Grile-Rezidentiat.ro Toate specialitățile Platforma de grile →

Medicină · Date solide

Rezidențiatul de Psihiatrie — cum e, realist

Varianta fără poleială despre rezidențiatul de Psihiatrie: cui i se potrivește (și cui nu), cum îl descriu rezidenții reali (n=26), pragul național de intrare pe 5 ani și 3 episoade de podcast cu specialiști.

Medicină

Rezidențiat pe Psihiatrie — cum e, realist

Date solide

Cui i se potrivește

Ți se potrivește dacă ai cultură largă, rezistență emoțională și te interesează omul în întregul lui, nu doar boala. Programul e relativ blând (1–2 gărzi/lună), iar principalul instrument de diagnostic ești tu, prin relația cu pacientul.

Cui nu prea i se potrivește

Mai puțin pentru cine vrea confirmare paraclinică clară a diagnosticului sau ritm rapid cu mulți pacienți. Povara e mai degrabă cronică decât acută, iar stigmatul specialității e încă real.

🗣️ Vocea rezidenților · studiul „Împreună creăm medici de succes” (2021; eșantion mic per specialitate — orientativ) · 94% ar alege din nou aceeași specialitate
„Asculta omul de lângă tine și nu-l judeca, indiferent ce îți spune.”

Ce le place: conexiunea profundă cu pacientul, faptul că lucrezi cu mintea umană și cu noțiuni abstracte, varietatea patologiei, programul lejer și numărul mic de gărzi.

Ce-i frustrează: stigmatizarea pacienților și a medicilor psihiatri, lipsa serviciilor de reintegrare după externare, condițiile din spitale și că multe boli rămân cronice.

Sfatul lor: alege psihiatria doar din pasiune, nu pentru bani sau timp liber, și fă practică sau gărzi ca să vezi dacă ți se potrivește.

📊 Cum o descriu rezidenții · studiul „Experiențe în Rezidențiat” · n=26 răspunsuri pe această specialitate
Satisfacție generală (mare = bine)3.9/7
Calitatea îndrumării (mare = bine)3.0/7
Atmosfera de lucru (mare = bine)4.2/7
Gărzi — cât de adecvate ca număr (mare = bine)4.6/7
Program — cât de rar stai peste ore (mare = bine)3.5/7
Volum zilnic — cât de sustenabil (mare = bine)4.6/7
Și-ar recomanda rezidențiatul? 4.9/10

„Ar alege din nou” (mai sus) vizează specialitatea (2021); nota /10 vizează programul de rezidențiat în care s-au format (2025).

Toate pe scala 1–7, unde mai mare = mai bine (inclusiv volumul de muncă: gărzi adecvate, rar peste program, volum sustenabil). Cifre descriptive, nu garanții — corelație ≠ cauzalitate. Poți citi comentarii reale de la medici, pe specialitatea aceasta, în studiul în derulare „Experiențe în Rezidențiat” (necesită cont pe grile-rezidentiat.ro).

🎧 Vizionează un episod de podcast cu un medic rezident pe această specialitate
  • dr. Victor Gheorman — episodul #66YouTube
  • dr. Ioan Mirea — episodul #64YouTube
  • dr. Iulia Țîru — episodul #11YouTube
Citește transcrierea ↓
📈 Pragul național de intrare în rezidențiat · în creștere, +78 pct (2021→2025)
67768672275075520212022202320242025
755în 2025 · pe 5 ani: 677–755. „Național” = cel mai mic punctaj de admitere pe centre în anul respectiv (categoria „pe post” nu e inclusă)

Creștere în fiecare an din 2021.

Vezi pe oraș, pe ani → g-rezi.ro/trends
Mai multe: date de pregătire, fapte verificate, potrivire

Profilul spre care înclină specialitatea

  • Mod de gândire: înclină spre explorare și relație cu omul, nu protocol fix
  • Acțiune vs. reflecție: înclină spre gândire și diagnostic, mai mult decât manualitate
  • Toleranță la incertitudine: înclină spre toleranță la incertitudine și încărcătură emoțională
  • Contact uman: înclină spre contact direct, continuu, cu pacientul
  • Stil de viață: înclină spre program previzibil, gărzi puține, autonomie

Orientativ, din logica de potrivire a testului — nu un verdict.

Date de pregătire

  • Durată de pregătire: 5 ani
  • Tip de specialitate: clinică
  • Spor de specialitate: până la 75%, nivelul efectiv se stabilește per spital
  • Locuri la concurs (nov. 2025): 119 (sursă)
  • Recunoaștere în UE: da, automată (Directiva 2005/36/CE)

Fapte verificate despre pregătire și practică

  • Secțiile cu paturi de psihiatrie sunt încadrate la condiții deosebit de periculoase: spor 50–75% din salariul de bază (plafon din regulamentul-cadru; nivelul efectiv se stabilește per spital). (sursă)
  • Legea sănătății mintale 487/2002 dă psihiatrului atribuții proprii în internarea nevoluntară (propunere analizată în 48h de o comisie cu 2 psihiatri). (sursă)
  • Acces la atestate de EEG, somnologie și sexologie din catalogul național de studii complementare. (sursă)
🔗
Ultimul punctaj de intrare la Psihiatrie: 755 (2025).
Locul tău se decide la concurs — punctul tău de start e azi.
Începe pregătirea cu grile →

Din podcast: „Rezi pe Psihiatrie” — transcrieri complete

3 episoade · transcrieri editate (clean verbatim) după înregistrarea audio · actualizat la

Alege un episod ca să citești transcrierea.

Rezi pe Psihiatrie · Episodul #66

dr. Victor Gheorman — medic primar psihiatru Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova și șef lucrări disciplina psihiatrie la UMF Craiova (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Mihai Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Victor Gheorman - medic primar psihiatru Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova și șef lucrări disciplina psihiatrie la UMF Craiova.

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în august 2023). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Al doilea sfat: să iubească să citească. Dacă nu îți place lectura, nu îți place să citești, nu ai o dragoste față de cărți, nu cred că ai ce căuta la psihiatrie. 06:26
  • Și totul pare liniștit și frumos și apoi îți vine un caz, îți vin două, trei cazuri de pacienți agitați, încătușați, aduși de poliție, de ambulanță, pacienți într-o stare foarte gravă, și trebuie să intervii, să gestionezi cazul. 26:18
  • Dacă nu v-a plăcut medicina, psihiatria nu este un refugiu ca să fugim de ce n-am învățat în facultate. 1:06:13
Transcrierea completă (30 de capitole · 10.923 de cuvinte)

Intro 00:00

00:00 dr. Mihai Voinea: Salutare și bine v-am regăsit la un nou episod marca Grile-Rezidentiat.ro! Aici Mihai, hostul vostru temporar. Deși de obicei mă găsiți în spatele altor tipuri de materiale, astăzi am onoarea să fiu gazda acestui minunat episod, în absența Cătălinei. Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar adaptabilitatea este esențială în orice am face. În episodul de astăzi vom explora psihiatria alături de dr. Victor Gheormann, un medic extraordinar. Vă invit să ne fiți alături, pentru că urmează o discuție incredibil de valoroasă și interesantă. Să-i dăm drumul!

Intro dr. Victor Gheorman 00:41

00:42 dr. Mihai Voinea: Bine ai venit, Victor! Mulțumim foarte mult că ai acceptat invitația noastră.

00:42 dr. Victor Gheorman: Bine v-am găsit și mulțumesc frumos că m-ați invitat.

00:42 dr. Mihai Voinea: Ne bucurăm să te avem aici în această zi foarte călduroasă. Dar Am pregătit mai multe întrebări de la comunitate și aș vrea să începem cu o privire în spate, în trecutul tău.

De ce a ales psihiatria? 01:07

01:07 dr. Mihai Voinea: Cum te-ai gândit la psihiatrie? A fost din primul an de medicină sau a venit mai târziu ideea asta?

01:17 dr. Victor Gheorman: O, da, a trecut ceva timp de atunci. Mihai, trebuie să recunosc că n-a venit chiar din primul an de medicină ideea de a deveni psihiatru. Prima mea dragoste sau, de fapt, specialitatea pentru care am intrat la medicină a fost, o să fii surprins, medicina sportivă.

01:17 dr. Mihai Voinea: Wow!

01:17 dr. Victor Gheorman: Am crescut și am iubit sportul, încă îl iubesc și acum. Vreau să cred că am și o oarecare cultură a sportului și, da, visul meu a fost să devin medic de echipă.

01:47 dr. Victor Gheorman: Atât cât putea înțelege un adolescent, un licean, ce înseamnă medicina sportivă. Iar psihiatria a venit undeva pe la sfârșitul anului 2 de facultate, când am terminat de citit romanul lui Ken Kesey, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, și de acolo a început totul. Au urmat alte lecturi, alte filme, alte piese de teatru și, în general, pot să spun că beletristica m-a îndreptat sau mi-a ridicat un steguleț care mi-a semnalizat că drumul meu este psihiatria.

01:47 dr. Mihai Voinea: Wow, nu m-aș fi așteptat. Și eu am avut în plan medicina sportivă, era în listă la rezidențiat. Foarte frumos.

Ce a cântărit cel mai mult în alegerea specialității? 02:27

02:27 dr. Mihai Voinea: Ce a cântărit cel mai mult în alegerea ta, dacă ar fi să mergi puțin mai specific? Ce te-a atras mai mult?

02:35 dr. Victor Gheorman: Interesul pentru psihicul uman. După ce am văzut, Întâi am citit acele cărți, apoi am văzut anumite filme. Am început să caut, să mă documentez, să citesc din cărțile de psihiatrie disponibile în biblioteca de acasă și în cea de la UMF Craiova: ce este psihiatria? Să citesc despre cazuri de afecțiuni psihiatrice, de bolnavi psihici.

02:59 dr. Victor Gheorman: Și a fost un interes perpetuu și m-am hotărât într-un final, după ce am trecut cu gândul prin mai multe specialități și departamente clinice, am hotărât să-mi urmez visul și să merg cumva la risc pe un drum nebătătorit, dar interesant, un drum plin de provocări și de suspans. Am ales să fiu medic psihiatru.

02:59 dr. Mihai Voinea: Probabil plin de recompense în același timp sufletești, dacă e ceea ce-ți place.

02:59 dr. Victor Gheorman: Categoric.

Primul an de rezidențiat 03:28

03:28 dr. Mihai Voinea: Hai să mergem spre primul an de rezidențiat, pentru că e cumva definitoriu. În general, când mergi pe un drum nou sau intri pe un drum nou, ai parte de mai multe obstacole, mai multe provocări; cei mai mulți, pe orice specialitate, dintre cei care renunță, renunță de obicei în primul an. Asta e reprezentativ. Și aș vrea să te întreb, pentru cei care ne urmăresc: ai ceva tips and tricks sau ceva ce consideri că e vital să știe, sau ceva ce nu-ți spune nimeni înainte să începi și e important să știi?

04:08 dr. Victor Gheorman: Da, primul an de rezidențiat. A fost un nou început pentru mine din toate punctele de vedere. A fost momentul în care am plecat din casa părintească și m-am mutat singur. A fost momentul în care am obținut primul salariu, de medic rezident. Și, mai ales, am început un drum nou în Clinica I Psihiatrie din Craiova. Și spun că a fost totul foarte nou. Întrucât în curricula universitară sunt stipulate doar 3 săptămâni de stagiu de psihiatrie, plus 3 ore de curs o dată pe săptămână.

04:45 dr. Victor Gheorman: Insuficient, din punctul meu de vedere, pentru ca cineva să se gândească sau să aleagă psihiatrie în deplină cunoștință de cauză. Toți alegem psihiatrie sau vreau să cred că toți alegem psihiatrie dintr-un vis, dintr-o pasiune. Și nu vreau să cred că sunt și alte motive, de natură economică sau de alte motive, care ne determină să alegem psihiatrie. Eu am ales-o dintr-un vis. Nu știam nici despre ce e vorba. Văzusem foarte puțin în facultate.

05:14 dr. Victor Gheorman: Și m-am lovit prima dată de limbajul de specialitate. Iar am obișnuit, ca toți studenții, cu semiologia medicală, cu semiologia chirurgicală. Știam sau vreau să cred că știam câte puțin din fiecare. Dar nu știam ce înseamnă hipoprosexie. Asta înseamnă scăderea atenției. Anhedonie: lipsa plăcerii sau a interesului pentru activități anterior plăcute. Iată doar doi termeni total străini mie ca proaspăt rezident în primul an la psihiatrie. Și de aceea umblam cu un carnețel după mine și efectiv notam cuvinte pe care nu le știam. Și ulterior le căutam acasă în cărți de specialitate sau chiar în dicționar.

05:58 dr. Victor Gheorman: Normal că a fost un emuls pușoc. Dar am fost surprins de câte nu știu. De cât de mult nu știu. Legat de sfaturi, ce le-aș da. Asta mă întrebai, dacă sunt niște ponturi pe care le-aș putea da tinerilor care aleg psihiatria. În primul rând, să iubească omul. Să dezvolte o acceptare necondiționată față de bolnav.

06:26 dr. Victor Gheorman: Și să nu aibă nicio pretenție față de cel aflat în suferință. Asta ar fi primul sfat pe care l-aș da tinerilor rezidenți. Al doilea sfat: să iubească să citească. Dacă nu îți place lectura, nu îți place să citești, nu ai o dragoste față de cărți, nu cred că ai ce căuta la psihiatrie. Iar al treilea sfat: să nu ai nicio pretenție nici de la societate. Pentru că de multe ori societatea stigmatizează boala psihică, bolnavul psihic și pe psihiatru.

06:58 dr. Victor Gheorman: Atât timp cât nu ai pretenții de la nimeni, îți poți desfășura activitatea de medic în liniște. Și poți face ce trebuie să faci, adică să ajutăm oamenii. Cam asta ar fi, pe scurt, câteva gânduri legate de primul an de rezidențiat.

06:58 dr. Mihai Voinea: Aș spune că e și o doză de stoicism acolo. Concentrează-te pe ceea ce poți controla, că ai vorbit de restul societății și de partea de stigmă. E puțin stoicism, aș spune.

06:58 dr. Victor Gheorman: Poate.

06:58 dr. Mihai Voinea: Foarte, foarte interesant.

Dacă ar putea da timpul înapoi, ce sfaturi și-ar da pentru primul an de rezi? 07:36

07:36 dr. Mihai Voinea: Dacă te-aș întreba ce sfaturi ți-ai oferi tu ție, celui din anul întâi de rezidențiat, ar fi aceleași sfaturi?

07:45 dr. Victor Gheorman: Nu neapărat, nu. Eu l-a sfătuit pe Victor Gheormann din iarna anului 2014 să citească mai mult, să trăiască mai mult și să fie și mai implicat decât a fost în toate activitățile de atunci. Evident că regret. Evident că regret că nu am studiat mai mult, că nu m-am pregătit mai bine, că nu am luat anumite decizii. Dar, pentru că trăim o singură viață, consider că așa trebuie să fie. Evident că aș alege altfel acum, ca să văd cum s-ar întâmpla lucrurile.

08:27 dr. Victor Gheorman: Da, cred că aș trăi mai mult anumite experiențe, pentru că psihiatria, asta poate e important să precizăm, Mihai, că psihiatria face parte din viață. Nu poți să desparți psihiatria de viață. Psihiatria nu se încheie la poarta spitalului de psihiatrie. Întâlnim în societate pacienți cu diverse afecțiuni psihiatrice, pacienți netratați sau necorespunzător tratați sau insuficient tratați.

08:56 dr. Victor Gheorman: Psihiatria face parte din noi. Toți avem anxietăți, depresii, insomnii, gânduri și așa mai departe. De aceea cred că un psihiatru trebuie să trăiască. Nu trebuie să fie închis într-un turn de fildeș, nu trebuie să fie acel om de știință inabordabil și nesuferit și arogant. Nu trebuie să fie în stare un psihiatru să crească nivelul și atunci e nevoie de cultură, de pregătire, ca să știi să vorbești cu un om aflat pe o treaptă superioară a ierarhiei.

09:27 dr. Victor Gheorman: Să știi să și cobori nivelul, să vorbești cu neșcolarizați, cu analfabeți funcționali sau nefuncționali, să știi să vorbești în mai multe limbi străine, dacă se poate.

09:27 dr. Mihai Voinea: Ok.

09:27 dr. Victor Gheorman: Și, în general, să culegi din viață câte un pic din fiecare. Niciodată o suficient. Niciodată nu o să fie suficient.

09:27 dr. Mihai Voinea: Ai menționat să trăiești mai mult și să trăiești anumite experiențe. Ai putea să fii puțin mai specific, să oferi un exemplu?

09:58 dr. Victor Gheorman: Da. În primul an de rezidențiat, dus de un entuziasm caracteristic noului început, am participat la o serie de activități de voluntariat, la un centru pentru persoane fără adăpost, încercând să cochetăm cu ceea ce credeam noi atunci că se numește psihoterapie. Nu se numea psihoterapie, se numea maximoterapie suportivă, pe care o încercam să o oferim unor persoane în mare nevoie. Și acolo am văzut și am trăit și am ascultat o grămadă de povești de viață și am înțeles o grămadă de lucruri, dar, mai mult decât atât, mi-au izvorât în minte anumite întrebări, mult mai multe decât răspunsuri.

10:41 dr. Victor Gheorman: Și m-a făcut să caut și să trăiesc, să mă duc și într-o sală de jocuri de noroc, ca să văd ce trăiesc oamenii aceia. Și am făcut lucrul ăsta într-un alt oraș, pentru că aveam tot mai mulți pacienți dependenți de jocuri de noroc și voiam să văd care e atmosfera de acolo, și am văzut multe și de acolo. Eu am crezut, pe scurt, că acolo este vorba de distracție. Nu am fost niciodată, nici la cazino, nici la până atunci.

11:06 dr. Victor Gheorman: Și am crezut că acolo oamenii se distrează, cum ne distrăm noi când privim un meci de fotbal.

11:06 dr. Mihai Voinea: Absolut. Pasiunea de fotbal.

11:06 dr. Victor Gheorman: Sau când mergem la mare. Ceva în genul ăsta. Ei bine, nu, acolo era o tensiune de nedescris, o tăiai cu cuțitul, nu se glumea, nu se dea, se pare că se juca viața sau moartea participanților. Asta era atmosfera pe aia care mi-a dat-o, și am trăit experiența asta în Sibiu, un oraș foarte lăudat și foarte prețuit de români în general și de toată lumea.

11:38 dr. Victor Gheorman: Adică într-un oraș unde pretențiile culturale și educaționale sunt mult mai mari. Asta nu relevă decât faptul că, indiferent de zonă, indiferent de oraș, viciile există, dependențele există și psihiatria își face loc, vrem sau nu vrem.

11:38 dr. Mihai Voinea: Ok. Foarte interesant. Asta spune ce fel de medic implicat ești, faptul că ai făcut vizita asta pe teren, să spun așa.

12:07 dr. Mihai Voinea: E foarte important, pentru că altfel, cred că în orice domeniu e același lucru, riști să te deconectezi sau nici măcar să nu te conectezi cu ceea ce se întâmplă în realitate, doar să vezi știri sau să citești teorie sau să iei de-a gata presupunerile sau the findings, da? Ce au găsit alții. E foarte important, mai ales că fiecare țară are propria identitate culturală. Cam toate lucrurile sunt diferite la noi, într-o măsură mai mică sau mai mare.

12:48 dr. Mihai Voinea: Și mă bucur să aud că ai făcut asta, e o poveste foarte interesantă. Și, dacă tot suntem aici, înainte să mergem mai departe, o întrebare: poți să răspunzi într-o frază, dacă poți; dacă nu, poți să povestești mai mult. E o întrebare mai puternică.

Cum l-a transformat psihiatria de-a lungul timpului? 13:08

13:08 dr. Mihai Voinea: Cum te-a transformat viața de medic pe această specialitate?

13:15 dr. Victor Gheorman: Destul de greu să răspund la întrebarea asta. Cred că ar fi mai bine să o întrebați pe soția mea sau pe cei din jurul meu.

13:15 dr. Mihai Voinea: Un răspuns extraordinar.

13:15 dr. Victor Gheorman: Cu siguranță că m-am transformat, am avut modificări. Eu sunt convins că fiecare om se află într-un proces de dezvoltare perpetuă. Și ne îmbogățim în fiecare zi câmpul nostru experiențial cu diverse experiențe pe care le trăim, deformat sau nu.

13:41 dr. Victor Gheorman: Dar în fiecare zi ne transformăm, suntem altfel. Cu atât mai mult în psihiatrie, unde, fără să vrem, rămânem cu anumite impresii și din suferința bolnavilor noștri.

13:41 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să te întreb în ce măsură, dar urmează o întrebare pe tema asta și aș vrea să intrăm mai mult în detaliu. Pentru că în momentul în care am întrebat comunitatea Grile-Rezidentiat.ro: ok, urmează să luăm interviu unui medic specialist pe psihiatrie, care sunt curiozitățile? Au fost foarte multe întrebări pe tema asta. Cum te afectează? Care e impactul concret asupra ta ca medic?

14:24 dr. Mihai Voinea: O să revin asupra întrebării, pentru că orice idei cred că sunt de ajutor celor care sunt interesați de specialitate. Să ne întoarcem puțin la psihiatrie și la viața în spital.

Ce se întâmplă în rezidențiat? 14:35

14:41 dr. Mihai Voinea: Ce presupune concret psihiatria? Care e parcursul modulelor? Ce se întâmplă în rezidențiat?

14:49 dr. Mihai Voinea: Din punctul tău de vedere; nu știu în ce centre ai mai fost, dacă ai mers și în alte orașe, dar sunt curios care e viziunea ta.

14:49 dr. Victor Gheorman: Da, deci pregătirea am derulat-o doar în centrul universitar Craiova, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, mai exact la Clinica I Psihiatrie, sub îndrumarea mentorului meu, regretatul profesor Udriștoiu. Un adevărat nume, o somitate la nivel mondial, aș putea spune, pentru că nu sunt cuvinte mari, întrucât dumnealui a ocupat și funcția de vicepreședinte al Societății Mondiale de Psihiatrie Biologică și Psihofarmacologie.

15:34 dr. Victor Gheorman: Când eram rezident, curricula de pregătire în rezidențiat cuprindea mai multe stagii, cum ar fi psihiatrie clinică, psihiatrie comunitară și de legătură, psihiatrie forensică, neurologie, medicină internă, psihoterapie, bioetică și altele. Acum am înțeles că există și un nou modul de adicții, care nu face decât să mă bucure, această știre. Cred că e nevoie ca tinerii noștri să învețe mai mult despre adicții; se vorbește și de o competență în adictologie care va avea loc, cred, și la Craiova. Așteptăm cu nerăbdare vești.

16:15 dr. Victor Gheorman: Când am fost eu rezident, pregătirea în rezidențiat dura 4 ani. Acum s-a revenit la 5 ani și cred că este de asemenea un lucru bun. 4 ani părea o durată de timp insuficientă pentru pregătirea unui tânăr psihiatru. De aceea cred că 5 ani e mai bine.

16:15 dr. Mihai Voinea: Cu siguranță.

16:15 dr. Victor Gheorman: Psihiatria se poate învăța oriunde, atât timp cât există implicare, dorință, curiozitate și muncă.

16:52 dr. Victor Gheorman: Și îmi spunea și un profesor, Michael Davidson, îmi spunea într-o perioadă: „Victor, dacă vrei să faci psihiatrie, poți să faci oriunde.” E bine să călătorești, e bine să înveți să trăiești într-un sistem, ca experiență de viață. Dar strict partea de psihiatrie o poți dezvolta în orice centru universitar, pentru că există mijloace multimedia, există comunicare, se pot face lucruri și de la distanță și așa mai departe. De aceea îi încurajez pe studenții care vor să facă psihiatrie să își urmeze visul, indiferent de centrul universitar pe care îl vor alege.

16:52 dr. Mihai Voinea: Super. Că tot vorbim de viitorii rezidenți.

Cum arată o zi din viața medicului rezident pe psihiatrie? 17:30

17:32 dr. Mihai Voinea: Cum arată o zi din viața unui medic rezident în spital? Ce atribuții are? Ce face concret? Poate ce îi lipsește? Tu ești medic specialist în acest moment sau ai dat primariatul?

17:32 dr. Victor Gheorman: Am dat primariatul anul trecut.

17:32 dr. Mihai Voinea: Ok. Ok.

17:32 dr. Victor Gheorman: Sunt medic primar de un an.

17:32 dr. Mihai Voinea: De un an. Ok. Cum arată viața unui medic rezident?

