Grile-Rezidentiat.ro Toate specialitățile Platforma de grile →

Medicină · Date solide

Rezidențiatul de Neurochirurgie — cum e, realist

Varianta fără poleială despre rezidențiatul de Neurochirurgie: cui i se potrivește (și cui nu), cum îl descriu rezidenții reali (n=16), pragul național de intrare pe 5 ani și 2 episoade de podcast cu specialiști.

Medicină

Rezidențiat pe Neurochirurgie — cum e, realist

Date solide

Cui i se potrivește

Ți se potrivește dacă ai pasiune pentru anatomie și precizie și o rezistență fizică și psihică ieșită din comun. E vârful manualității, cu mize uriașe la fiecare caz.

Cui nu prea i se potrivește

Mai puțin pentru cine intră pentru prestigiu — drumul e brutal (5 gărzi/lună, urgențe de traumatism cranian, salariu mic la start) și riscul de burnout e real. Posturile de stat sunt rare, așa că mergi unde poți opera.

📊 Cum o descriu rezidenții · studiul „Experiențe în Rezidențiat” · n=16 răspunsuri pe această specialitate
Satisfacție generală (mare = bine)3.9/7
Calitatea îndrumării (mare = bine)3.2/7
Atmosfera de lucru (mare = bine)3.6/7
Gărzi — cât de adecvate ca număr (mare = bine)3.2/7
Program — cât de rar stai peste ore (mare = bine)3.2/7
Volum zilnic — cât de sustenabil (mare = bine)4.0/7
Și-ar recomanda rezidențiatul? 5.5/10

Toate pe scala 1–7, unde mai mare = mai bine (inclusiv volumul de muncă: gărzi adecvate, rar peste program, volum sustenabil). Cifre descriptive, nu garanții — corelație ≠ cauzalitate. Poți citi comentarii reale de la medici, pe specialitatea aceasta, în studiul în derulare „Experiențe în Rezidențiat” (necesită cont pe grile-rezidentiat.ro).

🎧 Vizionează un episod de podcast cu un medic rezident pe această specialitate
  • dr. Cristian Kakucs — episodul #28YouTube
  • dr. Matei Baltac — episodul #95YouTube
Citește transcrierea ↓
📈 Pragul național de intrare în rezidențiat · intrare la punctaj mic
56256556156457120212022202320242025
571în 2025 · pe 5 ani: 561–571. „Național” = cel mai mic punctaj de admitere pe centre în anul respectiv (categoria „pe post” nu e inclusă)

Specialitate deficitară — cel mai mic centru se ocupă aproape de pragul de promovare.

Vezi pe oraș, pe ani → g-rezi.ro/trends
Mai multe: date de pregătire, fapte verificate, potrivire

Profilul spre care înclină specialitatea

  • Mod de gândire: la mijloc, echilibrat
  • Acțiune vs. reflecție: înclină spre manualitate, proceduri, intervenții
  • Toleranță la incertitudine: înclină spre toleranță la incertitudine și încărcătură emoțională
  • Contact uman: la mijloc, echilibrat
  • Stil de viață: înclină spre ritm intens, gărzi multe, program imprevizibil

Orientativ, din logica de potrivire a testului — nu un verdict.

Date de pregătire

  • Durată de pregătire: 6 ani
  • Tip de specialitate: clinică
  • Spor de specialitate: până la 50%, nivelul efectiv se stabilește per spital
  • Locuri la concurs (nov. 2025): 31 (sursă)
  • Recunoaștere în UE: da, automată (Directiva 2005/36/CE)

Fapte verificate despre pregătire și practică

  • Curriculumul recomandă explicit cursurile EANS, notând că devin o cerință de practică în majoritatea țărilor UE. (sursă)
  • Baremul operator e condiție de admitere la examenul de specialist; neîndeplinirea duce la prelungirea stagiului (max. 18 luni) sau excludere. (sursă)
  • RSN + SNR au elaborat primul ghid național de tratament în stroke (anunț 2026). (sursă)
🔗
Ultimul punctaj de intrare la Neurochirurgie: 571 (2025).
Locul tău se decide la concurs — punctul tău de start e azi.
Începe pregătirea cu grile →

Din podcast: „Rezi pe Neurochirurgie” — transcrieri complete

2 episoade · transcrieri editate (clean verbatim) după înregistrarea audio · actualizat la

Alege un episod ca să citești transcrierea.

Rezi pe Neurochirurgie · Episodul #95

dr. Matei Baltac — medic rezident anul 2 pe specialitatea neurochirurgie (la data înregistrării)

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Matei Baltac, medic rezident anul 2 pe specialitatea neurochirurgie.

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în martie 2025). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Trebuie să știi de ce, de ce treci cu acul prin stratul ăla, de ce faci puncția aia, de ce te lovești de acolo, ce se poate întâmpla. 09:50
  • Aici, din nou, contează foarte mult mediul, cu cine lucrezi și cât de multă încredere au și ceilalți față de tine. 24:35
  • Abordul în sine, cum tu intri în creier, pe unde, care e cel mai bun traiect, cum manageriezi spațiul super închis, totul e mult mai redus. 44:29
Transcrierea completă (32 de capitole · 10.310 cuvinte)

Intro puțin diferit 00:12

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine v-am regăsit la un nou episod din podcastul Grile-Rezidentiat.ro. Ne vedem după un început de an foarte productiv în cadrul echipei noastre și cu foarte mult entuziasm. Ne-am gândit să facem un intro puțin diferit de data aceasta. Voi știți deja obiectivul nostru de a acoperi toate specialitățile medicale, chirurgicale și paraclinice. Ei bine, mai avem în jur de 20 de episoade și vom finaliza pentru a doua oară acoperirea tuturor programelor de medicină din România. De aceea, vă invităm să ne trimiteți un mesaj privat pe Instagram sau să ne scrieți pe e-mail recomandările de medici pe care v-ați dori să-i vedeți live în podcastul nostru.

00:43 dr. Cătălina Voinea: În acest moment, căutăm medici pe genetică medicală, geriatrie, neonatologie, nefrologie, radioterapie, chirurgie vasculară, epidemiologie, igienă, medicină de laborator, medicină legală, medicină nucleară, microbiologie medicală și sănătate publică și management. Dacă îți vine în minte cineva anume, dă-ne un semn. Acum să începem episodul de astăzi, unul foarte așteptat.

Introducere dr. Matei Baltac 01:09

01:10 dr. Cătălina Voinea: Discutăm cu dr. Matei Baltac despre neurochirurgie. Să-i dăm drumul. Operat în echipă mare sau preferi o echipă restrânsă?

01:17 dr. Matei Baltac: Echipă restrânsă, clar. De ce? Pentru că poți să înveți mult mai multe chestii, lucrezi mult mai mult one-on-one: chirurgul mare, rezidentul și eventual sau rezidentul mare, chirurgul mare și rezidentul mic. Deci, clar, cel puțin pentru început. Poate mai târziu crești la o echipă mai mare. Dar mi se pare clar echipa mai mică la început.

01:17 dr. Cătălina Voinea: Extrovertit care vorbește cu toată lumea sau introvertit concentrat?

01:43 dr. Matei Baltac: Introvertit în mediul privat, extrovertit la spital, nu am ce face. Trebuie să vorbesc.

01:43 dr. Cătălina Voinea: Ha! Deci tu ești introvertit?

01:51 dr. Matei Baltac: Destul, așa, prietenii mi-ar spune că nu, dar mie mi se pare că sunt destul de...

01:51 dr. Cătălina Voinea: Te-ai adaptat.

01:51 dr. Matei Baltac: Da, mi se pare că mă adaptez. Și la spital, mai ales, unde mi se pare că trebuie să fii neapărat extrovertit, mai ales când vorbești cu pacientul, să fii cât mai degajat, să explici, să existe comunicare. Clar, lucru care mie mi se pare că de multe ori nu prea se vede. Poate n-am văzut-o eu, din practica mea, dar nu zic numai de neurochirurgie, zic în general.

Facultatea de medicină antrenează studenții să devină bufnițe de noapte? 02:14

02:15 dr. Cătălina Voinea: Persoană matinală sau bufniță de noapte?

02:17 dr. Matei Baltac: Bufniță de noapte, din păcate. Eu! Și spitalul chiar m-a antrenat să mă trezesc dimineața, să încep devreme, să mă duc devreme, dar greu.

