00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați revenit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro, podcast dedicat celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită. Eu sunt Cătălina, medic rezident pe dermatologie, și te invit să aflăm în episodul de astăzi, împreună cu medicul specialist Sandra Munthiu, cum este rezidențiatul pe alergologie și imunologie clinică. Să-i dăm drumul!
00:21 dr. Cătălina Voinea: Bună, Sandra, bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro. Noi, în primul rând, vrem să-ți mulțumim că ne-ai acceptat invitația și că ești dispusă să oferi puțină valoare comunității noastre, mai ales că știm cât de ocupată ești, ca și restul invitaților pe care i-am avut până acum, și pentru noi este într-adevăr o onoare să știm că ne putem baza pe comunitatea de medici din România să ne ajute să ducem mai departe acest proiect.
00:48 dr. Sandra Munthiu: Mulțumesc și eu foarte mult pentru invitație și îmi face mare plăcere să vorbesc despre specialitatea mea. Cred că sunt singura până acum, așa-i?
00:48 dr. Cătălina Voinea: Da, da, prima și singura, asta și vrem să facem, să le luăm pe rând, să facem un set complet și apoi să trecem să-l mai facem încă o dată, pentru că fiecare experiență contează. Și este unică, desigur.
De ce a ales alergologie și imunologie clinică 01:10
01:10 dr. Cătălina Voinea: Poți să începi să ne spui cum ți-ai dat seama că asta ai vrut să faci, alergologie și imunologie, dacă au fost ceva semne de la bun început sau așa s-a nimerit?
01:21 dr. Sandra Munthiu: N-aș vrea să te mint să-ți spun că asta mi-am dorit, pentru că n-am știut ce înseamnă, în primul rând. Eu am vrut să urmez specialitatea diabet și boli de nutriție. Asta mi-a plăcut mie în facultate și mi s-a părut foarte interesant. Dar m-a încurajat și mama mea să fac altceva, adică eu știam mereu că vreau să urmez partea aceasta de privat, nu de spital.
01:43 dr. Sandra Munthiu: Asta îmi place, și mi-a zis: uite, mai bine las-o mai ușor cu diabetul, pentru că acolo o să vezi multe picioare amputate, infecții generalizate. Nu știu dacă neapărat ți se potrivește. Și atunci m-am uitat puțin peste lista de specialități disponibile; în perioada în care am dat noi rezidențiatul, puteam să ne alegem doar din centrul respectiv, nu este ca acum. Și eu am vrut neapărat Cluj-Napoca și am văzut că este specialitatea aceasta de alergologie și mi s-a părut foarte de viitor, știind că sunt foarte puțini medici specialiști în toată țara.
02:18 dr. Sandra Munthiu: Și am spus: uite, asta sunt convinsă că mi se va potrivi, și mai ales că are și partea de imunologie, care este foarte de viitor, nu de viitor. Pentru că acum știi că sunt terapiile biologice și cercetarea aceasta extinsă.
02:18 dr. Cătălina Voinea: A fost vreun moment în care ai regretat?
02:39 dr. Sandra Munthiu: Cred că cu fiecare dintre noi regretă o perioadă a rezidențiatului la un moment dat și spunem: o să aleg altceva. Dar eram așa, de pe o zi pe alta: haide că astăzi e greu, mâine va fi mai ușor. Și mi-am dat seama că nu-mi doresc altceva atunci când mergeam la congrese, mergeam la conferințe și îmi plăcea foarte mult ceea ce aud și experiența cu care tratau medicii din alte centre universitare. Și asta mi-a plăcut foarte mult, mai ales că din prim am mers la congrese europene și am văzut cât de complex abordau medicii de acolo cazurile. Și am spus: asta mi se potrivește cu siguranță.
Cum își pot da seama studenții dacă li se potrivește această specialitate 03:18
03:17 dr. Cătălina Voinea: Cum și-ar putea da seama și studenții că asta li s-ar potrivi, având în vedere că în facultate nu se studiază alergologia?
03:24 dr. Sandra Munthiu: Mai nu se studiază, să știi.
03:24 dr. Cătălina Voinea: Ok, super.
03:24 dr. Sandra Munthiu: Da, bine, nu la adevăratul potențial, desigur, dar la Cluj-Napoca, la București, cred că și în alte centre universitare, să știi că se studiază. Uneori ca modul, de câte două, trei credite, am impresia, deci nu i se acordă foarte mare importanță, dar se studiază, cât de cât studenții știu la ce să se aștepte. Dar eu zic că cel mai bine ar fi să meargă și la congrese; știi că studenții au taxă redusă pentru partea aceasta, sau chiar gratuit, exact.
03:55 dr. Sandra Munthiu: Și acolo ar putea foarte bine să-și dea seama cam ce patologie se abordează în specialitatea noastră, pentru că, să fim serioși, nu cred că știu foarte mult cu ce ne ocupăm. Și asta e o problemă, pentru că de multe ori mă întreabă inclusiv prieteni: dar tu cu ce te ocupi, de fapt?
04:11 dr. Cătălina Voinea: Păi atunci poți să spui și cu ce te ocupi, ca să înțeleagă și oamenii care ne ascultă.
Cu ce se ocupă alergologia și imunologia clinică 04:18
04:17 dr. Sandra Munthiu: Cu ce mă ocup?
04:17 dr. Sandra Munthiu: Mă ocup cu tratarea, hai să începem, cu patologia dermatologică, de la dermatita atopică, la dermatite de contact alergice, profesionale. Dermatite iritative de contact, care se diferențiază de cele alergice. La unele patologii autoimune, pe care n-am, practic, voie să le tratez eu, ce le trimit la dermatolog, dar aș putea să mă gândesc la ele. La dermatomiozită, la pemfigus, psoriazis chiar, aș putea să mă gândesc la unul și să-l trimit la un dermatolog. La patologie respiratorie, de tip rinită alergică, rinită non-alergică, cronică, medicamentoasă, profesională. Astm bronșic, astm bronșic profesional.
04:58 dr. Sandra Munthiu: Deci știți că astmul bronșic este de mai multe tipuri. Aș putea să ridic suspiciunea unui BPOC, la fel îl trimit la pneumolog, nu mă ocup eu de BPOC, dar pot să ridic suspiciunea, și știi că este acum overlap-ul acesta de astm bronșic–BPOC. Trebuie să treacă și pe la noi, să excludem și noi o patologie alergică. Ar mai fi și patologie din sfera ORL, bine, am amintit puțin de rinita alergică, sunt și polipozele nazale, rinosinuzitele, la care aș putea să mă gândesc, la fel împărțite și ele în mai multe categorii.
05:32 dr. Sandra Munthiu: Deci sunt foarte multe patologii, inclusiv patologie autoimună, imunodeficiențe primare, secundare, boli autoinflamatorii, care sunt rare, dar știi cum este, rare, dar s-ar putea să ajungă la tine odată, de care nu știe foarte multă lume. Despre patologia autoinflamatorie am auzit și eu abia în rezidențiat, așa, mai multe. Deci ar fi foarte, foarte multe. E o gamă completă. Nu ai timp să te plictisești. Și mult interdisciplinară. Adică, dacă nu ești dispus să trimiți mai departe și să auzi și părerea altui specialist, este foarte dificil. La fel cum și celălalt trebuie să înțeleagă că și noi avem o parte importantă de abordat în cazul respectiv. Da.
Primul an de rezidențiat 06:19
06:19 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre primul an de rezidențiat? Cum ți s-a părut când ai intrat ca rezidentă?
06:26 dr. Sandra Munthiu: Foarte dificil, trebuie să recunosc. Mi s-a părut dificil pentru că eu n-am stat la Cluj-Napoca, unde am, acolo am finalizat eu rezidențiatul. Nu știam, nu cunoșteam orașul, nu cunoșteam medicii, nu cunoșteam secția, spitalul, nimic. Și atunci, practic, eram o necunoscută în fața unui necunoscut. Nu înțelegeam complexitatea specialității mele. M-am trezit și eu că sunt medic rezident alergolog. Ce să zic?