17:59 dr. Victor Gheorman: Ca în orice altă specialitate, atribuțiile medicului rezident sunt de pregătire pentru viitoarea profesie. Asta trebuie să se știe de la bun început, că rezidenții nu sunt cei care fac foile. Chiar dacă se mai întâmplă uneori. Sau de multe ori. Asta așa lor principală este să învețe de la coordonatori, de la îndrumători, cum se tratează pacientul care suferă de afecțiuni psihiatrice, de boli psihice. Programul la psihiatrie este același, normal, de la 8 până la 15.

18:37 dr. Victor Gheorman: Iar minusurile, minusuri există, ca pe orice altă specialitate. Sunt lucruri perfectibile, se pot îmbunătăți. Dar cred că ne aflăm într-un punct bun. Acum, când au început și prezentările de caz și discuțiile între colegi, rezidenții care lucrează cu mine participă la congrese, la conferințe; încercăm să îi pregătim, să îi scoatem din zona de confort, să iasă pe scenă, să facă greșeli, că doar din greșeli învățăm.

18:37 dr. Mihai Voinea: Corect.

18:37 dr. Victor Gheorman: Și apoi să învățăm unii de la alții, să ne corectăm și să înțelegem că nu le știm pe toate. Cât timp percepem că nu le știm pe toate și avem multe de învățat, avem o speranță să ne perfecționăm.

Părțile pozitive ale psihiatriei 19:24

19:25 dr. Mihai Voinea: Ce lucruri pozitive găsești tu în munca ta de zi cu zi, ca și psihiatru?

19:32 dr. Victor Gheorman: A, mulțumesc pentru întrebarea asta, Mihai. E o întrebare interesantă, pentru că mulți dintre medicii rezidenți se plâng de lipsa satisfacției în profesie. Mai ales în primul an, așa cum ai spus, și mulți dintre ei, chiar discutam cu unul dintre colegi, doresc să schimbe specialitatea sau chiar să dea din nou rezidențiatul. În psihiatrie, dacă nu ai răbdare, nu ai șanse mari să faci performanță și nici să descoperi satisfacția profesională.

20:06 dr. Victor Gheorman: Nu e aceeași satisfacție pe care o are un ortoped când reduce o fractură. Sau în medicina de urgență, când un pacient nu poate să respire și brusc, grație unor intervenții sau unor medicamente corect administrate, pacientul respiră. În psihiatrie, lucrurile sunt puțin diferite. Și bineînțeles că există și șicane între medici, și glume, și ironii: „Pe cine faceți voi bine?” Asta de multe ori mă întreabă alți colegi de pe alte specialități. Dar pentru mine cea mai mare satisfacție profesională este când pacientul se întoarce acasă, la familie, se întoarce la profesia lui.

20:51 dr. Victor Gheorman: Când pacientul poate să meargă să facă cumpărăturile, să plimbe câinele, să se căsătorească, să aibă copii, chiar dacă în paralel continuă tratamentul medicamentos. Pentru că, dragă Mihai, vreau să subliniez că dragostea există și în schizofrenie. Și am un cuplu de pacienți cu schizofrenie care s-au căsătorit, au o poveste de viață extraordinară: s-au întâlnit într-un spital de psihiatrie, el internat pentru halucinații auditive imperative și un comportament dezorganizat, ea internată pentru o tentativă de suicid.

21:27 dr. Victor Gheorman: Acum, cei doi s-au căsătorit, acum câțiva ani, au și o fetiță și lucrurile merg bine.

21:27 dr. Mihai Voinea: Ce frumos!

21:27 dr. Victor Gheorman: înțeles tratamentul, continuă tratamentul, vin și la vizite la mine, lucrurile merg mai departe.

21:27 dr. Mihai Voinea: Felicitări pentru eforturi și pentru viziunea pe care o ai.

21:27 dr. Victor Gheorman: Mulțumesc frumos!

21:27 dr. Mihai Voinea: Este absolut superb. Mă bucur. Mă bucur să aud că sunt și astfel de cazuri, pentru că e puțin, cum să zic, fenomenul acela, Dunning-Kruger,

22:03 dr. Mihai Voinea: nefiind în domeniu, și probabil și cei care ne ascultă și nu sunt psihiatri, la fel ca în orice alt domeniu. Nu știi de insights, nu știi ce se întâmplă, și de asta am strecurat întrebarea, pentru că am ascultat recent un episod de podcast, tot în cadrul podcastului Grile-Rezidentiat.ro, și am auzit foarte multe elemente negative acolo, adică erau subliniate: ok, asta nu merge, asta nu merge, asta nu merge, asta nu merge. Și eram curios, ok,

22:37 dr. Mihai Voinea: e normal, asta e viața, în general nu prea merg lucrurile, și cred că rolul nostru, al fiecăruia, este să vedem ce anume merge, ce anume e pozitiv, ce anume produce o schimbare și să ne luăm puțină energie sau, cum să o numesc, inspirație de acolo.

22:37 dr. Victor Gheorman: Da, mulțumesc pentru aceste cuvinte, mi-ai făcut ziua mai frumoasă.

22:37 dr. Mihai Voinea: Mă bucur.

Gărzi, spor, salariu? 23:08

23:09 dr. Mihai Voinea: Revenind la rezidențiat, la rezidenți, pentru că cei mai mulți care o să intre în specialitate o să fie rezidenți. Cum e programul de lucru în Craiova, poate și în alte centre, dacă știi, cred că ai menționat că e de la 8 la 3, dar cum e cu gărzile, cum e cu sporul, cu salariul? Poate sunt întrebări standard, clasice, nu atât de interesante, dar le tot primim în general de la comunitate.

23:39 dr. Victor Gheorman: E normal să le primiți. E normal ca oamenii să știe cât câștigă. În primul rând, e nevoie, sau simt eu nevoia, de asumare. Ei bine, rezidențiatul este un proces de formare și de dezvoltare profesională, dar să nu uităm că rezidenții sunt adulți și au dreptul, și trebuie să-i încurajăm, să-și formeze familii și, prin urmare, să câștige bani ca să le întrețină. Psihiatria e ofertantă din punctul acesta de vedere.

24:11 dr. Victor Gheorman: Salariul acum variază undeva între 5.000 și ceva de lei în primul an de rezidențiat și poate să ajungă până la 8.000 de lei în ultimul an, având în vedere sporul de 75% pe care clinica unde lucrez eu îl are. Trebuie să precizez că nu se întâmplă același lucru în toate clinicile, poate să fie un spor între 35 și 75%. Am încercat să îmi bani mulți. Dar aici intervine o altă capcană. Eu, când am intrat în rezidențiat, aveam 1.400 de lei salariu.

24:45 dr. Victor Gheorman: Și mi se părea mult, pentru că un internist avea 1.000 de lei. Și mi se părea mult, 1.400. Așa că, atunci când au crescut salariile, și bine că au crescut, m-am gândit că o să rămână foarte mulți bani și o să fac economii, investiții și așa mai departe. Am rămas surprins că tot banii ăia i-am cheltuit și tot la finalul lunii așteptam ziua de 15 pentru a primi următorul salariu. Asta spune mult despre oameni, despre capacitatea de gestionare a finanțelor. Tu știi mai bine domeniul ăsta. Eu doar observ din experiența proprie și a colegilor mei.

25:19 dr. Victor Gheorman: Dar salariul e bun la psihiatrie. În rezidențiat, rezidenții noștri câștigă bine și slavă Domnului că se întâmplă așa. Eu îi încurajez să facă ceva cu banii.

25:19 dr. Mihai Voinea: Cum? Ce poți să faci cu banii?

25:34 dr. Victor Gheorman: Păi, poți să investești în tine. Poți să faci o formare în psihoterapie. Poți să intri la un doctorat. Poți să faci un master. Și multe alte lucruri, fiecare după gusturile și abilitățile proprii. Gărzile la psihiatrie sunt interesante și imprevizibile. Nu avem acel flux continuu din UPU.

25:34 dr. Mihai Voinea: Ok.

25:34 dr. Victor Gheorman: Nu putem să comparăm numărul de prezentări cu cele pe care le are un internist, În loc de consulturi pe care le dă un cardiolog. Știm bine că fiecare intervenție chirurgicală trebuie să fie precedată de un consult cardiologic.

26:18 dr. Victor Gheorman: Nu putem să ne luăm la întrecere cantitativ. Sunt gărzi liniștite. Unele. Și totul pare liniștit și frumos și apoi îți vine un caz, îți vin două, trei cazuri de pacienți agitați, încătușați, aduși de poliție, de ambulanță, pacienți într-o stare foarte gravă, și trebuie să intervii, să gestionezi cazul. Deci de aici vine și sporul acesta mare și îmi plăce banii ăștia mai mulți pe care îi primesc rezidenții noștri și noi, la rândul nostru, pentru că avem spor de risc.

26:57 dr. Victor Gheorman: Există și un risc ca, după externare, pacientul să dezvolte ceea ce numim o anumită fixație pe medicul respectiv sau pe asistentul medical sau pe cineva din personal. Au fost și cazuri de colegi care au fost urmăriți în oraș, care au primit amenințări telefonice, și eu mă număr printre cei care au primit amenințări prin telefon, dar, m-am spus, trebuie să ne luăm măsuri de precauție, trebuie să ne protejăm, să avem grijă de noi și de familia noastră, dar, dacă ne e frică de treaba asta, mai bine alegem altă specialitate.

26:57 dr. Mihai Voinea: Ok. Dincolo de amenințările astea, nu știu, a mers cineva mai departe de atât? Adică sunt și cazuri mai extreme?

27:40 dr. Victor Gheorman: La Craiova n-am auzit de niciun medic să fie agresat fizic. Cu jigniri, înjurături, am pățit, am trăit cu toții. Noi trebuie să ținem minte tot timpul că avem în față un bolnav psihic, un bolnav psihic care îl vede pe diavol, care îl aude pe Lucifer, care se crede extraterestru sau are un alt delir bizar, și nu trebuie să ne supărăm pe el.

27:40 dr. Mihai Voinea: Evident.

27:40 dr. Victor Gheorman: Uneori tinerii noștri uită și se supără.

28:16 dr. Victor Gheorman: Încerc mereu să le aduc aminte că nu trebuie să se supere pe cineva. Trebuie să se protejeze. Nu trebuie să stea să fie lovit.

28:16 dr. Mihai Voinea: Categoric.

28:16 dr. Victor Gheorman: Există și măsuri de protecție și chiar în stagiile pe care le desfășor cu studenții le povestesc că un salvator bun e un salvator viu. Nu trebuie să mai avem acte de eroism inutil.

28:40 dr. Victor Gheorman: Ok. Se poate întâmpla, da, să ne lovească un pacient. Încercăm să învățăm și să aplicăm ce-am învățat în discuția cu un pacient agitat. Nu să mergem să-l îmbrățișăm când el ne jignește și ne înjură. Nu o să rămânem singuri cu el când el devine violent și așa mai departe. Nu-i întoarcem spatele, nu vorbim cu el la per tu, nu-l înfruntăm, dar nici nu îi dăm întotdeauna

29:04 dr. Victor Gheorman: Există mai multe secrete ale meseriei noastre pe care trebuie să le învățăm și să le aplicăm în practica de zi cu zi și mai ales în psihiatria de urgență, pe care o desfășurăm în gărzi.

29:04 dr. Mihai Voinea: Ok. E o prezentare foarte interesantă, cu mici lucruri aruncate acolo, care în mintea potrivită pot să trezească curiozitatea celor care chiar au sau vor avea o pasiune pentru psihiatrie. Foarte interesant cum ai povestit. Din ce ai spus până acum, mă duc cu gândul la altă întrebare.

Cât de solicitantă este psihiatria? 29:38

29:38 dr. Mihai Voinea: Cât de solicitantă e psihiatria? Îți rămâne timp pentru viața personală?

29:47 dr. Victor Gheorman: Totul depinde de tine ca individ, ca persoană. Unii colegi se implică mai mult, alții mai puțin. Asta cred că va le repete o specialitate. Cu siguranță. Dacă dorești să faci și carieră universitară, și psihiatrie clinică, dacă dorești în paralel după-amiezile să le petreci la policlinici private sau făcând voluntariat într-un azil de bătrâni, în centre de paliație, și dacă le faci pe toate, e clar că timpul destinat familiei scade. Totul depinde de tine și de felul în care vrei să gestionezi lucrurile.

30:40 dr. Victor Gheorman: Depinde de câți bani vrei să câștigi; iar ne întoarcem la bani. Sunt destul de importanți, chiar dacă ne ferim de multe ori să spunem chestia asta. Există posibilități de a face profit și din psihiatrie, dar bineînțeles, există partea de cercetare, studii clinice și așa mai departe. Depinde foarte mult de ceea ce îți dorești și tu de la viață. Poți să ai și un program restrâns și restul timpului să-l dedici familiei, și la fel e la fel de lăudabilă și această inițiativă.

30:40 dr. Mihai Voinea: Ok.

Despre îndrumătorii de rezidențiat 31:11

31:11 dr. Mihai Voinea: Cum sunt îndrumătorii de rezidențiat în Craiova? Tu probabil fiind unul dintre ei, sau încă nu?

31:11 dr. Victor Gheorman: Nu, încă nu sunt coordonator de rezidențiat. Strategia este în felul următor: avem câțiva coordonatori de rezidențiat, dar în clinică rezidenții lucrează cu mai mulți medici. E o idee bună, din punctul meu de vedere, a coordonatorilor, pentru că îi lasă pe rezidenți să învețe de la fiecare medic câte ceva.

31:42 dr. Mihai Voinea: Ok.

31:42 dr. Victor Gheorman: De aceea rezidenții, în unele stagii, se rotesc, merg pe la alți colegi, apoi se formează anumite echipe și desfășurăm activitatea cumva împreună, încercând să consolidăm ideea de echipă. Pentru că și în psihiatrie, deși pare o meserie bazată foarte mult pe individualism, ei bine, nu e așa: echipa terapeutică este foarte importantă. Echipa terapeutică în psihiatrie, vreau să punctez aici, trebuie să cuprindă, pe lângă medicul psihiatru, un psiholog, sociolog, un asistent social, asistenții medicali, infirmieri și așa mai departe, pentru că este o muncă de echipă.

31:42 dr. Mihai Voinea: Ok.

32:27 dr. Mihai Voinea: Mai departe, am câteva întrebări țintite de la comunitate. Aș sugera răspunsuri scurte; dacă vrei să intri în detaliu, ești invitatul meu. De fapt, o întrebare necesită un răspuns mai amplu. O întrebare

Este o specialitate periculoasă pentru femei? 32:46

32:44 dr. Mihai Voinea: clasică: este periculos pentru o fată, așa cum se spune?

32:54 dr. Victor Gheorman: Există un grad mai ridicat de periculozitate, din punctul meu de vedere, pentru colegele noastre. Dar și aici depinde foarte mult de felul în care colega respectivă gestionează lucrurile. Este important, și o să repet ce am spus, să nu uităm că avem în față un bolnav psihic, predispus interpretării și interpretării delirante. Un gest de politețe, un zâmbet poate fi interpretat ca mai mult decât atât și poate să întărească ceea ce numim noi delirul erotomanic, să-l considere

33:35 dr. Victor Gheorman: un avans, și de aici, din păcate, lucrurile pot degenera. S-au mai întâmplat cazuri, dar avem și foarte multe colege, numeric ele sunt majoritare, doamnele din spitalul nostru, și avem foarte multe doamne doctor psihiatru foarte bine pregătite, cu performanțe remarcabile, apreciate de pacienți și de noi toți. Deci nu cred că este o problemă pentru o doamnă să aleagă psihiatria, nici pomeneală.

33:35 dr. Mihai Voinea: Ok, am înțeles. Mai departe, tot ai menționat de cazuri,

Care a fost cel mai șocant caz? 34:21

34:19 dr. Mihai Voinea: o întrebare simplă: cel mai șocant caz.

34:19 dr. Victor Gheorman: Mihai, cel mai șocant caz este un caz pe care nu o să-l uit niciodată. Trebuie să mărturisesc că am o preocupare mai mare pentru fenomenul suicidar, așa-numita suicidologie, e un termen, o traducere mai forțată așa, din engleză. Atunci când ești preocupat de suicid și de lupta împotriva suicidului, automat ai și mai multe eșecuri, iar eșecul în suicid este echivalent cu moartea. Suicidul finalizat este ireversibil, iar regretele sunt multe,

35:08 dr. Victor Gheorman: dar tardive. Și cel mai cutremurător caz care mi s-a întâmplat este când am primit într-o noapte, pe la trei dimineața, pe WhatsApp, un mesaj care suna așa: „Ups, cred că fac o prostie.” Și respectiva tânără s-a sinucis. Evident că după un asemenea caz rămâi puțin pe gânduri, e firesc să-ți pară rău, e firesc să te autoînvinovățești, să te gândești că poate ai greșit cu ceva. Dacă n-ai face asta, înseamnă că nu ți-ar păsa deloc de persoana respectivă.

35:46 dr. Victor Gheorman: Evident, un robot, o inteligență artificială bipedă și așa mai departe... Oameni, vibrăm, avem suferințele noastre. Evident că am luat ceva acasă cu mine din drama acestei fete, mai ales că a urmat o întâlnire cu părinții, în cabinetul unde desfășuram consilierea noastră și consultațiile de zi cu zi, și a fost greu să trec peste.

35:46 dr. Mihai Voinea: Ok, asta a fost clar cel mai...

35:46 dr. Victor Gheorman: Și, în general, suicidul reprezintă pentru mine cel mai trist moment al psihiatriei și cea mai mare dovadă

36:21 dr. Victor Gheorman: că suntem că nu suntem perfecți și nu suntem suficienți sau suficient de buni pentru a preveni tot timpul suicidul pacienților noștri, și e nevoie de o mai mare colaborare între mai multe instituții, între noi ca psihiatri, între noi ca medici, implicarea Bisericii, a altor comunități de cult. Din fericire, avem și astfel de parteneriate, dar știți cum e viața: fiecare om este important, fiecare viață e importantă. Degeaba am salvat 999 de vieți, dacă am pierdut una.

36:21 dr. Mihai Voinea: Da, apasă foarte greu pe umerii tăi orice, cum ai zis și tu, e un act ireversibil, și probabil că-l iei cu tine acasă. De fapt, nu probabil, cu siguranță.

Te afectează pe termen lung munca în acest mediu? 37:10

37:10 dr. Mihai Voinea: Și asta mă duce cu gândul la următoarea întrebare: stând atât de mult într-un mediu cu oameni traumatizați, zice cel sau cea care a pus întrebarea, este greu să-ți păstrezi tu echilibrul? Te afectează pe termen lung? Și mi-am notat aici că întrebarea asta a apărut de 11 ori, într-o formă sau alta, într-un set de aproximativ 35 de întrebări primite, deci este o mare curiozitate a celor care vizează psihiatria.

37:10 dr. Victor Gheorman: E o întrebare foarte bună, nu mă surprinde

37:51 dr. Victor Gheorman: numărul mare al celor care au adresat psihiatria te poate afecta. Așa cum spunea mentorul meu, profesorul Udriștoiu, în traumă, zicea domnul profesor, mai important decât intensitatea stimulului este calitatea receptorilor. E foarte important ce facem noi cu receptorii noștri. Stimulii sunt imprevizibili: trăim într-un context geopolitic instabil, am trecut printr-o pandemie, nu puteam să prevenim lucrurile astea, se întâmplă. Bunicii, străbunicii noștri au trecut prin război, secetă, schimbări de regim, violențe, discriminări și multe alte nenorociri. Cu toate astea,

38:40 dr. Victor Gheorman: unii au făcut față mai bine, alții mai puțin. Și aici e foarte important să punctez un lucru, pentru că mă adresez viitorilor, în special viitorilor medici psihiatri sau nu: stimați colegi, nu veniți la psihiatrie dacă sau cu gândul de a repara probleme personale. Nu vă faceți psihiatri în ideea că ne vom trata propria noastră suferință. E o abordare poate frontală și tranșantă din partea mea, dar este un mesaj pe care îl adresez tot timpul studenților.

39:21 dr. Victor Gheorman: Este un risc de decompensare a afecțiunilor, a afecțiunilor noastre. În niciun caz nu o să fim un remediu să ne facem noi psihiatri ca să ne tratăm problemele noastre. Mai mult decât atât, mediul acela, care fără doar și poate este unul tensionat la clinica de psihiatrie: unul țipă, altul plânge, altul râde, altul se dezbracă, altul bate în ușă etc.

39:48 dr. Victor Gheorman: este altfel perceput de un individ stabil din punct de vedere psihic, cu micile variații fiziologice ale fiecăruia dintre noi, cu totul altfel este perceput de un pacient cu o tulburare psihotică, de un medic care suferă de o depresie majoră, de o anxietate generalizată, de fobii sau de alte probleme. De aceea ar fi bine să evite specializarea în psihiatrie, pentru binele propriu.

Ai timpul și dorința necesară pentru o abordare holistică a pacientului? 40:19

40:17 dr. Mihai Voinea: Ai timp și dorința pentru o abordare holistică a pacientului? Se poate colabora în acest fel cu ei?

40:17 dr. Victor Gheorman: Cu unii da, alții nu sunt pacienți cu care se poate colabora foarte bine, da, și acest lucru, cooperarea bună sau mai puțin bună, e un criteriu sau poate o trăsătură a unor afecțiuni psihiatrice. Sunt pacienți care au conștiința bolii, acel insight prezent, care vin la noi și ne cer ajutorul, deci sunt pacienții cu tulburare depresivă, tulburare anxioasă, care vin și spun:

40:59 dr. Victor Gheorman: „Domnule doctor, ajutați-mă!” În cazul schizofreniei, în cazul altor tulburări psihotice, prin definiție pacientul nu are conștiința bolii: consideră că acele voci pe care le aude, pe care noi le numim halucinații, sunt veridice, consideră că acele idei care invadează, inundă câmpul gândirii sunt veridice. De exemplu, gândul că forțe xenopate din exterior îi ascultă gândurile, îi fură ideile, îi fură organele, îi implantează un cip prin care îi înregistrează mișcările inimii și așa mai departe. Tocmai de asta

41:42 dr. Victor Gheorman: este o idee delirantă, că este impenetrabilă la contraargumente și că pacientul are convingerea că ele așa sunt. Și atunci e mai greu să stabilim o abordare holistică la momentul respectiv și de aceea e nevoie de medicamente. Mulți colegi, cel puțin când eram în facultate sau în primii ani de rezidențiat, spuneau că vor să facă psihiatrie fără medicamente, bazându-se pe lecturi, pe lecturile lui Freud, Jung și așa mai departe. În cazul tulburărilor psihotice, unde se știe că este o

42:17 dr. Victor Gheorman: hiperdopaminergie, este o creștere de dopamină excesivă, da, e nevoie de o intervenție medicamentoasă ca să blocăm dopamina aceea. Fără medicamente nu putem să-l scutim pe pacient de halucinații, de idei delirante și de comportamentele generate de ele, pentru că de multe ori halucinațiile sunt imperative, îl pun pe bolnav să lovească, să ucidă sau să se sinucidă, să comită tot felul de abuzuri împotriva unor nevinovați. Și de aceea este nevoie de medicamente, și medicamentele nu sunt chiar așa rele cum se promovează, din păcate, pe unele site-uri media.

Se folosesc aspecte de psihologie sau abordarea pacienților este doar una psihiatrică? 42:56

42:55 dr. Mihai Voinea: Se folosesc aspecte de psihologie sau e doar o abordare psihiatrică?

42:55 dr. Victor Gheorman: Se folosesc aspecte de psihologie, în special prin colaborarea pe care o avem cu psihologul clinician. Majoritatea pacienților mei trec și prin cabinetul domnului psiholog al spitalului de neuropsihiatrie din Craiova. În plus, abordarea psihiatrică este una biopsihosocială. Pe partea biologică prescriem medicamente, după cum v-am spus, exemplul hiperdopaminergiei la nivel cerebral. Nu numai; sunt depresii care necesită tratament cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, cu antidepresive duale și așa mai departe,

43:40 dr. Victor Gheorman: cu benzodiazepine, timostabilizatoare, antipsihotice și așa mai departe. Asta e partea biologică. Trebuie să ne ocupăm și de partea psihologică: până să trimitem pacientul la psiholog, trebuie să facem și noi o consiliere. Nu e suficient să prescriem o rețetă și să-i spunem: „Ia medicamentele acestea cu un pahar de apă și ne vedem joi, și nu mă interesează ce e pe acasă nu medicamentele ameliorează statusul neurobiologic, dar e nevoie și de o consiliere, și e nevoie de timp, e nevoie să vorbești mult

44:14 dr. Victor Gheorman: cu pacientul. Iar a treia parte, integrarea socială: degeaba omul este bine din punct de vedere biologic și psihologic dacă el nu este integrat social. Trebuie să ne preocupe și ce facem cu bolnavul după ce acesta pleacă din clinica de psihiatrie. Este un specific al psihiatriei față de alte ramuri medicale, unde colegii mei spun: „Bă, nu mă mai interesează ce a făcut el.” Păi, nu mă interesează unde se întoarce, are unde să stea, are ce mânca,

44:43 dr. Victor Gheorman: are unde să lucreze, poate să lucreze, e un mediu stresant acasă, se ceartă în fiecare zi, e un mediu nociv? Toate lucrurile astea sunt importante în meseria noastră și, dacă nu ai răbdare și timp pentru ele, mai bine alegi altceva.

