Grile-Rezidentiat.ro Toate specialitățile Platforma de grile →

Medicină · Date solide

Rezidențiatul de Chirurgie generală — cum e, realist

Varianta fără poleială despre rezidențiatul de Chirurgie generală: cui i se potrivește (și cui nu), cum îl descriu rezidenții reali (n=41), pragul național de intrare pe 5 ani și 3 episoade de podcast cu specialiști.

Medicină

Rezidențiat pe Chirurgie generală — cum e, realist

Date solide

Cui i se potrivește

Pentru cine iubește actul chirurgical în sine și are răbdarea unui drum lung până la autonomie. Vezi de toate, de la urgențe abdominale la oncologie, și înveți cel mai mult acolo unde intri devreme în sală.

Cui nu prea i se potrivește

Nu e pentru cine vrea independență rapidă, program previzibil sau cabinet propriu imediat — durează 10+ ani până ești chirurg desăvârșit, iar ierarhia și volumul sunt dure în primii ani.

🗣️ Vocea rezidenților · studiul „Împreună creăm medici de succes” (2021)
„Cea mai mare responsabilitate față de un pacient care și-a pus viața în mâinile noastre.”

Ce le place: adrenalina și partea tehnică, rezultatele vizibile și imediate ale intervențiilor, munca în echipă și recunoștința pacienților care își amintesc de tine ani mai târziu.

Ce-i frustrează: că trebuie să renunți la o bună parte din viața socială și familie, stresul postoperator, lipsa resurselor și că poți fi chemat oricând pe secție.

Sfatul lor: alege chirurgia doar din plăcere și fiind dispus la sacrificii; vorbește cu cât mai mulți rezidenți din mai multe spitale ca să știi la ce te înhami.

📊 Cum o descriu rezidenții · studiul „Experiențe în Rezidențiat” · n=41 răspunsuri pe această specialitate
Satisfacție generală (mare = bine)3.5/7
Calitatea îndrumării (mare = bine)2.9/7
Atmosfera de lucru (mare = bine)3.4/7
Gărzi — cât de adecvate ca număr (mare = bine)3.0/7
Program — cât de rar stai peste ore (mare = bine)2.2/7
Volum zilnic — cât de sustenabil (mare = bine)3.8/7
Și-ar recomanda rezidențiatul? 4.4/10

Toate pe scala 1–7, unde mai mare = mai bine (inclusiv volumul de muncă: gărzi adecvate, rar peste program, volum sustenabil). Cifre descriptive, nu garanții — corelație ≠ cauzalitate. Poți citi comentarii reale de la medici, pe specialitatea aceasta, în studiul în derulare „Experiențe în Rezidențiat” (necesită cont pe grile-rezidentiat.ro).

🎧 Vizionează un episod de podcast cu un medic rezident pe această specialitate
  • dr. Elena Vrabie — episodul #118YouTube
  • dr. Andrei Chitul — episodul #68YouTube
  • dr. Mihail Pautov — episodul #1YouTube
Citește transcrierea ↓
📈 Pragul național de intrare în rezidențiat · intrare la punctaj mic
56256556156256620212022202320242025
566în 2025 · pe 5 ani: 561–566. „Național” = cel mai mic punctaj de admitere pe centre în anul respectiv (categoria „pe post” nu e inclusă)

Specialitate deficitară — cel mai mic centru se ocupă aproape de pragul de promovare.

Vezi pe oraș, pe ani → g-rezi.ro/trends
Mai multe: date de pregătire, fapte verificate, potrivire

Profilul spre care înclină specialitatea

  • Mod de gândire: la mijloc, echilibrat
  • Acțiune vs. reflecție: înclină spre manualitate, proceduri, intervenții
  • Toleranță la incertitudine: la mijloc, echilibrat
  • Contact uman: la mijloc, echilibrat
  • Stil de viață: înclină spre ritm intens, gărzi multe, program imprevizibil

Orientativ, din logica de potrivire a testului — nu un verdict.

Date de pregătire

  • Durată de pregătire: 6 ani
  • Tip de specialitate: clinică
  • Spor de specialitate: până la 15%, nivelul efectiv se stabilește per spital
  • Locuri la concurs (nov. 2025): 181 (sursă)
  • Recunoaștere în UE: da, automată (Directiva 2005/36/CE)

Fapte verificate despre pregătire și practică

  • Baremul operator minim din curriculum: 50 operații mari (15% prim operator), 120 medii (20%), 150 mici (40%), din care 10% în gărzi. (sursă)
  • Modulul obligatoriu de laparoscopie (3 luni) are barem ca prim operator: 3 explorări, 4 colecistectomii, 3 apendicectomii. (sursă)
  • Specialiștii confirmați după oct. 2002 practică laparoscopia de bază (nivel I) fără atestat; nivelul II cere 240 ore în centre acreditate. (sursă)
  • Spor de 50–75% pe perioada activității în blocul operator (plafon; per spital). (sursă)
🔗
Ultimul punctaj de intrare la Chirurgie generală: 566 (2025).
Locul tău se decide la concurs — punctul tău de start e azi.
Începe pregătirea cu grile →

Din podcast: „Rezi pe Chirurgie generală” — transcrieri complete

3 episoade · transcrieri editate (clean verbatim) după înregistrarea audio · actualizat la

Alege un episod ca să citești transcrierea.

Rezi pe Chirurgie generală · Episodul #118

dr. Elena Vrabie — medic rezident în anul V de chirurgie generală (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Mihai Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: Dr. Elena Vrabie este medic rezident în anul V de chirurgie generală, în cadrul Departamentului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic al Institutului…

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în iulie 2026). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • În afară de ce trebuie să stăpânim noi ca tehnică chirurgicală și complicații chirurgicale, suntem vigilenți și știm exact când avem nevoie de alte specialități care să ne ajute. 03:59
  • În primul an, chiar din primele zile, poți să intri la cele mai complexe intervenții chirurgicale, deci nu se face o selecție, cei mai deștepți și cei mai mari intră la hepatectomie și cei mai mici intră la colecist. 25:07
  • Să nu se sperie dacă se consideră neîndemânatic, pentru că chirurgia nu este pentru cei talentați, e pentru cei muncitori, și, cum ți-am povestit și ție, eu dau exemplu personal: eu nu mă consider talentată, ci mă consider foarte muncitoare, și cred că asta m-a ajutat, e singurul lucru care m-a ajutat. 1:01:06
Transcrierea completă (31 de capitole · 9.894 de cuvinte)

Intro 00:01

00:00 dr. Mihai Voinea: Bun venit la un nou episod din podcastul Grile-Rezidentiat.ro, podcastul celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită. Înainte de a începe, vreau să-ți spun că am adăugat o funcție nouă în platformă, și anume posibilitatea de a filtra grilele și flashcard-urile în funcție de subcapitole sau secțiuni, cum vrei să le numești. Astăzi vorbim cu dr. Elena Vrabie. Este medic rezident în anul 5 pe chirurgie generală, în București, la Institutul Clinic Fundeni. Să-i dăm drumul! Bine ai venit, Elena!

Chirurgie generală în câteva cuvinte 00:32

00:34 dr. Mihai Voinea: Îți mulțumim foarte, foarte mult pentru faptul că ai dat curs invitației noastre și aș vrea să începem printr-o întrebare. Cum ai descrie chirurgia generală într-o frază?

00:48 dr. Elena Vrabie: Aș zice că este o specialitate uimitoare din punctul meu de vedere, și subevaluată, și subapreciată de cei care își aleg rezidențiat în alte specialități mai populare, și cred că e o specialitate de viitor, care ar trebui aleasă cu tot sufletul de oameni super pasionați.

00:48 dr. Mihai Voinea: Spui că ți-ai luat chirurgie generală din pasiune.

Când și-a dat seama că a făcut alegerea potrivită 01:11

01:15 dr. Mihai Voinea: Care ar fi un moment din sala de operații sau un moment din viața ta de medic pe specialitatea aceasta de până acum, care ți-a confirmat că e alegerea potrivită?

01:26 dr. Elena Vrabie: Nu o să spun un moment, o să zic că e o sumă de momente în care vine rândul tău să faci ceva din intervenția chirurgicală sau să faci o intervenție chirurgicală întreagă. Până la momentul ăla nu ai cum să știi cât de bine s-au aliniat lucrurile în capul tău. Pentru că, nefiind cel care operează, de obicei ești îndrumat, ți se zice cam ce trebuie să faci tu în timpul intervenției chirurgicale.

01:54 dr. Elena Vrabie: Rareori e o liniște în care nimeni nu vorbește și totul merge așa, fără să se șoptească, să se spună nimic. Asta mi se pare și normal.

01:54 dr. Mihai Voinea: Când ajungi să faci tu și nu e cineva care zice „ia-o pe aici, ia-o pe aici”, că dacă e așa nu semnifică nimic. Când faci tu de la tine și vezi că știi... Când a fost acel moment la tine?

02:15 dr. Elena Vrabie: Încă din anul întâi. Asta depinde foarte mult ce îndrumători ai și cât de siguri de sine sunt și capabili să le dea și altora ceva de făcut. Și al doilea lucru, cât de buni și de, cum să zic, dăruitori sunt rezidenții tăi mai mari. Și eu am avut acest noroc, în care am avut rezidenți mari care s-au ocupat de mine de la început și care mi-au dat să operez și eu încă din anul întâi.

02:39 dr. Elena Vrabie: Și îți zice, nu știu, „hai să facem o anastomoză”, și tu vezi pașii, îi știi, i-ai mai văzut și începi să-i faci tu. Și vezi că știi ce pas urmează, atunci ești cu adevărat împlinit și îți dai seama că ai ales ce trebuie. Cel puțin eu așa văd lucrurile. Dacă eu am înțeles pașii intervenției chirurgicale și știu să-i fac singur, înseamnă că n-am stat degeaba în sala de operație, ci toată munca aia a avut un efect.

Mitul nr.1 despre chirurgia generală 03:05

03:05 dr. Mihai Voinea: Care e mitul principal legat de chirurgia generală?

03:10 dr. Elena Vrabie: Aș vrea să spun trei mituri. Primul este că chirurgul generalist doar operează. Uneori și anesteziștii ne mai zic așa, peiorativ, că „voi doar operați”. De fapt, noi nu doar operăm, ci ne ocupăm de absolut tot ce presupune pacientul. Uneori îl luăm de la diagnostic până la toate investigațiile preoperatorii și echilibrarea patologiilor cu care el vine. Și de obicei sunt foarte multe patologii care ne împiedică actul chirurgical în siguranță și atunci noi trebuie să ne asigurăm că pacientul e trimis la toate specialitățile, echilibrat și apoi pregătit pentru consultul de anestezie.

03:47 dr. Elena Vrabie: După ce trece consultul de anestezie, tot noi ne ocupăm să-l chemăm înapoi și să-l pregătim pentru ziua efectivă a operației. Noi, cu mâinile noastre. Iar postoperator, ghiciți ce?

03:59 dr. Elena Vrabie: Nu ne ajută nimeni să-l urmărim din punct de vedere al patologiilor medicale și nu chirurgicale. Ci ne ocupăm de absolut toate, de la corectarea hidroelectrolitică, acidobazică, de la echilibrare neurologică, tot ce vreți voi. În afară de ce trebuie să stăpânim noi ca tehnică chirurgicală și complicații chirurgicale, suntem vigilenți și știm exact când avem nevoie de alte specialități care să ne ajute. Deci e o muncă complexă, nu e doar operat, e și foarte multă clinică.

Mitul nr. 2 despre chirurgia generală 04:32

04:33 dr. Elena Vrabie: Al doilea mit, aș zice că e cel legat de rezidențiatul în chirurgia generală, și anume că toți cei care ne-am luat am avut note mici și n-am avut alte opțiuni. Și țin minte, în anul întâi, îndrumătorul meu, care știa cu ce notă am luat rezidențiatul, le zicea tuturor. Înainte să apuce să deschidă gura, le zicea: „Nu, nu, Elena și-a luat din pasiune, avea notă mare.”

04:33 dr. Mihai Voinea: Ok. Cât ai luat la rezi?

04:53 dr. Elena Vrabie: Am luat 862 și s-a anulat o grilă, aia la care am răspuns corect și de fapt e greșită, ceva de genul, și am rămas cu 857. Ok. Puteam să-mi aleg cam orice specialitate. Puteam chiar să-mi iau și un post de chirurgie generală, numai că era la Petroșani, unde citisem eu cam ce posibilități de dezvoltare sunt, și oarecum, nu știu dacă am făcut alegerea pierzătoare sau alegerea bună, am ales un loc de rezidențiat, nu un post. În momentul ăsta nu regret.

Mitul nr. 3 despre chirurgia generală 05:27

05:26 dr. Elena Vrabie: Și aș vrea să zic, al treilea mit este cel că chirurgul nu obosește niciodată. Ok. Și asta aș vrea să zic, că pentru ca noi să fim chirurgi buni trebuie să fim într-o stare fizică și psihică foarte bună, și aș transmite sfatul numărul unu: să ai grijă de tine în primul rând, ca să poți să fii acolo în formă și în stare să ai grijă de pacienți.

Despre dr. Elena Vrabie 05:49

05:50 dr. Mihai Voinea: Ok. Ok, are sens. Am intrat direct în întrebări pentru că am vrut să vedem o perspectivă sau să vedem povestea chirurgiei pe scurt, ca introducere. Dar aș vrea să te invit să povestești câteva lucruri despre tine pe scurt: care a fost parcursul tău până acum, unde lucrezi, de ce ai ales chirurgia generală și poate și experiențe extracurriculare, în afară sau congrese, evenimente medicale unde ai participat și te-ai întors cu un succes.

06:28 dr. Elena Vrabie: Sunt rezident în anul 5 la Institutul Clinic Fundeni, în Departamentul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, sub îndrumarea domnului doctor Mihai Ftimie, care este, aș zice, poate în top 3 chirurgi de chirurgie minim invazivă în România, și în departamentul domnului profesor Brașoveanu, care este cel care face transplant hepatic și care a început deja să învețe și alte centre din România să facă acest lucru. Înainte de a da rezidențiatul, eu am fost într-un stagiu de chirurgie generală Erasmus, în Lyon, la domnul profesor Mustafa Adam,

07:07 dr. Elena Vrabie: care este stagiul ce mi-a confirmat că trebuie să fac chirurgie generală, pentru că m-au lăsat în blocul operator și în activitatea pe secție ca și cum aș fi fost rezident, și nu doar un student de anul 5. Era și perioada cu COVID, când era destul de dificil să pleci într-un stagiu, și cu toate astea au făcut ei eforturi să mă primească acolo și mi-au dat un review foarte bun, și atunci am ales, fără niciun dubiu, chirurgia generală.

07:32 dr. Elena Vrabie: De asemenea, sunt doctorand în anul 1, tot în chirurgie generală, și studiez tratamentul chirurgical minim invaziv al cancerelor pancreatice. Sunt vândru mare al domnului conferențiar Nicolae Bacalbașa, care este una dintre personalitățile medicale care chiar mi-au luat în serios pasiunea pentru a scrie, și nu doar pentru a opera. Sunt foarte pasionată nu numai de a opera. Îmi place foarte mult și să scriu și să valorific bazele de date pe care Institutul Clinic Fundeni le are.

08:09 dr. Elena Vrabie: Sunt sute, sute de cazuri chirurgicale dificile care nu se operează în alte centre chirurgicale, și atunci eu, împreună cu îndrumătorul meu și cu echipa mea, care, să spunem, e formată din încă câteva fete, ceea ce e surprinzător pentru o specialitate chirurgicală.

08:09 dr. Mihai Voinea: Chiar este?

08:09 dr. Elena Vrabie: Muncim non-stop să punem în valoare aceste baze de date impresionante.

08:32 dr. Elena Vrabie: Ok. Până în momentul de față pot să zic că nu regret absolut deloc rezidențiatul în această echipă și în acest spital. Singurul lucru pe care îl regret este că se termină în curând rezidențiatul.

08:32 dr. Mihai Voinea: E de înțeles.

08:32 dr. Elena Vrabie: Da.

08:32 dr. Mihai Voinea: Și super, în același timp, că ai făcut alegerea potrivită. Pentru cei care ne urmăresc și care cel mai probabil sunt în anul șase sau poate au intrat în rezidențiat și vor să-și aleagă altă specialitate,

Cum arată concret, în spital, ziua pe Chirurgie generală 08:58

08:58 dr. Mihai Voinea: hai să vorbim puțin despre ce înseamnă chirurgia generală în spital, efectiv. Ce înseamnă dacă am împărți-o în trei acte? Ce se întâmplă dimineața, spre prânz, după-amiază? Da. Ca ai introducere în această secțiune?

09:14 dr. Elena Vrabie: Programul nostru începe cam pe la ora șapte, șapte și un pic. Acum, depinde cât de aproape stai de spital. Eu recent, adică acum un an, m-am mutat lângă spital pentru că făceam o oră și ceva și ajungeam deja obosită. Ok. După ce ajungi, prima ta grijă este să vezi pacienții din postoperator, cei pe care i-ai operat cu o zi înainte. Te strângi cu toată echipa, fete, băieți, în cazul meu doar fete, și fugi prin toate terapiile, adică avem două terapii intensive unde sunt împărțiți pacienții noștri. După ce ai văzut, te uiți rapid pe analize, totul e în regulă, mergi pe secție, vezi pacienții din zilele anterioare.

09:49 dr. Elena Vrabie: Printre lucrurile foarte importante este să nu uiți de pacienții care se operează în ziua respectivă, să-i avertizezi să nu bea, să nu mănânce. E poezia pe care o repeți de sute de ori în fiecare salon în dimineața respectivă. Și foarte important, să verifici că au sângele compatibilizat pentru intervenția chirurgicală. Deci, dacă a băut, a mâncat în ziua respectivă sau nu are sânge compatibilizat, ziua ta devine un infern, în sensul că toată lumea va țipa la tine că nu-i pregătit pacientul de operație.

10:18 dr. Elena Vrabie: Că de obicei restul lucrurilor se pregătesc cu o zi înainte. Apoi fugi rapid spre raportul de gardă, unde trebuie să te asiguri că sunt încărcate imaginile de CT, RMN, ce alte investigații imagistice mai are pacientul, sunt încărcate în sistemul local și pot fi proiectate pentru cei care participă la raportul de gardă. De obicei, rezidentul cel mai mic este cel care pregătește cazurile teoretic, adică le prezintă către ceilalți de la raport, și fiecare echipă povestește ce va opera în ziua respectivă.

10:50 dr. Elena Vrabie: Se citesc urgențele din ziua precedentă, apoi se citesc operațiile care s-au făcut cu o zi înainte și apoi se citesc operațiile care se vor face în ziua respectivă. Ca rezident mic ești mort de frică când prezinți, pentru că, dacă nu stăpânești bine cazul și teoria despre acea boală pe care o vei opera, vei primi tot felul de întrebări. Se cam simte cine e așa, tremurând, și nu știe ce va spune, și primești tot felul de întrebări, de la domnul profesor, de la colegi mai răuvoitori, să zicem.

11:24 dr. Elena Vrabie: Deci noi, ca rezidenți mari, ne asigurăm că cel mic știe ce are de vorbit și, dacă ai întrebat ceva, să îl mai ajutăm să răspundă, astfel încât să prindă curaj și să mai fie în stare să prezinte și altă dată. După aia urmează vizita pe cele patru secții chirurgicale. Deci nu e o singură secție, suntem patru secții de chirurgie.

11:44 dr. Elena Vrabie: Fiecare face vizita cu șeful de secție și apoi se dezlănțuie haosul, pentru că trebuie să ne împărțim rapid între cine fuge la sala de operație, cine face internări, externări la prima oră și cine fuge să vadă pacienții din ambulator. Vin foarte mulți pacienți din afara spitalului care au fost externați și care mai au de făcut diverse consulturi. În general, rezidentul mai mic merge primul la sala de operație, pregătește masa operatorie, câmpul operator și apoi se strâng toți ceilalți.

12:15 dr. Elena Vrabie: După care urmează intervenția chirurgicală. Asta variază foarte mult. Sunt intervenții care durează o oră și sunt intervenții care durează opt. Indiferent de ora la care se termină intervenția chirurgicală, urmează contravizita. Deci mergi încă o dată cu îndrumătorul tău la absolut toți pacienții care sunt ai tăi în spital. Și apoi te ocupi de pansamentele pe care nu le-ai făcut la prima oră, internări, externări.

12:43 dr. Elena Vrabie: Și în unele cazuri, cum este cazul meu, după programul obișnuit de la spital, îndrumătorul lucrează într-o clinică privată, în care programul începe la 16, 17 sau chiar mai târziu. Depinde când termin în spital. Și unii dintre noi, care suntem mai norocoși, avem și noi contract în clinica privată și mergem acolo, unde o luăm de la capăt ca și cum ar fi o nouă zi. Adică ghișceni, te apuci de internări, faci internarea și pregătești pacientul care se operează fix în aceeași zi. Urmează intervenția chirurgicală, care, la fel, poate să fie o intervenție mică, o oră, două, sau patru-cinci, și ajungi acasă pe la 23, să zicem.

12:43 dr. Mihai Voinea: Zilnic sau doar când ai operații?

13:29 dr. Elena Vrabie: Asta poate să fie de două, trei ori pe săptămână, e variabil. Acolo e variabil. Dar când ajungi acasă se întâmplă mereu același lucru: îți verifici mailul, pentru că, odată ce ai apucat să te lansezi și pe partea științifică, trebuie să ții pasul. Aici este meritul tot al organizării particulare a institutului nostru, în care există un director de cercetare, doamna profesor Simona Dima, care are sub aripa dumneaei câțiva doctoranzi pe care îi ține în priză pentru cercetare.

14:00 dr. Elena Vrabie: Și în fiecare seară, sau aproape în fiecare seară, îți mai trimite o temă de studiat sau măcar ceva de pregătit pentru a doua zi. Și, să zicem că după ce termini și asta, s-ar termina ziua.

14:00 dr. Mihai Voinea: Ok. Foarte dens răspunsul, apreciez.

Ce uși se deschid după rezi? 14:16

14:16 dr. Mihai Voinea: Ai menționat mai devreme, la început, despre subspecializări, da? Te poți supraspecializa, să zicem, pentru un student de anul 6, da? Sau cum ești tu, anul 5-6, care e spre final de rezidențiat. Ce uși se deschid concret după rezidențiat?

14:35 dr. Elena Vrabie: Părerea mea e că ușile se deschid pentru unii dintre noi. Odată, unii care ne supraspecializăm pe una dintre părțile mai dificile și mai puțin explorate; cum ziceam, chirurgia hepatobiliopancreatică minim invazivă se practică în destul de puține centre în momentul de față. Chiar și abordul deschis este destul de puțin utilizat, în puține centre, pentru că sunt operații de amploare care necesită un volum mare de muncă, dar și o adresabilitate mare a pacienților. Ori, dacă ei vin într-un anumit centru și acolo se exersează și se practică mai frecvent, e normal ca experiența să fie mai mare într-unul, două centre. Deci cei care aleg să se dedice pe partea asta mai dificilă vor fi mai căutați.

15:25 dr. Elena Vrabie: Pe de altă parte, aș zice că ușile se deschid și pentru cei care suntem dispuși să plecăm din centrele universitare mari și să alegem spitalele de provincie, care sunt în deficit. Și ei nu au nevoie neapărat de un chirurg care să facă hepatectomie sau duodenopancreatectomie. E o nevoie și pentru o operație minim invazivă mai de rutină, cum zice la noi, spre exemplu, colectomia laparoscopică.

