Introducere în episod 00:00
00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine v-am regăsit la un nou episod marca Grile-Rezidentiat.ro. Aici Cătălina, hostul vostru, și, înainte să vă prezint invitatul de astăzi, vreau să vă reamintesc de minecastul Grile-Rezidentiat.ro, celălalt proiect video al echipei noastre. Este locul unde colegul meu, Teo Dumitru, intervievează medici, stomatologi și farmaciști care s-au clasat primii pe țară la rezidențiat. Cu alte cuvinte, dacă podcastul este despre ceea ce se întâmplă după rezi și ne concentrăm pe specialitate, minecastul este despre uneltele și performanța pentru o notă mare la rezi, ceea ce îți va permite să obții un punctaj bun și, implicit, specialitatea dorită. Vreau doar să-ți reamintesc că în luna mai 2023 colegii mei au încărcat patru interviuri noi, dar să revenim.
Introducere dr. Darius Morariu-Marina 00:45
00:45 dr. Cătălina Voinea: Vă invit să aflăm împreună cu medicul rezident Darius Morariu Marina cum este rezidențiatul în Austria pe oncologie-hematologie. Vizionare plăcută! Salutare, Darius, bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro. În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru interesul de care ai dat dovadă față de podcastul nostru și că ți-ai luat din timp să ne spui un pic din experiența ta ca rezident în Austria. Este un episod special, pentru că este primul de acest fel, și am sentimentul că va fi foarte util comunității noastre.
01:17 dr. Darius Morariu-Marina: Da, și eu mă bucur că pot să fiu alături de tine. Cred că chiar mai mulți colegi din diaspora o să aibă acum curajul să facă același lucru ce am făcut și eu.
01:17 dr. Cătălina Voinea: Hai să începem cu începutul, să dăm puțin anii în spate și să îți reamintești tu ce fel de medic îți doreai să devii când ai început facultatea,
Ce fel de medic își dorea să devină când a început facultatea? Cum a ajuns să realizeze că hematologia-oncologia este specialitatea potrivită pentru el? 01:37
01:41 dr. Cătălina Voinea: dacă te gândeai la o anumită specialitate încă de pe atunci.
01:41 dr. Darius Morariu-Marina: Chiar dacă nu am niciun medic în familie, oarecum în familie, deja mai ales de mama mea, mi-a fost foarte mult introdusă ideea asta că medicii sunt niște persoane deosebite și este o profesie în care vei fi tot timpul admirat. Tot timpul mi-a povestit lucrurile cele mai bune. Asta este poate și șocul când începi să muncești și începi să cunoști și celelalte lucruri.
02:17 dr. Darius Morariu-Marina: Dar, într-adevăr, tot timpul în spate, principalul era pentru mine, și este și acum, mai mare. Aveam oarecum, am simțit că am satisfacția de a ajuta oamenii. Mă simțeam foarte bine când puteam să ajut pe cineva, chiar de mic copil; când puteam să fiu de folos, aveam o anumită satisfacție. Și de-aia am considerat că, cu siguranță, asta va fi o profesie bună pentru mine.
02:45 dr. Cătălina Voinea: Deci, practic, tu când ai intrat în facultate îți doreai doar să ajuți oamenii, nu aveai în cap nicio specialitate anume. Voiai doar să ajuți oamenii.
02:45 dr. Darius Morariu-Marina: Exact. Nu mă concentram neapărat, adică specialitățile de chirurgie erau oarecum pentru mine deja o temă tabu. Deloc nu mă gândeam la lucrurile astea, pentru că știam că nu sunt foarte îndemânatic, că precizia mea este un pic mai scăzută, și eram sigur. Dar nu eram, să zic, nu eram decis că voi face, de exemplu, medicină de urgență sau voi face ceva total, să zicem, opus, ceva mai liniștit, ca dermatologia. Deci nu mă gândeam deloc la nimica.
03:33 dr. Darius Morariu-Marina: Lucrurile s-au produs într-o anumită formă, încât în timpul facultății, când am avut stagiul de oncologie, am rămas așa un pic fermecat, oarecum, chiar dacă se dădeau niște noțiuni foarte simpliste pentru studenți, cum se produce cancerul, și mi-a tras foarte mult atenția. Al doilea lucru care m-a interesat... deci eram în același timp și de oncologie, și de hematologie. Ambele materii mi se păreau la fel. Când vorbesc de oncologie și hematologie, s-ar putea să le amestec tot timpul.
04:11 dr. Darius Morariu-Marina: Mi se părea fermecător, dacă se poate folosi cuvântul ăsta. Și, în al doilea rând, credeam că se potrivește oarecum personalității mele. Credeam că aș putea face bine lucrurile astea pentru că, fiind foarte empatic, fiind foarte comunicativ și foarte social, deschizându-mă foarte ușor, făcând un prieten foarte ușor, credeam că mi se potrivește, pentru că o persoană mai rece sau mai retrasă în specialitatea asta, nu știu. Acum, fiecare poate să vadă lucrurile de fel, dar nu știu dacă e cea mai potrivită. Și al doilea lucru, plictisindu-mă foarte ușor, având nevoie tot timpul de lucruri noi, știam că și oncologia este în continuă mișcare și investigații, adică cercetarea nu se oprește.
05:13 dr. Darius Morariu-Marina: Și de aia am luat... Practic, eu m-am născut în România, la vârsta de șase ani am plecat în Spania și, la vârsta de 18 ani, după ce am terminat bacalaureatul acolo, în Spania, am venit pentru facultatea de medicină în România. Prima mea școală a fost practic facultatea. M-am adaptat, consider, cât de cât ușor, dar nu a fost chiar primul an, mai ales, a fost foarte greu, deodată să înveți în altă limbă; eram obișnuit să învăț tot timpul în spaniolă și deodată să trebuiască să învăț în românește a fost un pic mai dificil.
05:54 dr. Cătălina Voinea: Practic, mereu și eu m-am gândit că, uite, pentru mine a fost foarte ușor să învăț spaniola, dar nu m-am gândit niciodată cât de greu este pentru un om care știe doar spaniolă să învețe limba română, și acum că zici tu asta, practic confirmi faptul că nu este atât de ușor.
06:12 dr. Darius Morariu-Marina: Da, e un lucru: tot timpul să vorbești merge mult mai repede, cel mai mult ce era scrisul, dar, fiind într-o facultate unde erau foarte mulți străini, nu, să zic, nu băteam așa mult la ochi, pentru că ei scriau și mai rău, făceau mult mai multe greșeli ortografice decât mine și atunci, să zic, nu ieșeam chiar așa în evidență. Plus că mai aveam și eu anumite noțiuni, mai citisem cărți în cărți pe românește, aveam așa, să zic, chiar de la zero nu începusem, asta 100%.
Ce a cântărit cel mai mult în alegerea sa? 06:44
06:44 dr. Cătălina Voinea: Ce a cântărit cel mai mult pentru tine în alegerea acestei specialități, având în vedere că are și părți negative?
06:44 dr. Darius Morariu-Marina: Cred că o să mă repet din nou și o să zic chestia asta. Cred și credeam la vremea aceea că mi se potrivește cel mai mult personalității.
06:44 dr. Cătălina Voinea: Bun, atunci, pentru cine crezi tu că nu e potrivită specialitatea asta?
07:12 dr. Darius Morariu-Marina: Vreau să mai precizez încă un lucru: făceam, pentru că nu eram sigur, și asta cred că li se întâmplă majorității colegilor. Își întreabă familia, își întreabă prietenii ce ar trebui să fac, unii chiar încep și după aia zic că nu era ce trebuia să fac, să întorc înapoi; de fapt, chiar am auzit și de cazuri care au făcut o întreagă specialitate, gata, și după aia au zis: „Nu, asta nu e pentru mine” de fapt, o a doua.
07:39 dr. Darius Morariu-Marina: Eu făceam și niște teste pe internet, sunt destul de exhaustive, faci chiar și 300–400 de întrebări. Și cam tot timpul, în ranking, sus era oncologie, hematologie, tot timpul. Și atunci ziceam: „Asta e un semn, trebuie să fac, trebuie să fac asta; dacă acolo scrie, trebuie să fac.” Și pentru cine nu ar fi, ca să mă întorc la întrebarea ta: pentru cine nu ar fi, 100%, pentru persoanele emotive și sensibile nu este cea mai potrivită specialitate.
08:13 dr. Darius Morariu-Marina: Pentru că vei fi confruntat tot timpul cu situații foarte, foarte dure, și munca, mi se pare că niciodată nu o să poți să zici: „A, acum primești ceva mai lejer.” Cam tot timpul e destul de intensiv. Adică, din start, mă gândesc doar cum este rutina mea în fiecare zi. Nu aș putea să zic: „Ora asta e chiar...”; numai când stăm la raportul de gardă e singurul moment în care zic: „E bine, să relaxați. În rest, mi se pare că sunt în foc tot timpul. Ok.