44:43 dr. Mihai Voinea: Am înțeles, mulțumesc.

Ce fel de ancore ai pentru a rezista? 45:06

45:04 dr. Mihai Voinea: Ultima întrebare din seria asta: ce fel de ancore, în ghilimele, ai pentru a rezista?

45:04 dr. Victor Gheorman: Bine, bine, bine. Acum o să răspund cu o mică introducere pe care ar fi trebuit să o fac la început: toate răspunsurile reprezintă punctul meu de vedere, doar opinia mea, nu reprezint nimic altceva decât vocea propriei mele rațiuni. Ancorele mele sunt reprezentate de familie, de credință și de micile plăceri ale vieții, cum ar fi sportul

45:49 dr. Victor Gheorman: și călătoriile. Cred că un psihiatru trebuie să aibă propriile sale ancore, specifice personalității sale și hobby-urilor. Da, în ceea ce mă privește, familia și credința sunt două ancore puternice, care mă ajută să mă restabilesc, să-mi repun pe hartă reperele vieții.

Cât de dificilă este materia? 46:18

46:17 dr. Mihai Voinea: Mergem mai departe spre câteva informații specifice, sunt întrebări despre specialitate. Prima întrebare: cât de dificilă e materia în sine?

46:17 dr. Victor Gheorman: Uite, Mihai, mi-ai ridicat mingea la fileu. O altă cu mare pasiune a mea e tenisul de câmp, deși nu sunt un jucător foarte bun, îmi place foarte mult să practic, și aici mi-ai ridicat-o la fileu. Și vreau să spun că acum ceva timp am început stagiul de psihiatrie cu anul 6, cu studenții anului 6, întrebându-i cine vrea să facă psihiatrie.

46:53 dr. Victor Gheorman: Mi-au răspuns timizi câțiva, deși sunt convins că mai mulți vor asta, deopadă că la rezidențiat s-a luat destul de sus psihiatria. Mi-au răspuns, au ridicat 3 studente mâna și le-am întrebat de ce: e primul vostru stagiu de psihiatrie, de unde știți că vreți să faceți psihiatrie? Nu începusem, cred, nici cursul, în orice caz eram la început cu toate. Din cele 3, una singură a avut curajul să-mi răspundă, și asta ar fi o discuție interesantă,

47:27 dr. Victor Gheorman: de ce studenții noștri nu vorbesc cu asistenții de grupă și cu cadrele didactice. Erau discuții libere, nu primeau note, bile albe, bile negre, nu se întâmpla nimic, nu știam cum le cheamă, era primul stagiu, voiam doar să vorbesc cu ei era și curios. Și am primit un răspuns: „Vreau psihiatrie pentru că este o materie, sau este o disciplină, ușoară, bănoasă și nu se fac gârzi problema era că a doua zi eu eram de gardă, și le-am spus:

47:57 dr. Victor Gheorman: sunt spitale de psihiatrie în țară unde nu se fac gărzi, dar se poate și mai rău, sunt spitale în țară unde psihiatrul face gardă de medicale, adică trebuie să trateze deopotrivă și urgențele cardiologice, pneumologice, metabolice, neurologice etc. Asta nu e un refugiu, psihiatria, pentru că nu se fac gărzi. Sunt specialități unde sigur nu se fac gărzi; dacă vrei ceva fără gărzi, poți să alegi o altă ramură. Latura bănoasă am lămurit-o: se câștigă bine

48:29 dr. Victor Gheorman: în timpul rezidențiatului, dar după rezidențiat sunt alte specialități mult mai profitabile, dacă ne uităm strict la partea economică. Rămâne partea că alegem psihiatria pentru că este ușoară. Aici depinde foarte mult și de inteligența fiecăruia dintre noi, dar mie mi s-a părut foarte grea și mi se pare o specialitate foarte grea, mi se pare o specialitate complexă, pe care nu prea poți să o tratezi cu superficialitate. Deci, ca să-ți răspund la întrebare, psihiatria este o materie foarte grea.

48:29 dr. Mihai Voinea: Exact cum mă așteptam, îmi aduc aminte că a fost o materie dificilă. Cum e procesul de lucru?

Viața de psihiatru devine monotonă? 49:13

49:15 dr. Mihai Voinea: Cum e viața de zi cu zi ca psihiatru? Devine monotonă? Dacă da, cum gestionezi asta?

49:22 dr. Victor Gheorman: Nu mi se pare. Nu cred că am întâlnit vreodată monotonia în anii aceștia de practică. Am întâlnit frustrare, am întâlnit neputință, am întâlnit tristețe, dar monotonie niciodată.

49:22 dr. Mihai Voinea: Super, super.

Despre cărțile de psihiatrie 49:44

49:44 dr. Mihai Voinea: Care sunt cărțile must have, obligatorii, în psihiatrie?

49:50 dr. Victor Gheorman: Avem, bineînțeles, o serie de cărți recunoscute, de valoare incontestabilă, dar eu aș recomanda studenților care vor să facă psihiatrie să nu se apuce să le citească înainte. Cărțile acelea trebuie citite sub îndrumarea unui specialist și la momentul potrivit. Nu aș vrea ca ei să înțeleagă greșit din acele cărți anumite concepte foarte grele, pe care nu le pot înțelege deocamdată, și apoi să se răzgândească, să fugă de psihiatrie sau, din contră, să aleagă psihiatria mergând pe niște premise greșite.

50:39 dr. Victor Gheorman: Trebuie să vină la psihiatrie, să vadă bolnavii prima dată fără să citească nimic, să-și formeze propriile impresii, nevinovate, curate, pure, ale tânărului absolvent de medicină care vrea să ajute omul să fie bine, și apoi e timp să învățăm și despre semiologie psihiatrică, despre psihopatologie, despre tratamente și așa mai departe. Asta e sfatul meu. Ok, eu nu am făcut așa.

50:39 dr. Mihai Voinea: Sună, sună foarte bine.

50:39 dr. Victor Gheorman: Am citit înainte, da, eram disperat să fac psihiatrie, am dat alunos la singura mea opțiune

51:18 dr. Victor Gheorman: și mă gândeam: „Băi, ce fac dacă nu prind psihiatrie se putea întâmpla. M-am apucat foarte devreme să învăț pentru rezidențiat, tocmai că nu știam ce fac dacă nu prind psihiatrie. N-a fost bine să înveți cu mult timp înainte, pentru că am ajuns la nivel de surmenaj: nu mă puteam concentra, îmi venea să vomit, nu puteam să mă odihnesc și luam note din ce în ce mai mici la teste, cu cât mă apropiam

51:45 dr. Victor Gheorman: ce mai mult examenul aș fi luat o notă și mai mică. Așa, am luat 840, am fost locul 62 atunci, din 400 de candidați, și am putut să aleg liniștit psihiatrie dar nu știu ce aș fi făcut. La momentul respectiv se dădea pe centre, nu național.

51:45 dr. Mihai Voinea: Se dădea pe centre. Ok.

Atestate și competențe în psihiatrie 52:07

52:06 dr. Mihai Voinea: Ce atestate, ce competențe, supraspecializări? Nu avem, dar înțelegi ideea.

52:06 dr. Victor Gheorman: Da, se vorbește de competența în adicții, de care v-am povestit, care încă se pregătește, o să înceapă cât de curând; din știința mea, se va putea urma și la Craiova.

52:06 dr. Mihai Voinea: Ok, ar fi utilă, având în vedere problema adicțiilor în patologia psihiatrică.

52:06 dr. Victor Gheorman: Eu am vrut să fac o formare în psihoterapie, pe care am încheiat-o în 2018, pe care am făcut-o la București. Am ales psihoterapia centrată pe persoană

52:45 dr. Victor Gheorman: și am ales-o din greșeală, în sensul că n-am știut despre ce e vorba. M-am dus acolo și s-a întâmplat să-mi placă foarte mult. Am încercat să și practic psihoterapie într-o perioadă, am renunțat, nu mai practic, e prea mult pentru mine. Și când e prea mult, e bine să mai pui și stop, lași pe alții să facă. Dar cunoștințele pe care le-am dobândit acolo și experiențele pe care le-am trăit nu mi le poate lua nimeni, sunt minunate.

53:14 dr. Victor Gheorman: Și recomand tuturor psihiatrilor să facă o formare în psihoterapie. Sunt sute de formări la dispoziție: cognitiv-comportamentală, psihanaliză, integrativă etc. Le recomand tuturor să facă o formare de psihoterapie, ca să se pună puțin și, cum spun ardelenii, în papucii psihologului. E bine să ai o cultură generală și psihoterapeutică.

53:14 dr. Mihai Voinea: Ok.

Posibilități de angajare după rezi 53:44

53:42 dr. Mihai Voinea: Mergem în direcția carierei de după rezidențiat. Vorbim din nou de o întrebare care se tot repetă, în general apare la fiecare specialitate, la unele apare de foarte multe ori, bineînțeles că a apărut și la psihiatrie: ce posibilități de angajare există după terminarea rezidențiatului, că vorbim de privat, că vorbim de stat? Poți da o minge la fileu.

53:42 dr. Victor Gheorman: Da, mulțumesc. Psihiatria are un deficit de personal la nivel național, nu mai știu dacă e chiar deficitară în definiția termenului,

54:25 dr. Victor Gheorman: se caută psihiatri în țară, asta vreau să zic. Bineînțeles că toți vrem să lucrăm în centre universitare sau în orașe mari, în ideea de a ne întemeia o familie, de a avea facilități, oportunități pentru familie și pentru copii. Mai puțin ne dorim să lucrăm în zone izolate ale țării sau zone defavorizate, cu toate că și oamenii aceia merită aceleași tratamente și aceeași calitate a serviciilor psihiatrice ca locuitorii marilor orașe. Dar ar fi două lucruri importante.

55:01 dr. Victor Gheorman: Unu la mână, pentru cei care vor să plece în străinătate: psihiatria se caută pe scară largă în Germania și nu numai. Din punctul meu de vedere, e foarte greu să practici psihiatria într-o limbă alta decât cea maternă, dar am multe cazuri de colegi care practică psihiatria în Germania, care nu știau bine limba germană și care au învățat-o și apoi s-au făcut psihiatri și care au rezultate foarte bune. Deci pentru colegii care vor să plece

55:38 dr. Victor Gheorman: în străinătate e o variantă bună să facă psihiatrie. Dar eu nu sunt un promotor al plecării medicilor; din contră, m-am poziționat întotdeauna și am declarat public că eu vreau să păstrăm medicii în țară și vreau să facem, dacă se poate, o să influențez clasa politică și nu numai, factorii de decizie, ca să ne păstrăm valorile și inclusiv medicii. Pentru că în domeniu să lucrezi în România, iar în România se caută psihiatri, se pot angaja la stat,

56:09 dr. Victor Gheorman: v-am spus, în orașe și în zone mai defavorizate, iar în privat lucrurile merg bine, să știți. Am colegi care lucrează doar în privat, în regim de contract cu Casa de Asigurări. Bineînțeles, se pot câștiga sume frumoase, dar în niciun caz sumele vehiculate la alte specialități medicale. În ceea ce privește regimul de privat cu plata directă, lucrurile nu stau chiar așa bine. Oamenii sunt dispuși să dea oricât de mulți bani pentru o disfuncție sexuală, pentru o tulburare cardiovasculară,

56:52 dr. Victor Gheorman: ei nu se uită la trimitere, și la card, și plătesc consultația, primesc bonul și sunt foarte mândri și spun: „Eu am probleme cu inima”, de laudă cumva, de laudă, e o chestie acceptată social. Foarte puțin o să zică, să se laude: „Eu sunt schizofrenic”, „Eu sunt bipolar” sau „Am o mamă care are demență” sau „Băiatul meu este cu schizofrenie”, „Fata mea suferă de tulburare delirantă”. Boala psihică încă stigmatizează, ne face sau îi face pe bolnavii psihici

57:27 dr. Victor Gheorman: să se retragă, să se ascundă. Nu sunt dispuși în niciun caz să achite sau să înțeleagă importanța psihoterapiei, a psihiatriei și a sănătății mintale în general. E nevoie să spun și lucrul ăsta, ca să știe viitorii studenți.

57:27 dr. Mihai Voinea: Ai punctat extraordinar, pentru că e un aspect pe care eu personal îl bănuiam, mi l-ai confirmat. Deci funcționează foarte mult când lucrezi cu Casa, nu funcționează neapărat atunci când trebuie să vină pacientul să-ți plătească consultația în mod direct,

58:03 dr. Mihai Voinea: fără să ai tu contract cu Casa.

58:03 dr. Victor Gheorman: Uite, mi-a zis cineva odată: „Domnule doctor, am plătit suficienți bani la cardiologie, la dermatologie și la urologie, nu am mai plătit și la psihiatrii că asta e cumva la „și altele dar nu e la „și altele”, din punctul meu de vedere, pentru că sănătatea psihică este foarte importantă. Și nu spun eu că sunt, vezi Doamne, marele psihiatru, nici vorbă de asta, dar „dacă n-ai cap, e vai de picioare”,

58:35 dr. Victor Gheorman: spune o vorbă, și e adevărat. Dacă nu reușim să ne gestionăm afecțiunile psihiatrice, n-o să fim bine nici din punct de vedere oncologic, gastroenterologic, reumatologic și altele. Sunt dovezi care arată clar implicațiile psihicului și nivelul de stres, care poate să influențeze evoluția și prognosticul unei afecțiuni sau alteia.

58:35 dr. Mihai Voinea: Da, ai mare dreptate. Stăteam și mă gândeam la mine, în viața de proaspăt tată, și stresul pe care l-am avut în ultima perioadă, și mi-am confirmat, în monologul meu interior,

59:13 dr. Mihai Voinea: ca să-l numesc așa, că trebuie să reduc stresul și trebuie să am mare grijă la sănătatea mea mentală, pentru că am ajuns aproape, nu e prima dată când ajung aproape de burnout. Am stat și am citit etapele, să văd pe unde mă aflu. În ultimii ani am fost foarte aproape și mi s-a confirmat de fiecare dată când mă apropiam de prăpastie: ok, trebuie să fac ceva, pentru că nu e în regulă pe termen lung. Nu știu,

59:45 dr. Mihai Voinea: probabil că sunt tot felul de implicații, adică pot să se ramifice în momentul în care stai în burnout o perioadă mai mare de timp. Probabil tu poți să-mi confirmi, apar și alte probleme, și voiam doar să confirm faptul că știu ce spui, adică inclusiv pe mine mă interesează să fiu capabil să performez în viața de zi cu zi, să-mi duc planurile la final, să-mi ating obiectivele, și fără să ai o minte sănătoasă și odihnită, aș spune,

1:00:25 dr. Mihai Voinea: nu prea poți să ai o viață de calitate. Și nu vorbesc aici de o viață bogată în posesiuni materiale, nu despre asta e vorba, pur și simplu o viață de calitate, în care să fii tu ok cu tine din toate punctele de vedere, și începe cu mintea. Doar am vrut să confirm chestia asta, că am trăit-o pe pielea mea recent și am ajuns la concluzia asta a treia oară, probabil.

Cea mai mare satisfacție în psihiatrie? 1:00:56

1:00:55 dr. Mihai Voinea: Merg mai departe cu o serie de întrebări mai abstracte. O întrebare deja ți-am pus-o la începutul interviului: care este satisfacția cea mai mare în psihiatrie? Poate poți să dai un răspuns mai scurt sau să trecem din nou prin el, în ideea în care să păstrăm secțiunea asta cu informațiile mai abstracte.

1:00:55 dr. Victor Gheorman: Păi, am dat un exemplu: căsătoria pacienților mei cu schizofrenie a fost o bucurie foarte mare, și mai ales când s-a născut un copilaș. Aș fi vrut

1:01:28 dr. Victor Gheorman: să-mi spună mai repede, pentru că se aflau sub tratament antipsihotic, timostabilizator, care avea un potențial teratogen. A trebuit să mă consult cu un medic ginecolog atunci, care n-a fost foarte încântat să audă de ce tratament primea. Ei nici n-au vrut să audă de avort, nici eu, și până la urmă Dumnezeu a hotărât ca acest copil să fie sănătos și ei să fie fericiți, și eu, automat, sunt foarte bucuros. Mai am și alte exemple, dar vreau să păstrez locul unu pentru această frumoasă familie.

1:01:28 dr. Mihai Voinea: Mă bucur.

Ce fel de personalitate se potrivește sau nu în psihiatrie? 1:02:07

1:02:06 dr. Mihai Voinea: Ce fel de personalitate crezi că se potrivește în psihiatrie?

1:02:06 dr. Victor Gheorman: Nu cred că există o anumită personalitate a psihiatrului. Suntem diferiți. Eu nu sunt un psihiatru, poate să-i dea seama, care... nu sunt genul de poker face, nu sunt genul de om care nu se lasă atins de nimic. Am colegi care sunt și din categoria asta, am colegi și din alte categorii. Suntem diferiți, nu suntem toți buni, nu suntem nici toți răi pentru o categorie de pacienți.

1:02:43 dr. Victor Gheorman: Poate eu sunt potrivit, și vreau să cred asta, pentru alții cu siguranță nu sunt eu, și e colega mea sau colegul meu. E important, și asta vorbesc cu pacienții mei adeseori, este importantă o compatibilitate între medicul psihiatru și pacient. Și aici nu vorbim de psihiatria de urgență, unde fiecare medic trebuie să gestioneze o urgență psihiatrică, fiecare medic psihiatru; aici vorbim de practica de zi cu zi, de psihiatria clinică. Trebuie să existe o empatie și o compatibilitate.

1:03:16 dr. Victor Gheorman: O să reple acest termen de compatibilitate. Acum câțiva ani, când m-am operat, am suferit o tiroidectomie, nu am avut nicio compatibilitate cu medicul chirurg, și operația a decurs foarte bine. Și m-am gândit eu așa, eram la vremea aia rezident, și zic: ce e mai important, să-mi placă de băiatul ăsta sau să fie el expert în plagă, într-o zonă delicată? Cea de-a doua variantă de răspuns era corectă. Dar la psihiatrie nu e așa. Dacă nu-ți place de omul ăla,

1:03:52 dr. Victor Gheorman: dacă n-ai un pic de încredere în psihiatrul tău, nu poți obține performanță, pentru că nu te poți deschide suficient, și dacă nu te deschizi suficient, nu poți primi tratamentul adecvat, holistic, cum ai spus tu. Poți primi medicația, ok, dar nu e suficient, trebuie și ceva în plus.

1:03:52 dr. Mihai Voinea: Ok, urma să întreb pentru cine crezi că nu este potrivită această specialitate, și cred că ai răspuns și la întrebarea asta.

1:03:52 dr. Victor Gheorman: O să repet, pentru că n-aș putea să fie detrașant spun:

1:04:30 dr. Victor Gheorman: clar nu pentru ei. Dar e de preferat ca cei care suferă de afecțiuni psihice să evite psihiatria, în special pentru binele lor. Din păcate, am avut și cazuri de decompensări ale colegilor noștri și ar fi mai bine să se orienteze spre alte domenii de activitate. Mai sunt și alte categorii de pacienți, de pacienți, scuză-mă, de medici, pentru care nu cred că e potrivită psihiatria: celor cărora nu le place să citească, cei care se gândesc și vor

1:05:06 dr. Victor Gheorman: rezultate concrete, rapide, acum, exact: A plus B egal C, explică-mi clar cum apare halucinația, acum, scurt. Na, cum să explici asta? Nu cred că e bine să vii la psihiatrie dacă ai gândirea asta.

1:05:06 dr. Mihai Voinea: Ok.

1:05:06 dr. Victor Gheorman: Alte ramuri, foarte ok pentru asta. Și mai e o categorie de indivizi, cei cărora nu le-a plăcut medicina, și o să râzi, dar când nu eram așa bătrân sau, mă rog, așa de experimentat, cum vrei tu să o numești, când mai umblam și

1:05:43 dr. Victor Gheorman: eram tânăr student și mai mergeam și eu pe la terase și pe la locuri de socializare, dar voiam să fac psihiatrie, îmi spuneau diverși indivizi din facultate: „Domnule, vreau să mă fac psihiatru pentru că mie nu mi-a plăcut medicina și eu n-am învățat mai deloc în facultate Țin minte răspunsul ăsta al lor și abordarea asta, și acum mă gândesc cât de mult greșeau acei oameni. Să ne înțelegem, stimați studenți, Mihai face acest podcast în special pentru voi:

1:06:13 dr. Victor Gheorman: psihiatria cuprinde o mare parte din medicină. Dacă nu v-a plăcut medicina, psihiatria nu este un refugiu ca să fugim de ce n-am învățat în facultate. Putem să recuperăm, niciodată nu e târziu, niciodată nu e târziu, putem să reluăm cursurile, semiologie medicală, fiziologie, biochimie, ce vreți dumneavoastră, dar nu e normal ca un psihiatru să nu fie în stare să citească un EKG sau să nu știe anumite lucruri elementare din medicina somatică. Evident,

1:06:46 dr. Victor Gheorman: nu o să mai examinăm rinichii prin metoda Guyon, Glenard și Zrael o să alegem o chestiune mai simplă sau, dacă vrem o chestie de migală, o să trimitem la internist sau la nefrolog, dar trebuie să știm și noi cum se examinează splina, cum se măsoară pulsul și lucruri de bază, care, din păcate, lipsesc unora dintre rezidenții noștri din primul an.

1:06:46 dr. Mihai Voinea: Ok.

Pacienții psihiatrici vs. celelalte specialități 1:07:17

1:07:15 dr. Mihai Voinea: Următoarea întrebare, și ne apropiem de final: ce anume este adesea trecut cu vederea și ai vrea ca ceilalți colegi medici să cunoască despre psihiatrie?

1:07:15 dr. Victor Gheorman: Poate cel mai dureros lucru pe care îl întâlnesc, în general în psihiatria de urgență, din gărzi: mulți medici uită că pacientul respectiv este un om. Spun doar: „Am un bolnav psihic, ți-l trimit la tine.” Cuvintele sunt mult mai dure, dar n-aș vrea să le folosesc în acest podcast.

1:07:15 dr. Mihai Voinea: Ok.

1:07:15 dr. Victor Gheorman: Pentru că nu le permit

1:07:59 dr. Victor Gheorman: studenților mei și îi învăț încă din anul 6 să nu folosească cuvinte jignitoare, peiorative, stigmatizante, prin care se descriau în trecut afecțiunile psihiatrice. Dar colegii noștri încă le mai folosesc, din alte domenii și de la alte spitale. Nu e normal să-mi trimiți un pacient care are melenă și care are și schizofrenie sau un pacient care are pneumotorax și care are și schizofrenie. Schizofrenie va avea toată viața, stimați colegi, asta vreau să nu uitați. Pacientul cu schizofrenie

1:08:33 dr. Victor Gheorman: nu e tot timpul o urgență psihiatrică. Devine o urgență psihiatrică în cazul unei decompensări psihotice, în cazul unui episod psihotic acut, cu halucinații, agitație psihomotorie, delir etc., dar schizofrenie va avea toată viața, așa cum va avea diabet zaharat, poliartrită reumatoidă și alte afecțiuni cronice. Asta aș vrea să înțelegem: că înainte de a fi bolnav psihic, este un om care necesită dragostea noastră și îngrijirea holistică de care spuneai, făcută cu profesionalism și desăvârșire.

1:08:33 dr. Mihai Voinea: Da, foarte important.