06:57 dr. Sandra Munthiu: Cred că în primul an am rămas cumva dezamăgită. Am avut prima mea ceartă. M-a certat un medic pneumolog, nu pneumolog, scuză-mă, radiolog, am vrut să zic. Aveam un pacient internat pe secție și acela era cu suspiciunea de astm bronșic, dar doar cu suspiciunea. Și era programat să facă teste cutanate alergologice, să facă spirometrie și așa mai departe. Și într-un final am decis să-l trimitem și la o radiografie de torace.
07:27 dr. Sandra Munthiu: Bineînțeles, cu îndrumarea doamnei profesoare, care era coordonatoarea mea de rezidențiat, cu parafa dânsei, totul era pus la punct. Și m-a sunat de la departamentul de radiologie să mă certe de ce am indicat așa ceva, pentru că astmul bronșic nu se diagnostichează așa. Și am spus: ok, înțeleg, dar până la urmă facem un diagnostic de excludere, nu de confirmare. Și dacă stăm să citim în cărțile de specialitate, radiografia de torace este menționată. Și atunci, stai să te gândești.
07:58 dr. Sandra Munthiu: Acest lucru, această ceartă, poate să te facă să te îndoiești de judecata ta sau, dimpotrivă, poate să te ambiționeze să spui: nu. Așa trebuie. Eu asta trebuie să fac, chiar dacă sunt mustrat. Și asta am făcut.
07:58 dr. Cătălina Voinea: Bravo. Foarte bine.
07:58 dr. Sandra Munthiu: Dar este greu. N-am să spun că este ușor. Cred că orice specialitate pe care ți-o alegi și orice rezident care vrea să-și facă treaba are parte de foarte multe provocări.
08:29 dr. Sandra Munthiu: Și provocările sunt noi. În fiecare zi ai parte de ele. Fie că e vorba de o injecție pe care trebuie să o administrezi și nu știi despre ce e vorba, cum se administrează, de ce o administrezi. Toate vin așa, pas cu pas. Nu cred că ești pregătit cu adevărat atunci când finalizezi facultatea.
08:29 dr. Cătălina Voinea: Absolut deloc. Că oricum facultatea nici nu prea te pregătește pentru niciun fel de rezidențiat.
08:29 dr. Sandra Munthiu: Exact.
08:29 dr. Cătălina Voinea: Din viața unui rezident, cam cum arăta o zi?
09:00 dr. Cătălina Voinea: Ca și din punct de vedere al programului.
09:00 dr. Sandra Munthiu: Din punct de vedere al programului. Aici depinde foarte mult ce fel de rezident ești.
Cum arată o zi din viața unui rezident pe alergo 09:05
09:07 dr. Sandra Munthiu: Tu cred că știi asta. Dacă vrei să te implici cu adevărat, îți spun cam cum era la mine. Nu pot să vorbesc în numele altora, desigur. Eu ajungeam pe secție la ora 7:30 dimineața. Făceam o scurtă vizită singură la pacienții pe care îi supravegheam eu, să văd dacă e totul în regulă, dacă n-au fost urgențe peste noapte, dacă s-a întâmplat ceva. Apoi mergeam la cabinetul nostru. Mă uitam puțin peste analize, dacă mai venise ceva, dacă sunt ceva parametri modificați.
09:38 dr. Sandra Munthiu: Apoi urma o vizită mare cu doamna profesoară, în care explicam evoluția cazului, dacă mai trebuie cerute niște analize, niște investigații, în funcție de ce se întâmpla. Ce se mai întâmpla: făceam internări. Noi preluam cazurile care veneau noi pe secție de la A la Z. Asta însemna anamneză amănunțită. Foarte amănunțită, că poate, cine știe, urma o prezentare de caz așa, ad hoc. Consultam, făceam programări pentru investigații, după cum spuneam, teste cutanate alergologice, spirometrii, radiografii, CT-uri, poate. Trebuia să mergem la CT, dacă noi doream CT, să zicem, trebuia să mergem la CT să explicăm de ce noi dorim această investigație, nu așa, că ne doream noi, evident.
10:30 dr. Sandra Munthiu: Trebuia să discutăm cu asistentele medicale ce anume, ce investigații de laborator dorim, ce analize de laborator, ce analize, de fapt, de sânge dorim să se preleveze. Ele prelevau, apoi de multe ori scriam și condicile pentru farmacie, mai ales în programul de imunodeficiențe, pe care o să zic că îl cunosc acum foarte bine, pentru că am lucrat mult pe partea aceasta de imunodeficiențe la compartimentul nostru. Trebuia noi să dăm comandă pentru imunoglobulină, trebuia să mergem la farmacie, să discutăm cu farmacista, eventual, dacă sunt anumite modificări, anumite flacoane, dacă le avem, dacă nu le avem, diferite firme.
11:13 dr. Sandra Munthiu: Apoi noi preluam medicamentele, le duceam pe secție, cu mare atenție, pentru că sunt foarte scumpe. La un moment dat, știu că eram așa, îmi tremurau mâinile la început, știind că sunt zeci de mii de lei acolo, în spate. Ajungeam pe secție, bineînțeles că erau mereu probleme, totdeauna se decompensa câte un pacient.
11:35 dr. Sandra Munthiu: În afară de asta, de multe ori mergeam și în ambulatoriu, asta vorbesc de secție, mergeam de multe ori și în ambulatoriu, acolo făceam desensibilizări, supravegheam pacienții, desensibilizări la diferite produse, de exemplu medicamente sau venin de albine, de viespe, teste cutanate pentru alergeni de mediu, adică polenuri, praf de casă, mucegaiuri, epitelii de animale sau alimente.
12:04 dr. Sandra Munthiu: La alimente, cei mai comuni alergeni ar fi ou, lapte, arahide, soia, făină și partea aceasta. Bine, sunt mult mai mulți, nu are rost acum să stau să explic pe toți, dar cam asta ar fi. Apoi mergeam și la spirometrii, făceam spirometrii pentru cei de pe secție sau din spital, pentru că noi eram, de fapt, spital de gastroenterologie și hepatologie și chirurgie, terapie intensivă, de spital, era foarte mare. Noi eram doar un compartiment de alergologie-imunologie și, practic, trebuia să preluăm uneori și cazuri care veneau din institut. Și vedeam foarte multe patologii, inclusiv pe gastro.
12:45 dr. Sandra Munthiu: Și acolo erau multe probleme, mulți veneau cu diagnosticul de alergii medicamentoase care, de fapt, nu erau, și era destul de dificil. Pentru că eticheta aceasta de boală alergică pare ușoară, dar, de fapt, stresează foarte mult pacientul, dar și medicul care trebuie să administreze un tratament, pentru că este mereu frică să nu procedeze greșit și să nu facă ceva pacientului.
12:45 dr. Cătălina Voinea: Gărzi?
13:12 dr. Cătălina Voinea: Se făceau? Se fac?
13:12 dr. Sandra Munthiu: Atunci când am finalizat eu, nu făceam pe secție. Nu făceam gărzi pe secție, pentru că nu aveam un medic alergolog angajat pe secție, doar doamna profesoară. Erau medici angajați pe partea de ambulatoriu, dar nu pe secție. Dar am făcut gărzi pe alte specialități. Am făcut gărzi la pediatrie, la pneumologie, la boli infecțioase. Deci s-au făcut gărzi, cel puțin eu. Și am și dorit, adică am vrut să învăț, am vrut să nu plec de acolo doar cu gândul: hai să scap.
13:45 dr. Sandra Munthiu: Și, desigur, gărzile la pediatrie mi s-au părut cele mai solicitante. Știu că ieșeam dintr-o gardă și eram stoarsă de puteri, și greu, și cu mamele, dar am scos-o la capăt și am învățat foarte mult de așa. Sincer, mi s-au părut gărzile foarte utile și aș propune să nu se scoată.
