Rezidențiatul de Chirurgie toracică — cum e, realist

Intro 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine v-am regăsit la episodul numărul 106 din podcastul Grile-Rezidentiat.ro! Înainte de acest episod, vreau să te rog un lucru. Dă subscribe aici, pe YouTube, și follow pe Instagram și TikTok. În felul acesta, mai ales dacă dai rezi în 2026, vei fi la curent cu tot ce facem: funcții noi pe platformă, update-uri privind grile noi și flashcard-uri noi, în eventualitatea schimbării bibliografiei, dar și eventuale ghiduri sau oferte. Iar dacă nu dai rezi în 2026, povestește-le prietenilor tăi care sunt în anul 6 despre Grile-Rezidentiat.ro. Ne ajută enorm! Îți mulțumim! Acum să începem discuția de astăzi despre chirurgie toracică alături de dr. Veronica Manolache. Să-i dăm drumul!

Intro dr. Veronica Manolache 00:47

00:48 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Veronica! Bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro. Vrem să-ți mulțumim că ne-ai acceptat invitația și că vrei să aduci câte un pic în toată ceața asta, atât pentru medicii care sunt rezidenți și vor să schimbe specialitatea, atât și, mai ales, pentru studenții care se pregătesc de marele examen și după aia sunt așa, plutesc, nu știu și au nevoie de cel mai mic ajutor ca să-și dea seama ce-și doresc.

01:13 dr. Cătălina Voinea: Și ne bucurăm că vrei să faci parte din această inițiativă și îți mulțumim că ai acceptat.

01:13 dr. Veronica Manolache: Bună ziua, Cătălina! Bună ziua, echipei! Și bună ziua tuturor celor care se uită astăzi la noi! Mă bucur să fiu alături de voi, să împărtășesc din puținul pe care l-am acumulat eu tuturor celor care sunt interesați, care își doresc această specialitate sau care sunt curioși despre această specialitate.

Ce medic își dorea să devină la început? 01:42

01:42 dr. Cătălina Voinea: Super! Putem să începem: să ne povestești așa, dacă de la bun început ai știut că asta vrei să faci, dacă tipul ăsta de medic, asta era specialitatea la care ai visat, sau cum ai ajuns să fii pe chirurgie toracică?

02:02 dr. Veronica Manolache: Așa că Din anul întâi de facultate am știut exact că vreau să fac chirurgie mare; care ramură, la momentul respectiv, vă dați seama că nu eram încă nici decisă, nici corect informată în toate variantele care existau, dar știam că vreau să fac chirurgie generală sau chirurgie mare. Îmi amintesc perfect că atunci când aveam încă orele de sport din anul întâi de facultate, profesorul spunea că ar trebui să mă implic mai mult la volei, pentru că am înălțimea potrivită, conformația, și țin minte că îi arătam mâinile și spuneam: „Nu, că le protejez, că eu voi fi sigur.”

02:47 dr. Veronica Manolache: Deci, cumva, am știut din primii ani. Am fost foarte pasionată de anatomie, și orele petrecute în Institutul de Anatomie pentru mine nu au fost ore, nu au fost momente în care m-am uitat la ceas, momente în care mi-am dorit să se termine. Eu cred că din anii preclinici anatomia a fost materia mea favorită, ceea ce e indicat atunci când vrei să te formezi în chirurgie. Și știam că vreau chirurgie mare, nu specialități chirurgicale, cum să zic, limitate la un singur organ sau la o singură zonă.

03:35 dr. Veronica Manolache: Deci cam așa am început. Traiectul era către chirurgia mare.

Cum a ales chirurgia toracică? 03:40

03:41 dr. Cătălina Voinea: Și cum ai ajuns să realizezi că asta e specialitatea care ți se potrivește?

03:47 dr. Veronica Manolache: Spre final eram indecisă între chirurgia cardiovasculară și chirurgia toracică. Îmi doream să fac o profesie, o specialitate chirurgicală în care să pot să-mi maximizez cumva skill-urile în chirurgia mare, dar să am și acest, cum să vă zic, avantaj de a folosi și metode minim invazive. Decizia a fost foarte grea și să știți că decizia a fost luată în seara de dinainte a repartiției: între chirurgia toracică. La momentul respectiv, așa am simțit, că este un drum care merită explorat, este un drum în care merită să mă investesc. Și știam că satisfacțiile vor fi pe măsură.

Ce este vital de știut despre chirurgia toracică? 04:46

04:47 dr. Cătălina Voinea: Ce ai observat tu sau ce consideri că nu spune nimeni înainte să începi specialitatea asta și este oarecum vital să știe cumva Ce consideri că e important să oferi mai departe, să știe cei care se gândesc la această specialitate?

05:05 dr. Veronica Manolache: Că nu trebuie să obosești niciodată, din niciun punct de vedere. Că îți trebuie o reziliență și o capacitate de a o lua de la capăt a doua zi cu același entuziasm, cu același aplomb, cu același interes. Iar uneori acest luat de la capăt e de 10 ori pe zi.

05:26 dr. Veronica Manolache: Patologia noastră este complexă, este severă în cele mai multe cazuri din cauza adresabilității în stadii cumva avansate. Și atunci această răbdare, această reziliență, acest aplomb, acest entuziasm pe care îl avem în a ajuta pacientul trebuie să se mențină în fiecare zi și, de cele mai multe ori, de 10 ori pe zi, de 20 de ori pe zi, cu același interes și cu aceeași rezistență.

06:00 dr. Veronica Manolache: Pentru că de multe ori pacientul nu ajunge la timp către cea mai bună opțiune pentru el, pentru că nu înțelege. Pentru că nu înțelege ce i se întâmplă, pentru că i se pare nedrept ce i se întâmplă, pentru că poate crede că nu e atât de serios, nu e atât de grav, nu e atât de sever.

06:22 dr. Veronica Manolache: Și atunci noi trebuie să ne menținem această reziliență și același entuziasm în a-i consilia, în a-i ajuta să ia cea mai bună decizie pentru dumnealor, nu în fiecare zi, minut de minut, ci de 10–20 de ori pe zi, ori de câte ori e necesar. Deci cel mai important e, cumva, să ne menținem acest aplomb, pentru că altfel devine apăsător și te poți deziluziona foarte repede.

Ce sfaturi și-ar oferi în primul an de rezi? 06:54

06:56 dr. Cătălina Voinea: Dacă ar fi să te întorci în timp, în anul întâi de rezi, ce sfaturi ți-ai oferit ție?

07:03 dr. Veronica Manolache: Aș mânca dimineața. E un lucru pe care îl înveți rapid într-un rezidențiat, cred eu, în orice specialitate, în mod particular într-un rezidențiat în care intervențiile chirurgicale sunt de lungă durată, în care adresabilitatea e mare, vin mulți pacienți și atunci tu nu ai nici acel timp între intervenții, de multe ori, să ai o pauză. Și vă spun că acest lucru nu e de plâns sau nu e ceva dramatic. În perioada aceea ai atâta implicare și atâta dorință să înveți, să faci, să ajuți, încât nu se întâmplă să te uiți la ceas și să realizezi că nu ai mâncat. Dar vă rog, mâncați dimineața.

Minusuri, coordonatori, stagii în străinătate 08:01

08:01 dr. Veronica Manolache: Dincolo de toate acestea, mi-aș fi dorit să știu... dar eu am avut norocul secției în care m-am format și vă spun un lucru: sunt multe lucruri, marea majoritate pe lumea aceasta, pentru care muncim. Există câteva lucruri pentru care trebuie să avem și un pic de noroc. Și unul dintre aceste lucruri sunt mentorii pe care îi avem.

08:26 dr. Veronica Manolache: Ține și de noroc. Firește că ai posibilitatea să schimbi, să încerci în altă parte, dacă nu ți se potrivește unde ți-ai ales repartiția, dar e de preferat ca unde ți-ai ales și unde ți-ai dorit să ai și mentori cu care să rezonezi și care să fie implicați în formarea ta. Noroc pe care eu l-am avut. Dar asta aș fi menționat un lucru pe care mi-aș fi dorit să-l știu înainte să încep: Este că, în momentan, cum este organizat rezidențiatul nostru în România, în București, cel puțin unde am terminat eu, cred că ar fi fost util să avem această posibilitate să mergem la stagii de formare spre transplant, spre chirurgia de urgență, spre traumă.

09:18 dr. Veronica Manolache: Lucruri care se fac punctual, firește, la caz, dar nu în formatul unui modul. Și atunci ar fi de preferat, dacă rezidentul își dorește ca după ce termină rezidențiatul să facă un fellowship sau o formare în direcția aceasta, să cunoască unde sunt centrele care pot să-l ajute. Pentru că nu ar strica să meargă din timpul rezidențiatului. Vă menționam că am avut mentori foarte buni, de la șeful de secție, profesorul meu, domnul profesor Horvat, mentorul meu, doamna doctor Motaș, cu care am lucrat și lucrez în continuare.

10:00 dr. Veronica Manolache: Acești oameni nu ne-au format doar acolo, în timpul programului, dar ne-au și permis ca atunci când ne-am dorit să plecăm punctual în alte părți, la stagii, la diverse workshop-uri de formare, la diverse cursuri în străinătate, ne-au permis acest timp, ca noi să luăm cât mai mult cât se poate din timpul rezidențiatului. E foarte greu să te hotărăști după rezidențiat, în perioada imediat de după, cam spre ce ai vrea să te orientezi.

10:35 dr. Veronica Manolache: Și o să vorbim mai mult: adică partea fie de oncologie, fie de traumă, fie, iată, de iată, transplant. E de preferat dacă poți să ai această expunere în timpul rezidențiatului și aici contribuie foarte mult secția și mentorii pe care îi ai acolo, să aibă înțelegerea că tu trebuie să mergi și să vezi și aceste lucruri.

Cu ce se ocupă un chirurg toracic? 10:56

10:58 dr. Cătălina Voinea: Ne poți povesti un pic ce face un chirurg toracic, mai exact? Adică din punct de vedere al dificultăților, al patologiei cu care vă confruntați cel mai des, ca să-și facă o oarecare idee la ce urmează să se întâmple.

11:16 dr. Veronica Manolache: Discuția de mai devreme ne duce fix aici. De ce? Pentru că un chirurg toracic, cunoscut nedrept ca ocupându-se de un singur organ, în speță plămânul, are de fapt în tolba lui instrumente pentru a aborda nu doar plămânul, cât și patologia de perete, tot ce înseamnă perete toracic, tot ce înseamnă diafragm. Uneori, dacă patologia o impune, abordăm și tiroida; vorbim de gușele plonjate în mediastin, patologia mediastinului, tot ce se află între plămâni, cu excepția vaselor mari și a cordului.

12:06 dr. Veronica Manolache: Dar până la pericard este și patologia noastră, deci ne ocupăm inclusiv de pericardite. Ca să structurăm un pic ce facem, depinde cel mai mult de ramura pe care se axează acel chirurg. Să știți că eu cred mult în acest lucru, că nu trebuie să le facem pe toate deodată și nu trebuie să excelăm în toate. Ar fi ideal, firește. Dar excelența vine în primul rând din experiența și volumul de cazuri pe care le abordez într-o anumită patologie.

12:45 dr. Veronica Manolache: Și vorbim aici de partea oncologică, iar aceasta este partea cea mai mare din chirurgia toracică. Vorbim de cancere bronhopulmonare, vorbim de metastaze cu punct de plecare de la o altă neoplazie pe care pacientul o are, o cunoaște sau nu. Vorbim de pleurezii în oncologie. Vorbim de adenopatiile mediastinale, pe care tot noi le abordăm. Le pot aborda și colegii de la pneumologie, dar noi avem posibilitatea, în timpul rezidențiatului, după ce facem modulul de bronchologie. Ne putem lua competența apoi prin examen național,

13:24 dr. Veronica Manolache: astfel încât să ai și atestat de bronhologie, motiv pentru care formarea noastră din secția din care provin eu este complexă. Adică facem și partea de diagnostic, cea în care nu tăiem, nu facem incizii, intrăm pe un orificiu natural; în speță, vom intra pe gură și ajungem în trahee și de acolo ne ducem unde avem nevoie, până în periferia plămânului, în funcție de tehnologia pe care o avem disponibilă. Sau ne oprim în mediastin și luăm de acolo biopsii pentru a diagnostica sau stadializa pacientul.

