Introducere 00:00
00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro, podcast dedicat vouă, celor care sunteți indeciși și nu știți ce specialitate să vă alegeți după terminarea facultății. Vouă, celor care sunteți însetați după cunoaștere și dezvoltare. Eu sunt Cătălina, medic rezident pe dermatologie și, înainte să începem, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru încredere. La mai puțin de două luni de la lansarea noii versiuni Grile-Rezidentiat.ro, peste 8200 dintre voi se pregătesc online cu peste 39.000 de grile din noile bibliografii, iar mesajele voastre de apreciere nu au încetat niciodată să curgă. Mulțumesc în numele întregii echipe pentru susținerea voastră și mă înclin.
00:40 dr. Cătălina Voinea: Dar să revenim! Vă invit să aflăm în episodul de astăzi, împreună cu medicul rezident Corina Vasile, cum este rezidențiatul pe cardiologie pediatrică. Să-i dăm drumul! Bună, Corina!
00:40 dr. Corina Vasile: Bună!
Introducere dr. Corina Vasile 00:50
00:51 dr. Cătălina Voinea: Bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro. Să-ți mulțumim, în primul rând, că ai acceptat invitația, și că cel puțin ne-a luat ceva să te găsim, pentru că cardiologia pediatrică este una din supraspecialitățile astea, să zicem, pe lângă altele, și chiar ne bucurăm că am dat de tine și mai ales că ai putut să vii aici să facem în studio.
00:51 dr. Corina Vasile: Mulțumesc tare mult pentru invitație și țin și eu să vă felicit pentru ceea ce faceți. Consider că sunt foarte utile aceste podcasturi. Mulțumesc!
00:51 dr. Cătălina Voinea: Mulțumim și noi!
Cum și-a dat seama că își dorește cardiologie pediatrică 01:15
01:27 dr. Cătălina Voinea: Poți să începi să ne spui cum ți-ai dat seama că îți dorești cardiologie pediatrică, dacă a fost din prima sau a fost o simplă întâmplare?
01:35 dr. Corina Vasile: Wow! Deci aici este o poveste ușor mai lungă. Pot să încep prin a spune că, în momentul în care a trebuit să-mi aleg specialitatea, mi-am ales ATI, iar după șase luni am constatat că nu mi se potrivea chiar atât de bine și am decis să fac o schimbare. În momentul acela nu puteai să alegi orice altă specialitate care mai era disponibilă la nota ta. Puteai să alegi dintr-o listă cu specialități deficitare.
02:03 dr. Corina Vasile: Și am analizat-o, m-am gândit, am întors-o pe toate părțile, am mai vorbit cu alți cunoscuți. Mai aveam un prieten care era pe cardiologie pediatrică la București, mi-a zis că e destul de ok, era interesantă, nu aș fi vrut pediatria, pentru că mi se părea destul de vastă, și m-am gândit să mă focusez pe ceva mai concentrat. Și așa am ajuns să aleg cardiologia pediatrică și nu regret.
02:03 dr. Cătălina Voinea: Super! Păi și, practic, pregătirea tu acum o faci la București?
02:29 dr. Corina Vasile: Da, începând din martie sunt la București. Am făcut în Craiova 2 ani și jumătate de pediatrie, iar de la 1 martie am plecat la București, la Spitalul Marie Curie.
02:29 dr. Cătălina Voinea: Minunat!
Cât de căutată este specialitatea și ce oportunități de angajare există? 02:41
02:41 dr. Cătălina Voinea: După experiența asta și ce ai mai vorbit tu la București cu colegii tăi, poți să ne spui cam cât de căutată e specialitatea asta și cam ce oportunități de muncă îți oferă?
02:41 dr. Corina Vasile: De căutată? Este destul de căutată, chiar este foarte căutată, având în vedere că sunt foarte puțini specialiști.