Despre primul an de rezidențiat și începuturile din Austria 08:53
08:54 dr. Cătălina Voinea: Hai să intrăm un pic în câteva detalii despre această specialitate și despre primul tău an de rezidențiat. Mulți dintre cei care ne urmăresc pe social media sunt curioși ce nu îți spune nimeni înainte să începi și crezi tu că e bine să știi.
08:54 dr. Darius Morariu-Marina: Acum o să fiu foarte simplu. Nimeni nu îți spune cât de greu va fi. Ok.
09:25 dr. Darius Morariu-Marina: Ai impresia că ai făcut facultatea, ai primit diploma și, eu, practic, știu că o să sune amuzant, dar eu îmi imaginam că o să fie cum era în serialele americane de medicină. Așa mă gândeam și eu, că mergi acolo, deodată îți amintești lucruri pe care le învățase în timpul facultății și începe să... Se leagă totul. Se leagă totul, se vindecă pacienții toată de acasă și toți sunt fericiți, dar nu a fost deloc așa.
10:02 dr. Darius Morariu-Marina: Primul lucru: eu am venit în Austria în august și, pentru că eram foarte încăpățânat să îmi îndeplinesc obiectivul ăsta, în martie deja am început să muncesc. Lucru care era, din cât am mai comparat și cu alți colegi, a fost chiar timp record. Îmi amintesc că sunam la facultate: „Mie îmi trebuie diploma.
10:25 dr. Darius Morariu-Marina: Vă rog!” Doamna de acolo zicea: „Da, o printează, va fi printată de la București, nu am cum să vină mai repede, vine când vine.” Și îmi amintesc că o sunam aproape săptămânal: „A venit diploma?” „Nu, n-a venit.” După anii zicea la Austria, la fel, îl stresasem pe cel care practic trebuia să primească dosarul meu; îi spuneam: „Da, mai îmi lipsește ceva, dar totuși ia-l de acum, că așa câștig câteva luni ca să încep.”
10:52 dr. Darius Morariu-Marina: Deci îmi doream să încep cât mai repede și tot timpul soția mea îmi face gluma asta, că zice: „Eu cred că tu ai început așa de repede pentru că practic toată lumea era plictisită de tine.”
10:52 dr. Cătălina Voinea: Da, ai hărțuit toată lumea până când...
10:52 dr. Darius Morariu-Marina: E normal că nu mai vrea să-l mai suni aproape în fiecare zi. Și am început în martie să muncesc și a fost foarte greu, pentru că, atunci când am venit în august, practic în decembrie
11:19 dr. Darius Morariu-Marina: am dat examenul de limbă; era numai un examen de limba germană B2, acum a devenit C1, în rest nu s-a schimbat nimic, deci nu ai avut nevoie să faci examene care să țină de medicină în sine, și B2-ul acesta este un B2 medical. Nu este un B2 efectiv, ca și cum ai face un Cambridge, deci este un nivel, să zic, mai jos, l-aș considera.
11:48 dr. Darius Morariu-Marina: Și B2, poate C1 acum, la vremea asta, este diferit, dar B2 pentru mine a fost... Eu credeam că știu germană și practic, când am început să muncesc, ne-am dat seama că acum încep să învăț germana. Și a fost șocant, pentru că practic trebuia să încep să învăț medicină, dar eu nu puteam să încep să învăț medicină, să mă dezvolt ca doctor, pentru că practic învățam limba.
11:48 dr. Cătălina Voinea: Cât ți-a luat să te simți sigur pe tine și cu limba?
12:25 dr. Darius Morariu-Marina: Eu cred că practic am început să vorbesc foarte dezinvolt, chiar dacă și acum fac foarte multe greșeli, undeva în perioada doi ani jumate spre trei. Din momentele alea îmi amintesc că deja nu mai eram inhibat, adică eram practic cum sunt eu, să zic, când vorbesc limba română sau limba spaniolă, adică dezinvolt.
12:52 dr. Cătălina Voinea: Păi, oricum este de admirat faptul că ai învățat limba spaniolă, ai venit la facultate în România și ai învățat și limba română și apoi te-ai dus în Austria, unde a trebuit să înveți și germana. Adică asta pe lângă faptul că ai terminat o facultate care este una dintre cele mai grele din lume și te-ai mutat și într-o altă țară. Adică, până la urmă, toate lucrurile astea au o încărcătură asupra ta și, cu toate astea, tu ai reușit. Și dacă ai reușit, înseamnă că și alții pot să reușească, indiferent de câte obstacole au în drum. Deci, felicitări!
13:33 dr. Darius Morariu-Marina: Mulțumesc! Asta le spun tot timpul colegilor, pentru că practic în câteva luni termin rezidențiatul, și colegilor care sunt acum în anul întâi, chiar și mulți dintre ei care sunt de aici, din Austria, și vorbesc limba, au dificultăți și se întreabă, oare, ca orice rezident: „Oare voi duce până la capăt rezidențiatul? Oare chiar o să reușesc?”
13:59 dr. Darius Morariu-Marina: Le spun: „Dacă eu am reușit, zic, voi toți puteți reuși.” Nu cred că trebuie să vă rămână niciun fel de dubiu în privința lucrurilor astea. Și, da, într-adevăr, oricine poate să reușească. Nu există... Cine rămâne tot timpul... Aici este chiar o vorbă: cine rămâne la minge, cum ar veni, adică rămâne în joc, nu pierde, cum ar veni, jocul, se joacă în continuare, reușește.
Cum l-a transformat viața de medic pe hematologie-oncologie 14:31
14:31 dr. Cătălina Voinea: Cum crezi tu că te-a transformat viața de medic pe această specialitate?
14:37 dr. Darius Morariu-Marina: M-a transformat, și îmbătrânim. Ăsta este un aspect. Tot timpul dăm vina pe... Când se întâmplă lucruri negative, dăm vina pe medicină sau... Dar este și un lucru: ne maturizăm, trecem prin noi etape ale vieții, ne căsătorim, copii etc. Deci intervin și alți factori normali. Dar m-a schimbat.
15:03 dr. Darius Morariu-Marina: Practic, medicina, profesia de doctor, a fost și primul meu job. Înainte nu muncisem, decât așa, sporadic, câteva săptămâni, vara. Și mi-am dat seama că viața este mai serioasă, că banii pe care îi primisem până la vremea aia de la părinți te costă mai mult când îi muncești tu. Și mi-am dat seama că, la început, când ești iarăși tânăr, trebuie să profiți foarte mult de fiecare moment.
15:41 dr. Darius Morariu-Marina: Pentru că, cu cât vei avansa mai mult în viață, poate vei avea, mai ales în etapa când se nasc copiii, tot mai puține resurse. Deci este important să știi momentele în care trebuie să accelerezi un pic, când iarăși trebuie să frânezi, ca să ai un anumit echilibru. Și cred că asta am învățat, în mare. lucru. Asta m-a schimbat. Am învățat când să reduc, când din nou este nevoie să fiu un pic mai harnic, să zic așa, și să am un echilibru între aceste două.
Cum funcționează hematologia-oncologia în Austria? 16:15
16:17 dr. Cătălina Voinea: Uite, și pentru mine este o noutate treaba asta și de asta și eu sunt curioasă: cum funcționează specialitatea de oncologie-hematologie în Austria?
16:29 dr. Darius Morariu-Marina: Eu aș zice că, personal, eu aș alege să fie altcumva, dacă aș putea. Inițial, eu voiam să fiu hematolog. Era ce mi-a atras cel mai mult atenția. Și aici, fiind împreună și oncologia, și hematologia, chiar mi se oferă posibilitatea să le fac pe amândouă. La sfârșit, când terminăm, toți suntem medici și oncologi, și hematologi; în teorie trebuie să le dominăm foarte bine pe amândouă, dar sunt reguli nescrise prin care fiecare merge, să zicem, într-o anumită direcție, mai ales la viteza cu care funcționează oncologia în momentul de față. Chiar, să zicem, sunt specialiști pe o anumită sferă, cum ar veni gastrointestinal, plămâni sau urologic. Deci, iarăși, încă o dată specializat.
17:27 dr. Darius Morariu-Marina: Dar, în mare parte, primele nouă luni sunt un stagiu general, care e mai mult medicină internă. Și după acele nouă luni încep, practic, specialitatea de oncologie, pe o secție de oncologie și hematologie, deci toate împreună. Și în funcție de cât de mare este secția, practic, secția are posibilitatea de a-ți oferi tot rezidențiatul acolo sau trebuie să te trimită și în alte stagii. În cazul meu a fost că a mai trebuit să mai fac nouă luni: pulmo, de exemplu, cardio și gastrointestinal. Deci am mai făcut asta, încă trei luni.
