00:00 dr. Mihai Voinea: Bun venit la un nou episod din podcastul Grile-Rezidentiat.ro, podcastul celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită. Înainte de a începe, vreau să-ți spun că am adăugat o funcție nouă în platformă, și anume posibilitatea de a filtra grilele și flashcard-urile în funcție de subcapitole sau secțiuni, cum vrei să le numești. Astăzi vorbim cu dr. Elena Vrabie. Este medic rezident în anul 5 pe chirurgie generală, în București, la Institutul Clinic Fundeni. Să-i dăm drumul! Bine ai venit, Elena!
Chirurgie generală în câteva cuvinte 00:32
00:34 dr. Mihai Voinea: Îți mulțumim foarte, foarte mult pentru faptul că ai dat curs invitației noastre și aș vrea să începem printr-o întrebare. Cum ai descrie chirurgia generală într-o frază?
00:48 dr. Elena Vrabie: Aș zice că este o specialitate uimitoare din punctul meu de vedere, și subevaluată, și subapreciată de cei care își aleg rezidențiat în alte specialități mai populare, și cred că e o specialitate de viitor, care ar trebui aleasă cu tot sufletul de oameni super pasionați.
00:48 dr. Mihai Voinea: Spui că ți-ai luat chirurgie generală din pasiune.
Când și-a dat seama că a făcut alegerea potrivită 01:11
01:15 dr. Mihai Voinea: Care ar fi un moment din sala de operații sau un moment din viața ta de medic pe specialitatea aceasta de până acum, care ți-a confirmat că e alegerea potrivită?
01:26 dr. Elena Vrabie: Nu o să spun un moment, o să zic că e o sumă de momente în care vine rândul tău să faci ceva din intervenția chirurgicală sau să faci o intervenție chirurgicală întreagă. Până la momentul ăla nu ai cum să știi cât de bine s-au aliniat lucrurile în capul tău. Pentru că, nefiind cel care operează, de obicei ești îndrumat, ți se zice cam ce trebuie să faci tu în timpul intervenției chirurgicale.
01:54 dr. Elena Vrabie: Rareori e o liniște în care nimeni nu vorbește și totul merge așa, fără să se șoptească, să se spună nimic. Asta mi se pare și normal.
01:54 dr. Mihai Voinea: Când ajungi să faci tu și nu e cineva care zice „ia-o pe aici, ia-o pe aici”, că dacă e așa nu semnifică nimic. Când faci tu de la tine și vezi că știi... Când a fost acel moment la tine?
02:15 dr. Elena Vrabie: Încă din anul întâi. Asta depinde foarte mult ce îndrumători ai și cât de siguri de sine sunt și capabili să le dea și altora ceva de făcut. Și al doilea lucru, cât de buni și de, cum să zic, dăruitori sunt rezidenții tăi mai mari. Și eu am avut acest noroc, în care am avut rezidenți mari care s-au ocupat de mine de la început și care mi-au dat să operez și eu încă din anul întâi.
02:39 dr. Elena Vrabie: Și îți zice, nu știu, „hai să facem o anastomoză”, și tu vezi pașii, îi știi, i-ai mai văzut și începi să-i faci tu. Și vezi că știi ce pas urmează, atunci ești cu adevărat împlinit și îți dai seama că ai ales ce trebuie. Cel puțin eu așa văd lucrurile. Dacă eu am înțeles pașii intervenției chirurgicale și știu să-i fac singur, înseamnă că n-am stat degeaba în sala de operație, ci toată munca aia a avut un efect.
Mitul nr.1 despre chirurgia generală 03:05
03:05 dr. Mihai Voinea: Care e mitul principal legat de chirurgia generală?
03:10 dr. Elena Vrabie: Aș vrea să spun trei mituri. Primul este că chirurgul generalist doar operează. Uneori și anesteziștii ne mai zic așa, peiorativ, că „voi doar operați”. De fapt, noi nu doar operăm, ci ne ocupăm de absolut tot ce presupune pacientul. Uneori îl luăm de la diagnostic până la toate investigațiile preoperatorii și echilibrarea patologiilor cu care el vine. Și de obicei sunt foarte multe patologii care ne împiedică actul chirurgical în siguranță și atunci noi trebuie să ne asigurăm că pacientul e trimis la toate specialitățile, echilibrat și apoi pregătit pentru consultul de anestezie.
03:47 dr. Elena Vrabie: După ce trece consultul de anestezie, tot noi ne ocupăm să-l chemăm înapoi și să-l pregătim pentru ziua efectivă a operației. Noi, cu mâinile noastre. Iar postoperator, ghiciți ce?
03:59 dr. Elena Vrabie: Nu ne ajută nimeni să-l urmărim din punct de vedere al patologiilor medicale și nu chirurgicale. Ci ne ocupăm de absolut toate, de la corectarea hidroelectrolitică, acidobazică, de la echilibrare neurologică, tot ce vreți voi. În afară de ce trebuie să stăpânim noi ca tehnică chirurgicală și complicații chirurgicale, suntem vigilenți și știm exact când avem nevoie de alte specialități care să ne ajute. Deci e o muncă complexă, nu e doar operat, e și foarte multă clinică.
Mitul nr. 2 despre chirurgia generală 04:32
04:33 dr. Elena Vrabie: Al doilea mit, aș zice că e cel legat de rezidențiatul în chirurgia generală, și anume că toți cei care ne-am luat am avut note mici și n-am avut alte opțiuni. Și țin minte, în anul întâi, îndrumătorul meu, care știa cu ce notă am luat rezidențiatul, le zicea tuturor. Înainte să apuce să deschidă gura, le zicea: „Nu, nu, Elena și-a luat din pasiune, avea notă mare.”
04:33 dr. Mihai Voinea: Ok. Cât ai luat la rezi?
04:53 dr. Elena Vrabie: Am luat 862 și s-a anulat o grilă, aia la care am răspuns corect și de fapt e greșită, ceva de genul, și am rămas cu 857. Ok. Puteam să-mi aleg cam orice specialitate. Puteam chiar să-mi iau și un post de chirurgie generală, numai că era la Petroșani, unde citisem eu cam ce posibilități de dezvoltare sunt, și oarecum, nu știu dacă am făcut alegerea pierzătoare sau alegerea bună, am ales un loc de rezidențiat, nu un post. În momentul ăsta nu regret.
Mitul nr. 3 despre chirurgia generală 05:27
05:26 dr. Elena Vrabie: Și aș vrea să zic, al treilea mit este cel că chirurgul nu obosește niciodată. Ok. Și asta aș vrea să zic, că pentru ca noi să fim chirurgi buni trebuie să fim într-o stare fizică și psihică foarte bună, și aș transmite sfatul numărul unu: să ai grijă de tine în primul rând, ca să poți să fii acolo în formă și în stare să ai grijă de pacienți.
Despre dr. Elena Vrabie 05:49
05:50 dr. Mihai Voinea: Ok. Ok, are sens. Am intrat direct în întrebări pentru că am vrut să vedem o perspectivă sau să vedem povestea chirurgiei pe scurt, ca introducere. Dar aș vrea să te invit să povestești câteva lucruri despre tine pe scurt: care a fost parcursul tău până acum, unde lucrezi, de ce ai ales chirurgia generală și poate și experiențe extracurriculare, în afară sau congrese, evenimente medicale unde ai participat și te-ai întors cu un succes.
06:28 dr. Elena Vrabie: Sunt rezident în anul 5 la Institutul Clinic Fundeni, în Departamentul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, sub îndrumarea domnului doctor Mihai Ftimie, care este, aș zice, poate în top 3 chirurgi de chirurgie minim invazivă în România, și în departamentul domnului profesor Brașoveanu, care este cel care face transplant hepatic și care a început deja să învețe și alte centre din România să facă acest lucru. Înainte de a da rezidențiatul, eu am fost într-un stagiu de chirurgie generală Erasmus, în Lyon, la domnul profesor Mustafa Adam,
07:07 dr. Elena Vrabie: care este stagiul ce mi-a confirmat că trebuie să fac chirurgie generală, pentru că m-au lăsat în blocul operator și în activitatea pe secție ca și cum aș fi fost rezident, și nu doar un student de anul 5. Era și perioada cu COVID, când era destul de dificil să pleci într-un stagiu, și cu toate astea au făcut ei eforturi să mă primească acolo și mi-au dat un review foarte bun, și atunci am ales, fără niciun dubiu, chirurgia generală.
07:32 dr. Elena Vrabie: De asemenea, sunt doctorand în anul 1, tot în chirurgie generală, și studiez tratamentul chirurgical minim invaziv al cancerelor pancreatice. Sunt vândru mare al domnului conferențiar Nicolae Bacalbașa, care este una dintre personalitățile medicale care chiar mi-au luat în serios pasiunea pentru a scrie, și nu doar pentru a opera. Sunt foarte pasionată nu numai de a opera. Îmi place foarte mult și să scriu și să valorific bazele de date pe care Institutul Clinic Fundeni le are.