03:01 dr. Corina Vasile: În mediul privat, cu siguranță, sunt mai multe variante decât la stat, cel puțin în Craiova, nu știu, nu cred că există, cu siguranță nu există o secție de cardiologie pediatrică, deși cred că ar fi foarte utilă, pentru că sunt foarte mulți părinți fără posibilități, iar nu știu dacă specialitatea are contract cu Casa; din câte știu, dacă are, oricum are doar pe partea de consultație, și ecografia trebuie plătită, și costurile sunt destul de ridicate. Și cred că ar fi util să avem la un moment dat și noi o secție de cardiologie pediatrică, poate chiar un spital de pediatrie.
03:35 dr. Cătălina Voinea: Deci, practic, se găsesc locuri, posturi pe cardiologie pediatrică în orașele, să zicem, care au spital de copii.
03:35 dr. Corina Vasile: Da, în principiu, o secție de cardiologie pediatrică avem la București, la Târgu Mureș, Cluj, am înțeles că s-a redeschis și secția de la Timișoara și cred că și la Iași.
03:35 dr. Cătălina Voinea: Da, ok.
03:35 dr. Corina Vasile: Deci, în rest, cabinete private, din câte știu. Da.
Primul an de rezidențiat 04:04
04:04 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre primul tău an de rezi? Cel în care ai început cu cardiologia pediatrică, nu cu ATI-ul, deși, dacă vrei, să vorbești și despre experiența cu ATI.
04:16 dr. Corina Vasile: Cred că au fost colegii mei care au vorbit înainte de experiența cu ATI-ul. A fost interesant, am început cu stagiul de pediatrie. Pot să zic că nu a fost la fel de greu ca începutul pe ATI. A fost interesant, nu se compară cu ceea ce facem în facultate, n-are nicio treabă. Am avut și noroc de colegi, de un colectiv în regulă, m-au ajutat să mă integrez destul de repede, m-au pus la punct: examen obiectiv, anamneză, foaie de observație, tratamente, și ușor, ușor am reușit să intru în ritm după o lună, două, cam așa.
04:51 dr. Corina Vasile: Pot să zic că eram și pregătită de pe ATI pentru lucruri mai complicate și aici mi s-a părut mai ușor față de...
04:51 dr. Cătălina Voinea: Erai călită de...
04:51 dr. Corina Vasile: Exact, da. Da, corect.
Ce atribuții are un medic rezident pe cardiologie pediatrică? 05:02
05:02 dr. Cătălina Voinea: Cum este la București acum, propriu-zis, cardiologia pediatrică? Ce atribuții ai tu ca și rezident?
05:10 dr. Corina Vasile: Bun, deci ca și rezident, ziua începe undeva în jur de ora 8, poate chiar 8 fără 10. Acolo activitățile sunt împărțite în atribuțiile pe care le avem pe secție și atribuțiile pe care le avem în partea de cabinet de ambulatoriu. Dacă avem pacienți de care se ocupă medicul cu care lucrăm, vedem mai întâi pacienții, scriem foile de observație, tratamentul, eventual îi mai reevaluăm și noi încă o dată ecocardiografic.
05:38 dr. Corina Vasile: Verificăm dacă au făcut toate investigațiile pe care le-am solicitat, după care coborâm împreună cu medicul în policlinică și ne începem ziua. Acolo vedem copii pe baza biletului de trimitere. Sunt destul de multe solicitări, vin și din alte zone, nu numai din București, și e interesant.
Despre îndrumători 05:59
06:00 dr. Cătălina Voinea: Îndrumătorii de rezidențiat pe această specialitate sunt ca lumea? Te învață? O fac benevol, fără să zică că le furi meseria?
06:10 dr. Corina Vasile: Da, la București sunt doi coordonatori de cardiologie pediatrică. Eu aparțin de doamna profesor Cinteză, care este foarte dedicată acestei specializări. Ne ajută foarte mult, adică este un colectiv foarte bine închegat acolo. Poți să faci rotații, să lucrezi cu toți medicii, nu începi cu un medic și va trebui să lucrezi doar cu el. Poți să lucrezi cu fiecare sau, dacă medicul tău termină mai devreme ce are de făcut, tu poți să mergi să lucrezi cu un alt medic, nu este nicio problemă.