13:58 dr. Veronica Manolache: Pe lângă partea de oncologie, firește, este partea de perete toracic, care poate fi fie oncologică, fie pentru a trata defecte parietale, fie în urma traumatismelor, accidentelor. Deci avem ceva de corectat la peretele toracic și noi trebuie să îl înțelegem nu doar anatomic, cât și funcțional, pentru că vrem ca pacientul să și respire bine după o intervenție pe care i-o facem noi.

14:29 dr. Veronica Manolache: Și apoi partea de traumă, care este o parte foarte importantă și pe care insist foarte mult, pentru că e ceva pentru care nu te poate preveni absolut nimeni și nu te poate forma nimeni pentru momentul în care ești cel mai mare din sală. Și la un moment dat se întâmplă acest lucru, și decizia ține doar de tine și atârnă toată greutatea aceea a momentului. Și atunci insist pe partea de traumă: e foarte important să meargă încă din timpul rezidențiatului, să aibă expunere cât mai mult, tocmai pentru a-și forma niște reflexe și pentru a-și forma stăpânirea de sine. Știți cum e, o intervenție chirurgicală, când merge șnur, merge fir, totul bine și frumos.

15:19 dr. Veronica Manolache: Credem că putem face față la orice formă de stres până când suntem puși în fața faptului împlinit. Și insist pe acest lucru: acest lucru se formează în timp și se formează prin expunere la astfel de cazuri. Nu trebuie să fugim de cazurile grele, de cazurile complexe; din contră, trebuie să ne apropiem de acestea, și pe perioada rezidențiatului, sub îndrumarea celor care se ocupă de noi în timpul rezidențiatului, e foarte important să asistăm la cât mai multe astfel de cazuri, pentru a învăța și pentru a ne forma niște instincte și pentru a învăța efectiv stăpânirea de sine.

16:07 dr. Veronica Manolache: Nu în ultimul rând, este partea de transplant, care la noi s-a făcut foarte puțin, și avem speranța că se va dezvolta și mai mult în următorii ani.

Ce se întâlnește cel mai des în gărzi? 16:17

16:17 dr. Cătălina Voinea: În timpul gărzilor, care este procentul? Ce se întâlnește cel mai des?

16:26 dr. Veronica Manolache: Iată, depinde iarăși de spital. Depinde de ce fel de spital avem. În Institutul Oncologic, unde m-am format eu, este un spital de cronici și atunci urgențele, în mod particular, vin în timpul zilei, mai puțin în timpul nopții. În timpul nopții pot veni urgențele de pe celelalte secții, de pe secțiile de oncologie, din postoperator, pacienții care se află în terapie intensivă sau aduși înapoi pe secție în urma unei intervenții chirurgicale, sau de la ceilalți colegi, de la celelalte departamente și secții unde s-au făcut diverse biopsii. Și pot apărea incidente, accidente care pot necesita intervenția chirurgului toracic. Vorbim aici în principal de hemotoraxuri și pneumotoraxuri.

17:17 dr. Veronica Manolache: Cel mai frecvent, acestea sunt urgențele pe care le poate avea un chirurg toracic în timpul gărzii. În spitalele cu cameră de gardă, spitalele de urgență, firește că pot veni la camera de gardă de la accidente, politraumatisme, deci situații mult mai variate, și iarăși mă întorc și insist: e important să vă luați un astfel de stagiu și să aveți expunere încă din timpul rezidențiatului.

Ce este lăsat rezidentul să facă? 17:48

17:48 dr. Cătălina Voinea: Ce este învățat și lăsat să facă un rezident în timpul rezidențiatului, până să ajungă la finalul rezidențiatului? Adică nu face doar foi, mă gândesc. Trebuie să învețe cumva.

18:01 dr. Veronica Manolache: De toate. Și am să vă zic o anecdotă. În anul întâi de rezidențiat, la un moment dat, făceam o toracotomie. După toracotomie începusem deja... Mă rog, era un caz complex și necesita și decorticare, adică să dezlipim pleura, mai exact, pentru cei care se uită la noi, care e o procedură foarte, foarte fină și sensibilă, pentru că plămânul e sensibil, și mai ales în astfel de cazuri.

18:39 dr. Veronica Manolache: Și îmi amintesc că atunci cineva din sală ar fi spus, eu, repet, fiind în anul întâi de rezidențiat: „Înseamnă că cei mari au foarte mare încredere în tine, pentru că te lasă să faci aceste lucruri.” Moment în care am simțit nevoia să corectez persoana respectivă și să spun: „Nu. Înseamnă că au foarte mare încredere în dumnealor.” Și am să vă explic de ce. Un mentor, când știe foarte bine să facă ceva, știe foarte bine și să corecteze ceva.

19:12 dr. Veronica Manolache: Cu cât persoana respectivă care te mentorează este o persoană cu cât mai multă experiență, care știe exact ce se poate întâmpla, poate anticipa complicațiile care pot să apară, cu atât mai mult va face rezidentul în timpul rezidențiatului respectiv. Firește, depinde de la caz la caz; în situații de urgență, toată lumea mâinile sus și intervine cel mai mare în grad în momentul respectiv.

19:43 dr. Veronica Manolache: Nu vorbim aici de a face orice oricând. Firește că aceste lucruri sunt etapizate și sunt urmărite. Și mentorii au experiența de a vedea la ce s-ar putea să te blochezi și ce s-ar putea să nu meargă. Dar cu cât cel care te formează are mai multă experiență, cu atât va avea mai multă încredere în rezidentul pe care îl formează, să îl lase să facă și să învețe, pentru că știe că în orice moment poate interveni la momentul oportun, să preîntâmpine o situație potențială cu un grad de complicație.

20:26 dr. Veronica Manolache: De aceea vă spun că în timpul rezidențiatului, din anul întâi, din anul întâi, ca să vă răspund punctual la întrebare, din anul întâi rezidenții încep în secțiile noastre și pun tuburi de dren. Fac partea de perete, intervenția chirurgicală a rezidentului, toracotomia sau, mai nou, minitoracotomia, că operăm minim invaziv, dar, firește, supravegheat. Totodată, pacienții sunt văzuți pe secții de către rezidenți.

20:55 dr. Veronica Manolache: Medicul rezident merge, preia pacientul, predă pacientul către medicul care îl supraveghează. În ce format? Discutând permanent cazul. Și apoi se pune o indicație, pe care, firește, cel mare o corectează sau o ajustează. Și apoi, dacă pacientul, de exemplu, are nevoie de o procedură ambulatorie, să zicem o toracocenteză, deci o procedură mai mică, care nu necesită sală de chirurgie mare, firește că medicul rezident o va face sub supravegherea celui mare. Dar e important acest lucru, pentru că, mă repet, e târziu când termini să te mai pregătească cineva să fii cel mai mare din sală.

Cât durează o operație? 21:45

21:46 dr. Cătălina Voinea: Cât durează în medie o operație?

21:52 dr. Veronica Manolache: Depinde. Depinde ce intervenție chirurgicală facem și depinde foarte mult de abord, dacă e minim invaziv sau e cu toracotomie. Intervențiile chirurgicale minim invazive, cele pe care le facem de rezecții pulmonare, lobectomii, rezecții atipice, deci când tăiem efectiv din plămân.

22:10 dr. Veronica Manolache: Ca să înțeleagă cei care se uită la noi: scoatem o porțiune din plămân, că este un segment, că este o rezecție atipică, adică nu luăm și bronhie, arteră, venă; asta înseamnă o rezecție atipică, scoatem doar un nodul cu margine oncologică de rezecție. Pentru aceste cazuri, dacă intervenția este făcută minim invaziv, depinzând evident de la caz la caz, undeva la trei-patru ore sau în două-trei ore.

22:39 dr. Veronica Manolache: La o intervenție chirurgicală deschisă, clasic, cu toracotomie, firește că la acest timp se adaugă și timpul de deschis și de închis, care poate varia în funcție de peretele toracic al pacientului, în funcție de dacă există leziuni, fracturi de coastă, de exemplu, care trebuie stabilizate. Depinde foarte, foarte mult. Dar undeva, o intervenție chirurgicală deschisă, la 4–5 ore. Mai important e cum se recuperează după pacientul. Mai puțin contează în acel moment timpul; firește că ne-am dori pentru toată lumea să fie un timp ideal de două ore și apoi pacientul să se mobilizeze imediat postoperator. Nu e posibil la toată lumea, dar ne străduim să fie.

Tips and tricks și rutine 23:27

23:30 dr. Cătălina Voinea: Ai cumva ceva tips and tricks pentru cei care, să zicem, au așa o oarecare teamă că nu se pot descurca în sala de operație pe o durată atât de mare? Să zicem, ba că nu pot să stea atât de mult în picioare, ba că trebuie să meargă la toaletă. Aveți ceva de care noi, restul, de pe celelalte specialități, nu știm și ne uităm la voi: Doamne, cum poți să stai atât de multe ore în picioare și să operezi și să fii și concentrat?

23:57 dr. Veronica Manolache: Să știți că sunt intervenții care durează și mai mult. Intervențiile, în general, pe esofag, care se fac în doi sau trei timpi și care pot dura și opt ore, depinzând, firește, de foarte mulți factori. Nu cred că avem ceva mai deosebit decât alte specialități. Mă întorc: mâncați dimineața întotdeauna. Lucrul acesta o să vă protejeze și când vârsta voastră nu mai începe cu doi în față.

24:25 dr. Veronica Manolache: Totul e simplu și ușor și frumos când suntem foarte, foarte tineri, dar trebuie să ne facem niște rutine, niște obiceiuri din timp, din timpul rezidențiatului, pentru că aceste obiceiuri ne vor ajuta și pe mai departe, când nu ne mai sfătuiește nimeni și nu ne mai păzește nimeni. Altfel, pentru stat în picioare, să știți că nu este un timp pe care, și sunt convinsă că toți colegii din celelalte specialități chirurgicale, nu este un timp pe care îl percepi că ai stat în picioare.

25:03 dr. Veronica Manolache: E important să facem sport, e important să facem toți sport în afara programului, dacă s-ar putea, firește, în fiecare zi, dar măcar simplu mers pe jos, urcatul scărilor când avem posibilitatea să luăm liftul. Mișcare zi de zi, deci nimic în plus față de o altă specialitate. Timpul nu este perceput că îl stăm în picioare în timpul intervențiilor. Concentrarea întotdeauna e către plagă și către pacient, către ce facem acolo, motiv pentru care nu am perceput vreodată timpul.

25:39 dr. Veronica Manolache: În timpul intervenției nu este resimțit. Trebuie să învățăm că ce îi învățăm pe pacienții noștri trebuie să facem și noi: să dormim bine atunci când avem posibilitatea, când nu suntem de gardă; ori de câte ori ai ocazia, trebuie să te odihnești. Mișcare zi de zi, atât cât se poate, firește, și să mâncăm cât se poate de corect, ca să avem energie. Dar nimic în plus față de alte specialități. Mai nou ne ajută și chirurgia toracică robotică, pentru că implică o consolă cu un scaun foarte comod.

26:27 dr. Veronica Manolache: Infortabil, da. Atunci imersia este complet în plagă, de la consolă, și o să povestim un pic și despre asta. Dar e, iată, dintr-o postură mult mai confortabilă. Și să știți că eu cred lucrul acesta, că robotul, pe lângă finețea pe care ne-o aduce și precizia pe care ne-o aduce, ne și prelungește viața profesională a chirurgului în sine. Dar o să povestim mai mult și despre asta mai târziu.

Scutece pentru adulți?! 26:56

26:57 dr. Cătălina Voinea: Ne trimisese acum câteva săptămâni, când postasem despre podcastul nostru și ceream păreri și întrebări, ne trimisese o studentă un video, mă rog, un video scurt dintr-un serial faimos, din Grey's Anatomy, când veniseră, nu mai știu, două personaje, dintre care era și Cristina Yang, care făcea ceva chirurgie toracică, parcă. Venise și oferise un Pampers de adulți, practic, și zicea că, uite, acum nu trebuie să mai ies din operații, pot să stau tot timpul, și mi s-a părut super ceva ce...