18:14 dr. Darius Morariu-Marina: Și, practic, rezidențiatul durează șase ani și după șase ani e terminat. Ăsta este rezidențiatul nou, pe care eu l-am făcut. Colegii mei aveau un alt fel de rezidențiat, și anume făceau cinci ani de medicină internă plus doi de supraspecializare, hemato-oncologie. Chiar dacă în mare, în mare parte, cam tot este același lucru. Dar un lucru de precizat e că toți specialiștii pe care o să-i aibă deși ne s-ar decide să vină în Austria, toți specialiștii pe care o să-i ai ca îndrumători, o să fie atât medici generaliști sau medici de familie,
19:04 dr. Darius Morariu-Marina: adică vor avea trei ani la început experiență, plus cinci ani rezidențiatul. Deci toți vor avea o experiență de minimum zece ani în domeniu, lucru care face, zic eu, o diferență foarte mare, pentru că tu, când începi rezidențiatul, practic nu ai deloc niciun fel de experiență, și deja să zici că medicul tău îndrumător face lucrul ăsta de zece, cincipe ani, dacă nu și mai mult.
Care sunt condițiile pentru a fi acceptat ca medic în Austria? 19:30
19:30 dr. Cătălina Voinea: Care sunt condițiile ca să fii acceptat ca medic rezident în Austria?
19:37 dr. Darius Morariu-Marina: Este foarte, din punctul ăsta de vedere, aș zice că este foarte simplu și ușor. Singurul lucru care îți trebuie este examenul acesta de limbă. Mai e un certificat pe care îl primești de la București; ar fi certificatul de conformitate, așa se numea la vremea aia, în 2014. Și după aia, efectiv, îți depui dosarul și, în funcție de zonă și de cerere, vei începe, să zicem, poate de la trei luni după ce ți-ai depus dosarul, poate chiar și până la șase luni.
19:37 dr. Cătălina Voinea: Îți depui dosarul în ce spital vrei tu sau în mai multe, astfel încât să ai mai multe variante?
20:15 dr. Darius Morariu-Marina: Nu, de obicei îți depui... Tu poți accesa și spitalul direct, dar majoritatea străinilor care vin sau majoritatea medicilor la început își depun dosarul, cum ar veni, la un sediu central, la autoritatea centrală. Și cei de acolo, efectiv, îți zic: „La spitalul ăsta avem în trei luni, la spitalul ăsta avem în șase luni, unde vrei să începi?”
20:44 dr. Darius Morariu-Marina: Cam așa. Sau, dacă ai fost în practică, să zic, la spitalul ăla, clar că poți să-ți depui și, dacă ai fost plăcut, cei de acolo să facă oarecum o presiune ca să primești un loc mai repede, când va fi liber.
Percepția străinilor asupra românilor 21:03
21:03 dr. Cătălina Voinea: Uite, de exemplu, eu mereu m-am gândit dacă vreodată ți se duce sentimentul că ești un străin în altă țară sau dacă restul oamenilor, cei care sunt acolo, se opresc vreodată să te considere un străin.
21:03 dr. Darius Morariu-Marina: O, da. Deci întrebarea ta, practic, este dacă tu simți că cei de aici te consideră străin. Și, da, da, să zicem, asta simți oarecum oriunde.
Cât de diferită este abordarea pacienților (implicit și tratamentul) față de România? 21:38
21:39 dr. Darius Morariu-Marina: Simțeam și în Spania, unde nimeni nu mă recunoștea, după, practic vorbesc ca un nativ limba spaniolă; nimeni nu-și dădea seama că eu aș fi român. Dar când ajungeam la numele meu sau când ne cunoșteam mai bine, de multe ori realizam chestia asta, că intram, să zic, în aceeași pungă cu restul românilor. Adică experiența pe care o avuseseră persoanele acelea cu ceilalți români, intram și în aceeași... Asta e un lucru inevitabil. Asta facem și noi în România.
22:19 dr. Darius Morariu-Marina: Acum au început să apară tot mai mulți străini în România, am înțeles, și pentru noi să fie oarecum un lucru mai normal. Și noi cred că facem chestia asta, adică ne lăsăm conduși de stereotipuri: italienii sunt așa, francezii sunt așa.
22:19 dr. Cătălina Voinea: Ok. Cum vezi tu, nu știu dacă poți să răspunzi la întrebarea asta, pentru că nu ai experiență cu rezidențiatul din România, dar poate din auzite sau, nu știu, poate ai o oarecare opinie, cât de diferită este abordarea pacienților și tratamentul în Austria față de România?
23:04 dr. Darius Morariu-Marina: Da. La întrebarea asta nu pot să-ți răspund în funcție de ce am auzit de la prietenii mei din România, cu care țin legătura și cât de cât mi-au povestit. Aș putea zice că aici este totul mult mai organizat. Nu trebuie să-ți bați capul cu foarte multe lucruri administrative. Adică chiar poți să te ocupi doar de medicină. Ok. Și încă un aspect: nu-ți trească niciodată să-ți faci griji de resurse, de finanțe. Deci tot timpul va exista suficient suport financiar din partea spitalului ca tu să mergi la congrese bune, ca tu să te specializezi în continuare. Astea două aspecte mi se par cele mai importante.
Cum arată o zi din viața unui medic rezident pe oncologie-hematologie în Austria? (inclusiv program de lucru și gărzi) 23:55
23:56 dr. Cătălina Voinea: Păi, atunci hai să ne spui un pic cum arată o zi din viața unui rezident, pentru că eu știu cum e viața unui rezident în România și vreau să știu cum e viața unui rezident acolo. Ce faci tu? Ce atribuții ai? Dacă îți lipsește ceva?
24:11 dr. Cătălina Voinea: Sau, nu știu. Sunt convinsă că sunt o grămadă de lucruri pozitive pe care le ai de spus, și să facem așa o comparație cu România.
24:11 dr. Darius Morariu-Marina: Aici iarăși e greu să răspunzi în puține cuvinte, că e diferită viața unui rezident de anul 1 cu unul de anul 2, cu unul de anul 3; unde să luăm mijlocul? Să luăm anul 3?
24:11 dr. Cătălina Voinea: Dacă tot ai pomenit că e diferit anul 1 de anul 2, cum e anul 1?
24:43 dr. Darius Morariu-Marina: Păi, anul 1 mi se pare că faci munca, sună urât, dar munca cea mai de jos. Adică nu prea iei nicio decizie și, dacă iei vreo decizie, toate sunt rele, de obicei. Îndrumătorul are tot timpul dreptate, el știe mai bine, și încerci să înveți. Cam așa ar fi.
25:08 dr. Darius Morariu-Marina: În mare, aș zice că nu prea ai ocazia să iei foarte multe decizii. când deja ai o anumită experiență, și vei fi tot timpul pe secție, la început, ca tot timpul să fii supravegheat. Să ai tot timpul un coleg în jurul tău care te supraveghează, care vede dacă ai făcut totul bine. Un coleg care nu tot timpul trebuie să te aștepți că îți va răspunde frumos sau că va avea înțelegere pentru tine și va fi acolo ca un coach pentru tine. Și dacă la un moment dat îți răspunde urât, tu să zici: „Wow, ce-am făcut?”
25:49 dr. Darius Morariu-Marina: Dar din anul 3, practic, să zic ziua mea cam cum este din anul 3: la 8 începem raportul de gardă, care, personal, nu durează foarte mult, pentru că vorbim... adică fiecare pacient care, să zicem, e un pic mai interesant sau este ceva de discutat este prezentat și fiecare își dă cu părerea; se încearcă, cel puțin în departamentul din care fac eu parte, se ține foarte mult la o decizie în echipă. Adică nu prea se încurajează chestia asta, să iei decizia singur. Și tot timpul mai întrebi și pe altcineva, poate cineva are altă idee.
26:31 dr. Darius Morariu-Marina: Și asta se întâmplă între 8 și 9, și de la 9, dacă ești pe secție, mergi și vei face vizita, deci practic numai mergi pe secție și primești pacienți care trebuie să fie internați, sau, dacă ești în ambulatoriu, începi acolo și vei vedea la început, să zicem, pacienții care primesc tratament în aceeași zi, pacienți după aia care urmează să primească a doua zi și trebuie comandat; după aia urmează, să zicem, dacă au fost vreo computer tomografie,
27:05 dr. Darius Morariu-Marina: lui un MRT sau un tumor board, pacienții ăia urmează mai la sfârșit să-i vezi și, în ultimul rând, deci în ultimele ore ale zilei, vei vedea tot timpul pacienți noi, adică care vin, nu prea au habar de roza lor, trebuie să le explici ceea ce înseamnă, ce implică tratamentul, și undeva la ora două, plus-minus, două jumate, poate chiar trei, ar trebui să se termine.