06:40 dr. Corina Vasile: Se fac și cursuri, facem prezentări de caz, se discută cazurile mai complicate. Din punctul ăsta de vedere chiar cred că avem de învățat de la ei. Ar putea fi un exemplu și pentru alte centre universitare.
Ce personalitate îți trebuie pe această specialitate 06:54
06:53 dr. Cătălina Voinea: Acum, că te ascult, îmi aduc aminte de unul din episoadele de podcast de pe neonatologie, iar invitata vorbea atât de calm, și tind să cred că poate asta e o trăsătură pe care trebuie să o aibă. Și de asta vreau să te și întreb: dacă ți-au plăcut dintotdeauna copiii și de asta ai ales, sau ți-ai modelat vocea astfel încât să fii mai pe placul copiilor?
06:53 dr. Corina Vasile: Copiii mi-au plăcut dintotdeauna. Nu pot să zic că a fost un moment în care am zis: „Mamă, nu-mi plac, nu mai vreau să am de-a face cu ei.” Sunt drăguți. Pot să zic că între șapte și zece ani mi se par mai complicați, dar în rest sunt minunați.
Ce provocări există? 07:31
07:32 dr. Cătălina Voinea: De ce? Cam ce provocări întâlnești de obicei în această specialitate? E vârsta copiilor una din provocări?
07:40 dr. Corina Vasile: Da, poate să fie și vârsta. Unii sunt ușor mai răsfățați și atunci mai greu de colaborat, dar de multe ori nu cred că este vina copiilor, cât este vina părinților.
07:40 dr. Cătălina Voinea: Da, de cele mai multe ori așa e.
07:40 dr. Corina Vasile: Dar dacă știi cum să-i iei, cu siguranță reușești.
07:40 dr. Cătălina Voinea: Ok.
Ce personalitate îți trebuie pe această specialitate (continuare) 08:05
08:01 dr. Cătălina Voinea: Și ca și personalitate, cum ar trebui tu să fii astfel încât să te descurci pe această specialitate?
08:08 dr. Corina Vasile: Păi, în primul rând, să-ți placă copiii, că dacă nu-ți plac, nu prea ai cum să ai succes în această specialitate. Să ai răbdare, foarte multă răbdare, adică consultul poate să dureze de la 10 minute la o oră. Poate copilul nu vrea să se dezbrace, nu știu. Sau poate vrea să facă altceva în momentul ăla.
08:08 dr. Cătălina Voinea: Trebuie să găsești metode să-l convingi.
08:08 dr. Corina Vasile: Exact. Trebuie să ai răbdare: mai punem un cântecel, mai găsim, întrebăm ce-i place, ne mai povestește ceva.
08:34 dr. Corina Vasile: Deci răbdător. Trebuie să fii și ferm. Sunt situații în care trebuie să pui ușor piciorul în prag, pentru că altfel nu ajungi nicăieri. Și, în ultimul rând, trebuie să fii empatic.
08:34 dr. Cătălina Voinea: Neapărat. Deci la fișa postului trebuie să știe doctorul și cântecele, și joculețe pentru copii, și...
08:34 dr. Corina Vasile: Da.
08:55 dr. Cătălina Voinea: În cât timp te-ai adaptat programului?
08:59 dr. Cătălina Voinea: De fapt, mai bine spune-ne dacă specialitatea asta are gărzi, prima dată.
08:59 dr. Corina Vasile: Începând de anul acesta, da, se fac și la București gărzi. Înainte nu se făceau. Eram acoperite de linia de pediatrie.
08:59 dr. Cătălina Voinea: De ce s-au introdus acum?