08:09 dr. Elena Vrabie: Sunt sute, sute de cazuri chirurgicale dificile care nu se operează în alte centre chirurgicale, și atunci eu, împreună cu îndrumătorul meu și cu echipa mea, care, să spunem, e formată din încă câteva fete, ceea ce e surprinzător pentru o specialitate chirurgicală.
08:09 dr. Mihai Voinea: Chiar este?
08:09 dr. Elena Vrabie: Muncim non-stop să punem în valoare aceste baze de date impresionante.
08:32 dr. Elena Vrabie: Ok. Până în momentul de față pot să zic că nu regret absolut deloc rezidențiatul în această echipă și în acest spital. Singurul lucru pe care îl regret este că se termină în curând rezidențiatul.
08:32 dr. Mihai Voinea: E de înțeles.
08:32 dr. Elena Vrabie: Da.
08:32 dr. Mihai Voinea: Și super, în același timp, că ai făcut alegerea potrivită. Pentru cei care ne urmăresc și care cel mai probabil sunt în anul șase sau poate au intrat în rezidențiat și vor să-și aleagă altă specialitate,
Cum arată concret, în spital, ziua pe Chirurgie generală 08:58
08:58 dr. Mihai Voinea: hai să vorbim puțin despre ce înseamnă chirurgia generală în spital, efectiv. Ce înseamnă dacă am împărți-o în trei acte? Ce se întâmplă dimineața, spre prânz, după-amiază? Da. Ca ai introducere în această secțiune?
09:14 dr. Elena Vrabie: Programul nostru începe cam pe la ora șapte, șapte și un pic. Acum, depinde cât de aproape stai de spital. Eu recent, adică acum un an, m-am mutat lângă spital pentru că făceam o oră și ceva și ajungeam deja obosită. Ok. După ce ajungi, prima ta grijă este să vezi pacienții din postoperator, cei pe care i-ai operat cu o zi înainte. Te strângi cu toată echipa, fete, băieți, în cazul meu doar fete, și fugi prin toate terapiile, adică avem două terapii intensive unde sunt împărțiți pacienții noștri. După ce ai văzut, te uiți rapid pe analize, totul e în regulă, mergi pe secție, vezi pacienții din zilele anterioare.
09:49 dr. Elena Vrabie: Printre lucrurile foarte importante este să nu uiți de pacienții care se operează în ziua respectivă, să-i avertizezi să nu bea, să nu mănânce. E poezia pe care o repeți de sute de ori în fiecare salon în dimineața respectivă. Și foarte important, să verifici că au sângele compatibilizat pentru intervenția chirurgicală. Deci, dacă a băut, a mâncat în ziua respectivă sau nu are sânge compatibilizat, ziua ta devine un infern, în sensul că toată lumea va țipa la tine că nu-i pregătit pacientul de operație.
10:18 dr. Elena Vrabie: Că de obicei restul lucrurilor se pregătesc cu o zi înainte. Apoi fugi rapid spre raportul de gardă, unde trebuie să te asiguri că sunt încărcate imaginile de CT, RMN, ce alte investigații imagistice mai are pacientul, sunt încărcate în sistemul local și pot fi proiectate pentru cei care participă la raportul de gardă. De obicei, rezidentul cel mai mic este cel care pregătește cazurile teoretic, adică le prezintă către ceilalți de la raport, și fiecare echipă povestește ce va opera în ziua respectivă.
10:50 dr. Elena Vrabie: Se citesc urgențele din ziua precedentă, apoi se citesc operațiile care s-au făcut cu o zi înainte și apoi se citesc operațiile care se vor face în ziua respectivă. Ca rezident mic ești mort de frică când prezinți, pentru că, dacă nu stăpânești bine cazul și teoria despre acea boală pe care o vei opera, vei primi tot felul de întrebări. Se cam simte cine e așa, tremurând, și nu știe ce va spune, și primești tot felul de întrebări, de la domnul profesor, de la colegi mai răuvoitori, să zicem.
11:24 dr. Elena Vrabie: Deci noi, ca rezidenți mari, ne asigurăm că cel mic știe ce are de vorbit și, dacă ai întrebat ceva, să îl mai ajutăm să răspundă, astfel încât să prindă curaj și să mai fie în stare să prezinte și altă dată. După aia urmează vizita pe cele patru secții chirurgicale. Deci nu e o singură secție, suntem patru secții de chirurgie.
11:44 dr. Elena Vrabie: Fiecare face vizita cu șeful de secție și apoi se dezlănțuie haosul, pentru că trebuie să ne împărțim rapid între cine fuge la sala de operație, cine face internări, externări la prima oră și cine fuge să vadă pacienții din ambulator. Vin foarte mulți pacienți din afara spitalului care au fost externați și care mai au de făcut diverse consulturi. În general, rezidentul mai mic merge primul la sala de operație, pregătește masa operatorie, câmpul operator și apoi se strâng toți ceilalți.
12:15 dr. Elena Vrabie: După care urmează intervenția chirurgicală. Asta variază foarte mult. Sunt intervenții care durează o oră și sunt intervenții care durează opt. Indiferent de ora la care se termină intervenția chirurgicală, urmează contravizita. Deci mergi încă o dată cu îndrumătorul tău la absolut toți pacienții care sunt ai tăi în spital. Și apoi te ocupi de pansamentele pe care nu le-ai făcut la prima oră, internări, externări.
12:43 dr. Elena Vrabie: Și în unele cazuri, cum este cazul meu, după programul obișnuit de la spital, îndrumătorul lucrează într-o clinică privată, în care programul începe la 16, 17 sau chiar mai târziu. Depinde când termin în spital. Și unii dintre noi, care suntem mai norocoși, avem și noi contract în clinica privată și mergem acolo, unde o luăm de la capăt ca și cum ar fi o nouă zi. Adică ghișceni, te apuci de internări, faci internarea și pregătești pacientul care se operează fix în aceeași zi. Urmează intervenția chirurgicală, care, la fel, poate să fie o intervenție mică, o oră, două, sau patru-cinci, și ajungi acasă pe la 23, să zicem.
12:43 dr. Mihai Voinea: Zilnic sau doar când ai operații?
13:29 dr. Elena Vrabie: Asta poate să fie de două, trei ori pe săptămână, e variabil. Acolo e variabil. Dar când ajungi acasă se întâmplă mereu același lucru: îți verifici mailul, pentru că, odată ce ai apucat să te lansezi și pe partea științifică, trebuie să ții pasul. Aici este meritul tot al organizării particulare a institutului nostru, în care există un director de cercetare, doamna profesor Simona Dima, care are sub aripa dumneaei câțiva doctoranzi pe care îi ține în priză pentru cercetare.
14:00 dr. Elena Vrabie: Și în fiecare seară, sau aproape în fiecare seară, îți mai trimite o temă de studiat sau măcar ceva de pregătit pentru a doua zi. Și, să zicem că după ce termini și asta, s-ar termina ziua.
14:00 dr. Mihai Voinea: Ok. Foarte dens răspunsul, apreciez.
Ce uși se deschid după rezi? 14:16
14:16 dr. Mihai Voinea: Ai menționat mai devreme, la început, despre subspecializări, da? Te poți supraspecializa, să zicem, pentru un student de anul 6, da? Sau cum ești tu, anul 5-6, care e spre final de rezidențiat. Ce uși se deschid concret după rezidențiat?
14:35 dr. Elena Vrabie: Părerea mea e că ușile se deschid pentru unii dintre noi. Odată, unii care ne supraspecializăm pe una dintre părțile mai dificile și mai puțin explorate; cum ziceam, chirurgia hepatobiliopancreatică minim invazivă se practică în destul de puține centre în momentul de față. Chiar și abordul deschis este destul de puțin utilizat, în puține centre, pentru că sunt operații de amploare care necesită un volum mare de muncă, dar și o adresabilitate mare a pacienților. Ori, dacă ei vin într-un anumit centru și acolo se exersează și se practică mai frecvent, e normal ca experiența să fie mai mare într-unul, două centre. Deci cei care aleg să se dedice pe partea asta mai dificilă vor fi mai căutați.
15:25 dr. Elena Vrabie: Pe de altă parte, aș zice că ușile se deschid și pentru cei care suntem dispuși să plecăm din centrele universitare mari și să alegem spitalele de provincie, care sunt în deficit. Și ei nu au nevoie neapărat de un chirurg care să facă hepatectomie sau duodenopancreatectomie. E o nevoie și pentru o operație minim invazivă mai de rutină, cum zice la noi, spre exemplu, colectomia laparoscopică.