27:05 dr. Cătălina Voinea: Deci e foarte eficient.
27:05 dr. Darius Morariu-Marina: Da, se termină programul și poți pleca acasă.
27:05 dr. Cătălina Voinea: Faceți și gărzi?
27:05 dr. Darius Morariu-Marina: Da, există tot timpul un specialist și un rezident de gardă 24 de ore și ei rămân; deci, când toată lumea pleacă la 2–3, ei rămân până a doua zi dimineața.
27:05 dr. Cătălina Voinea: Cam câte faci pe lună?
27:56 dr. Darius Morariu-Marina: La început făceam chiar... și am ajuns să fac și 5. Ok. Dar făceam în medie mai mult 4, și acum deja am scăzut la 3, pentru că iarăși sunt colegi cărora le place să facă mai multe gărzi ca să fie mai puțin în fiecare zi, unii colegi care zic: „Pe mine nu mă deranjează să vin zi de zi la lucru, de luni până vineri, important este ca la prânz să pot pleca acasă și să fiu cu familia sau să mai fac ceva activități.” Și cam în grupa aia mă încadrez eu, nu prea îmi place să rămân la spital atâtea ore.
27:56 dr. Cătălina Voinea: Adică poți să-ți alegi?
28:35 dr. Darius Morariu-Marina: Da, poți să spui: „Eu aș prefera să fac 3 gărzi.” Clar că se va nimeri uneori să nu fim suficienți sau să fie perioadă de vacanță și să trebuiască să faci 4, dar se întâmplă foarte, foarte rar, deci de obicei gărzile le acoperim cât de cât cu ușurință.
Despre salarii și alte beneficii în Austria (cu informații despre stilul de viață și costuri) 28:55
28:54 dr. Cătălina Voinea: Zi-mi un pic despre salariu: cum este salariul în Austria la un medic rezident?
28:54 dr. Darius Morariu-Marina: Acum o să zic din amintiri, mai ales la început, dar din câte îmi amintesc eu, în funcție... și sunt clar zone mai, să zic așa, nu defavorizate, pentru că acolo ar fi ceva rău, ci pentru că, fiind într-o zonă mai izolată a Austriei, să zicem, există mai puțin interes decât cum ar fi în capitală, în Viena, și acolo s-ar putea
29:25 dr. Darius Morariu-Marina: să se plătească un pic mai bine; de exemplu, spre Elveția, ei având la fel competiția cu Elveția, ca să nu le plece medicii, trebuie să urce și un pic salariile. Dar aș putea zice că, ca rezident, începi la început indiferent, deci nu există să câștigi mai mult dacă ești pe chirurgie; să câștigi mai mult clar, există anumite sporuri, dar cred că sunt nesemnificative, din câte știu. Deci aș putea zice că pleci de la undeva de la 2700, deci
29:57 dr. Darius Morariu-Marina: salariul pe care tu îl primești efectiv, și poate te-ai putea duce în Viena, unde sunt printre cele mai mari, undeva la 3000, cu poate 3200, 3100, cu 3–4 gărzi. Deci de acolo pleci și în fiecare an îți va crește salariul, deci un medic poate în ultimii ani va face mai ușor 3100 și până în 3500 sau chiar poate 3600. Un lucru, iarăși, de precizat e că tot timpul primim al 13-lea și al 14-lea salariu, deci există; de patru ori pe an îl primești împărțit, atunci vei primi încă o dată.
30:39 dr. Darius Morariu-Marina: Nu știu, în România aveți al 13-lea și al 14-lea salariu ca rezidenți?
30:39 dr. Cătălina Voinea: Nu știu, și eu nu știu despre ce vorbești.
30:39 dr. Darius Morariu-Marina: Da, și pe lângă al 13-lea și al 14-lea salariu, da, iarăși ești susținut la congrese, la sudă din partea spitalului. Ok. Și, de exemplu, eu fac practic cursul de medic nutriționist și a costat undeva aproape la 3000 de euro, și spitalul va suma undeva la 1500, restul restul plătesc deci ești susținut în continuare,
31:23 dr. Darius Morariu-Marina: chiar dacă ar putea spitalul să zică: „Dar ce are de-a face nutriția cu oncologia?” Chiar dacă sună amuzant lucrul ăsta, dar ar putea să spună: „Nu ne asta faci tu că vrei.” Oarecum, dar te susțin. Și, când ești specialist, cu gărzi, poate ești undeva la 4500–5000 de euro, și iarăși probabil în unele zone chiar 5500, și crești cu cât trece timpul; o dată la 2 2 ani crește. Dar iarăși, când mă întreabă cineva de salarii,
31:58 dr. Darius Morariu-Marina: pentru că întrebarea asta o primesc des, e important și să precizez ce costă o casă aici, să zic, la 10–20 de minute de unde e spitalul dacă vrei să iei o casă și este locuibilă cât de cât, nu o construcție veche, eu zic că în momentul de față sub 400.000 de euro n-are nici rost să te gândești; deci, dacă nu vrei să pierzi mult timp, te gândești la 500. Acolo este wow.
32:39 dr. Darius Morariu-Marina: Deci și asta trebuie tot timpul... Degeaba câștigi mai mult, dacă oricum la sfârșit îl vei cheltui.
32:39 dr. Cătălina Voinea: Din ce înțeleg, dacă faci mai multe gărzi, ești mai bine plătit?
32:39 dr. Darius Morariu-Marina: E foarte greu; cred că și de aia, când primim foaia unde exact scrie orele, e așa de complicat, că nici eu acum și mulți colegi dintre ai mei nu ne-am dat seama chiar care ar fi formula ca să câștigi
33:15 dr. Darius Morariu-Marina: mai mult. Dar, în teorie, da, cu câte gărzi ai face mai multe ar trebui să-ți crească salariul, dar există și anumite praguri unde la un moment dat ești, cum ar veni, frânat. Cum ar veni: primele 10 ore suplimentare sunt 100% plătite, următoarele deci nu se plătește impozit pe ele; următoarele, 25 până la 35, se plătește impozit, dar totuși le primești 100%, și tot ce trece peste 35 de ore suplimentare se plătește
33:57 dr. Darius Morariu-Marina: doar cu 50%. Și practic gărzile astea, orele efectiv vin băgate în orele suplimentare; tu doar vei primi sporul pe gardă, cum ar veni, adică tu nu primești nu poți să zici că o gardă e X bani.
33:57 dr. Cătălina Voinea: Ok. Pe lângă faptul că spitalul te încurajează și te susține dacă vrei să faci un anumit curs și îți plătește 50%, mai ai și alte beneficii? Nu știu, primești ceva bonuri de masă sau te ajută cu cazarea, cu, nu știu,
34:34 dr. Cătălina Voinea: o cantină, ai un preț special la cantină, nu știu?
34:34 dr. Darius Morariu-Marina: Da, în spital este cantină, unde mănâncă tot spitalul, efectiv, deci indiferent dacă ești medic sau, să zicem, muncești ca inginer în cadrul spitalului, și cred că auzisem undeva că ar fi la 3 euro meniul. Și, practic o lucrănit deci nu ai niciun fel și cazarea, sunt spitale care, iarăși, dacă sunt foarte departe, de multe ori au un fel de mici apartamente sau cămine, ca să
35:18 dr. Darius Morariu-Marina: poți locui acolo, să nu trebuiască... să nu fie, cum ar veni, locuința un impediment ca să zici: „Vin de luna viitoare.” Și mulți străini sau mulți români au început așa în Austria; majoritatea pe care îi cunosc eu au început într-un spital foarte mic, cu patru secții: anestezie, chirurgie, și medicină internă și ginecologie, astea cele patru principale, să zic așa, și au început acolo stând într-un apartament pentru care tu plătești chirie, dar, iarăși, comparativ cu cât ar fi o chirie chiar în locația aia, e mult mai ieftină.
Cum a ajuns în Austria și opiniile lui despre rezidențiatul în afara României 35:57
35:57 dr. Cătălina Voinea: Tocmai acum realizez că, vorbind, în capul meu nu are sens, că nu nu te-am întrebat de la bun început cum ai ajuns în Austria și de ce nu ai continuat să faci rezidențiatul în România și, mai ales, de ce nu te-ai întors în Spania.