15:51 dr. Elena Vrabie: Și o să vă zic un pic mai încolo la exemple de colegi care au luat-o pe drumuri diferite, că în spitalul de provincie o astfel de intervenție chirurgicală, care e de rutină în Fundeni, acolo poate să fie ceva wow și poate să salveze un pacient de la... a merge până în București pentru o operație pe care o poate face lângă casă.

Ce nu și-a imaginat despre Chirurgie generală 16:10

16:11 dr. Mihai Voinea: Care e cel mai neașteptat lucru în viața unui medic pe această specialitate?

16:17 dr. Elena Vrabie: Dacă... ceva ce un student de anul șase nu și-ar fi imaginat. Pot să zic ce nu mi-am imaginat eu. Poate nu e ceva wow, dar nu mi-am imaginat că voi fi într-o atmosferă de lucru absolut prietenoasă, că mă voi simți absolut într-o familie și că nu o să mă gândesc niciun moment când plec acasă. Să mă uit la ceas încontinuu și să zic cât o mai fi până plec acasă. Pentru că realmente nu știu niciodată când plec acasă.

16:44 dr. Elena Vrabie: Nici dacă, să zicem, știu că operația durează o oră, n-am cum să știu după ce se termină operația ce urmează. Un alt lucru pe care nu mi l-am imaginat eu ar fi fost acela că îndrumătorii sunt, cum să zic, destul de atașați de rezidenții lor, că îi văd ca niște personaje importante și îi implică în absolut toate activitățile. Adică la congrese, la cursuri în afară, chiar și ieșiri la diverse evenimente, suntem toți implicați. Nu se gândesc doar la ei, „plec, mă duc eu, că eu sunt îndrumătorul”, ci pur și simplu se face loc și pentru noi și suntem tratați ca niște persoane absolut importante. Eu asta nu mi-o imaginam.

17:25 dr. Mihai Voinea: Super. Da, asta e o problemă pe alte specialități sau în alte zone.

17:25 dr. Elena Vrabie: Chiar și în aceeași specialitate sau în același spital sunt și alte exemple de îndrumători care ajung să nu aibă rezidenți, pentru că totul este doar despre ei înșiși și nu despre ceilalți.

17:25 dr. Mihai Voinea: Uite, noi chiar am pornit pe Grile-Rezidentiat, am pornit anul trecut în vară sau acum doi ani, nu mai știu. Ideea e că avem multe răspunsuri, cred că ne apropiem deja de o mie.

17:55 dr. Mihai Voinea: Practic, noi plătim bani zilnic să adunăm răspunsuri, da, prin ads și prin a ajunge la medici care să dea feedback, tot pentru chestia asta, pentru că podcastul în sine e un efort de a-i ajuta pe studenții de anul șase să își aleagă într-un mod mai informat specialitatea. Avem și un curs despre cum să-ți alegi specialitatea, nu știu dacă l-ai văzut.

18:19 dr. Mihai Voinea: Da, am disecat cu un sociolog, cu un psiholog specialitatea, cu specialitățile toate, cu plusuri, cu minusuri și așa mai departe.

18:19 dr. Elena Vrabie: De fapt, cred că l-am făcut și eu undeva, poate nu era pe vremea mea la voi, dar sigur l-am făcut undeva.

18:19 dr. Mihai Voinea: Da, se numea Docendol, făcusem ca o platformă separată inițial, dar acum e în platformă la noi, l-am mutat, și acum a venit un nou demers fix pentru ceea ce spui tu, pentru că ați ales specialitatea, dar poate că spitalul și colectivul nu sunt ok.

18:47 dr. Mihai Voinea: Și practic formularul e gândit să fie citit de către cei care dau rezi și aleg specialitatea sau nu mai dau rezi, da, să zic că își schimbă specialitatea, și să vadă experiențele unor medici ca tine din diverse centre. Și e gândit exact pe chestia asta, deci cum este echipa, cât de mare e efortul administrativ, dacă aveți ajutor și de la personalul auxiliar.

19:11 dr. Mihai Voinea: Cumva e gândit să vezi dacă și spitalul X sau Y sau Z este ok pentru tine, sau centrul X, da, Timișoara, Craiova, București. Și da, te invit să completezi formularul dacă nu l-ai completat până acum, o să-ți trimit un link. Și asta vreau să spun ca idee, că ăsta e disclaimer-ul: că poți să-ți alegi specialitatea, poate îți place, dar nu renunța, pentru că poate nu este colectivul potrivit.

19:11 dr. Elena Vrabie: Da, total de acord.

19:44 dr. Elena Vrabie: Și atunci pierzi foarte mult dacă îți schimbi specialitatea doar pentru că nu-i opriști colectivul. Aici aș putea să intervin și să dau exemplu personal, în care, după primele șase luni, cam așa, am avut și eu un moment, și singurul, în care am vrut să-mi schimb specialitatea. Asta doar din cauza împrejurărilor negative date de colectiv. Adică niște persoane care încercau să-mi bage în cap că nu o să fiu ok, nu o să pot să mă descurc.

20:16 dr. Elena Vrabie: Deși eu eram la început, n-ai cum să-ți dai seama în primele șase luni dacă cineva știe să opereze sau dacă va avea un viitor în chirurgie. Acum, nu știu dacă erau rău intenționate, habar n-am motivele, nu o să zic asta, dar din cauza colectivului eram aproape-aproape să-mi schimb specialitatea. Ok.

20:33 dr. Elena Vrabie: Deci le recomand tuturor să asculte mai puțin vocile negative și să se lege mai mult, efectiv, de toate aspectele pozitive, să lase un pic în spate vocile negative și să se convingă ei înșiși dacă sunt buni sau nu. Da, să petreacă timpul în introspecția lor și să analizeze în interior, nu neapărat în exterior. Cred că aș fi regretat foarte mult dacă în momentul ăla de stres venit din partea altora aș fi renunțat.

21:04 dr. Mihai Voinea: În etapa premergătoare interviului, episodului de astăzi, am văzut în descrierea ta pe care ne-ai trimis-o că pentru tine chirurgia generală este profund satisfăcătoare. Și mi-a rămas în minte termenul acesta și aș vrea să te întreb ce înseamnă concret pentru tine acest lucru versus alte chirurgii, pentru că mai sunt chirurgii multe.

De ce este profund satisfăcătoare Chirurgia generală 21:30

21:30 dr. Mihai Voinea: De ce este profund satisfăcătoare chirurgia generală pentru tine?

21:35 dr. Elena Vrabie: În primul rând, după cum am menționat, pentru că relația pe care o avem noi cu pacientul e nu neapărat de lungă durată, pentru că la toate specialitățile medicale e de lungă durată, dar acoperă foarte multe aspecte. Cum ziceam, ne implicăm alături de el de la diagnostic până la pregătirea preoperatorie, zeci, sute de telefoane înainte, să ne asigurăm că pacientul are tot ce îi trebuie pentru operație. Apoi, pe secție, nu facem numai să-i explicăm ce presupune intervenția chirurgicală, dar avem grijă și de starea lui psihologică, atât cât ne permite timpul. Ceea ce eu nu credeam că va intra în sarcina noastră.

22:21 dr. Elena Vrabie: După care, ziceam că postoperator la fel, noi ne ocupăm de absolut tot. Inclusiv în weekenduri, weekend de weekend, noi trecem pe la pacient, și unii dintre ei sunt surprinși că noi suntem acolo și se uită și zic: „Azi e duminică, nici nu mă așteptam să veniți, dar nu aveți nicio zi liberă?”

22:37 dr. Elena Vrabie: Lucrurile astea pe moment sunt obositoare, consumatoare, dar în final atitudinea pe care o au pacienții față de noi, în care îi vedem cu adevărat mulțumiți, impresionați, și când ca rezident ești recomandat de un pacient către un alt pacient, și ești rezident totuși, dar cineva își pune atât de multă încredere în tine și deja trimite pe altcineva la tine, tu încă n-ai pacienți pe numele tău, dar cineva e trimis la tine, mi se pare că e o satisfacție enormă. La început nu te gândești că asta va fi scopul tău, te gândești că satisfacția va fi când vei face tu singur o operație.

23:14 dr. Elena Vrabie: Sinceră să fiu, da, pe moment e și aia o satisfacție, dar cea mai mare este de fapt răspunsul pe care îl ai de la pacienți și mulțumirea lor. Așa îmi descriu eu satisfacția cea mai mare din chirurgia asta.

23:14 dr. Mihai Voinea: Ok, deci este cumva mixată cu faptul că îți place și domeniul în sine, versus o chirurgie care practic are o sferă mai îngustă.

23:14 dr. Elena Vrabie: Da, și în care, acum zic din ce am auzit de la ceilalți colegi care sunt pe specialități chirurgicale mai înguste, și în care auzești de pacienți pe zi, totul este mai rapid. Uneori stă doar o zi pacientul sau două zile. La noi pot să stea și 18 zile internați.

23:56 dr. Elena Vrabie: Apoi vin la nu știu câte controale. Practic te cunoști cu ei și sunt surprinsă că încă îmi amintesc perfect pacienți din primul an de rezidențiat. Dacă îl văd pe stradă, zic că este domnul care i-am făcut cutare lucru, și îl știu perfect și el mă știe pe mine.

24:08 dr. Elena Vrabie: Sau o replică care m-a impresionat pe mine foarte mult, a unui pacient care s-a internat când eu eram în concediu, și l-am găsit pe secție internat cu o complicație la un alt medic, și fusese operat de noi în urmă cu câțiva ani, și nu mai știu exact ce voia să-mi transmită, și am zis: „Vă las numărul meu”, și mi-a zis: „Eu am numărul dumneavoastră, cum aș putea să șterg acest număr?” Cred că asta te impresionează, îți rămâne în cap, nu știu, te simți important.

24:08 dr. Mihai Voinea: Da, foarte frumos.

24:08 dr. Elena Vrabie: Da.

Viața rezidentului mic 24:38

24:37 dr. Mihai Voinea: Hai să discutăm puțin despre curba de învățare în rezidențiat, pentru că probabil foarte mulți dintre cei care ne urmăresc își pun întrebarea asta. Ok, e multă muncă fizică, e mult timp investit, și probabil cea mai comună întrebare sau lucru care îi pune pe gânduri pe foarte mulți, este și poate și un mit în același timp, este: „Nu o să mă lase să fac nimic, adică nu o să intru în sală și doar o să scriu foi.”

25:07 dr. Elena Vrabie: În primul an, chiar din primele zile, poți să intri la cele mai complexe intervenții chirurgicale, deci nu se face o selecție, cei mai deștepți și cei mai mari intră la hepatectomie și cei mai mici intră la colecist. Nu, exclus, ci, din contră, s-ar putea să fii surprins să te trezești în mijlocul unei intervenții de care nici n-ai auzit sau nici nu știi cum se scrie toată. Ok. Bineînțeles, nu vei fi ajutorul principal, că nu ai de unde să știi,

25:35 dr. Elena Vrabie: în primul rând nu ai de unde să știi anatomia perfect la momentul ăla sau ce se întâmplă, dar în general ești cel care stă la masa operatorie, adică dă instrumentele de pe masă către operatorul principal. Ai senzația că tu ești fraierul din plagă, de fapt, uneori ești cea mai importantă și mai stresată persoană, pentru că, asta e o glumă cred că generică, ți se cere pensă, dar pensă înseamnă orice, adică

25:59 dr. Elena Vrabie: mai multe tipuri de instrumente, iar tu n-ai de unde să intuiești ce vrea să facă cu pensa: vrea să clampeze un vas, vrea să își țină, să își expună cu o pensă anatomică? Habar nu ai. Așa că vei greși de foarte multe ori, va veni cu foarte multă frustrare, cu foarte multe țipete la adresa ta, s-ar putea să mai și plângi un pic după intervenție, dar dacă treci de primele luni, cred că cam câteva luni

26:24 dr. Elena Vrabie: durează până când mânuiești cât de cât bine masa operatorie, ușor-ușor să te muți progresiv pe altă poziție, mâna a treia, spre exemplu, care e următorul nivel. E cel care are timp mai mult să se uite în plagă, pentru că el nu se mai întoarce spre masa operatorie să ia instrumente și tot timpul se uită în plagă, adică taie, aspiră, ajută la expus, și atunci înțelege mai bine intervenția chirurgicală. După care mai trece timpul și ajungi să fii

26:52 dr. Elena Vrabie: mâna a doua. Mâna a doua, cum îmi place mie să zic, este copilotul intervenției chirurgicale, știe intervenția la fel de bine ca operatorul principal. Mâna a doua e cea care preia conducerea intervenției chirurgicale, să zic așa, în orice moment în care mâna întâi se retrage și doar supraveghează. Părerea mea e că în anul întâi petreci cel mai mult timp în intervenția chirurgicală, pentru că intri de la început-început, când intră pacientul în sală intri și tu

27:20 dr. Elena Vrabie: și te apuci să pregătești sala. Ne imaginăm cu toții că totul e pregătit și tu doar te apuci și înșiri instrumente pe masă, ceea ce e fals. Noi trebuie efectiv să ne asigurăm că avem toate instrumentele, să cerem, de la instrumentele de electrocoagulare până la staplere speciale, deci absolut toate echipamentele care se utilizează, trebuie să se asigure cel mic că se află în blocul operator și în sala de operație. Cel mare poate să iasă din intervenția chirurgicală

27:49 dr. Elena Vrabie: mai devreme, adică la închisul pacientului, spre exemplu, sau la ultimii pași, în care se scrie în foaia de operație și așa mai departe, el poate să plece. Diferența între anul întâi și anul cinci, care zic eu că e semnificativă, e că rezidentul de anul întâi primește indicații de la toată lumea, practic nu e lăsat în aer să ia el o decizie și să își dea seama în ce direcție trebuie să meargă. Cel de anul cinci

28:14 dr. Elena Vrabie: în schimb este odată sub presiunea celui mare, adică trebuie să știe să preia treaba îndrumătorului în orice moment în care i se cere, dar este întotdeauna și un mentor și un protector pentru rezidenții mai mici. Preferabil ca rezidenții mai mici să găsească răspuns mai întâi la tine și după aceea să se ducă la îndrumător, dacă tu nu știi să le dai răspunsul. Și, de asemenea, ești și un învățător pentru ei și tu îi ghidezi să facă primele manevre chirurgicale și primele operații singuri. Rareori stă îndrumătorul să îl ghideze pe unul de anul întâi să facă primii pași, de obicei rezidentul mare.

Centre de pregătire recomandate - nu doar în București 28:53

28:52 dr. Mihai Voinea: Care ar fi centrele pe care le recomanzi în afară de Fundeni? Nu doar în București, ci la nivel național.

28:52 dr. Elena Vrabie: Da. Aș recomanda centre chirurgicale ca Timișoara, Cluj sau Iași. Eu n-am fost acolo, dar știu că au o colaborare foarte bună cu centrul nostru chirurgical și sunt foarte deschise în a-și dezvolta abilitățile de chirurgie hepatobiliopancreatică avansată, și cu ajutorul domnului profesor Brașoveanu lucrul ăsta se și întâmplă, adică au început să facă transplant și în afara Institutului Clinic Fundeni.

29:30 dr. Elena Vrabie: Și, de asemenea, datorită faptului că centre chirurgicale ca Timișoara și chiar și Craiova își trimit rezidenții prin rotație în centrul nostru chirurgical, ca să învețe chirurgia de transplant hepatic și chirurgie hepatobiliopancreatică, ceea ce mi se pare o dovadă de deschidere și de dorință de a progresa, și atunci din punctul ăsta de vedere aș recomanda aceste centre. Altfel, nefiind acolo în stagii, n-aș putea să-mi dau cu părerea mai mult decât atât. Cred că e suficient.

29:30 dr. Mihai Voinea: Și, bineînțeles, fiecare trebuie să-și facă research pe echipa la care ar putea să ajungă în centrul respectiv. Și, apropo de echipă, o să las întrebarea, pentru că o am pusă aici, deși ai menționat destul de mult deja:

Cum îți alegi un mentor? 30:20

30:19 dr. Mihai Voinea: cât de important este mentorul în chirurgia generală și cum îl recunoști pe unul bun?

30:19 dr. Elena Vrabie: Eu zic că mentorul este cel mai important. Odată, cum e și cazul meu, nu eu am ales mentorul, el m-a ales pe mine. Ok. Eu aveam drumul orientat către un alt centru chirurgical, în care îmi făcusem lucrarea de licență, și am primit doar o întrebare de la mentorul meu actual, care știa că are rezidenți destul de mari care se apropie de finalul rezidențiatului

30:55 dr. Elena Vrabie: și că va avea nevoie să crească alții de la început, și atunci, oarecum îndoită, cu un pic de frică, dar știind cam ce centru chirurgical imens este Fundeniul, l-am ales să vin aici. Și deci asta e primul lucru: cred că mentorul te alege pe tine, nu știu cum, vede în tine ce ești cu adevărat.

30:55 dr. Mihai Voinea: Dar și apoi, cred că nu îți alegi tu coordonatorul?

30:55 dr. Elena Vrabie: Ba da, îți alegi tu, dar întrebarea a fost înainte să-mi aleg efectiv,

31:24 dr. Elena Vrabie: să merg la repartiții. Oricum puteai să-ți schimbi după aceea centrul, dar oarecum întrebarea dacă vreau să vin într-o echipă care își caută rezidentul potrivit a fost fix înainte de repartiții, cred că cu o zi sau două, în care eram convinsă că merg în altă parte și aș fi putut avea un parcurs complet diferit. Deci mentorul este extrem de important, pentru că de la el pleacă inițiativa, de la siguranța lui de sine, lipsa orgoliului, răbdarea lui și

31:57 dr. Elena Vrabie: deschiderea de a crește oameni care să ajungă la același nivel cu el, poate chiar la un nivel mai mare. Sunt foarte puține persoane care sunt atât de lipsite de orgoliu să vrea să crească pe cineva care să știe să opereze fix la fel ca el, să le arate absolut toți pașii și să le spună chiar și textual, cum ni se zice nouă: „Tu trebuie să operezi ca mine și nu în alt fel.” Cred că asta

32:25 dr. Elena Vrabie: e super important.

32:25 dr. Mihai Voinea: Da, e impresionant.

32:25 dr. Elena Vrabie: Fără mentor nu știu cum poți să avansezi, pentru că tu ai nevoie să fii legat de cineva, să fii într-o echipă care să aibă încredere în tine și să-ți dea manevrele chirurgicale. El trebuie să fie absolut sigur că, fiind acolo pe capul tău, nu-n stop orice mică greșeală pe care o faci tu, el e în stare să o repare. Dacă el e foarte sigur pe sine, îți va da și ție

32:51 dr. Elena Vrabie: să faci ceva. Dacă e foarte nesigur și vrea ca totul să fie făcut de el și el să fie centrul atenției, atunci totul va fi făcut de el, iar tu doar vei fi ajutor la nesfârșit, ceea ce din fericire nu e cazul meu. Chiar și la intervenții chirurgicale mai complexe, în care nu-ți imaginezi că poți tu să faci ceva, orice, noi totuși suntem lăsați să începem și să facem chiar și cei mai mici pași: azi un pas, mâine încă un pas, dacă te descurci, apoi mâine ajungi spre finalul intervenției și ajungi să faci intervenții uimitoare, la care nici nu te-ai fi gândit. Cel puțin

Despre Chirurgia generală în viitor 33:29

33:28 dr. Elena Vrabie: asta e experiența mea.

33:28 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să vorbim mai departe despre viitorul chirurgiei generale, dar asta e cumva, asta e prima întrebare: viitorul chirurgiei generale, ce îi spui unui student de anul unui rezident de anul întâi care își alege specialitatea și se gândește la cum va arăta specialitatea peste 10 ani? Asta e prima întrebare. Și a doua: cum suntem noi în acest moment față de vestul Europei, apropo de tehnologie, da, chirurgie robotică, și cum va raporta

34:01 dr. Mihai Voinea: tot la viitor?

34:01 dr. Elena Vrabie: Aici o să-l citez din nou pe îndrumătorul meu, care zice următorul lucru: „Când merg în afară, mă simt exact la același nivel cu ei, nu mi-e rușine.” Și din experiențele mele recente, în care am fost la mai multe congrese internaționale, respectiv într-un schimb de experiență cu un spital din Germania, am constatat că uneori suntem mai avansați decât ei ca tehnică chirurgicală. Cred că nu exagerez dacă spun că noi suntem un pic mai pregătiți,

34:35 dr. Elena Vrabie: pentru că tipurile de pacienți care vin la noi în stadii mult mai avansate ne fac să găsim soluții chirurgicale mult mai complexe decât cele care sunt aplicate în intervențiile chirurgicale în stadii incipiente. Deci pregătirea de aici este absolut suficientă, dacă nu exagerată, pentru ceea ce vei avea de făcut efectiv într-un centru chirurgical din străinătate. Ca tehnologie, cel puțin în clinica în care îmi desfășor eu rezidențiatul, avem la fel, aceeași tehnologie ca în afară, uneori chiar mai avansată,

35:14 dr. Elena Vrabie: deci nu ducem lipsă de nimic, aș spune. În ceea ce privește viitorul chirurgiei generale, cred eu că va arăta în felul următor. Ok. Se vor separa chirurgii între cei care vor să facă patologie chirurgicală benignă și se vor focusa doar în direcția aia, iar cei care fac chirurgie oncologică o vor face la un nivel absolut înalt, sau cel puțin așa mi-aș dori eu. În clinica noastră, domnul profesor Brașoveanu deja ne-a orientat, să spun așa,

35:50 dr. Elena Vrabie: adică se creează echipa de transplant, echipa de chirurgie hepatică minim invazivă, echipa de chirurgie pancreatică minim invazivă, și la fiecare intervenție chirurgicală de acest gen fiecare echipă merge și face intervenția chirurgicală, și ei se perfecționează pe aceste segmente. Cred că așa va arăta și rezultatele vor fi formidabile. Asta deja există în alte centre chirurgicale din lume, dar la noi nu, pentru că suntem înapoiați, ci pentru că pur și simplu avem experiență și de multe cazuri, încât nu s-a focusat fiecare pe o anumită patologie, dar începe să se formeze această organizare.

35:50 dr. Mihai Voinea: Ok.

Experiența din Germania 36:30

36:31 dr. Mihai Voinea: Ai putea să ne dai niște exemple? Ai vorbit despre cazuri complexe în mențiunea respectivă referitoare la Germania și cred că sunt niște lucruri interesante acolo.

36:31 dr. Elena Vrabie: Noi în Germania am fost la un curs de PIPAC, adică este o chimioterapie administrată intraperitoneal prin aerosoli, în cancerele avansate, în care nu se face rezecție, ci doar se face un tratament paliativ sau o pregătire în vederea intervenției chirurgicale. La noi în țară nu se face asta în toate centrele chirurgicale,

37:12 dr. Elena Vrabie: doar în câteva. Aici, nu, aici am vrut să subliniez doar diferența de cum arăta blocul operator de acolo versus cum arată cel de la noi. Noi ne așteptam să fim mult mai în urmă și să fim mult mai puțin dotați, dar am fost surprinși să vedem că la ei era o, cum să zic, o amenajare mai rudimentară, iar la noi părea ceva wow, ceea ce ne-a crescut foarte mult încrederea în noi. Și, de asemenea,

37:40 dr. Elena Vrabie: noi credeam că e o procedură chirurgicală de atâta amploare încât n-am putea să o facem niciodată; în schimb, am descoperit că noi făceam lucruri mult mai complexe și la un nivel la fel de înalt ca cei de acolo. Practic, când intrăm în conversație cu cei din străinătate, avem și noi ce să povestim, să zic așa, deși s-ar putea ca unii să se uite un pic spre România, ca „cine sunt înapoiații ăștia”; asta chiar a făcut parte din experiența noastră la unele evenimente medicale de-a lungul timpului, dar de fapt chiar suntem la același nivel cu cei din străinătate.