15:51 dr. Elena Vrabie: Și o să vă zic un pic mai încolo la exemple de colegi care au luat-o pe drumuri diferite, că în spitalul de provincie o astfel de intervenție chirurgicală, care e de rutină în Fundeni, acolo poate să fie ceva wow și poate să salveze un pacient de la... a merge până în București pentru o operație pe care o poate face lângă casă.
Ce nu și-a imaginat despre Chirurgie generală 16:10
16:11 dr. Mihai Voinea: Care e cel mai neașteptat lucru în viața unui medic pe această specialitate?
16:17 dr. Elena Vrabie: Dacă... ceva ce un student de anul șase nu și-ar fi imaginat. Pot să zic ce nu mi-am imaginat eu. Poate nu e ceva wow, dar nu mi-am imaginat că voi fi într-o atmosferă de lucru absolut prietenoasă, că mă voi simți absolut într-o familie și că nu o să mă gândesc niciun moment când plec acasă. Să mă uit la ceas încontinuu și să zic cât o mai fi până plec acasă. Pentru că realmente nu știu niciodată când plec acasă.
16:44 dr. Elena Vrabie: Nici dacă, să zicem, știu că operația durează o oră, n-am cum să știu după ce se termină operația ce urmează. Un alt lucru pe care nu mi l-am imaginat eu ar fi fost acela că îndrumătorii sunt, cum să zic, destul de atașați de rezidenții lor, că îi văd ca niște personaje importante și îi implică în absolut toate activitățile. Adică la congrese, la cursuri în afară, chiar și ieșiri la diverse evenimente, suntem toți implicați. Nu se gândesc doar la ei, „plec, mă duc eu, că eu sunt îndrumătorul”, ci pur și simplu se face loc și pentru noi și suntem tratați ca niște persoane absolut importante. Eu asta nu mi-o imaginam.
17:25 dr. Mihai Voinea: Super. Da, asta e o problemă pe alte specialități sau în alte zone.
17:25 dr. Elena Vrabie: Chiar și în aceeași specialitate sau în același spital sunt și alte exemple de îndrumători care ajung să nu aibă rezidenți, pentru că totul este doar despre ei înșiși și nu despre ceilalți.
17:25 dr. Mihai Voinea: Uite, noi chiar am pornit pe Grile-Rezidentiat, am pornit anul trecut în vară sau acum doi ani, nu mai știu. Ideea e că avem multe răspunsuri, cred că ne apropiem deja de o mie.
17:55 dr. Mihai Voinea: Practic, noi plătim bani zilnic să adunăm răspunsuri, da, prin ads și prin a ajunge la medici care să dea feedback, tot pentru chestia asta, pentru că podcastul în sine e un efort de a-i ajuta pe studenții de anul șase să își aleagă într-un mod mai informat specialitatea. Avem și un curs despre cum să-ți alegi specialitatea, nu știu dacă l-ai văzut.
18:19 dr. Mihai Voinea: Da, am disecat cu un sociolog, cu un psiholog specialitatea, cu specialitățile toate, cu plusuri, cu minusuri și așa mai departe.
18:19 dr. Elena Vrabie: De fapt, cred că l-am făcut și eu undeva, poate nu era pe vremea mea la voi, dar sigur l-am făcut undeva.
18:19 dr. Mihai Voinea: Da, se numea Docendol, făcusem ca o platformă separată inițial, dar acum e în platformă la noi, l-am mutat, și acum a venit un nou demers fix pentru ceea ce spui tu, pentru că ați ales specialitatea, dar poate că spitalul și colectivul nu sunt ok.
18:47 dr. Mihai Voinea: Și practic formularul e gândit să fie citit de către cei care dau rezi și aleg specialitatea sau nu mai dau rezi, da, să zic că își schimbă specialitatea, și să vadă experiențele unor medici ca tine din diverse centre. Și e gândit exact pe chestia asta, deci cum este echipa, cât de mare e efortul administrativ, dacă aveți ajutor și de la personalul auxiliar.
19:11 dr. Mihai Voinea: Cumva e gândit să vezi dacă și spitalul X sau Y sau Z este ok pentru tine, sau centrul X, da, Timișoara, Craiova, București. Și da, te invit să completezi formularul dacă nu l-ai completat până acum, o să-ți trimit un link. Și asta vreau să spun ca idee, că ăsta e disclaimer-ul: că poți să-ți alegi specialitatea, poate îți place, dar nu renunța, pentru că poate nu este colectivul potrivit.
19:11 dr. Elena Vrabie: Da, total de acord.
19:44 dr. Elena Vrabie: Și atunci pierzi foarte mult dacă îți schimbi specialitatea doar pentru că nu-i opriști colectivul. Aici aș putea să intervin și să dau exemplu personal, în care, după primele șase luni, cam așa, am avut și eu un moment, și singurul, în care am vrut să-mi schimb specialitatea. Asta doar din cauza împrejurărilor negative date de colectiv. Adică niște persoane care încercau să-mi bage în cap că nu o să fiu ok, nu o să pot să mă descurc.
20:16 dr. Elena Vrabie: Deși eu eram la început, n-ai cum să-ți dai seama în primele șase luni dacă cineva știe să opereze sau dacă va avea un viitor în chirurgie. Acum, nu știu dacă erau rău intenționate, habar n-am motivele, nu o să zic asta, dar din cauza colectivului eram aproape-aproape să-mi schimb specialitatea. Ok.
20:33 dr. Elena Vrabie: Deci le recomand tuturor să asculte mai puțin vocile negative și să se lege mai mult, efectiv, de toate aspectele pozitive, să lase un pic în spate vocile negative și să se convingă ei înșiși dacă sunt buni sau nu. Da, să petreacă timpul în introspecția lor și să analizeze în interior, nu neapărat în exterior. Cred că aș fi regretat foarte mult dacă în momentul ăla de stres venit din partea altora aș fi renunțat.
21:04 dr. Mihai Voinea: În etapa premergătoare interviului, episodului de astăzi, am văzut în descrierea ta pe care ne-ai trimis-o că pentru tine chirurgia generală este profund satisfăcătoare. Și mi-a rămas în minte termenul acesta și aș vrea să te întreb ce înseamnă concret pentru tine acest lucru versus alte chirurgii, pentru că mai sunt chirurgii multe.
De ce este profund satisfăcătoare Chirurgia generală 21:30
21:30 dr. Mihai Voinea: De ce este profund satisfăcătoare chirurgia generală pentru tine?
21:35 dr. Elena Vrabie: În primul rând, după cum am menționat, pentru că relația pe care o avem noi cu pacientul e nu neapărat de lungă durată, pentru că la toate specialitățile medicale e de lungă durată, dar acoperă foarte multe aspecte. Cum ziceam, ne implicăm alături de el de la diagnostic până la pregătirea preoperatorie, zeci, sute de telefoane înainte, să ne asigurăm că pacientul are tot ce îi trebuie pentru operație. Apoi, pe secție, nu facem numai să-i explicăm ce presupune intervenția chirurgicală, dar avem grijă și de starea lui psihologică, atât cât ne permite timpul. Ceea ce eu nu credeam că va intra în sarcina noastră.
22:21 dr. Elena Vrabie: După care, ziceam că postoperator la fel, noi ne ocupăm de absolut tot. Inclusiv în weekenduri, weekend de weekend, noi trecem pe la pacient, și unii dintre ei sunt surprinși că noi suntem acolo și se uită și zic: „Azi e duminică, nici nu mă așteptam să veniți, dar nu aveți nicio zi liberă?”
22:37 dr. Elena Vrabie: Lucrurile astea pe moment sunt obositoare, consumatoare, dar în final atitudinea pe care o au pacienții față de noi, în care îi vedem cu adevărat mulțumiți, impresionați, și când ca rezident ești recomandat de un pacient către un alt pacient, și ești rezident totuși, dar cineva își pune atât de multă încredere în tine și deja trimite pe altcineva la tine, tu încă n-ai pacienți pe numele tău, dar cineva e trimis la tine, mi se pare că e o satisfacție enormă. La început nu te gândești că asta va fi scopul tău, te gândești că satisfacția va fi când vei face tu singur o operație.
23:14 dr. Elena Vrabie: Sinceră să fiu, da, pe moment e și aia o satisfacție, dar cea mai mare este de fapt răspunsul pe care îl ai de la pacienți și mulțumirea lor. Așa îmi descriu eu satisfacția cea mai mare din chirurgia asta.
23:14 dr. Mihai Voinea: Ok, deci este cumva mixată cu faptul că îți place și domeniul în sine, versus o chirurgie care practic are o sferă mai îngustă.
23:14 dr. Elena Vrabie: Da, și în care, acum zic din ce am auzit de la ceilalți colegi care sunt pe specialități chirurgicale mai înguste, și în care auzești de pacienți pe zi, totul este mai rapid. Uneori stă doar o zi pacientul sau două zile. La noi pot să stea și 18 zile internați.