02:17 dr. Cătălina Voinea: Crezi că facultatea de medicină fix asta face, antrenează studenții să fie bufnițe de noapte?

02:36 dr. Cătălina Voinea: Și să rămână cu această problemă.

02:36 dr. Matei Baltac: Foarte mulți colegi de-ai mei erau mai degrabă bufnițe de noapte. Acum nu știu dacă neapărat facultatea avea o contribuție la asta. Contează foarte mult programul pe care l-a avut fiecare la liceu, pentru că unii poate au făcut liceu doar de dimineața. Erau obișnuiți după aia ca facultatea să fie de dimineața, dar programul ăsta separat la facultate, orele segmentate, mi se pare că cam contribuie, te cam obosește.

02:36 dr. Cătălina Voinea: Ok. Mic dejun copios înainte de gărzi sau ronțăieli pe fugă toată ziua?

03:06 dr. Matei Baltac: Mic dejun copios, clar. Dacă aș putea, aș mânca super bine dimineața, și nu neapărat înainte de gărzi, dar și înainte de zile obișnuite, înainte de operații, la fel aș mânca. Dacă nu, ronțăi cât de mult pot, dar prefer mic dejun copios.

03:06 dr. Cătălina Voinea: Nice. Bun. Mi se pare că oricum îți dă și o oarecare disciplină, decât să fii mereu pe fugă să mai ronțăi ceva sau așa.

03:06 dr. Matei Baltac: Și asta, da. Și de specialitatea pe care ți-o alegi, cât de haos e totuși.

03:33 dr. Matei Baltac: Și te ajută și cu disciplina și e un mic backup, pentru că niciodată nu știi ce se întâmplă la spital. Ajungi bine. Acum, strict vorbind de gărzi, cu atât mai mult nu știi ce se întâmplă. Poți să intri în sală la ora 12, poți să ai deja o sală poate programată de dimineață, poți să mai intri într-o sală după, poți să ieși la 7 seara, nu știi ce se întâmplă. Deci în gărzi, cu atât mai mult.

03:33 dr. Cătălina Voinea: Ți s-a întâmplat vreodată să-ți facă rău?

03:54 dr. Matei Baltac: Da.

03:54 dr. Cătălina Voinea: Serios?

03:54 dr. Matei Baltac: Da.

03:54 dr. Cătălina Voinea: După cât timp de stat în picioare?

03:58 dr. Matei Baltac: Nu chiar așa de mult timp, cred că eram foarte obosit. Când am început oricum rezidențiatul, aveam așa o mică frică în mine: cum o să rezist la statul în picioare?

04:05 dr. Matei Baltac: Sunt o persoană chiar destul de slabă, în ultima perioadă n-am avut-o deloc cu sportul. Când eram mic ce mai făceam sport, dar după aia nu, și se vede direct pe mine. Adică nu. Și mă gândeam: mă, dar cum o să reușesc să stau atâta în picioare?

04:17 dr. Matei Baltac: Clar, asta voiam să fac, dar am zis oarecum. Și n-a fost probleme la început, chiar a fost ok, mai ales că ești concentrat, ești atent, una-alta, merge, merge treaba. Dar l-am pățit de două ori, cred că s-a adunat oboseala, efectiv. Cum? M-a luat prin surprindere. Deci au fost alte dăți în care am stat multe, multe ore în picioare și din două ore, la anumite zile, m-a luat amețeala. Deci cred că doar ceva oboseală acumulată, altceva nu prea se justifică.

04:45 dr. Cătălina Voinea: Bun, acum că am spart gheața, să-ți urăm bine ai venit oficial în podcastul Grile-Rezidentiat.ro.

04:45 dr. Matei Baltac: Mersi de invitație.

04:45 dr. Cătălina Voinea: Și îți mulțumim că, nu știu, ți-ai luat un pic din timpul tău să vii până aici la Craiova și să oferi din experiența ta, pe care o ai până acum acumulată, celor care se gândesc să urmeze neurochirurgie pe viitor.

04:45 dr. Matei Baltac: Eu sper să ajute chestia asta.

04:45 dr. Cătălina Voinea: Păi, bănuiesc că ăsta e și scopul.

04:45 dr. Matei Baltac: Da. Chiar sper să ajute.

Cum a început această călătorie, își dorea de la bun început să facă neurochirurgie? 05:14

05:11 dr. Cătălina Voinea: Aș vrea să începem să ne povestești un pic cum a început această călătorie pentru tine, dacă de la bun început îți doreai să devii neurochirurg sau a venit pe parcursul facultății.

05:11 dr. Matei Baltac: De la bun început. Prin clasa 11 am început să învăț pentru admitere. Mi-am zis că vreau să dau la medicină. Pe la finalul clasei a 10-a am zis ok, cam vreau să dau la medicină. Am vorbit cu părinții, una-alta, ok.

05:37 dr. Matei Baltac: Clar, ăsta era parcursul. Ei nu m-au împins. Au zis: faci ce vrei. Ei s-au bucurat foarte mult când am ales chestia asta. Și am început să învăț. Printre primele capitole în faimosul manual era sistemul nervos. Și când am început eu să citesc acolo mai amănunțit de sistemul nervos, una-alta. Da, prin anatomie mai trecusem de-a lungul anilor, dar strict amănunțit. Și mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult organizarea, ideea în sine. Nu știu, a fost ceva, a fost un click în momentul ăla, ceva m-a prins.

06:06 dr. Matei Baltac: Și am zis, deci primul gând încă în chestia asta, am zis: eu fac neurochirurgie. Citeam, efectiv, din manual. Nu neurochirurgie, neurochirurgie. Nu, efectiv, ăsta a fost primul gând. Eu fac neurochirurgie. M-am dus la părinți și le-am zis: uite, eu am citit de așa sistemul nervos. Eu fac neurochirurgie. Fără să mă gândesc la nimic, că nu știam ce înseamnă neurochirurgie. N-am avut contact cu spitalul, n-am avut background medical în familie, nimic, nimic, nimic. Deci eu am zis că vreau să fac neurochirurgie.

06:36 dr. Matei Baltac: Și au trecut anii, au trecut anii, au trecut anii, au trecut anii, au fost neurochirurgie. Și am încercat cumva să elimin chestia asta din cap. M-am gândit: măi, eu sunt foarte fix pe asta, dar nu știu, efectiv, cu ce se mănâncă. Prin anul 2 mi-am făcut eu prima practică, efectiv, pe neurochirurgie. Am văzut asta, am fost fascinat, mi-a plăcut, ok?

06:51 dr. Matei Baltac: Dar, nu știam, e o diferență între să vezi cum se operează și să, efectiv, să pui osul la treabă, să vezi prin ce a trecut persoana respectivă ca să ajungă până în punctul ăla. Și e o diferență foarte mare asta. Și atunci am zis: ok, hai să vedem, elimin neurochirurgia, să mă uit și eu stânga-dreapta, să nu fiu tunnel vision într-o direcție, văd doar neurochirurgie. Am încercat diferite clinici chirurgicale. Mi-au plăcut, le-am apreciat, super ok, frumos, dar nimic nu-mi dădea click-ul la cum îmi dădea neurochirurgia. Citeam ceva de neurochirurgie, acolo eram ochi și urechi, eram focusat pe chestia asta. După care a venit rezidențiatul și m-am gândit la fel: ce fac?

07:36 dr. Matei Baltac: Aleg chestia asta până la urmă? N-aleg chestia asta? Ok, dar zic: măi, eu asta mi-am dorit dintotdeauna, trebuie să merg mai departe. Până la urmă există oricum varianta în care poți să-ți schimbi specialitatea. Deci, worst case, o schimbi. Dar să intru în rezidențiat fără să fie asta, tot ce mi-am dorit eu până acum, prima opțiune, mi se pare, m-aș simți puțin prost. Mă gândeam cum m-aș simți după, dacă aș alege în momentul ăsta altceva. Și zic: mă, cred că aș regreta puțin, dacă n-aș alege neurochirurgie. Mă duc eu înainte și vedem ce se întâmplă. Și a fost ok. Cel puțin până acum e ok.