13:45 dr. Cătălina Voinea: Ai făcut gărzi pe modulele acelea, fiindcă făceau parte din structura rezidențiatului?
14:15 dr. Sandra Munthiu: Exact. Noi am început cu șase luni de alergologie, așa, ca un prim stagiu, și apoi am mers pe alte stagii, cele care aveau legătură cu specialitatea noastră, adică dermatologie, pneumologie, pediatrie, boli infecțioase, medicina muncii, nu foarte mult medicina muncii, bioetică, știi că se face la toate modulele, și acolo nu e neapărat foarte solicitant,
14:44 dr. Sandra Munthiu: îți mai permite așa un mic respiro de la agitația cotidiană din spitale, și ar mai fi câte ceva, cred că vreo 12 spitale am luat la rând în oraș, și eu zic că e foarte benefic, pentru că astfel chiar poți să înveți ce se întâmplă și pe alte secții, cum gândesc alți medici. Iar am uitat să precizez medicina internă, pe care am impresia că o fac foarte mulți. Încă am și stat mai mult, am stat vreo șase luni și am văzut într-adevăr mult respirator, am văzut multe BPOC-uri, din păcate stadii înaintate, care au decedat. La pneumologie a fost dificiltare. Nu se părea că nu se făcea prevenție, se făcea foarte mult.
Cele mai frecvente patologii 15:35
15:34 dr. Cătălina Voinea: Pe alergo, după ce ai terminat rezidențiatul, care ți s-au părut ție cele mai frecvente patologii întâlnite?
15:43 dr. Sandra Munthiu: Deci după finalizarea rezidențiatului. La cabinetul privat, spui.
15:43 dr. Cătălina Voinea: Da.
15:43 dr. Sandra Munthiu: Eu la cabinetul privat văd foarte multe urticarii, care, din păcate, sunt catalogate drept alergii, dar acestea au foarte multe alte cauze, de la boli infecțioase la boli autoimune, boli autoinflamatorii, de la tiroidă. Adică, de exemplu, dacă am o patologie urticariană, pot să mă gândesc, dacă e o femeie tânără, că probabil stă o tiroidită în spate.
16:15 dr. Sandra Munthiu: Și atunci, gândindu-mă la asta, știu ce trebuie să recoltez, de fapt, să îndrum să se recolteze. Apoi, dacă văd ceva modificări, să trimit la un medic endocrinolog. Deci urticaria este foarte frecventă și sunt multe opțiuni de tratament. Chiar acum, de la 1 aprilie, sunt fericită că se compensează 100% terapia biologică denumită omalizumab, și este o opțiune foarte bună pentru cei cu urticarie. Pare o banalitate urticaria, dar când vezi un pacient care este plin din cap până în picioare cu erupție cutanată, foarte pruriginoasă, care nu se mai poate odihni, care nu poate să meargă undeva la un eveniment pentru că e considerat contagios,
16:57 dr. Sandra Munthiu: lucrurile nu mai stau atât de simplu. În afară de urticarii, văd foarte mulți copii. Acum mi-a sărit așa gândul la copii. Văd foarte mulți copii. Multe dermatite atopice, multe eczeme care nu neapărat sunt atopice, dar sunt catalogate așa. Și atunci. Și diagnosticele acestea eronate trebuie să le elucidez. În afară de dermatite atopice, văd multe bronșiolite, mult wheezing recurent, astm bronșic la copil, rinite alergice foarte mult, mai ales acum, suntem și în sezon. Suntem în sezonul de polen de arbori, și apoi imediat în sezonul de polen de graminee, vara. Mult astm bronșic văd.
17:40 dr. Sandra Munthiu: Deci sunt foarte multe patologii. Din păcate, văd și foarte multe boli care, de fapt, nu sunt alergii. Foarte multe. Pentru că la noi încă nu se știe cu ce se ocupă alergologul și atunci oricine tușește, oricare pacient căruia îi curge nasul vine la mine. Și în general vine cu o etichetă de boală alergică. Și atunci trebuie să-i scot eticheta asta și trebuie să-i fac, la fel ca unui om alergic, la fel ca unui bolnav alergic, trebuie să-i fac teste, să-l trimit la investigații și așa mai departe,
18:14 dr. Sandra Munthiu: ca la final să pot să-l îndrum spre alte specialități. Pentru că dacă, de exemplu, are o rinită, aceasta nu este în 100% din cazuri alergică. Poate să fie de foarte multe cauze. Inclusiv o rinită hormonală sau o rinită cronică, o rinită medicamentoasă. Și este important să înțeleagă că nu are, de fapt, o alergie.
18:36 dr. Sandra Munthiu: Asta spun. Nu știu de ce la mine trag foarte mulți copii așa. Foarte mulți copii. Am înțeles că colegele mele care sunt de aceeași vârstă cu mine nu au atât de mulți copii. Nu știu de ce. Probabil că am și promovat eu mult partea asta. Și, iară, mie îmi place foarte mult partea de dermatologie, alergologie. M-am axat foarte mult pe partea de dermatite de contact.
18:57 dr. Sandra Munthiu: Nu știu, așa a venit natural. Mi-a plăcut mult și este o nișă pe care nu prea se merge în România. Adică dacă ai, să zicem, o problemă cutanată și mergi la dermatolog, acesta îți pune diagnosticul de dermatită de contact. Da? Bun. Sigur, primești tratament, se rezolvă pe moment puseul, apoi reapare. Pacientul vine la mine, eu îi fac anumite teste, să zicem, și observ că ceva este pozitiv. Fac o corelație între simptomatologie și test.
19:32 dr. Sandra Munthiu: Și atunci pot să spun că, da, este 100% investigat, știe ce poate să...
19:32 dr. Cătălina Voinea: Evite.
19:32 dr. Sandra Munthiu: Evite, exact, mulțumesc. Dar dacă nu este trimis la mine, practic pot să spun că este doar 50% rezolvat cazul. Da. Și atunci înțelegi că este foarte important să colaborăm. Da. Lucru care înainte, știi, că nu se prea întâmpla. Nu se pare că medicii mai în vârstă parcă, nu știu, aveau asta, o rușine. Da. Pentru cumva să trimit la colegi, să se înțeleagă că eu nu știu. Nu. Noi, tinerii, am impresia că abordăm altfel situația și cred că e foarte important.
19:32 dr. Cătălina Voinea: Da, într-adevăr. Un lucru bun.
19:32 dr. Sandra Munthiu: Da.
Despre îndrumătorii de rezidențiat 20:14
20:14 dr. Cătălina Voinea: Având în vedere că alergologia nu se face în toate centrele universitare, că, de exemplu, la noi, la Craiova, nu se scot locuri la rezidențiat pe alergologie.
20:14 dr. Sandra Munthiu: Nu aveți catedră.
20:14 dr. Cătălina Voinea: Da, exact, nu avem catedră. Avem un singur loc de alergo în policlinică și atât. Cei care își doresc, într-adevăr, alergologie: ai putea zice că îndrumătorii de rezidențiat din centrul în care ai făcut tu se ocupă de rezidenți, astfel încât ar merita să facă acest efort de a se muta, cum ai făcut și tu?
20:49 dr. Sandra Munthiu: Bine, să nu-mi ia mie exemplu, că eu m-am aruncat cu capul, știu. Așa fac eu. Sunt la un nivel de inconștiență, eu, să-ți spun. Eu zic că merită un efort. Acum, din nou, nu vreau să te mint să spun că totul este roz. Întotdeauna este loc de mai bine. Dar să nu uităm că și coordonatorii, îndrumătorii de rezidențiat au studenți, au rezidenți, au secție, au pacienți, au viață personală, uneori și privat, de multe ori și privat. Și, din păcate, nimeni nu facilitează problema asta. Deci tu știi foarte bine că în spitale, mai ales, în loc să avem ceva simplu de făcut, mereu e foarte complicat. Mereu există foarte multă birocrație și așa mai departe.