23:56 dr. Elena Vrabie: Apoi vin la nu știu câte controale. Practic te cunoști cu ei și sunt surprinsă că încă îmi amintesc perfect pacienți din primul an de rezidențiat. Dacă îl văd pe stradă, zic că este domnul care i-am făcut cutare lucru, și îl știu perfect și el mă știe pe mine.
24:08 dr. Elena Vrabie: Sau o replică care m-a impresionat pe mine foarte mult, a unui pacient care s-a internat când eu eram în concediu, și l-am găsit pe secție internat cu o complicație la un alt medic, și fusese operat de noi în urmă cu câțiva ani, și nu mai știu exact ce voia să-mi transmită, și am zis: „Vă las numărul meu”, și mi-a zis: „Eu am numărul dumneavoastră, cum aș putea să șterg acest număr?” Cred că asta te impresionează, îți rămâne în cap, nu știu, te simți important.
24:08 dr. Mihai Voinea: Da, foarte frumos.
24:08 dr. Elena Vrabie: Da.
Viața rezidentului mic 24:38
24:37 dr. Mihai Voinea: Hai să discutăm puțin despre curba de învățare în rezidențiat, pentru că probabil foarte mulți dintre cei care ne urmăresc își pun întrebarea asta. Ok, e multă muncă fizică, e mult timp investit, și probabil cea mai comună întrebare sau lucru care îi pune pe gânduri pe foarte mulți, este și poate și un mit în același timp, este: „Nu o să mă lase să fac nimic, adică nu o să intru în sală și doar o să scriu foi.”
25:07 dr. Elena Vrabie: În primul an, chiar din primele zile, poți să intri la cele mai complexe intervenții chirurgicale, deci nu se face o selecție, cei mai deștepți și cei mai mari intră la hepatectomie și cei mai mici intră la colecist. Nu, exclus, ci, din contră, s-ar putea să fii surprins să te trezești în mijlocul unei intervenții de care nici n-ai auzit sau nici nu știi cum se scrie toată. Ok. Bineînțeles, nu vei fi ajutorul principal, că nu ai de unde să știi,
25:35 dr. Elena Vrabie: în primul rând nu ai de unde să știi anatomia perfect la momentul ăla sau ce se întâmplă, dar în general ești cel care stă la masa operatorie, adică dă instrumentele de pe masă către operatorul principal. Ai senzația că tu ești fraierul din plagă, de fapt, uneori ești cea mai importantă și mai stresată persoană, pentru că, asta e o glumă cred că generică, ți se cere pensă, dar pensă înseamnă orice, adică
25:59 dr. Elena Vrabie: mai multe tipuri de instrumente, iar tu n-ai de unde să intuiești ce vrea să facă cu pensa: vrea să clampeze un vas, vrea să își țină, să își expună cu o pensă anatomică? Habar nu ai. Așa că vei greși de foarte multe ori, va veni cu foarte multă frustrare, cu foarte multe țipete la adresa ta, s-ar putea să mai și plângi un pic după intervenție, dar dacă treci de primele luni, cred că cam câteva luni
26:24 dr. Elena Vrabie: durează până când mânuiești cât de cât bine masa operatorie, ușor-ușor să te muți progresiv pe altă poziție, mâna a treia, spre exemplu, care e următorul nivel. E cel care are timp mai mult să se uite în plagă, pentru că el nu se mai întoarce spre masa operatorie să ia instrumente și tot timpul se uită în plagă, adică taie, aspiră, ajută la expus, și atunci înțelege mai bine intervenția chirurgicală. După care mai trece timpul și ajungi să fii
26:52 dr. Elena Vrabie: mâna a doua. Mâna a doua, cum îmi place mie să zic, este copilotul intervenției chirurgicale, știe intervenția la fel de bine ca operatorul principal. Mâna a doua e cea care preia conducerea intervenției chirurgicale, să zic așa, în orice moment în care mâna întâi se retrage și doar supraveghează. Părerea mea e că în anul întâi petreci cel mai mult timp în intervenția chirurgicală, pentru că intri de la început-început, când intră pacientul în sală intri și tu
27:20 dr. Elena Vrabie: și te apuci să pregătești sala. Ne imaginăm cu toții că totul e pregătit și tu doar te apuci și înșiri instrumente pe masă, ceea ce e fals. Noi trebuie efectiv să ne asigurăm că avem toate instrumentele, să cerem, de la instrumentele de electrocoagulare până la staplere speciale, deci absolut toate echipamentele care se utilizează, trebuie să se asigure cel mic că se află în blocul operator și în sala de operație. Cel mare poate să iasă din intervenția chirurgicală
27:49 dr. Elena Vrabie: mai devreme, adică la închisul pacientului, spre exemplu, sau la ultimii pași, în care se scrie în foaia de operație și așa mai departe, el poate să plece. Diferența între anul întâi și anul cinci, care zic eu că e semnificativă, e că rezidentul de anul întâi primește indicații de la toată lumea, practic nu e lăsat în aer să ia el o decizie și să își dea seama în ce direcție trebuie să meargă. Cel de anul cinci
28:14 dr. Elena Vrabie: în schimb este odată sub presiunea celui mare, adică trebuie să știe să preia treaba îndrumătorului în orice moment în care i se cere, dar este întotdeauna și un mentor și un protector pentru rezidenții mai mici. Preferabil ca rezidenții mai mici să găsească răspuns mai întâi la tine și după aceea să se ducă la îndrumător, dacă tu nu știi să le dai răspunsul. Și, de asemenea, ești și un învățător pentru ei și tu îi ghidezi să facă primele manevre chirurgicale și primele operații singuri. Rareori stă îndrumătorul să îl ghideze pe unul de anul întâi să facă primii pași, de obicei rezidentul mare.
Centre de pregătire recomandate - nu doar în București 28:53
28:52 dr. Mihai Voinea: Care ar fi centrele pe care le recomanzi în afară de Fundeni? Nu doar în București, ci la nivel național.
28:52 dr. Elena Vrabie: Da. Aș recomanda centre chirurgicale ca Timișoara, Cluj sau Iași. Eu n-am fost acolo, dar știu că au o colaborare foarte bună cu centrul nostru chirurgical și sunt foarte deschise în a-și dezvolta abilitățile de chirurgie hepatobiliopancreatică avansată, și cu ajutorul domnului profesor Brașoveanu lucrul ăsta se și întâmplă, adică au început să facă transplant și în afara Institutului Clinic Fundeni.
29:30 dr. Elena Vrabie: Și, de asemenea, datorită faptului că centre chirurgicale ca Timișoara și chiar și Craiova își trimit rezidenții prin rotație în centrul nostru chirurgical, ca să învețe chirurgia de transplant hepatic și chirurgie hepatobiliopancreatică, ceea ce mi se pare o dovadă de deschidere și de dorință de a progresa, și atunci din punctul ăsta de vedere aș recomanda aceste centre. Altfel, nefiind acolo în stagii, n-aș putea să-mi dau cu părerea mai mult decât atât. Cred că e suficient.
29:30 dr. Mihai Voinea: Și, bineînțeles, fiecare trebuie să-și facă research pe echipa la care ar putea să ajungă în centrul respectiv. Și, apropo de echipă, o să las întrebarea, pentru că o am pusă aici, deși ai menționat destul de mult deja:
Cum îți alegi un mentor? 30:20
30:19 dr. Mihai Voinea: cât de important este mentorul în chirurgia generală și cum îl recunoști pe unul bun?
30:19 dr. Elena Vrabie: Eu zic că mentorul este cel mai important. Odată, cum e și cazul meu, nu eu am ales mentorul, el m-a ales pe mine. Ok. Eu aveam drumul orientat către un alt centru chirurgical, în care îmi făcusem lucrarea de licență, și am primit doar o întrebare de la mentorul meu actual, care știa că are rezidenți destul de mari care se apropie de finalul rezidențiatului
30:55 dr. Elena Vrabie: și că va avea nevoie să crească alții de la început, și atunci, oarecum îndoită, cu un pic de frică, dar știind cam ce centru chirurgical imens este Fundeniul, l-am ales să vin aici. Și deci asta e primul lucru: cred că mentorul te alege pe tine, nu știu cum, vede în tine ce ești cu adevărat.
30:55 dr. Mihai Voinea: Dar și apoi, cred că nu îți alegi tu coordonatorul?