Ce nu spune nimeni despre neurochirurgie? 08:08

08:08 dr. Cătălina Voinea: Ce ți se pare că nu spune nimeni despre neurochirurgie înainte să intri și ție ți se pare efectiv vital, ce ai fi vrut și tu să știi înainte să intri? Pentru cei care poate nu au fost la fel de pasionați ca tine. Poate cei care o să ajungă dintr-o oarecare greșeală sau dintr-un ceva de moment atunci, în fața repartiției, care o să-și aleagă neurochirurgie. Aș vrea să le zici ceva ce nu spune nimeni.

08:32 dr. Matei Baltac: Că e frumoasă. Mie nu mi-a zis, poate 96% din persoane mi-au zis că nu e ok. Așa. Clar, nu e ok. 10% din persoane mi-au spus că e ok, dintre care una dintre persoanele respective nu era neurochirurg. Deci, din punctul meu de vedere, să aibă răbdare, să vadă despre ce e vorba dacă își aleg neurochirurgie și să nu se oprească în primul perete pe care îl văd și scrie neurochirurgie.

09:00 dr. Matei Baltac: Că nu aia înseamnă neurochirurgie. E o chestie super vastă: să se uite stânga-dreapta, să vadă cum e în afară, să vadă cum e la noi, să se uite. Și după să-și facă o idee, dacă chiar rămân pe asta mai departe sau nu. Cred că chestia asta poate să fie și general valabilă, dar mi se pare că în neurochirurgie, mai ales și din propria experiență, se aplică foarte mult. Nu, să nu se oprească la primul perete, pentru că poate să fie frumoasă. Atâta timp cât le place patologia respectivă, vor și ceva chirurgical, poate să fie foarte frumoasă, din punctul meu de vedere, clar.

Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfaturi și-ar da? 09:29

09:29 dr. Cătălina Voinea: Dacă ai putea să te întorci în timp, acum câțiva ani, ce sfaturi ți-ai da pentru când ai intrat tu prima dată, în primul an de rezi?

09:29 dr. Matei Baltac: Să citesc mai multă teorie. Clar. Întotdeauna, cred că mi-aș putea da sfatul ăsta în continuu.

09:29 dr. Cătălina Voinea: De ce crezi că contează? Teoria? Da, în primul an de rezidențiat, faceți ceva anume?

09:50 dr. Matei Baltac: Pentru că orice act pe care îl faci, fie că faci o puncție, fie că înveți o sutură sau poate deja știi să faci suturi, trebuie să-l înveți logic. Trebuie să știi de ce, de ce treci cu acul prin stratul ăla, de ce faci puncția aia, de ce te lovești de acolo, ce se poate întâmpla. În momentul în care tu ai controlat teoria, automat poți să... te ajută cel puțin să te controlezi și în practică.

10:12 dr. Matei Baltac: Nu știu, ajungi la o puncție, ajungi la ceva, poate ajungi într-un vas. Nu te panichezi imediat că uite că acolo sunt, ce fac, sau așa. Stai calm, înțelegi, trebuie să înțelegi mediul în care lucrezi. De asta eu m-aș sfătui pe mine să citesc mai mult. Nu am citit suficient de mult cât voiam să citesc, trebuie să fac lucrul ăsta și în continuare. Asta și făc și atunci. Citește mai mult, învață mai multă teorie. Clar, lucrul ăsta.

10:33 dr. Matei Baltac: După teorie vine practica, nu poți să faci practică... ok, facem ca maimuțele. O învățăm că, na, până la urmă, să înveți o sutură sau să faci o puncție, poți să te uiți la cineva cum o face de 100 de ori și începi și tu, te ajută, și o faci. Dar nu înțelegi nimic din ea. Sau înveți așa câteva chestii, că trec prin niște straturi, și atâta.

10:50 dr. Matei Baltac: Dar fiecare gest are ceva în spate și mi se pare că un chirurg neapărat trebuie să știe chestia asta, oricât de mic ar fi. Am învățat chestia asta în rezidențiat, plecasem foarte puțin cu gândul ăsta de logică, mi-a fost dezvoltat mai ales în primul an și, dacă m-aș întoarce, asta mi-aș spune: citește mai mult, învață mai mult partea asta teoretică, ca după să poți să o cuplezi cu partea practică, măcar văzut, și după, când ai ocazia, să și pui mâna.

Cum l-a schimbat rezidențiatul? 11:14

11:14 dr. Cătălina Voinea: Cum se pare că te-ai schimbat tu ca om față de ce erai în facultate și ce-a făcut rezidențiatul din tine?

11:22 dr. Matei Baltac: Pentru că totul este nou. Da. În primele luni de rezidențiat eram destul de obosit, deci, clar, ideea de bufniță de noapte s-a schimbat. Pentru că acum deja am un mic...

11:22 dr. Cătălina Voinea: O rutină.

11:22 dr. Matei Baltac: Da. În care pot să mă trezesc dimineață, tot nu-mi convine să mă trezesc dimineață, dar...

11:22 dr. Cătălina Voinea: La cât te trezești?

11:22 dr. Matei Baltac: Deci acum pe la șapte și un pic, șapte mă trezesc, cam așa. În primele luni de rezidențiat, chiar pe la șase mă trezeam. Cinci cinzeci îmi suna ceasul, da.

11:22 dr. Cătălina Voinea: De ce?

11:50 dr. Matei Baltac: Voiam să ajung cât mai repede în spital, după care ușor, ușor am obosit pe parcurs. Am obosit puțin și acum contează și de la spital la spital cum își începe fiecare secție, fiecare spital, programul operator. Unii încep la opt jumate, unii încep la opt, unii la șapte jumate, depinde. Și chestia asta poate să influențeze.

12:11 dr. Matei Baltac: Acum la fel, dacă avem, de exemplu, unde mă aflu momentan, dacă avem un pacient, trebuie să intrăm în sală, la șase și un pic sună telefonul. Pentru că e mai devreme de raport, se începe programul operator. Deci depinde puțin, dar un șapte ar fi o medie. Șase jumate, zic, depinde dacă e ceva de făcut, dacă e de intrat în sală mai devreme; dacă nu, șapte, profit de timp. Dar, clar, ce a schimbat la mine, deci, ideea de bufniță de noapte,

12:37 dr. Matei Baltac: pentru că acum mă pot trezi singur pe la opt, șapte și ceva, opt, că mă culc eu la loc și așa, e partea a doua. Dar pot să mă trezesc și să fiu funcțional în partea aia. Am devenit mult mai atent la multe chestii. Mi-a dezvoltat foarte mult logica, exact cum spuneam mai devreme. Asta e o chestie care mi-a plăcut la chirurgie: logica, tehnica. Ce faci, cum faci, de ce faci, pe unde abordezi o anumită patologie și așa mai departe. Planul, să ai un plan.

13:03 dr. Matei Baltac: Mult mai multă logică în fiecare lucru pe care îl faci. Pui paharul pe masă, l-ai umplut cu apă, de ce l-ai umplut așa? Ăsta e un cel mai banal exemplu. Dar același lucru, exact cum spuneam mai devreme, partea de logică. Deci să fiu mai atent și mai serios, clar. Și poate mai răbdător. Oricum eram o persoană destul de răbdătoare, poate mai răbdător. Pentru că fiecare pacient are nevoie de timpul lui. Și pentru noi, na, noi vedem mai mulți pacienți într-o zi. Nu știu, poate să fie orice număr.

13:33 dr. Matei Baltac: Poate noi ne plictisim la un moment dat. Poate nu-s mai cuvine, poate ești obosit, poate ești după gardă, poate ești în timpul gărzii. El are nevoie de atenția ta. Deci poate și răbdarea asta. Și înțelegerea, trebuie să-l înțelegi. Trebuie să am răbdare cu el, trebuie să am grijă. Nu știu, vine la patru dimineața într-o gardă sau ceva. Trebuie să ai grijă, trebuie să vorbești cu el.

13:53 dr. Matei Baltac: Și trebuie să-i acorzi timpul și trebuie să-i acorzi toată atenția ta, să nu scape ceva. Pentru că omul are o problemă, tu nu ai o problemă. Tu doar ești la job și, na, s-a întâmplat să fii în gardă așa e, nu ai ce să faci. Deci și răbdarea, poate și partea de atenție. Atenția cam era dinainte, deci nu știu dacă a schimbat neapărat ceva.

Cum arată o zi din viața lui 14:13

14:14 dr. Cătălina Voinea: Cum arată o zi din viața ta?