21:35 dr. Sandra Munthiu: Pot să spun că, da, contează mult să te îndrume cineva și, pentru asta, pot să spun că aș îndruma rezidenții să întrebe. Să nu le fie teamă să întrebe. Pentru că văd, mai ales la noi, la rezidenții din România, ne este cumva teamă. Să nu întreb ceva, să nu fiu considerat neștiutor. Să fiu finuță.
21:59 dr. Sandra Munthiu: În schimb, dacă vedem studenții sau rezidenții străini, ei n-au nicio problemă cu treaba asta. Vin și te trag de mânecă. Sau dacă tu ai un stagiu și el începe la 12 și tu la 12 nu le predai, vin și îți bat la ușă: stai puțin, eu am venit aici să învăț. Și asta mi se pare foarte bine. Pentru că acum este momentul, în rezidențiat este momentul ca tu să înveți și să pui întrebări.
22:24 dr. Sandra Munthiu: Ce am învățat eu și nu mă așteptam să învăț în rezidențiat este partea de imunoterapie la veninuri. Nici n-am știut că se face înainte să ajung la centrul acesta. Partea de imunoterapie la venin de albine și de viespe: este singurul centru din România unde se face. Am impresia că și până în ziua de astăzi, nu știu dacă s-a mai înființat undeva,
22:47 dr. Sandra Munthiu: cei de acolo au experiență foarte mare și, într-adevăr, undeva la 2–3 pacienți pe zi, am impresia, că așa se efectuează tratamentul. Este și foarte periculos, într-adevăr, dacă nu acționezi prompt în cazul unei anafilaxii. Lucrurile pot să evolueze foarte rapid cu un deces, dar ei sunt foarte pregătiți mereu și atunci de obicei nu sunt evenimente nefavorabile.
23:19 dr. Sandra Munthiu: Pot să spun că a contat foarte mult că noi în fiecare vineri țineam prezentări de caz, sau dacă aveam rezidenți de pe alte secții, dermatologie, pediatrie, pneumo, infecțioase, de laborator, se ținea câte o prezentare, astfel încât vedeam și din perspectiva altei specialități eu ce aș putea îmbunătăți sau ce informație în plus îmi aduce mie la această prezentare. Față de asta, mai aveam în fiecare lună câte un subiect din examenul de specialitate, care a contat foarte mult, pentru că la final, când am dat examenul, unele subiecte le aveam deja pregătite, nu trebuia să mai stau să le caut. Și de ce spun să le caut?
24:00 dr. Sandra Munthiu: Pentru că la noi e puțin diferit față de alte specialități. Noi, chiar dacă avem tratate de alergologie sau de imunologie, la noi informația este atât de rapidă, evoluează atât de rapid, cercetările sunt fenomenale, încât dacă eu îmi cumpăr acum o carte din 2020, s-ar putea ca acum, când o citesc, să nu mai fie de actualitate. Sigur că acum unele elemente de bază sunt tot acolo, dar este o cercetare foarte mare, se publică foarte, foarte mult, astfel încât mă bucur foarte mult că nu mai e o subspecialitate, că este o specialitate întreagă. Nu pot să spun că aș putea vreodată să o știu pe toată, pentru că tot timpul este ceva nou. Îți dau un exemplu.
24:49 dr. Sandra Munthiu: Când am avut examenul de specialitate, eram foarte fericită că am reușit să termin de citit astmul bronșic din ghidul nostru, GINA. Și eram așa entuziasmată, zic: uite, am citit 200 de pagini, știu, gata. Vreau să spun că peste o săptămână s-a publicat varianta din anul acela, care era, da, modificarea cea mai importantă adusă în ultimii ani. Deci erau foarte multe schimbări, inclusiv în terapie, în treptele de tratament.
25:20 dr. Sandra Munthiu: Și era, da, era foarte frustrant să vezi că tu crezi că ai învățat, că știi foarte bine, și hop, dintr-odată apare un alt ghid, apare un alt protocol. Dar în final a fost foarte ok. Doar că trebuie să fii mereu cu ochii pe mailuri, să vezi, să mergi la congrese, să vezi ceea ce se publică nou.
25:41 dr. Sandra Munthiu: Dacă nu, riști să rămâi foarte în spate, plafonat, și să dai aceleași tratamente ca acum 20 de ani, și asta nu e tocmai în regulă. Cât despre coordonatori, vă ziceam, sigur că este loc de mai bine, dar și rezidenții trebuie să-i tragă puțin de mânecă. Adică, dacă ai o întrebare, spune-o. La acel moment ai văzut un caz complicat, îmi pune o întrebare. Nu sta să te gândești: lasă că voi citi eu. Nu e nicio rușine. El e acolo să te și îndrume.
26:09 dr. Sandra Munthiu: Că uneori este dificil, sigur, că mai ales în partea de ambulatoriu, unde vezi pacienții la 15 minute, 20 de minute. Da, e dificil să ți se acorde atât de mare importanță ca rezident, dar poți să pui după program o întrebare care te macină. Și să fii mereu atent. Asta aș spune iară că e important. Adică nu te grăbi să rupi ușa la final de program. Că orice coordonator ai avea, foarte bun, nu va veni el să-ți bage informația în cap. Este foarte mult studiu individual.
26:40 dr. Sandra Munthiu: Și pe mine m-a ajutat, în partea aceasta de rezidențiat, foarte mult congresele, m-au ajutat conferințele, workshopurile, tot ce a fost... Am stat și m-am dus; unde vedeam câte o conferință, mergeam. Chiar dacă m-a costat mult, m-am dus și mi se pare că este o decizie foarte înțeleaptă și foarte bună. Și să nu... Adică așa aș recomanda rezidenților, să nu se uite la bani neapărat. Pentru că acum există posibilități de salarii în spitale. Noi am început de jos. Da, când era salariul 800 de lei sau... N-am prins chiar 800 de lei, dar nici departe nu eram.
27:27 dr. Sandra Munthiu: Și da, există tentația asta să spui: a, e prea scump, nu mă duc. Dar... Merită. Merită. Nu doar pentru tine, dar și după aceea. Când ai un CV cu... uite, am fost la congresul acela, internațional, european. Europenele contează mult și internaționalele la fel. Altfel. Știi? Altfel de... Așa, mai pe românește. Față de un rezident care a fost și el la două-trei workshopuri în România și cam atât. Că nu i-a plăcut și a fost mai comod.
Cât de solicitantă este specialitatea și dacă îți permite să ai și o viață personală 28:00
27:59 dr. Cătălina Voinea: Cât de solicitantă e alergologia și dacă îți permite să ai timp și de viață personală?
28:07 dr. Sandra Munthiu: Da, aici, la fel, cred că răspunsul este în funcție de cât de mult dorești tu să te implici, de fapt. Cunosc alergologi care sunt la spital la 8 dimineața și ajung acasă la 9 seara. Bine, cu privat, sigur, nu neapărat doar munca de spital. La fel cum cunosc alergologi care își simplifică foarte mult munca, nu fac teste la medicamente, nu văd copii, nu fac doar teste la alergene de mediu și alimentare, eventual trimit mai departe și nu își complică viața. Dar, dacă pot să spun experiența mea personală, este solicitant. De ce?
28:48 dr. Sandra Munthiu: Pentru că eu fac foarte multă muncă de detectiv. Adică, la mine, un consult de 5–10 minute este inacceptabil. Eu nu pot să lucrez așa. Deci, la mine, fiecare pacient vine, stă o oră, chiar dacă poate părea mult. Și de ce spun asta?
29:03 dr. Sandra Munthiu: Pentru că, în general, sunt ultima stație la care ajunge pacientul.
29:03 dr. Cătălina Voinea: Da, ultima speranță.