27:36 dr. Veronica Manolache: Din păcate, nu recomand asta, dar nu consumați toată sticla de apă. E bine să ne hidratăm, dar înainte de intervenții nu beți toată sticla de apă. Vă limitați la jumătate de sticlă de apă. Nu, n-am avut încă nevoie. Poate vârsta își va ascute cuvântul în câțiva ani, nu se știe niciodată, dar, iată, un pont bun, probabil foarte folositor la echipele mari de transplant; probabil acolo ar fi cu adevărat folositor. La intervențiile noastre de rutină, de zi cu zi, momentan nu este necesar. Deci să vină în specialitatea noastră, pentru că nu vor avea nevoie.

Work-life balance 28:23

28:25 dr. Cătălina Voinea: Acum, că tot zici, adică sunt foarte multe cazuri și foarte multe arii pe care poți să le abordezi, și să zicem că un rezident, la fel ca și un medic după ce termină, nu are atât de mult timp, și sunt curioasă: cum echilibrezi toate astea și când se termină ziua de lucru, și după aia? Ce se întâmplă după? Mai există viață și după? Putem să ne formăm o familie, mai ales din perspectiva unei femei pe o specialitate chirurgicală?

28:59 dr. Veronica Manolache: Eu cred așa, că dintre... O să sune poate foarte nefeminist din partea mea, dar credeți-mă că e din feminism ce spun. Cea mai importantă decizie pe care o are de luat orice persoană, dar mai cu seamă un chirurg, e partenerul de viață. Indiferent că e femeie, că e un bărbat chirurg, contează foarte mult, pentru că ziua noastră, apropo de ce mi-ai spus mai devreme, ziua noastră nu se termină.

29:33 dr. Veronica Manolache: Odată ajuns acasă, telefonul sună pentru diverse întrebări, sună de pe secție sau sună de acasă un pacient, un aparținător. Cumva, și când suntem acasă, tot suntem prinși, nu suntem niciodată complet desprinși, asta încerc să spun. Motiv pentru care acasă trebuie să fie bine, din toate punctele de vedere. E o vorbă care spune: decât prostul să o ții mai bine singur. E foarte, foarte, foarte important alegerea partenerului de viață, pentru că asta, satul de acasă, cum ar veni, e cel care de fapt te ține pe linia de plutire când se adună două-trei zile, după legea seriilor, două-trei zile foarte apăsătoare, foarte grele, foarte obositoare. Acela e momentul unde cu adevărat se cunoaște acest lucru.

30:31 dr. Veronica Manolache: Există viață după programul de lucru, există viață și după rezidențiat și ca specialist. Important e să alegem bine. E o alegere pe care nu trebuie lăsată: „Lasă, că vedem ce facem și poate va fi bine.” E poate cea mai importantă decizie. După, toate celelalte se așează. Orice direcție vreți să luați, în orice moment, dacă vreți să schimbați, să zic, specialitatea sau centrul de formare, toate aceste lucruri sunt lucruri care se rezolvă foarte ușor.

31:09 dr. Veronica Manolache: Și chiar dacă par în momentul acela nedrepte sau grele, atâta vreme cât acasă e liniște, e cel mai important lucru. Și vă spune un om care e căsătorit de 13 ani, în curând 14: contează foarte, foarte mult să ai un sistem de susținere acasă care înțelege exact cu ce te ocupi, care înțelege exact miza fiecărei acțiuni pe care o faci și faptul că uneori nu ești cel mai prietenos om din lume în timpul liber.

Cel mai interesant caz 31:45

31:47 dr. Cătălina Voinea: Probabil că asta este la fel de important, practic, partenerul de viață pe care ți-l alegi până la urmă, cât și unde te vezi peste mai mulți ani, pentru că trebuie să-ți alegi ceva: dacă ești confortabil cu o specialitate monotonă, să știi că asta o să faci toată viața. Și mă gândesc că chiar și chirurgia toracică nu e ceva la care te plictisești.

32:14 dr. Cătălina Voinea: Adică mereu găsești ceva nou și ceva care să te provoace. Și de aceea următoarea întrebare vine de la cei care sunt interesați de cazurile care sunt mai atipice, mai interesante. Și, cumva, dacă ne poți povesti un pic, în cariera pe care ai avut-o până acum, care e cel mai interesant, din punctul tău de vedere, caz pe care l-ai văzut?

32:40 dr. Veronica Manolache: Hai să vă povestesc ceva foarte interesant, pe care sigur nu l-ați mai auzit nicăieri. În luna aprilie a acestui an, un pacient se afla pe masa de intervenție chirurgicală la noi, în sala de operație, unde se aflau colegul meu, domnul doctor Bostănceanu, și cu mine. Iar consola de operație, consola robotului, se afla la o distanță foarte, foarte mare, în China.

33:17 dr. Veronica Manolache: Colegul nostru, profesorul Diego González-Rivas, a făcut intervenția chirurgicală de la distanță, din China, manevrând consola robotului, cu noi, firește, lângă pacient permanent, pregătiți să preluăm în cazul în care apărea cea mai mică problemă tehnică. Dar, iată, primul pacient operat de la distanță China–România a fost un pacient de chirurgie toracică; intervenția a avut loc în luna aprilie 2025. E un moment frumos, e un moment istoric, e un moment la care, probabil, văzând atâtea filme,

34:02 dr. Veronica Manolache: cumva populația s-a sensibilizat foarte mult la ideea aceasta că tehnologia poate orice, dar nu este ceva care s-a întâmplat peste noapte. Și aici, firește, până să se ajungă la medici, e meritul inginerilor, e meritul celor care au putut să facă posibil un astfel de salt tehnic incredibil. Iar, probabil, peste 10 o normalitate, va deveni ceva de rutină și n-o să ne mai mire. Spuneam că ne-au sensibilizat foarte mult filmele SF și cumva credem că aceste lucruri se întâmplă așa, cu ușurință.

34:45 dr. Veronica Manolache: Acum nu; în continuare este o mare provocare tehnică, logistică și umană pentru a realiza o astfel de intervenție, dar dintre toate lucrurile, și am văzut multe lucruri interesante, dintre toate lucrurile, probabil acesta îmi va rămâne în amintire, pentru că este fascinant să te gândești că brațele unui robot pot fi controlate de către chirurg oriunde este nevoie de acesta. Și mă gândesc aici la zone de război sau la zone unde nu se poate accesa în momentul respectiv poate un specialist anume.

35:23 dr. Veronica Manolache: Și nu mă refer doar la chirurgia toracică, mă gândesc la patologia copiilor, de exemplu, care poate se află undeva unde nu pot avea acces la un anume specialist de care chiar ar avea nevoie și poate nu este transportabil. Deci, cumva, aplicabilitatea va fi excepțională în timp, în ani.

35:41 dr. Veronica Manolache: Între timp s-au mai făcut intervenții de la distanță, au făcut și colegii de la urologie, nu în România, în alte țări. Dar prima intervenție de chirurgie toracică făcută la distanță s-a realizat la spitalul nostru, de către echipa noastră, și e într-adevăr un lucru foarte interesant. Rezecția a fost o rezecție pulmonară reglată, deci o lobectomie, pentru o pacientă cu o leziune pulmonară. A mers foarte bine, dar e ceva cu care rămâi, cred, toată viața și, probabil, peste 50 de ani, când va deveni normalitate, o să le explicăm copiilor noștri, nepoților noștri: primii am fost noi!

35:41 dr. Cătălina Voinea: Care e curba de învățare pentru...

36:29 dr. Veronica Manolache: Nu e despre a fi primul, e despre bucuria pe care o simți când vezi așa ceva și când vezi ce e posibil și cât de departe am ajuns. Nu în sensul de cutare sau cutare să fie primul. Asta contează foarte, foarte puțin, dar va rămâne cu siguranță o amintire greu de depășit de următoarele lucruri interesante pe care le vom vedea în următorii ani.

Cum înveți chirurgie robotică 36:57

36:59 dr. Cătălina Voinea: Cum ajungi să, adică, să înveți să folosești chirurgia robotică?

37:05 dr. Veronica Manolache: Ei, aici e o discuție separată. Depinde foarte mult, iarăși, de centru. Depinde dacă acel centru are robot în spitalul respectiv, și atunci, da, văzând și făcând pe lângă cei mari. Când m-am format eu, chirurgia robotică era departe, nu era altă, nici pe foaie nu era o posibilitate pentru noi, dar am avut șansa, și e un lucru pe care îl încurajez foarte mult, atât la medicii rezidenți, cât și la tinerii specialiști: să facă parte din asociațiile profesionale europene, americane, internaționale, ce vor ei, să-și aleagă două-trei societăți care contează pentru ei, cu care rezonează, pentru că cele mai multe posibilități, să știți, de acolo vin.

37:58 dr. Veronica Manolache: Dintre toate lucrurile pe care eu am reușit să le fac până acum, au venit în acest format, sub forma unor burse. Astfel că și pentru robot am avut o bursă de la Societatea Europeană de Chirurgie Toracică, printr-un grant din Statele Unite al firmei care produce robotul, motiv pentru care, timp de un an de zile, am avut posibilitatea să merg în 5 centre diferite

Despre programe de formare, fellowshipuri 38:33

38:29 dr. Veronica Manolache: și apoi 6 luni să merg în Franța, într-un centru de mare volum, care făcea în medie 2–3 roboți pe zi, la care eu, în calitate de bursier, am avut ocazia să mă formez de la A la Z. La asta a contribuit și faptul că în secția în care lucrez eu se făcea deja foarte mult și foarte bine și la un standard foarte înalt chirurgie robotică, adică era, cum să vă zic, realitatea mea de zi cu zi.

39:01 dr. Veronica Manolache: Și atunci te ajută foarte mult dacă cu asta lucrezi zi de zi. Dar cel mai important, și asta le recomand tot timpul și rezidenților, și specialiștilor: să facă parte din societățile acreditate pentru specialitatea lor, pentru că de acolo vin reale oportunități, sunt diverse concursuri, diverse programe în care ei se pot înscrie, și sunt cu adevărat reale, adică aceste lucruri au cu adevărat o finalitate.

39:37 dr. Veronica Manolache: Tu vei merge și te vei forma în X sau Y lucru.

39:41 dr. Veronica Manolache: Eu am avut, de asemenea, o bursă și pentru formarea în EBUS, tot de la societatea europeană, doar că de data aceasta Societatea Europeană de Pneumologie. Iar aceste lucruri te ajută nu doar să te formezi, te ajută să cunoști mentori cu care după să ții legătura, ca în momentul în care ai o situație, poate un caz mai complex, să le ceri părerea. Sunt lucruri foarte importante, pentru că chirurgia mare nu poate fi făcută de unul singur.

40:18 dr. Veronica Manolache: Din acest motiv, în chirurgia robotică, pentru formare, este necesar să mergi într-un centru de mare volum, adică unde se operează minim două-trei cazuri, să zicem, pentru a dobândi cât mai repede și cât mai corect toate skill-urile necesare pentru a utiliza robotul corect. După, odată având expunerea aceasta, firește că mai sunt alte formate de cursuri, de workshop-uri, de masterclass-uri la care te poți înscrie pentru a finisa ce ai învățat. Dar cel mai important pentru chirurgia robotică și pentru chirurgia minim invazivă, la noi, și pentru chirurgia VATS, deci video-asistată, echivalentul în chirurgia generală pentru laparoscopie.

41:12 dr. Veronica Manolache: Pentru chirurgia VATS, la fel, ne-am dus într-un centru de mare volum, în Shanghai, unde nivelul și volumul sunt imense, undeva la 80–90 de intervenții chirurgicale pe zi. Este incredibil, doar toracică. Este ceva incredibil; până nu vezi, nu crezi. Efectiv, blocul operator este o clădire în sine, pentru că sunt foarte multe săli de intervenție chirurgicală, pentru a reuși să adreseze cât mai mulți pacienți într-un timp cât mai optim. În cancerul pulmonar, în mod particular, timpul este cel mai mare dușman al nostru, din păcate.

41:57 dr. Cătălina Voinea: Ce înseamnă EBUS? E o supraspecializare?