09:14 dr. Corina Vasile: Cred că cei de pe specialitatea pediatrie au fost ușor copleșiți, și ca un ajutor...
09:14 dr. Cătălina Voinea: Ok.
09:14 dr. Corina Vasile: S-au introdus și gărzile.
09:14 dr. Cătălina Voinea: Ok. Și ce întâlnești cel mai frecvent în gărzi? Patologie urgentă?
09:14 dr. Corina Vasile: Patologie urgentă, dureri precordiale de cele mai multe ori, la camera de gardă. Iar așa, alte consulturi de pe celelalte secții. Consulturi, bine, care ar fi putut fi realizate și în timpul zilei, neapărat în cursul gărzii.
09:46 dr. Cătălina Voinea: Da, în episodul trecut ziceau că patologiile de la gardă sunt, de obicei, cele care pot să fie văzute și pe zi. Și părinții, da, zic că e noaptea mai liberă.
09:46 dr. Corina Vasile: Da, se sperie și foarte ușor, adică copilul acuză o durere în piept, gata, mergem la spital.
09:46 dr. Cătălina Voinea: Dacă zici că de-abia acum au început gărzile, cam în cât timp ai putut să te adaptezi cu toată nebunia?
10:10 dr. Cătălina Voinea: Că eu, de exemplu, am făcut o singură gardă în viața mea și nu știu cât mi-ar lua să mă adaptez. Că pentru mine garda este o teroare.
10:10 dr. Corina Vasile: Eu încă nu am început să fac gărzi la București. A fost perioada de adaptare. Eu am început la 1 martie. Probabil că acum ar fi momentul să încep.
10:32 dr. Corina Vasile: Programului m-am adaptat, nu știu, zic, destul de repede. Cred că într-o lună, două. A fost și schimbarea, schimbarea mediului cu totul, și poate de asta mi-a fost ușor mai greu, dar am avut noroc de o îndrumătoare extraordinară, care m-a ajutat foarte, foarte mult. Și am reușit. Adică eu zic că am reușit să mă integrez și să mă adaptez destul de repede.
Patologii frecvente 10:58
10:58 dr. Cătălina Voinea: Am vorbit de patologiile care sunt frecvente în urgență. Dar ce ne poți spune? De ce? Ce întâlnești tu ziua cel mai des?
11:07 dr. Corina Vasile: Păi, de obicei, copiii se adresează serviciului de cardiologie pediatrică la recomandarea medicului pediatru sau a medicului de familie, a unui suflu, a existenței unui suflu sistolic.
11:07 dr. Cătălina Voinea: Ok.
11:07 dr. Corina Vasile: În principiu. Și aici putem avea mai multe patologii. Cel mai frecvent întâlnit cred că ar fi defectul septal ventricular. Avem și cazuri de tetralogie Fallot. Destul de multe.
11:33 dr. Corina Vasile: Mai complexe. Nu știu. Am întâlnit și canal atrioventricular. La București vin cazuri destul de complexe și din alte zone, trimise de către medicii de acolo. Acolo se și operează. O dată pe lună este o sesiune specială: timp de două săptămâni, zece zile, se fac intervenții chirurgicale reușite.
11:33 dr. Cătălina Voinea: Wow. Pe copii.
11:33 dr. Corina Vasile: Da.
11:33 dr. Cătălina Voinea: Wow.
11:33 dr. Corina Vasile: Corecții.
11:33 dr. Cătălina Voinea: Practic, diagnosticate de voi și corectate de ei.
11:33 dr. Corina Vasile: De ei, da.
11:33 dr. Cătălina Voinea: Ce frumos.
11:33 dr. Corina Vasile: O echipă tânără și extraordinară. Adică se fac lucruri. Încep să se facă și la noi lucruri.
11:33 dr. Cătălina Voinea: Ne poți spune un caz interesant pe care l-ai avut?