1:09:14 dr. Mihai Voinea: Punem întrebarea asta în general la fiecare interviu și e foarte interesant cum răspunde fiecare medic. Am acum o idee, cred că e genul de, nu știu, materie, foarte mult spus, un opțional care ar trebui introdus în medicină, în facultate: impresiile de la diverși medici, și le-aș putea numi bias-uri, pentru că nu e normal. Adică pot să dau și eu un răspuns la întrebarea asta: cred că eram la urologie, în stagiu, în anul 4, și, bine,

1:10:00 dr. Mihai Voinea: era doar unul dintre stagiile de chirurgie, dar atunci am auzit prima dată, doar ce începea chirurgia, făcusem semiologie în anul 3, și am văzut impresia și, cum să zic, peisajul pe care îl pictau chirurgii despre specialitățile nonchirurgicale: se credeau superiori, restul doar se joacă, noi facem treabă și așa mai departe. Și așa cum ai zis și tu despre psihiatrie, că sunt alți colegi care stigmatizează sau care se referă în anumite moduri la pacienții psihiatrici, asta așa,

1:10:42 dr. Mihai Voinea: ca o paranteză mare. Cred că e genul de lucru care ar trebui introdus undeva în curriculă, pentru că, la urma urmei, e un sistem medical, se numește, și trebuie ca toate rotițele astea din sistem să funcționeze bine ca tot sistemul să meargă bine. Altfel, dacă toată lumea are bias-uri și impresii despre ceilalți și se cred mai importanți sau consideră că rolul altor medici nu e la fel de important, atunci sistemul nu are cum să meargă bine.

1:11:15 dr. Mihai Voinea: Asta e opinia mea.

1:11:15 dr. Victor Gheorman: Aș vrea să punctez și eu aici un lucru: e bine să ne păstrăm simțul umorului, e o virtute a oamenilor inteligenți, așa se spune. Așa cum chirurgii spun de interniști că știu totul, dar nu fac nimic, iar interniștii spun despre chirurgi că ei cred că fac totul, deși nu știu nimic, despre psihiatri știi cum se spune? nu am auzit o singură dată descrierea asta și am îmbrățișat-o cu umor, așa cum

1:11:53 dr. Victor Gheorman: cred că trebuie să o facem. Se spune că un psihiatru nu știe nimic și nu face nimic, dar are o părere certă despre tot ce se întâmplă în univers. Așa zic ceilalți despre noi. Evident că nu-s de acord, dar, așa cum am spus, umorul este o virtute a oamenilor inteligenți și noi, intelectualii, trebuie să pretindem că suntem inteligenți și că avem și simțul umorului. Am dat câteva exemple izolate de colegi cu care nu m-am înțeles

1:12:21 dr. Victor Gheorman: în gărzi, dar în general există colaborare și există speranță, există speranță în ceea ce privește colaborarea cu alte discipline medicale, cu poliția, cu autoritățile, de multe ori ne lovim de ei și trebuie să colaborăm cu ei, spiritualitatea și Biserica. Am avut, uite, încă o reușită; dacă îmi permiți, o să mai vorbesc un minut.

1:12:21 dr. Mihai Voinea: Sigur.

1:12:21 dr. Victor Gheorman: Despre o altă mare bucurie a mea: e vorba de un pacient, tot așa, cu tentativă suicidară. Am ținut o prezentare

1:12:53 dr. Victor Gheorman: și la Câmpulung Moldovenesc, recent, la o conferință de psihiatrie comunitară și socială. E vorba de un pacient care locuia într-un adăpost silvic, într-o pădure din apropierea Craiovei, din mila unui pădurar. Nu avea locuință, dar, din păcate, și adăpostul silvic pus la dispoziție de pădurar nu avea lumină, căldură, era plin de rozătoare, de șerpi, era un mediu total neprielnic. Iar pacientul nostru a decis să se sinucidă. Din fericire, a fost salvat, a ajuns la spital,

1:13:28 dr. Victor Gheorman: evoluția a fost foarte bună din punct de vedere somatic, a fost transferat la psihiatrie, l-am preluat eu, ne-am înțeles foarte bine, a răspuns foarte bine la tratament. Problema era ce fac cu el după ce pleacă din spital, unde îl trimit, tot acolo? Atunci când nu știi ce să mai faci ca psihiatru, te rogi: „Doamne, până aici pot eu, mai încolo dă-mi o soluție.” Și am vorbit cu duhovnicul meu, cu preotul duhovnic, și din vorbă în vorbă

1:14:02 dr. Victor Gheorman: i-am explicat câteva lucruri și mi-a zis: „Domnule, uite, lasă-mă să încerc și eu.” A vorbit, la rândul lui, cu superiorul lui, nu știu ierarhia clerului, care, la rândul lui, a vorbit cu reprezentantul comunității mozaice din Craiova. Nici nu știam că există în Craiova o comunitate mozaică. Iar, prin intervenția distinsului profesor Cornelul Sabetai profesor de chirurgie pediatrică la UMF Craiova, i-au găsit bolnavului nostru un loc la cimitirul evreiesc. Nu știam nici că există cimitir evreiesc în Craiova,

1:14:35 dr. Victor Gheorman: dar i-au găsit un loc de portar și efectiv am reușit să-l integrăm social pe o perioadă de timp, prin intervenția reprezentanților a două comunități spirituale, două lăcașuri de cult. E important să ne extindem relațiile și colaborările, ca medici psihiatri, și cu alte instituții medicale și nonmedicale, pentru că nu știi de unde sare iepurele și ce poți face pentru un bolnav, și e păcat să nu faci tot ce stă în putință.

1:14:35 dr. Mihai Voinea: Super, absolut, wow! Chiar am vrut să subliniez,

1:15:13 dr. Mihai Voinea: mi se pare fascinant tot ce faci și ai o satisfacție foarte mare în ceea ce faci, se vede, și te felicit pentru faptul că vezi partea plină a paharului, pentru că ai speranță, pentru că am mai discutat cu colegi, sau e pur și simplu suficient să te uiți în societate, la știri, în mass-media, și să vezi că toată lumea are o viziune, toată lumea, evit să folosesc cuvinte din astea foarte absolute.

1:15:48 dr. Mihai Voinea: Marea majoritate a oamenilor au o viziune foarte dark, aș zice, în ultima perioadă, și mă bucur foarte mult să văd că vii cu o rază de lumină, aș putea să o numesc, e foarte important. Chiar citeam pe un subreddit, pe platforma Reddit, cred că Medical School Romania, urmăream ce se mai întâmplă zilele trecute și am văzut că erau mai multe discuții legate de rezidențiat, erau mai mulți medici rezidenți care se plângeau de salariile mici. Noi am discutat de psihiatrie; evident, salariile sunt mai mari acolo unde permite spitalul și plătește sporul respectiv.

1:16:35 dr. Mihai Voinea: Pot să înțeleg că într-un oraș mare, dacă nu ai spor și ești pe o specialitate, pornești de la un 3.000 și ceva de lei; este foarte puțin, rezonez cu ceea ce au spus ei acolo. Înțeleg că în multe locuri, nici măcar îndrumătorii poate nu își dau interesul, poate nu învață atât de mult, dar în același timp cred că ar trebui găsit un echilibru și ar trebui să ne antrenăm

1:16:58 dr. Mihai Voinea: mai mult abilitatea, nu știu dacă e o abilitate, trăsătura asta de a căuta speranța mai mult, de a vedea partea plină a paharului, pentru că, repet, viața e dificilă în cea mai mare parte a dimensiunii ei, să spun așa, și singura metodă prin care putem să fim împliniți ca oameni, să găsim o satisfacție, este să găsim părțile bune, să le căutăm. E un efort. Și mă bucur să văd că la tine aproape că nu există efort și vine foarte natural.

1:17:37 dr. Victor Gheorman: Hai să știi că îți mulțumesc frumos pentru frumoasele cuvinte pe care mi le-ai adresat. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt bine la spital și mă simt bine cu pacienții mei. Nu e tot timpul roz, apar și, am spus, apar fusturile pentru că vrei să faci mai mult și de mă întorc nu poți să faci mai mult și nu-l găsești pe vinovat, acea rotiță care scârțâie, n-o găsești. Dar psihiatria este spectaculoasă. Este cea mai frumoasă ramură medicală, din punctul meu de vedere.

1:18:18 dr. Victor Gheorman: Și trebuie făcută cu dragoste. Trebuie Banii o să vină. Și le garantez tuturor celor care ne ascultă că din medicină se trăiește bine în România. Cu salariile actuale este bine. Tot timpul e loc de mai bine, tot timpul e loc de mai mulți bani, de mai multe posibilități, de condiții mai bune de muncă.

1:18:18 dr. Mihai Voinea: Da.

1:18:18 dr. Victor Gheorman: Totuși, se trăiește bine față de ce a fost în trecut. Și de aici putem pleca.

Planurile pentru viitor ale dr. Victor Gheorman 1:18:48

1:18:48 dr. Mihai Voinea: Ok. Că tot vorbești despre viitor și folosești verbele la viitor. Suntem pe final și vreau să te întreb, privind spre viitor: care sunt planurile tale în lumea psihiatriei?

1:19:05 dr. Victor Gheorman: Da. Îndrăzneață perspectivă. Planurile mele. Mi-aș dori în continuare să îmi derulez activitatea deopotrivă pe partea didactică. Iubesc să fiu cu studenții, iubesc să le împărtășesc puțin și din experiența mea. La stagiu și la curs nu vorbesc doar partea teoretică, se poate găsi și în cărți. Le arăt pacienți. Încerc să vin cu experiențe din viața mea. Vreau să le spun ce este psihiatria și vreau să încerc să le arăt realitatea, astfel încât ei să poată să aleagă în oarecare cunoștință de cauză dacă își doresc sau nu să facă psihiatrie.

1:19:57 dr. Victor Gheorman: Spuneam că doresc să merg pe partea didactică, deopotrivă pe partea clinică, și să îmi depășesc în fiecare zi barierele care există și persistă de-a lungul timpului. Avem minusuri cu toții, am și eu multe, am și eu anxietăți, lucrez cu ele, dar doar prin exercițiu și prin expunere poți atinge performanța, care în medicină, performanța supremă, este reprezentată de asigurarea unui act medical reușit. O altă perspectivă și un alt plan de viitor al meu este reprezentat de cercetare.

1:20:42 dr. Victor Gheorman: Asta e sistemul în România: un cadru universitar trebuie să facă și învățământ, și cercetare, și parte clinică. În Statele Unite e cu totul altceva. Dar noi trăim în România și atunci trebuie să ne adaptăm cumva sistemului acestuia și să facem performanță cât putem și în cercetare. Există studii clinice, naționale, internaționale, parteneriate cu japonezi, cu americani, cu oameni deschiși. Trebuie doar să aloci un pic de timp și pentru asta. Există o biobază la UMF Craiova, un centru de neuroștiințe, unde ne putem asocia și putem face echipe de lucru. Trebuie să învățăm să greșim, să învățăm din greșeli, să ne așteptăm să avem și eșecuri, dar să visăm la izbândă.

1:20:42 dr. Mihai Voinea: Mult succes!

1:20:42 dr. Victor Gheorman: Mulțumesc!

1:20:42 dr. Mihai Voinea: Îți doresc!

Sfaturi pentru cei ce își doresc psihiatrie la rezidențiat 1:21:46

1:21:44 dr. Mihai Voinea: Iar pe final, aș vrea să te întreb: ce sfaturi i-ai da unui tânăr student sau absolvent sau medic rezident care își schimbă specialitatea și care ia în calcul psihiatria?

1:21:59 dr. Victor Gheorman: În primul rând, să se uite în oglindă, în liniște, fără presiunea timpului, fără presiunea părinților, a soției sau a altor factori din jur, să se uite în oglindă, să se uite, dacă poate, în adâncul sufletului și să-și răspundă la întrebarea: de ce vreau să mă fac psihiatru? Iar dacă răspunsul este „pentru că vreau să ajut oamenii cu afecțiuni psihice”, atunci să meargă fără tăgadă, fără să se gândească, și să aleagă psihiatria. Dacă este oricare alt răspuns, legat de bani, program lejer și alte lucruri, să mă sune, să mă întrebe.

1:22:46 dr. Victor Gheorman: Și cu drag o să-i răspund. Sunt destul de ușor de găsit, numărul meu de telefon se găsește și pe internet, CV-ul meu este public, sunt prezent și pe unele rețele de socializare, cu scuzele de rigoare că nu răspund tot timpul la telefon în momentul ăla sau la mesaj în momentul ăla, dar, cum mă eliberez, încerc să răspund tuturor. Cât pot să ajut, vreau să răspund tinerilor. Pentru că e frustrant să faci ceva ce nu-ți place, e frustrant să faci ceva pentru că vor părinții sau societatea. E bine să mergi cu drag la serviciu. Dar După aceea o să vină și banii, și aprecierea, și trebuie să fie dragoste. Dragoste de meseria pe care o practici.

Final 1:23:36

1:23:36 dr. Mihai Voinea: Foarte frumos. Îți mulțumim foarte mult, Victor.

1:23:36 dr. Victor Gheorman: Mulțumesc frumos.

1:23:36 dr. Mihai Voinea: Și mult succes în tot ce faci și poate ne revedem și cu altă ocazie în viitor.

1:23:36 dr. Victor Gheorman: Oricând, cu mare plăcere. Doamne ajută!

Rezi pe Psihiatrie · Episodul #64

dr. Ioan Mirea — medic rezident Psihiatrie (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Ioan Mirea - Medic rezident Psihiatrie, anul IV, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București, student-doctorand în cadrul…

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în august 2023). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Și da, ok, ai spor mare, ai program lejer, ai gărzi puține, da, nu se compară cu munca fizică de la nu știu ce chirurgie, dar în ani de zile viața ta va fi diferită din cauza psihiatriei. 19:06
  • La psihiatrie ai multe hârtiuțe, pentru că lucrezi cu legea sănătății mintale, lucrezi cu judecătorii, lucrezi cu pacienți internați nevoluntar, cu minute, cu notificări, cu tot felul de documente cu valoare medico-legală, care trec prin niște instanțe de judecată. 29:21
  • Să nu vină la psihiatrie dacă vor program lejer, dacă vor bani mulți, dacă vor spor de 75, dacă vor o gardă, adică pentru motivele astea pentru care din ce în ce mai multă lume vrea să facă specialitatea asta. 1:07:20
Transcrierea completă (26 de capitole · 10.178 de cuvinte)

Intro 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: În vârtejul halatelor albe, coridoare lungi și nenumărate ore de studiu, există o călătorie pe care mulți dintre noi nici măcar nu o înțelegem în totalitate. Bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro, locul unde ne aplecăm asupra provocărilor, triumfurilor și poveștilor celor ce pășesc pe coridoarele medicinei ca rezidenți. Astăzi călătorim prin labirintul minții umane alături de un invitat special, doctorul Ioan Mirea, medic rezident de psihiatrie în anul 4, care ne va oferi o perspectivă unică asupra acestei specialități, dar și asupra experienței din rezidențiat. Indiferent dacă sunteți studenți mediciniști, rezidenți sau pur și simplu dornici să cunoașteți lumea din spatele ușilor spitalului, ați ales episodul potrivit. Să-i dăm drumul!

Intro dr. Ioan Mirea 00:46

00:46 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Ioan, bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro! Vreau să-ți mulțumesc că ne-ai acceptat invitația și că vrei să împărtășești câte un pic din experiența ta cu comunitatea Grile-Rezidentiat.ro. Ne bucurăm și că ai acceptat invitația foarte repede, pentru că știu că data trecută, la ediția trecută, ne-a luat ceva timp să găsim un psihiatru care să accepte, mai ales că a fost în studio, și majoritatea erau destul de reticenți în a veni și a vorbi despre specialitatea asta. Nu știu de ce, nici acum nu mi-am dat seama de ce, pentru că mie mi se pare foarte interesantă și ceva la care nu mulți au acces; nici măcar în facultate nu înțelegem într-adevăr ce este psihiatria.

01:33 dr. Ioan Mirea: În primul rând, mulțumesc mult pentru invitație. Chiar mă bucur foarte tare că am putut să particip și că poate, prin acest episod de 40 de minute, o oră, cât o să dureze, o să ofer cât de multe insight-uri se poate legat de această specialitate, legat de reticența poate a colegilor mei. Acum, nu am de unde să știu ce se întâmplă în diferite locuri din țară, dar de cele mai multe ori adevărurile psihiatriei au niște consecințe și, în acest sens, oamenii preferă să păstreze informațiile în spatele unor uși închise, pentru că această complexitate a specialității noastre de foarte multe ori poate fi interpretată greșit în societate.

02:22 dr. Ioan Mirea: Și tocmai din cauza acestor interpretări, poate de multe ori reducționiste, oamenii se feresc prin a ieși în spațiul public și din a vorbi liber despre ce înseamnă psihiatria, ceea ce, din punctul meu de vedere, întărește această stigmă și această dimensiune enigmatică din jurul psihiatriei. Există în continuare oameni care au impresia că noi folosim veste din acelea, ca la 1800.

De ce a ales psihiatria 02:56

02:57 dr. Cătălina Voinea: Dacă ar fi să ne întoarcem un pic în timp și să revenim la primul tău an de facultate, îți mai aduci aminte dacă voiai să devii medic psihiatru de atunci? Și, dacă nu, ce fel de medic doreai să fii?

03:12 dr. Ioan Mirea: Absolut deloc. Cu Drumul meu în psihiatrie a fost atât de incidental, încât nici acum nu-mi dau seama cum am avut norocul ăsta sau intuiția asta. Evident, ca orice băiat proaspăt intrat la medicină la 18-19 ani, voiam să fiu chirurg, ca majoritate. Nu, nu ești bărbat adevărat dacă nu ești chirurg. Cam asta era mentalitatea. Mă rog, mi-a trecut repede de chirurgie, pentru că nu mi-a plăcut energia sălii de operație. Nu mi-a plăcut acea tensiune, acel totul sau nimic. E o componentă magică în sala de operație, mi se pare extraordinar ce se întâmplă acolo, dar not for me.

03:57 dr. Ioan Mirea: Și cumva, ulterior, am început să mă orientez mai mult către specialitățile care au legătură cu creierul, pentru că facultatea de medicină te învață perspectiva asta foarte biologică, materialistă, în care ai creier, ai materie, aia e. Și, evident, m-am dus către neurologie în studenție, voiam să fac neuro, după care am observat că din neurologie îmi place foarte mult componenta imagistică și voiam să fac neuroimagistică, adică să mă mut către radiologie. Am descoperit că există neuroradiologie intervențională, să intri cu sârme în creier, mi se părea ceva excepțional. Am început să fac practică pe partea de intervențională, pe partea de endovasculară, dar periferică, pentru început. Multe picioare, multe intervenții periferice făcute la Spitalul Floreasca din București.

04:57 dr. Ioan Mirea: Stagii de pregătire pe partea de neuroimagistică, am făcut și cercetare cu un prof foarte, foarte fain în Serbia. Am stat o lună acolo în timpul studenției, am avut lucrare la Congresul European de Radiologie. Licența mi-am făcut-o pe imagistică, pe traumatisme splenice și intervenții endovasculare în traumatismele splenice. Deci tot ce făceam ducea către imagistică și către radiologie. Și cu toate astea…

05:23 dr. Ioan Mirea: Și cu toate astea, o chestiune care schimbă de multe ori viața și direcția multora din domeniul medical, și acea chestiune se numește examenul de rezidențiat.

Despre examenul de rezidențiat 05:34

05:36 dr. Ioan Mirea: A intervenit acest examen în viața mea într-un fel în care nu m-aș fi așteptat, și anume cu o formă de autosabotaj involuntar. Și anume, citeam pentru examenul de rezidențiat și aveam palpitații. Aveam niște somatizări ale anxietății mele de fond, fasciculații musculare. Efectiv, nu aveam stare. Și am început ușor-ușor să fight through-i. Am spus: e ok, asta e.

06:13 dr. Ioan Mirea: Palpitații, nu-i problemă, eu îmi văd acolo de treaba mea. Până când mintea mea, corpul meu, I don't know what it was, a zis: „Ia hai să te ia somnul.” Și uite cum încercam eu să învăț pentru rezidențiat și în două minute mi se închideau ochii. Dacă puneam capul pe masă, mă puneam în pat, nu-mi era somn. Deci era un mecanism de ăsta de autosabotaj involuntar, pe fond de anxietate, pe fond de ceva psihogen. Așa că am intrat în terapie. Nu era pentru prima dată când am ajuns la un psihoterapeut.

06:49 dr. Ioan Mirea: Din totdeauna a fost deschis către chestia asta. Dacă ai un X pe frunte, tu nu-l vezi decât dacă vine unul cu o oglindă. Oricât ai încerca tu să-ți imaginezi cum stă X-ul, și oglindă nu poți singur, în cazul terapiei. Așa că am descoperit că ceva acolo se bate cap în cap.

07:08 dr. Ioan Mirea: Eu, având o orientare foarte puternică către zona asta umanistă, către arte, către cultură, către tot ce înseamnă dimensiunea umană, imagistica crea o dihotomie. Două lucruri: unuia îi dai de mâncare, celălalt te mușcă. Cam așa era și acum. Și din perspectiva asta, așa, mai taoistă, în care îi dai unuia și celălalt rămâne flămând și încep să se mănânce unul pe altul și te distrug din interior,

07:30 dr. Ioan Mirea: am zis: ok, hai să găsesc acea specialitate medicală care poate să-mi satisfacă toate aceste nevoi pe care le-am avut la momentul respectiv, și anume de conexiune interumană, de sursă de inspirație, inclusiv artistică, de poveste continuă, pentru că psihiatria e o poveste continuă și este ceva excepțional ce se întâmplă într-un spital și pe o secție de psihiatrie. Și am zis: ok, punct, psihiatria. N-am făcut o zi de practică în viața mea la psihiatrie, în afară de stagiul din anul șase. Și mi s-a părut extraordinar cum, în anul șase, eu, convins până peste cap că vreau să fac imagistică…

08:12 dr. Ioan Mirea: Doamna doctor cu care am făcut stagiul, șefă de lucrări la momentul respectiv, o persoană excepțională, mi-a zis: „Auzi, dar tu ce vrei să faci?” „Radiologie.” „Nu te-ai gândit să…?” „Ce?” Eram căsătorit cu ideea de radiologie. „Și totuși, nu există doar doctor. Eu cred că ai fi chiar foarte bun aici, la psihiatrie.” Da, și i-am zis așa, foarte cumva măgulit: Zic, „Mulțumesc frumos, mi-a plăcut într-adevăr, mi-a plăcut și de dumneavoastră, mi-a plăcut stagiul, dar nu, eu am alte planuri.”

08:50 dr. Ioan Mirea: Na, și uite că planurile… A știut ea ce a știut, nu degeaba e psihiatru de atâția ani, așa că am ajuns la psihiatrie. Decizia finală, că vreau să fac psihiatrie, și divorțul de radiologie au avut loc în septembrie. Adică cu foarte, foarte puțin timp înainte.

08:50 dr. Cătălina Voinea: E foarte fain că povestești asta și că corpul tău a știut… Eu zic că a fost momentul potrivit când a decis să facă asta, pentru că mulți nici acum nu știu ce vor să facă, deși sunt în anul 2-3 de rezidențiat, și regretă decizia pe care au luat-o. Și mi se pare atât de interesant și fascinant faptul că corpul tău nu a zis…

09:32 dr. Cătălina Voinea: „Vezi că e ceva în neregulă” atunci când ai făcut stagiul acela în Serbia, atunci când ai prezentat lucrări la congrese, când totul părea… totul era perfect, ca și cum erau toate planetele aliniate pentru tine, și a făcut treaba asta doar atunci când ai zis: „Nu, nu, nu nu e bine.” Și mi se pare extraordinar și nu poți să zici neapărat că este un noroc.

09:55 dr. Cătălina Voinea: Și mai degrabă cred că cum te-ai format tu și cum ți-ai învățat corpul de-a lungul anilor să funcționeze te-a ajutat să se întâmple treaba asta, un lucru de care mulți nu pot să aibă parte. Și sperăm ca prin podcasturile astea să… nu știu, să fie ca și cum le-ar pune cineva mâna în cap și ar zice: „Hai că simt că aș putea să fac și eu asta”, fără să fie nevoie de ore de terapie sau de atacuri de panică.

10:29 dr. Ioan Mirea: Da, mind over matter. Adică aici, într-adevăr, mintea noastră, prin componenta ei conștientă, este atât de mică. E doar vârful icebergului. Toată lumea știe asta. Toată lumea știe că subconștientul și inconștientul stau acolo, sub apă, sunt mult mai mari, sunt mult mai grase. Dar în momentul în care cu adevărat îți dai voie să îți lași subconștientul și să-ți lași păturile profunde ale minții tale să intuiască ceva și să ai încredere în tine dincolo de rațiunea ta, e un lucru extraordinar, pentru că devine mai ușoară viața în sine, nu doar alegerile pe care le facem în carieră.

Primul an de rezidențiat 11:10

11:10 dr. Cătălina Voinea: Fiindcă ai menționat starea de autosabotare, sunt curioasă dacă în primul tău an de rezidențiat nu ai întâlnit din nou această stare de autosabotare. Dacă ne-ai povesti un pic despre cum a fost pentru tine să intri în lumea psihiatriei, atât tu știind că atâția ani ai vrut să faci altceva, și dacă nu a intervenit și atunci autosabotarea, să zici: „Uite, poate mi-era mai bine în partea cealaltă.”