14:16 dr. Matei Baltac: Păi, avem acum variantele în care ziua începe cu sau fără operație și variantele în care e gardă sau nu. În momentul de față, unde sunt acum, dacă nu avem operație, atunci raportul, cam la 8 jumate raportul, pregătim planul operator pentru următoarea zi, una-alta, după care trecem direct la pacienți. Dacă avem externări de dat, de explicat pacienților recomandările, controalele, ce urmează și așa mai departe.

14:48 dr. Matei Baltac: Dacă avem ceva de verificat de la pacienții externați deja, să verificăm pacienții de pe terapie, dacă e ceva de făcut sau dacă ne anunță direct ei, de monitorizat pacienții care au fost deja operați zilele trecute, vedem pansamente, vedem diferite lucruri și eventual putem să pregătim acte sau ceva pentru pacienții de următoarea zi și așa mai departe. Deci e destul de simpluț. Dar asta e o zi mai light, destul de simplă treaba. Dacă avem operație, operația începe înainte de raport. În principiu nu prea ajungem la raport. 70 ceva începe operația, ne ducem acolo,

15:28 dr. Matei Baltac: partea de anestezie, partea de poziționare și așa mai departe. Ok, începe operația. Dacă avem acte, de exemplu, vreo externare sau ceva de pregătit sau de vorbit cu pacientul anumite recomandări sau ceva și nu reușește un coleg să ne ajute, o facem înainte de a începe operația. Deci dimineața, la prima oră, rezolvăm partea asta scurtă de birocrație, după care intrăm în sală și după ce ieșim din sală rezolvăm restul treburilor care mai au putut să aștepte.

15:54 dr. Matei Baltac: Și dacă apare ceva între timp, eventual se poate ocupa poate un coleg, dacă te ajută, sau nu. Dacă e ceva urgent, urgent, în principiu se rezolvă oricum. Adică, dacă nu ești tu, e un coleg, se rezolvă oricum dacă e chiar urgent. Dacă poate să aștepte, atunci ieși tu din sală, te ocupi stânga-dreapta, vezi ce mai ai de făcut, vreun pansament, vreo puncție, vreo ceva, te monitorizezi, se întâmplă ceva cu un pacient, și în principiu cam asta e. Unde sunt acum, în centrul în care mă aflu, avem și seara, avem o contravizită în care mai venim o dată la spital.

16:24 dr. Cătălina Voinea: Zilnic?

16:24 dr. Matei Baltac: Da. Și se monitorizează pacienții, dacă s-a modificat ceva, dacă era ceva de făcut dimineață, dacă era vreun răspuns de așteptat, dacă nu. Și cumva un mic plan pentru următoarea zi, adică finalizăm planul pe care l-am făcut la vizită dimineață, tragem linie, ok. Ăsta e clar planul operator, clar pacienții sunt pregătiți, gata, gata, bun, suntem pregătiți să intrăm all-in în următoarea zi. Cam asta e contravizita.

16:24 dr. Cătălina Voinea: Care e centrul care face contravizită?

16:52 dr. Matei Baltac: Cluj. Cluj, da, da, da. Bun.

Rezidentul „mic” are mai multe atribuții ca rezidentul „mare”? 16:54

16:55 dr. Cătălina Voinea: Ai observat cumva dacă rezidentul mic are atribuții diferite față de rezidentul mai mare?

17:02 dr. Cătălina Voinea: Adică rezidentul mai mare scapă, cu cât crește în grad, de anumite...

17:02 dr. Matei Baltac: Asta depinde. Depinde foarte mult de rezidentul respectiv mai mare. Pentru că am văzut și... Am văzut variante în care se scapă cumva și ăla mai micu, că, na, și cumva se poate găsi o justificare, că uite că tu ești mai la început, trebuie să-mi faci chestiile astea. Până la urmă e și în ajutorul rezidentului mic să facă lucrurile astea, clar.

17:29 dr. Matei Baltac: Faptul că la un moment dat se încarcă și devine puțin abuziv, asta e partea a doua. Nu prea întreabă nimeni de lucrul ăsta. Și am văzut varianta în care lucrează cot la cot cu tine. Fie că e mare, fie că e mic, fie că e foarte mare, nu contează, lucrează cot la cot. Ceea ce e super. Chiar e super chestia asta. Varianta în care aruncă pe tine anumite chestii, la început te poate ajuta, pentru că efectiv te obișnuiești cu greul, dar în timp devine obositor. Deci, da.

Comparație între centrele universitare 17:57

17:57 dr. Cătălina Voinea: Tu ai experiență în trei centre universitare. Și aș vrea să ne faci așa o comparație. Prima dată să ne spui unde ai fost și cât ai stat. Și din punct de vedere al gărzilor și programul de lucru și colectivul. Ca să știe oamenii la ce să se aștepte.

17:57 dr. Matei Baltac: Ok. Deci, eu prima dată am început la Spitalul Universitar din București. SUB, cum îl știu mulți. Acolo am fost pentru trei luni, trei luni, și cam trei luni. A fost primul modul. După am trecut la Spitalul Militar Central din București și apoi, spre finalul primului an, la Cluj, unde mă aflu în continuare.

18:39 dr. Matei Baltac: Ca și colectiv, eu nu știu dacă am fost norocos, dacă așa se întâmplă în neurochirurgie sau nu. Bine, acum nu putem să generalizăm. Nu, sută la sută sunt ok. Mie mi se pare că am avut noroc. Deci, peste tot pe unde am fost, oameni ok. Deci, chiar ok. Și în momentul în care am schimbat centrul, la fel, că tu ești outsider, tu vii din exterior, deja lumea s-a obișnuit.

19:03 dr. Matei Baltac: Nu, chiar, acum, bine, poate unii se așteaptă să fie primiți cu flori și covor roșu. Și, unde, în medicină, nu. Da, nu știu, adică dacă au pretenția asta, nu. Dar cu puțină răbdare și adaptare, ceea ce e și normal, că până la urmă ești outsider-ul, n-am avut nicio problemă. Deci, chiar am păstrat legătura, păstrez legătura și sunt super ok.

19:03 dr. Cătălina Voinea: Și din punct de vedere al programului, variază?

19:27 dr. Matei Baltac: Da, variază. Și din punct de vedere al gărzilor, variază. La Spitalul Universitar din București, acolo, la început, nu mi-a zis, bine, nici nu prea aveau cum să zică, pentru că m-am aruncat în gărzi direct. Am vrut să văd, am zis ok, încep neurochirurgie, eram excited, am tras linie, am vrut neapărat să văd. Gărzi, gărzi, gărzi, gărzi. Și am avut noroc de o echipă foarte ok, unde eram și cu medic specialist și un rezident mare și mai rău un rezident puțin mai mare, cu un an mai mare ca mine. Foarte ok, deci am învățat foarte multe chestii, și de asta zic că lucram cot la cot.

20:05 dr. Matei Baltac: Gărzile erau destul de obositoare. Nu aveau cum să-mi zică cineva să mai fac vreo gardă sau ceva, pentru că oricum făceam singur, oricum stăteam și mă aruncasem. Foarte multe urgențe veneau acolo. De multe ori la neurochirurgia asta, ca o mică paranteză, primim acum, probabil ca în orice specialitate, foarte multe consulturi care nu țin de neurochirurgie.

20:26 dr. Matei Baltac: O durere de spate, orice, nu e tot timpul, poate să fie, dar nu e neapărat o urgență. Mă rog, astea sunt probleme din alte părți, dar erau destul de obositoare, dar am învățat foarte multe chestii. Mai ales la început, partea de traumă, consult, asistat normal, era cineva cu mine, am învățat foarte multe chestii.

20:46 dr. Matei Baltac: La Spitalul Militar, cumva, timpul era mai bine organizat, pentru că garda cumva funcționa până după masă, când ajutai medicul mare de gardă, îl ajutai cu consulturi, explicai ce și cum vedeai, consultai cu colegii pacienții, iar după, nefiind atât de multe urgențe acolo, puteai pleca. Și dacă venea ceva, un caz critic sau ceva de operat sau așa, te chemau. Un fel de chemare de la domiciliu. Chiar dacă tu erai ăla mai micul, sau, mă rog, echipa care era de gardă, că de obicei puteam să vin și pe echipe, erai chemat de acasă. În schimb, dimineața și după-masa acopereai tot. După, când se mai linișteau lucrurile, puteai să mergi. Și te chemau.