12:14 dr. Corina Vasile: Păi, o să spun că toate sunt interesante. Adică nu știu dacă pot să mă limitez la unul singur. Toate sunt interesante prin patologie, prin încărcătură emoțională. N-aș putea să aleg unul singur. Mi-e greu să mă limitez la unul.
Cărți utile în specialitate 12:32
12:33 dr. Cătălina Voinea: Fiind rezidenții la început de drum, cei care o să și-o aleagă, ce cărți ar fi utile ca să se descurce? Ne limităm doar la partea de cardiologie pediatrică, da?
12:33 dr. Corina Vasile: În primul rând, un tratat de anatomie. Adică ar trebui să începem cu anatomia cordului.
12:33 dr. Cătălina Voinea: Ok.
12:33 dr. Corina Vasile: Și partea de electrofiziologie. Adică eu așa am început, la îndrumarea coordonatorului. După care, pentru partea de ecocardiografie, avem „Esențial în ecocardiografie”, de doamna profesor Ginghină. „Micul tratat de cardiologie”, tot doamna profesor Ginghină. „Esențial în cardiologie pediatrică”, de doamna conferențiar Cinteză. Iar ca și literatură internațională, Park și Moss. Adică eu pe acestea le-am folosit și consider că sunt suficiente pentru început.
Ce provocări există? (continuare) 13:27
13:25 dr. Cătălina Voinea: Vorbisem înainte de provocări, dar foarte puțin, și aș vrea să te întreb dacă ai mai întâlnit și altele sau dacă te-ai mai gândit și la altele pe care ai putea să le întâlnești chiar și după ce se termină rezidențiatul.
13:25 dr. Corina Vasile: Ca și provocări, cu siguranță, eu mă gândesc să mă întorc acasă după terminarea rezidențiatului și mă gândesc ce o să fac: o să fiu singură, cu cine mă voi consulta? Adică cred că asta este principala provocare pe care o văd în această specialitate.
13:57 dr. Corina Vasile: Teama de a fi singură în fața unor cazuri poate mai complexe, poate mă vor depăși. Cu siguranță vor fi cazuri la care nu o să știu cum să reacționez și aș vrea să am o echipă sau să fac parte dintr-o echipă unde să pot să cer ajutor. Dar sper ca la un moment dat să avem și noi o secție de cardiologie pediatrică.
13:57 dr. Cătălina Voinea: Ok, deci, practic, această teamă vine din faptul că sunt foarte puțini medici.
13:57 dr. Corina Vasile: Sunt foarte puțini specialiști. Da, din păcate. Dar cred că în curând o să ne înmulțim.
13:57 dr. Cătălina Voinea: Da, sper.
14:33 dr. Cătălina Voinea: Și dacă există oameni ca tine, o să reușească, pentru că, dacă tu te-ai dus la București și ai făcut un sacrificiu, pot să facă și alții. Și așa se înmulțesc și cardiologii pediatri în zona Olteniei.
14:33 dr. Corina Vasile: Exact, în zona Olteniei. Cred că aici e mai deficitară decât în alte părți. Nu știu, mă gândesc, Craiova deservește mai multe județe.
14:33 dr. Cătălina Voinea: Da, da.
14:33 dr. Corina Vasile: Și ar fi util. Adică sunt persoane care merg, nu știu, din Severin la București. Mi se pare destul de departe.
15:05 dr. Corina Vasile: Da. Uite, de exemplu, secția de chirurgie cardiovasculară s-a deschis acum, săptămâna trecută. Adică... Destul de greu. Da. Și exista acolo de mult. De mult, da. Și cu toate astea, de-abia acum s-a deschis. Ceea ce... Dar, mă să zicem, Doamne-ajută că... Că avem. Exact. Și nu trebuie să mai mergem prin țară.
Oportunități de stagii în afara țării 15:30
15:30 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre oportunitățile de practică sau de stagii de făcut în străinătate?