35:57 dr. Darius Morariu-Marina: Și eu, sincer, m-am întrebat oare să mă întreb lucrurile astea dacă nu poate ziceam: în anul 4 am cunoscut-o pe soția mea, pe Alice, și practic, când am început, deci la sfârșitul
36:35 dr. Darius Morariu-Marina: anului 4 și în timpul anului 5, când am văzut că relația devine serioasă, practic am decis și le-am spus părinților mei, care locuiau în Spania: „Eu cred că nu mai vin, cum plănuisem, înapoi în Spania, ci cred că o să mă opresc în Austria.” Și ce m-a atras foarte mult, ce mă trăgea foarte mult la momentul ăla către Austria era faptul că în Spania la fel trebuia să dau un examen de rezidențiat, și în România,
37:06 dr. Darius Morariu-Marina: chiar dacă nu mă gândeam să rămân în România; pentru mine era clar tot timpul că mă întorc în Spania. Dar faptul că în Austria puteam direct să merg pe secția de oncologie și să zic: „Eu vreau să muncesc aici”, și în teorie să nu fie alt impediment decât voința mea și faptul să existe un loc și șeful sau șefa să mă vrea, suna foarte bine, adică suna să nu am o bătaie de cap din nou,
37:36 dr. Darius Morariu-Marina: să învăț, de exemplu, lucruri chirurgicale, pe mine asta nu mă interesa, oarecum, și iar să trec prin materia aia, la, să zicem, un punct contra.
37:36 dr. Cătălina Voinea: Deci pe soția ta ai cunoscut-o în anul patru de facultate și practic ați decis amândoi, sau dorea ea să meargă în Austria, sau ați decis amândoi să mergeți în Austria?
37:36 dr. Darius Morariu-Marina: Ea era născută aici, părinții erau români, deci practic locuia în apropierea Vienei, avea viață aici, deci nu eu am decis
38:10 dr. Darius Morariu-Marina: să vin aici.
38:10 dr. Cătălina Voinea: Și recomanzi rezidențiatul în afara României sau, nu știu, poate cei care fac totuși rezidențiatul în România și vor să plece ca specialiști în afară?
38:10 dr. Darius Morariu-Marina: Iarăși, asta va fi o părere subiectivă: cred că să pleci pentru a te întoarce s-ar putea să nu se renteze, pentru că practic rezidențiatul e perioada cea mai complicată și, când ajungi, să zic așa, să cunoști sistemul, să te simți mai dezinvolt, tu te întorci iarăși să cunoști
38:51 dr. Darius Morariu-Marina: un al doilea sistem. Deci să pleci pentru rezidențiat ca să te întorci înapoi în România, în funcție de ce... dacă te întorci în spital sau în mediul privat; poate, dacă te întorci în mediul privat, nu este așa de relevant, acolo în continuare tu îți faci regulile, să zic așa. Dar nu prea aș recomanda să te duci ca specialist, da, asta cu siguranță merită, pentru că n-ai nimic de pierdut: te duci un an,
39:18 dr. Darius Morariu-Marina: câștigi o experiență nouă, te duci doi ani, vezi cum se muncește și în alte locuri și sigur vei fi mai câștigat. Eu chiar acum vreau să fac lucrul ăsta, să merg; de simplu o colegă a fost în Elveția un an, ca rezident, dar ai putea și ca specialist. Aș vrea să merg în Spania, să văd și cum este acolo, aș fi curios. Cam așa.
39:18 dr. Cătălina Voinea: Și practic tu vrei să te duci, după ce termini
39:47 dr. Cătălina Voinea: rezidențiatul, în Spania, să vezi cum e, pentru că acolo, dacă te duci în rezidențiat, trebuie să dai examen?
39:47 dr. Darius Morariu-Marina: Nu, dacă te duci practic ca un medic vizitator, ai mai mult o funcție de a învăța; nu cred, sigur nu trebuie să dai. Asta e numai în cazul în care tu, ca și în România, vrei să faci specialitatea de chirurgie: dai examenul de rezidențiat și, în funcție de scorul tău, de punctele pe care le-ai obținut, îți alegi; exact același sistem, îți alegi într-o anumită zonă o anumită specialitate.
39:47 dr. Cătălina Voinea: Bun, pentru cei care ne urmăresc și practic vor să știe mai multe despre această specialitate, aș vrea să te întreb
Cum manageriază cazurile dificile? (și două exemple de cazuri care l-au impactat) 40:35
40:34 dr. Cătălina Voinea: cum este acolo în ceea ce privește cazurile dificile, cum le manageriezi tu și dacă ai susținere sau ajutor din partea îndrumătorilor.
40:34 dr. Darius Morariu-Marina: Eu, eu fiind acum o să zic ceva așa, eu, fiind român, sunt mai individualist. Ok. azi Colegii mei au stres mi se pare că simt mai mult nevoia de a munci în echipă, de a lua decizii tot timpul împreună. Nu cred că are de-a face cu faptul că nu ar ști răspunsul, ba da,
41:12 dr. Darius Morariu-Marina: ei știu ce răspuns ar da, ei dau așa un simțământ că, dacă întreabă pe cineva, e 100% drumul cel bun. Eu, de obicei, dacă sunt foarte sigur, mă gândesc că nu are rost să întreb, pentru că poate chiar primesc un răspuns care nu îmi convine, că s-ar putea ca și persoana cealaltă să vadă chiar greșit, pentru că, în funcție și de îndrumătorul pe care urmează să-l întreb, mă gândesc de două ori dacă să-l întreb, să nu cumva
41:44 dr. Darius Morariu-Marina: să-mi schimbe planul pe care eu, să zic, inițial că ar fi bun. Și dacă este un caz, să zicem, o boală despre care nu-s prea citit, atunci mă gândesc care ar fi cea mai bună persoană, și peste lucrul ăsta aici avem posibilitatea... și chiar, de exemplu, acum am avut o întrebare recent de endocrinologie și i-am scris la un profesor și mi-a răspuns; era chiar la un congres în Istanbul, în Turcia, mi-a răspuns chiar, nu știu, după două,
42:16 dr. Darius Morariu-Marina: trei ore: „Stai liniștit, că e bine așa.” fără așa Deci chiar dacă nu-l cunoști pe persoana nu-l cunoști pe persoana aia, îți va răspunde doar din cauză că ești coleg, cum vede el cazul.
42:16 dr. Cătălina Voinea: Ce drăguț, wow, ăsta e așa un ajutor!
42:16 dr. Darius Morariu-Marina: În același timp, îți va răspunde, foarte trebuie să-ți dai seama că este o părere care poate fi și foarte superficială în multe cazuri, pentru că el nu poate să aibă toate informațiile pe care le ai; trebuie să-l întrebi foarte
42:47 dr. Darius Morariu-Marina: concis.
42:47 dr. Cătălina Voinea: Să zicem, este vreun caz pe care l-ai avut și te-a frapat și pe care, bineînțeles, dacă dorești, să-l povestești sau să ne spui cam ce lecții ți-ai luat de acolo, din punct de vedere emoțional sau al greutății, cât de greu a fost cazul?
42:47 dr. Darius Morariu-Marina: Și, dacă tot ai deschis subiectul, am tot timpul o colegă care spune, că asta nu știu dacă tradus mot-à-mot are vreo semnificație, spune că am o igienă psihoemoțională foarte bună; ea spune
43:31 dr. Darius Morariu-Marina: oarecum și un pic negativ, pentru că mă întreabă: „Îți mai amintești de cazul ăla despre care ți-am spus?” Și eu spun: „Nu mai știu.” Zice: „Păi cum, că l-ai văzut ieri! zice Cum să nu mai știi?” Zic: „Nu știu, că uit, uit, sincer.” Și asta cred că, iarăși, una e să știi uneori să închizi dosarul și numai dacă trebuie să-l deschizi din nou să-ți amintești, să nu ai tot timpul pacienții în gândul tău; te trezești
43:55 dr. Darius Morariu-Marina: la 12 noaptea: „Vai, am uitat să scriu medicamentul ăla! Vai, am uitat să comand aia!” E un lucru care te poate termina psihic, deci trebuie să încerci să închizi emoțional. Cel mai mult, două cazuri, așa, foarte pe scurt: era un pacient care, iarăși, din nou repet, chiar dacă l-am văzut de atâtea ori, i-am uitat și diagnosticul, n-aș mai fi sigur care era diagnosticul, dar era tânăr, era de vârsta mea și tot timpul venea cu fata lui,
44:29 dr. Darius Morariu-Marina: care avea undeva la 5 ani, cu soția; tot așa, oarecum mă regăseam în povestea lui. Și practic el avea o infiltrație a măduvei osoase și tot timpul primea transfuzii, atât de trombocite, cât și de eritrocite, ca să rămână în viață. Scopul era să rămână în viață până fata lui să meargă în prima zi la școală, și era destul de emoțional; în fiecare zi: „Mai vreau, mă lupt, că vreau să o duc la școală,
45:10 dr. Darius Morariu-Marina: doar știți de ce sunt aici.” Și, până la urmă, a decedat; a ajuns să o ducă în prima zi la școală și după aia a murit, a decedat. Și câteva luni mai târziu chiar i-am întâlnit din nou pe soția aia și pe fata aia și îmi amintesc că m-au recunoscut și oarecum dădea să plângă; eu nu știam ce să-i spun. Oarecum a fost un... din punct de vedere al emoțiilor, mi-am dat seama cât
45:46 dr. Darius Morariu-Marina: cât de multă putere îți trebuie ca să treci peste momentele alea în care deja, să zicem, sunt povești care chiar sunt mai dramatice. După aia, recent, am avut o pacientă româncă, care 3 ani aproape 2–3 ani a fost în tratament, și practic a zis, pentru că ne înțelegeam foarte bine, a zis: „Aș vrea să te văd încă o dată înainte să mori am mers la ea acasă și practic am stat, nu știu cât am stat,
46:23 dr. Darius Morariu-Marina: vreo oră, ținând-o de mână și vorbind cu ea, în ultimele ore, să zic, ale vieții; au mai durat un pic mai mult decât mă așteptam. Și nu ai cum să păstrezi distanța de emoțiile astea, n-ai cum să te comporți ca și cum nu ți s-ar întâmpla nimica. Chiar dacă ai impresia că, atunci când ai închis ușa la spital și vii acasă, ești tot același, nu, nu ești tot același; emoțiile toate prin care ai trecut, în subconștientul tău,
46:55 dr. Darius Morariu-Marina: au un anumit efect. Deci încărcătura emoțională... și nu-mi amintesc acum, dar sunt cazuri de genul aproape în fiecare zi, numai tu trebuie să fii suficient de atent să-ți dai seama. De multe ori ne uităm la pacienți doar din punctul de vedere a tot ce ține de medicină și uităm omul din spate, dar, dacă ai sta să-l întrebi care este povestea lui, fiecare pacient ar putea să-ți lase o poveste care să te impresioneze din punct de vedere emoțional. Din punct de vedere medical, nu-mi amintesc acum niciun caz care să zic că ar fi interesant.