21:40 dr. Matei Baltac: Iar acum la Cluj suntem organizați pe trei linii de gardă. Avem linia 1, unde este medicul mare, linia 2, unde este un rezident mai mare, anul 3 plus, și linia 3, anul 1, 2 sau 3, la fel. Și cumva fiecare are atribuțiunile lui, și linia 3 și 2 mai ales lucrează cumva în tandem. Deci unii știu clar: bun, eu trebuie să fac anumite chestii, eu trebuie să fac anumite chestii. Și funcționează și ușor, ușor trece garda. Și linia 1. Ca niște rotițe.

22:16 dr. Matei Baltac: Doar dacă sunt cazuri critice. Adică ceva efectiv important. Dacă e o chestie mică pe secție care poate să fie manageriată de linia 3, 2, află linia 1, dar ei acționează. Dacă e ceva de care sunt depășiți, că din cauza asta întotdeauna e un rezident mare cu tine, atunci automat și linia 1 știe de lucrul ăsta.

Cum stă situația în sala de intervenții? Părerea ta contează? 22:33

22:34 dr. Cătălina Voinea: Cum stă situația în sala de intervenții?

22:36 dr. Matei Baltac: În sala de operații. Acum, depinde din ce punct de vedere contează sau ce anume mai exact.

22:36 dr. Cătălina Voinea: Te simți ca la o masă rotundă unde părerea ta contează și poți practic să aduci așa un plus de valoare la ce se întâmplă acolo și din care poți să-ți iei informații, sau ești doar cineva care ajută și atât?

23:01 dr. Matei Baltac: Depinde cu cine lucrezi. Foarte mult contează. Pentru că, cu cine lucrezi, cine este medicul mare, el cam creează atmosfera și în funcție de asta vezi ce-ți permiți, cum îți permiți și cât de mult simți tu. Acum, am idei și am și alți colegi care au idei, eventual își expun ideile.

23:25 dr. Matei Baltac: Din nou, eu am avut noroc de colegi chiar ok, dar factorul definitoriu clar e medicul mare. Pentru că el dă atmosfera. Dacă te ascultă, dacă nu te ascultă, depinde cum te tratează, cum tratează echipa, de fapt, nu pe tine neapărat, că nu ești doar tu cu el, cum tratează echipa. Deci contează în funcție de asta. În unele situații, da, m-am simțit că aduc o contribuție sau că părerea contează. În alte situații, nu. Efectiv, contează foarte mult cum și cu cine lucrezi.

Ce ești lăsat tu, ca rezident, să faci? 23:58

23:58 dr. Cătălina Voinea: Ce ești lăsat să faci tu ca rezident, ca să îți permită să evoluezi, să te dezvolți?

24:04 dr. Matei Baltac: Începi cu... e o chestie foarte multă de încredere aici. Cred că în orice specialitate chirurgicală se aplică încrederea. Ca cel de lângă tine să vadă, să capete oarecare încredere în tine. Și ușor, ușor să te lase să faci. Începi cu închisul, ușor, ușor. După poți să duci și la deschis. Acum contează că lucrezi cu un rezident mai mare, care el deja știe să facă anumite chestii și te poate... Și are încredere în tine și are și bunăvoință să te lase. Că și asta contează.

24:35 dr. Matei Baltac: Deschizi, închizi. Mai târziu poți să începi să faci și anumite părți mai importante din operație. Dacă ai vreo tumoră, dacă ai, nu știu, vreo hernie sau ceva, poți să te apropii din ce în ce mai mult de punctul ăla zero al operației. Să scoți ceva, să lucrezi pe lângă un vas important sau nu. Aici, din nou, contează foarte mult mediul, cu cine lucrezi și cât de multă încredere au și ceilalți față de tine. Deci, poți să ajungi. Am văzut chestia asta. Poți să ajungi chiar destul de departe. Spre surprinderea mea, chiar da. Ok.

Ce abilități trebuie exersate din facultate pentru a ajuta pe partea de neurochirurgie? 25:16

25:19 dr. Cătălina Voinea: Ce abilități consideri că am putea să ni le exersăm din facultate, care să ne ajute pe partea de neurochirurgie?

25:29 dr. Matei Baltac: Clar, suturatul. O chestie pe care eu nu am exersat-o suficient de mult. Suturatul. Deci, clar, te ajută la început. Pentru că ai un mic head start față de alții. Poate față de alții. Și, din nou, e chestia aia de încredere. Pentru că chirurgul care intră deja vede că știi să faci anumite chestii. Mie mi se pare că la noi e oricum o foarte mare problemă cu lipsa de încredere. Nu știu dacă e pe toate chirurgicalele sau pe neurochirurgie în general.

26:01 dr. Matei Baltac: Poate și din cauza sistemului, poate nu, dar e o frică foarte mare. O frică pentru că persoana care face anumite chestii, în primul rând, nu e suficient de pregătită. Nici nu își are bazele alea teoretice suficient de mult. Poate și o chestie birocratică, dată în judecată, cine știe ce, și așa mai departe. Din cauza asta se pleacă foarte mult cu premisa, și eu am plecat foarte mult cu premisa. Nu prea apuci să faci multe chestii, mai ales pe chirurgicale. Nu prea apuci să pui mâna suficient de mult.

26:28 dr. Matei Baltac: Deci suturatul care te poate ajuta, pentru că măcar acolo, puțin, la început, s-ar putea să poți să faci anumite chestii. Din nou, dacă nu ești lăsat să faci absolut nimic, acolo deja nu mai depinde de tine. Dar suturatul ar fi una dintre chestii. Examenul neurologic, clar, pentru că îți ajunge pacientul și trebuie să înțelegi puțin patologia lui. Și, pe lângă asta, cât mai multe chestii legate de neurologie, neurochirurgie, orice e de sistemul nervos. Mie oricum mi se pare că e o chestie multidisciplinară, merg împreună.

27:01 dr. Matei Baltac: Adică, dar acum, că se ocupă de patologii separate, clar, dar te ajută. Orice informație în plus, teoretică, te ajută. Suturatul și examenul neurologic mi se par acolo de bază, la început.

27:01 dr. Cătălina Voinea: Te-ai uitat la Anatomia lui Grey?

27:17 dr. Matei Baltac: Nu. Foarte puține. Să văd dacă e ca acolo. Foarte puține episoade. Mi se părea, mi se părea că toată lumea se uită. Am zis: mă, da, ce să mă mai uit și eu? Dacă toată lumea se uită, afli oricum de la colegi, mai afli un spoiler, un ceva, n-are niciun rost. Și câteva episoade am văzut că diferă așa, pe asta, în studenție, că diferă puțin de...

27:17 dr. Cătălina Voinea: De cum e realitatea.

27:17 dr. Matei Baltac: Da, și mai ales de cum e la noi, ei erau prin America, era complet alt sistem.

27:42 dr. Matei Baltac: Și am zis: nu, măi, nu, măi. Am început acum, prin rezidențiat, pe alt serial ăsta medical, The Resident. Și acolo au ceva, au... Da, nu știu, fac multe chestii, că neurochirurgul operează și în burtă și la multe chestii. Și traumă, da, da. Acum nu știu cum au ei rotațiile, e interesant, nu zic nu? Dar strict să mănânce timpul așa. Și cumva mai văd cum e la ei, mă gândesc că e interesant, nu știu, e strict de tocat timpul, de brain rot, cum ar fi.

27:42 dr. Cătălina Voinea: Da. Am uitat să te întreb atunci când vorbeam despre diferențele astea între centrele în care ai fost.

Tipologia pacientului în funcție de centru, există? 28:19

28:18 dr. Cătălina Voinea: Dacă ai analizat, dacă e vreo tipologie a pacientului care vine din punct de vedere al patologiei.

28:18 dr. Matei Baltac: Da, există. E atrasă de experiența centrului. Așa. Pentru că și pacienții, cumva, și noi, dacă am fi poate pacienți sau așa, dar marea majoritate, întreb stânga-dreapta. Unde mă duc? ce mă duc? Pe cine știi? Pe cine cunoști? Ah, uite că ăla e bun, face foarte bine spinal, spinal, spinal, și de-auzi.

28:46 dr. Matei Baltac: Anumite centrele care se orientează foarte mult spinal-spinal-spinal-spinal sau nu știu, cap-cap-cap sau și-și sau anumite. Deci, în funcție de cine lucrează acolo, își adreau cumva și clientele a pacienților. Deci contează.