42:01 dr. Veronica Manolache: Face parte din ce vă povesteam mai devreme, partea de diagnostic nechirurgical, adică fără incizie. Noi avem o intervenție chirurgicală similară pe care o putem face, se numește mediastinoscopie, cu o incizie deasupra sternului, și intrăm în spatele sternului, în mediastin, și luăm biopsii. Dar în momentul în care ai tehnologia și ai pregătirea să faci această procedură numită EBUS, adică o ecobronhoscopie: bronhoscopul în vârf are o sondă mică, mică, mică, exact ca la un ecograf, doar că este foarte, foarte mică, astfel încât, cu aparatul lipindu-ne de peretele bronșic, putem vedea în orice moment, în timp real, unde sunt leziunile pe care vrem să le biopsiem.

42:47 dr. Veronica Manolache: E ca și cum am face biopsii sub ghidaj ecografic, doar că toate se fac pe același aparat, motiv pentru care, la final, pacientul nu va avea incizii. Noi reușim să luăm aceste biopsii undeva într-o jumătate de oră, o oră; pacientul apoi se trezește, merge acasă, își vede de treabă. Sau, mă rog, rămâne peste noapte. Deci e o procedură ambulatorie care, la nevoie, da, firește, poate să fie convertită într-o internare continuă, acolo unde este cazul.

43:16 dr. Veronica Manolache: Dar recuperarea e mult mai rapidă pentru pacient, este mult mai puțin traumatizant. Plus că ne permite abordul mai multor zone, mai multor stații, le spunem noi, ganglionare, lucru care îl ajută foarte mult pe pacient, pentru că noi trăim acum într-o eră nouă a terapiilor moleculare, motiv pentru care nouă ne trebuie țesut suficient pentru a fi testat la laborator pentru toate tipurile și subtipurile necesare, ca pacientul să primească tratament țintit.

43:48 dr. Veronica Manolache: Nu mai facem același tratament oncologic de linie. Pacienții acum au posibilitatea să facă un așa-numit tratament tailored la caz, în funcție de ce răspund, la ce răspund ei din punct de vedere genetic. Deci se testează anumite gene și aflăm în funcție de acestea dacă pacientul se pretează pentru un tip anume de tratament. De aceea e foarte important să îi obținem, firește, cât mai mult țesut.

44:17 dr. Veronica Manolache: Iar această procedură e o procedură foarte bine tolerată de pacient, cu un impact psihologic mult mai mic, în momentul în care ți se dă de ales între a fi incizat și a nu avea o incizie la urmă și un tubuleț de dren și, mă rog, complicațiile care pot surveni de aici. Firește, nicio procedură nu este lipsită de un potențial de complicații. Dar este de preferat, acolo unde tehnologia și echipa medicală au pregătirea necesară, să fie făcută această procedură pentru diagnostic și stadializare, conform ghidurilor internaționale, ca să știți că n-am inventat noi ceva.

44:57 dr. Veronica Manolache: Dar asta e realitatea. Depindem foarte mult de resursa locală. Se face și la stat, în diverse locuri, și chiar încurajez tot timpul medicii rezidenți să meargă în timpul stagiului de bronhologie să vadă și aceste proceduri. Durează un pic mai mult decât o bronhoscopie normală, dar să aibă răbdarea să înțeleagă de ce facem și să aibă răbdarea chiar să se formeze în a face ei procedura mai târziu, pentru că e de real ajutor, de mare ajutor pacientului.

45:31 dr. Veronica Manolache: Și vă mai spun un lucru. Un pacient în fața unui diagnostic oncologic, în momentul în care îi spui că trebuie să mai mergi și colo, și colo, și colo, și colo, nu mai aude nimic. El deja este încărcat, deja este depășit, poate nu înțelege exact ce are de făcut și așa mai departe. E de mare ajutor, e de real ajutor când pacientul poate fi rezolvat în aceeași clinică, în aceeași echipă, de la diagnostic până la tratament. Îl ajută și psihologic, și logistic, din toate punctele de vedere.

46:05 dr. Veronica Manolache: Ca să nu mai spun că, la fel ca în chirurgia cardiovasculară, unde foarte multe proceduri acum se fac fără abord chirurgical, deci vorbim de cateterism, de toate metodele minim invazive pe care le folosesc ei, să știți că la fel, încet-încet, se va transforma și în chirurgia toracică. Motiv pentru care pentru rezidenți e important să mențină încă un skill pe lângă cel chirurgical, să aibă aceste skill-uri de diagnostic și de bronhologie intervențională, pentru că din ce în ce, cu aceste tratamente țintite moleculare, se va restrânge paleta de pacienți chirurgicali, adică la marea majoritate se va prefera, în urma comisiei multidisciplinare, să facem tratament în loc de intervenție.

47:02 dr. Veronica Manolache: Și atunci, ca skill, eu recomand fiecărui chirurg toracic care e acum în timpul rezidențiatului sau urmează să înceapă să pună mult accent și pe partea de proceduri, nu doar pe partea de intervenții chirurgicale.

Minusuri ale specialității 47:20

47:21 dr. Cătălina Voinea: Ce minusuri ai descoperit în specialitatea asta, de care, să zicem, ar trebui cumva să știe și să pună în balanță? Ce îi lipsește? Fix ce spuneam mai devreme?

47:35 dr. Veronica Manolache: Odată, probabil, ar trebui cumva structurată partea aceasta de traumă, pe care o găsesc foarte, foarte importantă, și partea de transplant, pentru că în 5–10 ani, probabil, în România va arăta altfel, în sensul bun al cuvântului. Iar din perspectiva practicii, un minus al specialității e faptul că pacienții noștri, în mod particular cei cu neoplasme bronhopulmonare, ajung târziu la medic și, atunci când ajung, de obicei, din folclor, din informațiile pe care le au dumnealor, nu întotdeauna au o aderență la tratament sau în a se angaja în acest demers, în acest drum, fie că avem de diagnosticat, fie că avem de operat, de tratat, depinde.

48:39 dr. Veronica Manolache: Deci ne-ar trebui o mai bună înțelegere a faptului că atunci când venim la medic, medicul vrea să ne ajute. Sunt sigură că se aplică în cele mai multe specialități. Pentru patologia noastră, dacă un neoplasm este descoperit incidental, adică pacientul nu a avut simptome până în acel moment, cum de altfel sunt foarte mulți pacienți,

49:04 dr. Veronica Manolache: cumva, severitatea diagnosticului sau a prognosticului este mai greu înțeleasă, pentru că, citez: „Dar eu mă simt bine” și „Am auzit pe cineva că, dacă s-a luat biopsie, se împrăștie”, sau... mă înțelegeți. Și atunci, acesta ar fi un minus din practică: cumva trebuie să ne ajustăm toți așteptările și să considerăm punctul... Și ăsta e un lucru pe care îl discut tot timpul cu pacienții mei. Considerăm punctul T0 momentul în care ne-am întâlnit.

49:41 dr. Veronica Manolache: Nu mai contează ce a fost înainte, ce se putea face înainte, ce... Realitatea e cea din momentul în care am ajuns la medic. Astea sunt opțiunile. Pe acestea le discutăm. Nu mai contează că ai fi putut să vii înainte, că, de exemplu, un pacient fumător ar trebui să aibă un control la plămâni măcar o dată pe an după 40 de ani. Este irelevant în acel moment. Important e să-l ajutăm din acel moment încolo, atâta vreme, firește, cât și pacientul își dorește.

49:41 dr. Cătălina Voinea: Un alt subiect apăsător, cel puțin pentru rezidenți sau viitorii rezidenți, este...

Care sunt variantele de angajare după finalizarea rezidențiatului? 50:17

50:24 dr. Cătălina Voinea: Care sunt variantele de angajare după ce termină rezidențiatul? Pentru că posturi rar. Și ce facem?

50:34 dr. Veronica Manolache: Păi, unde nu e, facem.

50:34 dr. Cătălina Voinea: Și la privat se caută?

50:42 dr. Veronica Manolache: Știți ce vă spuneam?

50:44 dr. Veronica Manolache: Unde nu e, facem. În momentul în care eu am terminat, era fix primul an de pandemie.

50:52 dr. Veronica Manolache: Când incertitudinea era la cote maxime. Când toate posturile erau blocate în toată țara. Adică nu exista nimic nicăieri. Nu că în București nu exista nimic, nicăieri. Dar eu am credința aceasta, că atunci când ne dorim ceva și suntem buni la ceva, cumva o să reușim. Și dacă nu e, facem. Și nu spun degeaba acest lucru. La momentul la care spitalul unde mă aflu eu urma să se deschidă: eu am terminat în decembrie și acest spital se deschidea în aprilie-mai, dacă mi-am inteles bine. Nu aveau departament de chirurgie toracică și am făcut.

51:44 dr. Veronica Manolache: Asta încerc să zic. N-o să vină nimeni să ne ia de acasă, n-o să vină nimeni să ne propună, n-o să vină nimeni să se roage de noi. Întotdeauna, oricât de greu ar părea sau oricât de în ceață ar părea viitorul, atâta vreme cât noi ne concentrăm să fim foarte buni pe ceea ce facem, adică ne concentrăm pe formarea noastră, pe dezvoltarea noastră, pe creșterea experienței noastre și a experiențelor, că sunt două lucruri diferite, atâta vreme cât faci... Acestea sunt lucrurile care țin de noi, de cei care ne formăm.

52:25 dr. Veronica Manolache: Într-un fel sau altul, vom găsi soluția în momentul în care terminăm. Mai există varianta în care mulți colegi rămân după rezidențiat în clinicile în care s-au format sau în alte clinici care au nevoie de medici de gardă, care să facă gărzi, și în timpul acelor gărzi pot intra în sală cu colegii de pe secțiile respective.

52:49 dr. Veronica Manolache: E și acesta un format nu ideal, dar este un format în care păstrăm medicul în sistem. E foarte important ca nici măcar o lună după pregătirea medicului rezident, deci la finalizare, să nu fie irosită. Este în interesul tuturor din țară ca fiecare medic format să reușim să-l integrăm într-un fel sau altul, în beneficiul pacientului. O lună, două de stat acasă pot fi foarte dăunătoare, în primul rând pentru încrederea în sine a acelui medic, care e tânăr. El a început drumul, își poate vedea toate visele năruite în momentul respectiv. Și mai e ceva la care țin foarte mult și încurajez foarte mult: vorbiți.

53:51 dr. Veronica Manolache: Nu se poate. Din secția în care te-ai format, acolo ai colegi. Acei colegi au alți colegi. Tot timpul trebuie să vorbim între noi, să ținem legătura între noi. E foarte ușor să disperi. Și medicii, în mod particular, au o situație ingrată. Termină de obicei la 30 de ani, când deja viețile prietenilor lor, familiilor, ale celor pe care îi cunosc, deja sunt aranjate într-un fel sau altul.

54:24 dr. Veronica Manolache: Și el tocmai a terminat o facultate foarte grea și solicitantă, apoi un rezidențiat foarte greu și solicitant, doar că nu are locul lui, o direcție a lui. Motiv pentru care e foarte important tot timpul să vorbiți cu toți ai voștri, cu familia și cu cei din jur cu care ați lucrat sau cu care vreți să lucrați. Trebuie cumva să reușim să le inducem oamenilor relaxarea că suntem toți oameni, și eu, și tu, și putem vorbi exact cum am vorbi cu un prieten: „Uite, am terminat, aș vrea să fac asta, momentan nu am unde,

55:07 dr. Veronica Manolache: hai să vedem ce soluții putem găsi.” Vezi? Suntem foarte puțini în țară, nu e ca și cum nu e loc de noi. Da, e ca și cum ar fi saturat. nu e.

55:18 dr. Veronica Manolache: Exact. La 144 de chirurgi toracici în toată țara, credeți-mă, o soluție se va găsi, chiar dacă nu o vezi în acel moment. Firește, ar fi ideal să vorbim povești, în care pentru fiecare medic care termină să se scoată un post sau măcar un loc temporar undeva. Dar nu putem vorbi povești, pentru că asta este realitatea în care trăim noi, și noi putem controla doar ce facem noi, fiecare în dreptul nostru.