46:55 dr. Cătălina Voinea: Păcat, asta e bine să ți le scrii tot timpul, așa le ai. Medical, ne putem referi și, de exemplu,
Cum pregătește un pacient pentru primirea diagnosticului? 47:51
47:50 dr. Cătălina Voinea: dacă tu ai vreun protocol anume sau cum pregătești pacientul și familia lui pentru primirea diagnosticului de cancer.
47:50 dr. Darius Morariu-Marina: Mie mi se pare că pacienții care vin la noi, în mare parte, sunt nepregătiți pentru ce urmează. Mi se pare că ceilalți colegi, chirurgi, medici de familie, urologi, iarăși, de la care primim trimiteri, încearcă să să evadeze discuții discuții discuții aceasta spun că „Aveți un cancer”, sau de multe ori folosesc cuvântul „tumoră” și pacientul nu înțelege
48:41 dr. Darius Morariu-Marina: este benină este malignă; nu li se explică, pentru că ei spun că lucrul ăla aparține de oncolog și el trebuie să se ocupe, lucruri care nu văd neapărat așa. Mi-aș dori de multe ori ca pacienții să aibă o anumită idee, pentru că atunci n-ar mai fi șocul așa de mare. De multe ori, de-aia eu tot timpul îi întreb prima oară: „Ce știți sau ce vreți să întrebați?” Îi las pe ei prima oară să conducă discuția,
49:14 dr. Darius Morariu-Marina: îi las pe ei să se simtă în largul lor. Sunt pacienți care vin cu un caiet cu 10 întrebări îl scriu să vede că sunt frământați; sunt și pacienți, invers, care sunt informați un pic greșit, li ți explică că ar fi mai rău decât într-adevăr este, și sunt cei care la sfârșit, după ce au fost informați ce implică, sunt ușurați, zic: „A, păi dacă știam că este chiar așa, nu aș fi slăbit
49:45 dr. Darius Morariu-Marina: 8 kile în 4 săptămâni de stres.” Indiferent de diagnostic, mulți slăbesc chiar din faptul că sunt stresați, din cauză că nu știu ce se va întâmpla cu ei. Și, după ce îi las pe ei să vorbească, încerc să le explic ce înseamnă diagnosticul, ce înseamnă în cel mai rău caz, ce se poate întâmpla, care sunt lucrurile cele mai rele, și tot timpul încerc să termin cu cele pozitive și cu ce este cel mai bun
50:22 dr. Darius Morariu-Marina: ce se poate întâmpla. Le dau și scenariu deci tot timpul este un scenariu foarte rău, un scenariu de mijloc și un scenariu cel mai bun. Încerc să termin tot timpul cu scenariul cel mai bun; mi se pare că ei atunci se focusează și pe aspectul ăla și încearcă să lupte și văd ca obiectiv rezultatul cel mai bun. Unii ar putea să spună că oarecum îi manipulez, ca să se gândească că s-ar putea întâmpla ce e cel mai bun, și vor fi dezamăgiți. Nu cred neapărat, cred că
Cum funcționează angajarea după finalizarea rezidențiatului în Austria? 51:05
51:04 dr. Cătălina Voinea: Spune-ne un pic cum funcționează angajarea după ce termini rezidențiatul: rămâi în spitalul ăla, ai un loc de muncă asigurat sau trebuie să te duci să-ți cauți la privat sau altceva?
51:04 dr. Darius Morariu-Marina: Eu cred că majoritatea de cunoștințe care le am au rămas în acel spital, deci rar se întâmplă; cred că trebuie să faci un rezidențiat foarte rău ca să nu poți să rămâi, adică ori să ai conflicte, ori să nu... chiar dacă, să zic, ai terminat rezidențiatul,
51:45 dr. Darius Morariu-Marina: ți-ai luat examenele de specialitate, să cumva totuși să nu să nu dai suficientă siguranță că vei putea face jobul ăla ca specialist; sau spitalul ăla să fie foarte plin. Practic, cum ar veni, în spitale foarte mari, centre universitare, s-ar putea, când termini, să fie o luptă între cei trei-patru rezidenți, o luptă ca unul să primească un loc de specialist, dar și în cazul ăla te vei putea duce la un spital poate la 10–20 de minute cu transportul public și vei găsi undeva un loc. Ok.
Opinia lui despre companiile farmaceutice 52:30
52:27 dr. Cătălina Voinea: Cum vezi tu firmele farmaceutice și practic sumele care se plătesc doctorilor pentru prezentări sau atunci când li se finanțează congresele medicale?
52:27 dr. Darius Morariu-Marina: Da, asta este iarăși o temă foarte sensibilă. Am un coleg, chiar, de exemplu, care chiar muncește pentru o editură, pentru o firmă, nu vreau să zic numele, pentru care editează, care fac meta-analize. Ok. El are o părere mai rea despre firmele farmaceutice, nici nu vrea să discute cu niciun reprezentant,
53:16 dr. Darius Morariu-Marina: nu vrea să meargă prea mult la congrese; îți zice că te poți informa și din jurnale de medicină și de pe internet, nu ai nevoie să mergi neapărat la un congres ca, cum ar veni, să primești un pic de manipulare, să zic așa. El zice că de multe ori la congrese mai poți să fii indus într-o anumită direcție. Într-adevăr, la congresele internaționale sau de renume, unde sunt toate firmele farmaceutice, este ca la fotbal, să zic,
53:51 dr. Darius Morariu-Marina: joacă toate echipele; dacă te duci la un congres mai mic, să zic așa, un campionat local, unde este numai o firmă, clar că firma aia va avea interesul să vorbească despre studiile, medicamentele lor. Chiar dacă am impresia că de fel am făcut și eu prezentări, și nu una, pentru firme farmaceutice și niciodată nimeni nu mi-a spus ce ar trebui să prezint. Deci am avut o temă, cancerul de stomac, și eu am avut libertatea să prezint studiile
54:24 dr. Darius Morariu-Marina: pe care le-am considerat potrivite. Clar că tot timpul s-a întâmplat să fie și ale celor, care a firmei căruia mi-a cerut lucrurile astea, dar asta e tot timpul ți se va întâmpla. Și eu văd că am am nevoie de firmele farmaceutice, pentru că ei investesc o foarte mare parte, deci investesc o cantitate foarte mare de bani în cercetare și la sfârșit ei vor rezultatele, adică este vorba de finanțe: ei investesc și vor resurse. Ei știu
55:05 dr. Darius Morariu-Marina: că, la fel, dacă nu investesc nu numai în cercetare, ci și în pregătirea și în formarea doctorilor, s-ar putea ca rezultatele alea să fie mai sărace. De exemplu, dacă un doctor nu este instruit în efectele adverse ale unui medicament, s-ar putea ca, din cauză că nu poate să recunoască la timp efectul advers, pacientul, în loc să primească cinci perfuzii, să primească doar trei și va scădea și rezultatul medicamentului. Deci firma pierde, atât are de pierdut
55:36 dr. Darius Morariu-Marina: și pacientul, pierde luni sau chiar își pierde viața, sau ani, și și firma farmaceutică, pentru că rezultatele economice vor scădea. Și eu simt că de multe ori reprezentanții medicali îmi pot oferi informații mult mai rapide decât aș putea eu. De exemplu, mă interesa de curând dacă dintr-o, să zic, dintr-o anumită perfuzie, era un fel de sticlă, am putea să o lăsăm în frigider ca să o mai folosesc și după o săptămână;
56:12 dr. Darius Morariu-Marina: până eu aș fi găsit informația aia, până aș fi luat eu prospectul în mână, ar fi durat foarte mult. Așa, am sunat: „O pot păstra?” „Nu, nu o poți păstra, trebuie să o arunci”, și s-a terminat discuția. Deci te ajută foarte mult să știi pe cine să întrebi; și nu numai în firmele farmaceutice sunt și doctori, adică sunt colegi de-ai noștri care efectiv chiar aia fac: te informează cum, unde te-ai putea informa
56:42 dr. Darius Morariu-Marina: cel mai rapid despre efecte adverse, despre cum funcționează medicamentul, și posibilitatea de a-l obține. De multe ori nu avem acces la medicamente din cauză că încă sunt în stadiu de aprobare la autoritățile europene, dar faptul că firma farmaceutică oferă, să zicem, trei luni gratuit ne face să avem acces la medicamentul și ăsta este un ajutor. Da.