15:36 dr. Corina Vasile: Sunt. Există posibilități pentru stagii în afară. Pot să vă spun pe experiența mea, cred că ar fi cel mai util. Eu am aplicat în februarie. Am trimis la mai multe clinici din Franța, undeva pe începutul lunii februarie, și în Elveția. Am primit răspuns destul de greu, undeva prin aprilie, cred, când deja eram la București și nu mai aveam cum să întrerup.
16:02 dr. Corina Vasile: La ei sunt perioadele mai și noiembrie pentru începerea stagiilor.
16:02 dr. Cătălina Voinea: Ok. La toate?
16:02 dr. Corina Vasile: La toate. Da, în Franța, din câte știu. Adică dacă vrei să pleci în mai, cred că dacă trimiți undeva în aprilie e ok. Și dacă vrei să pleci în noiembrie, trimiți septembrie, octombrie și la fel e ok.
16:02 dr. Cătălina Voinea: Ok.
16:02 dr. Corina Vasile: În momentul în care am început să primesc răspuns, am zis: „Hai, nu știu, mai stau. Mai stau la București. Nu, nu nu e ăsta momentul.” Și în august eram într-o seară și am zis: „Hai, parcă aș mai aplica. Aș vrea să încerc și altceva.”
16:35 dr. Corina Vasile: Mă uitam pe internet și am văzut o ofertă de la CHU Bordeaux. O bursă postdoctorală. Am intrat, am văzut datele de contact și am dat un mail: „Aș vrea și eu mai multe informații”, și mi-am pus CV-ul. Atât. A doua dimineață eram la spital și am primit un mesaj de la secretara profului, dacă aș fi disponibilă la ora 11 pentru un interviu. Și am zis: „Nu, nu pe la 11. Am încă la 3. Sau, nu știu, săptămâna viitoare aș putea cel mai bine.” Am scris că undeva luni sau în weekend, i-am scris.
17:05 dr. Corina Vasile: Și am primit după răspuns de la prof că nu poate în weekend, că pleacă în vacanță, și ar vrea azi la 3. Și am zis: „Azi la 3 mă tund. Bine. Fie.” Fie. Am anulat programarea la tuns și am avut interviu. Interviul a decurs super natural. Cred că a fost cel mai tare interviu pe care l-am dat. Proful a fost super drăguț. Mi-a prezentat așa secția, după care mi-a pus câteva întrebări: când am terminat facultatea, Am avut câteva întrebări în legătură cu doctoratul.
17:36 dr. Corina Vasile: Mi-a zis că CV-ul meu s-ar potrivi cerințelor lor, dar că nu poate să-mi dea un răspuns, că a mai avut câteva interviuri, oricum anunțul este deschis încă 2-3 săptămâni. El pleacă în concediu și ne auzim undeva la începutul lunii septembrie. Și a venit începutul lunii septembrie și eu nu aveam niciun răspuns și am zis: „Parcă i-aș da un mail.” Și așa.
17:57 dr. Corina Vasile: Dar eram în drum spre Grecia și primesc mesaj de la prof. Dacă aș fi disponibilă vineri pentru un alt interviu. Cum să nu? Sigur. Aici. Bun. Și vineri, nu știu, mi-a zis ora 8-9, nu știu, m-am încurcat cu orele, nu mai era... Adică aveam... I-am dat mesaj: „Eu sunt pe Zoom, intrați?”
18:18 dr. Corina Vasile: Vai. „Nu pot acum”, mi-a zis, „n-am terminat, îți scriu.” După care a trecut o oră, nu mai intră, sigur mi-a dat țeapă, s-a răzgândit, și primesc mesaj de la el: „Eu am intrat, tu mai intri?” „Gata, vin.”
18:18 dr. Cătălina Voinea: Deci tu ai stat și ai așteptat o oră?