37:40 dr. Mihai Voinea: Care ar fi un caz de care îți amintești, pe care nu o să-l uiți niciodată?

38:23 dr. Elena Vrabie: Aici mi-e greu să dau un singur exemplu. Asta pentru că avem foarte multe cazuri chirurgicale care, să zicem, în alte centre chirurgicale par fără soluție, iar la noi sunt operabile, spre exemplu rezecții pancreatice care asociază rezecție vasculară, care nu pot fi făcute în orice centru chirurgical, pentru că chirurgul respectiv, pe lângă abilitatea de a face rezecția pancreatică în sine, trebuie să aibă și abilități de reconstrucție vasculară. Asta e un exemplu de intervenție chirurgicală, nu zic un caz particular,

38:59 dr. Elena Vrabie: pentru că n-aș vrea să vă mint, n-am un caz particular în minte, ci intervenții chirurgicale mari care sunt trimise din alte centre, sau, spre exemplu, tumori retroperitoneale cu invazie de venă cavă, care, la fel, nu sunt abordate decât de centre care au experiență în a face rezecția și reconstrucția vasculară. Fiind centrul în care, ziceam, se face și transplantul hepatic, și chirurgul care face transplantul hepatic știe foarte bine să facă și reconstrucțiile vasculare, și îi învață și îi promovează și pe ceilalți să învețe același lucru, practic cazurile astea sunt rezolvate nu numai de un chirurg, ci sunt mai mulți care au început să deprindă aceste abilități.

38:59 dr. Mihai Voinea: O întrebare.

38:59 dr. Elena Vrabie: Da.

Cum arată un medic care regretă alegerea Chirurgiei generale 39:45

39:46 dr. Mihai Voinea: Care ar fi semnele, fără să nominalizezi neapărat pe cineva, care ar fi semnele că cineva regretă alegerea chirurgiei generale?

39:46 dr. Elena Vrabie: Cred că cineva care se grăbește cât mai tare să plece de la spital, care se plânge tot timpul, nu vrea să intre în sala de operație, preferă să stea pe secție să facă foi; dacă este solicitat în sala de operație, zice: „Nu pot, am de făcut niște foi, am o treabă mai urgentă pe secție.” Care,

40:18 dr. Elena Vrabie: dacă intră în sala de operație, prin alegerea lui sau fiind forțat, i se dă o manevră chirurgicală și zice: „Nu mă simt pregătit, nu pot.” Cred că și care se plânge foarte mult. Da, cred că e suficient.

40:18 dr. Mihai Voinea: Da, am înțeles ideea.

Dacă nu a fost prima opțiune, poți să te îndrăgostești de Chirurgie generală pe parcurs? 40:37

40:35 dr. Mihai Voinea: Pentru cineva care intră în chirurgie generală, da, pentru că nu a prins ce își dorea inițial, se poate îndrăgosti de specialitate pe parcurs? Ai întâlnit cazuri?

40:35 dr. Elena Vrabie: 100%. Am întâlnit foarte multe cazuri care veneau din specialități chirurgicale frumoase, poate chiar considerate mai de viitor, cum ar fi chirurgia vasculară, care e numită și așa, mai de fete, să spunem așa, sau urologie, care, la fel, are un potențial imens, și pentru rezidenții de sex feminin, și pentru cei

41:11 dr. Elena Vrabie: de sex masculin, dar care au venit în stagiul de șase luni de chirurgie generală, au intrat în niște echipe potrivite, care i-au învățat, i-au promovat, și au ajuns să-și schimbe specialitatea. Deci cred că te poți îndrăgosti, dar, din nou, cu mențiunea să fii în echipa potrivită. Altfel, sunt și cazuri negative, în care vin în stagiu la noi, echipele în care nimeresc sunt echipe care îi tratează cumva superficial, pentru că se gândesc că ei stau câteva luni și atunci nu merită să investească timpul într-o persoană care oricum pleacă, și atunci pleacă mai devreme. Depinde foarte mult de ce echipă nimerești.

Pentru cine nu este potrivită Chirurgia generală 41:50

41:50 dr. Mihai Voinea: Care e semnul clar că cineva nu ar trebui să-și aleagă chirurgia generală la rezi?

41:50 dr. Elena Vrabie: E cineva care, în primul rând, vrea să-și pună viața personală și familială pe primul loc. Cum zicea îndrumătorul meu, și asta într-o discuție recentă cu toată echipa, dacă faci compromisuri în ambele sensuri, adică și în viața profesională, și în cea personală, nu o să fii frustrat doar pe jumătate, o să fii frustrat pe două planuri. Trebuie să te gândești foarte bine ce poți să sacrifici într-un anumit moment și unde vrei performanță, altfel este și o familie distrusă, și o viață profesională distrusă. Deci ăsta ar fi lucrul numărul unu, după părerea mea.

Pentru cine este potrivită Chirurgia generală 42:38

42:38 dr. Mihai Voinea: Ok. Ca tip de personalitate sau skill-uri, inclusiv temperament, pentru cine este chirurgia generală?

42:38 dr. Elena Vrabie: Nu cred că e o personalitate anume, da. Cred că trebuie să fie o persoană răbdătoare, foarte sigură pe sine, ambițioasă, cu toleranță mare la frustrare, și asta o să zic direct, care să fie capabilă să ignore toate descurajările, pentru că înainte să iau rezidențiatul eu nu am auzit nicio persoană care să spună „fă chirurgie generală”, toată lumea a spus „nu, nu face asta,

43:20 dr. Elena Vrabie: e un dezastru, o să regreți”. Nu am auzit nicio părere pozitivă. Deci, dacă ești capabil să treci peste toate astea și ai ambiția de a reuși, și oarecum cred că, dacă ți-ai construit deja un vis, te-ai văzut undeva, o să reușești să treci peste tot, să ajungi acolo. Dacă mergi oarecum dus de val și n-ai niciun, cum să zic, un target, nu știu cât de motivat poți să te menții, pentru că sunt prea multe dificultăți, obstacole în calea ta. Eu, spre exemplu, am avut oarecum un vis, știam cam pe unde vreau să ajung și cred că am depășit ce-mi imaginasem eu.

43:20 dr. Mihai Voinea: Mă bucur.

Partea cea mai solicitantă în Chirurgie generală 44:00

43:59 dr. Mihai Voinea: Care ar fi partea cea mai solicitantă în mod real în chirurgie generală?

43:59 dr. Elena Vrabie: Cred că gărzile. De asta o să zic din perspectiva rezistenței fizice mai mici pe care o au femeile față de bărbați, deși mi-ar plăcea să nu aduc în discuție comparația reală dintre cât de mult mai facem noi fizic față de colegii noștri băieți, dar este real, adică după o gardă văd clar cum arătăm noi de obosite și cum arată ei de în formă uneori,

44:34 dr. Elena Vrabie: și suntem invidioase. Dar cred că gărzile, chiar dacă înveți foarte multe pe parcursul lor, totuși trebuie să știi să te menajezi foarte bine și solicitarea fizică cumva să o anulezi, să știi cum să te recuperezi. Din fericire, eu am o echipă în care oarecum suntem îngăduitori unii cu alții după gărzi și ne mai menajăm când se poate. Deci cred că asta este presiunea fizică.

Burnout? 45:06

45:05 dr. Mihai Voinea: Ok, dacă tot vorbești despre asta, cum stă treaba cu burnout-ul?

45:05 dr. Elena Vrabie: Nu știu ce să zic, în sensul că nu l-am experimentat până acum, dar, din nou, asta cumva depinde și de cei care te înconjoară. Deci tot echipa, da. Cred că împărțirea sarcinilor în echipă face prevenția burnout-ului. Mai degrabă, la burnout sunt mai susceptibili cei mai mari decât noi, adică îndrumătorul, spre exemplu, pe care pică toată presiunea, pentru că el nu e,

45:44 dr. Elena Vrabie: trebuie să fie în formă și să fie coordonatorul pacienților, trebuie să fie și în formă, și coordonatorul nostru, și trebuie o rezistență fizică și psihică enormă, și pot să zic că pentru asta îl admirăm și noi, și îl admiră și colegii, că rezistă. Pentru noi, care ne putem împărți între noi, mai ales fiind, cum ziceam, o echipă de fete, oarecum avem destul de multă înțelegere una față de cealaltă și putem să ne mai menajăm.

45:44 dr. Mihai Voinea: Care e costul personal al specialității?

Ce trebuie să sacrifici pe Chirurgie generală 46:11

46:14 dr. Mihai Voinea: Ai tot menționat asta. Ce sacrifici? Familie? Hobby-uri?

46:14 dr. Elena Vrabie: Da. În primul rând sacrifici hobby-uri. Nu eram eu o mare sportivă, dar totuși făceam mai mult sport înainte de a începe rezidențiatul. De asemenea, sacrifici foarte mult timp cu familia, asta însemnând weekenduri întregi sau săptămâni, luni întregi în care nu ajungi la familie, pentru că vă spuneam mai devreme că lucrăm și în weekend. În general, poți să mergi un weekend da și un weekend nu, dar dacă sunt săptămâni

46:47 dr. Elena Vrabie: în care echipa ta este în concediu sau are o problemă personală, vei merge încontinuu la spital, și atunci ce să mai rămână din weekend? Adică o jumătate de zi o să te odihnești, nu prea o să mai ai chef de făcut altceva. Ok. Ăsta mi se pare mie cel mai mare cost.

Cum gestionezi pierderea unui pacient 47:05

47:04 dr. Mihai Voinea: Cum gestionezi pierderea unui pacient?

47:04 dr. Elena Vrabie: În primul rând cu calm, cu empatie față de familie, dar cu stăpânire de sine, pentru că tu trebuie să fii acolo în continuare pentru restul zilei și pentru pacienții care îți rămân. Din nou, presiunea cea mai mare nu este pe medicul rezident, este pe îndrumător, care discută personal cu familia, dar și tu participi la discuția cu familia și la întocmirea actelor pentru familie. De obicei, fiind cazuri foarte avansate, nu sunt

47:46 dr. Elena Vrabie: decese surprinzătoare, și atunci lucrurile nu evoluează într-o manieră foarte dramatică, pentru că parcursul pacientului este cunoscut, și atunci totul evoluează într-o manieră civilizată, cu înțelegere, și lucrurile trebuie să continue într-un ritm normal, pentru că lumea nu se oprește, pentru pacienții care încă te așteaptă pe tine înapoi pe secție.

47:46 dr. Mihai Voinea: Ok, da, îmi imaginez că e dificil, dar în același timp, fiind un spital de cronici, exact, sunt și așteptări.

47:46 dr. Elena Vrabie: Da, exact, da.

Gărzi 48:22

48:22 dr. Mihai Voinea: Da. Câte gărzi faceți pe lună?

48:22 dr. Elena Vrabie: În general, cam două-trei gărzi. Fiind foarte mulți rezidenți, pentru că e un centru, cum ziceam, cu patru secții chirurgicale, pentru rezidenții de an mare, adică de la anul trei în sus, ne vin cam două-trei gărzi pe lună. Pentru rezidenții mai mici, care sunt linia a treia, deci gărzi neplătite, ei pot să ajungă să facă și până la cinci gărzi pe lună, pentru că acolo e un deficit de rezidenți.

48:56 dr. Mihai Voinea: Ok, trei gărzi pe lună mi se pare un număr rezonabil, deși poate să fie obositor.

48:56 dr. Elena Vrabie: Unele gărzi diferă, nu sunt toate gărzile atât de dificile încât să nu poți să-ți revii.

48:56 dr. Mihai Voinea: Ai menționat mai devreme că sunt destul de obositoare. Care e ritmul unei gărzi?

48:56 dr. Elena Vrabie: E foarte variabil. Nefiind spital de urgență, nu vin urgențe majore neașteptate. Cele care se transferă cu ambulanța sunt urgențe pentru care se ia legătura dinainte cu coordonatorii de gardă

49:29 dr. Elena Vrabie: și se primește acceptul. Urgențele care vin pe picioare, să spunem așa, de obicei sunt unele neinvestigate și care pot să fie doar consulturi către alte specialități și să nu se dovedească a fi o patologie chirurgicală în final. Cele mai mari urgențe și probleme apar cu pacienții din spital, și, fiind un spital enorm și cu încă o clădire, adică Institutul de Boli Cardiovasculare de lângă noi, noi gestionăm urgențele chirurgicale și de acolo, dacă sunt de chirurgie generală

50:01 dr. Elena Vrabie: și nu de cardiacă sau vasculară, și atunci foarte multe cazuri pot să-ți vină în timpul zilei sau în timpul nopții din spital, mai puțin din afara lui. De obicei, până pe după-amiază, când ești în sala de operație cu urgențele programate, nu prea se întâmplă mare lucru, pentru că fiecare medic este în spital și își vede proprii pacienți. Mai multe evenimente neașteptate apar când se schimbă, când intră pur și simplu seara și medicii de pe zi

50:31 dr. Elena Vrabie: au plecat acasă și se face vizita de seară și se descoperă diverse probleme, și atunci începi să faci investigații. Sunt și situații în care pe la 6-7 se termină activitatea, până a doua zi dimineață nu mai faci nimic, dar sunt și situații în care poți să intri în sală la ora 12 noaptea sau la 6 dimineața, când se termină garda teoretic, tu abia intri în sală. De-aia e foarte variabil, deci nu pot să zic, că nici o gardă nu arată la fel cu alta.

50:31 dr. Mihai Voinea: Ok.

Ce variante există după rezidențiat 51:02

51:00 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să discutăm mai departe despre ce se întâmplă după rezidențiat. Ai exemple de colegi sau de trasee pe care poți să le urmezi? Adică poate poți să ne vorbești despre un chirurg care a plecat într-un spital județean, într-un centru mai mic în provincie, centru județean, da, evident tot în provincie, cineva care a mers în privat, cineva care a emigrat, pentru că întrebarea care vine cel mai des este ce se întâmplă după rezi, pe toate specialitățile,

51:31 dr. Mihai Voinea: care sunt oportunitățile de joburi și salariile.

51:31 dr. Elena Vrabie: Da, primul exemplu pe care o să-l dau este cel al rezidentului meu mai mare, care, să zic așa, în anul întâi m-a primit la el în dulap, că fiecare rezident mare, când vine un rezident mic, primește pe cineva în dulap cu care să stea. Ok. Mai exact, domnul dr.

51:53 dr. Elena Vrabie: Cătălin Savin, care acum e medic specialist la Spitalul Municipal Câmpulung. Pentru mine e un exemplu pozitiv, pentru că a făcut parte dintre cei care au acceptat oportunitatea în afara Bucureștiului și nu au rămas într-un centru universitar mare neangajați doar pentru un orgoliu de a nu fi fraierul care pleacă în provincie. Și o să zic că m-am convins de faptul că alegerea lui este bună în momentul în care am mers și eu acolo într-o vizită. Am fost surprinsă

52:21 dr. Elena Vrabie: să văd, în primul rând, că spitalul arăta ca un spital privat, să văd, în al doilea rând, că are foarte mulți colegi tineri, și am folosit fix expresia asta, m-am uitat către îndrumătorul meu și am zis: „Wow, aceștia sunt oameni care n-au zis că noi suntem fraierii care plecăm în provincie și care chiar au văzut-o ca o oportunitate.” În afară de faptul că are toate echipamentele cu care poate să desfășoare intervenții chirurgicale la fel ca în

52:51 dr. Elena Vrabie: Institutul Clinic Fundeni, el are și avantajul că are și know-how-ul, adică s-a pregătit într-un centru chirurgical mare și a mers acolo unde lumea avea echipamentele, dar poate nu știa să facă toate intervențiile chirurgicale ca într-un centru terțiar, și el, plecând de acolo și știind să le facă, a putut să facă intervenții chirurgicale în premieră, fiind abia în primul an de specialitate. Mi se pare că asta e cea mai subevaluată și subapreciată variantă de angajare după rezidențiat.

53:23 dr. Elena Vrabie: Sunt foarte mulți care pur și simplu nu pleacă din București, pentru că se gândesc: „Nu am ce să fac într-un centru chirurgical mic, eu vreau să fiu în centrele mari.” Asta e valabil pentru toate specializările, și ratează oportunități. Un alt exemplu, nu știu dacă mai fericit, mai impresionant, dar este al unui medic rezident care a avut ocazia să rămână în centrul universitar mare, adică în Institutul Clinic Fundeni, să meargă într-un stagiu de pregătire în afară

53:56 dr. Elena Vrabie: și care acum face chirurgie hepatică laparoscopică. Nu este, e un special este un pic mai mare, colegul meu Iulian Moșteanu, care a stat un an în Coreea, deși avea familie și copii mici acasă, dar cu toate astea a stat un an în Coreea și a învățat numai chirurgie hepatică laparoscopică, și acum este, cred, singurul în România care face prelevare de ficat laparoscopic pentru transplantul de la donator viu, dar, din nou, cu sacrificiul enorm al vieții familiale,

54:27 dr. Elena Vrabie: dar care în final merită, și în prezent pregătește și el alți chirurgi tineri care să îi fie în echipă. Din fericire, am și eu ocazia să particip la intervenții chirurgicale împreună cu el.

54:27 dr. Mihai Voinea: Super.

54:27 dr. Elena Vrabie: Iar exemplul de angajat în spitalul privat, știu câteva persoane; aici depinde foarte mult de ce-ți dorești tu. În spitalul privat, ca tânăr specialist, nu prea operezi, pentru că nu o să aibă de unde să-ți vină pacienți la început, mai mult o să-i ajuți

55:01 dr. Elena Vrabie: pe alții sau o să faci consulturi și o să operezi împreună cu chirurgi mai mari. Dacă nu ai altă oportunitate și ai familie în București sau pur și simplu îți dorești să rămâi în București, cred că e o variantă de compromis. Eu, dacă aș alege varianta asta, aș alege-o, dar ca un compromis, pentru a fi mai aproape de ceva sau cineva, dar nu ca o variantă ideală de evoluție profesională. Cea de a, cred că vine

55:26 dr. Elena Vrabie: patra variantă, plecat în străinătate, da. Asta o recomand dacă chiar ai ambiția să fii într-un centru universitar și să faci chirurgie de înaltă performanță și nu poți rămâne într-un centru universitar mare în București. Sunt doi colegi care au plecat înainte de a veni eu rezidentă, dar au plecat chiar în centrul chirurgical în care am fost eu cu Erasmus, și oarecum îi invidiez pentru chestia asta și mereu mă întreb cum au ajuns acolo, care s-au integrat instant

55:56 dr. Elena Vrabie: în clinica domnului profesor Adam, care face, la fel, chirurgie hepatobiliopancreatică de cel mai înalt nivel, pentru că veneau dintr-un centru chirurgical mare, care deja avea o relație formată cu spitalul francez. Cred că, plecând ca rezident din Institutul Clinic Fundeni, adică după ce ai terminat rezidențiatul aici, ai sute de oportunități, chiar ești pregătit pentru orice.

Ești legat doar de spital? 56:20

56:19 dr. Mihai Voinea: Ok. Există o teamă că, fiind o specialitate chirurgicală, poți să ai un cabinet ca alte specialități, să lucrezi în ambulator, să lucrezi mai simplu, și ești cumva legat de un spital întotdeauna.

56:19 dr. Elena Vrabie: Recunosc, când am citit întrebarea voastră, am discutat de fapt întrebările cu o colegă de-a mea, care chiar a făcut o parte din rezidențiat la Craiova, și am zis: „Hai să te întreb pe tine mai întâi, să văd cum reacționezi, și apoi mă gândesc eu ce răspund.”

56:48 dr. Elena Vrabie: Și amândouă am izbucnit și am zis: „Nu, teama noastră este că va trebui să lucrăm în cabinet, nu că nu putem lucra în cabinet. nu Ne place să lucrăm în sala de operație, ne place să facem ceva mare, nu vrem să facem ceva mic.”

56:48 dr. Mihai Voinea: Ok, nu, întrebarea aia se referă la teama că nu ai putea, da, că nu ai putea și că ești legat cumva de un spital.

56:48 dr. Elena Vrabie: Nu, ok, ai ce să faci și la cabinet.

57:16 dr. Elena Vrabie: Sunt mici manevre chirurgicale pe care poți să le faci în cabinet. Pe lângă asta, poți să-ți iei supraspecializări în ecografie abdominală sau endoscopie, colonoscopie, însă cred că nu poți ajunge la același nivel de competență ca endoscopist sau colonoscopist ca chirurg, comparativ cu un gastroenterolog care face doar asta. Tu nu faci doar asta, faci și alte lucruri, și atunci nu poți să devii la fel de profesionist în direcția asta, și mai degrabă aș merge pe ce ziceam,

57:49 dr. Elena Vrabie: adică să îmi fac treaba din sala de operație. Nu m-aș orienta spre clinică, deși este o variantă, din nou, ca variantă de compromis, în care am motive personale pentru care trebuie să rămân într-un loc și nu pot să mă dezvolt chirurgical în alt loc. Da, aș putea să merg un pic și pe partea clinică a chirurgiei, pentru că într-adevăr există, adică putem să participăm și noi la procesul de diagnostic sau la mici manevre chirurgicale, dacă chiar ne dorim, dar, repet, în general nu ne dorim, nu ne place în sala de operație.

57:49 dr. Mihai Voinea: Ok, înseamnă că ai făcut alegerea bună.

Ar alege din nou Chirurgia generală? 58:24

58:24 dr. Mihai Voinea: Și acum urmează întrebarea: ai alege din nou chirurgia generală?

58:24 dr. Elena Vrabie: Da, 100%. În primul rând, n-aș mai avea cel mai mic dubiu pe care l-am avut în ziua repartiției, adică a fost o secundă în care am zis: ce-ar fi să aleg ginecologie? Pentru că mie îmi place foarte mult și chirurgia oncologică ginecologică și mi-am făcut lucrarea de licență despre cancerul de sân. Din fericire, noi operăm atât patologie digestivă, dar și ginecologică, deci aveam oarecum experiență

58:54 dr. Elena Vrabie: și în sensul ăsta, dar acum nu m-aș mai gândi nicio secundă la altă specialitate. 100% aș alege-o din nou.

58:54 dr. Mihai Voinea: Înainte să încheiem... Mă bucur. Înainte să încheiem, aș vrea să te întreb dacă ai vrea să mai adaugi ceva, dacă am ratat ceva în acest episod.

O vorbă bună pentru cei care vor chirurgie 59:16

59:13 dr. Elena Vrabie: Da. În primul rând, aș vrea să spun că am vrut să vin la podcast pentru a spune cineva, în sfârșit, o vorbă bună celor care vor chirurgie și sunt tot trași înapoi și li se spune „nu chirurgie”. Toată lumea, când mă vede, îmi zice: „Tu n-ai viață personală”, și o iau ca pe un reproș, dar tu știi că satisfacțiile tale sunt altele și nu se reflectă tot timpul numai în viața personală, uneori pot să fie

59:44 dr. Elena Vrabie: mai mari decât cele pe care le-ai fi obținut într-un moment personal. De asemenea, aș vrea să le spun că există oportunități enorme, atât când ești rezident, cât și, cum vă povesteam, după aceea: că poți să te înscrii la doctorat și, cu ajutorul unor mentori potriviți și coordonatori potriviți de doctorat, poți să publici foarte mult și poți să ajungi asistent universitar spre finalul rezidențiatului sau după ce-l termini, și să satisfaci și această vocație didactică. Și, cum v-am zis

1:00:21 dr. Elena Vrabie: și pe parcursul întrebărilor, chiar poți să fii foarte bine pregătit și să poți să pleci în orice centru chirurgical din lume, iar dacă îți dorești să rămâi în țară, lângă prieteni, familie, există și aici destul de multe variante. Dacă ești dispus să treci peste orgoliul de a fi tu alături de toți ceilalți care rămân în centre mari, poți să te dezvolți foarte bine și într-un centru mai mic. Și acum, ca remarcă finală, aș zice faptul că

1:00:49 dr. Elena Vrabie: colegul meu a plecat din București și a pus bazele în altă parte îmi dă și mie speranța că, orice s-ar întâmpla, cine știe, poate refacem echipa într-un alt loc, și nu neapărat în București.