11:38 dr. Ioan Mirea: Prima lună a fost foarte ciudată pentru mine. Nici nu pot să-mi aduc aminte chestiuni punctuale din prima lună, pentru că era un univers cu totul nou. Adică, în momentul în care am intrat, ok, făcusem stagiu, făcusem cum arată secția, doar că la stagiu lucrurile sunt mult mai controlate. Aici am văzut ce înseamnă zona de internare voluntare zona cu pacienți aflați sub supraveghere sau, cum se spune în popor, ăia agitați-le, nu sunt agitați.

12:10 dr. Ioan Mirea: Am văzut ce înseamnă fluxul de pacienți, am văzut atitudinea medicilor, am văzut atitudinea personalului medical, pentru că spitalul multidisciplinar și spitalul de urgență și secțiile pe care le-am văzut, de cardio, de pneumo, de toate cele medicale și chirurgicale, nu au nicio treabă cu limbajul din psihiatrie. Semiologia psihiatrică e altă semiologie. Chiar de curând citeam o carte care se numește „Why is psychiatry a branch of medicine?”,

12:47 dr. Ioan Mirea: pentru că din multe puncte de vedere psihiatria nu prea are treabă cu ce se întâmplă în restul medicinei. Convențional, s-a hotărât ca psihiatria să fie ramură medicală, deși psihiatria are atât de multe dimensiuni extramedicale: dincolo de partea psihologică, e și partea filozofică, e și partea socială, antropologică, o grămadă. Primul meu an la psihiatrie, crede-mă că dimineața, când sună super psihopat, dimineața, când ajungeam la spital, la Spitalul Obregia, e foarte liniște până se trezesc pacienții,

13:20 dr. Ioan Mirea: până se numeie agitații asta de UPU, de ambulanțe, toate cele se aud din Bagdasar, de lângă. În schimb, dar erau dimineți în care era liniște, bătea vântul, se auzeau niște ciori, foarte așa, victorian vibe-ul, și ziceam: „Bă, aici mi-e locul ca medic.” Simțeam o apartenență față de acel loc, versus, trecând în drumul meu (eu traversez tot orașul ca să ajung la Obregia), trecând în drumul meu pe lângă Spitalul Universitar, uneori poate pe lângă Floreasca, eram:

13:58 dr. Ioan Mirea: „Aoleu, Doamne!” Eu eu eu exact eu nu nu eram nu mai vedeam, de fapt, compatibilă cu mine energia acelui loc și felul în care acel loc funcționează. E un alt pacing la psihiatrie, altfel merg lucrurile, oamenii nu se grăbesc la fel, este un alt stil de a vorbi cu oamenii. Psihiatria, așa cum am zis la început, e narațiune, e poveste. Nu spui anamneză nu faci anamneză, afli o poveste și încerci să te integrezi

14:40 dr. Ioan Mirea: în povestea pacientului tău și, din interiorul poveștii pacientului tău, încerci să oferi un ajutor care nu e doar farmacologic, cum crede lumea: la psihiatru îți dă pastile, bam-bam, gata, s-a rezolvat. Nu e chiar așa, absolut deloc. Deci primul meu an la psihiatrie a fost o confirmare a faptului că am luat decizia corectă, foarte tare, foarte tare.

Nimeni nu vorbește despre riscul psihologic 15:06

15:05 dr. Cătălina Voinea: Tot din experiența primului an, ne poți spune ceva ce zici tu că nu-ți spune nimeni, dar este important să știi, sau ce ai învățat tu și e important să dai mai departe?

15:05 dr. Ioan Mirea: Da. Cel mai important lucru, pe care colegii mei, chiar și unii specialiști, încă îl neagă, colegi de an cu mine (eu fiind anul 4) încă îl neagă, studenți care vor să vină în practică: „Hai, mă, lași sporul ăla de 75%…” că toată lăcea

15:41 dr. Ioan Mirea: Păi l-am zis: e trist, ai ditai sporul ăla de 75%. Este justificat tocmai pentru că nu-ți dai seama ce și când te va lovi. Nu mă refer la violență, că, domnule, sunt pacienții imprevizibili și că poți să-ți iei un pumn în gură. Da, e o realitate, poți să-ți iei bătaie, poți să fii scuipat; toată lumea și-a bătaie la un moment dat, asta este. E un mediu controlat, se întâmplă, fetele au fost trase de păr, asta este.

16:16 dr. Ioan Mirea: Astea sunt riscurile meseriei, să fim serioși. A, că nu știai asta la început, na, asta e altă problemă. Riscul e riscul psihologic, e riscul psihologic pe termen lung, pentru că tu spui că: „Eu am barierele mele, ies din curtea spitalului și, domnule, nu mă mai afectează nimic, îmi văd de viața mea; când interacționez cu pacientul, nu mă mișcă povestea lui.” Pentru că, să fim serioși, mare parte din pacienți au niște povești extraordinare de viață. Adică

16:45 dr. Ioan Mirea: oamenii nu fac depresie pentru că pizzeria lor preferată nu mai face pizza cu trei tipuri de salam. Nu, oamenii fac depresii din niște motive… viața bate filmul. Adică niște povești de viață, băi, că dacă îl pui într-un serial, oamenii să zică: „Du-te, mă, că n-are fix așa!” Și lucrurile astea, fără să-ți dai seama, te ating atât de tare, te marchează atât de tare, pe acele niveluri de care vorbeam la început. Rațiunea ta, domnule, e solidă:

17:24 dr. Ioan Mirea: „Eu îmi văd de treaba mea, am criteriile de diagnostic, bam-bam-bam, fac psihiatria ca la carte, ofer: ia un antidepresiv, ia un antipsihotic, ia aia, ia aia.” Dar în timp, și prin „în timp” mă refer în ani de zile, vei dezvolta o dependență, va începe să-ți placă un pic prea mult să bei, va începe să-ți placă un pic prea mult să consumi altă substanță, vei fi un pic prea trist și nu vei ști de ce,

17:52 dr. Ioan Mirea: vei avea niște atacuri de panică la un moment dat și parcă nu știi de unde să le apuci. Gândește-te numai la faptul că un terapeut, un psihoterapeut, în momentul în care își începe formarea pe o X formă de psihoterapie, că e cognitiv-comportamentală, adleriană, jungiană, psihanaliză, you name it, 120, indiferent de situație, el, înainte și în timpul formării, devine client în terapia pe care o face. Eu, dacă vreau să mă fac psihoterapeut adlerian,

18:24 dr. Ioan Mirea: eu o să fiu client în acea formă de terapie, am experiența clientului meu. Da, și ce oameni vin la psihoterapie? Oameni care au niște probleme mai ușoare, mai rezolvabile decât persoanele care îți vin într-un serviciu de psihiatrie, bașca psihiatrie de urgență. Și tu… eu zic din experiența omului care în materia de rezidențiat nu a avut psihiatrie, un cuvânt n-a fost; acum măcar e un capitolaș. Bun, dar să intri într-un rezidențiat doar cu niște informații de bază,

19:06 dr. Ioan Mirea: cu un stagiu de X-Y luni în funcție de centrul universitar, într-o lume ca aceasta, nu îți dai seama cât de mult te afectează. Tocmai asta e problema, că nu-ți dai seama de asta. Vrei să faci psihiatrie? Ăsta e un risc de care trebuie să fii conștient, ăsta este riscul la care te supui. Și da, ok, ai spor mare, ai program lejer, ai gărzi puține, da, nu se compară cu munca fizică de la nu știu ce chirurgie, dar în ani de zile viața ta va fi diferită din cauza psihiatriei. Din cauza, și nu datorită.

Cum l-a transformat psihiatria de-a lungul timpului? 19:48

19:48 dr. Cătălina Voinea: De asta te-a transformat pe tine?

19:48 dr. Ioan Mirea: Oho, eu sunt cu totul altă persoană! Dincolo de faptul că am acceptat să fac psihoterapie pentru a putea să fiu ok eu cu mine în acest mediu, și tot nu sunt, mi-a crescut nivelul de conștientizare asupra a ceea ce înseamnă să fii om, în general. Psihiatria mi-a deschis oportunitatea către lucruri pe care mi le doream înainte și pe care nu puteam să pun mâna. Tocmai de aceea, în cadrul

20:17 dr. Ioan Mirea: rezidențiatului de psihiatrie, în paralel, am început facultatea de filozofie, ca ulterior să încep și un doctorat în filozofia psihiatriei. Și am renunțat la un doctorat în medicină pentru unul în filozofie, pentru că mi s-a părut mai potrivit pentru nevoile mele și pentru dorințele mele de cercetare mai mult teoretică. Și am învățat să devin mai liniștit, mai bun, mai calm, mai înțelegător, mai la locul meu. Poate de multe ori, din punct de vedere social, lucrurile astea

20:49 dr. Ioan Mirea: nu se manifestă, dar eu, ca individ, în interiorul meu, metacognitiv, meta-emoțional, percepând propriile gânduri, propriile emoții, propriile trăiri, psihiatria m-a transformat în cu totul altceva. Nu știu dacă mai bun, mai rău, chiar nu știu, dar sunt cu totul altă persoană și sunt acea persoană care poate să facă psihiatrie, pentru că tu ești modelat de mediu, ești modelat de oamenii cu care lucrezi, în primul și în primul rând ești modelat de pacienții tăi. Bullshit-urile astea,

21:29 dr. Ioan Mirea: scuză-mi franceza, în momentul în care zice: „Domnule, eu sunt medic, eu influențez pacientul, pacientul nu mă influențează pe mine, povestea pacientului meu nu are treabă cu povestea mea.” No, nu! Fiecare pacient în parte, și după o interacțiune de două minute, o să lase în piatra care ești tu o mică dălțuță, ca ușor-ușor tu să devii altceva. Și vei deveni altceva cu fiecare pacient, cu fiecare interacțiune, cu fiecare gardă, cu fiecare zi, cu fiecare oră, cu fiecare rețetă scrisă vei deveni altă persoană. În orice specialitate vei deveni altă persoană, dar în psihiatrie riscul să devii o persoană mai instabilă, mai nemulțumită, mai tristă, mai neîmpăcată eu cred că e mai mare. Ok.

Ce presupune psihiatria? 22:20

22:21 dr. Cătălina Voinea: Hai să ne întoarcem un pic la cartea de care ai vorbit, cum că psihiatria nici nu are de ce să fie o ramură a medicinei, pentru că mi s-a părut foarte interesant când ai menționat asta, și aș vrea să te întreb: din punctul tău de vedere, odată ce ai și citit această carte sau o citești, ce presupune psihiatria? Din punctul tău de vedere…

22:21 dr. Ioan Mirea: Psihiatria poate să fie făcută în foarte multe feluri și poate să fie făcută

22:51 dr. Ioan Mirea: bine în multe feluri, foarte bine în câteva feluri și, mai mult decât atât, ar trebui să fim mult prea aroganți ca să considerăm că o facem excepțional de bine. Ca să faci psihiatrie bine, eu cred că este suficient să ai o abordare biomedicală, în care tu îți vezi de anamneza ta, ai niște criterii de diagnostic, ai niște scheme de tratament. Da, ghidurile din psihiatrie sunt mai laxe față de, uite, un ghid din cardiologie, unde la cardiologie

23:21 dr. Ioan Mirea: ți se spune clar: ai tensiune arterială peste 170 cu nu știu cât, bun, dai tratamentul ăsta în dozaia dacă te uiți în DSM, în această biblie a psihiatriei cu criteriile de diagnostic, o să vezi, de exemplu, la depresie, că îți spune să fie persoana tristă cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor, pe o perioadă mai lungă de două săptămâni. Deci înțelegi: „o mare parte a zilei”, „în majoritatea zilelor”, „pe o perioadă”. Lucrurile sunt foarte interpretabile

23:51 dr. Ioan Mirea: în psihiatrie. Subiectivismul din psihiatrie nu cred că se găsește într-o altă specialitate la fel de mult, și tocmai acest subiectivism trebuie să fie suplimentat, complementat de mult mai multe lucruri. Un psihiatru bun, dincolo de valența asta biomedicală, trebuie să cunoască și oleacă de psihologie, și un pic de antropologie, și un pic de sociologie, formale-informale, să aibă cunoștință de anumite forme de terapie, cât să poată să managerieze un pacient care pune niște întrebări din astea, știi,

24:27 dr. Ioan Mirea: de natură ontologică, de natură metafizică. Vine pacientul: „Și de ce mi s-a întâmplat mie chestia asta? De ce tocmai eu am pățit treaba asta? De ce tocmai mie mi-a murit întreaga familie și de ce am ajuns eu aici? Spuneți-mi, vă rog!” Medicina nu îți răspunde la întrebările astea, niciodată n-a făcut-o ci nu o s-o facă. La întrebările astea îți răspund altele: aplecarea ta către o dimensiune religioasă, către o dimensiune spirituală, către o dimensiune psihologică, umană,

24:59 dr. Ioan Mirea: culturală contează enorm în psihiatrie, pentru că tu trebuie să creezi o alianță terapeutică cu un om pe a cărui suferință tu nu poți pune mâna. Eu nu pot să mă duc la pacientul meu să-i zic: „Uite, vezi pe EKG-ul ăsta ca la cardio, „asta e prea lungă”, sau să-i arăt CT-ul: „Vezi gaura aia? N-ar trebui să fie acolo”, sau să-i arăt o poză, să-i arăt ceva: „Uite analiza asta.” Eu n-am metode de obiectivare, eu am muncă de convingere.

25:31 dr. Ioan Mirea: Și ca să ai muncă de convingere, omul ăla trebuie să aibă încredere în tine, și ca să aibă încredere în tine, trebuie să intri în lumea lui, și ca să intri în lumea lui, trebuie să cunoști cât mai multe lumi. Asta înseamnă că psihiatrul trebuie să fie, înainte de medic, un om cu o cultură extraordinară, un om care să știe de la poezie franceză la Dostoievski, la filozofie greacă, că vrea cu adevărat să cunoască un om,

25:59 dr. Ioan Mirea: nu să am cazuri: am aici o depresie, aici o depresie, aici o schizofrenie, aici o aia, super, eu îmi fac treaba, super, am dat antipsihotic la episod psihotic, da, am dat antidepresiv la episod depresiv, da, ok, perfect, eu, omul mulțumit, perfect.

25:59 dr. Cătălina Voinea: Wow.

Cum îți menții echilibrul? 26:21

26:20 dr. Cătălina Voinea: În întrebările pe care le-am primit pe Instagram se regăsea foarte mult, și cred că are legătură cu ce tocmai ai povestit: cât de greu este să-ți păstrezi echilibrul făcând atât de multe și să te gândești iar… Treaba pe mine m-a șocat, când ai zis că trebuie să cunoști cât mai multe lumi, astfel încât să poți să încerci să te apropii de nivelul la care e pacientul tău. Și în ideea asta, există cumva… adică ai timp și dorință să abordezi pacientul în mai multe modalități? Este recomandat?

27:09 dr. Ioan Mirea: Uite, ca un comentariu la ce zici tu și la reacția la ce am spus eu legat de lumi: dacă tu cunoști cât mai multe lumi, propria ta lume începe să devină din ce în ce mai blurry, din ce în ce mai fuzzy on the edges. De asta e bine să faci terapie, de asta e bine să vorbești cu colegii tăi. Și da, uite, o să zic o chestie ca paranteză, o chestie care pentru cineva

27:37 dr. Ioan Mirea: din afara domeniului medical, poate pentru cineva din afara specialității sau chiar și pentru unii colegi, o să pară imorală, ingrată și highly unethical: noi, în cabinet, când ne strângem și vorbim despre cazuri între noi, ca un fel de grupuri de astea Balint, la o cafea, da, mai și râdem, mai și glumim, mai facem bășcălie, pentru că altfel n-ai cum. Coping e coping: plângi sau râzi.

Abordarea pacienților 28:14

28:13 dr. Ioan Mirea: Cam așa funcționează. Bun, și ca să revin la întrebarea ta: asta cu timpul e o problemă foarte mare, mai ales într-un spital de urgență, unde ai rulaj foarte mare. Poți să faci foarte multe. Eu, cu pacienții, evident, care se potrivesc cumva, care au și disponibilitatea, și așa, fac niște sesiuni de interpretare din asta, art-terapeutică: le dau să deseneze ceva, discutăm. Este genul de… un fel de terapie din asta, așa, un pic mai speculativă,

28:46 dr. Ioan Mirea: în care eu le zic: „Ok, desenează ce vrei tu”, și după care, pe desenul tău, vedem ce și cum se potrivește și ajungem poate la o soluție, la o rezoluție. Facem biblioterapie. În cabinet, la noi, avem vreo 30-40 de cărți luate donații din diferite locuri și întrebăm pacienții: „Vrei să citești ceva?” Și sunt cărți, într-adevăr, pe care le-am verificat, adică să nu fie cărți care pot să accentueze, să fie niște triggere. Sunt colegi care mai fac ședințe

29:21 dr. Ioan Mirea: de grup, sunt colegi care stau de vorbă jumătate de oră, 40 de minute, o oră, asta, și două ore de vorbă cu o pacientă la un moment dat. Dar trebuie să-ți permită timpul și trebuie să fii conștient că, odată ce faci chestia asta pentru om, lași deoparte îndatoririle tale, pe care și pe alea trebuie să le îndeplinești. Ceea ce în continuare e șocant pentru multă lume, și anume niște hârtii, niște birocrații, care la psihiatrie sunt multe. La psihiatrie ai multe hârtiuțe, pentru că lucrezi cu legea sănătății mintale, lucrezi cu judecătorii, lucrezi cu pacienți internați nevoluntar, cu minute, cu notificări, cu tot felul de documente cu valoare medico-legală, care trec prin niște instanțe de judecată.

30:04 dr. Ioan Mirea: asta relativ zilnic, mai ales într-un spital cum este Spitalul Obregia. Deci, din punctul ăsta de vedere, tu trebuie să nu ignori nici componenta asta juridică, medico-legală, care e foarte importantă și care, da, ocupă timp, ca orice birocrație. Dar, na, facultatea de medicină te învață că ești un om de știință și tu te duci și doar vorbești cu omul; nu te învață nimeni că tu trebuie să stai în mare parte să faci hârtii, pentru că e parte

30:28 dr. Ioan Mirea: din meseria ta. Că dacă ți-ar fi zis cineva din primul an de facultate: „Băi, tu știi că o să faci hârtii?” „Da, nu prea îmi place.” „Da, dar știi că o să faci hârtii.” Și aveai priming-ul ăsta, păi nu mai intrai după rezidențiat și te plângeai că câte hârtii faci. Da, e parte din meserie, asta este meseria. A, că există posibilități de digitalizare, că există posibilități de eficientizare, că, na, te uiți în niște sisteme

30:54 dr. Ioan Mirea: de sănătate mai performante sau mai avansate decât al nostru? Da, într-adevăr, există și varianta asta, dar ne adaptăm la mediu, ce să facem? Cât putem, ne adaptăm la mediu și, evident, încercăm, puțin câte puțin, fiecare în bucățica lui, să adaptăm un pic și mediul la propria persoană și să instilezi și în ceilalți poate niște principii un pic sau un pic mai mult sănătoase.

Îi lipsesc atribuții medicului rezident? 31:22

31:22 dr. Cătălina Voinea: Ce consideri tu că lipsește din atribuțiile medicului rezident pe secția de psihiatrie? Ce crezi că ar face interacțiunea medic-pacient mai ușoară, dacă ai putea să faci asta și nu îți este permis?

31:42 dr. Ioan Mirea: E o întrebare foarte bună. Poți să faci ce vrei. Adică poți să faci ce vrei, depinde foarte mult de persoanele cu care lucrezi, depinde foarte mult de cultura secției, depinde foarte mult de cultura cabinetului. Pentru că, da, spitalul are o cultură instituțională, secția are o cultură locală, și cabinetul și echipa din care faci parte, la rândul ei, are anumite, să zicem, norme nescrise, da, cutume, și tot așa. Dar, în esență, la psihiatrie, dacă vrei să vorbești

32:17 dr. Ioan Mirea: cu un pacient, vorbește cu pacientul respectiv, și nimeni nu te oprește. Dacă vrei să ajuți o persoană în acest sens, nimeni nu te oprește. Da, nu o să te apuci acum, ca rezident, să schimbi tu tratamentul că ai văzut un filmuleț pe YouTube, Doamne ferește, nu! A, și încă o chestie, într-adevăr, că ziceam mai devreme: ok, ai multe chestii de scris, pentru că așa funcționează sistemul, și, na, ori putem să fim frustrați,

32:44 dr. Ioan Mirea: ori putem să-l acceptăm. De schimbat, se va schimba în timp, puțin câte puțin, ușor-ușor, în momentul în care noi nu mai suntem rezidenți și vom ajunge în niște poziții care pot iniția niște schimbări pentru colegii mai mici, pentru că am fost și noi acolo. Da, poate asta ar fi o schimbare care ar trebui să fie implementată, și anume o reducere a tuturor redundanțelor birocratice. Nu toate, dar sunt niște elemente redundante din punct de vedere birocratic. Asta ar face programul de lucru și mai mic, să zicem, și mai focusat pe pacient, nu pe… Dar asta ar face programul de lucru la fel, dar orientarea ta ar fi mai mult către pacient.

32:44 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Cele mai întâlnite situații în gărzi 33:37

33:36 dr. Cătălina Voinea: La Obregia se fac gărzi, parcă ai menționat?

33:36 dr. Ioan Mirea: Da.

33:36 dr. Cătălina Voinea: Ok, cam ce întâlniți voi cel mai des acolo?

33:36 dr. Ioan Mirea: Gărzile de la Obregia: în primul rând, față de orice altă gardă, la noi vin ambulanțe și poliții.

33:36 dr. Cătălina Voinea: Ok.

33:36 dr. Ioan Mirea: Există și posibilitatea ca poliția să aducă o persoană în absența ambulanței. Și mare parte, ca să zic așa, din persoanele care vin în gărzi sunt persoane agitate, sunt persoane cu diferite, să zicem, forme de suferință psihică, acute sau cronice. În weekenduri,

34:19 dr. Ioan Mirea: și mai ales în spațiul românesc, din păcate, intoxicațiile acute etanolice sunt foarte frecvente, în principal pe un fond din ăsta al unor structuri de personalitate mai dizarmonice; ca să vorbesc pe românește, omul, când se îmbată, face urât. Deci cam asta ar fi o parte. din Episoade psihotice, tentative de suicid, foarte multe episoade depresive, agitații pe fondul unor forme de demență, cu episoade confuzionale, practic de toate. Adică absolut de toate, în procentele, ca să zic așa, din populația generală. Adică dacă 30-40% din populație are un episod depresiv, ăla e procentul din spital; dacă 1% au schizofrenie, ăla e procentul din spital. Și cam așa.

Povești memorabile despre pacienți 35:12

35:12 dr. Cătălina Voinea: Care e cel mai șocant caz pe care l-ai întâlnit tu până acum, dacă, bineînțeles, ascunse, informațiile dacă se pot povesti?

35:12 dr. Ioan Mirea: Șocant Totul e șocant. Nu neapărat. Uite, în primul rând, asta e paradigma care mie nu-mi convine, cu „caz”. Eu nu văd cazuri, mie nu-mi place să văd cazuri. „Am un caz.” Nu, ai un om. Cazul mi se pare că dezumanizează, și dintotdeauna am făcut chestia asta. Da, pentru confortul medicului, fair enough. Dar în momentul în care

35:45 dr. Ioan Mirea: zici: „Care este persoana care ți-a fost pacient și care te-a marcat, afectat cel mai mult pe tine?”, n-am, n-am așa ceva, pentru că au fost mulți care, într-o anumită măsură sau într-un anumit punct din povestea lor, mi-au lăsat o amprentă pe care la momentul respectiv am și conștientizat-o, versus ceilalți, care au lăsat poate niște amprente pe care încă nu le-am conștientizat, poate nu le-am conștientizat niciodată activ-rațional. Da, am întâlnit oameni care, nu știu,

36:18 dr. Ioan Mirea: aveau patru clase și care vorbeau într-un limbaj extraordinar și înțelegeau din punct de vedere psihic și emoțional atât de bine ce se întâmplă cu ei. Am avut oameni care aveau povești cumva, poate, un pic mai amuzante. Uite, un pacient cu schizofrenie care avea un îngeraș și vorbea mereu cu îngerașul lui, și îngerașul lui vorbea cu noi prin intermediul lui. Dar îngerașul ăsta, cu toate antipsihoticele posibile, nu dispărea. Adică exista și el. La un moment dat

36:46 dr. Ioan Mirea: s-a stabilizat, astfel încât îngerașul nu a mai fost o influență negativă, ci era pur și simplu un prieten imaginar. Există inclusiv cazurile acestea la limită, în care parcă e delir, dar parcă e un pic ceva prevalent, dar parcă totuși are dreptate. Dar este sau nu este? Deci testarea realității, capacitatea de a testa realitatea a pacientului, odată ce este alterată… Eu, ca psihiatru, trebuie să văd dacă are această capacitate de testare. Doamne, și asta mi se pare cel mai greu,

37:18 dr. Ioan Mirea: cel mai greu task pentru un psihiatru: să testezi realitatea unei persoane. Pentru că, din nou, îți pune și ție aceste întrebări complexe, legate de: „Bă, dar ce e real?” Eu am încredere 100% în simțurile mele. Da, corect. Dacă zic că în spatele meu este un pinguin verde și eu îl văd, eu am încredere în simțurile mele, cum am încredere că ăsta e mouse-ul de la laptop. Dar pinguinul verde este sau nu este? Cei din exterior zic că nu este, eu zic că este. Dar unde e pinguinul? Și atunci, știi, prin simțuri, totul se reduce până la urmă la niște idei de natură filozofică, și psihiatrul trebuie să facă chestia asta. Da, există și întrebări standardizate.