55:46 dr. Veronica Manolache: Motiv pentru care eu sunt convinsă că întotdeauna, atâta vreme cât vorbim și suntem oameni și ținem legătura unii cu ceilalți, o soluție se va găsi pentru fiecare medic rezident care termină un rezidențiat și așa complex, solicitant și uneori complicat, că își va găsi rostul și locul în țara

Planurile de viitor ale dr. Veronica Manolache 56:09

56:11 dr. Cătălina Voinea: Noi nu vrem să te mai ținem mult, dar suntem curioși cumva. Adică, oricum, eu, cel puțin, sunt impresionată de deschiderea de care ai dat dovadă, mai ales la acest capitol, de a-i ajuta pe medicii rezidenți, pentru că în cele 106 episoade pe care le-am făcut până acum nu cred că am întâlnit un medic care să fie atât de optimist și să dea atât de mult optimism oamenilor, și sunt convinsă că cei care o să asculte o să fie mult mai liniștiți din acest punct de vedere.

56:47 dr. Cătălina Voinea: Dar ce îmi stă pe limbă acum este să te întreb ce planuri de viitor ai tu în lumea chirurgiei toracice.

56:47 dr. Veronica Manolache: Oh, am multe planuri de viitor. Da, știți cum se spune?

57:02 dr. Veronica Manolache: Că dacă le spunem, dacă nu se mai împlinesc.

57:06 dr. Cătălina Voinea: Da, și mie mi-e frică de obicei de lucrul ăsta.

57:10 dr. Veronica Manolache: Dar direcția e simplă. Bref, îmi doresc pentru noi, pentru pacienții noștri și pentru colegii noștri, lucru în care mă investesc permanent, în mod faptic, real, pragmatic, să aibă tot timpul ușa deschisă, fie că sunt pacienți, fie că sunt colegi; foarte important. Și îmi doresc să avem centre cu adevărat complexe, în care să putem trata pacientul de chirurgie toracică din momentul diagnosticului și până la tratament, să reușim să-i ușurăm, într-un singur drum, tot parcursul. Ne străduim deja să facem asta și pe alocuri cred că și reușim.

58:00 dr. Veronica Manolache: Dar îmi doresc, firește, îmi doresc un centru complex, integrat, un centru de excelență în care să putem să ne adresăm tuturor pacienților din țară. Așa, pe scurt; v-am spus mai mult, dar nu vă spun, că după dată nu se împlinește. Exact. E ca la suflatul lumânării.

Cel mai important sfat 58:28

58:19 dr. Cătălina Voinea: Exact. Bun. Ultima noastră întrebare, și poate chiar cea mai importantă, pe care o așteaptă mulți, este sfatul, cumva, vital, cel mai important pe care l-ai da tu unui absolvent de medicină care se gândește să urmeze chirurgia toracică.

58:19 dr. Veronica Manolache: Să aleagă cu inima deschisă, știind că vrea să facă chirurgie mare, să aibă în vedere că nimic nu e un capăt de țară; o alegere poate fi schimbată dacă nu îl mulțumește și dacă nu se regăsește acolo, și că nu e o rușine, nu e o problemă.

59:10 dr. Veronica Manolache: Din contră, e doar o etapă în viață și mai bine să schimbi decât să fii nefericit în ceea ce faci, pentru că specialitatea noastră e o specialitate pe alocuri cu mici sau mari victorii, dar este și o specialitate în care uneori pierdem, și atunci trebuie să fii foarte, foarte pasionat și investit și determinat și rezilient, așa cum am zis-o și la început,

59:42 dr. Veronica Manolache: pentru a o lua de la capăt a doua zi. Și, altfel, să pornească cu inima deschisă și să înțeleagă că, atâta vreme cât ceva nu e de viață și de moarte, toate au rezolvare, într-un fel sau altul. Să știe că ușile noastre, sunt desfise ale colegilor mai mari, sunt deschise și pot oricând să vină să vorbească, uneori și doar dacă au nevoie doar de un sfat sau de o îndrumare către o cale sau alta.

1:00:14 dr. Veronica Manolache: Și, foarte, foarte important, așa cum am spus, vă rog să vă înscrieți în societățile internaționale, pentru că de acolo vin oportunități reale, atât de formare, cât și de identificare a unor potențiali mentori, care vă vor deveni prieteni și oamenii pe care vă veți putea baza când zilele uneori devin grele și cazurile foarte, foarte complexe.

1:00:39 dr. Cătălina Voinea: Bun. Fiindcă am ajuns la final, să-ți mulțumim încă o dată pentru discuția aparte, aș zice, pe care am avut-o acum. Sunt recunoscătoare că te-am avut la podcastul nostru. Sunt convinsă că, cei care urmează să urmărească episodul acesta, mai ales în perioada asta cu rezidențiatul și imediat după, o să le vină episodul ca o gură de aer proaspăt: că există soluții, există oameni pe care te poți baza, există oameni frumoși, oameni pasionați, care sunt dispuși să le ofere din experiența lor, și este o onoare că te-am avut la podcastul nostru. Îți mulțumim încă o dată.

1:01:21 dr. Veronica Manolache: Eu vă mulțumesc, mi-a făcut plăcere să discutăm, mi-a făcut plăcere să vă cunosc și abia aștept să văd ce invitați mai aveți, pentru că e un podcast foarte interesant. Să știți că și eu am învățat multe și am aflat multe din celelalte specialități și despre ce provocări au colegii în formarea în celelalte specialități. Așa că vă mulțumesc!

1:01:41 dr. Cătălina Voinea: Ne bucurăm! O zi frumoasă, Dorin, și ne auzim!

1:01:41 dr. Veronica Manolache: Asemenea, asemenea, mulțumesc!

Introducere 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine v-am regăsit la un nou episod din Grile-Rezidentiat Podcast! Eu sunt Cătălina, gazda voastră, iar înainte să începem... Dani, ce crezi că faci?

00:13 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Frate, nu e posibil, de la singur, două secunde!

Introducere dr. Ruslan Șcarăbnîi 00:16

00:15 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați revenit la podcastul Grile-Rezidentiat, podcastul dedicat celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită. Eu sunt Cătălina, hostul vostru și medic rezident pe dermatologie, și vă invit să aflăm în episodul de astăzi, împreună cu medicul specialist Ruslan Șcarabnăi, cum este rezidențiatul pe chirurgie toracică. Să-i dăm drumul! Salutare, Ruslan! Bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat. Să-ți mulțumim în primul rând că ne-ai acceptat invitația; știm cât de ocupat ești și că vrei să oferi din experiența ta comunității Grile-Rezidentiat și de aceea ai toată aprecierea noastră.

00:53 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Salutare, îmi pare bine că am ajuns aici. Mulțumesc de invitație. Succes celor care vor susține examenul sau deja l-au susținut. Oricum, este nevoie mereu de un pic de succes și noroc. Exact.

Cum și-a dat seama că aceasta este specialitatea care i se potrivește 01:09

01:08 dr. Cătălina Voinea: Vreau să spun prima întrebare, care este de obicei cea mai importantă și de asta majoritatea oamenilor ne urmăresc, pentru că vor să afle care este secretul: cum îți dai seama care e specialitatea care ți se potrivește? Și de aceea vreau să te întreb pe tine: cum ți-ai dat tu seama că asta este specialitatea pe care o vrei?

01:28 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cred că prin încercări și eșecuri; am avut un drum mai lung. După cum v-ați dat seama, accentul meu este un pic mai de peste Prut. În principiu, am început, am terminat facultatea acolo, Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”. Am intrat la rezidențiat, m-am gândit eu că ar fi oportun, dar deja aveam în plan să trec în România.

01:53 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și exact atunci când am terminat facultatea, am avut prima încercare, care a eșuat. Nu mi-a ajuns de două, trei puncte ca să trec bara aia de jos. Dar totuși. Și am zis că la rezidențiat am anestezie și terapie intensivă, pentru că are de-a face cu mai multe specialități, voi cunoaște mai multe și voi fi mai pregătit pentru examenul de rezidențiat. Dar, în principiu, nu are legătură una cu alta. Rezidențiatul este doar capacitatea ta de a memora multe lucruri care pe viitor posibil o să nu ai nevoie de ele. Dar asta este competiția, așa că trebuie să faci față la el.

02:31 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Am făcut un an de ATI, după aceea deja luându-o ca o specialitate, așa, zic: hai să ne gândim, ATI-ul, că înveți multe. În principiu, mă gândeam la dermato, apropo, de pe băncile universității. Ziceam că profilul acesta chirurgical nu este pentru mine, nu-mi stătea aproape de inimă, și atunci am decis că îmi iau ceva, un profil mai mult spre medical, medicină internă, spre dermato. Și când am ajuns să aleg rezidențiatul, am ales ATI-ul. Am început să fac ATI-ul, mi-a plăcut foarte mult, specific cu profesia.

03:11 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și am zis că, băi, m-am răzgândit, îmi iau ATI-ul la rezidențiat în România. Dar soarta n-a fost așa cum este. Am ajuns la examen, am luat examenul. Când la punctaj, nu mi-a ajuns punctajul pentru ATI. În anul ăla a fost un trend; până atunci se lua ATI-ul foarte slab, dar în anul în care i-am dat eu a fost un trend și s-a luat ATI-ul foarte repede.

03:33 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Punctajul mare. Și nu mi-a ajuns punctajul și, cumpa la sugestia unui prieten, a zis: „Hai, ieți chirurgia toracică, aștepți un an”, pentru că toți știau că n-aia spor este, cumva oportunități sunt ok, „și după aia mai dai încă o dată și iei ATI-ul”. Zic: ok, facem așa. Am ajuns în anul întâi. În principiu, am înțeles că n-am avut dreptate. Chirurgia mie îmi place mai mult și este mai interesantă, pentru că ai o finalitate a cazului.

04:06 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Vine pacientul, pleacă pacientul, în stare de bine sau în stare de rău, oricum ai o finalitate. Mă refer la faptul că este o problemă, tu o rezolvi și deja ai un rezultat. În ATI, în principiu, tu ai o problemă. Tu ești intermediarul care îl scoate din acea problemă, dar nu ai o finalitate a cazului, Deja dacă, cu excepția exitusului, nu le curgem la asta. Și pacientul pleacă pe secții, deja la ei acolo, pe chirurgie sau pe alte specialități, unde el se tratează sau termină tratamentul și după aia se externează.

04:41 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și tu nu o vezi, în principiu. pacientul ăla nu o mai știi. Deja, dacă foarte tare te interesează acest subiect, nu mai poți vedea ce s-a întâmplat cu el. Și cam asta m-a cumpărat, așa, zic, foarte mult: faptul că ai finalitatea cazului, începutul, și tu vezi că cu adevărat ai ajutat omul acela, pentru că a fost într-o stare și a trecut fericit cu deja în altă stare, mult mai bună. Da, se întâmplă, ca și în orice specialitate, și a excepție, unde se întâmplă cazul să meargă mai prost, să meargă rău, sau depinde și de starea lui cu care vine el. Cam asta a fost drumul meu, așa, pe scurt, și alegerea specialității.

Cum decurge o zi din viața unui medic rezident/specialist pe Chirurgia Toracică? 05:19

05:19 dr. Cătălina Voinea: Spune-ne cum decurge o zi din viața unui medic, rezident sau specialist, pe această specialitate.

05:27 dr. Ruslan Șcarăbnîi: În principiu, foarte mult depinde de spitalul în care activezi. Pentru că, dacă este un spital care ține mai mult de boli cronice, atunci decurge un pic mai programat, mai cam știi ce ai de făcut. Și când ai un spital care are un profil de urgență, atunci de obicei apar momente la care nu te așteptai și decurge, poate să-ți lungească programul. tău. Dar, în principiu, cât tu ești rezident, întotdeauna ai o aripă, așa cum se zice, a puișorilor, cei care întotdeauna se pot ascunde.

06:02 dr. Ruslan Șcarăbnîi: „Eu sunt rezident, dar eu nu știu, întrebăm pe cineva mai mare.” Asta, în principiu, te salvează. Dacă ceva nu știi, poți să întrebi pe cineva și atunci te scoate din situație. Dimineața, ca de obicei, în funcție, iarăși, de spital: eu am ajuns, în principiu, la Iași, după aia am fost plecat în Franța, după aia am ajuns la Marius Nasta, terminând specialitatea, și cumva am fost pe mai multe spitale.