Ce anume este adesea trecut cu vederea și și-ar dori ca ceilalți medici să îl cunoască despre hematologie-oncologie? 57:17
57:15 dr. Cătălina Voinea: Ce anume este adesea trecut cu vederea și ai vrea ca ceilalți colegi medici ai noștri să cunoască despre specialitatea ta?
57:15 dr. Darius Morariu-Marina: Ce ține de hematologie, mi se pare că ar trebui să existe anumite noțiuni de bază; de multe ori am primit și trimiteri cu lipsă de fier. se pare că orice medic ar trebui să poată trata lipsa de fier sau să o poată identifica, sau lipsa de vitamina B12, deci sunt anumite noțiuni,
57:58 dr. Darius Morariu-Marina: sau când cineva trece printr-o infecție ce se întâmplă cu trombocitele, ce se întâmplă cu leucocitele în un post de fiecare dată când un pic, să zic, analizele arată ciudate le trimiți la hematolog; asta ar fi primul lucru. Și, și la oncologie, și la hematologie, ce mi se pare important e care ar fi următorul lucru de făcut. De exemplu, dacă un pacient are un limfom, nu poți să aștepți luni întregi până îl trimiți, trebuie să îl trimiți
58:35 dr. Darius Morariu-Marina: foarte de urgență, ca să își poată începe tratamentul. Dacă este vorba de o leucemie, o leucemie cronică în control, la fel, nu încerci să-l trimiți a doua zi, ci știi că ai un anumit timp: îl poți trimite într-o lună; dacă analizele sunt în regulă, îl poți trimite chiar în două, chiar în trei. Să cunoască oarecum timpii, cât timp avem efectiv, când trebuie luată treaba mai în serios și când trebuie un pic mai pus pauză, ca să nu se sperie nici pacientul, că dacă tu îi spui „Trebuie să mergeți pe oncologie”, ar putea să tresară și să zică: „Wow, ce s-a întâmplat?” Corect.
Minusuri și provocări ale specialității 59:25
59:23 dr. Cătălina Voinea: Minusuri ai întâlnit sau provocări de care te-ai lovit în specialitatea asta?
59:23 dr. Darius Morariu-Marina: Da, provocarea cea mai mare este, aș zice, să înveți într-un... mi se pare că e timpul foarte scurt, adică începi în anul 1 și după aia, în anul 3, trebuie deja să iei multe decizii, deci timpul joacă împotriva ta. Trebuie efectiv, pentru că, dacă ești foarte obișnuit să fii dependent de cei din jur și nu poți să iei
1:00:08 dr. Darius Morariu-Marina: propriile tale decizii, mi se pare că și progresele tale vor fi foarte, foarte lente. Ideea este când ești deja specialist, dacă ar fi să ai un cabinet, să poți să iei în mare parte 80% din decizii fără să transpiri, să zic așa, fără să intri în panic că „Vai, nu știu răspunsul, oare ce fac acum?” Ok.
Cea mai mare satisfacție în hematologie-oncologie 1:00:32
1:00:31 dr. Cătălina Voinea: După aproape șase ani, că zici că termini rezidențiatul, vreau să ne spui care e satisfacția cea mai mare pentru tine.
1:00:31 dr. Darius Morariu-Marina: Satisfacția cea mai mare este că pacienții... pacienții, clar, asta se întâmplă la orice coleg, deci nu vreau să dau ideea că m-aș lăuda sau că aș fi deosebit; la unii mai mult, la unii mai puțin, și asta este adevărul. Dar faptul când un pacient zice: „Vreau să vin din nou la dumneavoastră, vreau m-ați simțit,
1:01:06 dr. Darius Morariu-Marina: m-am simțit așa de bine, nimeni nu a vorbit cu mine cum ați vorbit dumneavoastră, nimeni nu mi-a explicat, nimeni nu și-a luat atâta timp; dacă mi-ar fi explicat și mie cineva așa de la început, aș fi înțeles și eu, că chiar așa prost nu sunt”, am mai auzit. Deci satisfacția cea mai mare
Abilități necesare în specialitate 1:01:27
1:01:26 dr. Darius Morariu-Marina: când vezi că ai rezultate, aia este, practic, nu numai atât, rezultate că pacientul apreciază munca ta, ci și cazuri pe care după aia, să zic, le poți publica sau le poți prezenta la congrese și oarecum te lauzi prin cum am manageriat eu cazul ăsta: am scos maximul ce s-a putut, deci am scos cât mai mult se putea, și aia este satisfacția.
1:01:26 dr. Cătălina Voinea: Sunt ceva calități sau abilități despre care zici tu că sunt strict necesare pentru a avea succes
1:02:02 dr. Cătălina Voinea: în specialitatea asta?
1:02:02 dr. Darius Morariu-Marina: Da, din cauză că tot timpul apare un studiu nou. Deci eu tot timpul am jurnalele, să zic, activate: dacă îmi trimite o notificare pe e-mail, citesc; să zicem, am în mașină tot timpul reviste și tot timpul mă gândesc dacă astăzi am citit un nou articol; e un lucru pe care îl știu în plus. Și trebuie să ai tot timpul dorința asta de a te tot timpul învăța ceva nou. Deci nu este
1:02:40 dr. Darius Morariu-Marina: ceva care... per total, tot timpul medicina este așa, niciodată dar cred că sunt specialități care sunt mai statice, adică rămân într-o anumită... ai ajuns la un anumit nivel și poți să înveți prin experiență, dar oncologia este mai mult, și hematologia, tu înveți citind, tu trebuie tot timpul să afli ce este mai nou, pentru că s-ar putea ca ce a fost standard acum un an să nu mai fie.
Atestate utile în specialitate 1:03:09
1:03:08 dr. Cătălina Voinea: Pe principiul ăsta de învățare continuă, sunt ceva teste pe care le poți face ca să îți îmbunătățești abilitățile sau, nu știu, pe care să le folosești după ce termini rezidențiatul?
1:03:08 dr. Darius Morariu-Marina: Sunt, de la Societatea Europeană de Oncologie, și îmi imaginez că și de la cea de hematologie, sunt ceva examene la care practic la sfârșit primești o diplomă și oarecum îți sunt evaluate cunoștințele tale. Da, în teorie nu este nimic asta e ce-mi place, că tu practic
1:03:49 dr. Darius Morariu-Marina: îți dictezi cât vrei să înveți, cât de mult, cât de bun vrei să fii, și faptul că tot timpul se schimbă mi se pare, nu știu, emoționant, mi se pare lucrul ăsta; mi se pare că nu e plictisitor și asta mă ajută să nu abandonez, să zic. Eu cred că, dacă ar fi fost o specialitate care nu s-ar fi schimbat așa de des, și ce s-ar fi, să zic, o operație care acum se practică de 10 ani și nu se schimbă și rămâne tot la fel, cred că eu m-aș fi plictisit. Ok.
Ce sfaturi i-ar da lui, cel din primul an de rezidențiat? 1:04:28
1:04:27 dr. Cătălina Voinea: Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce sfaturi ți-ai oferi în primul an, în martie 2016? Ai zis 2017.