Testarea realității pacientului 38:07

38:03 dr. Cătălina Voinea: Mai spune un pic cum se testează realitatea pacientului, că mi se pare foarte, foarte tare.

38:03 dr. Ioan Mirea: Păi asta cu testarea realității înseamnă să verifici cât de ancorată este o anumită idee pe care pacientul ți-o transmite, sau cât de ancorată în ceea ce înțelegem noi prin lumea obiectivă din punct de vedere perceptual. Cât e halucinație, cât este ceva acolo, cât e delir, cât este ceva acolo, cât este o interpretare poate prea îndepărtată de realitate. Și asta se află

38:43 dr. Ioan Mirea: cumva din povestea pacientului, asta se testează. Și asta e foarte important la psihiatrie: cu aparținătorii, cu poliția, ambulanța, cei care ți l-au adus. Pe noi ne interesează foarte mult procesul-verbal întocmit de poliție la locul faptei, când a fost chemată, ne interesează povestea ambulanței, ne interesează povestea cât mai multor membri din familie, ne interesează epicrizele și internările anterioare. Pentru că poate să vină un pacient la mine să-mi zică: „Domnule, pe mine mă urmăresc niște oameni.” E ceva absolut fabulos în asta?

39:19 dr. Ioan Mirea: Nu, nu e că Dacă zicea: „Pe mine mă urmărește o fantomă și văd cum plutește în spatele meu”, atunci da, intram la bănuieli. Dar zice: „Cineva mi-a făcut o poză în stația de metrou și m-am speriat.” Poate un om și-a ridicat telefonul și atât, poate chiar cineva i-a făcut o poză. Deci aici sunt chestiunile extrem de fine ale psihiatriei, care, da, nu se joacă doar cu mintea lui, se joacă și cu mintea ta, că vrei sau că nu vrei să accepți tu, ca medic.

Ancorele dr. Ioan Mirea 39:53

39:52 dr. Cătălina Voinea: Ioan Mirea, ce fel de ancore ți-ai creat pentru a rezista?

39:52 dr. Ioan Mirea: Filozofia e cea mai bună ancoră pe care o am.

39:52 dr. Cătălina Voinea: Ok.

39:52 dr. Ioan Mirea: Mai mult decât orice formă de psihologie, mai mult decât orice formă de terapie, filozofia, ca și înțelegere conceptuală a lumii, mi se pare cea mai bună ancoră, pentru că prin filozofie încerc să-mi explic la nivel teoretic ce se întâmplă în jurul meu, să intru și în niște dimensiuni în care medicina și știința nu intră,

40:26 dr. Ioan Mirea: că le numim dimensiuni metafizice, că le numim dimensiuni spirituale, că le numim dimensiuni religioase. Ancora pentru mine cea mai pragmatică, dincolo de chestia asta, să zicem așa, de long term, este faptul că plec întotdeauna de la premisa că omul din fața mea are o problemă în ceea ce privește psihicul său, indiferent. Știi cum e în mediul ăsta juridic: dacă este nevinovat până la proba contrarie sau vinovat până la proba contrarie. Sistemul românesc e nevinovat

41:16 dr. Ioan Mirea: până la proba contrarie, în sistemul american e invers. Dacă în celelalte specialități medicale pleci de la premisa că omul e ok și, cu cât avansezi în discuție, știi, neurolog sau chirurg sau medic de urgență sau medic de familie, și: „Bă, dar parcă… stai un pic, că ăsta parcă are ceva, ia să-l trimit eu la un psihiatru”, ei, în psihiatrie, eu, cel puțin eu ca persoană fizică, că asta m-a întrebat, plec de la premisa

41:44 dr. Ioan Mirea: cealaltă, că are ceva, pe care eu aș putea să-l infirm. Ca să plec de la premisa: are tot, are tot, știi, e vinovat, are o problemă, și ușor-ușor creștem, creștem, creștem, până când: „Bă, da, m-am convins, n-are nicio problemă.” Mi se pare o variantă mult mai safe asta. Nu zic că cealaltă nu-i bună, dar asta mi s-a părut mie cea mai bună, mie, din nou,

Pacienții psihiatrici vs. celelalte specialități 42:12

42:11 dr. Ioan Mirea: o persoană fizică.

42:11 dr. Cătălina Voinea: Ce anume este adesea trecut cu vederea de ceilalți colegi ai noștri medici și îți dorești să cunoască despre psihiatrie?

42:11 dr. Ioan Mirea: Băi, conceptele de bază. Deci asta mi se pare ok: eu știu ce e o hipertensiune, știu care e diferența între, să zicem, insuficiență cardiacă și insuficiență valvulară, în linii mari. Da, dar în momentul în care tu îmi zici că ai un pacient foarte agitat, care este dement, maniacal, și zic: „Dement? De unde știi că e dement?

42:49 dr. Ioan Mirea: Ai făcut un MMS? Știi că are tuluri de memorie?” „Nu, nu, nu e așa, e oligofren.” „Dar stai un pic, are retard?” „Nu, măi, e maniacal, e maniac.” Zic: „Ok, are un episod maniacal”, pentru că practic mi le-ai înșirat pe toate. O cultură a terminologiei psihiatrice ar fi foarte de folos în înțelegerea noastră cu celelalte specialități. Și la fel, dar aici nu e vina colegilor, cât este vina instituțiilor care imprimă genul ăsta de cultură: pacientul

43:24 dr. Ioan Mirea: pacientul psihiatric, care are un diagnostic psihiatric, este doar al psihiatrului. Și anume, dacă pacientul cu schizofrenie are mâna ruptă, psihiatrul să-l rezolve; dacă are pneumonie, psihiatrul să-l rezolve; dacă are o măsea infectată, psihiatrul, și tot așa. Pacientul psihiatric este mai hulit de către ceilalți medici decât e hulit de societatea civilă, pentru că sunt foarte greu de manageriat, și sunt foarte greu de manageriat pentru că medicul din altă specialitate nu are orientare umană, cum există în psihiatrie,

44:06 dr. Ioan Mirea: pentru că pentru el e albă sau neagră și la psihiatrie e multicoloră

44:06 dr. Cătălina Voinea: și lucrul ăsta crezi că ar trebui să… adică cum s-ar rezolva? Ar trebui psihiatria să fie în același spital?

44:06 dr. Ioan Mirea: Poate așa ar funcționa mai bine lucrurile, dar nici așa nu poți să pui pacienții psihiatrici cu pacienții nepsihiatrici. Există în multe spitale această posibilitate, în care, pe lângă toate secțiile, există și ambulatoriu de specialitate și există un medic psihiatru. Acel medic psihiatru

44:48 dr. Ioan Mirea: care face ceea ce se numește psihiatrie de legătură, face legătura între psihiatrie și celelalte specialități. Acel medic care face psihiatrie de legătură, din punctul meu de vedere, are o datorie profesională și morală față de pacienții, potențialii pacienți pe care îi va avea și față de instituția din care face parte, să ofere, dacă nu există, această informare că el există ca psihiatru. Că sunt mulți care au impresia: „În spitalele mari, multidisciplinare, avem și un psihiatru,

45:23 dr. Ioan Mirea: dar nu știu unde stă, nu știu ce-i cu el, că dacă avem vreo problemă, le dăm noi niște haloperidol sau un diazepam.” Da, asta e, că oamenii… Pentru că și aici ajungem la problema fundamentală a unui sistem cum e sistemul românesc, și anume că nu există încă interdisciplinaritate,

Despre interdisciplinaritate 45:40

45:40 dr. Ioan Mirea: ci nu există colaborarea aceasta interdisciplinară. Doamne-ajută că în psihiatrie cât de cât există: cu neurologia, evident, cu specialitățile conexe pediatrice, adică cu psihiatria pediatrică, ceea ce e logică cu psihiatrii există în psihiatrii există și cu neurochirurgia, există cu endocrinologia colaborări, cu diabetul, pentru că acolo încă există niște conexiuni. În endocrinologie, în neurologie, există o componentă psihică și psihogenă, ca să zic așa, a unor anumite afecțiuni organice, și de asta awareness-ul endocrinologului este mai mare

46:18 dr. Ioan Mirea: decât awareness-ul nefrologului, deși și acolo pot fi multe din punct de vedere organic cu afectare psihică. Dar este bine că structura rezidențiatului oferă: la gerontologie și geriatrie, la endocrinologie, stagiul de psihiatrie; neurologia are stagiul de psihiatrie; medicina de familie, doamne așteptă are stagiul de psihiatrie, o lună, contează și aia. Deci e bine că există aceste specialități, unde șansele să întâlnești un pacient cu o tulburare sau cu o suferință psihică sunt mai mari. Dar există stagiul

46:58 dr. Ioan Mirea: în timpul rezidențiatului și, din nou, mă rog, e de datoria fiecăruia să-și facă stagiul. Că acum să nu ne ascundem după ce o repel, că fiecare mai fentează cum mai poate, și cu unul convine să stea o lună acasă și să-și ia 75% spor?

Pentru cine nu este potrivită psihiatria? 47:13

47:11 dr. Cătălina Voinea: Pentru cine crezi că nu se potrivește psihiatria?

47:11 dr. Ioan Mirea: Cred că psihiatria se potrivește pentru oricine îi dă voie să o potrivească pentru el. Pentru că sunt, uite, persoane… și chiar mă gândeam, înainte să începem discuția, fix la întrebarea asta: „Zi, mă, dar cine n-ar fi bun aici?” Și cumva primul meu gând a fost la acei colegi care au un trecut de suferință psihică, la rândul lor. Nu mi se pare contraindicat, absolut deloc. Da, și cunosc colegi psihiatri

47:52 dr. Ioan Mirea: cu tulburare afectivă bipolară, cu depresie. Uite, eu am anxietate. Adică da, că nu e documentată, că mi-am pus singur diagnosticul; asta e altă… Dar, de fapt, nu mi-a pus la un moment dat un psihiatru diagnosticul ăsta în facultate dar nu mai am hârtiile ca să o demonstrez. Dar până la urmă, na, anxietate, episoade depresive, chestiile astea sunt în ziua de azi, să fim serioși, la ordinea zilei. Dacă deschidem DSM-ul… a fost făcut un studiu, că dacă iei DSM-ul,

48:20 dr. Ioan Mirea: 60% din populația planetei, la un moment dat, ar avea un diagnostic psihiatric. Dar în psihiatrie ține de funcționalitate. Deci, dacă tu te crezi în stare, cu un trecut de suferință psihică, să poți să intri în lumea psihiatriei, excepțional, fă chestia asta, și îți va oferi o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă suferință psihică. Va fi un plus pentru tine, la fel cum să ai poate un diabet zaharat de tip 1 e un plus

48:54 dr. Ioan Mirea: pentru un medic diabetolog, să fi avut un accident, da, Doamne ferește, dar să fi avut un accident cu fracturi multiple în copilărie și să te faci ortoped, să înțelegi suferința, să înțelegi experiența respectivă, mi se pare un lucru excepțional. Dar la psihiatrie e tricky, pentru că e complicat. Nu știi niciodată ce și când o să declanșeze ceva; în mintea umană e imprevizibilă. Așa că, știi, proceed with caution, dacă e s-o luăm așa.

49:29 dr. Ioan Mirea: Dar cred că contraindicația absolută este pentru acei colegi care cred că ei, ca medici, sunt oameni de știință. colegul care se simte mai apropiat Îi întreb pe studenți, când mai am tot felul de workshopuri și conferințe, îi întreb, zic: „Ok, medicul e mă până mai apropiat de un frizer sau de un fizician?” Părerile sunt împărțite. Eu cred că medicul e mult mai apropiat de un frizer decât de un fizician, pentru că, ok, facultatea te învață că

49:58 dr. Ioan Mirea: medicina e pe hârtie. Medicina nu e pe hârtie, medicina este într-un om, care, omul ăla, e o ființă cu conștiință proprie, cu suflet, cu ce vrei tu să aibă, cu emoții, sentimente, trăiri, un istoric. În momentul în care tu te consideri om de știință în psihiatrie, pierzi esența, că pierzi omul. Dacă ai pierdut omul, nu poți să faci psihiatrie. Adică eu cam așa o văd, simplu.

Provocări in rezidențiat pe specialitatea psihiatrie 50:27

50:27 dr. Cătălina Voinea: Ok, care sunt provocările de care te-ai lovit pe perioada rezidențiatului până acum?

50:27 dr. Ioan Mirea: Că nu știi ce să citești mai repede, ce să înveți mai repede. Și nu mă refer la psihiatrie, că ai tratatele clasice: începi cu semiologia, după care poate desemea curtele de diagnostic, după care iei nu știu ce tratat, după care iei pe Stahl, ghidul de psihofarmacologie, îl iei pe ăla, îl iei pe ăla, iei nu știu ce Oxforduri, iei nu știu ce Cambridge. Ok,

51:01 dr. Ioan Mirea: dar nu te ajută în totalitate. Să citesc Jung sau să citesc Yalom, să citesc Dostoievski sau să citesc Tolstoi, să citesc poezie, nu știu de care, sau să citesc filozofie, să citesc filozofia psihiatriei, să citesc fenomenologie, să citesc… înțelegi? Sunt atât de multe. Fiecare cuvânt, și dacă îl iei pe Platon să-l citești, ajută în psihiatrie. Mă rog, e și normal. Dar asta mi se pare challenge-ul: ai un timp atât de limitat, în care poți să faci atât, ce bagi în atât?

51:01 dr. Cătălina Voinea: Ok. Există și

Atestate/ cursuri de supraspecializare? 51:54

51:53 dr. Cătălina Voinea: ceva atestate pe care poți să le iei pe psihiatrie sau cursuri de supraspecializare, care să-ți mai adauge la lipsa de timp și la frustrarea că nu ai timp niciodată să le faci pe toate?

51:53 dr. Ioan Mirea: În ceea ce privește psihiatria, noi putem să facem formare pe orice formă de psihoterapie și sunt foarte mulți colegi care fac formări. Majoritatea se duc pe direcția asta de terapie cognitiv-comportamentală, pentru că este cea mai evidence-based și este cea mai larg răspândită.

52:29 dr. Ioan Mirea: Este, într-adevăr, și foarte limitată din multe puncte de vedere. Sunt colegi care se duc pe terapie, să zicem, jungiană, sunt colegi care merg în psihanaliză, sunt colegi care își fac formări pe tot felul de forme de psihoterapie, sunt colegi, cum sunt și eu, care se duc să fac filozofie. Deci există foarte multe enhancement-uri extra-psihiatrie. Plus, normal, există stagii, există FPT care este, să zicem, Forumul European pentru Tineri Psihiatri, care oferă, pe lângă conferințe

53:07 dr. Ioan Mirea: și congrese, există stagii de pregătire, specializări. Poate tu vrei să faci un stagiu de o lună în care să te specializezi, mă rog, să faci mai mult și să înțelegi mai bine terapia electroconvulsivantă, de exemplu, care încă se folosește, sau poate să faci o școală orientată către direcția asta de psihofarmacologie. Deci există posibilități. Supraspecializări din psihiatrie nu există la modul formal, dar, într-adevăr, tu ca psihiatru… e o ramură, există în psihiatrie

53:45 dr. Ioan Mirea: acea ramură care este destul de bine izolată de toate celelalte, și anume zona de dependențe, de adicții. În zona de adicții, da, tu poți să te specializezi, dacă vrei, pe zona de adicții, de la alcool la jocuri de noroc, la, mă rog, în viitorul foarte apropiat, dependență de calculator, social media, gaming and so on. Da, este în discuții, dar deja încep să se facă demersurile pentru a fi well established, știi, o entitate psihopatologică bine definită. Ok.

54:21 dr. Ioan Mirea: La fel, dacă faci psihiatrie de cabinet, vei avea mai mult pacienți cu tulburări de natură afectivă, adică, de exemplu, depresii sau anxietăți, and so on. Dacă faci psihiatrie de urgență, adică într-un spital cum e Spitalul Obregia, evident că vei avea zona asta de tulburări psihotice acute, la intoxicații acute, managementul episodului psihotic acut, managementul unui episod depresiv post-tentativă de suicid. Deci varianta asta. Există posibilitatea de spitale de cronici, unde, la fel, pacientul cronic are de multe ori

55:00 dr. Ioan Mirea: coatoroschizofrenie care momentan s-a stabilizat, retard mental, unde nu ai ce să faci, o tulburare neurodegenerativă, o demență în boala Alzheimer, demență mixtă, demență vasculară and so on, unde, la fel, din păcate, drumul este în jos. Există acum noi variante farmacologice, care aparent ar putea să ajute mai mult decât ajută cele actuale. Deci, în sensul ăsta, poți să te orientezi. Deci ai opțiuni cât cuprinde. Da, și la psihiatrie, față de alte specialități, chiar ești independent. Adică tu nu depinzi de spital. Neurochirurgul nu poate să-și facă cabinet, chirurgia vasculară nu poate să-și facă cabinet el singur, un om. Eu pot să-mi fac, un om cu două scaune, într-un cabinet. Da, it's very doable.

Posibilități de angajare 55:55

55:54 dr. Cătălina Voinea: Și mai ales cu cât ești mai specializat pe mai multe, probabil lucrurile la privat merg bine. În ceea ce privește posibilitățile de angajare după rezi, care acest aspect este în continuare foarte discutat, pentru că nu există posturi în spitale și oamenii se întreabă dacă trebuie să se îndrepte spre privat sau nu și dacă funcționează, dar văd că la psihiatrie lucrurile stau bine…

55:54 dr. Ioan Mirea: Pentru că, uite, asta cu public-privat e o variantă reducționistă, în care oamenii

56:30 dr. Ioan Mirea: nu prea știu exact cum merge treaba. Public, da, e spitalul public, dar privatul poate să fie un cabinet privat care e în contract cu Casa de Asigurări. Deci omul să vină la tine cu bilet de trimitere la privat, dar să nu-ți dea niciun ban, că el e asigurat, și tu să-ți iei banii de la Casa de Asigurări, în regim de ambulatoriu, în regim de policlinică, whatever. Și lanțurile mari de spitale au chestia asta cu subvenții

56:59 dr. Ioan Mirea: prin Casa de Asigurări. Adică nu mai există privatul ăla unde plătești. Există și privatul unde plătești full, dar există și privatul unde este parțial sau total subvenționat prin Casa de Asigurări. Deci tu poți să-ți faci un cabinet, vorbești cu niște medici de familie din jur, da, ei dau trimiteri, te recomandă, îți faci un pic de promovare. Asta e neplăcut în medicină, și sunt specialități care au înțeles chestia asta: dermatologia a înțeles-o, plastica a înțeles-o, practic

57:30 dr. Ioan Mirea: cei care fac intervenții de elecție au înțeles-o, că promovarea, da, că medicina are și componentă de business. A, vrei să rămâi în spital, vrei să faci bine de dragul binelui? Ok, fair enough, da, excepțional. Vrei să ieși din spital și să faci medicină, da, de dragul medicinei și de dragul omului, dar în același timp să fie și un business și să-ți aducă un venit? Da, dar atunci joacă după regulile business-ului: fă-ți promovare, fă-ți site, fă-ți pagină de Instagram, fă-ți Facebook, promovează-te pe tine, la-la-la, ca să poți să te duci în privat și să-ți intre omul pe ușă.

Cu ce alte arii poate fi psihiatria complementară? 58:06

58:04 dr. Cătălina Voinea: În ceea ce privește psihiatria, cum poate să fie ea îmbinată cu celelalte arii și alte domenii, nu neapărat medicale?

58:04 dr. Ioan Mirea: Păi, așa cum am zis și mai devreme, există, uite, zona de artă. Și un mare… un profesor, nu știu cum să-i numesc această pasiune, că nu era doar pasionat, profesorul Romila, care din păcate a decedat acum nu foarte mult timp, avea această aplecare (ăsta e cel mai bun cuvânt), avea această aplecare extraordinară către zona de artă și psihopatologie.

58:54 dr. Ioan Mirea: Are și un tratat în care abordează acest subiect. A mai existat un alt profesor, cred că Enăchescu îl chema, care la fel trata zona asta, o numea activitate patoplastică. Deci zona de artă și psihopatologie. Și, să fim serioși, dacă intri într-un muzeu și te uiți la un Van Gogh, te uiți la un Picasso, nu mai zic, te uiți la un Dalí, care era un… oho! Recomand, recomand celor care vor să facă psihiatrie să citească

59:26 dr. Ioan Mirea: autobiografia lui Dalí, este ceva absolut fabulos și îngrozitor în același timp. Din punctul ăsta de vedere, da, poți să te duci cu psihiatria și cu psihopatologia în această direcție. Eu, de exemplu, m-am dus cu zona de psihiatrie și cu zona de abordare a minții umane în zona teatrului. Am avut colaborări cu tot felul de proiecte independente de teatru și de film, în care am făcut, să zicem, o zonă de consultanță pentru scenariu și pentru aplicarea, punerea în scenă

59:59 dr. Ioan Mirea: a unui spectacol de teatru cu subiecte din zona psihiatriei. Un spectacol foarte, foarte fain, e un spectacol de teatru audio, „Depresia, dragostea mea”, o chestie de asta, nu mai știu exact cum se numea, că titlul s-a mai tot schimbat, unde depresia este un personaj. Adică există multe variante și în zona artelor. Da, există și în zona de cercetare, fie cercetare din aceasta biomedicală, fundamentală, pe partea de farmacologie and so on, fie în zona de cercetare,

1:00:33 dr. Ioan Mirea: cum fac eu la doctorat, adică o cercetare conceptuală. În zona de… eu fac în filozofia analitică a limbajului în schizofrenie, de exemplu. Plus, evident, o zonă extraordinar de largă de explorat în ceea ce privește domeniul psihologiei, care funcționează așa, cu psihiatria, și în psihologie ai o literatură cât să citești șase vieți, fără niciun fel de problemă, doar din ultima sută de ani. Istoria se îmbină foarte bine cu psihiatria. Totul se îmbină bine cu psihiatria, pentru că, dacă

1:01:08 dr. Ioan Mirea: psihiatria tratează omul în integralitatea minții lui, păi mintea umană a creat tot ceea ce există, și eu, dacă lucrez cu mintea umană, ar trebui, cel puțin la nivel teoretic, să lucrez cu tot ceea ce există creat de om, și nu numai. True.

Planurile de viitor ale dr. Ioan Mirea 1:01:28

1:01:25 dr. Cătălina Voinea: Vreau să te întreb acum tu doctorul Ioan Mirea: ce planuri de viitor ai în lumea psihiatriei, având în vedere că ești anul 4 și curând devii specialist, sperăm?

1:01:25 dr. Ioan Mirea: Da. Eu am o teorie, n-o să le placă oamenilor și abia aștept să nu le placă: ca să faci medicină pe de-a întregul (și „pe de-a întregul” înțelege fiecare ce vrea), pe de-a întregul adică să fii acolo cu totul, trup și suflet, pentru medicină, eu nu pot să fac asta.

1:02:06 dr. Ioan Mirea: Sunt colegi care o fac, sunt colegi a căror viață se învârte în jurul nu al spitalului, ci al medicinei. Ăia sunt medicii de vocație, care sunt din ce în ce mai rari, și ei sunt oamenii, și spun cu mâna pe inimă, că ar trebui să li se ridice statui, pentru că ei sunt acei martiri care își sacrifică viața pentru viața altora. Pentru noi, ceilalți, medicina poate să fie făcută bine sau foarte bine. Eu vreau să o fac

1:02:34 dr. Ioan Mirea: cât pot de bine și sunt conștient că eu nu o să mă pensionez din psihiatrie, că nu o să pot. Eu dau cât pot, cât timp voi putea, dar fără să-mi sacrific viața, pentru că nu vreau asta pentru mine și nu vreau ca de la un punct încolo să mă duc în jos cu serviciile pe care o să le ofer. Așa că eu prevăd că o să fac psihiatrie încă 5 sau 10 ani și atât.