28:46 dr. Cătălina Voinea: Deci la sub ai văzut mai mult?

29:00 dr. Matei Baltac: Mai mult spinal. Foarte mult spinal.

Patologii frecvente 29:02

29:03 dr. Cătălina Voinea: Deci care sunt cele mai frecvente?

29:03 dr. Matei Baltac: Păi, tot ce înseamnă traumă, clar. Deci, clar, traumă. Degenerativ de coloană și fixări, mai puține fixări. Hernii, cam... și, mă rog, operații elective de cap, clar. Dar marea majoritate pe partea de spinal, clar. Ce înseamnă aborduri cervicale, lombar, cam asta.

29:03 dr. Cătălina Voinea: Și la Militar?

29:03 dr. Matei Baltac: Tot, acolo s-a implementat mult mai mult și partea de fixări de coloană și partea de cap. Mai mult ca la Universitar.

29:03 dr. Cătălina Voinea: Și acum, ce vezi cel mai des?

29:45 dr. Matei Baltac: Acum cam tot. Deci, acum cam din toate. Foarte mult cap, foarte multă coloană și pediatric. O chestie pe care în București, de exemplu, multe spitale nu o puteau aborda. Pentru că nu avea voie să se apropie de copii, nefiind un spital pediatric sau neavând o componentă pediatrică, nu știu 100% pe hârtie cum funcționează. Știu, de exemplu, că Spitalul Bagdasar are și un compartiment de neurochirurgie pediatrică. Deci ei pot aborda. La SUB și la Militar, nu, nu, nu, copii sub 18 ani nu prea. Cel puțin la neurochirurgie, nu știu pe altele.

30:21 dr. Matei Baltac: Adică sunt centre care se ocupă de pediatric, mai mari, Chiu și Grigore Alexandrescu, din câte știu, tot în București, pediatric. Deci cazurile se duc clar în partea aia. În Cluj și în alte orașe, cum nu sunt neapărat centre multe, cum sunt mai multe secții de neurochirurgie, se duc într-un loc. Cazurile pediatrice, nu numai în Cluj, dar și în altele. Pediatricul, pe aceeași secție cu adulții.

30:43 dr. Matei Baltac: Plusuri și minusuri și aici, dar, din punct de vedere al pregătirii, vezi. Vezi, deci eu, până să ajung în Cluj, nu am văzut copil pe un pat neurochirurgical și am văzut, fascinat, și am zis: wow, interesant. Vezi vascular la fel, vezi tot. Dar acum contează foarte mult și de pregătire. Dacă oamenii de acolo sunt pregătiți, dacă sunt pregătiți, pot să execute manevrele respective. Dacă nu, nu pot. Dar acum, din toate.

Care e cel mai interesant caz pe care l-ai văzut? 31:07

31:08 dr. Cătălina Voinea: Care e cel mai interesant caz pe care l-ai văzut?

31:08 dr. Matei Baltac: Cel mai interesant? Poate cel mai interesant: am avut un pacient care avea o formațiune tumorală enormă. Enormă, enormă, enormă. Deci, undeva la vreo 3 litri, ceva de genul ăsta, o masă. Era un meningiom. El a mai fost operat de vreo două ori înainte, tot creștea. Era un meningiom destul de agresiv. Și, efectiv, pacientul respectiv, cumva, pe cap, avea o tumoră crescută, i-a scos tot osul.

31:46 dr. Matei Baltac: Deci, jumătate din bolta craniană nu mai exista. A trecut, a mâncat osul și a crescut sub piele. Și domnul trăia, deci deficitul, cam zero. Singurul deficit maxim, că apăsa meningiomul respectiv, cumva, puțin pe creier. Atâta. Nu era infiltrativ, nu nimic, adică creștea în afara creierului, deci nu nu aveau nicio treabă unul cu altul. E ca o minge care îți apăsa așa pe...

31:46 dr. Cătălina Voinea: Deci cum dormea? Unde era? Era aici?

31:46 dr. Matei Baltac: Da, deasupra. Efectiv, deasupra. Dormea. Ziua îl acoperea cu o șapcă și mergea la lucru. Putea să-și desfășoare activitățile de zi cu zi fără nicio problemă.

31:46 dr. Cătălina Voinea: Și... Nu s-a gândit niciodată că dacă vreodată s-ar lovi, ce se putea întâmpla?

32:27 dr. Matei Baltac: Păi, probabil, dacă lovea meningiom, meningiomul, meningiomul lovea creierul direct, în creier. Că nu era interfață ceva dur.

32:27 dr. Cătălina Voinea: Și nu s-a venit niciodată de periculoție?

32:34 dr. Matei Baltac: Poate era duritatea aia de meningiom. Nu s-a gândit, nu. Adică nu știu dacă s-a gândit sau nu, dar probabil că nu. A crescut foarte mare, dacă era deja undeva pe la 3 litri și nu mai avea cum să-l acopere. Adică deja ieșea foarte mult în evidență ceva era în neregulă și a zis ok, mergem. Și a fost operat, într-adevăr. A fost...

32:34 dr. Cătălina Voinea: Favorabilă.

32:34 dr. Matei Baltac: Da, da, da, a fost foarte ok, pentru că el, în principiu, a venit fără deficite, aproximativ fără deficite. Poate o stare așa, puțin confuză, din cauza presiunii, dar nu prea distingeai ceva clar.

33:06 dr. Matei Baltac: Și la fel, după ce a plecat, poate se vedea ceva mai activ, poate era puțin mai activ, puțin mai prezent, atât, adică nu ceva pronunțat.

33:06 dr. Cătălina Voinea: Cât a durat operația?

33:16 dr. Matei Baltac: 16 ore.

33:16 dr. Cătălina Voinea: Cât?

33:16 dr. Matei Baltac: Da.

33:16 dr. Cătălina Voinea: 16 ore?

33:16 dr. Matei Baltac: Da, da.

33:16 dr. Cătălina Voinea: Doamne, Iisuse Hristoase. Și tu ai asistat?

33:23 dr. Matei Baltac: Prima parte, primele ore, nu am fost, adică mai aveam niște treburi pe secție, era colegul, după care, după câteva ore, atunci intrasem și eu.

33:23 dr. Cătălina Voinea: Și ai făcut ceva?

33:32 dr. Matei Baltac: Am stat foarte mult pe partea de instrumentar, eram doi rezidenți și medicul, eram foarte mult pe partea de instrumentar.

33:32 dr. Cătălina Voinea: Un singur medic a operat 16 ore.

33:32 dr. Matei Baltac: Da.

33:32 dr. Cătălina Voinea: Acel pacient, mi se pare ireal.

33:32 dr. Matei Baltac: Da. Un medic cu doi rezidenți acolo și echipa de ATI.

33:32 dr. Cătălina Voinea: Doamne.

33:32 dr. Matei Baltac: Era, a fost chiar, chiar interesant, da.

33:32 dr. Cătălina Voinea: Ce epopee.

33:32 dr. Matei Baltac: Da.

33:32 dr. Cătălina Voinea: Și acum, bine, mai sunt, mai sunt cazuri, mai sunt anevrisme sau anevrisme chiar multiple, cum abordezi dintr-o parte a creierului și ajungi până în cealaltă. Ceva de genul ăsta, da.

34:05 dr. Matei Baltac: Sunt, sunt, da. Tu intri pe partea dreaptă și poți să treci, la un moment dat poți să atingi anumite părți din partea opusă și faci doar printr-un singur abord. Asta, din nou, contează foarte mult la tehnica chirurgului, pe care o face experiența lui, și așa mai departe.

34:05 dr. Cătălina Voinea: Și asta înveți în rezidențiat?

34:23 dr. Matei Baltac: Să o faci, teoretic, da, că le vezi. Dacă ai de la cine să le vezi, poți să înveți. Dacă pui tu mâna și le faci, asta nu prea cred. Așa, chiar nu prea cred. Cum să faci experimentale? Pentru că sunt, da, deja sunt niște chestii experimentale, deja sunt niște riscuri. Și chiar trebuie să știi foarte bine niște tehnici de microchirurgie, anatomia ultra bine, abordurile, anatomia aia puțin modificată, tehnica de clipping în sine a anevrismului.