29:03 dr. Sandra Munthiu: Vine cu un dosar. Sau ultima speranță. Vine cu un dosar întreg și vrea să-i găsesc eu ceea ce n-au găsit alții. Și atunci, până stai să parcurgi tot dosarul, până scrii scrisoarea medicală, rețete compensate, necompensate, consultația în sine... Durează. Și este solicitant. Mai ales că eu lucrez și cu casa de asigurări. Cum decontarea unei consultații este... nu este foarte multă, să zic. Deci, din păcate, nu ne decontează foarte mult pentru o consultație.
29:44 dr. Sandra Munthiu: Dar, bineînțeles, există avantaje și dezavantaje. Avantajul este că pot să trimit pacientul la analize de laborator gratuite, pot să dau rețete compensate, pot să compensez acum, de exemplu, gratuit o terapie biologică, care e un ajutor substanțial. La fel cum există dezavantajul că eu sunt plătită prost, uneori se mai taie din consultație, știi, dacă nu le convine lor ceva: ne pare rău, nu-ți mai dăm 200 de lei. Pentru că, și atunci, niciodată nu este doar bine și doar rău. Întotdeauna, știi, că medicina este o zonă de gri.
30:22 dr. Sandra Munthiu: Da. Și asta trebuie noi să înțelegem, de fapt. Nu există că e bine în specialitatea mea sau e rău în specialitatea mea. de bine. Și tu cum îți faci?
30:30 dr. Sandra Munthiu: Poți să lucrezi patru ore la privat și să consulți la 5 minute și atunci, da, nu-i solicitant, faci și bănuții necesari, sau poți, ca mine, să stai, să-l investighezi pe fiecare, să-l bibilești, și după vreo 9 ore așa la cabinet ajungi acasă și într-adevăr ești obosit. Dar ce pot să spun este că mi-am făcut în așa fel încât să am programul meu, călătoresc foarte mult, nu mă închid în cabinet și aia e toată viața mea.
31:04 dr. Sandra Munthiu: Asta am și vrut, de asta am și vrut privat și am vrut să am cabinetul meu, să am flexibilitate, să pot să și muncesc, să nu-mi bată cineva la ușă să-mi spună: haideți, doamna doctor, că a venit celălalt pacient și sunteți contra cronometru, neapărat trebuie să faceți bani. Dar în același timp să pot să le fac pe toate. Și cu greu, da, da, se poate, nu zic că nu.
Cât de greu este să îți deschizi un cabinet medical 31:32
31:31 dr. Cătălina Voinea: Cât de greu este să-ți deschizi un cabinet al tău?
31:35 dr. Sandra Munthiu: O, asta e o discuție pe care cred că aș putea să ți-o povestesc vreo lună. Am putea povesti. Eu am și prins o perioadă foarte, cea mai grea perioadă în care poți să-ți deschizi un cabinet, exact perioada aceea de stare de urgență.
31:35 dr. Cătălina Voinea: A, vai, da.
31:35 dr. Sandra Munthiu: Da. Fix perioada aceea, și am spus că eu sunt inconștientă așa, de fel. Adevărul e că cel mai simplu este ca, după ce finalizezi rezidențiatul, să te duci să faci un contract de colaborare cu cineva la privat. Este cea mai simplă soluție.
32:07 dr. Sandra Munthiu: Pur și simplu nu trebuie să te îngrijorezi pentru nimic, în afară de câteva acte. Ei îți fac programările, tu te duci, consulți, îți iei banii la sfârșitul lunii și totul e minunat. Eu nu. M-am încăpățânat. Și la mine a fost mai dificil, deci nu pot să spun că sunt chiar un exemplu, dar la mine a durat nouă luni până să-l deschid. Asta pentru că și am avut niște dificultăți cu primul cabinet și a trebuit să renunț la acela și m-am mutat la un altul. Dar, ca idee, care este structura, așa, foarte pe scurt?
32:38 dr. Sandra Munthiu: În primul rând, trebuie să identifici un spațiu. Un spațiu care trebuie să fie corect compartimentat, împărțit. Trebuie să ai o toaletă de pacienți, o toaletă de medici, o sală de așteptare, cabinetul propriu-zis și neapărat o sală de tratament. Bine, aici nu știu exact măsurătorile care mai sunt, ar trebui să mă uit prin document. Dar asta este minim. Acum, că tu vrei să ai trei spații, asta este problema ta, dar măcar un cabinet privat și o sală de tratament. Și aici este puțin aiurea, pentru că tu poate nici măcar nu folosești sala aceea de tratament.
33:13 dr. Sandra Munthiu: Tu oricum îți faci totul în cabinetul tău. Dar nu obții acordul fără partea aceasta. După ce identifici spațiul, bineînțeles, acesta trebuie plătit, nu? Trebuie să plătești o chirie sau să-l cumperi, cum dorești tu. Și aici intervine problema. Că tu plătești chiria, dar tu nu lucrezi. Vai. Și atunci trebuie cumva să aduci bani de acasă, ceea ce e foarte dificil dacă n-ai un pic de sprijin, da. Apoi documentația, birocrația pe care o știm cu toții. Este mai dificil, într-adevăr, și cred că dacă nu ai o contabilă sau pe cineva care deja are un cabinet, nu știu în ce măsură te descurci, și s-ar putea să te enervezi cam tare.
33:55 dr. Sandra Munthiu: Trebuie să mergi la ANAF, la finanțe, să te înregistrezi, să primești un cod, CIF sau, în fine, la mine este CIF, pentru că am un CMI, am un cabinet medical individual. Dacă ai avea SRL, ar trebui să te înregistrezi și la Registrul Comerțului, trebuie să umbli pe la Colegiul Medicilor să vină să-ți vadă spațiul, dacă este în regulă. Dacă ai o dotare minimă obligatorie. De exemplu, la mine, în alergologie, dotarea minimă înseamnă trusă de urgență, care conține adrenalină, cortizon injectabil sau pe gură, antihistaminice, la fel, injectabile sau per os,
34:32 dr. Sandra Munthiu: testele, bineînțeles, testele mele cutanate, test de prick, test de patch, frigider, am impresia că mai era stetoscop, nebulizator, spirometru, deci ar fi multe, care există o listă publicată, nu trebuie să vă enumăr pe toată, dar așa, ca să ai idei. Dacă primești acordul, apoi ar mai fi câteva demersuri de făcut, de la DSP, de la Direcția de Sănătate Publică, vin și aceia în control să-ți spună: uite, aici trebuie să ai vestiarul, nu ai vestiarul bun, sau aici ai,
35:05 dr. Sandra Munthiu: trebuie să-ți ții produsele de curățenie, trebuie să ai un spațiu special pentru deșeuri medicale, acela nu trebuie să fie la tine în cabinet, deci sunt foarte multe lucruri la care trebuie să te gândești când ai cabinetul tău și la care nu credeam că va trebui să mă gândesc. În schimb, atunci când lucrez pentru altcineva, lucrurile stau mai ușor, se ocupă altcineva de partea aceasta. Ca exemplu, eu, înainte să încep cabinetul, nu știam că la coșul de gunoi menajer trebuie neapărat să am o pungă neagră, pungă, știi, partea aceea în care am ușor gunoiul, să fie neagră.
35:05 dr. Cătălina Voinea: Pubela?
35:43 dr. Sandra Munthiu: Nu pubela.
35:43 dr. Cătălina Voinea: Recipientul?
35:43 dr. Sandra Munthiu: Nu, stai că îmi scapă acum. Punga, zi. Ok. Da, trebuie să fie neapărat neagră.
35:43 dr. Cătălina Voinea: Wow.
35:43 dr. Sandra Munthiu: Dacă voriși să iei amendă. Așa ceva. Da, uite.
35:43 dr. Cătălina Voinea: Care ar fi, wow, să iei amendă pentru o chestie atât de minoră, nu mi se pare.