1:03:03 dr. Ioan Mirea: După, nu o să mai pot să fac cum vreau eu să fac, și după, da, poate o să fac filozofie, poate o să fac business medical, poate o să fac… nu știu. Am ajuns la concluzia că, cât timp faci ce-ți place și cât timp nu-ți dorești bani, ei vin. Nu știu cum, dar se întâmplă. Și în momentul în care încetezi să-ți mai dorești să faci bani, banii vin către tine și oportunitățile vin către tine. Momentan,

1:03:28 dr. Ioan Mirea: eu am mâinile băgate în foarte multe plăcințele odată cu filozofia, odată cu artele, odată cu psihiatria, odată cu altele, și tot așa. Nu știu ce-mi rezervă viitorul. Ce știu este că, da, cel mai probabil, după ce o să îmi dau specialitatea, o să fie… fac… fie mă duc la un cabinet privat în contract cu Casa de Asigurări și o să colaborez cu X-Y medici, pentru a putea să mă întrețin, ca să zic așa, din chestia asta.

Psihiatrii împrumută patologiile pacienților în timp? 1:04:01

1:03:59 dr. Cătălina Voinea: Mi s-a aprins așa un beculeț în timp ce ziceai că vrei să mai faci treaba asta 5-10 ani și mă gândeam la ceva ce aud destul de frecvent în societate, cum că psihiatrii ar împrumuta pe parcursul vieții din patologia pacienților, și vreau să te întreb ce părere ai despre asta.

1:03:59 dr. Ioan Mirea: Psihiatrul nu împrumută din patologie. Ce vorbeam la început: în timp, modificările care apar, știi, cu dălțuța, cu dălțuța, ușor-ușor vor crea… știi, dacă dalta respectivă

1:04:43 dr. Ioan Mirea: vine de la oameni de același fel. La fel cum și Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui, cam așa miile de pacienți te vor face, în ani și ani, după chipul și asemănarea lor. Și chestia asta este o realitate. A, nu e general valabilă, cunosc atâția oameni, deci nu vă speriați, cunosc atâția oameni care sunt excepțional de bine după o carieră întreagă în psihiatrie, dar asta pentru că au avut acel mental awareness,

1:05:20 dr. Ioan Mirea: au avut acele aptitudini și acea putere interioară și acea smerenie, și emoțională, și epistemică. Dar au avut acea smerenie astfel încât să zică: „Bă, da, uite, poate acum ar trebui…” să Au știut să-și ia concediu. Uite, doamna doctor cu care lucrez își ia două luni pe an concediu.

1:05:20 dr. Cătălina Voinea: Wow, nice!

1:05:20 dr. Ioan Mirea: Are zilele de concediu; astea, sunt la psihiatrie, sunt mai multe for a reason, de aia și le ia. Adică și majoritatea medicilor își iau foarte mult concediu,

1:05:55 dr. Ioan Mirea: pentru că au nevoie de aceste pauze, pentru că simți de la un punct încolo, simți, simți.

1:05:55 dr. Cătălina Voinea: Te întrebam asta pentru că voiam să te întreb dacă are vreo legătură cu termenul de 5-10 ani pe care l-ai zis tu. E o teamă la mijloc sau doar vrei să știi cât mai multe din ariile care te pasionează, și psihiatria, cum ai zis

1:05:55 dr. Ioan Mirea: nu e o teamă. Eu întotdeauna am văzut medicina ca pe un pas către altceva, ce nu știam

1:06:26 dr. Ioan Mirea: la momentul respectiv. Nu vreau ca drumul meu să se termine cu medicina și nu o să se termine cu medicina. Medicina a fost un pas. Mai mulți… nu mi se pare, știi, că zic unică „Doamne, e păcat, ai învățat atâția ani, șase de medicină, după care cinci de rezidențiat, ca să mai stai încă puțin? Păi practic îți bați joc.” Absolut de nou medicina m-a făcut, și psihiatria, m-au făcut să fiu cine sunt și ce sunt astăzi.

1:06:57 dr. Ioan Mirea: Ce o să se întâmple de aici încolo, I don't know, nimeni nu știe.

1:06:57 dr. Cătălina Voinea: Super, felicitări pentru această filozofie a vieții! Mai avem o singură întrebare pentru tine, și anume: care e cel mai important sfat pe care l-ai dat unui absolvent de medicină care vrea să facă psihiatrie?

Cel mai important sfat pentru medicii rezidenți 1:07:13

1:07:20 dr. Ioan Mirea: Să se gândească că în psihiatrie orientarea lor principală este către om. Să nu vină la psihiatrie dacă vor program lejer, dacă vor bani mulți, dacă vor spor de 75, dacă vor o gardă, adică pentru motivele astea pentru care din ce în ce mai multă lume vrea să facă specialitatea asta. Anul trecut, psihiatria, dacă nu mă înșel, probabil voi știți mai bine de pe mine, s-a luat a treia, după imagistică

1:08:03 dr. Ioan Mirea: și cardio, cred. De unde până unde? Acum niște ani, oamenii fugeau de psihiatrie ca de dracu', și acum toată lumea vrea să facă psihiatrie. Odată, că în spațiul public, de niște ani, toată lumea plusează pe mental health, mental health, mental health, și sună din ce în ce mai bine. Da, discursul public merge cât mai mult în direcția asta, începe și o destigmatizare, per inap dar oamenii vor să facă psihiatrie

1:08:33 dr. Ioan Mirea: și pentru aceste motive. Dacă vrei să faci psihiatrie ca să cunoști omul în integralitatea minții sale, fă-o. Dacă vrei să faci psihiatrie că ți se pare mișto să fii psihiatru, fă-o, dar fii conștient că s-ar putea să nu fie ce-ți dorești. Și sunt oameni care și-au ales psihiatria și pentru că nu este un volum de muncă, știi? Psihiatria, exact ca boala psihică, n-are metode de obiectivare. Eu, dacă mă duceam să fac urgențe, vedeam că nu-mi place, că munceam și că transpiram și că eram obosit, și că puteam să obiectivez. Aici nu poți să obiectivezi acest tol, știi,

1:09:21 dr. Ioan Mirea: această chestiune care se tot sedimentează, și de multe ori nici nu-mi dau seama că poate o fi bine, nu o fi bine ce se întâmplă, na, bănuțul intră, știi? Timpul trece, apa merge și de la un punct încolo o să vezi cât de mult te afectează. De asta aș vrea să fie colegii conștienți că psihiatria poate să te afecteze, că psihiatria cu siguranță te va schimba, că pacienții tăi cu siguranță te vor schimba

1:09:52 dr. Ioan Mirea: într-o persoană diferită și numai de tine depinde dacă persoana aia diferită o să fie mai bună sau mai rea decât cea inițială.

1:09:52 dr. Cătălina Voinea: Dramatic, tot dramatic, dar în același timp foarte sincer, și cred că poate să facă o impresie destul de bună unui om care își dorește cu adevărat psihiatria și să-l facă să realizeze dacă este sau nu este ceea ce i se potrivește.

1:09:52 dr. Ioan Mirea: Și, din nou, scuze că te întrerup:

1:10:28 dr. Ioan Mirea: la fel ca în orice altă specialitate, avem acest noroc extraordinar pe care sistemul din România totuși ni-l oferă, și anume să ne schimbăm specialitatea și să nu ne fie rușine să ne schimbăm specialitatea, să nu considerăm schimbarea specialității ca fiind un eșec. În loc să zic: „Hai că o termin pe asta și o fac eu pe aia de-mi place”, a doua specialitate, nu, nicidecum. Nu-ți… schimbă. Și nici a doua nu-ți place? Da, it's a hiccup,

1:10:54 dr. Ioan Mirea: dai din nou rezidențiatul, ok, fair enough. Na, uite, te ajută băieții de la Grile-Rezidentiat.ro și ție a treia specialitate și a patra specialitate, până când o să nimerești, ca să zic așa, până când o să-ți găsești locul.

1:10:54 dr. Cătălina Voinea: Nu ne mai ajută sistemul românesc atât de bine de un an și ceva.

1:10:54 dr. Ioan Mirea: Da, știu, știu, știu, dar au pus o limită de 10 ani, 8 ani. Da, asta e foarte bună, și limita aia. Da, e foarte bună și limita aia, limitele limitează anumite abuzuri. Da, și până la urmă, câte șanse să ai în viață? Nu ești ca pisica, cu nouă vieți. Da, una, două, atât, gata,

Idei de final 1:11:37

1:11:35 dr. Ioan Mirea: ce e prea mult strică.

1:11:35 dr. Cătălina Voinea: Bun, vreau să-ți mulțumesc în numele întregii echipe, a fost o adevărată plăcere și o onoare să vorbim astăzi. Și dacă ai avut un impact atât de puternic asupra mea, și sper doar să ajungă informațiile tale și atitudinea ta și pofta ta de viață și filozofia vieții pe care o ai să ajungă și la cei care ne vor asculta. Și de aceea vreau să te și felicit, pentru că mi se pare că ești

1:12:04 dr. Cătălina Voinea: un om tare mișto și sper să ai mult succes în carierele pe care ți le alegi și poate pe viitor vei fi dispus și la alte proiecte de genul împreună cu Grile-Rezidentiat.ro.

1:12:04 dr. Ioan Mirea: Da, cu siguranță, cu tot dragul. Mulțumesc mult încă o dată pentru invitație. Mulțumesc mult, nu știu, pentru laude. Uite, dacă asta e o chestie pe care încă n-am reușit să mi-o rezolv, nici cu terapie, nici cu nimic. Băi, eu nu știu

1:12:30 dr. Ioan Mirea: să primesc o apreciere, în continuare mă simt foarte impostor. Mulțumesc foarte mult oricum. Eu apreciez foarte mult ceea ce faceți, mai ales anul ăsta apreciez enorm ceea ce faceți, pentru că prietena mea dă rezidențiatul și doar cu voi stăm față

1:12:30 dr. Cătălina Voinea: Mult succes!

1:12:30 dr. Ioan Mirea: Da, mulțumim. Așa că toate cele bune, mă bucur foarte mult și, evident, pe viitor, orice altă colaborare, cu tot dragul. Îmi pare rău că n-am avut timpul sau capacitatea de teleportare să vin în studio și să povestim. Data viitoare, cu tot dragul.

1:12:30 dr. Cătălina Voinea: Super, mulțumim încă o dată și îți urăm o zi foarte frumoasă!

1:12:30 dr. Ioan Mirea: Mersi și o zi minunată tuturor! Pa, pa, pa!

Rezi pe Psihiatrie · Episodul #11

dr. Iulia Țîru — medic rezident psihiatrie (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Iulia Țîru - medic rezident psihiatrie, care a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova, lucrează în prezent la Spitalul de Neuropsihiatrie…

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în noiembrie 2020). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Păi, cred că nu mai e necunoscut faptul că fiecare medic rezident, la începutul rezidențiatului, este repartizat la un medic care îl îndrumă pe parcursul rezidențiatului și, practic, din momentul acela face parte din echipa medicală a medicului respectiv. 13:50
  • Cea mai mare provocare pe care o văd, cel puțin în momentul ăsta, și de altfel o particularitate a psihiatriei, este faptul că nu există semne patognomonice, nu există probe biologice, nu există imagistică, nu există un examen paraclinic care să indice un diagnostic cert. 18:25
  • Ca minus, aș putea să spun că serviciile de psihiatrie comunitară, adică serviciile care se ocupă cu reabilitarea psihosocială și cu îngrijirea acestor pacienți în afara spitalului, sunt deficitare. 37:34
Transcrierea completă (30 de capitole · 5.240 de cuvinte)

Intro 00:00

00:01 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat, podcast dedicat vouă, celor care sunteți indeciși și nu știți ce specialitate să vă alegeți după terminarea facultății, vouă, celor care sunteți setați pe cunoaștere și dezvoltare.

00:46 dr. Cătălina Voinea: Eu sunt Cătălina, medic rezident pe dermatologie, și te invit să aflăm împreună cu dr. Iulia Țîru, în episodul de astăzi, „Cum este rezidențiatul pe psihiatrie”.

00:59 dr. Cătălina Voinea: Să-i dăm drumul!

Intro dr. Iulia Țiru 01:00

01:01 dr. Cătălina Voinea: Eu te cam ajuns și aici, și-ți mulțumim că ne-ai acceptat invitația să vii să aduci mai multă valoare comunității Grile-Rezidentiat.ro.

01:01 dr. Iulia Țîru: Mulțumesc și eu pentru invitație.

01:01 dr. Cătălina Voinea: Sunt convinsă că ce urmează să povestești o să fie de mare interes pentru cei care urmează să dea rezidențiatul, din simplul motiv că și eu, la rândul meu, după ce ai dat tu rezidențiatul și ți-ai ales specialitatea, și eu am fost inspirată să sap mai adânc și să caut indicii, să văd dacă ceea ce vreau să-mi aleg chiar mi se potrivește cu adevărat. Așa că spune-ne un pic despre cum ți-ai ales tu specialitatea și ce a însemnat asta pentru tine.

De ce a ales psihiatria 01:38

01:38 dr. Iulia Țîru: Mi-am ales specialitatea în urma unui lung proces decizional, un proces care s-a format și s-a maturizat odată cu mine și cu personalitatea și cu interesele mele. Adică eu am dat la medicină hotărâtă să mă fac medic urgentist, pentru că în mintea mea de atunci medicina de urgență ar fi fost singura meserie care mi-ar fi satisfăcut, pe de o parte, dorința de a ajuta oamenii și, pe de altă parte, nevoia de provocare și de palpitant. Bineînțeles că lucrurile s-au schimbat pe parcurs; parcurgând mai multe specialități în facultate, mi-am dat seama că ar fi fost mai multe dintre specialitățile astea care mi-ar fi îndeplinit cerințele pentru o profesie pe care o vroiam eu.

02:28 dr. Iulia Țîru: Paralel cu asta însă am făcut, făceam foarte multe lucruri, m-am dezvoltat foarte mult personal, m-am implicat în foarte multe proiecte extracurriculare, m-am expus la foarte multe situații și, cunoscând foarte mulți oameni și văzându-mă față în față cu diverse situații, am început să-mi pun foarte multe întrebări referitoare, să spunem, la comportamentele umane. Și am început cu mine. Mă întrebam de foarte multe ori de ce nu pot să controlez anumite lucruri, de ce mă simt în felul în care mă simt, de ce nu mă comport de cele mai multe ori în felul în care mă simt. Și am început un proces de autocunoaștere, care ulterior s-a extins și la alte persoane.

03:16 dr. Iulia Țîru: Și am început să citesc mai mult despre chestiile astea, să mă documentez mai mult, să aflu mai mult. Și în cele din urmă am ajuns în punctul în care ajunsesem să-mi cumpăr cărți de specialitate pe care le aveam pe birou și care mă ajutau să trec prin anumite situații mult mai bine în viața de zi cu zi. Și cu toate astea, decizia mea nu a fost una foarte clară atunci când a fost să fie. Adică în capul meu eu nu mă vedeam ca fiind altceva decât un medic cu stetoscop la gât. Nu înțelegeam de ce am făcut atâta facultate dacă nu o să port un stetoscop la gât.

04:00 dr. Iulia Țîru: Așa că în săptămâna de dinainte de repartiție am trecut așa printr-un proces introspectiv destul de greu și anevoios și destul de chinuitor, pentru că eu nu îmi dădeam seama ce vream în continuare. Norocul meu a fost că am primit cu brațele deschise sugestiile altor persoane și mai ales ale părinților mei, care cumva mi-au sugerat și m-au ghidat și m-au orientat către partea asta de creier, și în momentul ăla am început să văd și eu cărțile alea de specialitate de pe birou și mi-am dat seama că asta era ce vroiam, și în momentul în care am luat decizia asta m-am simțit extrem de ușurată și extrem de fericită.

Despre examenul de rezidențiat 04:47

04:47 dr. Cătălina Voinea: În procesul tău de învățat pentru rezi, cam cum te-ai pregătit și dacă punctajul tău a influențat decizia ulterioară?

04:58 dr. Iulia Țîru: În momentul în care m-am apucat să învăț pentru rezi, mi-am conceput o strategie care presupunea să nu mă epuizez până la examen. Bineînțeles că lucrul ăsta nu s-a întâmplat. M-am epuizat, dar nu neapărat din cauza învățatului, ci mai mult din cauza stresului, și o să spun de ce. Mă setasem niște obiective pentru fiecare zi, pe care urma să mi le cresc treptat. Dar nu am luat în considerare faptul că existau zile în care dădeam randament mai bine și existau zile în care nu dădeam randamentul pe care mi l-aș fi dorit să îl dau.

05:38 dr. Iulia Țîru: Existau perioade în care aveam nevoie de pauză mai multă, existau perioade de timp în care aveam nevoie de pauză continuă și nu prea am fost blândă cu mine, adică eu pe mine m-am tratat foarte dur. Mă învinovățeam destul de mult, aveam sentimente de culpabilitate, de deznădejde și cred că asta a contribuit foarte mult la partea de stres, la partea în care m-am stresat și partea care de altfel m-a și epuizat. M-am stresat de detaliu pentru că miza părea foarte mare la momentul respectiv, adică obiectiv miza este calitatea de a profesa într-un spital de stat din România, în timp ce subiectiv se simțea de parcă trebuia să evit cumva sfârșitul lumii.

06:28 dr. Iulia Țîru: De altfel, modalitatea de evaluare, asta prin grile, pe mine nu mă avantajează, adică pe mine dintotdeauna m-au avantajat discuțiile libere, discuțiile în care puteam să dezbat, discuțiile în care puteam să întreb anumite lucruri ca să mi se ofere lămuriri, discuțiile în care practic să demonstrez ce știu. Deci modalitatea asta de evaluare nu m-a avantajat pe mine din niciun punct de vedere.

06:55 dr. Iulia Țîru: Eu, oricum, sunt de părere că examenul în sine, de fapt, modalitatea de evaluare, nu testează foarte multe din calitățile pe care ar trebui să le aibă un medic. Adică, da, vorbim aici despre memorare, despre conservarea unor informații. Hai să spunem că secundar testează și gestionarea și dozarea stresului, dar un medic este mult, mult mai mult de atât.

07:20 dr. Iulia Țîru: Și recomandarea mea pentru oamenii care învață pentru asta este să fie blânzi cu ei și să-și dea seama că au și alte calități în afară de cele pe care le presupune modalitatea asta de evaluare. Și că, în același timp, examenul ăsta nu e totuși ceva care trebuie bagatelizat. Adică este totuși acea poartă, acel pasaj prin care trebuie să treci ca să ajungi acolo unde îți dorești, de fapt, să ajungi. Și, în același timp, e o dovadă a faptului că nu întotdeauna ajungi să faci, pentru a ajunge în punctul în care vrei să ajungi, nu întotdeauna faci lucrurile care sunt dezirabile pentru tine sau care sunt potrivite pentru tine.

08:13 dr. Iulia Țîru: Nu. O recomandare pe care, încă o recomandare pe care o am pentru cei care sunt interesați și, de altfel, e un lucru pe care eu regret că nu l-am făcut, pentru că mi-ar fi facilitat foarte, foarte mult procesul ăsta de decizie.

08:26 dr. Iulia Țîru: Este să facă niște vizite la birourile de psihologie ale centrelor universitare din care fac parte. Adică, din cunoștințele mele sau, cel puțin, în generația mea, cam fiecare centru universitar avea un centru de orientare și de consiliere profesională. Și sunt psihologi care, practic, te ajută să îți găsești singur meseria cea mai potrivită pentru tine.

08:26 dr. Cătălina Voinea: Și după ce ai dat examenul de rezidențiat, ai zis că ai fost foarte ușurată.

Primul an de rezidențiat 09:00

09:01 dr. Cătălina Voinea: A fost aceeași ușurare și atunci când ai pășit prima dată în clinica de psihiatrie, în primul tău an?

09:07 dr. Iulia Țîru: Da. A fost o ușurare și în același timp era o treabă foarte intimidantă, pentru că se produceau foarte, foarte multe schimbări. Adică a fost prima oară când am dat piept cu viața de adult și cu ce înseamnă responsabilitate și cu ce înseamnă, de fapt, să fii medic. A fost momentul în care am conștientizat că nu mai sunt student, acum este responsabilitatea mea să învăț pentru a fi un bun profesionist.

09:42 dr. Iulia Țîru: Nu mai e nimeni care să se ocupe de mine și nu mai e nimeni care trebuie să mă tragă de mânecă în permanență și să-mi ofere frica asta și să mă amenințe cu un examen că trebuie să învăț pentru ceva. Ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama că trebuie să mă ocup singură dacă vreau să devin un bun profesionist.

09:42 dr. Cătălina Voinea: Cum a fost primul an de rezidențiat pentru tine?

10:02 dr. Iulia Țîru: Primul an de rezidențiat a fost foarte dificil, dar mi-aduc aminte cu foarte multă plăcere în același timp de el. Rezidențiatul pe psihiatrie și primul an rezidențiatul de psihiatrie poate fi intimidant pe alocuri. În primul rând, nomenclatura și terminologia psihiatrică este cu totul și cu totul aparte. Nu te întâlnești foarte frecvent, cel puțin în facultate nu te întâlnești atât de frecvent cu termenii psihiatrici. Patologia este altceva decât cunoscusem până atunci și, sigur că da, învățasem pentru examenul de psihiatrie, dar una este să înveți ca student și alta este să fii acolo, în mijlocul acțiunii, ca medic, ca medic rezident. Și cea mai importantă parte a fost partea de interacțiune cu pacientul psihiatric.

10:58 dr. Iulia Țîru: Spun că a fost cea mai importantă parte pentru că ăla a fost momentul în care mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că am sănătatea mintală intactă, sau cel puțin așa îmi place să cred. Da, și în același timp ăla a fost momentul în care respectul meu pentru oamenii care se luptă cu treaba asta a crescut exponențial. Da, sunt foarte multe situații în care pacienții sunt stigmatizați. Asta e una dintre chestiile care m-au frapat cel mai mult: stigma care îi umbrește pe oamenii ăștia.

11:34 dr. Iulia Țîru: De exemplu, cea mai frecventă întrebare care mi se punea și care încă mi se mai pune uneori este „ce mai fac nebunii?”. Termenul ăsta de „nebunii” e unul foarte urât. Adică este ca și cum ai întreba un medic oncolog „ce mai fac canceroși. Urât, nu? Da. Foarte urât. E jignitor, e peiorativ, pentru că oamenii ăștia se luptă cu ceva ce nu pot controla. Oamenii ăștia oricum se luptă cu ei înșiși.

12:05 dr. Iulia Țîru: Este suficientă treaba asta. Nu trebuie să-i atacăm și noi din exterior. Mai văd tot așa, deși conceptul ăsta de mental health a căpătat un trend ascendent și deși toată lumea citește și cumpără cărți și apar tot felul de cărți despre sănătatea mintală și oamenii se dau cunoscători în asta, apar în același timp foarte multe filmulețe pe internet, în mediul ăsta virtual, În primul ăsta, pentru că au evidente probleme psihice. Știi, mai filmulețele astea în care oamenii au un comportament bizar, o incoerență în vorbire, în gândire și așa mai departe, și apar filmulețele astea dezamăditori în scop umoristic.

12:48 dr. Iulia Țîru: Adică, hai să râdem de oamenii ăștia, pentru că sunt ciudați, când ei, în mod evident, au o problemă psihică. Nimeni nu ar face asta cu un pacient cardiac sau cu un pacient oncologic sau cu un pacient de pe orice altă specialitate. Pentru că, într-adevăr, patologia și manifestările psihiatrice sunt mai zgomotoase. Sunt neobișnuite. Oamenii nu sunt, nu le văd în fiecare zi. Dar, cu toate că se vede cu ochiul liber că omul ăla are o problemă, continuă să râdă și să se uite cu ochi critic la oamenii respectivi.

13:29 dr. Iulia Țîru: În loc să pună oamenii mâna pe telefon, să sune la o ambulanță pentru internare și pentru îngrijirea pacientului respectiv, pun oamenii mâna pe telefon ca să îl filmeze. Și asta este treșit dezamăgitor.

Cum arată o zi din viața unui rezident psihiatru 13:42

13:41 dr. Cătălina Voinea: Cam cum arată o zi din viața unui rezident pe psihiatrie? Cam care e programul de lucru?