1:00:49 dr. Mihai Voinea: Cu siguranță. Acum vine ultima întrebare din episod și are legătură cu ce ai spus până acum.

1:00:49 dr. Elena Vrabie: Da.

Cel mai important sfat pentru studenții care vor Chirurgie generală la rezi? 1:01:07

1:01:06 dr. Mihai Voinea: Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unui student de anul 6 la Medicină, care urmează să dea rezi și implicit să-și aleagă specialitatea?

1:01:06 dr. Elena Vrabie: Să nu se sperie dacă se consideră neîndemânatic, pentru că chirurgia nu este pentru cei talentați, e pentru cei muncitori, și, cum ți-am povestit și ție, eu dau exemplu personal: eu nu mă consider talentată, ci mă consider foarte muncitoare, și cred că asta m-a ajutat, e singurul lucru care m-a ajutat.

1:01:37 dr. Elena Vrabie: Și, de asemenea, să nu uite că chirurgia este o muncă de echipă de la început la final, să fie dispuși să lucreze în echipă, să aibă abilități bune de comunicare și, dacă nu le au, să și le dezvolte, să fie deschiși, pentru că și eu am fost o persoană destul de timidă, care m-am dezvoltat pe parcursul facultății și rezidențiatului, și, cum vă ziceam, acum mi se mai zice să mai și tac.

1:01:37 dr. Mihai Voinea: Ok, deci comunicarea

1:02:06 dr. Mihai Voinea: e un element esențial.

1:02:06 dr. Elena Vrabie: Da. Ok, bun. Și, de asemenea, v-am spus, să evite vocile negative. Dacă ei au ideea asta în cap, să încerce măcar să-și demonstreze că nu e pentru ei, să nu rămână cu regretul de a nu fi încercat. Poate li se potrivește în final.

Idei de final 1:02:23

1:02:23 dr. Mihai Voinea: Ok, mulțumim. Deci concluzia este că trebuie să-ți placă.

1:02:23 dr. Elena Vrabie: Da, cu siguranță, trebuie să iei decizia în cunoștință de cauză. Dacă nu știi ce înseamnă, nu ai absolut nicio idee, încearcă să ți-o faci măcar în câteva practici de vară sau experiențe cum am avut eu în Erasmus, pentru că, ziceam, da, sunt foarte multe oportunități prin intermediul facultății, cel puțin Universitatea noastră din București, și când eram eu studentă, dar mai ales acum, e foarte dezvoltată și are foarte multe

1:02:57 dr. Elena Vrabie: oportunități de schimb de experiență, stagii în afară, și eu am ajuns în Erasmus, cum ziceam, că o experiență definitorie, deci n-aș putea să fiu mai, cum să zic, mai mulțumită pentru această experiență. Le recomand să profite de orice oportunitate în care ar putea să-și dea seama ce specialitate li se potrivește.

1:02:57 dr. Mihai Voinea: Super, îți mulțumim foarte mult, Elena, și eu mulțumesc pentru faptul că ai călătorit până aici și pentru faptul că ai avut disponibilitate să oferi cât mai multe

1:03:29 dr. Mihai Voinea: informații utile celor care ne urmăresc.

1:03:29 dr. Elena Vrabie: Și eu mulțumesc pentru oportunitate.

1:03:29 dr. Mihai Voinea: Și sper să ne auzim peste câțiva ani, după ce dai examenul de specialitate, și ne povestești atunci alte experiențe pe care le-ai avut între timp.

1:03:29 dr. Elena Vrabie: Da, ce parcurs am ales eu, pentru că, onest vorbind, eu habar nu am ce să fac după rezidențiat, dar, cum v-am zis, am foarte multă încredere că mi se vor deschide mai multe uși la momentul potrivit, și atunci momentan mă concentrez doar pe formare și nu pe planurile de a alege un drum în momentul în care dau specialitatea.

1:03:29 dr. Mihai Voinea: Cu siguranță. Mulțumesc. Mult succes.

Rezi pe Chirurgie generală · Episodul #68

dr. Andrei Chitul — medic rezident chirurgie generală anul V la spitalul Clinic Colțea București (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Andrei Chitul, medic rezident chirurgie generală anul V la spitalul Clinic Colțea București, asistent universitar la catedra de chirurgie din cadrul UMF…

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în septembrie 2023). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Să înveți pensie, să înveți stilul fiecărui doctor, să înveți noduri, să înveți să coși, toate lucrurile care țin de bucătăria internă a chirurgiei. 22:04
  • Un lucru negativ e programul, cred, și faptul că atunci când îți alegi chirurgia generală, dacă vrei să rămâi în chirurgie generală, te duci frumușel la starea civilă a sectorului de pe raza spitalului, faci certificat de căsătorie cu chirurgia generală și ești cam a ei. 40:07
  • Munca înseamnă nu doar să fii la spital, ci înseamnă să citești, înseamnă să cauți informații, să vezi unde a greșit colegul, să vezi unde ai greșit tu. 57:11
Transcrierea completă (20 de capitole · 8.123 de cuvinte)

Intro episod 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ai revenit la încă un episod marca Grile-Rezidentiat.ro! Eu sunt Cătălina, hostul vostru și medic rezident pe dermatologie, iar acest intro este dedicat ție, celui care urmează să dai rezidențiatul foarte curând. Știu cât de mult ai muncit și câtă presiune simți pe umerii tăi acum, când concursul național de rezidențiat este atât de aproape. Știu că uneori ai mixed feelings: poate simți dezamăgire, pentru că sistemul este departe de a fi extraordinar, poate simți chiar și o doză de entuziasm, pentru că începi totuși un nou capitol al vieții tale, sau poate simți și teamă, pentru că te afli într-un proces foarte lung și complex de învățare.

00:43 dr. Cătălina Voinea: Dar vreau să știi ceva: fiecare obstacol pe care l-ai întâlnit până acum te-a pregătit pentru acest moment, fiecare greutate te-a făcut mai puternic și, chiar dacă drumul către succes este presărat cu provocări, la final toate eforturile tale vor merita. Noi credem în tine și nu ești singur în această călătorie. Lasă emoțiile să te ghideze, dar nu să te controleze. Respiră adânc, gândește-te la ce ai realizat până acum și la ceea ce te așteaptă în viitor. Poți face asta și suntem aici, alături de tine, pentru fiecare pas pe care îl faci.

01:19 dr. Cătălina Voinea: Acum, hai să începem interviul cu dr. Andrei Chitul, medic rezident pe chirurgie generală și asistent universitar, un om extrem de pasionat atât de domeniul său, cât și de activitatea didactică. Să-i dăm drumul!

Intro dr. Andrei Chitul 01:31

01:32 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Andrei! Bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro. Vreau să-ți mulțumesc că ai acceptat invitația noastră, pentru că noi am primit, de fapt, un comentariu la story, când am cerut recomandări, probabil de la unii dintre studenții tăi, care te cunosc din spital, și ai primit, vreau să zic, foarte multe cuvinte de laudă și am fost profund impresionați de, nu știu, experiența lor cu personalitatea ta, cu ceea ce îi înveți și cum ești tu ca om.

02:04 dr. Cătălina Voinea: Și de aceea am fost și noi curioși să te cunoaștem și să vedem ce experiență ai de împărtășit cu acești oameni și studenți care se uită la tine ca la un mentor. Și de aceea am zis să ne încercăm norocul și să te chemăm și, bineînțeles, întâmplarea a fost că ai și acceptat, și de aceea mulțumim mult.

02:30 dr. Andrei Chitul: Mă bucur foarte mult să primesc invitația voastră și am acceptat-o așa, într-o clipă, nici n-am stat foarte mult pe gânduri, că e o bucurie. Sincer, m-am simțit super bine să aud un review pozitiv, un feedback pozitiv de la, probabil, foști studenți. Acum, cât se uită ei la mine ca la un mentor, nu știu, mentor e un cuvânt destul de greu, pe care nu vreau să mi-l asum încă, așa, realistic vorbind,

03:00 dr. Andrei Chitul: care îmi surâde așa, în viitor, dar deocamdată nu cred că am abilitățile, așa să zic, să mă numesc mentor. Oricum, mulțumesc foarte mult pentru invitație și sper să fie o discuție cât mai utilă pentru cei interesați de chirurgie generală sau care deja sunt în rezidențiat și vor să se reorienteze.

Cum a ales dr. Andrei Chitul chirurgia generală? 03:21

03:21 dr. Cătălina Voinea: Bun. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, acum mai mulți ani, când pășeai pe treptele facultății, îți mai aduci aminte cam ce fel de medic îți doreai tu să devii, dacă te gândeai la chirurgie generală de atunci?

03:36 dr. Andrei Chitul: E foarte ciudat așa, că viața cumva e amuzantă când ai depășit un anumit episod și te gândești retrospectiv. Sincer, paradoxal, primul gând, prima specialitate la care m-am gândit când am plecat de acasă a fost chirurgia generală, neștiind nimic despre chirurgia generală. Nu mă înțelegeți greșit, adică n-a fost „mamă, chirurgie generală de la 18 ani” și toată facultatea am zis „eu doar asta voi face”, am fost chirurg dinainte să știu.

04:09 dr. Andrei Chitul: Nu, nici vorbă. Asta a fost gândul din cauză că e mentalitatea asta așa socială a persoanelor de obicei non-medicale, a publicului laic, să zic așa, că „domnule, lasă că o să înveți tu și o să devii tu chirurg”. Așa, cumva chirurgul e pus pe un piedestal așa și e făcut să pară foarte cool, nu că n-ar fi foarte cool, dar cumva din cauza asta m-am lăsat influențat și am plecat, îți dai seama, cu o minte necoaptă la începutul facultății: „domnule, eu o să mă fac chirurg”.

04:38 dr. Andrei Chitul: Bine, după aia, când am ajuns în București, din provincie, e copleșitor, gândurile facultății, m-am luat cu treaba, am uitat de gândul ăsta, după care am ajuns prin anul 4 așa și atunci am avut stagiu de gastro. E, ăla a fost stagiul așa, cu click. Mi-a plăcut foarte mult gastroenterologia și multă vreme am cochetat cu ideea de gastroenterologie.

05:03 dr. Andrei Chitul: De fapt, am realizat treptat, pe măsură ce m-am mai maturizat, nu că aș fi foarte matur acum, să ne înțelegem, dar pe măsură ce am mai câștigat experiență, am realizat că încă din anul întâi materiile care aveau cumva conexiune cu tubul digestiv, anato, fizio, fiziopat, anatopat, gastro, oricare, tot ce ținea de secțiunea de tub digestiv, îmi era foarte ușor să o învăț și îmi plăcea. Și gastro a venit cumva ca o completare. Deja era clinic, făceam stagiu, aveam contact cu pacienții și mi-a plăcut foarte mult.

05:39 dr. Andrei Chitul: Și am rămas cu gastro până la aproape după rezidențiat, de fapt. La rezidențiat am obținut un punctaj, zic eu, decent, foarte bun poate pentru unii, sau bun, respectiv 802 puncte luasem la rezidențiat, chestie care mi-ar fi permis să-mi iau și gastroenterologie. Doar că, cum să zic eu, persoana cu care mă sfătuiesc în majoritatea problemelor importante în viață, fosta mea prietenă, actuala mea soție, m-a sfătuit și atunci, ne-am sfătuit și am discutat.

06:17 dr. Andrei Chitul: Ea a vrut și este gastroenterolog și am zis că trebuie să găsesc ceva complementar, să nu fim amândoi în aceeași oală. Și în facultate, când am început, noi am fost colegi de generație, știu că m-am dus la secretariat și, de fapt, suntem high school sweethearts, așa, după bacalaureat.

06:17 dr. Cătălina Voinea: Bravo! Felicitări! Ce drăguți!

06:17 dr. Andrei Chitul: Și după ce am venit la facultate, știu că m-am dus la secretariat și am rugat-o să ne pună în serii diferite. Adică ce e acasă ce e la școală și la spital e la spital. Și de asta, cumva, a contat să fim la poli diferiți pe partea de specialitate. Și cam așa am ajuns la chirurgie.

Tips and tricks despre chirurgie generală în primii ani de rezi 07:07

07:08 dr. Cătălina Voinea: Pentru cei care, să zicem, că deja știu pe ce drum vor să meargă și își vor alege chirurgia generală, ai avea ceva tips and tricks pe care le-ai putea împărtăși cu aceștia la început de drum despre primul an de rezidențiat, de exemplu, dacă ar fi ceva sfaturi pe care tu ți le-ai da dacă te-ai întoarce în timp, să le știe și ei.

07:34 dr. Andrei Chitul: Primul an de rezidențiat e în egală măsură, zic eu, înfricoșător, cu provocări, dar, retrospectiv gândindu-mă, foarte ușor. Adică acum, că au trecut anii și mă gândesc așa în spate, în primul an ai mereu scuza asta: „lasă-l, mă, că e în anul întâi”. Lumea nu se așteaptă să vii pregătit pentru ca și cum ai trecut prin rezidențiat deja.

08:00 dr. Andrei Chitul: Adică lumea știe că din facultate ieși cu creierul tocat de toate informațiile. Rezidențiatul, examenul de rezidențiat și pregătirea pentru examenul de rezidențiat se întâmplă de la momentul în care începi rezidențiatul relativ cu puțin timp înainte și atunci tu nici nu te-ai adunat bine după toate lucrurile care ți s-au întâmplat și ai început serviciul, o chestie care e nouă și care e, de asta zic, foarte înspăimântătoare.

08:26 dr. Andrei Chitul: Mediul nou poate știi așa din facultate, dacă ajungi să lucrezi pe o secție pe care ai mai fost ca student, poate știi din vedere pe unii colegi mai mari. Dar uite, de exemplu, pentru mine totul era nou. Nu știam pe absolut nimeni, doar din auzite, și mi-era cumva foarte teamă așa, până am prins un pic gustul, până am simțit care-i treaba.

08:50 dr. Andrei Chitul: Cred că ce e foarte important, de fapt, asta e mai ales pentru cei care sunt încă în facere, încă în facultate, n-au terminat, mi se pare că e foarte important să subliniez cât de util este să înveți la timp. Adică noi mereu ne gândim așa, și în școala gimnazială, și în liceu, și mai târziu și în facultate, avem chestia asta, zicem: „la ce mi-o trebui mie treaba asta?

09:20 dr. Andrei Chitul: Acum, pentru mine personal, cu foarte mici excepții din facultate, anumite stagii pe care nu vreau să le numesc, că și acolo sunt oameni care muncesc și care sunt interesați și care fac o treabă foarte bună, cu mici excepții, orice informație acumulată în timpul facultății, dacă nu mi-a servit deja, sunt sigur că va ajunge să-mi servească într-o bună zi.

09:44 dr. Andrei Chitul: Și know-how-ul ăsta, adică să ai un pic de informații suplimentare, te poate propulsa în fața turmei, te poate scoate în evidență. De asta, minimalizarea unor informații din facultate, să zici „dom'le, mie, eu știu că vreau chirurgie, nu mă interesează orice altceva”, e un pic o abordare greșită din punctul meu de vedere, că te poate ajuta în rezidențiat.

10:12 dr. Andrei Chitul: La început trebuie să încerci să înveți cu ce se mănâncă chirurgia. De fapt, înveți cu adevărat cu ce se mănâncă medicina prima dată și ce înseamnă practica într-un spital și apoi progresiv începi să aprofundezi, să te suprespecializezi, dacă pot să zic așa. În sensul că, na, informațiile basic, astea, ce e esențial la început, e să știi să iei o anamneză, să faci un examen obiectiv corect, adaptat specialității pe care ai ales-o, să știi să completezi o foaie de observație și, de fapt, deși toți fug, „aoleu, foi de observație”, cât o fi de consumatoare de timp completarea unei foi de observație,

10:58 dr. Andrei Chitul: exercițiul pe care îl faci fără să-ți dai seama, de a rezuma informațiile obținute într-un mod structurat, fie că vorbim de anamneză, fie că vorbim de examenul obiectiv, te ajută și pe tine să-ți pui rotițele în mișcare, în sensul meseriei pe care o vei avea sau pe care ai ales-o deja, și să judeci cazul, să începi să gândești, și cu fiecare pas, cu fiecare zi, rotițele se învârt din ce în ce mai bine și mai amplu și mai multe și te dezvolți.

11:32 dr. Andrei Chitul: Așa că, pentru mine personal, dacă ar fi să mă întorc în timp, mi-aș zice „ține-o tot așa”, adică n-aș schimba nimic din ce am făcut până acum și din cum mi-a mers până acum. Chiar mi se pare că am avut noroc și până acum lucrurile au mers mai bine decât mă așteptam.

11:32 dr. Cătălina Voinea: Deci îți place unde ai ajuns, practic, în punctul în care ești acum?

11:58 dr. Andrei Chitul: Da, sunt mulțumit. Îmi doresc mai mult. Nu mă mulțumesc cu ce am până acum. Îmi doresc să cresc cât mai mult posibil, într-un timp cât mai scurt posibil, și fac tot ce îmi stă în putință pentru chestia asta. Dar așa, per total, e bine.

Cum i s-a schimbat viața odată cu rezidențiatul pe chirurgie generală? 12:18

12:19 dr. Cătălina Voinea: Cum simți că te-a transformat viața de medic pe această specialitate în afara spitalului?

12:27 dr. Andrei Chitul: Așa, îți dai seama cu adevărat, știi, când ești la spital și ești doar cu colegi din aceeași breaslă, ți se pare că ești la fel ca întotdeauna, nici nu-ți dai seama. Când te întâlnești cu foști colegi de facultate, care sunt acum în alte specialități, atunci îți dai seama de contrastul enorm care există între mine și ceilalți.

12:48 dr. Andrei Chitul: Din foștii colegi de grupă, cu excepția unei singure colege, care e pe o specialitate chirurgicală, restul sunt pe parte medicală, radiologie, în fine. Și când ne întâlnim cu grupa, îți dai seama care sunt chirurgii și care nu sunt chirurgii, la modul că simți că îmbătrânești mai repede decât ceilalți, petreci foarte mult timp în spital și cumva chestia asta se simte. Ești mai obosit, îți găsești timp mai greu pentru întâlnirile astea. Nu că ei n-ar munci, Doamne ferește, dar cumva programul e foarte haotic în chirurgie și, de fapt, chestia asta e importantă de menționat.

12:48 dr. Cătălina Voinea: Deci mă bucur că, practic, am avut și o discuție cu tine înainte, ca să aflu un pic despre tine.

Cum a gestionat viața de spital și viața de acasă? 13:39

13:39 dr. Cătălina Voinea: Pentru că întrebarea următoare e mai mult și pentru mine, să știu cum ai gestionat, unu, spitalul, haosul care e pe chirurgie generală, faptul că ai făcut și un doctorat, și doi copii.

13:39 dr. Andrei Chitul: Trebuie să lămurim niște lucruri, niște disclaimere. Doctoratul încă e în facere, nu e terminat. Marele meu noroc legat de doctorat a fost, spre deosebire de studenții care au făcut facultatea în pandemie și au făcut cursuri online, care, a fost, cred că se va dovedi, a fost un lucru foarte negativ pentru dezvoltarea lor.

14:18 dr. Andrei Chitul: Pentru mine, pandemia și faptul că am prins primul an de doctorat, în care ai modulele de doctorat, în pandemie, a fost cea mai mare binecuvântare posibilă, pentru că modulele se întâmplă de multe ori mai multe în aceeași săptămână, în locuri diferite din București, și aș fi pierdut foarte mult timp făcând drumurile du-te-vino în stânga și-n dreapta pentru module, pe când așa, fiind totul online, în confortul propriei case,

14:47 dr. Andrei Chitul: puteam să-mi desfășor modulele respective. Și din punctul ăsta de vedere, sincer, am avut un mare avantaj că m-a prins pandemia cu doctoratul în facere, la început. Acum, cu privire la copii, nu pot să-mi asum mare parte din glorie, din merite, că, sincer, soția mea a dus greul, mai ales la al doilea copil. Da, na, am făcut și eu cât am putut și cât mi-a permis programul.

15:17 dr. Andrei Chitul: Cumva simți că ai două meserii, știi? Cumva cuplezi rezidențiat, doctorat, cu partea profesională, și familia, partea personală. Și ai două joburi diferite. Niciunul dintre ele nu trebuie să știe că există celălalt și că într-o parte ți-e bine și că într-o parte ți-e greu. Ideal așa ar fi să nu vii niciodată, chiar dacă poate uneori vii cu probleme.

15:43 dr. Andrei Chitul: Nu știu, ai avut o zi foarte încărcată, s-au întâmplat lucruri mai puțin plăcute la spital sau ți-a fost greu sau, nu știu, orice te supără, un lucru negativ. Cei de acasă nu au nicio vină că s-a întâmplat treaba asta și de obicei e bine, să știi cum se zice, să-ți lași grijile la ușă. Nu poți să faci chestia asta întotdeauna și mai vii acasă mai cocoșat așa de o problemă. Important e acasă să-ți găsești liniștea și să fie bine la celălalt job. Pe de altă parte, există și nopți nedormite și acasă. Știți și voi foarte bine ce înseamnă să ai copii mai mici.

16:24 dr. Andrei Chitul: Pacienții, pe de altă parte, fie că sunt ai tăi sau ai doctorului cu care lucrezi, sau pacienții pe care îi îngrijești, nu-i interesează chestia asta și nici ei nu au nicio vină că copilul tău nu a dormit azi-noapte. Și cumva trebuie să te obișnuiești să pleci mereu de la premisa: două joburi. Viața mea se joacă practic cam două zile într-o zi. Și le separi cât de bine poți și în felul ăsta oferi cea mai bună variantă a ta, și personal, și profesional.

16:24 dr. Cătălina Voinea: Povestește-ne un pic despre jobul tău ca și rezident.

Cum arată o zi din viața rezidentului pe chirurgie generală? 16:57

17:01 dr. Cătălina Voinea: Cam cum arată o zi din viața ta?

17:06 dr. Andrei Chitul: Viața de rezident de chirurgie generală e foarte imprevizibilă. Singurul lucru pe care îl știi așa, for a fact, singurul pe care îl știi sigur, certitudinea, e când pleci la spital. Adică când pleci de acasă. E singurul lucru care e clar, stabilit. Programul teoretic, oficial, începe la ora șapte. Ai un program de șapte-opt ore în fiecare zi, oficial.

17:29 dr. Andrei Chitul: Acum, na, depinde și de fiecare. Eu sunt o fire foarte matinală și ajung la spital, spre oroarea colegilor care sunt de gardă, că îi trezesc de obicei. Ajung undeva pe la ora șase dimineața la spital. Dar, repet, eu sunt foarte matinal și îmi place dimineața. Îmi place să mă trezesc dimineața. Chestia asta o fac pe lângă caracterul meu matinal, cum ziceam. O fac și pentru că îmi câștig o tihnă suplimentară, extra ora aia de lucru, să zic așa, în care pot să văd fiecare pacient în parte, să nu o fac superficial și pe fugă.

18:13 dr. Andrei Chitul: Pentru că eu nu funcționez așa. Poate alții reușesc să facă chestia asta în profunzime, așa să vină, să aibă mai mult timp. Stilul meu e diferit. Îmi place să fac lucrurile bine și în tihnă și să stau cu fiecare de vorbă, să ascult ce are de spus și cum se simte.