35:43 dr. Sandra Munthiu: Banale, dacă nu te gândești. Da, da. Lasă de gunoi, sau cum să-i spun. Așa. Da. Deci sunt multe lucruri. Trebuie să ai temperatura scrisă pe frigider. Tot felul. Tot felul.
Atestate și supraspecializări 36:18
36:17 dr. Cătălina Voinea: Din punct de vedere al atestatelor, ce poți să-ți iei ca medic alergolog sau ce supraspecializări poți să faci care să se plieze pe specialitatea asta?
36:29 dr. Sandra Munthiu: Deci noi, în primul rând, avem voie să facem spirometrii. Nu ne trebuie atestat special pentru asta. Eu, însă, am făcut un curs de o săptămână, un curs postuniversitar la Spitalul de Urgență Elias din București. Mi s-a părut că mă îndromă mai bine la punct anumite, anumite elemente pe care eu nu le aveam clare în minte, și am făcut cursul cu o doamnă doctor pneumolog foarte drăguță și m-a ajutat mult. Deci nu este obligatoriu, dar se poate face. Ca supraspecializări, aici e o discuție foarte veche, care pe noi, alergologii, ne supără.
37:07 dr. Sandra Munthiu: Există un curs de trei luni de alergologie pediatrică la Iași, dar pe care, din păcate, eu nu pot să-l consider supraspecializare, și nu numai eu, pentru că e ca și cum ai compara o specialitate întreagă cu un curs banal. Adică nu am cum să fiu, să zicem, pediatru și să fac acest curs de trei luni de supraspecializare și apoi să-mi zic că sunt alergolog pediatru. Este o glumă.
37:34 dr. Sandra Munthiu: E ca și cum mă duc eu și fac cardiologie trei luni și spun că sunt... Sau dermatolog, exact. Zic că am supraspecializare în dermatologie. Hai să fim serioși, că asta nu se poate. Dar uite că Ministerul Sănătății aprobă treaba asta și mai apar așa medici cu parafa asta. Îmi pare rău dacă supăr pe cineva, dar asta este adevărul, și să știi că pacienții, din păcate, mai ales mamele, când văd o parafă pe care scrie medic, să zicem, primar pediatru cu supraspecializare alergologie pediatrică, unde crezi că merg? La mine sau la cel medic care e mai în vârstă?
38:09 dr. Cătălina Voinea: Probabil. Mă rog.
38:09 dr. Sandra Munthiu: Da, că la mine scrie doar alergologie. Știi? Uite, ca să nu știam. Da, uite, pe noi, noi o tot discutăm la congrese și ne supără așa și ne macină, dar uite că lucrurile nu sunt reglementate foarte bine la noi în țară și atunci poți să-ți iei atestatul acesta. Ar mai fi imunologia de laborator, pe care poți să o faci. Eu nu pot să zic că am fost neapărat prinsă de domeniul acesta.
38:39 dr. Sandra Munthiu: Sunt o persoană comunicativă, pot să înțeleg multe personalități, deci clar că locul meu era mai degrabă pe partea clinică, nu pe partea de laborator, nu spun, este foarte interesant, într-adevăr, am și colegi care au urmat partea aceasta și sigur că este foarte importantă și ne poate aduce un diagnostic precis. Dar nu e neapărat pentru mine. Așa, foarte multe supraspecializări, dacă e să ne uităm pe Ministerul Sănătății, nu sunt; ar mai fi partea de ecografie generală, care, na, toată lumea poate să o facă.
39:12 dr. Sandra Munthiu: Cred că eu o să o las celor cu adevărat dedicați, cum ar fi interniștii și gastroenterologii, nu mi se potrivește. Și n-aș face ceva doar de dragul de a face. Și cam aici se încheie. Nu sunt foarte multe opțiuni, dacă e să ne uităm din punct de vedere legal, adică probabil în străinătate, dar nu știu să-ți spun acum, că m-am tot uitat și eu și n-am găsit ceva clar și nici nu s-a discutat asta la congrese.
39:12 dr. Cătălina Voinea: Înțeles.
39:41 dr. Cătălina Voinea: Am vorbit despre faptul că îți poți deschide destul de greu un cabinet privat.
39:41 dr. Sandra Munthiu: Nu, nu, nu. E mult mai ușor, dar m-am complicat eu, și era mult mai ușor, Cătălina, dacă eu luam pe cineva, dar m-am și încăpățânat să fac lucrurile destul de singură, să zic, dacă luam pe cineva și plăteam, știi, există posibilitatea asta.
39:41 dr. Cătălina Voinea: A, să-ți facă el toate.
39:41 dr. Sandra Munthiu: Da, și tu dai niște bănuți, știi: uite, eu îți dau, nu știu cât e, 500 de lei, 600 de lei, uite, deschide-mi tu, ocupă-te tu.
40:04 dr. Sandra Munthiu: Și persoana respectivă sau firma respectivă îți aduce actele, tu doar le semnezi, te uiți un pic peste ele și el se ocupă de birocrație, de stat la coadă și așa mai departe. Dar, la fel, trebuie să te îndrume cineva. Eu n-am știut și atunci m-am descurcat singură. Bine, rău, cum m-am descurcat, uite că l-am deschis într-un final.
40:04 dr. Cătălina Voinea: Foarte bine.
40:04 dr. Sandra Munthiu: Da, dar dacă nu eram în starea de urgență și nu aveam problemele cu primul cabinet, lucrurile într-adevăr se mișcau mult mai repede. Hai să nu, că nu-i imposibil. Dar, cum se face la noi treaba, privatul, în loc să încurajăm privatul, numai îi punem bețe în roate.
Posturi în centrele universitare 40:44
40:43 dr. Cătălina Voinea: Cât Crezi că există suficient de multe posturi în centrele universitare?
40:52 dr. Sandra Munthiu: Nu. Aș spune că nu. Asta e problema tuturor specialităților, nu doar a specialității noastre. Ar fi două posibilități pentru postul la spital. Una: rămâi la catedră, devii asistent universitar și atunci, făcându-ți doctoratul acolo, da, ok, ai un post. Sau, atunci când alegi la rezidențiat ce dorești, loc sau post, poți să-ți alegi un post, dar probabil că acela va fi la Oradea, la Craiova și așa mai departe.
41:24 dr. Sandra Munthiu: Și atunci ai postul asigurat la sfârșitul rezidențiatului, dar practic tu nu știi unde mergi. Atunci o să nimerești un colectiv foarte frumos sau să nu se potrivească și iară trebuie să schimbi orașul și iară trebuie să... Dacă nu ai familie, probabil e mai ușor; cu toată familia după tine, probabil că e mai greu. Și de aceea mulți dintre noi ne angajăm la privat. Cred că din generația mea am fost singura care și-a deschis cabinetul. În general, colegele mele au rămas la privat, au făcut contract de colaborare cu alte firme medicale, și mai am o colegă care a rămas asistent universitar la Cluj-Napoca.
42:05 dr. Sandra Munthiu: Deci cam asta ar fi privat, da, mult privat, unde îți spuneam, poți să alegi calea cea mai simplă sau calea cea mai complicată, să faci manevre și mai complexe. Deci nu doar partea de testare. De ce spun asta?
42:22 dr. Sandra Munthiu: Pentru că partea de teste medicamentoase, aici am vrut să ajung, de fapt, să trag așa un semnal de alarmă celor care ascultă, este foarte complexă. Și partea de alergie la medicamente presupune risc de anafilaxie, adică atunci când testez un pacient la un medicament, acela riscă să facă o reacție în cabinetul meu, dacă nu știu ce să aleg, și au fost pacienți așa.
42:49 dr. Sandra Munthiu: Nu este o joacă, trebuie să știu ce diluție să fac, trebuie să știu cu ce test încep, trebuie să am un control negativ și pozitiv, adică la orice test cutanat alergologic eu trebuie să am o soluție pe bază de sare, care niciodată nu provoacă niciun fel de reacție la nimeni, teoretic, și o soluție pe bază de histamină, care provoacă o papulă și eritem reflex.