30:55 dr. Elena Vrabie: Ba da, îți alegi tu, dar întrebarea a fost înainte să-mi aleg efectiv,
31:24 dr. Elena Vrabie: să merg la repartiții. Oricum puteai să-ți schimbi după aceea centrul, dar oarecum întrebarea dacă vreau să vin într-o echipă care își caută rezidentul potrivit a fost fix înainte de repartiții, cred că cu o zi sau două, în care eram convinsă că merg în altă parte și aș fi putut avea un parcurs complet diferit. Deci mentorul este extrem de important, pentru că de la el pleacă inițiativa, de la siguranța lui de sine, lipsa orgoliului, răbdarea lui și
31:57 dr. Elena Vrabie: deschiderea de a crește oameni care să ajungă la același nivel cu el, poate chiar la un nivel mai mare. Sunt foarte puține persoane care sunt atât de lipsite de orgoliu să vrea să crească pe cineva care să știe să opereze fix la fel ca el, să le arate absolut toți pașii și să le spună chiar și textual, cum ni se zice nouă: „Tu trebuie să operezi ca mine și nu în alt fel.” Cred că asta
32:25 dr. Elena Vrabie: e super important.
32:25 dr. Mihai Voinea: Da, e impresionant.
32:25 dr. Elena Vrabie: Fără mentor nu știu cum poți să avansezi, pentru că tu ai nevoie să fii legat de cineva, să fii într-o echipă care să aibă încredere în tine și să-ți dea manevrele chirurgicale. El trebuie să fie absolut sigur că, fiind acolo pe capul tău, nu-n stop orice mică greșeală pe care o faci tu, el e în stare să o repare. Dacă el e foarte sigur pe sine, îți va da și ție
32:51 dr. Elena Vrabie: să faci ceva. Dacă e foarte nesigur și vrea ca totul să fie făcut de el și el să fie centrul atenției, atunci totul va fi făcut de el, iar tu doar vei fi ajutor la nesfârșit, ceea ce din fericire nu e cazul meu. Chiar și la intervenții chirurgicale mai complexe, în care nu-ți imaginezi că poți tu să faci ceva, orice, noi totuși suntem lăsați să începem și să facem chiar și cei mai mici pași: azi un pas, mâine încă un pas, dacă te descurci, apoi mâine ajungi spre finalul intervenției și ajungi să faci intervenții uimitoare, la care nici nu te-ai fi gândit. Cel puțin
Despre Chirurgia generală în viitor 33:29
33:28 dr. Elena Vrabie: asta e experiența mea.
33:28 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să vorbim mai departe despre viitorul chirurgiei generale, dar asta e cumva, asta e prima întrebare: viitorul chirurgiei generale, ce îi spui unui student de anul unui rezident de anul întâi care își alege specialitatea și se gândește la cum va arăta specialitatea peste 10 ani? Asta e prima întrebare. Și a doua: cum suntem noi în acest moment față de vestul Europei, apropo de tehnologie, da, chirurgie robotică, și cum va raporta
34:01 dr. Mihai Voinea: tot la viitor?
34:01 dr. Elena Vrabie: Aici o să-l citez din nou pe îndrumătorul meu, care zice următorul lucru: „Când merg în afară, mă simt exact la același nivel cu ei, nu mi-e rușine.” Și din experiențele mele recente, în care am fost la mai multe congrese internaționale, respectiv într-un schimb de experiență cu un spital din Germania, am constatat că uneori suntem mai avansați decât ei ca tehnică chirurgicală. Cred că nu exagerez dacă spun că noi suntem un pic mai pregătiți,
34:35 dr. Elena Vrabie: pentru că tipurile de pacienți care vin la noi în stadii mult mai avansate ne fac să găsim soluții chirurgicale mult mai complexe decât cele care sunt aplicate în intervențiile chirurgicale în stadii incipiente. Deci pregătirea de aici este absolut suficientă, dacă nu exagerată, pentru ceea ce vei avea de făcut efectiv într-un centru chirurgical din străinătate. Ca tehnologie, cel puțin în clinica în care îmi desfășor eu rezidențiatul, avem la fel, aceeași tehnologie ca în afară, uneori chiar mai avansată,
35:14 dr. Elena Vrabie: deci nu ducem lipsă de nimic, aș spune. În ceea ce privește viitorul chirurgiei generale, cred eu că va arăta în felul următor. Ok. Se vor separa chirurgii între cei care vor să facă patologie chirurgicală benignă și se vor focusa doar în direcția aia, iar cei care fac chirurgie oncologică o vor face la un nivel absolut înalt, sau cel puțin așa mi-aș dori eu. În clinica noastră, domnul profesor Brașoveanu deja ne-a orientat, să spun așa,
35:50 dr. Elena Vrabie: adică se creează echipa de transplant, echipa de chirurgie hepatică minim invazivă, echipa de chirurgie pancreatică minim invazivă, și la fiecare intervenție chirurgicală de acest gen fiecare echipă merge și face intervenția chirurgicală, și ei se perfecționează pe aceste segmente. Cred că așa va arăta și rezultatele vor fi formidabile. Asta deja există în alte centre chirurgicale din lume, dar la noi nu, pentru că suntem înapoiați, ci pentru că pur și simplu avem experiență și de multe cazuri, încât nu s-a focusat fiecare pe o anumită patologie, dar începe să se formeze această organizare.
35:50 dr. Mihai Voinea: Ok.
Experiența din Germania 36:30
36:31 dr. Mihai Voinea: Ai putea să ne dai niște exemple? Ai vorbit despre cazuri complexe în mențiunea respectivă referitoare la Germania și cred că sunt niște lucruri interesante acolo.
36:31 dr. Elena Vrabie: Noi în Germania am fost la un curs de PIPAC, adică este o chimioterapie administrată intraperitoneal prin aerosoli, în cancerele avansate, în care nu se face rezecție, ci doar se face un tratament paliativ sau o pregătire în vederea intervenției chirurgicale. La noi în țară nu se face asta în toate centrele chirurgicale,
37:12 dr. Elena Vrabie: doar în câteva. Aici, nu, aici am vrut să subliniez doar diferența de cum arăta blocul operator de acolo versus cum arată cel de la noi. Noi ne așteptam să fim mult mai în urmă și să fim mult mai puțin dotați, dar am fost surprinși să vedem că la ei era o, cum să zic, o amenajare mai rudimentară, iar la noi părea ceva wow, ceea ce ne-a crescut foarte mult încrederea în noi. Și, de asemenea,
37:40 dr. Elena Vrabie: noi credeam că e o procedură chirurgicală de atâta amploare încât n-am putea să o facem niciodată; în schimb, am descoperit că noi făceam lucruri mult mai complexe și la un nivel la fel de înalt ca cei de acolo. Practic, când intrăm în conversație cu cei din străinătate, avem și noi ce să povestim, să zic așa, deși s-ar putea ca unii să se uite un pic spre România, ca „cine sunt înapoiații ăștia”; asta chiar a făcut parte din experiența noastră la unele evenimente medicale de-a lungul timpului, dar de fapt chiar suntem la același nivel cu cei din străinătate.
37:40 dr. Mihai Voinea: Care ar fi un caz de care îți amintești, pe care nu o să-l uiți niciodată?
38:23 dr. Elena Vrabie: Aici mi-e greu să dau un singur exemplu. Asta pentru că avem foarte multe cazuri chirurgicale care, să zicem, în alte centre chirurgicale par fără soluție, iar la noi sunt operabile, spre exemplu rezecții pancreatice care asociază rezecție vasculară, care nu pot fi făcute în orice centru chirurgical, pentru că chirurgul respectiv, pe lângă abilitatea de a face rezecția pancreatică în sine, trebuie să aibă și abilități de reconstrucție vasculară. Asta e un exemplu de intervenție chirurgicală, nu zic un caz particular,
38:59 dr. Elena Vrabie: pentru că n-aș vrea să vă mint, n-am un caz particular în minte, ci intervenții chirurgicale mari care sunt trimise din alte centre, sau, spre exemplu, tumori retroperitoneale cu invazie de venă cavă, care, la fel, nu sunt abordate decât de centre care au experiență în a face rezecția și reconstrucția vasculară. Fiind centrul în care, ziceam, se face și transplantul hepatic, și chirurgul care face transplantul hepatic știe foarte bine să facă și reconstrucțiile vasculare, și îi învață și îi promovează și pe ceilalți să învețe același lucru, practic cazurile astea sunt rezolvate nu numai de un chirurg, ci sunt mai mulți care au început să deprindă aceste abilități.
38:59 dr. Mihai Voinea: O întrebare.
38:59 dr. Elena Vrabie: Da.
Cum arată un medic care regretă alegerea Chirurgiei generale 39:45
39:46 dr. Mihai Voinea: Care ar fi semnele, fără să nominalizezi neapărat pe cineva, care ar fi semnele că cineva regretă alegerea chirurgiei generale?