18:32 dr. Andrei Chitul: Și asta e plecarea de acasă, e certă. După aia ce se întâmplă, Dumnezeu cu mila, glumesc. Știi așa, ai în mare o idee cam ce operații se întâmplă a doua zi. Ai o idee vagă și cam ce se prefigurează pe săptămâna în curs și pe zilele ce le urmează.

18:52 dr. Andrei Chitul: Dar, în principiu, dimineața, vizita la pacienți, dau o tură la pacienții medicului cu care lucrez. Scriu o evoluție, pregătim medicația pentru ziua respectivă, după care urmează pansamentele pacienților, să ne asigurăm că lucrurile merg bine și la plăgile postoperatorii. Raportul de gardă și după aia cam se intră în sală. După ce ieși din sală, când ieși din sală, chestie care e foarte variabilă, revii pe secție să termini treaba zilei respective.

19:28 dr. Andrei Chitul: Foile de internare noi, intermedile pentru zilele următoare, mai e nevoie de încă un pansament, mai vezi o tură pacienții. Cam asta e așa, în linii foarte mari, Este programul unei zile normale.

19:28 dr. Cătălina Voinea: În sală, când intrați, cam din ce an începeți să faceți și voi ceva? Care zi din sală?

19:53 dr. Andrei Chitul: E foarte variabil, în funcție de unde ești, cu cine lucrezi și așa mai departe. O să vorbesc strict în privința Spitalului Colțea, unde rezidenții la început, cred eu, că sunt privilegiați puțin față, de exemplu, de colegii noștri de rezidenți din Geneva. Am fost într-un stagiu de șase săptămâni acolo.

20:23 dr. Andrei Chitul: Rezidenții de anul întâi de chirurgie generală fac prin rotație, au o săptămână la câteva luni în care sunt distribuiți la blocul operator, să intre în sală. O săptămână la câteva luni. În rest, sunt responsabili de secție și stau pe secție de dimineață până seara. Nu prea văd bloc operator. Ori la noi, adică eu, de exemplu, am intrat din anul întâi, am intrat în sală. E adevărat, ca ajutor, ca mâna a treia, mâna a patra, la început.

20:53 dr. Andrei Chitul: Dar progresiv ajungi să crești și acum șeful de secție și mentorul meu a implementat așa o abordare foarte, foarte faină, pe care probabil că mulți și-ar dori-o și o invidiază, în care, sub îndrumarea unui medic mare, unui primar, să poți să-ți internezi tu cazuri, să-ți internezi pacienții, să te ocupi de ei sub supravegherea lor, să-i operezi tu cu ajutorul unui medic mare. Dar cumva începi din anii mai mari, din anii 4, 5, 6, începi să ai pacienții tăi.

21:33 dr. Andrei Chitul: E adevărat, cu mantinelă, cu roți ajutătoare în permanență, nu e ferm nici față de pacienți să fie expuși la potențiale greșeli, care e normal să apară din cauza lipsei de experiență. Dar cu îndrumarea asta permanentă și cu ochii vigilenți ai unor medici cu experiență, am ajuns să avem cazurile noastre, să le operăm noi și să ne ocupăm complet aproape de îngrijirea perioperatorie a pacienților.

22:04 dr. Andrei Chitul: Așa, la început, la început, la început, nici nu e corect să speri că vei face, nu știu, o rezecție rectală în primul an tu singur. Nu se poate, nu e normal. Crești progresiv și trebuie să ai răbdare, să muncești și să ai răbdare. Să înveți pensie, să înveți stilul fiecărui doctor, să înveți noduri, să înveți să coși, toate lucrurile care țin de bucătăria internă a chirurgiei.

Despre stagii în străinătate 22:35

22:36 dr. Cătălina Voinea: Pe ideea întrebării anterioare, cineva din comunitatea Grile-Rezidentiat.ro a întrebat dacă este obligatoriu să pleci în stagii în afară sau e suficientă experiența pe care o ai în spitalele românești ca să fii un medic bun?

22:52 dr. Andrei Chitul: Din punctul meu de vedere, răspunsul este categoric da. E extrem, extrem, extrem de important și util să pleci în afară, să te expui la sisteme de sănătate din afara României. Există dublu rol, dublu avantaj. Unu, personal: cred că expunerea la mentalități diferite, la stiluri de oameni diferiți, minorități și etnii, populații diferite, te dezvoltă ca persoană, în primul rând.

23:30 dr. Andrei Chitul: Înțelegi, de exemplu, am lucrat un an în Marea Britanie, în Londra, și am avut contact cu persoane din toate colțurile lumii, Londra, na, e cunoscută ca mozaic cultural, și am învățat foarte multe chestii ca persoană de la colegii mei de acolo, despre a fi empatic, de a lucra în echipă, modul de a fi selfless, așa, să nu fii egoist, să-i ajuți pe ceilalți, să râzi diferit, să ai glume diferite, să mănânci diferit.

24:08 dr. Andrei Chitul: Toate lucrurile astea contribuie favorabil la dezvoltarea ta ca sine, ca persoană. Asta e pe partea personală. Profesional, e extraordinar de mare impactul pe care îl are. Nu că în România ar fi... n-ai face chestii, dar vezi lucruri făcute diferit și făcute de obicei după ghiduri, făcute după niște norme, pe bază de studii, îi vezi pe ei cât de interesați sunt de research, cât de interesanți sunt...

24:42 dr. Andrei Chitul: De exemplu, uite, un exemplu concret: în Londra, când ești în NHS, în sistemul lor de sănătate, rezident, ai niște minimum requirements. Așa, trebuie să faci niște chestii în fiecare an, ai un dosar electronic al tău, unde trebuie să bifezi niște proceduri. Nu știu, să prinzi o venă, de exemplu, să iei analize de sânge, să vorbești cu un medic mare despre un caz. Tot felul de treburi din astea.

25:06 dr. Andrei Chitul: Și unul dintre task-urile pe care le ai de îndeplinit și care îți asigură punctajul necesar să ai un dosar cât mai potent pentru viitoarele joburi e așa-numitul audit. Auditurile sunt lucrări personale pe care le întreprinzi tu pentru a îmbunătăți activitatea secției. De exemplu, auditul meu din anul de practică în Londra, fiind în plină pandemie, a fost antibioterapia judicioasă în pneumonia cu COVID. Mi se părea că toată lumea, fiindcă era o boală nouă, toată lumea dădea ce le trecea prin cap. Deși erau ghiduri pentru orice altă patologie de antibiotice, erau ghiduri foarte clare.

25:52 dr. Andrei Chitul: Ei bine, la capitolul COVID era un haos enorm. Și, na, a fost vremea aia când toată lumea a purtat mănuși și măști și când a fost cel mai crunt. Și mă speria cât de lipsit de noi mă să administra antibiotice. Și am venit cu chestia asta. Și s-a făcut ca un fel de ghid pe spital, ca urmare a auditului meu, deci un om, un spital, ca să se adapteze la treaba asta.

26:23 dr. Andrei Chitul: Sigur, n-a fost o chestie singulară, adică nu am fost doar eu, am discutat cu cei de la boli infecțioase, cu managementul spitalului, că așa era, așa se face, așa e procesul la ei. Și atunci, chestiile astea, expunerea la situații de genul ăsta, când vii în țară, ai altă atitudine și mentalitate. Dar o avertizare, însă: la plecatul în afară, fie că pleci și rămâi, chestie pe care nu neapărat o încurajez, fie că pleci și te-ntorci, frustrarea va exista.

26:59 dr. Andrei Chitul: Dacă pleci și rămâi, o să-ți vezi colegii din facultate sau colegii din țară cu un program mai lejer, parcă, că poate uneori au o viață mai bună, că sunt aproape de ceilalți prieteni și au suportul social mai bun. Pe de altă parte, dacă pleci și te-ntorci, suferi după toate lucrurile: „acolo nu există”, „nu avem”, și acolo nu există”, „nu se poate”. Adică lucrurile astea, dacă ajungi să te obișnuiești cu ele, e greuț un pic așa, când te-ntorci înapoi în țară și îți lipsesc toate, adică îți lipsește să nu ai lipsuri.

27:43 dr. Andrei Chitul: Bine, eu personal sunt foarte privilegiat. Colțea e un spital super dotat și e foarte bine, mai ales de când doctorul cu care lucrez a devenit șef de secție. Lucrurile s-au schimbat foarte mult și avem lucruri cam din orice ne dorim, cu mici excepții, dar, în general, așa, raportându-ne la țară, la provincie poate, sau poate chiar și în spitalele din București mai mici, lucrurile nu sunt chiar așa perfecte cum se întâmplă în afară.

De ce a ales Spitalul Clinic Colțea? 28:17

28:18 dr. Cătălina Voinea: Au fost ceva motive pentru care ți-ai ales fix Colțea?

28:26 dr. Andrei Chitul: Da, da. În momentul în care mi-ați chirurgia generală, eu obișnuiesc, adică noi obișnuim ca familie, și eu, și nevasta mea obișnuim mereu să discutăm, suntem și parteneri, și prieteni, și vorbim mereu lucrurile astea, și ea făcuse stagiu la Colțea în facultate. Eu n-am avut nicio treabă cu Colțea, cu chirurgia. Am mai făcut stagii, n-am avut treabă cu chirurgia, nu știam nimic. Și ea mi-a zis: sunt câțiva buni, care pot să fie mentori acolo.

28:58 dr. Andrei Chitul: Unul dintre ei mi-a ajuns mentor, v-am zis, șeful secției, și unul dintre ei s-a făcut zilele trecute profesor universitar, adică cei doi spre care pornisem. Pentru mine e o mândrie să fac parte din colectivul ăla și să lucrez cu oamenii ăștia, pe care mi i-a recomandat soția mea încă din facultate, și, sincer, m-am dus pe mâna ei și cam asta mi-a fost de ajuns pentru a alege.

29:29 dr. Andrei Chitul: Bine, așa, superficial, da, foarte superficial, e relativ aproape și de casă. E un spital frumos, un spital care arată și bine și înăuntru, și în afară. E un spital cu profil oncologic, la care ajung cumva pacienții, mai ales la chirurgie. Dacă îți ajung la chirurgie, înseamnă că îi cam poți ajuta în sensul de vindecare pe mulți dintre ei și cumva satisfacția pe care o ai e și mai mare. Dar partea de proximitate față de casă și aspectul spitalului sunt chestiile cele mai neimportante și superficiale. Da, contribuie și treaba asta. Dacă ai de făcut o navetă de o oră jumate până la spital, atunci lucrurile sunt un pic mai anevoioase.

Despre gărzi la Spitalul Clinic Colțea 30:18

30:17 dr. Cătălina Voinea: Cum sunt gărzile la Colțea?

30:24 dr. Andrei Chitul: Gărzile la Colțea s-au făcut din ce în ce mai grele în ultimul timp. Așa are impresia cam toată lumea. Deci e un spital de cronici și, teoretic, vorba vine, salvarea nu vine la Colțea, ci se duce la spitalele majore de urgență din București. Fiind un spital cu profil oncologic, apar urgențe în spital. Pentru că atunci când ești de gardă, ești practic responsabil, din punct de vedere chirurgical, pe tot spitalul.

30:55 dr. Andrei Chitul: Există două linii de gardă. Linia întâi e acoperită în general de medici specialiști și primari, dar suflul nou care ne-a cuprins secția a permis rezidenților de ani mari, 5 și 6, să facă gărzi de linia întâi, cu gardă la domiciliu de medic primar, care să fie în proximitate și disponibil pentru situația în care e nevoie de acest lucru.

31:21 dr. Andrei Chitul: Și asta ziceam, că urgențele intraspitalicești s-au făcut mai frecvente. Din spital de neoplazici apar destul de des ocluziile digestive, înalte, joase, apar sângerări, hemoragii digestive superioare, inferioare, și gărzile s-au făcut din ce în ce mai aglomerate și mai grele. Sigur, nu e corect să compari garda din Colțea, unde poate ai două, trei urgențe, se zice, maxim pe noapte, cu colegii din spitalele de urgență, care au câte patru linii de gardă și sunt disperați, nu mai știu pe unde să mai stea un pic, un minut. Nu suferă comparație. Raportat la dezvoltarea spitalului așa, în ultimii ani, s-a făcut un pic mai greu. Nu fac comparație cu niciun spital, mai ales de urgență.

Despre cazurile cu impact emoțional puternic 32:15

32:17 dr. Cătălina Voinea: Ne poți povesti un pic despre, să zicem, un caz care ți s-a părut ție solicitant atât din punct de vedere al complexității, cât și din punct de vedere emoțional?

32:32 dr. Andrei Chitul: Da. Bine, acum cazul care îmi vine în minte e unul care m-a afectat sau m-a implicat foarte mult emoțional. Cazul în sine, așa, luându-l la rece, nu era un caz complex neapărat, dar povestea e un pic emoționantă. La fiecare caz, cumva, care merge un pic mai greu și e mai complex, lași așa o părticică din suflet acolo, că te implici și vrei să-i fie bine pacientului. Da, mi-a venit în cap acum, e vorba de o rudă a unui coleg și prieten foarte bun de la spital,

33:15 dr. Andrei Chitul: o fată tânără, de 30 și ceva de ani, care a fost diagnosticată cu un cancer, operată de mai multe ori prin afară și venită într-o stare gravă la noi, în speranța de a se mai putea face ceva. Din păcate, mare lucru nu se putea face, și era o fată care era foarte plină de viață așa, și deja intuiți cam ce s-a întâmplat, care e finalul poveștii, după timpul verbal pe care îl folosesc.

33:54 dr. Andrei Chitul: Veselă, optimistă, și partea sfâșietoare așa a cazului era că avea o fetiță mică, de câțiva ani, de trei-patru ani avea atunci fata, cu care vorbea mereu și despre care ne povestea mereu și ne arăta poze, și „abia aștept să mă întorc la ea acasă”. Stăteam de vorbă dimineața, veneam și ne așezam pe scaun, și eu, și colegii, lângă ea, și povesteam așa, ca cu un prieten pe care nu l-am mai văzut de mult, și parcă mai mereu ne încuraja ea pe noi:

34:29 dr. Andrei Chitul: „Hai, lasă, că o să fie bine. Nu, stați liniștiți, nu vă faceți griji.” Din păcate, s-a stins la puțin timp după și a trecut ceva a întrecut de atunci, dar uite că încă mă bântuie amintirea cazului respectiv. Așa, în general, cam tot ce are conexiune sau tangență cu copii, când sunt implicați cumva copii, mai ales de când am și eu,

35:01 dr. Andrei Chitul: mă rupe, sunt distrus, sunt făcut bucăți. Nu pot. Ăsta e și motivul pentru care n-aș putea în viața mea să lucrez cu copii, să fiu medic de pediatru, neuropediatru, orice ține de copii. În viața mea n-aș putea. Mă gândesc mereu, empatizez până la punctul în care mă identific și mă gândesc cum aș face eu în situația aia, iar chestia asta are un efect foarte negativ asupra energiei mele și asupra stării de sine.

35:32 dr. Cătălina Voinea: Ok. Da, este într-adevăr o realitate cruntă, că se întâmplă probabil din ce în ce mai des la persoane atât de tinere, care ar avea toată viața înainte și lasă copii, na, fără mamă, fără tată. Și...

35:32 dr. Andrei Chitul: Exact. Pe de altă parte, cumva... Te rog, scuză-mă.

35:32 dr. Cătălina Voinea: Nu, ziceam că lucrurile astea ar trebui practic să fie într-adevăr și gestionate de persoane care sunt mai puternice din punct de vedere, care nu pot să facă să se transpună mereu în viața lor, că, de exemplu, nici eu nu aș putea să fac treaba asta acum, având copil, și îmi imaginez cât de greu poate să fie.

36:17 dr. Andrei Chitul: Știi cum e când, na, făcând în fiecare zi treaba asta și expunându-te la drame, până la urma urmei, că se întâmplă, și, cum ai zis și tu, la pacienți din ce în ce mai tineri, te și călești. Nu știu, dar contactul ăsta... Acolo a fost și o notă personală. Era ruda prietenului meu, colegului meu, știam povestea de dinainte să o cunosc pe pacienta respectivă și, cumva, lucrurile au fost diferite. Acum, dacă aș da timpul înapoi, cu baza de informații și de felul în care sunt acum, nu știu dacă ar mai avea același efect și dacă m-ar afecta în egală măsură. Te și călești și ajungi să te obișnuiești.

37:07 dr. Andrei Chitul: Ești ca un... să zic așa, mi-a venit o metaforă în cap. Ești ca un polițist într-o intersecție cu două drumuri care bat în aceeași intersecție și tu controlezi semafoarele. Pe un drum vin energiile negative și lucrurile negative și pe un drum alea pozitive. E bine să mai lași un pic verde și la negative, că alea te ambiționează, te fac să te actualizezi, te fac să cauți, să devii un better self, o variantă mai bună

37:32 dr. Andrei Chitul: Dar nici prea mult verde nu e bine să le lași, că după aia te pot copleși, și atunci mai dai drumul la energiile pozitive, fie că vorbim de o poveste cu un prieten sau o ieșire în parc cu copiii sau poate chiar o vacanță. Dar atâta timp cât știi să te joci cu telecomanda care controlează semafoarele astea două, nu ajungi să mai cazi, să fii copleșit de cazuri. Te călești, te obișnuiești.

37:32 dr. Cătălina Voinea: Uite, ăsta e un sfat chiar foarte bun, de pus în practică de oricine, mi se pare. Chirurgie generală și psihologia rezidentului, cu doctorul Andrei Chitul.

Lucruri pozitive vs. negative în chirurgie generală 38:18

38:18 dr. Cătălina Voinea: Dacă ar fi acum să dai un exemplu de un lucru pozitiv și un lucru negativ despre chirurgia generală, pe care nu-l știai înainte și l-ai descoperit după ce ai început rezicare, Știi, ca am bancuri, începem cu vestea proastă. Da, facem sandwich. Mai vreau? Da, lucru...

38:18 dr. Andrei Chitul: Atunci, dacă e sandwich: lucru pozitiv, negativ, pozitiv, să fim pe plus.

38:46 dr. Andrei Chitul: Un lucru pozitiv în rezidențiatul de chirurgie generală e ajutorul... adică satisfacția pe care o ai când tratezi pacienții. Chirurgia generală, spre deosebire de alte specialități, poate medicale, are un rezultat... Adică sunt și o fire care nu are foarte, foarte multă răbdare. Și cumva mă bucur că distanța dintre cauză și efect e mică. Adică, nu știu, vine un pacient care are o boală, l-ai operat,

39:20 dr. Andrei Chitul: uneori nu o mai are. Sau uneori i-ai ameliorat starea. E un răspuns rapid și o satisfacție rapidă, și la anumite patologii le schimbi literalmente viața pacienților. De exemplu, una dintre sferele din chirurgie de care sunt interesat și pentru care am fost în Elveția la stagiu e partea de proctologie și plăgi postnatale, postepiziotomie. De exemplu, sunt paciente tinere cu o calitate a vieții foarte proastă, cu o incontinență și pentru fecale, și pentru gaze, o calitate a vieții groaznică, la 20 și ceva de ani să ai nevoie de Pampers și chestii de genul ăsta.

40:07 dr. Andrei Chitul: Și sunt operații făcute pe cale perineală, care pot oferi până la o viață la fel de bună ca înainte, dacă nu, cel puțin o ameliorare foarte bună a calității vieții. Și atunci satisfacția asta e incomensurabilă și incomparabilă cu alte specialități. Asta e un lucru pozitiv. Un lucru negativ e programul, cred, și faptul că atunci când îți alegi chirurgia generală, dacă vrei să rămâi în chirurgie generală, te duci frumușel la starea civilă a sectorului de pe raza spitalului, faci certificat de căsătorie cu chirurgia generală și ești cam a ei.

40:59 dr. Andrei Chitul: Și trebuie să fii devotat și trebuie să fii fidel, să fii atent, să n-o jignești și să te comporți foarte frumos cu ea, pentru că ea are și ea grijă de tine și îți dă de mâncare, la urma urmei, îți pune pâinea pe masă. E foarte solicitant și un program din ăsta de muncă, care poate fi la un moment dat copleșitor, și chestia asta poate fi considerată un lucru negativ, atâta timp cât faci comparație cu alții, din chirurgie sau din alte specialități. Dacă ești ok cu chestia asta și ai susținere de acasă, lucrul ăsta nu mai contează așa tare, dar poate fi un lucru negativ.

41:42 dr. Andrei Chitul: Și, să mai găsim un lucru pozitiv, e pentru mine... Sper să nu fiu interpretat greșit, așa că e o chestie superficială și asta. E și o mândrie, așa, sincer îți spun. Eu chiar sunt mândru că sunt chirurg. Mă bucur să fac parte din breasla asta. E o breaslă foarte, foarte faină. Îți dai seama la congrese, când se adună chirurgia, la congresele naționale, de exemplu, și internaționale.

42:12 dr. Andrei Chitul: Când se adună chirurgia într-un loc, e și cu mișto-uri, și cu glume, și voie bună, și înveți lucruri. E o breaslă, e un cerc de oameni foarte fain, în general. Și generațiile tinere, care au venit și vin din urmă, sunt și mai mișto, poate, și vin și cu un suflu mai fain și mai pozitiv între noi, când suntem. Și chestia asta am simțit-o și în țară, și în afară, fie cam la congrese, fie în stagiile de pregătire, e altceva.

42:52 dr. Andrei Chitul: Glumele sunt diferite, stilurile sunt diferite și rezonez. Ne despart mii de kilometri de țările pe unde am fost, dar când stai la masă cu oamenii ăia, vorbesc altă limbă, literal vorbind, dar vorbesc aceeași limbă, chirurgical vorbind, și e foarte faină chestia asta. Te simți ca parte și că te identifici și rezonezi cu ei.

42:52 dr. Cătălina Voinea: Wow, ce tare!

Pentru cine nu se potrivește chirurgia generală? 43:14

43:15 dr. Cătălina Voinea: Pentru cine crezi tu că nu se potrivește chirurgia?

43:20 dr. Andrei Chitul: Așa, foarte franc și nonșalant și direct vorbind, pentru persoanele cărora nu le place munca. Nu, glumesc, nu, glumesc, glumesc, e o exagerare. Persoanele care își doresc un program fix, persoanele care își doresc să aibă flexibilitate, își doresc să aibă suficient timp pentru hobby-uri sau familie, și cele care poate nu vor să facă gărzi, pentru că există specialități, după cum bine știi și tu, la care nu se fac gărzi. Chirurgia nu e bună pentru ele.

43:20 dr. Cătălina Voinea: De unde poți să optezi pentru unul?

44:07 dr. Andrei Chitul: Nu pot. Teoretic, există. Poți să mergi și să lucrezi, zemi doar în privat și la privat, să zicem, că nu faci gărzi. Ar fi o variantă.

Despre lucrul în privat în timpul rezidențiatului 44:18

44:18 dr. Cătălina Voinea: Poți să lucrezi în privat în timpul rezidențiatului?

44:23 dr. Andrei Chitul: Ca să gestionezi tu cazurile tale, să consulți, nu, n-ai drept legal. Poți să ai contract de colaborare, atâta timp cât ai un PFA sau un SRL, și să intri în sală ca ajutor la alte operații. Asta e singura variantă și poți să fii și remunerat. Așa, per se, să lucrezi în privat ca rezident nu se poate.

44:23 dr. Cătălina Voinea: Deci ca și colaborator și ca să treci și un ajutor în sălile de operație, lucru pe care îl faci oricum la spital, numai că asta implică și mai mult timp luat.

45:02 dr. Andrei Chitul: Dar și bani mai mulți luați. Că și asta contează.

