea examenul de rezidențiat. Ce sfaturi ai tu pentru viitorii medici? Pentru cei care dau rezi?
1:05:58 dr. Constantin Niță: Așa: să se apuce mai din timp decât estimează ei că ar fi cazul, în ideea că e bine, adică, uitându-mă în spate, e bine să nu fii super, super stresat, adică să te trezești când mai ai trei zile și mai ai nu știu câtă materie.
1:05:58 dr. Cătălina Voinea: Care e tendința?
1:06:34 dr. Constantin Niță: Cam așa, adică avem tendința să subestimăm cât timp ne trebuie, și mereu sunt tot felul de, știi, de recomandări, și pe partea de bani, și pe partea de obiective, știi? Adică era ideea că, dacă crezi că îți ia atât, de fapt realist ar fi să dublezi din polă Deci, la fel, dacă tu crezi acum că în trei luni dai gata, dublează, dublează, fiindcă aia e termenul realist, aia e la riscul mult mai mic, că creierul
1:07:01 dr. Constantin Niță: să subestimeze cât e necesar. Și atunci, da, să vorbească cu colegii care sunt deja rezidenți sau chiar cu specialiști, fiindcă o să poată să le zică o perspectivă, poate, mai îndeaproape, inclusiv la alegerea centrului. Eu cred că aici, din păcate, nu e un fenomen, să zicem, generalizat în România, adică centrul în care alegi tu să te dezvolți poate să, știi, makes you or breaks you, în ideea asta, care nu e corect, e trist, dar așa e viața,
1:07:41 dr. Constantin Niță: și asta e realitatea cu care ne confruntăm. Și, automat, să vadă pe specialitatea aia cine a terminat acolo, ce părere au avut, ca apoi să nu regrete, deși și așa se poate modifica, că vine, nu știu, un specialist tânăr care vine și strică vibe-ul, n-aveai de unde să te aștepți, poate oricând să vină, știi. Dar, da, câteva întrebări, cred, bine puse, ca să afli și perspectiva cuiva care chiar e angrenat în domeniu,
1:08:13 dr. Constantin Niță: în care tu crezi că vrei, din care tu crezi că vrei să faci parte, goes a long way ca să te privezi de tot felul de dezamăgiri ulterioare. Eu, teoretic, da, faptul, de exemplu, că lucrai în ambulatoriu și pe secție, deja apucai să vezi cum e pe ambulatoriu și cum e pe secție, că sunt gen worlds apart. Unii preferă internări, gen vine un pacient, îl echilibrează în șapte zile, dă drumul altuia;
1:08:40 dr. Constantin Niță: în ambulatoriu îl vezi iar și iar, cu cadență, să zicem, trimestrială, da, deci nu neapărat îl rezolvi, dar îl vezi pe termen lung cum e, și ai alte mulțumiri, să zicem, din astea, pe partea de carieră. Deci, da, să puneți întrebări, să căutați, dar întrebări la oameni care sunt în domeniu, da, nu la părinți și la unchi, care nici nu sunt medici, îi întrebi pe ei ce părere au să fii chirurg, care n-au absolut nicio idee, da.
1:09:13 dr. Constantin Niță: Ei poate sunt bine intenționați, dar nu întrebați la oameni care chiar s-au confruntat, că unii poate chiar o să zică: sub nicio formă nu da acolo, în locul X, fiindcă știe el de la alții că e rău; sau: uite, du-te acolo; sau chiar: nu te fă chirurg în România, fiindcă, nu știu, nimeni nu-ți arată nimic, dau un exemplu. Da, deci să pună întrebări aproape cu nerușinare, cu cadență, din asta enervantă, către cei mai mari și să nu se lase
1:09:43 dr. Constantin Niță: până nu primesc răspunsul.
1:09:43 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles. Păi, fiind la final, vrem să-ți mulțumim, că acum mă uitam la ceas și a trecut mai mult de o oră, șocant, că a trecut foarte repede, și că ai fost foarte sincer și deschis și a decurs totul atât de natural, chiar sunt plăcut surprinsă și chiar mă bucur că ți-am adresat invitația și, mai ales, că ai acceptat-o. Și îți propun ca pe viitor, dacă mai ești dispus, să mai colaborăm
1:10:13 dr. Cătălina Voinea: și în viitor. Ar fi perfect.
1:10:13 dr. Constantin Niță: Da, da, da, cu mare drag. Adică încerc să pay it forward, că și eu am pus sute de întrebări, încă pun, la colegele mai mari, cu: uite, cu Casa, cu nu știu ce, cu cum e de făcut, ce faci tu. Și atunci, da, nu chiar cred că noi, mai ales acum, în vremurile de acum, noi, medicii, trebuie să stick together, știi, adică avem foarte multă opoziție din partea a nenumărați
1:10:43 dr. Constantin Niță: factori, și politici, câteodată, și pacienții, și țara, și legislația, și tot, și de asta zic, trebuie să ne ajutăm, și asta mi se pare cea mai la mână, pentru mine foarte la îndemână, deci să zic din experiența mea. Oricând mai ai nevoie și simți că pot să aduc claritate, nu știu, în perspectiva colegilor mai tineri, cu mare drag.
1:10:43 dr. Cătălina Voinea: Super, mulțumim, îți dorim mult succes, și încă o dată mulțumesc.
1:10:43 dr. Constantin Niță: Și, da, și vouă, cu proiectul, v-am zis, chiar mi se pare un proiect util și sper să ajute cât mai multă lume.