39:46 dr. Elena Vrabie: Cred că cineva care se grăbește cât mai tare să plece de la spital, care se plânge tot timpul, nu vrea să intre în sala de operație, preferă să stea pe secție să facă foi; dacă este solicitat în sala de operație, zice: „Nu pot, am de făcut niște foi, am o treabă mai urgentă pe secție.” Care,
40:18 dr. Elena Vrabie: dacă intră în sala de operație, prin alegerea lui sau fiind forțat, i se dă o manevră chirurgicală și zice: „Nu mă simt pregătit, nu pot.” Cred că și care se plânge foarte mult. Da, cred că e suficient.
40:18 dr. Mihai Voinea: Da, am înțeles ideea.
Dacă nu a fost prima opțiune, poți să te îndrăgostești de Chirurgie generală pe parcurs? 40:37
40:35 dr. Mihai Voinea: Pentru cineva care intră în chirurgie generală, da, pentru că nu a prins ce își dorea inițial, se poate îndrăgosti de specialitate pe parcurs? Ai întâlnit cazuri?
40:35 dr. Elena Vrabie: 100%. Am întâlnit foarte multe cazuri care veneau din specialități chirurgicale frumoase, poate chiar considerate mai de viitor, cum ar fi chirurgia vasculară, care e numită și așa, mai de fete, să spunem așa, sau urologie, care, la fel, are un potențial imens, și pentru rezidenții de sex feminin, și pentru cei
41:11 dr. Elena Vrabie: de sex masculin, dar care au venit în stagiul de șase luni de chirurgie generală, au intrat în niște echipe potrivite, care i-au învățat, i-au promovat, și au ajuns să-și schimbe specialitatea. Deci cred că te poți îndrăgosti, dar, din nou, cu mențiunea să fii în echipa potrivită. Altfel, sunt și cazuri negative, în care vin în stagiu la noi, echipele în care nimeresc sunt echipe care îi tratează cumva superficial, pentru că se gândesc că ei stau câteva luni și atunci nu merită să investească timpul într-o persoană care oricum pleacă, și atunci pleacă mai devreme. Depinde foarte mult de ce echipă nimerești.
Pentru cine nu este potrivită Chirurgia generală 41:50
41:50 dr. Mihai Voinea: Care e semnul clar că cineva nu ar trebui să-și aleagă chirurgia generală la rezi?
41:50 dr. Elena Vrabie: E cineva care, în primul rând, vrea să-și pună viața personală și familială pe primul loc. Cum zicea îndrumătorul meu, și asta într-o discuție recentă cu toată echipa, dacă faci compromisuri în ambele sensuri, adică și în viața profesională, și în cea personală, nu o să fii frustrat doar pe jumătate, o să fii frustrat pe două planuri. Trebuie să te gândești foarte bine ce poți să sacrifici într-un anumit moment și unde vrei performanță, altfel este și o familie distrusă, și o viață profesională distrusă. Deci ăsta ar fi lucrul numărul unu, după părerea mea.
Pentru cine este potrivită Chirurgia generală 42:38
42:38 dr. Mihai Voinea: Ok. Ca tip de personalitate sau skill-uri, inclusiv temperament, pentru cine este chirurgia generală?
42:38 dr. Elena Vrabie: Nu cred că e o personalitate anume, da. Cred că trebuie să fie o persoană răbdătoare, foarte sigură pe sine, ambițioasă, cu toleranță mare la frustrare, și asta o să zic direct, care să fie capabilă să ignore toate descurajările, pentru că înainte să iau rezidențiatul eu nu am auzit nicio persoană care să spună „fă chirurgie generală”, toată lumea a spus „nu, nu face asta,
43:20 dr. Elena Vrabie: e un dezastru, o să regreți”. Nu am auzit nicio părere pozitivă. Deci, dacă ești capabil să treci peste toate astea și ai ambiția de a reuși, și oarecum cred că, dacă ți-ai construit deja un vis, te-ai văzut undeva, o să reușești să treci peste tot, să ajungi acolo. Dacă mergi oarecum dus de val și n-ai niciun, cum să zic, un target, nu știu cât de motivat poți să te menții, pentru că sunt prea multe dificultăți, obstacole în calea ta. Eu, spre exemplu, am avut oarecum un vis, știam cam pe unde vreau să ajung și cred că am depășit ce-mi imaginasem eu.
43:20 dr. Mihai Voinea: Mă bucur.
Partea cea mai solicitantă în Chirurgie generală 44:00
43:59 dr. Mihai Voinea: Care ar fi partea cea mai solicitantă în mod real în chirurgie generală?
43:59 dr. Elena Vrabie: Cred că gărzile. De asta o să zic din perspectiva rezistenței fizice mai mici pe care o au femeile față de bărbați, deși mi-ar plăcea să nu aduc în discuție comparația reală dintre cât de mult mai facem noi fizic față de colegii noștri băieți, dar este real, adică după o gardă văd clar cum arătăm noi de obosite și cum arată ei de în formă uneori,
44:34 dr. Elena Vrabie: și suntem invidioase. Dar cred că gărzile, chiar dacă înveți foarte multe pe parcursul lor, totuși trebuie să știi să te menajezi foarte bine și solicitarea fizică cumva să o anulezi, să știi cum să te recuperezi. Din fericire, eu am o echipă în care oarecum suntem îngăduitori unii cu alții după gărzi și ne mai menajăm când se poate. Deci cred că asta este presiunea fizică.
45:05 dr. Mihai Voinea: Ok, dacă tot vorbești despre asta, cum stă treaba cu burnout-ul?
45:05 dr. Elena Vrabie: Nu știu ce să zic, în sensul că nu l-am experimentat până acum, dar, din nou, asta cumva depinde și de cei care te înconjoară. Deci tot echipa, da. Cred că împărțirea sarcinilor în echipă face prevenția burnout-ului. Mai degrabă, la burnout sunt mai susceptibili cei mai mari decât noi, adică îndrumătorul, spre exemplu, pe care pică toată presiunea, pentru că el nu e,
45:44 dr. Elena Vrabie: trebuie să fie în formă și să fie coordonatorul pacienților, trebuie să fie și în formă, și coordonatorul nostru, și trebuie o rezistență fizică și psihică enormă, și pot să zic că pentru asta îl admirăm și noi, și îl admiră și colegii, că rezistă. Pentru noi, care ne putem împărți între noi, mai ales fiind, cum ziceam, o echipă de fete, oarecum avem destul de multă înțelegere una față de cealaltă și putem să ne mai menajăm.
45:44 dr. Mihai Voinea: Care e costul personal al specialității?
Ce trebuie să sacrifici pe Chirurgie generală 46:11
46:14 dr. Mihai Voinea: Ai tot menționat asta. Ce sacrifici? Familie? Hobby-uri?
46:14 dr. Elena Vrabie: Da. În primul rând sacrifici hobby-uri. Nu eram eu o mare sportivă, dar totuși făceam mai mult sport înainte de a începe rezidențiatul. De asemenea, sacrifici foarte mult timp cu familia, asta însemnând weekenduri întregi sau săptămâni, luni întregi în care nu ajungi la familie, pentru că vă spuneam mai devreme că lucrăm și în weekend. În general, poți să mergi un weekend da și un weekend nu, dar dacă sunt săptămâni
46:47 dr. Elena Vrabie: în care echipa ta este în concediu sau are o problemă personală, vei merge încontinuu la spital, și atunci ce să mai rămână din weekend? Adică o jumătate de zi o să te odihnești, nu prea o să mai ai chef de făcut altceva. Ok. Ăsta mi se pare mie cel mai mare cost.
Cum gestionezi pierderea unui pacient 47:05
47:04 dr. Mihai Voinea: Cum gestionezi pierderea unui pacient?
47:04 dr. Elena Vrabie: În primul rând cu calm, cu empatie față de familie, dar cu stăpânire de sine, pentru că tu trebuie să fii acolo în continuare pentru restul zilei și pentru pacienții care îți rămân. Din nou, presiunea cea mai mare nu este pe medicul rezident, este pe îndrumător, care discută personal cu familia, dar și tu participi la discuția cu familia și la întocmirea actelor pentru familie. De obicei, fiind cazuri foarte avansate, nu sunt
47:46 dr. Elena Vrabie: decese surprinzătoare, și atunci lucrurile nu evoluează într-o manieră foarte dramatică, pentru că parcursul pacientului este cunoscut, și atunci totul evoluează într-o manieră civilizată, cu înțelegere, și lucrurile trebuie să continue într-un ritm normal, pentru că lumea nu se oprește, pentru pacienții care încă te așteaptă pe tine înapoi pe secție.
47:46 dr. Mihai Voinea: Ok, da, îmi imaginez că e dificil, dar în același timp, fiind un spital de cronici, exact, sunt și așteptări.
47:46 dr. Elena Vrabie: Da, exact, da.
48:22 dr. Mihai Voinea: Da. Câte gărzi faceți pe lună?