1:04:27 dr. Darius Morariu-Marina: Dacă m-aș întoarce în timp, aș face din nou tot oncologie-hematologie, asta e clar, dar mi-aș spune, mi-aș șopti tot timpul în ureche: „Take it easy, ia-o și relaxează-te, ai timp.” ai doar Asta e o problemă: de obicei, medicii sunt persoane care au așteptări foarte mari și de la persoanele din jur, cel puțin din experiența mea,
1:05:09 dr. Darius Morariu-Marina: au așteptări foarte mari de la persoanele din jur, de la viață și sunt foarte exigenți cu ei înșiși, și de-aia și rata... acum nu statistici pe care le cunosc cu siguranță, dar am auzit, rata de burnout, rata de sinucidere în sfera asta nu e deloc mică și cred că asta are de-a face cu exigența. Chiar acum câțiva ani, în spitalul unde profesez, n-aș vrea să zic multe, dar un șef al spitalului și-a luat viața într-o gardă, pentru că efectiv nu mai făcea față, adică era așa mult stres, așa de multă muncă, încât a zis că nu mai are niciun farmec, și nimeni nu s-ar fi gândit că ar ajunge
1:06:03 dr. Darius Morariu-Marina: să facă așa ceva, pentru că era un tip normal, ca oricare altul. Și asta ar fi sfatul pe care mi l-aș da: „Ia-o încet, ai tot timpul din lume, dă-ți timp, ai răbdare, învață să accepți înfrângerile, pentru că vor exista, învață să te bucuri de momentele de glorie, de așa-zisă glorie, și de fericire, bucură-te, pentru că sunt ale tale și le-ai câștigat, dar ia-o ușor, ai timp suficient.” Ăsta ar fi.
Ce procent din medici renunță la specialitate? (cu cifre specifice din spitalul unde profesează) 1:06:41
1:06:41 dr. Cătălina Voinea: Ce procent din medicii rezidenți renunță la această specialitate? În spitalul în care ești tu?
1:06:48 dr. Darius Morariu-Marina: Practic, statistic, nu e foarte greu să faci o statistică de când am început eu, deci de când am început eu, asta e din 2016. Deci în perioada asta au renunțat un coleg și o colegă, efectiv, deci două persoane au renunțat în practic șase ani, din câți am terminat. Deci în ăștia șase ani au renunțat doi și au terminat trei, au terminat patru; deci au terminat patru, au renunțat doi, și din ăia patru care au terminat, unul a renunțat și pentru o perioadă, ca specialist. Deci nu e chiar pozitivă, a zis geniapărat deci statistica. Ok.
Ce planuri de viitor are dr. Darius Morariu-Marina în lumea hemato-oncologiei? 1:07:47
1:07:46 dr. Cătălina Voinea: Ce planuri de viitor are doctorul Darius Morariu Marina în lumea hemato-oncologiei?
1:07:46 dr. Darius Morariu-Marina: Planul în continuare este a câștiga experiență în spital, pentru că, pot să spun, după șase ani este clar că colegii care fac lucrul ăsta de 20 de ani au mai multă experiență, dar cred că un lucru trebuie să uităm: noi, care suntem mai tineri, avem puterea aia, energia aia care se pierde de-a lungul anilor, și avem și motivație, deci putem avea anumite atuuri, la fel
1:08:29 dr. Darius Morariu-Marina: ca și ceilalți colegi care au mai multă experiență au atu experiență deci să rămân în spital, ca să câștig experiență în continuare, dar mi-aș dori și foarte mult să fac ceva unde eu pot să decid cum să muncesc, și aș dori să încep împreună cu soția mea o firmă de turism medical.
1:08:29 dr. Cătălina Voinea: Ce ar fi mai exact?
1:08:29 dr. Darius Morariu-Marina: Pacienți care în România nu își găsesc efectiv tratamentul potrivit pentru ei, nu și-au găsit medicul așa-zis de suflet
1:09:04 dr. Darius Morariu-Marina: și au nevoie de a doua părere sau chiar vor să știe care ar fi a doua părere în Austria, pentru că de multe ori diferă; chiar și între Franța și Austria sunt diferite tipuri de tratament, alte medicamente. Și asta cam ar fi obiectivul meu principal; deja am și rezervat un domeniu, ar fi nocancer.ro.
1:09:04 dr. Cătălina Voinea: Ce tare! Mult succes, bravo, felicitări! Sper să reușiți cu inițiativa asta, simt că e mare nevoie de ea, adică știu
1:09:40 dr. Cătălina Voinea: că ar fi foarte apreciată, și de asta, mult succes!
1:09:40 dr. Darius Morariu-Marina: Da, cred și eu că este nevoie, și nu din cauză că m-am gândit, mi-am dat seama practic în ultimii ăștia trei ani, în care am făcut oarecum activitatea asta sub acoperire, să zic așa, în sensul că nu am avut niciun fel de așteptare financiară și am făcut-o doar ca binefacere. Ok.
Ce sfat i-ar da unui absolvent de medicină care dorește să urmeze această specialitate? 1:10:13
1:10:07 dr. Cătălina Voinea: Noi mai avem o ultimă întrebare pentru tine, și anume: care este cel mai important sfat pe care l-ai da unui absolvent de medicină care se gândește să urmeze această specialitate în Austria?
1:10:07 dr. Darius Morariu-Marina: Oricum, cred că m-am repetat foarte mult, dar vreau să repet din nou chestia asta cu timpul: să-ți dai suficient timp și să înțelegi că fiecare lucru are timpul lui și să fii răbdător. Dar încă un lucru care mi se pare important: trebuie să faci
1:10:49 dr. Darius Morariu-Marina: specialitatea asta, ca oricare alta, până la urmă, dar trebuie să ai pasiunea. Adică, dacă în momentul în care o faci nu simți că pasiunea este lucrul care te conduce, nu simți că oarecum te reîncarci cu energie totuși pozitivă de multe ori când ești acolo, ar trebui să o schimbi; sigur, cu siguranță este alt lucru pe care poți să-l faci. Și este bine, mai bine faci, mai probezi mai multe specialități, te duci în mai multe stagii
1:11:21 dr. Darius Morariu-Marina: până ești sigur că ăla este drumul pentru tine. Și, dacă nu, poți să faci medicină de familie; asta era chiar a doua opțiune a mea, mă gândeam, pentru că ai un pic din fiecare lucru. Dacă nu ești sigur că vrei ceva foarte concret, că medicina de familie îți împlinește cu siguranță toate așteptările; dacă nu, ai greșit profesia, mai greu atunci.
1:11:21 dr. Cătălina Voinea: Da. Păi, fiindcă am ajuns la final, vreau să îți mulțumesc în numele întregii echipe,
1:11:58 dr. Cătălina Voinea: mie cel puțin mi-a făcut o deosebită plăcere să vorbesc cu tine, am învățat atât de multe lucruri noi și practic am avut un dialog cât se poate de productiv, zic eu, sper ca și comunitatea să-l aprecieze. Vreau să te felicit pentru unde ai ajuns, pentru că mi se pare de admirat tot ce ai făcut până acum, îți urăm și foarte mult succes în toate lucrurile pe care vrei să le faci. Se vede că
1:12:30 dr. Cătălina Voinea: ai inițiativă și ai pasiune și, fiindcă vorbești cu atât de mult drag despre specialitatea ta, sunt convinsă că o să ajungi și o să ți se îndeplinească toate visurile, și vreau să-ți mulțumesc încă o dată, cum am zis și la început, că ți-ai făcut timp și ai vrut să împărtășești din experiența ta cu comunitatea noastră. O să fie un interviu, zic eu, super apreciat, pentru că este inedit, și viața unui medic rezident în Austria
1:13:01 dr. Cătălina Voinea: este ceva de care nu dai la fiecare colț, de acest lucru și de asta îți mulțumim, și poate pe viitor, cu alte ocazii, cu alte subiecte, ne putem întâlni din nou să vorbim.
1:13:01 dr. Darius Morariu-Marina: Da, și eu îți mulțumesc, m-am simțit chiar foarte bine. Când o să văd materialul a doua oară, o să-mi dau seama cât de dezinvolt am fost. Ok. Dar mi se pare că faptul că am putut să povestesc povestea mea
1:13:34 dr. Darius Morariu-Marina: îi poate ajuta pe mulți colegi să ia decizia mai ușor, dacă chiar are rost să vină în Austria, pentru că, după ce asculți un interviu de aproape o oră, sau cât am vorbit, îți poți face o anumită idee dacă este ok să vii sau poate chiar mai bine rămâi unde ești, că nu ești rău. Poate exact când auzi povestea celuilalt îți dai seama că, ok, Mândețiu este bine, nu este chiar cum îmi imaginam eu acolo sau specialitatea aia. Deci e de ajutor să facem schimbările astea de păreri.
1:13:34 dr. Cătălina Voinea: Păi, atunci îți dorim o seară plăcută și ne mai auzim.
1:13:34 dr. Darius Morariu-Marina: Mulțumesc, la revedere! Pa!
1:13:34 dr. Cătălina Voinea: Vă mulțumim pentru vizionare!