45:02 dr. Cătălina Voinea: Nu știu unde ai mai putea să mai bagi și acest job după spital.

45:02 dr. Andrei Chitul: Trebuie să poți, trebuie să poți. Nu știu, dacă îți vine oportunitatea, seize the moment, știi? Așa, în româna noastră de zi cu zi.

45:02 dr. Cătălina Voinea: A, deci oportunitatea vine, nu o cauți tu?

45:27 dr. Andrei Chitul: O poți și căuta, dar de obicei, în principiu, din ce am observat, cam cum funcționează: dacă doctorul cu care lucrezi profesează și în mediul privat, uneori poate mai... Na, ai varianta asta, ai portița asta. Nu totdeauna și nu mereu se poate, și e firesc să fie așa, dar există și variante în care îndrumătorii tăi te cooptează. Pentru că, na, și tu ai nevoie de ei, da, și ei beneficiază de prezența ta.

45:27 dr. Cătălina Voinea: E adevărat că și după ce termini rezi...

Despre oportunitățile de angajare după rezi 46:03

46:04 dr. Cătălina Voinea: Deși nu cred asta, că se zice că nu există oportunități de angajare pe chirurgie generală după ce termini rezidențiatul.

46:04 dr. Andrei Chitul: Depinde ce înțelegi prin oportunități. Dacă visul tău este să termini rezidențiatul într-un spital universitar clinic, dintr-un oraș universitar, uite, cum e cazul meu, în București, în Colțea, și pleci din prima că vrei să rămâi acolo, fix în spitalul unde te-ai trimit, riști să suferi o dezamăgire. Că, na, nu se ivesc oportunități de tip post-integrare clinică.

46:45 dr. Andrei Chitul: Din prima, după rezidențiat, în centrele mari, nu sunt foarte dese chestiile astea. Se întâmplă, și văd un trend al meritocrației în București, văd colegi mai mari care termină și care sunt păstrați în locurile alea, colegi cu care chirurgia din București nu se face de rușine și care fac o treabă foarte bună și sunt păstrați în locurile unde s-au școlit. Oportunități există, dacă nici tu nu ești foarte, foarte pretențios. Provincia e însetată de specialiști veniți din centre mari, evitându-se astfel situații în care ecografia cardiacă ți-o face un ginecolog, să zic, cum se întâmplă prin orașele foarte mici din țară.

47:40 dr. Andrei Chitul: Există și privatul, care în România merge aproape cot la cot cu sistemul de stat. Oportunități există. Atâta timp cât aspirațiile tale sunt pământene, pământești, nu sunt extraterestre, așa, nu îți dorești praf de stele, sunt suficiente oportunități încât să îți permită să trăiești și să trăiești bine.

47:40 dr. Cătălina Voinea: Crezi că crește posibilitatea de a te angaja unde îți dorești dacă practic te axezi pe o anumită ramură a chirurgiei generale, dacă ai mai multe atestate sau dacă ai o suprespecializare?

48:24 dr. Andrei Chitul: Cred că dacă ai experiență sau ai stagii de pregătire, nu neapărat în afara țării, deși majoritatea spre asta se uită, și cumva miroși o suprespecializare, că per se suprespecializare în rezidențiat nu poți să zici că poți să faci, ci doar după, să faci o aplecare către o suprespecializare din ramurile chirurgiei generale, dacă vii cu ceva în plus în secția aia și aduci un concept nou și o operație nouă sau operații noi, și poți să aduci mai mulți pacienți, să-i faci spitalului practic un serviciu și tu, aducând mai mulți bani, practic, prin cazurile respective,

49:11 dr. Andrei Chitul: cred că ai șanse mai mari să fii păstrat și să rămâi și să crești valoarea și nivelul echipei de chirurgie din secția respectivă.

Experiența personală a dr. Andrei Chitul în stagii din străinătate 49:23

49:24 dr. Cătălina Voinea: Ai menționat că ai fost într-un stagiu în Elveția și mi-a plăcut super mult stagiul ăla de care ai menționat și sunt curioasă dacă ai putea să-mi mai dai și alte exemple de astfel de stagii, adică, wow, așa, de care nu a auzit nimeni, că sunt convinsă că și cei care sunt pe chirurgie generală sau urmează ar fi interesați. Dacă ai mai auzit?

49:48 dr. Andrei Chitul: Da, România are cumva o relație de înfrățire cu Franța. Toată lumea visează să ajungă în Franța și e mai ușor să ajungi în Franța, și sunt mulți colegi sau foști colegi de-ai mei care au ajuns sau au fost și s-au întors în și din Franța. De obicei, din ce am văzut și în cazul meu, și în cazul celorlalți, lucrurile funcționează ca și în străinătate, și în România, pe bază de relații interumane.

50:25 dr. Andrei Chitul: Spre exemplu, doctorul Grau, cu care lucrez eu, a fost la un curs în Geneva, un curs de proctologie, în pregătirea lui pentru un atestat pe care îl deține în exclusivitate în România, de specialist de coloproctologie. Și a fost acolo și, din discuția cu profesorul Ris, șeful cursului respectiv, au rămas în contact și prin WhatsApp i-a zis: „Uite, am și eu un tânăr, un rezident, e rezidentul meu, care e interesat de ce faceți voi, și dacă ar putea să vină.”

51:04 dr. Andrei Chitul: Ăla a zis da, iată-mă, am fost la stagiu. Stagiu de practică, cum ar veni. Nu am fost la modul de angajat acolo. Adică am fost și sprijinit de o fundație, dar și self-funded în același timp. Adică n-am mers la un job acolo, n-am avut serviciu la Geneva, spre deosebire de Londra, unde am lucrat cu Actelegru la un an de zile, am văzut rezidentul oprit în România și am lucrat acolo. Cred că asta e cheia. Dacă vrei să pleci, să vezi o tehnică și să te întorci, relația interumană, contactul care se formează la congrese și la întâlniri de genul ăsta, aia e cheia succesului. Și aia trebuie să urmărești, dacă ești interesat de așa ceva.

Chirurgie generală vs celelalte specialități 52:01

52:02 dr. Cătălina Voinea: Sunt anumite lucruri pe care ai vrea practic colegii tăi de pe alte specialități, cu care inevitabil ajungi să colaborezi... Chirurgia generală are atâtea ramuri care, sunt, nu știu, vin în contact. Sunt anumite lucruri pe care ai vrea ca ceilalți colegi ai tăi să le cunoască despre chirurgia generală, astfel încât să-ți facă ție treaba mai ușoară sau echipei tale?

52:31 dr. Andrei Chitul: Da, cred că e foarte importantă anularea sau anihilarea dogmei că medicii chirurgi sunt niște măcelari, care doar știu să scoată ce e în plus sau să bage la loc ce nu trebuia să iasă. Și că, chiar dacă electrocardiograma nu e specialitatea noastră și punctul nostru forte, foarte, foarte bine zis, suntem și noi medici și știm ce facem și ne putem îngriji bine pacienții și suntem deschiși la colaborare în permanență și să ajutăm atâta timp cât e nevoie. Și că e o meserie grea și solicitantă și că poate nu tot timpul avem la fel de mult timp să îi ajutăm cu consulturi sau să îi salvăm dintr-o anumită situație.

53:34 dr. Andrei Chitul: Nu știu, atâta timp cât există comunicare și cât ne putem înțelege, lucrurile nu au decât să meargă foarte bine, mai ales pentru pacient, dar și pentru noi, ca și colegi.

Planurile de viitor ale dr. Andrei Chitul 53:47

53:47 dr. Cătălina Voinea: Pe o notă mai personală, ce planuri de viitor are medicul Andrei Chitul în lumea chirurgiei generale?

53:58 dr. Andrei Chitul: Așa, pe termen scurt, să te rezenția tu specialitatea, doctoratul, astea, chestiile basic, dar efectiv, așa, ca țel, ca vis, ca plan, vreau să dezvolt și să mă dezvolt foarte tare pe partea de ce se ține de coloproctologie. Nu mă refer doar la patologia foarte frecvent întâlnită, mai basic, să zic, deși nu e basic, boală hemoroidală, fisuri, fistule perianale, mă refer și la defecte perineale postobstetricale, injurii sfincteriene, fie traumatice, fie iatrogene, vorbesc despre reparații de ridicători, de mâșt ridicători anali și investigații conexe, ecografia endoanală, ecografia perineală. Sunt lucruri care sunt cumva mai exotice și obscure și încă nu sunt foarte bine încetățenite în România.

54:57 dr. Andrei Chitul: Și am văzut chestia asta în afară, mereu caut să continui dezvoltarea în direcția asta, și săptămâna viitoare plecăm o gașcă frumoasă la Vilnius, în Lituania, la Congresul Societății Europene de Coloproctologie. Și acolo m-am înscris și la niște cursuri precongres pe partea asta de ecografie și de patologie perineală și perianală și, practic, that's the dream. Asta mi se pare că aș vrea să fac și cu chestia asta cred că aș putea să cresc locul unde voi ajunge să lucrez și să ajut, în primul rând, pacientul să aibă șansa la un tratament care poate să-i schimbe calitatea vieții cu 180 de grade.

55:50 dr. Cătălina Voinea: Mult succes! Nu am nicio îndoială că o să ai vreo piedică sau ceva, că nu o să reușești. E fabulos ceea ce mi-ai spus acum și chiar sunt foarte mândră să știu că există colegi de-ai mei care vor să aducă un bine acestei țări și să aducă ceva nou și să facă viața mai ușoară unor oameni care chiar au nevoie.

56:18 dr. Andrei Chitul: Da, mulțumesc frumos! Eu cred că sunt o dovadă vie că străinătatea e bună, dar și în țară e bine, în sensul că am avut două tentații până acum, nu uite în afară de două ori până acum și de ambele dăți m-am întors. Bine, au fost și alte motive, nu strict profesionale, dar oricum se poate, de ce nu? Asta sună a campanie politică, nu în cazul meu. Pur și simplu, chiar cred în sistemul nostru, în țara noastră și în noi, ca tineri medici și viitori specialiști.

56:18 dr. Cătălina Voinea: Noi am mai avea o singură întrebare pentru tine, am ajuns la final.

Cel mai important sfat pentru cei ce vor chirurgie generală la rezidențiat 56:54

57:00 dr. Cătălina Voinea: Ce sfat, sau care este practic cel mai important sfat pe care l-ai dat tu unui absolvent de medicină care vrea să urmeze chirurgia generală?

57:11 dr. Andrei Chitul: Muncește. Muncește, aruncă-te cu capul înainte, fii curajos, nu-ți fie frică să muncești, munca n-a omorât pe nimeni. Munca înseamnă nu doar să fii la spital, ci înseamnă să citești, înseamnă să cauți informații, să vezi unde a greșit colegul, să vezi unde ai greșit tu. Dar atâta timp cât ești devotat și muncești, nu cred că ai cum să nu reușești și să nu ai succes.

57:49 dr. Andrei Chitul: Nu neapărat că, mamă, o să ajungi să câștigi Nobel pentru sănătate, pentru medicină, dar să-ți permită chestia asta să ai un trai bun, și financiar, și personal, și ca satisfacție, și din toate punctele de vedere. Munca e elementul-cheie în toate specialitățile și mai ales în chirurgia generală. Cred că e cea mai mare realizare pe care o poți avea, că prin muncă reușești.

57:49 dr. Cătălina Voinea: Complet de acord.

Idei de final 58:23

58:23 dr. Cătălina Voinea: Bun. Păi mai rămâne doar să te felicităm încă o dată și să-ți mulțumim că ai venit la podcastul nostru. Practic, dacă stau acum să mă gândesc, mulțumim și că ai acceptat o oră atât de matinală, pentru că acum este o dovadă și pentru mine, că dacă îmi încep ziua cu un podcast ca ăsta pe care l-am avut cu tine, practic acum sunt plină de optimism și foarte, foarte bine dispusă

58:50 dr. Cătălina Voinea: după ce am auzit cum, nu știu, un om atât de pasionat a ajuns în locul potrivit și face lucrurile potrivite și are atât de multe planuri de viitor interesante și super ca lumea, nu pot decât să fiu fericită că fac asta și poate să o fac mai des. Dar pentru tine, ca și tată, ca și om, soț și doctor, nu pot decât să îți urez mult succes. Și poate pe viitor vei fi dispus și pentru altfel de proiecte în cadrul Grile-Rezidentiat.ro și ne bucurăm că ai ales să faci parte din comunitatea Grile-Rezidentiat.ro și din acest show al episoadelor despre diferite specialități.

59:36 dr. Andrei Chitul: Plăcerea, categoric, a fost de partea mea și mă bucur foarte mult că am putut să accept și să fiu astăzi aici, să facem podcastul ăsta. Legat de optimism, cafeaua e foarte, foarte utilă. Multele cafele pe care a ajuns să le bei într-o zi de mers la spital îți luminează puțin gândurile și vă recomand tuturor să încerce acest leac pentru pesimism. Cu drag sunt deschis la ce proiecte mai aveți. Sunt și eu, la rândul meu, foarte mândru de voi, că sunteți doi tineri români cu încă un copil, să zic așa, care e menit să ajute și să acopere un gap din piață, din mintea viitorilor rezidenți.

1:00:30 dr. Andrei Chitul: Dom'le, cum e ok? Eu mă duc că mi-a plăcut un stagiu, dar efectiv cum e înăuntru poate să-mi spună cineva, că pe din afară poate să fie vopsit gardul, știi, vorba românească. Vă felicit foarte tare și pe voi și mă bucur că am fost împreună azi.

1:00:30 dr. Cătălina Voinea: Mulțumim!

Rezi pe Chirurgie generală · Episodul #1

dr. Mihail Pautov — medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Mihail Pautov - medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni.

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în octombrie 2020). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Și toate sunt atât de complexe și toate au părți frumoase și mai puțin frumoase, astfel încât mentorul mi se pare mult mai important decât, să zic, specialitatea în sine. 04:49
  • Și când te duci țintit înspre un curs care te învață o tehnică pe care ulterior să o aplici imediat la pacienții tăi, doar atunci cursurile sunt într-adevăr benefice. 25:54
  • Ca să te poți numi un chirurg desăvârșit, tu după rezidențiat mai faci încă vreo 10 ani de post-rezidențiat. 28:18
Transcrierea completă (21 de capitole · 8.461 de cuvinte)

Intro 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare! Bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro, dedicat studenților și proaspeților absolvenți ai facultăților de medicină din România și nu numai. Eu sunt Cătălina, hostul vostru, medic rezident pe dermatologie și iubitoare de pisici. Vei asculta în episoadele acestor podcasturi dialoguri cu mai mulți medici, unde vom aborda cele mai des întâlnite curiozități despre diverse specialități. În primul episod din această serie de podcasturi îl avem pe medicul specialist pe chirurgie generală și influencerul dr. Mihail Pautov, care a absolvit Carol Davila și în prezent lucrează la Institutul Clinic Fundeni. Ce o să afli aici?

00:37 dr. Cătălina Voinea: Află care este de departe cel mai bun centru de pregătire, care este mentalitatea în 2020 referitor la femeia chirurg și care sunt mentorii care l-au format pe acesta. Să-i dăm drumul!

Intro Dr. Mihail 00:48

00:48 dr. Cătălina Voinea: Bine ai venit, domnule doctor, și mulțumim că ne-ai acceptat invitația. Nu cred că are nevoie de introducere dr. Mihail, fiind foarte cunoscut pe rețelele sociale. Însă, înainte de a fi influencer și a te cunoaște lumea de pe Instagram, ești medic și împărtășești cu ascultătorii noștri 12 ani de muncă și studiu. Deci înțelegi emoțiile, curiozitatea și indecizia prin care trec studenții atunci când li se adresează întrebarea: „Ce vrei să-ți iei la rezi?”.

00:48 dr. Mihail Pautov: Da, și chiar mi-aduc aminte de această emoție și cred că mă întorc destul de des la ea și mă întreb, ținând cont de experiența acumulată până acum, dacă aș face aceeași alegere.

01:38 dr. Mihail Pautov: E o întrebare destul de dificilă. Cred că mereu ai situații în care trebuie să-ți realegi specialitatea, chiar și după acel, să zic, examen de rezidențiat și acea comisie unde te duci în față și trebuie să arăți cu degetul, practic, care o să fie viitorul tău. Da, da, da.

Ce l-a determinat să aleagă specialitatea de chirurgie generală 02:00

01:59 dr. Cătălina Voinea: Ți-ai dat seama dinainte de a da examenul de rezidențiat că chirurgia este ceea ce vrei să urmezi? Au fost indicii de la bun început?

02:09 dr. Mihail Pautov: Indicii n-au fost și, sincer să fiu, eu la rezidențiat îmi doream să iau ginecologie și am învățat cât să iau ginecologie și mi-a lipsit fix un punct.

02:09 dr. Cătălina Voinea: I can relate.

02:09 dr. Mihail Pautov: Deci am luat un punctaj de... erau din totalul de 1.000 de puncte, am luat undeva la 760-770 de puncte.

02:36 dr. Mihail Pautov: Un examen pentru care am învățat destul de greu, o materie foarte complexă, dintr-un manual pe care, să zic, ni l-au dat cu un an înainte de rezidențiat sau chiar mai puțin. În fine, toți am învățat în aceleași condiții. Deci examenul de rezidențiat mi se pare echitabil și e un efort pe care toată lumea îl face, într-o cursă prin care demonstrezi cât poți tu cerebral să duci, cât poți să înveți, cât poți să înțelegi, în ce măsură poți să răspunzi la niște întrebări.

03:11 dr. Mihail Pautov: După rezidențiat, cum ziceam, am luat acel punctaj de 760. Când am ajuns în fața comisiei, atunci, nu știu cum se face acum, atunci ne chemau pe toți într-o zi la amfiteatru. Era o comisie cu un ecran foarte mare pe care erau afișate, practic, specialitățile care rămân vacante și veneam toți în ordinea notelor să alegem specialitatea. Colega din fața mea, care avea un punct mai mult decât mine, a luat ultimul loc de ginecologie. Și am zis: „Fuck, ce mă fac?”.

03:48 dr. Mihail Pautov: Și, practic, la ce mă gândeam atunci: era posibil să iau genetică. Îmi plăcea cumva genetica și îmi plăcea partea asta de cercetare, la care, într-un fel, am ajuns acum și prin chirurgie, ceea ce a fost un oarecare paradox. Dar, în momentul acela, mi-am dat seama că trebuie să-mi aleg nu neapărat specialitatea, ci să-mi aleg specialitatea în funcție de mentorul pe care îl voi avea.

Cât de important este un mentor 04:12

04:14 dr. Mihail Pautov: Pentru că toți cred că am trecut, prin facultate, prin materii care nu sunt neapărat apetisante și nu le-am fi dat o șansă, dar ne-au plăcut pentru că am avut un, să zic, asistent de grupă foarte șmecher, care știe să-ți explice în așa fel încât să înțelegi. Din păcate, foarte mulți nu fac decât să-ți transmită materia scrisă în carte, care este scrisă foarte rece. Ori noi suntem oameni, avem empatie și trebuie, cumva, să empatizăm cu ceea ce facem, să înțelegem, să ne placă secretele meseriei.

04:49 dr. Mihail Pautov: Și atunci cred că mentorul este cel mai important; mentorul este acela care, cred, că, te poate face să te îndrăgostești de orice fel de specialitate alegi. Și toate sunt atât de complexe și toate au părți frumoase și mai puțin frumoase, astfel încât mentorul mi se pare mult mai important decât, să zic, specialitatea în sine. Și atunci îl aveam cumva prieten îndepărtat de familie pe actualul conferențiar Vlad Brașoveanu de la Institutul Clinic Fundeni. Și toată lumea povestea cât de virtuoz e, cât de tare rezolvă el cazurile și cât de șmecheri chirurghii.

05:26 dr. Mihail Pautov: Și a zis:„Ok, ginecologia are și o mare parte de chirurgie, de ce să nu mă duc un an spre chirurgie, să văd ce înseamnă chirurgia?”.

05:34 dr. Mihail Pautov: Și atunci m-am îndrăgostit de această specialitate extrem de complexă și dificilă și așa am ales chirurgia.

Cum a fost primul an de rezidențiat 05:43

05:43 dr. Cătălina Voinea: Îți mai amintești cum a fost primul an de rezidențiat? Cât de copleșitor a fost?

05:49 dr. Mihail Pautov: Păi ia să zic cum a fost prima zi de rezidențiat. Cumva, după șase luni de învățat în bibliotecă, cu cărți, cu creioane colorate, cu toate manualele, manualele practic încercuite, adică deschideai o pagină, acel scenariu clasic în care deschizi o pagină și toată pagina este colorată. Că tu vrei să-ți colorezi doar părțile pe care vrei să le memorezi, dar totul este colorat. Prima zi de rezidențiat, m-am dus spre Fundeni, îl sunam pe doctorul Brașoveanu: „Domnule doctor, bună ziua, uitați, eu ajung în prima zi”. „Da, Mihăiță, hai, vino, te aștept.” Ajung la Fundeni, zic: „Domnule doctor”, îl sun iar, „domnule doctor, unde trebuie să ajung?”. Zice: „Păi la chirurgie”. „Unde?” Zic: „Păi ok, pe unde urc?”.

06:38 dr. Mihail Pautov: „Măi Mihăiță, nu mă mai fute la cap!”, pac, și mi-a închis telefonul. Și atunci mi-am dat seama cam cum stă treaba în rezidențiat, adică atunci a fost primul meu contact cu această structură ierarhică militară, care este efectiv o structură, cel puțin în chirurgie, asta se simte foarte tare, este o structură ierarhică militară, în care tu nu ai voie să comentezi la ăla care este și cu jumătate de an mai mare decât tine; tu trebuie să asculți în permanență de el, iar el ascultă de următorul, celălalt ascultă de următorul și există un șef suprem,

07:08 dr. Mihail Pautov: la care te adresezi doar în cazuri de urgență, la care stai cu capul plecat, de care asculți. Și atunci, dacă tu trebuie să dai, cum să zic, atât de mult credit unei persoane, trebuie să te convingi că această persoană este integră din toate punctele de vedere și că te poate ghida în următorii șase ani. Bun, am ajuns pe secție cu un halat, cu un stetoscop, cu un caiet din acesta dictando mare și cu multe carioci, ca să-mi iau notițe.

07:39 dr. Mihail Pautov: Bun, și atunci am luat primele palme, în care mi s-a explicat că la chirurgie nu avem ce să facem cu stetoscopul, că stetoscop în cel mai rău caz găsim la camera de gardă, dacă chiar avem de-a face cu stetoscopul. Și nu l-am folosit în următorii șase ani. Stai numai puțin să încerc să scot notificările, imediat. Scuze. Bun, practic, discuția mea cu șeful rezident, care e rezidentul cel mai mare, a fost în următorul fel. Am zis... „Măi Mihai, eu văd că ai venit să înveți aici chirurgie, dar ce faci cu stetoscopul?”

08:27 dr. Mihail Pautov: Și am zis: „Păi nu știu, ce să fac, pe eu să ascult pacienții pulmonari”. Și mi-a zis: „Ok, am o altă propunere: ai putea să ți-l bagi în cur”.

08:27 dr. Cătălina Voinea: În prima zi?

08:27 dr. Mihail Pautov: Da, în prima zi. Și după aceea mă țineam în vizita mare, practic, cu proful, mă țineam după toată lumea cu caietul și același răspuns, practic, aceeași sugestie am primit-o și pentru caiet. Atunci le-am lăsat pe toate și cumva m-am aliniat cu restul echipei și am venit pur și simplu cu un pix, cu un telefon, cu o legitimație și cu un costum chirurgical cu care intram la sală, mergeam pe secție și așa mai departe.