48:22 dr. Elena Vrabie: În general, cam două-trei gărzi. Fiind foarte mulți rezidenți, pentru că e un centru, cum ziceam, cu patru secții chirurgicale, pentru rezidenții de an mare, adică de la anul trei în sus, ne vin cam două-trei gărzi pe lună. Pentru rezidenții mai mici, care sunt linia a treia, deci gărzi neplătite, ei pot să ajungă să facă și până la cinci gărzi pe lună, pentru că acolo e un deficit de rezidenți.
48:56 dr. Mihai Voinea: Ok, trei gărzi pe lună mi se pare un număr rezonabil, deși poate să fie obositor.
48:56 dr. Elena Vrabie: Unele gărzi diferă, nu sunt toate gărzile atât de dificile încât să nu poți să-ți revii.
48:56 dr. Mihai Voinea: Ai menționat mai devreme că sunt destul de obositoare. Care e ritmul unei gărzi?
48:56 dr. Elena Vrabie: E foarte variabil. Nefiind spital de urgență, nu vin urgențe majore neașteptate. Cele care se transferă cu ambulanța sunt urgențe pentru care se ia legătura dinainte cu coordonatorii de gardă
49:29 dr. Elena Vrabie: și se primește acceptul. Urgențele care vin pe picioare, să spunem așa, de obicei sunt unele neinvestigate și care pot să fie doar consulturi către alte specialități și să nu se dovedească a fi o patologie chirurgicală în final. Cele mai mari urgențe și probleme apar cu pacienții din spital, și, fiind un spital enorm și cu încă o clădire, adică Institutul de Boli Cardiovasculare de lângă noi, noi gestionăm urgențele chirurgicale și de acolo, dacă sunt de chirurgie generală
50:01 dr. Elena Vrabie: și nu de cardiacă sau vasculară, și atunci foarte multe cazuri pot să-ți vină în timpul zilei sau în timpul nopții din spital, mai puțin din afara lui. De obicei, până pe după-amiază, când ești în sala de operație cu urgențele programate, nu prea se întâmplă mare lucru, pentru că fiecare medic este în spital și își vede proprii pacienți. Mai multe evenimente neașteptate apar când se schimbă, când intră pur și simplu seara și medicii de pe zi
50:31 dr. Elena Vrabie: au plecat acasă și se face vizita de seară și se descoperă diverse probleme, și atunci începi să faci investigații. Sunt și situații în care pe la 6-7 se termină activitatea, până a doua zi dimineață nu mai faci nimic, dar sunt și situații în care poți să intri în sală la ora 12 noaptea sau la 6 dimineața, când se termină garda teoretic, tu abia intri în sală. De-aia e foarte variabil, deci nu pot să zic, că nici o gardă nu arată la fel cu alta.
50:31 dr. Mihai Voinea: Ok.
Ce variante există după rezidențiat 51:02
51:00 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să discutăm mai departe despre ce se întâmplă după rezidențiat. Ai exemple de colegi sau de trasee pe care poți să le urmezi? Adică poate poți să ne vorbești despre un chirurg care a plecat într-un spital județean, într-un centru mai mic în provincie, centru județean, da, evident tot în provincie, cineva care a mers în privat, cineva care a emigrat, pentru că întrebarea care vine cel mai des este ce se întâmplă după rezi, pe toate specialitățile,
51:31 dr. Mihai Voinea: care sunt oportunitățile de joburi și salariile.
51:31 dr. Elena Vrabie: Da, primul exemplu pe care o să-l dau este cel al rezidentului meu mai mare, care, să zic așa, în anul întâi m-a primit la el în dulap, că fiecare rezident mare, când vine un rezident mic, primește pe cineva în dulap cu care să stea. Ok. Mai exact, domnul dr.
51:53 dr. Elena Vrabie: Cătălin Savin, care acum e medic specialist la Spitalul Municipal Câmpulung. Pentru mine e un exemplu pozitiv, pentru că a făcut parte dintre cei care au acceptat oportunitatea în afara Bucureștiului și nu au rămas într-un centru universitar mare neangajați doar pentru un orgoliu de a nu fi fraierul care pleacă în provincie. Și o să zic că m-am convins de faptul că alegerea lui este bună în momentul în care am mers și eu acolo într-o vizită. Am fost surprinsă
52:21 dr. Elena Vrabie: să văd, în primul rând, că spitalul arăta ca un spital privat, să văd, în al doilea rând, că are foarte mulți colegi tineri, și am folosit fix expresia asta, m-am uitat către îndrumătorul meu și am zis: „Wow, aceștia sunt oameni care n-au zis că noi suntem fraierii care plecăm în provincie și care chiar au văzut-o ca o oportunitate.” În afară de faptul că are toate echipamentele cu care poate să desfășoare intervenții chirurgicale la fel ca în
52:51 dr. Elena Vrabie: Institutul Clinic Fundeni, el are și avantajul că are și know-how-ul, adică s-a pregătit într-un centru chirurgical mare și a mers acolo unde lumea avea echipamentele, dar poate nu știa să facă toate intervențiile chirurgicale ca într-un centru terțiar, și el, plecând de acolo și știind să le facă, a putut să facă intervenții chirurgicale în premieră, fiind abia în primul an de specialitate. Mi se pare că asta e cea mai subevaluată și subapreciată variantă de angajare după rezidențiat.
53:23 dr. Elena Vrabie: Sunt foarte mulți care pur și simplu nu pleacă din București, pentru că se gândesc: „Nu am ce să fac într-un centru chirurgical mic, eu vreau să fiu în centrele mari.” Asta e valabil pentru toate specializările, și ratează oportunități. Un alt exemplu, nu știu dacă mai fericit, mai impresionant, dar este al unui medic rezident care a avut ocazia să rămână în centrul universitar mare, adică în Institutul Clinic Fundeni, să meargă într-un stagiu de pregătire în afară
53:56 dr. Elena Vrabie: și care acum face chirurgie hepatică laparoscopică. Nu este, e un special este un pic mai mare, colegul meu Iulian Moșteanu, care a stat un an în Coreea, deși avea familie și copii mici acasă, dar cu toate astea a stat un an în Coreea și a învățat numai chirurgie hepatică laparoscopică, și acum este, cred, singurul în România care face prelevare de ficat laparoscopic pentru transplantul de la donator viu, dar, din nou, cu sacrificiul enorm al vieții familiale,
54:27 dr. Elena Vrabie: dar care în final merită, și în prezent pregătește și el alți chirurgi tineri care să îi fie în echipă. Din fericire, am și eu ocazia să particip la intervenții chirurgicale împreună cu el.
54:27 dr. Mihai Voinea: Super.
54:27 dr. Elena Vrabie: Iar exemplul de angajat în spitalul privat, știu câteva persoane; aici depinde foarte mult de ce-ți dorești tu. În spitalul privat, ca tânăr specialist, nu prea operezi, pentru că nu o să aibă de unde să-ți vină pacienți la început, mai mult o să-i ajuți
55:01 dr. Elena Vrabie: pe alții sau o să faci consulturi și o să operezi împreună cu chirurgi mai mari. Dacă nu ai altă oportunitate și ai familie în București sau pur și simplu îți dorești să rămâi în București, cred că e o variantă de compromis. Eu, dacă aș alege varianta asta, aș alege-o, dar ca un compromis, pentru a fi mai aproape de ceva sau cineva, dar nu ca o variantă ideală de evoluție profesională. Cea de a, cred că vine
55:26 dr. Elena Vrabie: patra variantă, plecat în străinătate, da. Asta o recomand dacă chiar ai ambiția să fii într-un centru universitar și să faci chirurgie de înaltă performanță și nu poți rămâne într-un centru universitar mare în București. Sunt doi colegi care au plecat înainte de a veni eu rezidentă, dar au plecat chiar în centrul chirurgical în care am fost eu cu Erasmus, și oarecum îi invidiez pentru chestia asta și mereu mă întreb cum au ajuns acolo, care s-au integrat instant
55:56 dr. Elena Vrabie: în clinica domnului profesor Adam, care face, la fel, chirurgie hepatobiliopancreatică de cel mai înalt nivel, pentru că veneau dintr-un centru chirurgical mare, care deja avea o relație formată cu spitalul francez. Cred că, plecând ca rezident din Institutul Clinic Fundeni, adică după ce ai terminat rezidențiatul aici, ai sute de oportunități, chiar ești pregătit pentru orice.
Ești legat doar de spital? 56:20
56:19 dr. Mihai Voinea: Ok. Există o teamă că, fiind o specialitate chirurgicală, poți să ai un cabinet ca alte specialități, să lucrezi în ambulator, să lucrezi mai simplu, și ești cumva legat de un spital întotdeauna.