34:49 dr. Matei Baltac: Deja niște chestii foarte avansate, adică, vorbind de un anul șase, foarte, care știe foarte, foarte bine toate lucrurile astea, și acolo întrebarea e: poate, poate să-l lase sau nu, nu știu ce să zic. Poate în străinătate, poate nu o fi diferit, nu știu, dar la noi nu cred. Poate o să vină ce mai vreau să zică: uite, n-ai dreptate, chiar aș vrea să zică lucrul ăsta, dar eu, din ce știu, nu prea cred că te apropii în rezidențiat, adică chiar e cam avansată treaba, clar.

34:49 dr. Cătălina Voinea: Și ca să ajungi să faci asta, poți, adică, te duci în străinătate?

35:22 dr. Cătălina Voinea: Poți să înveți și de aici, nu?

35:22 dr. Matei Baltac: Acum, depinde. În privat?

35:22 dr. Cătălina Voinea: Și în privat și la stat. Poți să faci chestii de astea?

35:22 dr. Matei Baltac: Adică poți să le vezi. Te referi la învățat sau la făcut?

35:34 dr. Cătălina Voinea: Să faci, la făcut.

35:34 dr. Matei Baltac: Păi, poți și la stat, de ce să nu poți la stat?

35:38 dr. Matei Baltac: Și la stat poți. Ba chiar la stat poți să faci foarte multe chestii în ziua de astăzi, care, din păcate, nu sunt făcute, din punctul meu de vedere, la capacitate maximă.

35:38 dr. Cătălina Voinea: Ca?

35:38 dr. Matei Baltac: Să te ajuți de diferite aparate, adică tehnologia deja vine în România și nu e folosită. Pentru că suntem obișnuiți cu chestii simple, chestii care merg repede, chestii mult mai economice.

Ce ai face diferit în sistem? 36:01

36:01 dr. Cătălina Voinea: Tu ce ai face diferit?

36:03 dr. Matei Baltac: M-aș folosi mult mai mult de tehnologie. Clar.

36:03 dr. Cătălina Voinea: Dă un exemplu, clar.

36:03 dr. Matei Baltac: Avem multe aparate în țară de neuronavigație, de exemplu. Și ecografe. Unii preferă să opereze cu ecograful, nu se folosesc neapărat de neuronavigație, alții doar de neuronavigație, alții poate chiar în paralel. Mult mai mult de ceea ce înseamnă neuronavigație și ecograf, sau doar una dintre ele, sau ambele, eventual, dacă dispun de ambele. Pentru că neuronavigația în sine e un aparat care îți arată o hartă a creierului.

36:40 dr. Matei Baltac: Tu vii cu un pix, după ce ai calibrat toată navigația, vii cu un pix frumos pe pacient, ori pe cap, ori pe partea de spinal. Pe partea de spinal am văzut mult mai puține softuri, când cumperi de la o companie, te interesează pe soft: soft de cap, soft de spinal, depinde unde îl folosești. Eu nu am avut ocazia încă să văd un soft de spinal, ele există, nu știu dacă sunt mai rare sau nu, eu nu am văzut încă spinal, am văzut partea de cap.

37:04 dr. Matei Baltac: Vii cu un pix, pui, și cumva e un CT sau un RMN, depinde ce-ți trebuie, încărcat acolo pe navigație, și ca și cum ar fi 3D, dar, bine, axial, sagital, coronal, îți apare pixul unde e, cumva, și e ca o hartă și te ajută să mapezi, depinde. Acum, că tu poți să combini, de exemplu, cu un RMN funcțional, cu o tractografie, să vezi diferite tracturi și așa mai departe,

37:28 dr. Matei Baltac: în funcție de patologie, că e un glioblastom, că e altceva, că e aproape de tract sau de aria motorie, asta e partea a doua. Toate țin de tehnologie, din punctul meu de vedere, care nu e folosită la capacitatea maximă. Acum, până la urmă, contează și limita economică și a banilor, poate nu toți își permit, poate, dar multe chestii sunt cam decontate și nu prea trebuie, și chiar dispunem, multe spitale de stat, de așa ceva.

Există ramuri ale neurochirurgiei pe care te poți supraspecializa? 37:51

37:53 dr. Cătălina Voinea: Există ramuri ale neurochirurgiei pe care te poți supraspecializa?

37:58 dr. Matei Baltac: Ramuri nu, poți să faci o supraspecializare, nu știu dacă e neapărat ramură sau nu: poți să faci partea de endovascular, ceea ce face radiologia intervențională, te duci, deci, mai ales folosită pentru vase. Când bagi coil-uri, de exemplu, sau stentări pe anumite vase. Coil-ul e ca o sârmuliță, o bagi în anevrisme sau în malformații arteriovenoase, sau depinde cum vrei să o folosești, sau stentări.

38:25 dr. Matei Baltac: Și, din câte știu, poți să faci o supraspecializare tu ca neurochirurg, să poți să faci genul ăsta de intervenții, pe care în mod normal le face și se pregătește radiologul intervenționist, clar, lucrul ăsta. Și poți să faci chiar și în România: tu ca neurochirurg faci vreo 2 ani, faci niște cursuri, nu știu exact 100% cum, cumva te duci prin afară la niște cursuri, dar ai un certificat pe care îl primești și poți să faci genul ăsta de intervenții.

38:51 dr. Matei Baltac: Bine, îți trebuie aparatura, acolo e mult mai scumpă aparatura, dar poți să le faci. Cam asta ar fi supraspecializarea. În rest, faptul că faci tu doar vascular sau faci doar pediatric nu e neapărat o supraspecializare, cumva îți alegi tu să faci doar ramura aia, dar nu e vreun certificat sau ceva: ești, tu ești bun pe aia, tu asta vrei să înveți și doar la ea te bagi și eventual colegii tăi acoperă altceva, dacă știu sau nu. Dar nu e chiar o supraspecializare, singura cu certificat, din ce știu eu, e asta cu endovascularul.

Este plătită bine această specializare? 39:22

39:21 dr. Cătălina Voinea: Ți se pare că specialitatea asta este și plătită bine, având în vedere riscurile la care se supune pacientul și tu, cât muncești, centrul și echipa medicală.

39:21 dr. Matei Baltac: Da. Asta cu plata e o chestie foarte discutabilă la noi, pentru că, na, ca rezident sunt niște salarii care, na, în ultimii ani, bine că au crescut, pentru că înainte, noi vorbim acum.

Spor? 39:50

39:50 dr. Cătălina Voinea: E vreun spor?

39:50 dr. Matei Baltac: Da, 35–50%, între 35 și 50%. Deci e ceva mai ok decât la alte specializări. Na, e greu de spus. Ca rezident, în principiu, nici în afară nu cred că ești super wow plătit, ca să zici: gata, mă, o să fac o căruță de bani acolo sau ceva de genul ăsta, să mă îmbogățesc doar din rezidențiat. Cred că sunt exploatați rezidenții cam peste tot, nu e o chestie. Deci e bun, e ok salariul.

40:19 dr. Matei Baltac: Ca specialist, primar, mai departe, din nou, e ok, dar ajunge la un prag, cât îți permite și economia țării. Pentru că tu poți să zici: na, vreau să fiu neurochirurg, dar vreau, nu știu, 10.000 de euro pe lună la stat. Uite, vezi, ai râs puțin, ai auzit suma asta. Pentru că tu poți să vrei, dar dacă n-are de unde să ți se dea, degeaba vrei lucrurile astea. Deci trebuie să te descurci cu ce ai. Până la urmă, contează dacă îți place să faci lucrul ăsta sau nu. Mie mi se pare că la asta se rezumă.

În privat se caută? 40:49

40:50 dr. Cătălina Voinea: Și în privat se caută?

40:52 dr. Matei Baltac: Da, spre surprinderea mea, mult mai mult decât mă așteptam. Se caută. Pentru că, na, diferite motive. Unii ba au văzut anumite chestii, ba fac anumite chestii, ba, nu știu, e mai curat decât anumite secții, ba... Depinde cum se vinde privatul, asta deja ține de marketingul privatului. Dar este cerere. Spre surprinderea mea, chiar este cererea mai mare decât mă așteptam.

Nu ai post, ce o să faci? 41:14

41:15 dr. Cătălina Voinea: Cum te învârți tu în toată povestea asta cu... N-ai post.

41:15 dr. Matei Baltac: Nu.

41:15 dr. Cătălina Voinea: Asta zic. Șase ani mai târziu o să rămâi șomer.