43:12 dr. Sandra Munthiu: Acela este controlul meu pozitiv. Dacă nu am acel control pozitiv, deci dacă el nu, dacă histamina nu determină o reacție pe pielea pacientului, atunci chiar am o problemă. Ori pacientul a luat antihistaminic înainte, și atunci nici testele mele nu sunt valide, pentru că controlul pozitiv asta face, se compară cu restul testelor. Pe partea de alergologie la medicamente, cred că se publică, poate este un domeniu în care se publică foarte, foarte mult, și cred că este cel mai greu din alergologie, un drept, chit că el este desconsiderat, și se publică foarte mult partea de concentrații non-iritative, iritative,
43:57 dr. Sandra Munthiu: există chiar un grup de lucru, ENDA se numește, al Academiei Europene de Alergologie, și văzând toată complexitatea asta a alergiilor la medicamente sau hipersensibilităților, ăsta ar fi termenul mai corect. Alergie, să pui eticheta de alergie e destul de complicat, sau să diagnostichezi o alergie la medicamente e mai complicat, deci partea de hipersensibilitate medicamentoasă. Și ce să-ți spun, aștept cu viu interes momentul acela din spitale când nu se vor mai face teste la medicamente, ci se vor trimite la medicul alergolog, pentru că acelea nu sunt valide,
44:34 dr. Sandra Munthiu: dar știu că se fac, am trecut și eu prin partea aceasta, în care asistenta făcea sau făcea cu concentrații care nu erau corecte, unele ieșeau pozitive, altele negative, dar nu știa nimeni să le interpreteze, și aștept cu viu interes momentul în care lumea va ști mai multe despre partea aceasta, inclusiv studenți, rezidenți.
Satisfacția cea mai mare 44:56
44:56 dr. Cătălina Voinea: Care este satisfacția cea mai mare pe care o ai în această specialitate?
44:56 dr. Sandra Munthiu: Satisfacția cea mai mare?
45:03 dr. Sandra Munthiu: Cred că pot să tratez, cu adevărat pot să tratez alergiile, adică nu doar să dau un tratament simptomatic. Asta e foarte important pentru mine, eu pot să fac desensibilizări, pot să fac desensibilizări la acarienii din praful de casă, la polenuri, la epitelii de pisică, de exemplu, și ai spune poate, că te gândești că simptomele probabil nu sunt așa de grave, dar sunt, unele duc la azbror și la insuficiență respiratorie.
45:34 dr. Sandra Munthiu: Și faptul că poți să administrezi terapie biologică în cazuri grave, de exemplu, că îți spuneam de urticarie, aici am terapia biologică cu omalizumab, iar omalizumabul este indicat în astmul bronșic sever, cu IgE total crescut, sau în polipoza nazală. Mai avem acum, care vine din spate, mai nou, și acesta foarte scump, dar se compensează și el, benralizumabul, pentru astmul bronșic eozinofilic,
46:01 dr. Sandra Munthiu: avem, sau aveam, din păcate nu mai avem, dupilumabul, pentru că doar dermatologii pot să-l prescrie acum, dar există șansa asta pentru cei cu dermatită atopică severă, deci noi avem uneltele necesare să facem pacientul să uite de boala lui alergică, ceea ce este foarte important, pentru că de multe ori ajunge la noi și zice: am luat cinci ani de zile Aerius, da?
46:24 dr. Sandra Munthiu: Și nu mai trece, păi nici nu o să vă treacă, asta este ideea, nici nu o să vă treacă, pentru că dumneavoastră n-ați făcut desensibilizare, ați micșorat simptomele, să spunem așa, care, la momentul întâlnirii cu agentul patogen, cu alergenul, din nou vor răbufni. simptomele Și atunci, ceea ce pot eu să fac cu desensibilizarea este, practic, să vindec această alergie, și nu doar să o vindec, ci și să mă gândesc că el pe viitor nu va face alte desensibilizări, deci acum, să zicem, am un pacient cu sensibilizare la acarieni; acela este la risc, dacă nu-l tratez, să facă sensibilizări peste ani și la alți alergeni, adică la polenuri, la mucegaiuri și așa mai departe.
47:05 dr. Sandra Munthiu: Eu, cu desensibilizarea mea, pot să opresc evoluția naturală a bolii, și mai mult de atât, dacă e doar cu rinită, în general pot să opresc evoluția lui spre un astm bronșic, ceea ce este fenomenal. Da, deci asta cred că îmi place cel mai mult, că pot să vindec, și îmi place că pot să descopăr ceea ce alții nu descoperă, că îți spuneam, de exemplu, acesta cu dermatitele de contact. Ok, avem o dermatită, dar din cauza a ce? De ce apare dermatita asta?
47:36 dr. Sandra Munthiu: Și atunci mie îmi place că pot să fac testele acestea, că pot să-i arăt pacientului, îl pot educa, faptul că, să zicem, el nu este alergic, am făcut un test cutanat și îi demonstrez că, de fapt, nu este o boală alergică la mijloc, dacă chiar consider că nu este o alergie, după ce îl investighez așa de mult încât și eu știu cu siguranță că nu este vorba de așa ceva. Dar asta este foarte frumos în meseria mea, că pot să-i și arăt, făcându-i teste.
48:07 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre minusuri? Ce minusuri are această specialitate?
48:12 dr. Sandra Munthiu: Minusuri, bună întrebare. Zic că, da, la fel, cu toate specialitățile au minusuri. După cum spuneam, faptul că nu există posturi în spitale, și, într-adevăr, în spital poți să faci foarte multe, adică poți să faci teste de provocare, care, de fapt, reprezintă gold standardul în alergologie. Ce înseamnă asta? Adică degeaba am o suspiciune de alergie la medicamente și fac doar teste pe piele. Eu am nevoie de un test de expunere controlat.
48:40 dr. Sandra Munthiu: Să-i dau acelui om, efectiv, pas cu pas, tratamentul pe care el îl consideră și să văd că nu se întâmplă nimic. Acela este, într-adevăr, gold standardul în alergia la medicamente. Nu testele pe piele sau testele din sânge. Și asta eu nu prea pot să fac la cabinetul privat. De ce? Sunt constrânsă de o legislație care, bineînțeles, nu mă lasă să efectuez acest serviciu, pentru că, în mod normal, se face într-un spital care are facilități de terapie intensivă. În cazul în care se întâmplă ceva, trebuie să intervină cineva care are această competență.
49:21 dr. Sandra Munthiu: Alte minusuri, alte minusuri, da, cred că faptul că ne desconsideră alți medici sau că este considerată o specialitate foarte ușoară. Mi s-a zis inclusiv: că voi, alergologii, ce faceți? Puneți și voi niște teste acolo și faceți o spirometrie. Și atunci înțeleg și de ce, pentru că dacă nu se studiază în facultate, automat asta e gândul.
49:46 dr. Sandra Munthiu: Nu înțelegi complexitatea specialității. Astea ar fi niște minusuri, într-adevăr, dar nu pot să mă gândesc la foarte multe, că mie îmi place. Mie îmi place meseria mea. Mie îmi place meseria și nu cred. În afară de derma, da, mie îmi place mult dermatologia, dar cred că nu partea aceea de spital, cu ulcerea asta. Aia nu-mi place. Și din păcate aia e cam preponderentă.
49:46 dr. Cătălina Voinea: Adică, și cum ai zis și tu, și pe noi ne desconsideră ceilalți medici și zic: că voi ce faceți acolo, la dermato? Vedeți bube toată ziua. Acnee, maxim. Da, da, coșuri.
50:21 dr. Cătălina Voinea: Coșuri și bube. Știu, exact asta încerc și eu prin social media, pe Instagram mai mult. Să arăt pacienților, să-i educăm puțin că există și altă patologie. Nu există doar botox, și care e foarte fain, adică nu mă înțelege greșit. Nu există doar acnee, nu există doar rozacee, adică ne putem lega foarte mult de patologia aceasta imunologică, dermato-alergologică. Există foarte multe de arătat, și știu că și despre voi se vorbește așa, și să știi că eu de fiecare dată corectez.