56:19 dr. Elena Vrabie: Recunosc, când am citit întrebarea voastră, am discutat de fapt întrebările cu o colegă de-a mea, care chiar a făcut o parte din rezidențiat la Craiova, și am zis: „Hai să te întreb pe tine mai întâi, să văd cum reacționezi, și apoi mă gândesc eu ce răspund.”
56:48 dr. Elena Vrabie: Și amândouă am izbucnit și am zis: „Nu, teama noastră este că va trebui să lucrăm în cabinet, nu că nu putem lucra în cabinet. nu Ne place să lucrăm în sala de operație, ne place să facem ceva mare, nu vrem să facem ceva mic.”
56:48 dr. Mihai Voinea: Ok, nu, întrebarea aia se referă la teama că nu ai putea, da, că nu ai putea și că ești legat cumva de un spital.
56:48 dr. Elena Vrabie: Nu, ok, ai ce să faci și la cabinet.
57:16 dr. Elena Vrabie: Sunt mici manevre chirurgicale pe care poți să le faci în cabinet. Pe lângă asta, poți să-ți iei supraspecializări în ecografie abdominală sau endoscopie, colonoscopie, însă cred că nu poți ajunge la același nivel de competență ca endoscopist sau colonoscopist ca chirurg, comparativ cu un gastroenterolog care face doar asta. Tu nu faci doar asta, faci și alte lucruri, și atunci nu poți să devii la fel de profesionist în direcția asta, și mai degrabă aș merge pe ce ziceam,
57:49 dr. Elena Vrabie: adică să îmi fac treaba din sala de operație. Nu m-aș orienta spre clinică, deși este o variantă, din nou, ca variantă de compromis, în care am motive personale pentru care trebuie să rămân într-un loc și nu pot să mă dezvolt chirurgical în alt loc. Da, aș putea să merg un pic și pe partea clinică a chirurgiei, pentru că într-adevăr există, adică putem să participăm și noi la procesul de diagnostic sau la mici manevre chirurgicale, dacă chiar ne dorim, dar, repet, în general nu ne dorim, nu ne place în sala de operație.
57:49 dr. Mihai Voinea: Ok, înseamnă că ai făcut alegerea bună.
Ar alege din nou Chirurgia generală? 58:24
58:24 dr. Mihai Voinea: Și acum urmează întrebarea: ai alege din nou chirurgia generală?
58:24 dr. Elena Vrabie: Da, 100%. În primul rând, n-aș mai avea cel mai mic dubiu pe care l-am avut în ziua repartiției, adică a fost o secundă în care am zis: ce-ar fi să aleg ginecologie? Pentru că mie îmi place foarte mult și chirurgia oncologică ginecologică și mi-am făcut lucrarea de licență despre cancerul de sân. Din fericire, noi operăm atât patologie digestivă, dar și ginecologică, deci aveam oarecum experiență
58:54 dr. Elena Vrabie: și în sensul ăsta, dar acum nu m-aș mai gândi nicio secundă la altă specialitate. 100% aș alege-o din nou.
58:54 dr. Mihai Voinea: Înainte să încheiem... Mă bucur. Înainte să încheiem, aș vrea să te întreb dacă ai vrea să mai adaugi ceva, dacă am ratat ceva în acest episod.
O vorbă bună pentru cei care vor chirurgie 59:16
59:13 dr. Elena Vrabie: Da. În primul rând, aș vrea să spun că am vrut să vin la podcast pentru a spune cineva, în sfârșit, o vorbă bună celor care vor chirurgie și sunt tot trași înapoi și li se spune „nu chirurgie”. Toată lumea, când mă vede, îmi zice: „Tu n-ai viață personală”, și o iau ca pe un reproș, dar tu știi că satisfacțiile tale sunt altele și nu se reflectă tot timpul numai în viața personală, uneori pot să fie
59:44 dr. Elena Vrabie: mai mari decât cele pe care le-ai fi obținut într-un moment personal. De asemenea, aș vrea să le spun că există oportunități enorme, atât când ești rezident, cât și, cum vă povesteam, după aceea: că poți să te înscrii la doctorat și, cu ajutorul unor mentori potriviți și coordonatori potriviți de doctorat, poți să publici foarte mult și poți să ajungi asistent universitar spre finalul rezidențiatului sau după ce-l termini, și să satisfaci și această vocație didactică. Și, cum v-am zis
1:00:21 dr. Elena Vrabie: și pe parcursul întrebărilor, chiar poți să fii foarte bine pregătit și să poți să pleci în orice centru chirurgical din lume, iar dacă îți dorești să rămâi în țară, lângă prieteni, familie, există și aici destul de multe variante. Dacă ești dispus să treci peste orgoliul de a fi tu alături de toți ceilalți care rămân în centre mari, poți să te dezvolți foarte bine și într-un centru mai mic. Și acum, ca remarcă finală, aș zice faptul că
1:00:49 dr. Elena Vrabie: colegul meu a plecat din București și a pus bazele în altă parte îmi dă și mie speranța că, orice s-ar întâmpla, cine știe, poate refacem echipa într-un alt loc, și nu neapărat în București.
1:00:49 dr. Mihai Voinea: Cu siguranță. Acum vine ultima întrebare din episod și are legătură cu ce ai spus până acum.
1:00:49 dr. Elena Vrabie: Da.
Cel mai important sfat pentru studenții care vor Chirurgie generală la rezi? 1:01:07
1:01:06 dr. Mihai Voinea: Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unui student de anul 6 la Medicină, care urmează să dea rezi și implicit să-și aleagă specialitatea?
1:01:06 dr. Elena Vrabie: Să nu se sperie dacă se consideră neîndemânatic, pentru că chirurgia nu este pentru cei talentați, e pentru cei muncitori, și, cum ți-am povestit și ție, eu dau exemplu personal: eu nu mă consider talentată, ci mă consider foarte muncitoare, și cred că asta m-a ajutat, e singurul lucru care m-a ajutat.
1:01:37 dr. Elena Vrabie: Și, de asemenea, să nu uite că chirurgia este o muncă de echipă de la început la final, să fie dispuși să lucreze în echipă, să aibă abilități bune de comunicare și, dacă nu le au, să și le dezvolte, să fie deschiși, pentru că și eu am fost o persoană destul de timidă, care m-am dezvoltat pe parcursul facultății și rezidențiatului, și, cum vă ziceam, acum mi se mai zice să mai și tac.
1:01:37 dr. Mihai Voinea: Ok, deci comunicarea
1:02:06 dr. Mihai Voinea: e un element esențial.
1:02:06 dr. Elena Vrabie: Da. Ok, bun. Și, de asemenea, v-am spus, să evite vocile negative. Dacă ei au ideea asta în cap, să încerce măcar să-și demonstreze că nu e pentru ei, să nu rămână cu regretul de a nu fi încercat. Poate li se potrivește în final.
1:02:23 dr. Mihai Voinea: Ok, mulțumim. Deci concluzia este că trebuie să-ți placă.
1:02:23 dr. Elena Vrabie: Da, cu siguranță, trebuie să iei decizia în cunoștință de cauză. Dacă nu știi ce înseamnă, nu ai absolut nicio idee, încearcă să ți-o faci măcar în câteva practici de vară sau experiențe cum am avut eu în Erasmus, pentru că, ziceam, da, sunt foarte multe oportunități prin intermediul facultății, cel puțin Universitatea noastră din București, și când eram eu studentă, dar mai ales acum, e foarte dezvoltată și are foarte multe
1:02:57 dr. Elena Vrabie: oportunități de schimb de experiență, stagii în afară, și eu am ajuns în Erasmus, cum ziceam, că o experiență definitorie, deci n-aș putea să fiu mai, cum să zic, mai mulțumită pentru această experiență. Le recomand să profite de orice oportunitate în care ar putea să-și dea seama ce specialitate li se potrivește.
1:02:57 dr. Mihai Voinea: Super, îți mulțumim foarte mult, Elena, și eu mulțumesc pentru faptul că ai călătorit până aici și pentru faptul că ai avut disponibilitate să oferi cât mai multe
1:03:29 dr. Mihai Voinea: informații utile celor care ne urmăresc.
1:03:29 dr. Elena Vrabie: Și eu mulțumesc pentru oportunitate.
1:03:29 dr. Mihai Voinea: Și sper să ne auzim peste câțiva ani, după ce dai examenul de specialitate, și ne povestești atunci alte experiențe pe care le-ai avut între timp.
1:03:29 dr. Elena Vrabie: Da, ce parcurs am ales eu, pentru că, onest vorbind, eu habar nu am ce să fac după rezidențiat, dar, cum v-am zis, am foarte multă încredere că mi se vor deschide mai multe uși la momentul potrivit, și atunci momentan mă concentrez doar pe formare și nu pe planurile de a alege un drum în momentul în care dau specialitatea.
1:03:29 dr. Mihai Voinea: Cu siguranță. Mulțumesc. Mult succes.