18:18 dr. Corina Vasile: Da, efectiv eram cu laptopul, mă mutam într-o parte, într-alta, așteptam. Am intrat și îmi zice:
18:42 dr. Corina Vasile: părea interesant, după care: „Deci ești în finală, celelalte două candidate, una este din Austria și cealaltă din Olanda.” Am zis: „A, clar.” Și acum... nu ceași Așa, sunt pe podium, nu? Și atât. „Și aș vrea să-ți mai pun câteva întrebări.” Am zis: „Ok.” M-a întrebat în legătură cu experiența, în principiu de când am început pe secția de cardiologie pediatrică, dacă știu să fac ecografie transesofagiană.
18:42 dr. Cătălina Voinea: Nu? Nu i-ai zis nu?
18:42 dr. Corina Vasile: Nu, am zis: „Nu, dar vreau să învăț.” Dacă știu să fac ecografie fetală: „Nu, dar vreau să învăț și aia.”
18:42 dr. Cătălina Voinea: Ok.
18:42 dr. Corina Vasile: După care m-a întrebat: „Dar mai vrei să vii?”
19:19 dr. Corina Vasile: Adică încă îți manifești dorința de a veni la noi? „Cu siguranță, așteptam mailul dumneavoastră.” Și a zis: „Bine, o să te anunț în câteva zile, poate o săptămână, trebuie să mă gândesc, dar trimite-mi copii după diploma de licență și diploma de doctorat să le verificăm.” întreat traduse, netraduse, legalizate? Și a zis: „Nu, cât o poză.” Na, în fine, am făcut poză, am trimis, nimic. Iar zic: iar rămăsesem să mă anunțe, oricum, ori e ori celelalte, așa. Și într-o marți, îmi amintesc, eram la spital și am primit mail: „Dragă Corina, ai fost selectată, faci parte din departamentul nostru.” Și eram: wow, ce fac? Plâng? Mă bucur?
20:02 dr. Corina Vasile: Am eliminat și austriaca, și el românia eram nu știam cum să mă manifest, eram bucuroasă, dar în același timp eram speriată.
20:02 dr. Cătălina Voinea: Probabil a apreciat dorința ta de a învăța.
20:02 dr. Corina Vasile: La asta mă gândesc și cu siguranță celelalte fete știau să facă mai multe și aveau experiență. O iau pe asta ca să o învăț, să o trimit înapoi. Da, avea ceva cunoștințe oricum despre România, a fost la un congres, știa câteva lucruri. Sper să fie bine.
20:02 dr. Cătălina Voinea: Deci
20:34 dr. Cătălina Voinea: practic nu te trimite de la spital cineva, tu trebuie să faci pe cont propriu totul. Și unde le găsești?
20:34 dr. Corina Vasile: Păi scrii pe net cardiologie pediatrică. Eu am scris „cardiologie pediatrică Franța”, am găsit centrele de pregătire, am luat adresele de mail ale șefilor de secție și am trimis CV-ul și o scrisoare de intenție. Sau, dacă găsești, poți să verifici, că de obicei mai trec ei, în perioada de recrutare, mai sunt trecute acolo variantele. Dar trebuie să încerci,
21:07 dr. Corina Vasile: să trimiți cât mai multe. Cred că în iarnă am trimis 20, 30, 40 de mailuri, nici nu mai știu. Cred că au fost persoane la care am trimis de mai multe ori, cu siguranță am trimis de mai multe ori. Oricum, și aici, pe secția asta, am verificat mailul și trimisesem un mail și în februarie, dar am trimis la altă persoană. Deci trebuie să trimiți și la fiecare persoană în parte. Știu, am trimis, dar atunci a fost și perioada COVID și mi-au zis că nu primesc interni. Adică ei chiar au răspuns și au zis că nu mai primesc interni în perioada aceasta, având în vedere contextul.
21:07 dr. Cătălina Voinea: Deci
Atestate și cursuri 21:44
21:42 dr. Cătălina Voinea: perseverența. Că tot ai zis că te-a întrebat domnul acesta dacă știi să faci eco transesofagian, eco fetal, astea sunt ceva atestate pe care le poți face la noi, să te supraspecializezi pe ceva anume?