08:27 dr. Cătălina Voinea: Și nici n-ai mai avut nevoie de ele după?

09:14 dr. Mihail Pautov: Da, nici n-am mai avut. Încercam, să aveam un telefon atunci pe care încercam să-mi notez pacienții, să-i țin minte, în fine, în final trebuie într-adevăr... să nu ai cum să-ți iei. Adică, cumva, e un viraj de la învățăcelul care își ia notițe, face scheme și memorează totul pe caiet spre a memora totul, adică spre a vira într-o activitate în care n-ai cum să ai acel caiet în sala de operație.

09:42 dr. Mihail Pautov: Când ieși din sală și ai o urgență pe secție, trebuie să știi toți pacienții pe de rost. La vizită trebuie să-i știi pe toți pacienții pe de rost, trebuie să știi în permanență cu ce ai de-a face. Și atunci acele notițe sunt cumva inutile. Deci asta a fost cumva prima zi de rezidențiat și cam așa a urmat tot rezidențiatul.

Gărzile 10:02

10:02 dr. Cătălina Voinea: Cam câte gărzi făceai pe lună în primul an?

10:02 dr. Mihail Pautov: Eram o echipă destul de mare, așa că nu era nevoie să facem multe gărzi. Deci făceam gărzi undeva la 5-6 zile. Făceam în jur de 5-6 gărzi pe lună.

10:02 dr. Cătălina Voinea: Și cam ce implicau?

10:20 dr. Mihail Pautov: Era teroare, era, măcar, cel puțin în prima lună, nemaifăcând așa ceva înainte. Da, erai cumva, cum să zic... gărzile erau la Fundeni, gărzile se făceau în trei linii. Prima linie erai tu, care erai cel mai fraier. A doua linie era, să zic, un medic rezident de anul 3-4, care deja știa ce se întâmplă, putea să te scoată din chestii, dar care se ocupa de cazuri un pic mai grave.

10:46 dr. Mihail Pautov: Și linia întâi, care era un medic specialist sau un medic primar, care, în principiu, pe care nu prea, să zic, trebuia să-l deranjezi, decât dacă efectiv nu te descurcai, era ocupat rezidentul, să zic, linia a doua, sau era de intrat în sală sau era de pus un diagnostic complex. Gărzile cum erau? Te sunau la 11 noaptea și spuneau: „Uite, trebuie să vii pe secția de vasculare, e un pacient posibil cu un abdomen acut”.

11:16 dr. Mihail Pautov: Partea bună era că, practic, dinspre corpul în care stăteam noi până la chirurgie vasculară trebuia să faci un drum de vreo 5-10 minute, timp în care aveai timp să-ți deschizi telefonul, să cauți abdomen acut, semne, simptome, manifestări, investigații și, practic, să treci prin toată materia cât să ajungi la pacient și să fii cât de cât informat. Traseul era perfect, de 10 minute, 5 pe casă, ce tare.

11:50 dr. Mihail Pautov: Da, în rest, trebuia să ai, practic... asta era partea mai complexă, când trebuia să te duci pe alte secții, la pacienți cu alte patologii, care erau suspecți de o, să zic, de o afecțiune chirurgicală. În rest, fiind un spital de cronici, Institutul Clinic Fundeni, practic aveam de urmărit în mare parte pacienții noștri de pe secție, pacienții altor doctori, dar pacienți chirurgicali. Și atunci lucrurile cumva erau mai simple. Dar asta e o chestie, cum să zic, asta e o chestie standard pe care

12:24 dr. Mihail Pautov: pe care toată lumea o povestește. Primele gărzi sunt cele mai înfricoșătoare, pentru că, na, te ții după linia a doua, înveți să faci ce face linia a doua, dar de multe ori nu ai suportul lui, pentru că el este la o altă urgență mai mare, și tu ești trimis să ai primul contact cu un pacient. Și da, e foarte... primul an, în special, e foarte greu.

12:47 dr. Mihail Pautov: Când tu ai stat mai cu cărțile în mână și acum trebuie efectiv să te duci la un pacient super complex, care are o patologie complexă, să te uiți la el, cum zic, să ai contact cu el și să vorbești cu el ca și cum tu știi despre ce e vorba, cu toate că tu habar nu ai despre ce e vorba. Cred că trebuie să facem și un curs de teatru în facultate. Da, da.

Cele mai des întâlnite intervenții 13:10

13:10 dr. Cătălina Voinea: După atâta experiență, care crezi că sunt cele mai des întâlnite intervenții și patologii? Adică ce ați avut cel mai des, în ce ai intrat, ce ai făcut la noi în România, sau măcar în România, în București?

13:10 dr. Mihail Pautov: Da, depinde de profilul spitalului în care lucrezi. Cu cât un spital este mai complex, cu atât patologia, sau aria asta a diversității patologiilor, se restrânge. Cu cât un spital este mai bun în a face ceva,

13:45 dr. Mihail Pautov: cu atât o să ai mai mulți pacienți din sfera aceea. Spitalele de cronici diferă foarte mult de spitalele de urgență. Asta cred că trebuie să fie primul lucru pe care rezidenții trebuie să știe. Atunci când se duc înspre un anumit spital, trebuie să-și dea seama dacă acela este un spital de urgență, dacă este un spital de urgență sau dacă este un spital de cronici. Pentru că într-un spital de cronici, de un spital de cronici, în mod cert nu o să înveți niciodată urgență.

14:17 dr. Mihail Pautov: Un tablou, să zic, chirurgical de urgență, de un spital de cronici în mod cert, de un spital de cronici. Dar cu picioare sau inferioare, cu melenă, deci, sau cu alt fel de patologie, care țin de traumatologie, adică cu picioare tăiate, cu mâini tăiate, cu degete tăiate, căzuți, cu tot felul de plăgi, mușcați. Deci asta este o patologie specifică unui spital de urgență. E o patologie interesantă, dar asta e genul de patologie pe care o înveți acolo.

14:54 dr. Mihail Pautov: Și atunci, cum să zic, aria aceasta de patologie este mult mai diversă și faci din toate câte puțin. La Fundeni, în schimb, nefiind spital de urgență, n-am avut parte de așa ceva în rezidențiat. Am avut parte după aceea, în specialitate, unde am devenit din nou un fel de rezident pentru un an, pe lângă un doctor care mă învăța să fac urgență. Pentru că trebuie să le vezi. Oricât ai citit, patologia chirurgicală, în special, trebuie să o vezi.

15:20 dr. Mihail Pautov: Trebuie să pui mâna, trebuie să vezi cum se rezolvă, trebuie să o mânești pacientul. La Fundeni, patologia chirurgicală este în proporție de 90% oncologie. Adică facem cancere de ficat, cancer de pancreas, cancer de tract digestiv, cancer de stomac, de colon, căi biliare și alte tipuri de cancer pe care le poți găsi în abdomen. Diferența este că acest tip de patologie e o patologie surdă, nu este o patologie care implică urgență de cele mai multe ori.

15:55 dr. Mihail Pautov: Și atunci sunt pacienți care îți vin investigați deja din altă parte. Tu doar le continui investigațiile, îi programezi pentru operații și faci, practic, niște... participi la niște operații foarte complexe, cu un grad înalt de dificultate, ceea ce înseamnă că tu o să ajungi mult mai târziu să faci operațiile astea. Dar până și pașii pe care îi faci în aceste operații de multe ori sunt mult mai dificili și mult mai interesanți decât, să zic, patologia de care se bucură, între ghilimele, un spital de urgență.

15:55 dr. Cătălina Voinea: Ai un top 3 al centrelor de pregătire, al spitalelor din București?

Top centre de pregătire 16:28

16:33 dr. Mihail Pautov: Depinde de ce vrei să faci, din nou. Aș face un top 2. Și anume, spital... sau hai să zic spital de... Dacă vrem spital de cronici, este în mod cert Institutul Clinic Fundeni. Și aici, din păcate, e o diferență foarte mare între top, între locul 1 și locul 2 și tot ce înseamnă restul. Pentru că Fundeni este undeva aici, iar tot restul începe undeva de aici. Nu îmi dau seama de ce este așa.

17:09 dr. Mihail Pautov: Probabil pentru că echipa de la Fundeni, în generații, și în mai multe generații, practic, au fost conduse de profesori care au plecat afară, care au învățat afară și au fost foarte ambițioși să aducă sistemele performante de afară, în ceea ce înseamnă tehnică chirurgicală, ce înseamnă aparatură, ce înseamnă instrumentar, să le aducă la Fundeni. Deci, practic, la Fundeni avem un bloc operator, instrumentar și oameni școliți afară, care au adus școli performante de chirurgie și le-au implementat în Fundeni.

17:42 dr. Mihail Pautov: Din păcate, nu prea mai găsești în altă parte, la spitale de stat cel puțin, așa ceva. Adică nivelul este mult scăzut și mult diferit față de ce găsești acolo. Deci, dacă vrei să mergi spre un spital de cronici și vrei să faci performanță, acela clar este Fundeni. Și nu știu să-ți recomand pe următorul. Sunt spitale bune care fac chirurgie, de exemplu Spitalul Județean Ilfov, în București, care au o echipă bună, dar nu știu în ce măsură pot tremi rezidenți.

18:14 dr. Mihail Pautov: Spitalul Cantacuzino este un spital bun. Și cam atât. Și cam atât. În ceea ce înseamnă urgențe, în mod cert Spitalul Floreasca este un spital foarte bun, cu echipe complexe și multiple, și de chirurgie plastică, și de chirurgie vasculară. Adică acolo se rezolvă cazurile, să zic, de traumatologie grave. Și, din nou, mai dincolo de asta, nu știu să zic alte spitale, nu aș putea să recomand, să zic, alte spitale.

18:14 dr. Cătălina Voinea: În timpul facultății ai făcut și practică, gărzi în aceste două spitale?

18:53 dr. Mihail Pautov: Da, în timpul facultății îmi plăcea să merg la Floreasca, la UPU. Și pur și simplu mă prezentam la UPU, spuneam că sunt student și că vreau să fac practică. Și cred că e un mod foarte bun de a vedea în lucru multiple specialități, pentru că îți vine toată aria de patologii acute și de acolo tu poți să urmărești pacientul, dacă medicul strict de gardă este de acord, pe orice secție. Că îți vine un infarct miocardic acut,

19:24 dr. Mihail Pautov: poți să-l urmărești cum îl ia cardiologul și cum îl duce pe secția de cardiologie. Poți să urmărești cazuri de neurologie, poți să urmărești, din nou, cazuri de traumatologie și să vezi, de exemplu, un chirurg plastic care reface o plagă facială complexă. Deci cred că felul ăsta e cel mai bun mod de a vedea în lucru exact niște specialități. anului

Workshopuri în societățile studențesti 19:50

19:50 dr. Cătălina Voinea: Cât de importantă ți se pare implicarea în societățile studențești, mai ales în SSCR, și cu workshopurile pe care le fac ei? Crezi că e un lucru pe care ar trebui să-l dobândească, să se ducă în continuare la workshopuri? Ajută la ceva, de noduri și suturi și alte de chirurgii

19:50 dr. Mihail Pautov: Probabil că nu cred că sunt extrem de benefice. Adică nu cred că este un must. Dacă însă pe tine te interesează asta și îți place să faci asta,

20:28 dr. Mihail Pautov: nu cred că strică. Cu toate că, atunci când vei ajunge într-o echipă chirurgicală, cumva o să iei lucrurile de la zero, pentru că fiecare echipă chirurgicală are felul său de a opera, are felul său de a face noduri, de a ține pense, de a deschide pense, instrumentarul lor. Și tu o să înveți modul acela de a opera. Chirurgia e o meserie care se face în echipă. Echipa aceea e ca o orchestră care trebuie să se acordeze într-o anumită notă.

20:58 dr. Mihail Pautov: Deja vă înveți să cânți într-un fel de acord, pentru că în orchestra în care te duci vei cânta după cum cântă ei. Așa că am văzut, nu știu, studenți care veneau la rezidențiat deja cu niște idei preconcepute, deja cu un fel de a face nodurile, deja cu un fel de a face lucrurile, și care s-au, să zic, reformatat și s-au aliniat la ce făceam noi destul de rapid, dar nu pot să spun că

21:26 dr. Mihail Pautov: un rezident care a făcut aceste workshopuri în studenție, față de unul care vine de la zero... Nu pot să spun că există o diferență reală între ei. Adică contează foarte mult să te ții de treabă în momentul în care ajungi la rezidențiat și nu cred că te ajută atât de mult aceste activități. Pe de altă parte, în aceste activități îți faci foarte multe cunoștințe, dincolo de... cunoștințe sociale, mă refer, dincolo de grupa concretă în care ești la facultate.

22:00 dr. Mihail Pautov: Și vreau să spun că lucrurile astea sunt foarte importante. Eu cumva în facultate eram destul de antisocial, destul de autist. Adică veneam, făceam treaba, aveam câțiva prieteni cu care mă înțelegeam și în rest nu făceam foarte mulți prieteni printre colegii de facultate. În schimb, cei cu care am păstrat legătura m-au ajutat foarte mult în timpul rezidențiatului și în special în timpul specialității, pentru că începi să practici. Și, din păcate, în România sistemul sanitar este foarte dezorganizat și bazat pe cunoștințe.

22:41 dr. Mihail Pautov: Adică bazat pe ce cunoștințe ai printre oameni. Îți vine un pacient care are o patologie neurologică complexă și ai nevoie de un consult neurologic pe care nu îl poți obține la tine la spital. Tu trebuie, ca medic, să ai două variante. Poți să suni la un spital, să zic, mai mare, un spital din apropiere care are o cameră de gardă de neurologie, să ceri un consult. Dar medicul poate să zică: „Îmi pare rău,

23:09 dr. Mihail Pautov: eu ora două am plecat acasă, nu pot să-ți mai consult”. Sau: „Îmi pare rău, am secția plină, nu pot să-l văd”. Te refuză pur și simplu și tu nu mai ai altă soluție decât să apelezi la agenda ta din telefon, să scrii „neurolo...” așa și să vezi lista de neurologi pe care îi știi și să începi să-i suni, să le ceri un favor, să-ți consulte pacientul. Și asta se întâmplă cam peste tot în România. Și e foarte important, încă din facultate, să-ți faci cumva o rețea de cunoștințe, de prieteni, de colegi, cu care să poți ține ulterior legătura.

Plecat în afara: da sau nu? 23:47

23:46 dr. Cătălina Voinea: Dacă tot ai zis că sistemul medical în România e destul de deficitar, te-ai gândit vreodată să pleci din țară?

23:46 dr. Mihail Pautov: Da, m-am tot gândit. Însă miza e următoarea. Cred că atunci când pleci din țară, tu pleci ca să găsești un sistem mai ordonat, ok? În schimb, când rămâi în România și lucrezi în România, ai de-a face cu un sistem dezordonat, care unora li se poate părea mai interesant. Adică în permanență ai niște questuri de rezolvat.

24:23 dr. Mihail Pautov: În permanență poți să faci ceva mai bun. Sunt foarte multe lucruri pe care le poți îmbunătăți. Spre exemplu, direcția unui specialist, de orice natură ar fi el, este următoarea: ori să rămână, și mulți își doresc cumva să rămână în spitalul-mamă, în spitalul în care au învățat, și să facă, să zic, acea specialitate la un nivel înalt. Însă în momentul de față există... scuze, în momentul de față există foarte multe spitale de provincie unde lipsesc medici.

24:55 dr. Mihail Pautov: Sau spitale de provincie în care găsești medici care lucrează acolo de zeci de ani, care au felul lor de a lucra și care de cele mai multe ori și-ar fi dorit să vină un medic tânăr, care să aibă o experiență nouă, să știe, să zic, noi tehnici operatorii sau de orice alt fel, și de la care chiar să învețe și care să îmbunătățească, practic, practica acelui spital. Concret, în chirurgie sunt foarte multe spitale unde nu există medici care să facă laparoscopie.

25:25 dr. Mihail Pautov: Și atunci tu, ca tânăr medic, ca tânăr absolvent al rezidențiatului, ca tânăr specialist, dacă ai făcut un pic de laparoscopie în spitalul tău, dacă te-ai dus la câteva cursuri de laparoscopie... și aici, de exemplu, cursurile chiar contează. Adică în momentul rezidențiatului și chiar și atunci când ești specialist, aceste cursuri contează foarte mult, pentru că sunt foarte aplicate. Tu deja ai văzut pacienți, ai văzut cum îi operează ceilalți, ce operații se pot face.

25:54 dr. Mihail Pautov: Și când te duci țintit înspre un curs care te învață o tehnică pe care ulterior să o aplici imediat la pacienții tăi, doar atunci cursurile sunt într-adevăr benefice. Dar asta înseamnă că tu, dacă te duci la un curs de laparoscopie, dar tu n-ai un aparat de laparoscopie la tine în spital, tu o să uiți într-o lună tot ce ai învățat la acel curs.

26:14 dr. Mihail Pautov: Deci, revenind la ideea asta, dacă vrei într-adevăr să schimbi ceva și să ai și satisfacția faptului că te-ai implicat și ai îmbunătățit practica medicală într-un anumit loc, atunci România este cumva locul perfect în care poți să faci asta. Concret, tu, ca tânăr specialist care ai făcut un pic de laparoscopie, care ai învățat într-un spital, fie de urgență, fie de cronici, și știi niște proceduri mai complexe, știi cum se operează, știi de ce aparatură ai nevoie,

26:42 dr. Mihail Pautov: tu poți să te duci într-un spital de provincie, un spital municipal, unde să începi să pui în practică ceea ce ai învățat, să convingi direcția că trebuie să achiziționeze aparatură nouă cu care tu să lucrezi, să le dovedești că tu poți să lucrezi și că folosești acea aparatură și că nu o pui undeva pe un hol să se pună praful pe ea. Și atunci satisfacția ta ca medic o să fie foarte mare,

27:05 dr. Mihail Pautov: ceea ce este foarte greu de obținut în străinătate. În schimb, în străinătate te duci într-un sistem care este deja bine pus la punct. Ți se dă, practic, fișa postului, în care faci A, B și C, și tu toată viața o să faci A, B și C.

De ce s-a ajuns la o scădere a preferinței absolvenților pentru chirurgia generală 27:19

27:19 dr. Cătălina Voinea: De ce crezi că s-a ajuns la o scădere așa a dorinței, a preferințelor absolvenților pentru chirurgie generală? Adică nu știu cum era la tine, dar acum, cel puțin anul trecut și acum 2 ani, colegi de-ai mei și alți prieteni își alegeau chirurgia numai dacă ajungeau la aproape de final, la un tăjit cel mai mic. Adică: „Cu ce punctaj să iau acum chirurgia?”.

27:45 dr. Cătălina Voinea: Pe la 600 și un pic, 580, cam pe acolo se trage linia. Sunt cam pe ultimele locuri, pe lângă celelalte, medicina muncii... Ok. Epidemio, da.

27:45 dr. Mihail Pautov: Păi nu mă miră, sincer, pe mine, sincer, mă miră când oamenii, când oamenii normali la cap se duc și aleg chirurgie. Pentru că după șase ani de... hai să-ți explic, după șase ani de... zic așa, cum e traiectoria unui chirurg în România.

28:18 dr. Mihail Pautov: După șase ani de facultate, tu faci șase ani de rezidențiat și de cele mai multe ori, dacă nu ești un talent nativ sau dacă nu ai fost extrem de implicat și ai avut un mentor care ți-a dat foarte mult de operat, tu termini acei șase ani de rezidențiat și devii un medic specialist căruia îi tremură mâna de frică când începe să opereze. Ca să te poți numi un chirurg desăvârșit, tu după rezidențiat mai faci încă vreo 10 ani de post-rezidențiat.

28:48 dr. Mihail Pautov: Tu, după rezidențiat, cu un mentor bun, lângă care operezi, care îți dă să faci pași din operații, care îți dă operații... Dar tu, operând sub acel mentor, nu ești nicidecum un chirurg desăvârșit, un chirurg, să zic, independent. Tu operezi cazuri ușoare și ori de câte ori ai probleme, tu îl chemi în sală și el te ajută și te scoate de acolo. Deci abia după aceea, ai încă 10-12 ani, asta înseamnă undeva 40 de ani,

29:14 dr. Mihail Pautov: tu poți să fii un chirurg desăvârșit, să treci printr-o patologie vastă, să ai o experiență vastă a patologiei chirurgicale și să poți independent să operezi cazurile cu încredere. În ziua de azi, în care ți-e atât de simplu, dincolo de medicină, ți-e atât de simplu să schimbi profesii... Și oamenii de obicei asta fac: sunt, nu știu, lucrează la o bancă 3 ani, după aia lucrează la o altă companie 3 ani,

29:41 dr. Mihail Pautov: după aia își deschid o firmă și e atât de ușor să te reprofilezi. Adică îți ia, nu știu, un an sau doi ani să înveți niște programare, să devii IT-ist. Peste 5 ani, cum să zic, nu-ți place să faci IT, faci marketing, faci orice altceva. E atât de simplu să migrezi între profesii interesante și, ținând cont de acest lucru, și sunt profesii bine plătite și bine văzute, punând în balanță acești 20 și ceva de ani pe care trebuie să îi petreci în rezidențiat,

30:11 dr. Mihail Pautov: fiind mereu supus cuiva, ca să fii chirurg pare destul de neatractiv Mai mult decât atât, dacă comparăm chirurgia cu alte specialități, este o meserie pe care nu ai cum să o faci singur. Deci maxim ce poți să faci sunt niște consultații chirurgicale, pe care le poți face singur, dar tu nu poți să intri în sală singur. Ca să-ți exersezi profesia, tu ai nevoie de o sală de chirurgie complexă.

30:41 dr. Mihail Pautov: Deci tu ai nevoie de un post undeva. Dincolo de faptul că e greu să obții un post, chiar dacă îl ai, tu ai nevoie de acces la sală. Sunt foarte multe spitale în care sunt, să zic, medici tineri care internează un bolnav și îl operează peste două săptămâni, pentru că, să zic, locurile la sală sunt ocupate de profesori sau de alții mai mari, care sunt de mult în acel spital. Și în momentul în care îți vine locul la sală,

31:06 dr. Mihail Pautov: tu ai nevoie de o echipă cu care să intri să operezi, echipă care nu e de regulă dispusă să stea lângă tine, dacă tu operezi o dată la două săptămâni. Așa că, cumva, mi se pare că această chirurgie e o specialitate în care dai de cele mai multe piedici până să ajungi într-adevăr un chirurg desăvârșit, un chirurg bun, un chirurg independent, care să aibă echipă, care să aibă loc la sală, să opereze zilnic și să facă o chirurgie de calitate.

31:36 dr. Mihail Pautov: Pe de altă parte, mi se pare că atunci când ajungi să faci actul medical, eu nu găsesc o altă specialitate care să fie mai interesantă. Adică o specialitate în care tu, efectiv, ai corpul uman pe masă, pe care îl deschizi, îi diseci anatomia, îi recunoști anatomia, care este specifică și diferită la fiecare bolnav. Ai, cum zic, de exemplu, când aveam pacienți cu patologie acută, care de regulă, zicem, fac un abdomen acut, și acel abdomen acut este bombat, este crescut în dimensiune. Chirurgii îi spun „ou Kinder”. „Ou Kinder”, pentru că oul Kinder are o surpriză, nu știi ce-i acolo. Adică, cumva, sentimentul este asemănător, știi?

32:24 dr. Mihail Pautov: Când îți luai un ou Kinder nou și te gândeai: „Oare ce jucărie o fi acolo?”. La fel și aici, practic, e mereu un quest, e mereu o chestie pe care o descoperi și atunci trebuie să o rezolvi. Iar satisfacția de a descoperi aceste patologii, de a lucra la ele, acel timp concret... Că, practic, toată lumea se zbate și face acest efort pentru acele câteva ore în care tu stai în operație. Acel timp e incomparabil cu...