06:28 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și chiar fiind pe același profil, pe chirurgie toracică, diferă specificul un pic, că fiecare are coloristica sa, așa să zic. Dar de obicei cam programul se începe la 8 și se termină la 2:30; iarăși, în funcție de spitale, acest program poate să fie flexibil, poate să fie destul de rigid. Pentru că, dacă ți-ai terminat treaba și nu ai nimic de face, o jumătate de oră poți să pleci un pic mai repede, sau dacă vii mai devreme.

06:56 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar câteodată, când sunt intervențile programate, se poate veni și la 7:30, și la 7:00, ca să se reușească să se facă mai multe intervenții. În principiu, nu e un program fixat. În medicină nu cred că există vreodată program fixat. Pentru că, de obicei, când îți programezi ceva, nu știu, de familie, ceva personal, că trebuie să ajungi la ora 4:00, de exemplu, programul tău se termină la 3:00, de obicei nu reușești, cam rareori. Întotdeauna se întâmplă ceva exact în ziua aceea, să ieși la ora 4:00 sau la ora 3:00 sau la 5:00 sau la 7:00 și așa. medicină, cam asta e minusul, aș spune eu, că niciodată programul tău nu poate fi prevăzut 100%.

Atribuțiile unui medic rezident și alte detalii cheie despre lucrul în spital pe această specialitate 07:36

07:37 dr. Cătălina Voinea: Și ca și atribuții ce faci, propriu zis, ca și medic rezident?

07:41 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Atribuțiile cresc în funcție de capacitățile tale. Pentru că contează mult cu cine colaborezi în spital, cu ce medici colaborezi, și medicii au diferite adresabilitate așa să zic. Cineva are o adresabilitate mai înaltă, cineva are mai puțin. Și atunci, în funcție de asta, diferă și treaba. Cel care are mulți pacienți, multe internări, trebuie să dai din coate mai mult. Să ai, mă rog, să cauți și rezidenți mai mulți, dar totuși trebuie să îi știi pe toți. Practic, dacă faci parte dintr-o echipă, așa să zic, te primește cineva în echipa lui, deja ar fi bine să cunoști tot ce se întâmplă în echipa aceea și toți pacienții. Pentru că, cum se întâmplă?

08:24 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Alți medici care au nevoie de o informație despre pacientul acela, știind că tu colaborezi cu doctorul X, neapărat o să te întrebe pe tine, că ești cel mai accesibil, întotdeauna ești în spital, pe secție, întotdeauna te îmbărți aici și o să fii întrebat tu: de a: „Ce e cu pacientul acela? Ce se întâmplă cu el? Care este evoluția? Cum a ajuns? Ce s-a întâmplat? Ce ați făcut?”

08:44 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și, în principiu, tu ești biroul de informații, care dai întotdeauna, și inclusiv și asistentele. Că nu o să deranjeze medicul primar sau medicul specialist; în primul rând, la medicul rezident, care este problema. Dar trebuie asta de făcut, dar trebuie asta, și după aceea, dacă te depășește pe tine, te adresezi, deja deranjezi tu medicul tău, pe răspunderea ta. Ierarhie, ierarhie de astea care trebuie respectate, așa.

09:14 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și din atribuții, în principiu, deja principala atribuție a unui medic care lucrează pe chirurgie este, nu știu, cred că rezidenții mei mai mari, când râdeau de ăștia mici, de boboci: ar trebui să ne facem tatuaj aici pe mână. Pe mână era așa: foaie, pensă, comprese. Asta e atribuția medicului rezident.

09:14 dr. Cătălina Voinea: Până în ce an?

09:40 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu neapărat, nu, era o blumă. Da, da, da. Colegii mai mari erau destul de ok, am avut noroc de colegi foarte buni, cu care am crescut împreună și am învățat de la ei. Dar așa, ca un atu, în principiu: foaie, pensă, comprese. Asta e, practic, în toți anii. Pentru că, na, fiind echipa formată, medicul primar nu prea face el poaia. El deja a trecut prin rezidențiat, a făcut suficient, și acum: hai, faceți voi, cei mai mici.

10:11 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și atunci, în principiu, în primul rând, prima etapă în anul întâi: să înveți să faci o foaie corect, să completezi foaia, să strângi o anamneză corectă, pentru că contează anamneza. Și să poți corela problema cu care vine pacientul, ce se face acum la internare, ce este nevoie, ce se va face pe viitor, care este indicația, și la externare. Având toate acestea în cap, tu îți poți face o istorie, așa, aparte, în capul tău.

10:41 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Într-un fel, fiecare pacient vine cu istoria lui, în principiu, și trecutul lui, care, câteodată în acest trecut poți găsi un răspuns la problema pe care el o are, pe când pacientul nu corelează că neapărat de acolo se trage problema lui. Pentru chirurgia toracică, sunt pacienți care au avut sau au joburi în industria chimică sau lucrează undeva și ei nu-și dau seama că neapărat cancerul pulmonar sau alte probleme pot apărea de acolo. Și atunci istoricul contează, ca în orice specialitate contează anamneza.

11:18 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Deja, în funcție de cum evoluezi ca rezident, alții mai mari îți zic ca om. Și atunci, în evoluția aceasta, deja contribuțiile sunt tot mai mari. Pentru că, pe etape învățând, tu deja îți deleagă mai multă responsabilitate și medicul mai mare. Are încredere în tine. Pentru că această încredere nu poate să vină așa: te-a văzut, ochi frumoși, „a, tu ești bun”. Niciodată nu o să aibă încredere în tine. până nu o să demonstrezi asta.

11:53 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar aceasta se demonstrează de zi cu zi. Responsabilitate. Să fii interesat de ceea ce faci. Să întrebi și să răspunzi de ceea ce faci. Adică niciodată să n-o ascunzi sub preș. Dacă ai greșit ceva, neapărat să-i zici unui mai mare: „Uite, am greșit. Cum se rezolvă?” Pentru că e mai mare greșeala atunci când ai greșit și ai lăsat așa, și „las’ că trece, poate cumva”. Și se întâmplă ceva și cei am să nu înțeleg ce e cu el.

12:20 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cam asta. Dar deja, văzând doctorul că ești cointeresat, cu siguranță o să te lase și în plagă să faci mai multe. Dar prima etapă, am zis, este cu foaia. A doua, deja îngrijirea pacientului, ca să-i faci tot ce este necesar pentru investigarea lui. În principiu, rezidentul este ajutorul medicului. Cu cât mai multe probleme rezolvi tu, cu atât mai puține probleme are medicul tău cu care colaborează. Șeful tău. Înseamnă că tu ești un om de încredere.

12:53 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Mai puțin îl deranjezi, el este satisfăcut de tine și atunci în plagă îți permite mai multe și vede că îl ajuți. Adică trebuie cu adevărat să îl ajuți. Asta este ierarhia în chirurgie. Poate, cu părere de rău, undeva este: trebuie să aștepți rândul la masă, așa să zic. Pentru că începi de la masa aia mică, adică cu instrumentele. De la pensă. Trecem la pensă și comprese. Așa.

13:20 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cum să faci o masă de instrumente, ca să fie utilă, să dai tot ce este necesar în momentul intervenției chirurgicale. Și deja pe parcurs crești de la masa de instrumente. Poți trece mâna a doua, a întâi și tot așa. Deja să ajungi primul operator și medicul primar să fie al doilea, să te ajute pe tine într-o intervenție. Deja Dar asta pe parcurs, cum trec anii. Totul contează în timp. Nu neapărat că în anul trei poți trece în locul doi.

13:50 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu există așa ceva. Dacă ești bun, îți faci treaba bine, și în anul trei, și în anul doi poți trece la masa mare și să faci intervenții ceva mai mici. Nu neapărat că faci, nu știu, lobectomii sau altele.

Intervenții chirurgicale frecvente 14:05

14:03 dr. Cătălina Voinea: Care sunt cele mai frecvente intervenții?

14:07 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cele mai frecvente: primul este pleurotomia, cred, că inserția unui tub de dren. Asta ar fi ca primul ajutor. În primul rând, cred că se întâmplă în pneumotorax sau în pleureziile mari. Deja nu mai discutăm despre etiologie. Asta ar fi prima. A doua, cred că, ca frecvență, iarăși depinde de specificul spitalului, cred că ar fi toracoscopiile, cum este în chirurgia generală laparoscopiile. Se fac toracoscopii pentru diagnostic, pentru a elucida un diagnostic, pentru a face careva biopsii, pentru mai mult.

14:44 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și cred că pe locul trei, dar nu pot spune neapărat că am o ierarhie aceasta stabilită, dar cred că pe locul trei ar fi intervențiile deja pulmonare, cum sunt rezecțiile pulmonare, lobectomii, pneumonectomii sau rezecțiile atipice. Sunt mai frecvente decât celelalte. Cam asta ar fi așa, cele mai frecvente. Deja sunt probleme de perete toracic, de fracturi costale, dar acolo nu toate spitalele au posibilitatea să intervină pe fracturi costale.

15:15 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu toți statul cu care nu cumpăr aceste plăcuțe, așa, zic, de titan, cu care se pot fixa, ceea ce este de ultimă generație. Deja se inventează diferite metode aici.

15:15 dr. Cătălina Voinea: Fiind o specialitate chirurgicală, ne poți spune cam cât de solicitantă e din punct de vedere al programului personal, dacă poți să ai și o viață personală în afara spitalului?

15:45 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cu siguranță cred că poți să ai. În viața personală contează mult cât ești tu de organizat. Și pentru că am avut și colegi care cu o foaie, două să puteau toată ziua și până la 3-4. Sunt alții mai organizați, și-au făcut treaba și au plecat. Depinde de la zi la zi. Dar cu siguranță este ceea ce am discutat de la început: ceea ce ți-ai programat azi nu neapărat că se va întâmpla. Așa că întotdeauna lasă un moment de ăsta, că se poate amâna ceva și să nu reușești. Dar e ok. Adică nu pot să zic că a fost super solicitant, că am dormit numai în spital și mâncam și dormeam acolo.

Cât de solicitantă este această specialitate? (și despre timpul rămas pentru viața personală?) 16:34

16:32 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar iarăși, foarte mult contează în ce spital ești, specificul spitalului, cu ce pacienți colaborează, ce pacienți au ei, unde sunt amplasate secția sau compartimentul. astfel. Este o trăsătură importantă ca să vezi programul tău, cum se ajustează.

Provocări în Chirurgia Toracică (inclusiv despre locurile de muncă) 16:52

16:53 dr. Cătălina Voinea: De ce provocări te-ai lovit de-a lungul timpului pe această specialitate?

16:58 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Pe această specialitate, provocările, cred că în primul rând, primele, cele mai mici: era anatomia plămânului. Pentru că așa pare, parcă totul simplu, dar când dai la disecție, sau la de clămânii, acolo încep niște specifici, lucruri specifice pe care tu nu poți să le sesizezi la început. Nu înțelegi cam cum sunt toate vasele, se pare un conglomerat acolo și n-ar avea nicio logică. Dar cu timpul se elucidează.

17:29 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Doi, că în chirurgia toracică, dat fiind faptul că se fac incizii destul de mici și între coaste, nu este aceeași vizibilitate. de exemplu, în chirurgia generală sau altele, unde e mult mai larg și se vede, și mâna a treia, și mâna a patra vede foarte bine. Aici mai puțin asta se întâmplă Deja acum, datorită evoluției, câte sunt odectomile video-asistate sau toracoscopice, anume deja să permite fiind monitor, deja văd tot ce se întâmplă. în faptul.

18:01 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și atunci este ok, relativ, deja vizibilitatea este mult mai bună. Dar când sunt folosite metode deschise, adică așa, clasice, atunci vizibilitatea scade și cel care este acolo doar așa nu mai aude și câteodată, dacă se mai dă cineva la o parte, mai reușește și el să vadă ceva. Dar cam acestea sunt așa problemele. Și deja la sfârșit, cred că problema cea mare ar fi angajarea. Iarăși, chirurgia toracică fiind o chirurgie, nu să zic că e nouă, dar nu este atât de veche ca chirurgia generală.