51:00 dr. Sandra Munthiu: Da, deci astea ar fi minusurile. Asta nu mi-a plăcut niciodată, că suntem desconsiderați, dar până la urmă e de înțeles. Cred că mulți medici consideră că le-am furat felia cumva. Neumologică, de ce facem și noi spirometrii și diagnosticăm astmul bronșic; unii dermatologi: că de ce tratăm dermatita atopică și dermatitele de contact; o reliștică, de ce facem rinite alergice. E normal, pentru că specialitatea era mult mai nouă. De Abia de prin '90 s-a dezvoltat ca specialitate de sine stătătoare. Atunci au apărut primele generații de medici alergologi, și atunci când ceva e nou, cred că mulți sunt mai suspicioși. Exact. Ce-i cu specialitatea asta?
51:44 dr. Sandra Munthiu: Și ții minte, chiar în primul an în care am finalizat studiile de rezidențiat, am fost să povestesc cu câțiva medici de familie, să mă cunoască, știi, trebuie să faci și lucrurile acestea, că altfel cine să-ți trimită? Și ții minte când m-a întrebat o doamnă doctor mai în vârstă, undeva pe la vreo 60–70 de ani: dar totuși, tu cu ce te ocupi?
52:06 dr. Cătălina Voinea: Vai.
52:06 dr. Sandra Munthiu: Da, tu cu ce te ocupi? Și la fel ca ție am stat, bine, mult mai pe scurt, și am explicat: uite, avem și boli autoimune, avem și boli imunologice.
52:06 dr. Cătălina Voinea: Și ți-a trimis doamna aia până acum pacienți?
52:06 dr. Sandra Munthiu: Da? Și știi de ce?
52:20 dr. Sandra Munthiu: Hai să spun de ce. Facem să vadă cam cum mă descurc. Și apoi vedeau scrisoarea medicală. Ca și cum: măi, uite, măi, știe despre ce vorbește. Nu-i așa de... Chiar a făcut ea ceva în rezidențiatul ăla, știi? Cam așa. Și am avut, să știi, multe surprize din partea unor colegi care credeam că nu o să-mi trimită, pentru că nu aveau încredere. Și apoi auzeam că m-au recomandat mai departe: uite, du-te la ea.
52:48 dr. Sandra Munthiu: Deci să știi că lumea începe să înțeleagă rostul, și cred că de când au apărut și vaccinurile. Cred că de acolo a pornit așa, puțin, și-a mai dat drumul specialitatea noastră. Pentru că erau mulți care veneau și ziceau: uite, vreau să-mi fac și eu vaccinul acesta anti-COVID, dar mi-e frică că am... știu eu că am alergie la penicilină. Și au venit foarte mulți în perioada aceea la cabinet, mai ales că, da, pot să spun că am avut noroc că exact unde lucrez s-a deschis centru de vaccinare. Și atunci am intercalat toate afecțiunile acestea și am ajuns să fiu mai cunoscută.
53:23 dr. Sandra Munthiu: Și chiar îmi spuneau: uite, că eu nici n-am știut că există specialitatea asta, alergologia. Spuneau pacienți, unii dintre ei. Printre grupurile de mame, să știi că alergologia e foarte cunoscută, pentru că acum sunt foarte multe alergii la alimente, este foarte răspândită dermatita atopică, wheezingurile recurente, bronșiolitele, și atunci, în general, când intri pe grupurile de mame, știi cu siguranță că cineva știe un alergolog.
53:23 dr. Cătălina Voinea: Super.
Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 53:56
53:55 dr. Cătălina Voinea: Păi, noi am mai avea o întrebare pentru tine, și anume: ce sfaturi ai tu pentru viitorii medici rezidenți?
54:03 dr. Sandra Munthiu: Sfaturi, da. Păi, primul sfat ar fi neapărat să meargă la congrese. Eu am așa o fixație cu asta. Adică să nu se...
54:03 dr. Cătălina Voinea: Plafoneze.
54:03 dr. Sandra Munthiu: Să nu se plafoneze și, da, exact, să nu se lase doar pe partea aceasta de clinică, doar pe ce spune îndrumătorul, pentru că și acela e om și poate greși. Să meargă, să vadă și în alte părți cum e, să facă schimburi de experiență. Să aplice pentru burse. Există, de exemplu, la noi, Academia Europeană de Alergologie, care oferă burse de câte 4.000 de euro sau mai mult, depinde de ce vrei să faci, dacă vrei să faci cercetare sau clinic.
54:46 dr. Sandra Munthiu: Există centre de alergologie pediatrică, de exemplu, în Spania, unde vezi toată patologia pediatrică. Să nu se plafoneze. Există totdeauna așa. Dar trebuie să cerceteze. Trebuie să întrebe. Uite, sigur că în primul an e mai greu, că nu știu exact cu ce se mănâncă și există foarte multe informații, dar apoi nu există să nu știi. În afară de congrese, workshopuri, simpozioane, la care chiar i-aș îndemna așa să meargă, ce aș mai putea să spun?
54:46 dr. Cătălina Voinea: Să întrebe?
54:46 dr. Sandra Munthiu: Îți spuneam asta. aia. Să întrebe, să întrebe, să întrebe.
54:46 dr. Cătălina Voinea: Colegi mai mari sau de alte specialități?
55:22 dr. Sandra Munthiu: Uite, eu asta și fac. Țin legătura cu colegi de alte specialități și, dacă nu știu ceva, îi sun. Deci nu mi-e rușine, știi, să zic: uite, nu știu asta, și să pun un diagnostic eronat. Totdeauna trimit mai departe. Și, iară, foarte important, în momentul în care ai un caz la spital, să citești despre el. Te duci acasă și ți-e proaspăt în minte. Atunci du-te acasă și citește. Pentru că dacă lași peste o lună, două, trei, nu se mai știe. Da.
56:01 dr. Sandra Munthiu: Eventual, să-ți notezi câteva analize de laborator care sunt modificate, parametrii, și poți să cauți în literatură, și, dacă ai cumva întrebări despre caz, vii cu ele proaspete în minte și poți să-ți întrebi eu în următorul de an. Cred că acestea sunt trei sfaturi foarte importante pentru un medic rezident.
56:01 dr. Cătălina Voinea: Super.
56:22 dr. Cătălina Voinea: Păi, fiindcă am ajuns la final, îți mulțumim că ne-ai acceptat. Da, chiar a trecut o oră și nu mă așteptam să fii atât de sinceră și să spui chiar atât de în detaliu experiența ta, și sunt convinsă că îi va ajuta foarte mult pe studenții sau chiar pe rezidenții care sunt în dubiu și poate și-ar fi dorit și alergologie. Poate le-ai dat chiar acum speranța să vadă că se poate și că o să poată să-și urmeze și acest vis. Poate n-au fost pe fază. Cum ai zis și tu, că poate și-au dorit altceva, cum ți-ai dorit și tu, și au ajuns aici.
56:59 dr. Cătălina Voinea: Și să sperăm că poate pe viitor ești dispusă și la alte astfel de inițiative.
56:59 dr. Sandra Munthiu: Sigur că da. Eu îți mulțumesc foarte mult, să știi că am așteptat de mult timp așa o ocazie. Eu am și niște rezidenți cu care colaborez, din alte centre universitare, și noi avem întâlniri lunare, și avem și din alte specialități, tot în contextul Academiei Europene de Alergologie, și să știi că de când avem inițiativa asta, rezidenții încep să înțeleagă de ce se ocupă specialitatea. de la tenea. Mina.
56:59 dr. Cătălina Voinea: Sper să ne mai auzim. Mulțumim încă o dată și îți urăm o seară plăcută.
56:59 dr. Sandra Munthiu: Așa, asemenea.