32:56 dr. Mihail Pautov: Adică nu îl poți compara cu nimic altceva. Sau eu, de exemplu, îl pot compara. Am avut, să zic, în primul an de studenție, am avut o trupă și eram și chitarist, și vocal, mă rog, la o trupă rock, și am ajuns să facem un album și să cântăm pe niște scene. Și cumva aș putea compara cele două sentimente. Adică ești plin de adrenalină și ești atât de focusat, încât tu devii un instrument performant,

33:24 dr. Mihail Pautov: care execută o chestie super complexă. Tu în acele ore nu mai știi cine ești tu, cum te cheamă, ce probleme ai acasă, ce-ți dorești. Tu, pur și simplu, tot ce faci este... ești atât de focusat. Și această stare e însoțită de atâtea descărcări hormonale, încât devine ca un drog. Ți-e greu de pare să te lipsești de acest sentiment.

Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 33:47

33:46 dr. Cătălina Voinea: Da. Că tot am ajuns în domeniul ăsta, care ar fi motivația absolvenților să-și aleagă chirurgia, având în vedere că, da, faci șase ani de facultate, mai faci încă șase de rezidențiat? Și știm că peste tot în țară, indiferent de specialitate, e problema că nu există posturi, nu? Adică posibilitățile în privat...

33:46 dr. Mihail Pautov: Există posturi în provincie. Deci, dacă vrei să rămâi într-un spital universitar, trebuie chiar să fii, să zic, ori super performant și oamenii să aibă nevoie de tine,

34:21 dr. Mihail Pautov: sau, din păcate, trebuie încă să ai cunoștințe și să te cunoască cineva, să fii nepotul cuiva, așa. Sau te poți duce înspre spitalul de provincie, unde sunt locuri, din câte știu sunt locuri. Intri pe revista aceea, Viața Medicală, unde se postează săptămânal locurile vacante din spitale. Trebuie să te înscrii la concurs, te duci, dai un examen și ai un post. Posturile de chirurgie, să zic, în special în provincie, sunt destul de bine plătite.

34:51 dr. Mihail Pautov: Adică, în momentul de față, dacă faci 4-5 gărzi pe lună și ai un post întreg pe chirurgie, câștigi undeva la 10-12.000 de lei pe lună, ceea ce pentru România este ok. Ajungi să ai pacienții tăi din primul an. Adică nu trebuie să mai stai la coadă, sub tutela unui alt medic, timp de 10 ani, până să ajungi să ai un post. Tu ai direct un post acolo, vezi pacienții în gardă. În orașele mici, să zic, vestea

35:21 dr. Mihail Pautov: că a venit un chirurg nou se duce foarte repede și încep pacienții să vină spre tine și să te caute. Și în felul ăsta poți să ajungi un chirurg, să zic, deplin și să operezi într-adevăr o patologie medie ca și complexitate. Adică să faci, nu știu, ulcere perforate, colecist laparoscopic, hernie inghinală laparoscopic, apendic laparoscopic sau deschis, toate aceste patologii, sau chirurgie, să zic, acută, abdomene acute să deschis să rezolvi, să, nu știu,

35:49 dr. Mihail Pautov: tumori de colon. Poți să faci această chirurgie, să ai satisfacția acestei profesii, să fii chirurg deplin mai rapid decât poți să fii într-un spital universitar, să ai un venit ok. Adică e posibil, poți să găsești un post, dar asta înseamnă că trebuie ori să te muți în acel oraș, ori să găsești un oraș care este în apropierea ta, să faci naveta până acolo.

Chirurgia la privat 36:15

36:15 dr. Cătălina Voinea: Dar varianta de privat?

36:15 dr. Mihail Pautov: Varianta de privat? Gândește-te că la privat cine se duc?

36:24 dr. Mihail Pautov: Se duc oamenii care au bani, care sunt nevoiți să meargă la privat, pentru că la privat de regulă găsești mai rapid loc să te operezi sau să faci orice fel de investigație sau tratament decât la stat, și oamenii care se duc pentru condiții mai bune. În aceste condiții, oamenii caută medicul la privat. Mai rar găsești oameni care pur și simplu se duc la privat pentru că au o patologie și vor un medic de pe lista acelui spital.

36:55 dr. Mihail Pautov: Asta se întâmplă rar. Atunci, tu, ca și chirurg, ca să începi să operezi concret la privat, de cele mai multe ori ai nevoie de multă experiență și să lucrezi în domeniu de mult timp, astfel încât oamenii să știe că ești cel mai bun pe o anumită ramură sau pe o anumită subspecialitate și să te caute pe tine direct. Altfel, poți să te angajezi la privat pe un post normal de chirurgie, dar acolo se respectă aceeași traiectorie

37:26 dr. Mihail Pautov: ca și într-un spital universitar, poate chiar mai rău. Adică devii, practic, ajutorul sau rezidentul unui medic bun din privat. Și atunci el o să vină cu pacienți pe care el o să-i opereze, tu doar o să intri în sală să îl ajuți și o să urmărești după aceea pacienții, o să faci foi și așa mai departe. Adică la privat ai șanse de 95% să rămâi rezident pentru toată viața.

Stagii/practică în străinătate în timpul rezidențiatului 37:50

37:49 dr. Cătălina Voinea: Iar în străinătate există posibilități de practică, de stagii de făcut, care se echivalează.

37:49 dr. Mihail Pautov: Da, eu, din păcate, n-am făcut aceste stagii în străinătate. Dacă aș da timpul înapoi, aș fi făcut aceste stagii. În străinătate te poți înscrie. Și aveam colegi care, de exemplu, plecau în Franța și își făceau stagii pe care le echivalau aici. Și din câte știu nu este atât de complicat pe cât credeam eu că ar fi.

38:20 dr. Mihail Pautov: Adică tot ce trebuie să faci este să găsești un spital în care ai vrea să mergi. Faci un pic de research, citești niște review-uri pe internet, găsești un spital universitar mare, într-un centru universitar mare, intri pe site-ul spitalului și cauți niște adrese de mail de secretariat sau de secție de chirurgie pe care vrei să mergi. Și scrii pur și simplu un mail în care te descrii, atașezi un CV și le spui că vrei să vii în practică pentru o anumită perioadă. Și când profesorul acela te acceptă, și de regulă n-au de ce să nu te accepte, pur și simplu te duci acolo și faci acel stagiu.

Supraspecializări în chirurgie 38:59

38:58 dr. Cătălina Voinea: Ca și supraspecializări, ce există după ce devii medic specialist? Poți să faci?

38:58 dr. Mihail Pautov: Da, poți să faci, să te supraspecializezi. Spre exemplu, cum e cazul nostru la Institutul Clinic Fundeni, poți să faci chirurgie hepatobiliopancreatică. Da? Poți să te supraspecializezi pe oncologie. Da? Și faci cursuri de oncologie și ții acea supraspecializare pe oncologie, fără care, de altfel, nu ai voie să operezi cancer. Poți să te supraspecializezi pe laparoscopie. Din nou, este o latură de neneglijat și e, într-un fel, viitorul chirurgiei.

39:41 dr. Mihail Pautov: Sunt spitale mari în țări civilizate unde patologia chirurgicală se face într-o proporție de 90% laparoscopic. Și pacienții asta își doresc. E practic... Intervențiile chirurgicale sunt niște intervenții traumatizante. Noi, medicii, facem operația respectivă, dar după aia nu noi suntem cei care suferim, să zic, recuperarea pacientului. Iar pacientul, bineînțeles, își dorește să aibă o incizie cât mai mică și să plece cât mai rapid din spital. Așa că această laparoscopie este o supraspecializare spre care aș tinde dacă aș fi rezident de chirurgie.

40:21 dr. Mihail Pautov: Aș încerca să învăț cât mai multă laparoscopie. Iar dacă spitalul în care învăț nu mi-o oferă, sunt stagii, sau, să zic, cursuri pe care le poți face, de exemplu la Ponderas, cu profesorul Copăescu, care e cea mai tare școală de laparoscopie din România și care nu e departe de alte școli prestigioase de laparoscopie din alte țări. Adică, dacă ai vrea să faci laparoscopie, cred că ăla e locul ideal în care poți să te duci să înveți.

40:51 dr. Mihail Pautov: Și inclusiv și stagii. Adică, dacă ești chirurg rezident și vrei să te supraspecializezi pe laparoscopie sau, concret, să înveți laparoscopie, poți să te duci liniștit la profesorul Copăescu, să îi spui că vrei să faci un stagiu, sau să mergi după stagiul tău să faci câteva ore pur și simplu de practică la dânsul, și dânsul te acceptă fără nicio problemă.

Ce nu se aștepta să găsească în această specialitate 41:16

41:15 dr. Cătălina Voinea: După șase ani de rezidențiat, cam ce nu te așteptai să găsești în această specialitate?

41:15 dr. Mihail Pautov: Nu mă așteptam inițial, și cumva asta era și o temere de-a mea, că chirurgia este o specialitate foarte practică, în care tot ce faci e să operezi și atât. Dar am descoperit că există foarte multă știință în chirurgie.

41:49 dr. Mihail Pautov: Pentru că chirurgia se face după anumite protocoale, după anumite studii care demonstrează ce e benefic să faci. Când, concret referindu-ne la cancer, în ce stadiu trebuie să operezi, cum trebuie să operezi, ce trebuie să scoți, dacă trebuie să faci chimioterapie înainte, dacă trebuie să faci chimioterapie după, cu ce începi întâi. Și aici lucrurile devin foarte complexe și există, cum să zic, există și această latură, sau acest, cum să zic, subgrup de chirurgi

42:25 dr. Mihail Pautov: care fac mai mult cercetare decât să opereze, care participă la operații, care și operează, dar care, după ce ies din sală, iau o bucățică din tumora respectivă, îi fac o biopsie și merg cu ea la un laborator, în care încearcă să pună acel țesut sub lupă, să-l atace cu tot felul de substanțe, să compare, nu știu, histopatologia acelui țesut cu rezultatul postoperator, cu răspunsul la diverse chimioterapice, să caute secvențe genetice în acel țesut,

42:59 dr. Mihail Pautov: să caute, zic, un corespondent sau un marker circulant, fie el sanguin sau din alte secreții, în pacientul respectiv, ca să poată, de exemplu, să pună un diagnostic precoce într-o anumită patologie oncologică, să poată să vadă, să zic, evoluția sau să facă un prognostic al evoluției pacientului respectiv, să găsească tratamente. Adică, dincolo de chirurgie, găsești un arsenal foarte mare de cercetare, în care poți să te...

43:36 dr. Mihail Pautov: spre care poți să virezi și care este foarte interesant. Spre exemplu, dacă ai ales chirurgia și ai făcut rezidențiatul și ți se pare că la un moment dat nu ești satisfăcut profesional... Poți să ai acest sentiment, că tu doar, nu știu, că doar operezi câte un pacient o dată la câteva zile și asta e tot ce faci. Sau poți să ai, să zic, o nemulțumire în faptul că sunt patologii în care, indiferent dacă operezi sau nu, rezultatele sunt foarte slabe. De exemplu, cancerul de pancreas, unde, să zic, cu...

44:13 dr. Mihail Pautov: poți să ai o speranță de viață de 8, 9, 12 luni cu operație, pardon, fără operație, speranță de viață care crește undeva la 2 ani dacă îi faci o operație foarte complexă, mutilantă, cu foarte multe complicații postoperatorii și cu un tratament chimioterapic foarte agresiv. Și atunci te trezești în situația în care lucrezi foarte mult, depui foarte mult efort, dar, din păcate, cu foarte puțin rezultat înspre pacient. Și atunci poți să virezi în această parte, să zic, academică și de cercetare,

44:51 dr. Mihail Pautov: care, să zic, există în chirurgie și care, mă rog, a fost un fel de surpriză pentru mine, pentru că nu știam că poți să faci asta înainte de rezidențiat.

44:51 dr. Cătălina Voinea: Da. Înainte să pornim microfoanele, vorbeam cu băieții că tu ești și căsătorit, ai și o fetiță, și eram curioși dacă ți-a influențat cumva rezidențiatul pe chirurgie viața de familie,

Influențează rezidențiatul pe chirurgie generală viața de familie? 45:15

45:15 dr. Cătălina Voinea: că mulți sunt speriați de acest lucru.

45:15 dr. Mihail Pautov: Da. Eu nu mai sunt căsătorit. Am fost căsătorit, am divorțat acum doi ani. Dar, într-adevăr, pe aia în timpul rezidențiatului, am fost căsătorit. Și, na, într-adevăr, adică m-a ajutat soția destul de mult cu copilul, dar și eu îmi petreceam destul de mult timp cu ea. Și, într-adevăr, cumva, pe parcursul rezidențiatului încercam cumva să bravez și să avem așa dorința de a arăta altora că nu e atât de greu, știi?

45:51 dr. Mihail Pautov: Dacă dau însă timpul înapoi, îmi dau seama că e posibil. De ce poți să ai o familie, în special dacă nu crești singur un copil, ci ai pe cineva să te ajute, fie că este partenerul, fie că sunt părinții. Pentru că medicina e o chestie care de cele mai multe ori te duce și la urgențe, te duce la zile în care trebuie să stai o zi întreagă în spital. Și asta nu se întâmplă doar în România,

46:16 dr. Mihail Pautov: se întâmplă peste tot. Nimeni nu poate să știe. Adică n-ai cum să ai un program fix în medicină. Chiar dacă programul tău este de la ora 8 și, să zicem, până la ora 2 sau până la ora 3, se întâmplă foarte des să-ți vină un pacient grav la ora 2. Și atunci tu trebuie să te asiguri că acel pacient este bine, că ajunge bine pe... că trece bine de gardă, de exemplu, și trece ok noaptea

46:44 dr. Mihail Pautov: și că este totul în regulă cu el. Și poate că ai nevoie să-i faci o tomografie, iar tomografia este disponibilă la ora 7 seara. Atunci tu trebuie să stai cu acel pacient, să-i faci tomografie, să vezi ce ți este la acea tomografie, să vezi dacă trebuie să intri în sală cu el. Poate trebuie să intri în sală cu el, iar medicul de gardă nu poate să intre singur în sală cu el, și atunci trebuie să rămâi

47:04 dr. Mihail Pautov: la spital să-l operezi. Și poți să ajungi la spital la, să zic, la ora 12... poți să ajungi acasă la ora 12 noaptea. Deci ai în permanență nevoie de un backup din punctul ăsta de vedere. Dar dacă vrei să-ți faci o familie pe timpul rezidențiatului, în mod cert poți să ți-o faci, și poți să ai un copil, și poți să-ți delimitezi, măcar în anumite zile, timpul în așa fel încât tu să știi că la ora X tu trebuie să pleci din spital. Îți rezolvi treburile până la ora X și după aia te duci și te ocupi de familie și de copil.

Cum mai este văzută femeia chirurg în 2020? 47:35

47:35 dr. Cătălina Voinea: Suntem în 2020. Cum mai este văzută femeia chirurg?

47:35 dr. Mihail Pautov: Măi, dacă mă întrebai acum șase ani, aș fi spus că nu este foarte bine văzută. Acum însă lucrurile se schimbă. Într-adevăr, chirurgia este o, să zic, o specialitate foarte misogină. Și, pe de altă parte, poți să găsești niște argumente pentru asta. E o profesie foarte fizică. Adică ai nevoie inclusiv de putere fizică ca să faci o chirurgie, o chirurgie mare. Bun, poți să ai totuși ajutoare care te ajută.

48:19 dr. Mihail Pautov: Și care este o profesie fizică. Adică să-ți vină, nu știu, o plagă împușcată, cu un hemoperitoneu, pe care tu atunci trebuie să-l iei, să-l pui pe masă, atunci trebuie să începi să-l dai cu Betadină, să te speli, atunci trebuie să-l despici de jos până sus, să evacuezi tot sângele ăla, să bagi mâinile tare, și este un pacient gras, de 100 de kile. E o profesie fizică. Dar am văzut femei micuțe care se descurcă cu brio

48:50 dr. Mihail Pautov: făcând asta. E o meserie grea, pentru că trebuie să stai... ai operații în care ai 12 ore de stat în sală, în care trebuie să-l scoți din sală, să-l ieși după aia pe secție, Să-l ieși medicație. E o meserie care te solicită foarte mult din punctul ăsta de vedere. Dar, din nou, sunt în final niște preconcepții, pentru că în timp cu toții am văzut femei care fac față cu brio și care sunt foarte bune

49:16 dr. Mihail Pautov: din punct de vedere profesional. Cred că femeile au și un avantaj, pentru că sunt mult mai empatice cu pacienții. Și de multe ori chirurgii bărbați riscă doar să-și facă bine meseria din punct de vedere practic și după aceea să ignore pacientul, să n-aibă răbdare să discute cu pacientul, să-i explice. Ori asta este foarte important în procesul terapeutic, ca pacientul să știe ce face, să știe ce urmează după operație, să știe că tu îl observi, că îl urmărești.

49:47 dr. Mihail Pautov: Și atunci pacientul acela este mult mai calm, el nu mai este stresat și e un pacient care se vindecă mai rapid și mai bine. Și atunci poate aici, să zic, femeile în chirurgie plusează cu ceva ceea ce noi nu avem. Iar diferența asta cred că, să zic, în lumea civilizată nici nu mai există. Adică nu cred că cineva se mai întreabă dacă o femeie poate să facă chirurgie sau dacă poate să facă chirurgie la același nivel ca un bărbat. În mod cert poate să facă chirurgie la același nivel cu un bărbat. Dar, într-adevăr, în România mai există locuri în care există această preconcepție.

Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 50:25

50:24 dr. Cătălina Voinea: Da. E uluitor cât de multe informații valoroase ne-ai dat. Nu pot decât să aștept cu nerăbdare feedbackul celor care o să ne asculte și o să ne vadă. Dar, ca să nu te mai țin foarte mult, ce sfaturi ai avea pentru viitorii medici, viitorii medici rezidenți?

50:24 dr. Mihail Pautov: Ce sfaturi? Wow. Asta e, asta e cumva o întrebare, sau un răspuns, cu responsabilitate. Să se aștepte că lucrurile nu o să fie niciodată, și n-au cum să fie,

51:03 dr. Mihail Pautov: în permanență frumoase. Să se aștepte Să-și pună că o să-și pună în permanență foarte multe întrebări sau o să aibă în permanență dubii, Cu dacă au ales bine specialitatea, dacă au ales bine să facă medicină, dacă au ales bine. E normal să le aibă, toată lumea le are. Important este să răspunzi la ele și să răspunzi la aceste dubii sincer. Să nu încerce să facă o anumită specialitate doar ca să demonstreze cuiva că ei pot.

51:36 dr. Mihail Pautov: Asta e cel mai periculos lucru, pentru că, la final, faptul că ai demonstrat cuiva, indiferent că este tatăl care ți-a spus că nu ești în stare să faci medicină, indiferent dacă sunt prietenii care au râs de tine că nu ești în stare, indiferent că este un coleg căruia vrei toată viața să îi demonstrezi că tu ești mai bun decât el, satisfacția finală că ai demonstrat oamenilor că ai putut să faci acel lucru, comparat cu

52:03 dr. Mihail Pautov: dezamăgirea că ți-ai ratat viața sau că ți-ai ratat, nu știu, plăcerea de a face ceva ce într-adevăr ți-ar fi adus plăcere profesională, diferența asta este enormă. Așa că este mult mai bine să fii înfrânt la început, fără să demonstrezi nimic, adică să demonstrezi nimănui nimic, și cumva să fii sincer cu tine și să-ți dai seama. Din nou, e o chestie de care îți dai greu seama, dar să-ți dai seama într-adevăr dacă ceea ce faci e într-adevăr...

52:42 dr. Mihail Pautov: Și vezi, e greu să faci diferența între o profesie care îți place, dar e greu să o faci: ai niște colegi nesimțiți care, nu știu, fac super mult bullying, ți-e greu, vii acasă, plângi, ești disperat, dar continui să mergi, pentru că îți place ceea ce faci. Îți place, în final, să faci efectiv, să operezi, sau, indiferent de care e specialitatea ta, să faci acel act profesional. Îți place să-l faci, da?

53:14 dr. Mihail Pautov: Și să știi să-l... Dar ți-e greu. Și atunci greutățile alea merită înfruntate și merită mers mai departe. Dar dacă scopul tău final este să ai scrubs pe tine și să ai niște poze mișto pe Instagram cu un stetoscop și să știe lumea că ești doctor și să te aprecieze toate rudele de la țară că ești doctor, și doar pentru asta te duci acolo, sau ca să demonstrezi cuiva, e foarte important să recunoști acel lucru și să te oprești. Pentru că, dacă continui pentru asta, satisfacția ta o să fie foarte mică și o să fie foarte nasol la 35 de ani sau la 40 de ani să-ți găsești o altă meserie, știi?

53:51 dr. Mihail Pautov: O altă meserie pe care o poți alege de acum și în care poți să fii, practic, mult mai bun în timp.

53:51 dr. Cătălina Voinea: Da. Dacă ar fi să o iei de la capăt,

Motivația din spatele chirurgiei generale 53:58

53:59 dr. Cătălina Voinea: ai face același lucru, fix cum ai făcut până acum?

54:03 dr. Mihail Pautov: Bine că nu mă întreba E o întrebare foarte grea. Nu-mi dau seama. Să zici „nu” e ca și cum ți-ai asuma o înfrângere acum. Pe de altă parte, pe de altă parte, nu găsesc nimic, să zic, mai complex și mai interesant decât e chirurgia. Orice ai face, poți să ai satisfacții financiare, poți să ai satisfacția unui lucru bine făcut, dar acel lucru bine făcut are un maxim posibil pe care îl poți atinge,

54:35 dr. Mihail Pautov: și care maxim nu ajunge nicăieri niciodată la maximul pe care îl poți avea în chirurgie, atunci când ieși din sală și ai rezolvat un caz, caz care pleacă după aceea pe secție și care are o evoluție bună, caz pe care îl externezi, și pacientul care se uită la tine cu niște ochi sinceri și spune: „Domnule doctor, vă mulțumesc că mi-ați salvat viața”. Să-ți extraordinar. Și nu știu ce... Dar îmi te interesează că ești extraordinar,

55:04 dr. Mihail Pautov: De faptul că tu ai făcut atâta efort ca să poți salva viața acestui om și el să meargă mai departe și să trăiască. Practic, mulțumirea aceea, că ai făcut acest lucru, nu reușesc să o găsesc în nimic altceva. Și, practic, asta este cumva motivația să mergi mai departe și să faci diferența în felul ăsta.

55:04 dr. Cătălina Voinea: Wow, super.

Final 55:25

55:26 dr. Cătălina Voinea: Un adevărat model. Păi nu pot să zic mulțumim că ai acceptat invitația și nu poți să-ți dai seama cât de încântați o să fie viitorii medici rezidenți pentru tot ce ai zis. Toate întrebările au fost răspunse fix cum ar trebui, cu exemple, e real. Mulțumim încă o dată.

55:26 dr. Mihail Pautov: Și eu mulțumesc pentru invitație și bravo pentru ce faceți și că răspândiți aceste informații.

55:26 dr. Cătălina Voinea: Mulțumim, mulțumim!

55:26 dr. Mihail Pautov: Mersi, ciao!

55:26 dr. Cătălina Voinea: Ciao! Bye-bye!

Continuă

Specialități înrudite

Tot din zona chirurgicală — dacă profilul Chirurgie generală nu ți se potrivește întru totul, compară-l cu vecinii lui.

🗺️ Toate resursele pentru rezidențiat, pe o pagină →