18:40 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și provine dintr-o chirurgie, așa să zic, că s-a început la noi aici, în România, cu chirurgia tuberculozei; în principiu, de acolo a început dezvoltarea. A avut și o atitudine așa, mai delăsătoare, așa să zic. Investițiile au început să vină acum, că au înțeles că orice spital de urgență trebuie să aibă un chirurg toracic în dotare. A început și instrumentariul să fie mai performant, dar dacă este suficient de scump și atunci nu toate spitalele își permit.

19:12 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu toate spitalele au chirurg toracic sau, dacă au, au pe cineva care are competență, adică are a doua specialitate în chirurgie toracică, sau prima specialitate și lucrează în chirurgie generală. Și atunci cu angajarea e un pic mai dificil, ce ține să prinzi un post pe chirurgie toracică. Iarăși, depinde, depinde ce vrei să faci. Vrei să faci chirurgie mare, atunci este nevoie de spitale mari. Vrei să faci o chirurgie mai mică, atunci e suficient și un spital mai mic.

19:42 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Când nu ai nevoie pentru a pune un tub de dren, este suficient cu niște tuburi de dren tense și, na, ceea ce este și chirurgie în general, atunci poți colabora cu ei. Dar mai are și specificul său de instrumentar, care ar trebui să fie în dotare, dar nu toate spitalele îl au. Și atunci asta devine o problemă, cu spitalele și cu angajarea. Dar cred că și n-au specialități tot așa. Iarăși, orașele mari au concurs, e mai greu să te angajezi.

Oportunități de muncă în mediul privat și la stat 20:11

20:11 dr. Cătălina Voinea: La privat nu se poate? Nu există oportunități?

20:11 dr. Ruslan Șcarăbnîi: La privat, care este problema principală: este o chirurgie costisitoare. Nu toți pacienții își permit. Și atunci scorurile urcă foarte mult. Pacienți pentru care vorbim despre zeci de mii de lei. Ceea ce nu toți pacienții își permit. Și asta devine o povară pentru ei. Și atunci chirurgia toracică la privat se practică mai ales în București. În alte orașe nu pot să mă exprim.

20:46 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cel puțin, când am plecat eu atunci din Iași, practic nu se făcea la privat. Poate acum se mai face ceva, s-a mai schimbat, pot să greșesc. Dar foarte, foarte puțin. Adică se face privat. În București se face mult în privat, se lucrează. Sunt centrele acestea mari București stafilor care au chirurgi toracici și se face chirurgie mare. Dar iarăși, sunt pacienți foarte selecți, care își permit financiar să facă aceste intervenții.

20:46 dr. Cătălina Voinea: Da, și sunt curioasă: acum doar ce s-au postat listele cu locuri pentru rezidențiat și sunt locuri la chirurgie toracică. Și sunt curioasă ce fac majoritatea oamenilor care își aleg, după terminarea rezidențiatului. Unde se angajează?

21:34 dr. Ruslan Șcarăbnîi: În principiu, toți, cumva nu toți, dar iarăși, cum e norocul. Să o Pleacă. Să o Pleacă. Cea mai afectivă în Franța, UK, în Germania. Cam astea sunt destinațiile, în preceptul că e recreat, așa zic. Dar mai sunt și excepții. Mai pleacă și timp. Au depărți. În timp cu doi, aștepți până când ți se va elibera un loc. Altă soluție este să mai dai încă o dată rezidențiatul, dar pe altă specialitate, și atunci mai ai aceștia până îți iei specialitatea pe care o vrei, cu chirurgia toracică.

22:12 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar acum s-a pus limită la două, deci o dată poți să mai faci asta. Asta e, da. Și altă soluție: nu ești angajat pe post, ești angajat cu un contract PFA, cu care ești plătit cum ești plătit. Și atunci, datorită faptului că se dezvoltă și privatul, au început să apară locuri noi la privat, care iarăși e o ofertă pentru tineri. Dar totul depinde de ce vrei tu să faci. Vrei să faci chirurgie mare, atunci e greu.

22:42 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Adică trebuie să lupți mult, să dai din coate, și deja chirurgiile mici le poți face mai frecvent, în mai multe localități. Dar iarăși, unde nu te-ai duce, iarăși problema cu anestezia. Marea majoritate vin din chirurgie generală, știu să intubeze simplu. Adică cu... Aici, la chirurgia toracică, este specific, trebuie intubație selectivă. Și atunci nu toți anesteziștii au aceste aturi. Adică ar trebui toți, dar mai ales ăștia mai în vârstă nu dețin aceste competențe și au dificultăți la intubare.

23:19 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și atunci este o chirurgie grea. Plus că pe acest pacient, până îl intubezi, până îl operezi, e ca durată, durează mult mai mult intervenția. Și atunci într-o zi poți să faci mai puține intervenții față de... Faci mai mult scole ce ești, faci mai multe rezecții mici și care durează, mulți pacienți sunt intubați, e simplu de făcut și merge repede. Cumva, poți, în acest program, poți face mai mulți pacienți.

23:45 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Tu, ca chirurg toracic, ești așa un pic de un spin acolo, care avea și eu să-l părează. Din programul, mai ales dacă este un punct de iarăși de spital. Dacă vii într-un spital în care chirurgia toracică este ca în spitalul de pneumoftiziologie, la pneumofiziologie iarăși, unde este secția mare, atunci deja anestezia știe ce are de făcut și, în principiu, e ok.

Despre competențe ce pot fi obținute 24:11

24:11 dr. Cătălina Voinea: Mai sunt și alte competențe? Dar multe sunt și compartimente. Mai sunt și alte competențe practice pe care doar un medic pe chirurgie toracică le poate face?

24:21 dr. Ruslan Șcarăbnîi: În principiu, nu. Mulți medici de chirurgie toracică și au competențe în bronhoscopie, ca să poată face sau ajuta. De exemplu, este un ajutor pentru oameni să te zici, dacă nu dețin aceste competențe pentru o intubație selectivă, pentru urmărirea cazului, în cazul când faci rezecții anatomice și ai nevoie să urmărești dacă nu s-a făcut o fistulă, sutura acum pe bronșie sau...

24:49 dr. Ruslan Șcarăbnîi: În principiu, te-ar ajuta, dar dacă lucrezi deja ca rezident, nu te ajută asta, pentru că lucrezi într-un spital universitar, care are toate paleturi de ce ai nevoie, și medic pneumolog, și anestezist, și cel mai frecvent pneumologul face bronhoscopie și atunci tu nu faci lucrurile acestea. Dar dacă te interesează subiectul dat, este un program care trebuie făcut obligatoriu și, plus, că poți să... dacă te interesează, poți să mergi să mai faci în timpul tău liber bronhoscopie, în funcție de cum colaborezi cu colegii de pe specialitate sau de pe laboratorul de endoscopie bronșică.

Cărți must-have în specialitate 25:28

25:28 dr. Cătălina Voinea: Există ceva cărți care sunt neapărat necesare pentru această specialitate?

25:33 dr. Cătălina Voinea: Sau e mai degrabă hands-on, nu...

25:33 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Există cărți cumva de bază, așa să zic. În România, în principiu, este Coman, o carte în care rezecțiile anatomice sunt descrise, dar nu știu de ce, atunci, pe anii '60 sau mai târziu, când a fost scrisă, nu s-a prea actualizat, așa să zic, literatura. Au început să apară cărți noi, dar nu au fost introduse ca pentru examen și atunci rămân cele din anii '80-'60.

26:07 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar deja cei care primesc examenul, în principiu, îți cer TNM-ul nou, îți cer tot ce este nou, actualizat. Nu este neapărat în carte, dar tu trebuie să știi din altul cum este IRS-ul care are o carte a lor, acum îmi pare că n-o mai vând, pe societatea europeană. Pe urmă mai sunt peste europene care de acolo te inspiri, să le cumperi, care costă un pic mai scump, dar e o investiție tot pentru tine.

26:42 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Adică pentru ca să faci, să poți să studiezi la nivelul ultimelor, să zic așa, trenduri, ce se mai întâmplă la noi în țară și peste hotare. Pentru că nu ai părere de rău, din cauza bugetului, și nu numai chirurgia toracică se întâmplă asta, tehnologiile apar un pic mai greu sau mai selectiv. Și atunci este nevoie să te orientezi ce se întâmplă în exterior.

26:42 dr. Cătălina Voinea: Ai menționat la început că ai fost plecat în Franța, nu?

Oportunități de stagii în străinătate 27:15

27:19 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Da.

27:19 dr. Cătălina Voinea: Vreau să te întreb dacă este ceva ce se întâmplă rar sau e foarte ușor de ajuns acolo.

27:27 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dacă este dorință, se întâmplă foarte ușor. Nu neapărat că va trece aceasta ușor, dar poți să ajungi acolo. Nu e o problemă. Adică, dacă ai dorință, cred că se face asta. În principiu, am ajuns la început: eu îmi doream cumva, dar nu eram așa decis. Și într-o zi, mentorul meu, fiind tot școlit în Franța, revenind aici în România, a rămas cu careva relații și l-a apelat o prietenă, o colegă, fostă colegă, care are nevoie de rezidenți, pentru că ei, în specialitatea lor, la spitalul lor, n-au venit rezidenți anul acesta.

28:10 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și atunci a întrebat cine dorește. Și am zis că eu, cu un coleg, ne-am decis: da, vrem. Și am plecat într-acolo. Nivelul de franceză era ceea ce am învățat la școală. Am avut noroc că doamna care ne-a invitat, doamna doctor, este vorbitoare de limba română, și atunci cumva asta mi-a dat mai multă siguranță și încredere. Dar, adică, dacă îți pui asta în plan, să pleci... dar Vă recomand să plecați pe jumătate de an, măcar să vedeți cum e altfel.

28:42 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Adică să vezi ce se întâmplă, inclusiv nu neapărat din România, măcar să pleci în alt spital, care practică aceeași chirurgie, dar să vezi că se face poate altfel, au alte tradiții. Îți pare că e aceeași, dar diferă specificul. Fiecare este școlit, doctorii mai mari sunt școliți în diferite țări, și atunci asta îți permite să mai absorbi de la ei câte ceva nou. Chirurgia se fură, adică nimeni n-o să te ia de mânuță, ca pe copilul mic, să faci așa, așa, așa. Adică deja doar prin interesul tău și întrebările: „Da’ de ce ați făcut așa?”, „Da’ cum așa?”, „Da’ dacă făceam așa?”

29:20 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și atunci asta trebuie întotdeauna, de fiecare dată, să conștientizezi ce faci aici. Adică, dacă faci ceva, nu o faci mecanic, așa: că: „A, mi-a zis doctorul, ce să fac?”

29:31 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Înțelegi de ce ți-a spus să faci asta, exact asta și nu altfel. Și câteodată poți să realizezi la un moment dat că doctorul tău a greșit. Până la urmă, n-a făcut clipi în lume se face altfel. Și doar asta se vede doar prin comparație. Adică, știind cărțile, tu nu o să-ți dai seama niciodată de lucrurile acestea. Apar niște studii, dar când deja sunt implementate studiile acelea, vezi rezultatul, vezi ce se întâmplă, se întâmplă bine, nu se întâmplă bine.

29:57 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu neapărat, de exemplu, că în Franța este perfect, așa să zic, din punct de vedere tehnic. Câteodată ai noștri pot să fie mai buni la nivel tehnic, dar ca dotare nici nu se discută. Dotarea și organizarea sunt cel mai bine în exterior. Ce alte minusuri? Pacienții vin programați, vin pe listă, nu cum la noi: vine, nu vine, cum a apărut, „a sunat, hai să-l internăm”. Vin cu programare cu câteva săptămâni înainte, pacienții știu ce au de făcut.

30:33 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Vin la vizite, îi vede anestezia, îi vede chirurgul toracic, îi văd alte specialități dacă este nevoie, dacă se decide la acel consult preanestezic. Dar la noi frecvent se întâmplă cu pacientul: vine, „a, dar el are o problemă cardiacă”, l-a văzut cardiologul, „a, dar nu putem să-l operăm, trebuie să facă un tratament”. După aia se externează, iar vine. Tot asta ca de prezident. Poi, externe, internet, la un pacient poți să faci mai multe internări și mai multe externări și atunci e așa, e un pic incomod. Se trece. Nu e ceva grav. Doar trebuie să accepți și mergi înainte; nu te opuni și nu o să rezolvi nimic.