13:50 dr. Iulia Țîru: Păi, cred că nu mai e necunoscut faptul că fiecare medic rezident, la începutul rezidențiatului, este repartizat la un medic care îl îndrumă pe parcursul rezidențiatului și, practic, din momentul acela face parte din echipa medicală a medicului respectiv. Deci toți pacienții medicului respectiv sunt și în grija medicului rezident.

14:14 dr. Iulia Țîru: Pentru mine, un lucru foarte, foarte important și un lucru pentru care fac treaba asta este pentru că vreau să îmi aduc contribuția în viețile oamenilor. Vreau, să, în felul în care pot și cât pot eu, vreau să le asigur măcar cinci minute de liniște și de siguranță și de sentiment de securitate. Așa că îmi încep ziua la ora 8, ducându-mă și verificând dacă pacienții medicului meu au pus probleme sau au avut probleme sau au avut nevoie de ceva sau e ceva care îi supără, ceva cu care aș putea să-i ajut.

14:56 dr. Iulia Țîru: Dacă au apărut modificări în starea lor de sănătate și mai ales în starea lor psihică, modificări care duc către evoluție, care duc către involuție. Și, bineînțeles, toate lucrurile astea apoi trebuie consemnate, pentru că ce ar însemna rezidențiatul fără un pic de hârțogăraie? Pe mine nu mă deranjează deloc treaba asta, pentru că am și eu fixismele mele și îmi place să documentez cât mai bine cazurile pacienților.

15:28 dr. Iulia Țîru: Și cam așa îmi ocupă timpul. În principiu, cu pacienți, cu hârtii. Bineînțeles că foarte, foarte, foarte importantă este colaborarea cu medicul tău. Adică niciun lucru pe care îl faci nu trebuie să... nu este făcut fără aprobarea sau fără indicația medicului tău. Medicul tău fiind, de fapt, cel care te ajută cel mai mult pe parcursul rezidențiatului și cel care este sprijinul tău cel mai mare.

Despre gărzi 15:59

16:00 dr. Cătălina Voinea: Cam cum arată gărzile? Cam cât de copleșitoare sunt ele și cam ești obligat să le faci? Câte sunt pe lună?

16:10 dr. Iulia Țîru: Gărzile sunt de 24 de ore. În general, lucrul cu niște pacienți care au parte de atât de multă suferință este destul de solicitant pentru tine. Trebuie să te ocupi, Ca medic de gardă, treaba ta este să te ocupi de toți pacienții de pe secție, să le asiguri bunăstarea și medicală, și psihică și, bineînțeles, urgențele, pentru că psihiatria lucrează în serviciul de urgență. În principiu, toate gărzile medicului tău trebuie cumva să fie dublate de medici din echipa lui. Adică gărzile medicului tău sunt și gărzile tale și, în funcție de câte gărzi are medicul tău, atâtea ai și tu.

Despre spor 17:00

17:02 dr. Cătălina Voinea: Și ca spor, ce ne poți spune despre sporul secției?

17:05 dr. Iulia Țîru: Depinde foarte mult de spitalul din care faci parte. Sporul nu este neapărat un spor de periculozitate, pentru că am mai auzit treaba asta, cât este un spor de stres.

Timp liber 17:20

17:14 dr. Iulia Țîru: În cazul spitalului în care lucrez eu, este de 75%.

17:14 dr. Cătălina Voinea: Îți permite rezidențiatul pe psihiatrie să ai timp și pentru tine?

17:24 dr. Iulia Țîru: Da, bineînțeles. În fond și la urma urmei, programul este de la 8 la 3. De la 3 poți face orice pentru tine, pentru dezvoltarea ta personală sau profesională. Există și numeroase conferințe și congrese la care putem participa. Bineînțeles că în perioada asta nu fizic, foarte multe dintre ele s-au mutat în partea de online. De fapt, nu foarte multe dintre ele, mult mai multe decât erau înainte, s-au mutat în partea de online, ceea ce este un privilegiu și ceea ce este un avantaj. Am și participat în perioada asta la mai multe webinarii, la mai multe evenimente online, deci am avut suficient de mult timp și am suficient de mult timp și pentru mine și viața mea personală.

Provocări de diagnostic în comparație cu alte specialități 18:13

18:14 dr. Cătălina Voinea: Ce provocări întâlnești în psihiatrie, în comparație cu alte specialități, din punct de vedere al modului de diagnostic sau al examenelor paraclinice?

18:25 dr. Iulia Țîru: Cea mai mare provocare pe care o văd, cel puțin în momentul ăsta, și de altfel o particularitate a psihiatriei, este faptul că nu există semne patognomonice, nu există probe biologice, nu există imagistică, nu există un examen paraclinic care să indice un diagnostic cert. Adică unealta principală de diagnostic a pacientului psihiatric este chiar medicul. Sigur că există examene paraclinice care pot să ghideze și care pot să orienteze către anumite alte afecțiuni, dar doar ghidează.

19:00 dr. Iulia Țîru: Modalitatea prin care se stabilește un diagnostic este medicul, cu intuiția lui, cu simțul lui de observație și, bineînțeles, cu un bagaj noțional considerabil și cuprinzător și într-o continuă dezvoltare. În principiu, diagnosticele noastre se pun pe criterii de diagnostic care se regăsesc în manualele de specialitate.

Riscuri 19:22

19:24 dr. Cătălina Voinea: Mulți oameni sunt așa reticenți când aud de psihiatrie, dintr-un considerent destul de evident. Cam cât de riscantă e psihiatria?

19:34 dr. Iulia Țîru: Depinde foarte mult ce vezi prin risc. Manifestările psihiatrice sunt manifestări aparte. Adică lucruri pe care poate foarte mulți oameni nu le înțeleg: că așa cum există dureri de cap, dureri de picioare, dureri de mușchi, nevralgii și așa mai departe, grețuri, vărsături, care sunt simptome specifice unor anumite aparate și sisteme, așa manifestările minții, manifestările bolii psihice sunt manifestări care țin de dispoziție, care țin de gândire, care țin de percepție, care țin de aparatul emoțional, și toate astea se exteriorizează prin comportament.

20:16 dr. Iulia Țîru: Și în funcție de boala psihică sau de afectarea psihică, pacientul psihiatric se poate manifesta în diverse feluri. Știe toată lumea despre depresie și toată lumea despre anxietate, probabil că s-a auzit și despre tulburări afective bipolare, despre schizofrenii. Fiecare din bolile astea se manifestă într-un fel sau altul și, într-adevăr, există situații în care comportamentele pacienților, într-o decompensare acută, pot să presupună agresivitate, pot să presupună ostilitate, pot să presupună reacții de opoziție, pot să presupună lipsa de colaborare, multă suspiciozitate. Adică unii dintre ei pot să fie greu accesibili. Dacă privești din punctul ăsta de vedere și dacă privești din punctul manifestărilor astea, da, ar putea să fie niște riscuri.

Cele mai frecvente patologii 21:09

21:08 dr. Cătălina Voinea: Care sunt cele mai frecvente pe care le-ai întâlnit până acum, în trei ani?

21:13 dr. Iulia Țîru: Cele mai frecvente pe care le-am întâlnit până acum au fost tulburările depresive și tulburările anxioase.

Cel mai interesant caz 21:17

21:18 dr. Cătălina Voinea: Care este cel mai interesant caz pe care l-ai văzut până acum?

21:23 dr. Iulia Țîru: Sunt foarte multe cazuri interesante pe care le-am văzut până acum, dar cel care îmi vine în minte acum este unul al unui tânăr de 29 de ani, care a venit în serviciul de urgență în urma unei tentative de suicid. În momentul în care l-am examinat, ne-am dat seama că era mult mai mult de atât: băiatul respectiv era extrem de dezorganizat, mintea lui nu mai era în același loc, se împrăștiase în mai multe părți, în sensul în care nu numai că avea aceste idei de moarte,

22:08 dr. Iulia Țîru: da, avea și idei în care toată lumea îl persecuta, avea idei în care părinții nu îl iubeau, avea idei în care el credea că este homosexual, el nu era homosexual; în același timp avea halucinații, auzea tot felul de lucruri, vedea tot felul de lucruri, adică era extrem, extrem de dezorganizat.

22:33 dr. Iulia Țîru: Foarte plăcut a fost să văd că, după ce i s-a instituit tratamentul și după ce l-a urmat așa cum trebuie, evoluția lui a fost una extrem de favorabilă, în sensul în care el a început nu numai să se organizeze, dar a început și să conștientizeze faptul că i se întâmplaseră lucrurile alea pentru care nu avea o explicație. Ăsta este un semn de prognostic favorabil în general, adică oamenii care încep să conștientizeze lucrurile care li s-au întâmplat. Și a fost un pacient foarte, foarte compliant și foarte cuminte, care și-a luat tratamentul și care a funcționat foarte bine în felul ăsta.

Calitățile necesare unui bun medic psihiatru 23:13

23:14 dr. Cătălina Voinea: Care sunt calitățile necesare unui bun medic psihiatru?

23:18 dr. Iulia Țîru: Păi, cred că am enumerat câteva din ele m-ai dus mai sus. Adică, pe lângă intuiție, simțul de observație și curiozitatea continuă și dorința de a învăța cât mai multe, eu văd că un medic psihiatru ar trebui să mai fie extrem de maleabil, pentru că fiecare pacient are specificul lui, fiecare pacient se manifestă în felul lui.

23:46 dr. Iulia Țîru: Nu toți pacienții au acest respect și nu cunosc autoritatea halatului alb. Deci pentru acel gen de pacient trebuie tu să faci o schimbare în comportamentul tău, în așa fel încât el să capete încredere în tine și să vadă în tine o persoană sigură, o persoană care îi oferă siguranță. Foarte, foarte multă toleranță pentru oamenii ăștia, despre care spuneam mai devreme că sunt oameni care duc o povară prea grea.

24:15 dr. Iulia Țîru: Din punctul meu de vedere, nu trebuie neapărat repeziți, nu trebuie înrăutățită starea lor mai rău decât e. Dar în același timp sunt anumiți pacienți cărora trebuie să le pui anumite limite, cu care trebuie să fii ferm, în fața cărora trebuie să te impui, tocmai ca să te recunoască ca o autoritate, ca să te recunoască ca figură medicală.

Despre sănătate mintală 24:42

24:41 dr. Cătălina Voinea: Cum îți păstrezi sănătatea mintală într-un asemenea mediu?

24:46 dr. Iulia Țîru: Cred că depinde foarte mult de mecanismele fiecăruia de gestionare și de adaptare la anumite situații, pe care de altfel le și dobândești în timp, pentru că la început este foarte greu să te confrunți cu atât de multă suferință și cu situații atât de imprevizibile și cu minți uneori foarte dezordonate și împrăștiate și minți care încearcă să se autosaboteze, să spunem.

25:17 dr. Iulia Țîru: O chestie pe care eu am dezvoltat-o și în care eu cred, dar la care am lucrat destul de mult timp și care poate nu mă ajută de fiecare dată, este compartimentalizarea, adică să las la spital ceea ce se întâmplă la spital și să fiu prezentă în celelalte compartimente ale vieții mele, eu ca persoană individuală, ca individ, față de eu ca medic care sunt la spital. Și cu toate astea, uneori se întâmplă anumite lucruri pe care nu le poți lăsa la spital.

25:54 dr. Iulia Țîru: Da, pentru persoane care nu reușesc cumva să-și găsească un echilibru și să-și găsească modalitatea prin care să se detașeze cumva de ceea ce se întâmplă la spital în timpul lor liber, există, firește, ședințe de psihoterapie, există consiliere psihologică. Procesul terapeutic îi poate ajuta să-și găsească resursele interne care să-i ajute să gestioneze situații de genul ăsta. Adică eu cred foarte tare și în psihoterapie; mi se par două chestii complementare și în același timp care ar trebui să se ajute reciproc, mai ales în domeniul ăsta.

25:54 dr. Cătălina Voinea: Psihoterapie pentru medicul care se ocupă de caz?

25:54 dr. Iulia Țîru: Da, da.

Psihoterapia 26:41

26:42 dr. Cătălina Voinea: Că tot veni vorba de psihoterapie, cam care e traseul educațional către psihoterapie? Este același lucru? Este în cadrul rezidențiatului sau e ceva cu totul și cu totul separat?

26:52 dr. Iulia Țîru: Nu, este o chestie separată de rezidențiat. Sunt școli, sunt centre care organizează formare în psihoterapie, în diverse tipuri de psihoterapie. Alegerea tipului de psihoterapie pe care vrea să-l facă fiecare este individuală. Traseul nu e foarte complicat. Trebuie doar să intri în legătură cu școala potrivită, care să te învețe lucrurile potrivite, și pe mai departe se ocupă ei.

26:52 dr. Cătălina Voinea: Nu e nevoie de Facultatea de Medicină sau de Psihologie pentru asta, sau oricine?

27:26 dr. Iulia Țîru: Ba da, nu, nu oricine. Trebuie să ai anumite competențe înainte de asta. Adică, de exemplu, cei care absolvă Facultatea de Medicină și cei care absolvă Facultatea de Psihologie pot să facă automat modulele astea, să facă formarea asta.

Cum își menține motivația de a ajuta atunci când dă piept cu sistemul 27:41

27:42 dr. Cătălina Voinea: Cum îți menții tu motivația de a ajuta, mai ales când dai piept cu sistemul?

27:48 dr. Iulia Țîru: E foarte greu uneori. E copleșitor. Sunt anumite situații care îți dau un sentiment de deznădejde și de neputință și ajungi să simți că ai nevoie de o pauză. Dar pentru mine, de exemplu, funcționează foarte mult interacțiunea asta cu pacienții și mai ales pacienții care cumva se stabilizează și care ajung să aprecieze eforturile tale pentru ei. Adică pe mine, mie îmi dă foarte multă putere când unul dintre ei îmi spune că le-am dat o energie bună sau că le-am dat încredere sau că i-am ajutat într-o oarecare măsură.

28:34 dr. Iulia Țîru: Eu cred că lucrurile astea mici, în situații de genul ăsta, în situații în care eu ca medic nu pot controla situații care depășesc limitele mele și resursele mele, sunt eficiente.

Cum gestionezi situația în care un pacient este un cunoscut 28:51

28:51 dr. Cătălina Voinea: Cum manageriezi situația în care unul din pacienți e un cunoscut al tău?

28:57 dr. Iulia Țîru: Asta e o chestie discutabilă. Deontologic vorbind, un medic nu ar trebui să trateze pe cineva cunoscut, pentru că intervine componenta subiectivă și de o parte, și de alta și ar putea cumva să interfereze cu actul medical. Nu îți pot spune exact, în punctul în care mă aflu acum, de medic rezident, că m-am confruntat cu așa ceva și că cumva a interferat, dar îmi dau seama că depinde foarte mult de situație. Adică sunt situații în care poate să vină în avantajul actului medical să cunoști pe cineva, pentru că poate se deschide mai mult către tine, poate că are mai multă încredere în tine și nu trebuie să construiești încrederea asta pe parcurs.

29:38 dr. Iulia Țîru: Dar sunt și situații în care, pentru că tocmai ce vorbeam de stigmă și tocmai ce vorbeam de rușinea asta pe care mulți oameni o au atunci când vine vorba de afectarea psihică, sunt situații în care poate pacientul se închide și poate pacientul nu vrea el să interacționeze cu tine, și tocmai de asta ele sunt situațiile în care ar trebui, de fapt, să păstrezi distanța. Deci e o chestie discutabilă, e o chestie variabilă.

Ce faci dacă te întâlnești cu pacientul pe stradă 30:09

30:09 dr. Cătălina Voinea: Nu ți este teamă de situația în care ar putea să te recunoască unul din pacienți pe stradă? Cam cum ar trebui un medic să gestioneze un asemenea...?

30:22 dr. Iulia Țîru: Sincer, nu mi-e teamă. Adică, dacă mă întrebi dacă ies din casă și mi-e teamă să mă întâlnesc cu unul dintre pacienți, nu, nu mi-e teamă, nu iau rute ocolitoare ca să nu mă întâlnesc cu pacienți. Dacă, într-adevăr, mă întâlnesc cu un pacient cu care, să spunem, că nu am relaționat atât de bine și el mă vede altfel decât sunt eu, îl tratez cu decență, cu respect, cu tact, așa cum trebuie tratat orice pacient, și cu foarte, foarte multă toleranță, bineînțeles.

30:22 dr. Cătălina Voinea: Nu le viți sau...

30:22 dr. Iulia Țîru: Nu, nu le viți.

Pacient vs integrare socială 31:02

31:02 dr. Cătălina Voinea: Simți că poți ajuta cu adevărat bolnavii dacă aceștia nu au acces la integrare socială?

31:10 dr. Iulia Țîru: Să spunem lucrurile altfel. Tu ești o singură persoană cu resurse limitate, prin fața căruia și cu care relaționezi cu zeci, poate sute de pacienți. Ca tu să-ți asumi responsabilitatea și povara asta pentru fiecare dintre ei, dincolo de cabinetul medical, înseamnă să nu-ți păstrezi sănătatea mintală despre care vorbeam mai devreme. Este, și de altfel, sănătatea mintală care și în cazul medicului trebuie să fie prioritară.

31:48 dr. Iulia Țîru: În situații de genul ăsta, cea mai importantă chestie, care mi se pare mie, este să ajungi să-ți explorezi limitele, să le cunoști și să le respecți mai presus de toate. Adică, înainte de a lua asupra ta o astfel de greutate, trebuie să evaluezi dacă poți să faci asta. Deci, da, eu simt că, cel puțin în punctul în care sunt, simt că pot să fac o diferență pentru oamenii ăștia.

32:15 dr. Iulia Țîru: Prin simplul fapt că, în momentul în care eu interacționez cu ei, îi ajut. Pe mai departe, rămâne cumva o chestie de continuitate care ar trebui să fie asigurată de alte instituții și, cum îți zisei, cred că e neplăcut pentru un medic să-și asume întreaga viață a altei persoane.

Detașarea emoțională 32:44

32:44 dr. Cătălina Voinea: Cum te detașezi tu emoțional de cazuri?

32:51 dr. Iulia Țîru: Eu nu vrea, nu pot să spun că mă detașez complet emoțional, adică pentru mine tocmai rezonanța asta emoțională este forța motrice care mă îndeamnă să merg mai departe și care mă îndeamnă să aduc o contribuție în domeniul ăsta. Adică nu cred că, dacă aș fi detașată emoțional, aș milita cu atât de multă îndârjire și mi-aș concentra atât de mult eforturile pentru bolile psihice și pentru oamenii care se confruntă cu treaba asta. Deci, din punctul meu de vedere, detașarea emoțională nu e neapărat ceva cu care eu rezonez, cu care eu mă înțeleg.

Empatia 33:38

33:38 dr. Cătălina Voinea: Cam cât de importantă e empatia într-o specialitate ca psihiatria?

33:44 dr. Iulia Țîru: E foarte importantă empatia, adică face parte din rezonanța emoțională de care îți vorbeam mai devreme. Nu trebuie dusă la extrem, pentru că, în fond și la urma urmei, empatia înseamnă să te identifici afectiv cu persoana din fața ta. Dar este foarte importantă în procesul de decizie și în procesul medical, în fond și la urma urmei.

Stagii de practică în țară/străinătate 34:13

34:15 dr. Cătălina Voinea: Încurajezi stagiile de practică în alt oraș sau în străinătate?

34:20 dr. Iulia Țîru: Da, sigur, sigur că da. Adică pentru persoane care vor să experimenteze și alte medii de lucru, alte persoane, alte echipe, persoane care sunt versatile, persoane care au nevoie de o schimbare în permanență. Da, de ce nu? Adică nu are cu ce să strice treaba asta.

Centre de pregătire 34:42

34:43 dr. Cătălina Voinea: Ce alte centre de pregătire de la noi din țară ai recomanda?

34:50 dr. Iulia Țîru: Aș recomanda, bineînțeles, București, prin varietatea secțiilor medicale, secțiilor de psihiatria medicală. Și cred că Cluj, cel puțin din câte știu eu.

Supraspecializări și competențe 35:15

35:15 dr. Cătălina Voinea: Ce competențe sau supraspecializări sunt disponibile pentru medicii psihiatri?

35:23 dr. Iulia Țîru: Ca supraspecializare, un medic psihiatru poate să facă psihoterapie, poate să se ocupe de toxicomanii, poate să se ocupe de psihiatrie geriatrică, sexologie. Iar în ceea ce privește competențele, știu că se fac și competențe neurofiziologice, cum sunt EEG-ul sau EMG-ul.

Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 35:50

35:50 dr. Cătălina Voinea: Care sunt posibilitățile de angajare după terminarea rezidențiatului?

35:55 dr. Iulia Țîru: Păi, în primul rând, privat. În privat, clinicile care caută medici psihiatri. Există spitale care mai scot posturi pe baza unor examene. Dar treaba asta este foarte variabilă și depinde foarte mult de centrul care scoate postul pentru concurs. Și mai există posibilitatea de a face gărzi într-un spital, dar doar gărzi. Adică nu lucrezi în spitalul respectiv, doar faci și gărzile de acolo.

Dezavantaje stat vs privat 36:38

36:38 dr. Cătălina Voinea: Crezi că există un dezavantaj între a lucra la stat versus a lucra la privat, din punct de vedere al patologiilor întâlnite?

36:48 dr. Iulia Țîru: Nu știu neapărat dacă e dezavantaj. Cred că e și o chestiune de alegere, o chestiune de preferință personală. Adică poate a lucra la stat, a lucra într-un spital de stat înseamnă să lucrezi, și poate nu de fiecare dată, dar în marea majoritate a cazurilor, și într-un serviciu de urgență, unde pacienții, atunci când ajung, prezintă niște manifestări, să spunem, zgomotoase, frapante. Și poate sunt persoane care nu vor să se confrunte cu așa ceva. Și atunci lucrul în privat este mai potrivit pentru ei. Dispensarizarea asta din privat.

Minusuri în această specialitate 37:28

37:28 dr. Cătălina Voinea: Ce alte minusuri ai găsit în această specialitate?

37:34 dr. Iulia Țîru: Ca minus, aș putea să spun că serviciile de psihiatrie comunitară, adică serviciile care se ocupă cu reabilitarea psihosocială și cu îngrijirea acestor pacienți în afara spitalului, sunt deficitare. Acești pacienți, vorbim de pacienți care nu de fiecare dată sunt conștienți că trebuie să urmeze acest tratament. Sunt pacienți care, după ce urmează tratamentul, își dau seama că se simt bine și renunță la tratament. Este foarte important să fie cineva care le explică în permanență că este necesar să fie dispensarizați, că este necesar să se prezinte la medic, că este necesar să spună orice modificare care apare în starea lor. E cineva care să se ocupe de ei și să le arate că nu sunt singuri.

38:25 dr. Iulia Țîru: Pe lângă faptul că ne lipsesc serviciile astea, care, de fapt, ar trebui să fie asigurate de niște instituții mai înalte, unii dintre ei, din păcate, duc și lipsa suportului familial. Sunt foarte mulți dintre pacienții aceștia ori nu au familii, ori au familii care nu vor să se ocupe de ei. De ce nu vor să se ocupe de ei? Poate au obosit.

38:50 dr. Iulia Țîru: Poate nu au înțeles pe deplin cam care este specificul problemei lor.

Sfaturi pentru medicii rezidenți 38:57

38:57 dr. Cătălina Voinea: Ca să nu te mai ținem mult, cam ce sfaturi ai avea tu pentru medicii rezidenți care aspiră la psihiatrie?

39:08 dr. Iulia Țîru: Sfaturile pe care... de fapt, cred că este un singur sfat pe care aș putea să-l dau, adică să-și aleagă cu grijă și responsabilitate lupta pe care vor să o ducă pentru restul vieții, să facă o îmbinare potrivită între partea rațională și partea emoțională și să respecte foarte mult pacientul și să vadă în spatele simptomelor lor, în spatele simptomelor cu care se prezintă, să le privească povestea de viață ca să poată să-i înțeleagă mai bine.

Final 39:42

39:43 dr. Cătălina Voinea: Pe final, noi vrem să-ți mulțumim că ne-ai acceptat invitația și că ai vrut să ne spui câte un pic despre cum este viața ta pe secția de psihiatrie și să sperăm că pe viitor poate o să fii dispusă și pentru alte proiecte.

39:43 dr. Iulia Țîru: Cu plăcere, mulțumesc pentru invitație!

Continuă

Specialități înrudite

Tot din zona medicală — dacă profilul Psihiatrie nu ți se potrivește întru totul, compară-l cu vecinii lui.

🗺️ Toate resursele pentru rezidențiat, pe o pagină →