21:42 dr. Corina Vasile: Poți să faci după. Noi, în timpul rezidențiatului, facem ecografie normală, adică avem și atestat după, nu trebuie să mai facem un alt curs. Avem stagiu de ecocardiografie de șase luni în curricula de rezidențiat, deci după ce terminăm avem și dreptul de a face ecocardiografie
22:15 dr. Corina Vasile: fără absolut nicio altă problemă. Ca și stagiu de fetală, cred că avem două săptămâni de fetală, nu e suficient. Sigur trebuie să faci o supraspecializare, un curs după. Iar pentru transesofagian la copii, cred că la București sunt vreo două persoane care fac, nu sunt atâtea, din câte știu eu, cel puțin la spitalul la care și nu intră în curriculă? nu super deci dacă vrei extra, sunt variante.
22:15 dr. Cătălina Voinea: Și acum te duci, vei învăța?
22:15 dr. Corina Vasile: O să învăț de toate. O să fie doi la București, unul la Craiova.
22:15 dr. Cătălina Voinea: Știi doar
Cea mai mare satisfacție în această specialitate 22:54
22:53 dr. Cătălina Voinea: care până acum... Care ți se pare că e cea mai mare satisfacție?
22:53 dr. Corina Vasile: Cea mai mare satisfacție, cu siguranță, când vine un copil cu probleme și pleacă de acolo pe picioare, rezolvat, și că nu se mai întoarce. Și că nu se mai întoarce, sau se întoarce la control prima dată după o lună, după peste 3-6 și după anual.
22:53 dr. Cătălina Voinea: Am vorbit de provocări, dar nu cred că ating provocările același lucru
Minusuri în cardiologia pediatrică 23:24
23:24 dr. Cătălina Voinea: ca și minusurile. Ce minusuri găsești, pe care vezi că îi lipsesc acestei specialități și ai vrea să le aibă?
23:24 dr. Corina Vasile: Cred că am mai zis: în primul rând, aș vrea să fie mai multe secții de cardiologie pediatrică.
23:24 dr. Cătălina Voinea: Ok.
23:24 dr. Corina Vasile: La asta mă gândesc, chiar ar fi de mare ajutor, să nu ne mai focusăm atât de mult pe sistemul privat, cât și să ne focusăm pe cel de stat. În primul rând mai mulți specialiști, și dotări, dotări neapărat în spitale, ecografe performante, să fim și noi ca în străinătate.
Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 24:05
24:05 dr. Cătălina Voinea: Păi, noi am mai avea o singură întrebare pentru tine, și anume: ce sfaturi ai tu pentru viitorii medici rezidenți?
24:05 dr. Corina Vasile: În primul rând, să fie perseverenți, să nu se lase. Cu siguranță o să întâlnească mai multe obstacole în timpul rezidențiatului; să nu se dea bătuți și să încerce să schimbe cât mai multe centre universitare, să lucreze cu cât mai mulți medici, pentru a-și forma un stil propriu, pentru că de la fiecare avem ceva de învățat.
24:34 dr. Corina Vasile: Și de ce nu, să aplice pentru stagii în străinătate: învățăm mai multe, venim și implementăm și noi aici și dăm mai departe.
24:34 dr. Cătălina Voinea: Și dăm mai departe, corect. Păi, fiindcă am ajuns la final, să-ți mulțumim încă o dată că ne-ai acceptat invitația și că ești dispusă să oferi valoare comunității noastre și îți urăm foarte mult succes în Franța pe bursa pe care ai câștigat-o și să sperăm că ne mai auzim și pe viitor.
24:34 dr. Corina Vasile: Mulțumesc tare mult, a fost o plăcere, m-am simțit foarte bine la voi, și am venit ușor timorată. A fost foarte drăguț. Mai vin. Și eu vă mulțumesc.