Minusuri în Chirurgia Toracică 31:13

31:13 dr. Cătălina Voinea: Că tot ai abordat subiectul ăsta cu comparația Franța–România: voiam să te întreb ce minusuri ai găsit în această specialitate, ce lipsuri există?

31:13 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Unde, la noi sau în Franța?

31:25 dr. Cătălina Voinea: La noi, la noi. La noi.

31:25 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Hai să zic așa: din punct de vedere social, mi-a lipsit foarte mult România. Pentru că, vrei, nu vrei, ești de aici. Cumva comunici mai ușor. Prietenii tăi sunt mai mulți aici. Acum te duci și, dacă ai noroc, mai mergi cu un coleg, sau ești singur, în principiu, să îți ieși pe partea socială. Dar nu ai timp așa de mult să simți aceste lipsuri, pentru că acolo programul se începe la 8 și se termină la 9, la 10, la 8.

32:01 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Asta, dacă ai noroc tare, să termini la 6 seara. Și atunci, în principiu, e un program de ăsta destul de greu, în care muncești toată ziua în spital, efectiv, nu ai, inclusiv mănânci tot acolo, în spital, și înapoi la muncă. Pentru că sunt programate, în principiu, intervenții, merg practic una după alta, și atunci tu ai un program, un traseu așa bine pus la punct, pe care merg deja urgențele și tot ce se mai întâmplă după orele 5-6, când se termină intervențiile programate și deja este nevoie de consulturi la alte secții.

32:38 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar iarăși, depinde de spitalul în care lucrezi, că unii au adresabilitate mai mare, alții mai puțin, dar oricum se muncește mult mai mult decât în România. În România programul este mai ușor, pentru că nu este așa bine calculat, să zic, numărul de seri. Concurența spre sală sunt mai mare și atunci echipa ta poate să nu opereze neapărat în fiecare zi și, poate să, din anumite dificultăți, pacientul nu este bine pregătit sau se poate amâna, și atunci tu stai și faci alte chestii mai mici pe secție și, în principiu, te eliberezi la ora care este conform contractului.

33:18 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar în Franța asta nu prea este, conform contractului nici nu există. Adică chiar și cei mari pleacă la 5-6 seara, și rezidenții și tinerii specialiști rămân până la 8-9. Pregătesc pacienții pentru a doua zi, să-i vadă, să comunici cu ei, să vadă în spital alte consulturi, și atunci programul chiar se lucrează mult. Adică ai programul, trag de tine, toți banii pe care crezi că îi primești îi lucrezi pe toți, sigur. Nu primești nimic gratis.

33:52 dr. Cătălina Voinea: Probabil așa și ajungi să te descurci cu bugetul, pentru că practic trăiești acolo și nu ai timp să-ți mai faci altceva pe care să-i cheltui.

33:52 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Da, da, da, da. Alimentația este practic de acolo. Deja, dacă ai ceva în chestiați care weekendurile, cum îți e norocul, câteodată sunt libere, câteodată nu, și iarăși nu reușești. Dar în funcție de spital: dacă sunt spitale care fac transplanturi, atunci e și un program mai greu, pentru că poți să pleci noaptea și dimineața la prima oră și să vii iarăși.

34:26 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Că atunci când te sună, atunci este. Deja unde nu sunt transplanturi și urgențe, cumva e mult mai programat și lucrurile merg mai calculat, dar tot se întinde, vrei, nu vrei. Adică și tempoul acesta francez este că, dacă, să zic așa, dacă dorește în principiu ar putea termina munca la 5-6. Dar din cauză că ei mai fac pauze, mai discută, viața socială, personală, că la ei practic acolo e și familia, și casa, tot e acolo din cauza serviciului acesta. Și cumva e foarte real, de fiecare dată: „Băi, de ce voi nu vă grăbiți să mergeți acasă? Voi nu vreți acasă? Deci Ce facem noi acum?”

35:07 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Suntem, suntem, suntem, mai râdem, mai ne uităm la niște glume pe net, așa e tempoul lor de muncă, mai lin, așa, mai... Noi suntem mai agitați, cred, ca trăsătură.

Cea mai mare satisfacție în specialitate 35:23

35:22 dr. Cătălina Voinea: Care e satisfacția cea mai mare pentru tine în această profesie?

35:22 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Da. Când pacientul merge bine. Ai făcut ceva și îi merge bine și îți mulțumește că l-ai ajutat și, adică, vezi fericirea lui și a familiei, că chiar l-am ajutat. Adică a venit într-o stare deplorabilă și acum, uite, că i-am rezolvat problema, a mers bine, nu are complicații. Asta cred că este cea mai mare satisfacție. Cum am zis de la început, finalitatea aceasta: că uite, rezultatul era așa, uite, acum e așa. E bine.

35:58 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Asta este cea mai mare întâlnire. Și deja, în funcție de chirurgie, mai este și satisfacția aceasta a manevrelor pe care le faci. Adică că ai făcut ceva nou și asta a mers bine, că ai încercat ceva nou sau a fost ceva care... Acum mai ai făcut și atunci: tot am făcut. Am făcut așa și a mers bine și am văzut aceasta. Asta este o satisfacție majoră.

Sfaturi pentru medicii rezidenți 36:28

36:26 dr. Cătălina Voinea: Am mai avea două întrebări pentru tine, și anume: ce sfaturi ai pentru viitorii medici rezidenți care urmează să dea examenul și ce sfaturi ai avea tu pentru cei care urmează să intre la medicină acum?

36:38 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Pentru medicii rezidenți: înainte să alegeți această specialitate, trebuie să aveți în cap un plan, așa să zic: Da, eu nu neapărat o să se împlinească, dar cât de cât să știi unde vrei să ajungi. Să nu te tenteze doar sporul care este, pentru că iarăși, în funcție de spital, acest spor diferă, unul e mai mare, unul e mai mic. Toți știu că, dat fiind faptul că chirurgia toracică vine din chirurgia tuberculozei, acolo este sporul acela de până la 55, până la 85.

37:13 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și iarăși, vin în funcție de spital, unii plătesc sporul maxim, alții nu plătesc, și atunci să încerci punctuația de aceasta. Dar, cum era, pot spune acum așa: banii vin, banii pleacă, important e ce vrei tu cu adevărat. Să știi unde vrei să ajungi. Încercați să plecați în alte spitale, în alte centre universitare, ca să vedeți ce se întâmplă exact pe profilul vostru. Ca să vă dați seama unde vă aflați, ce se întâmplă în acea specialitate, să fii competitiv, să faci lucrurile conștient, să fiecare manevră.

37:50 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Chiar dacă ai făcut-o de 100 de ori, de fiecare dată să o conștientizezi, să analizezi. Merge bine, merge prost. Pentru că în chirurgie trebuie întotdeauna să analizezi, ca la urmă să-ți dai seama ce merge bine și să faci așa cum crezi tu că merge bine. Pentru că chirurgia, până la un moment dat, este foarte subiectivă. Da, sunt niște protocoale, dar până la urmă contează mult capacitățile tale, ce poți face tu, cum vezi tu rezolvarea la această problemă.

38:18 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Pentru că doi medici pot vedea rezolvarea aceleiași probleme diferit. Și atunci tu trebuie să prinzi de la toți și să faci așa cum crezi tu că e corect. Dar totuși să te conduci după protocoale, că altfel malpraxisul e aproape. Nu trebuie chiar să faci chiar cum vrei tu. Să fie niște limite. Și ceva pentru rezidenți.

38:48 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Să fii comunicativ. Să știi că o să ai șuturi în fundar asta, să nu te distriere, „aoleu, ce e, gata”. e. Totul este trecător. Și nimic așa care să te... Să ai un țel bine pus. Să mergi înainte. Și ăștia care, așa, se aud sunete acolo în background, doar să nu sunt. Treaba ta. Că întotdeauna o să fie cineva care o să te încerce să... Inclusiv din mentorii tăi, cu care totodată poți să nu fii compatibil cu el.

39:17 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și îți recomand să schimbi mentorul, să schimbi centrul. Dacă nu te aranjează ceva, În ziua de azi nu cred că e un motiv să te ții legat neapărat de centru. Pentru că la sfârșit ai ajuns cu nesatisfacție: din cauză că nu te-ai înțeles cu mentorul, ai obținut poate mai puține competențe. Și atunci, practic, ai pierdut acești ani în zadar. Dar viața nu mergi, pierzi anii ăștia. Mai ales că faci șase ani de chirurgie, te pierzi.

39:45 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Așa. Și pentru tinerii care vin la medicină: să gândească bine. Să se aștepte la ca el o să fie ultimul cel posibil care o să se căsătorească. Cel Ultimul care o să aibă casă, mașină, dacă nu are susținere din partea familiei. Pentru că salariul vine mult mai greu decât la colegii tăi care au intrat la finanțe, la bănci, care au intrat la, nu știu, un management, nu știu de care. O să fie un pic așa, mai...

40:15 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Dar aș ia frumusea asta în felul să. Trebuie să fii decis că vrei asta neapărat și să-ți asumi greutățile acestea. Pentru că posibil să ajungi la un moment dat să simți că nu ai satisfacția cei la efortul care l-ai depus. Dar după aia te consolezi așa un pic cu această idee și mergi mai departe și o să fie bine. Și vă recomand iarăși, și că tinerii întotdeauna să mergeți peste hotare, să vedeți ce se întâmplă acolo.

40:45 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Nu neapărat să rămâneți acolo, dar să știți că se poate fi și altfel. Să vă schimbați, spre, să aduceți ceva nou de acolo și să implementați aici, acasă. Cred că este important. Pentru că, învățând așa până în anul 3, credeam, așa eram, din propria experiență, într-o bulă, așa să zic: că se face asta și se face destul de bine și facem ca în toată țara. Am fost la congres și, în principiu, eram tot de ok.

41:16 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Și când începi să pleci acolo, acolo vezi lucrurile: uite că se mai poate așa, lucrurile merg și așa, sunt și alte tehnologii, se mai poate aborda și altfel aceeași patologie. Și atunci asta îți permite să-ți lărgești orizonturile și să vezi mult mai clar lucrurile. Și, plus, să fii deschis întotdeauna la tot ce este nou. Nu să fii crispat, așa, că ai văzut la doctorul tău numai într-un fel și gata.

41:42 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Asta este cea mai bună soluție. Nu. Întotdeauna să fii deschis la ceva nou, că te ajută. Și la tinerii care merg la universitate, cred că este programul Erasmus, care e perfect. Adică mai bun de atât: să atingi alte specialități și să ai cât de cât o bursă care îți permite financiar să reziști acolo.

(Eroare conexiune, ne cerem scuze) 42:00

42:03 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Vă recomand Erasmus. Ajută, chiar. Ok. Mai sunt și bursele acelea, IFMSA, care sunt foarte utile. Nu sunt ca Erasmus, pe șase luni. Sunt și din alte țări și au fix aceeași barieră de limbă în țara în care vii tu, și cumva vă înțelegeți prin semne, prin asta, de la început un cuvânt, două, trei, se lipesc mai mult, începi să vorbești o frază, 2-3 și tot așa.

42:31 dr. Cătălina Voinea: Super. Păi, fiindcă am ajuns la final, vrem să-ți mulțumim că ai venit și că ți-ai luat din timp ca să vii să vorbești despre experiența ta pe chirurgie toracică și că vrei să aduci puțină lumină în sufletele celor care urmează să dea examenul de rezidențiat acum, și sunt convinsă că o să fie profund impresionați și o să le placă maxim ce ai spus astăzi, pentru că mie, cel puțin, mi-a plăcut. Și de aceea îți mulțumim în numele întregii echipe.

42:57 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Cu drag, și succes la examen pentru cei care vin din urmă.

42:57 dr. Cătălina Voinea: Super. O seară plăcută atunci.

42:57 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Mersi mult. Succes cu proiectul și numai bine.

42:57 dr. Cătălina Voinea: Mulțumim. La fel și ție. La revedere.

42:57 dr. Ruslan Șcarăbnîi: Mersi. Pa, pa, pa.