41:15 dr. Matei Baltac: Da.

41:15 dr. Cătălina Voinea: Te-ai gândit de pe acum ce plan să-ți faci, ce mentalitate să abordezi, ce vrei să faci, astfel încât să îți mai iei din incertitudinea aia în care o să te afli în anul șase, că nu ai ce să faci?

41:15 dr. Matei Baltac: Da, m-am gândit. Nu-mi iau neapărat din incertitudine.

41:44 dr. Matei Baltac: Am început rezidențiatul, știam din start problema posturilor, am zis ok, ce-o fi, o fi. Target-ul meu era să fac neurochirurgie, nu fac neurochirurgie pentru post sau nu. End goal-ul e să învăț cât mai mult pe partea asta, să reușesc să fac operațiile cum trebuie și eventual anumite operații, că e pediatric, că e spinal, că e vascular, și așa mai departe, eventual ce o să-mi placă, doar aia, adică o mică supraspecializare, să fii bun pe ceva, dar nu zero pe celălalt.

42:10 dr. Matei Baltac: Cred că trebuie să ai o idee, și eu să ies, efectiv, un produs bun din rezidențiat. Ăsta-i target-ul. Că înveți stânga, că înveți dreapta, că înveți puțin pe afară, nu contează. Tu, la finalul celor șase ani, ești medic rezident, ai terminat în România, ăla să fie produsul bun. După se trage linie și vezi ce faci cu postul.

42:29 dr. Matei Baltac: Acum, că îți oferă cineva o șansă sau ai noroc că e un post sau că te caută un privat, asta rămâne de văzut fix acolo. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât ai bagajul în spate, tu ești liniștit: bă, eu chiar știu, am o capacitate, faci ceva. Ok, o să-ți dea România, o să dea cu șutul în tine și o să zică: na, frate, nu ai pilă, nu poți să intri, nu te vrea privatul, e full, sunt prea mulți neurochirurgi, ok.

42:54 dr. Matei Baltac: Faci un sacrificiu, te uiți și în afară, poate cineva are loc pentru tine. Undeva tot îți găsești un loc. Dacă ești dispus să faci anumite sacrificii... poate nu e nevoie să faci sacrificiile astea, dar n-ai de unde să știi până nu se trage linie, după șase ani. Deci, deocamdată, să ajungem acolo și...

Vrea să se axeze pe ceva anume în viitor? 43:10

43:10 dr. Cătălina Voinea: Vrei să te axezi pe ceva anume? Sau să fii generalist?

43:15 dr. Matei Baltac: Nu, nu vreau să fiu generalist, vreau să știu din toate și să nu mă trezesc în gardă cu un pacient pe care nu știu să-l manageriez, sau poate nu știu să-l trimit, poate... Îmi dau seama: bă, uite, la noi chiar nu se face chestia asta și în partea aia chiar se face mai bine. Să știu unde să-l trimit, să știu unde are o ușă deschisă, bate la ușa aia, încearcă, vorbește.

43:36 dr. Matei Baltac: Sau chiar să-l fac, să reușesc eu să-l fac, dar m-aș axa, m-aș axa. Poate partea de cap, poate acolo pare...

43:36 dr. Cătălina Voinea: Aia îți place mai mult?

43:36 dr. Matei Baltac: Da, în momentul de față, cam acolo. Coloana, partea de coloană mi-a câștigat foarte mult atenția în ultima perioadă și la începutul rezidențiatului, după care a fost o pauză, după care mi-a câștigat mult atenția, dar tot parcă partea asta de cap mă propulsează și parcă tot acolo mă uit.

Care e cea mai mare satisfacție? 44:02

44:02 dr. Cătălina Voinea: Deci, care e cea mai mare satisfacție pe care ți-o iei din aria aia? Din partea de cap?

44:07 dr. Matei Baltac: Da.

44:07 dr. Cătălina Voinea: E recuperarea mai ușoară, mai vizibilă, mai... Ce te atrage?

44:07 dr. Matei Baltac: Finețea. Mi se pare că e totul mult mai fin. Ideea de microchirurgie. Microchirurgie care există și în alte specializări, dar microchirurgia asta aplicată pe creier, pe vasele creierului, pe nervi, pe tot ce înseamnă partea de creier, aia mă atrage cel mai mult.

44:29 dr. Matei Baltac: Abordul în sine, cum tu intri în creier, pe unde, care e cel mai bun traiect, cum manageriezi spațiul super închis, totul e mult mai redus. Ideea de micro aplicată cu chirurgia, microchirurgia. Asta mi se pare. Finețea microchirurgiei aplicate cerebral, pe creier. Asta mi se pare cea mai interesantă. Asta mă propulsează în direcția aia.

A întâlnit ceva minusuri și provocări în rezidențiatul de neurochirurgie? 44:52

44:53 dr. Cătălina Voinea: Până acum ai întâlnit ceva minusuri și provocări în rezidențiatul de neurochirurgie? Ne poți da câteva exemple?

44:53 dr. Matei Baltac: Clar, da. Deci, de la fix cum am discutat mai devreme, dar nu te bagă în seamă medicul mare sau poate colegul mai mare și tu chiar ai ceva de zis, poate nu-i corect. Dar măcar să zică: măi, uite, hai să-ți explic. Nu: părerea ta e nesemnificativă, pa, la revedere.

45:16 dr. Matei Baltac: Nu, deci asta mi se pare într-adevăr un minus, partea de oboseală. Te obișnuiești cu oboseala, până la urmă, chiar mi se pare că te obișnuiești. Intri în rezidențiat, e un mic șoc, dar te obișnuiești și, na, cam astea, cam astea ar fi, cred, că, cele mai mari: oboseala și, cumva, faptul că nu ești suficient de luat în serios în anumite situații, nu tot timpul, în anumite situații. Și asta te mai demoralizează, mai ales dacă ele se unesc, și oboseala și demoralizarea asta, ajungi acasă și zici: măi, da, eu de ce fac chestia asta?

45:55 dr. Matei Baltac: Adică se combină și este ceva dezastros. Se mai întâmplă. Trece timpul, îți revii, trebuie să știi unde vrei să ajungi, din punctul meu de vedere. Trebuie să ai target-ul în față și urci. Ești ca și cum ai fi pe un munte, urci pe o funie și din când în când mai bate vântul sau te lovește cineva cu o piatră. Te doare, te oprești, au, plâng, una-alta, dar mă duc, urc în continuare, ăla e target-ul meu. Cam așa văd lucrurile.

Particularități pe care le are specialitatea de neurochirurgie, pe care vrea să le transmită celoralți colegi pentru a putea colabora mai bine în viitor între secții 46:20

46:21 dr. Cătălina Voinea: E ceva ce e particular la neurochirurgie și ți se pare că de cele mai multe ori e trecut cu vederea de ceilalți colegi ai noștri medici, de pe alte specialități, de exemplu, și vrei să le comunici, astfel încât să fie o comunicare mai bună. Între secții, între colaborări, între... Ai punctat foarte bine partea că nu toate urgențele sunt neurochirurgicale. Ar mai fi și altceva ce ai vrea, practic, să știe colegii de pe alte specialități.

46:58 dr. Matei Baltac: Chestia asta cu multidisciplinaritatea e un punct cheie, din punctul meu de vedere, în neurochirurgie. Nu știu cât de mult... Mie mi se pare că nu e suficient de mult aplicată la noi în România. Se aplică din ce în ce mai mult și chiar îmi place lucrul ăsta. Neurochirurgul trebuie să lucreze în echipă cu mai mulți medici. Mai ales că avem pacienți oncologici.

47:22 dr. Matei Baltac: Anumite tumori cerebrale, metastaze, glioblastoame și așa mai departe, care sunt patologii tratate și de oncolog. E o patologie cu care treci și pe la neurolog. E o chestie care poate să ajute și psihiatrul acolo. Te poate ajuta radiologul intervenționist. Îți stentează, îți pune niște coil-uri pe... Îți embolizează un vas, te ajută. Deci e o chestie multidisciplinară. Alte chestii de menționat. Acum e destul de greu. Mi se pare că neurochirurgul, cumva, foarte mult, și de la noi trebuie să plece chestia asta. Adică: mă, uite, să ia legătura, să vorbească, uite așa, uite așa, uite, am nevoie de aia, uite, ajută-mă cu aia, uite, ce părere ai legat de asta.

48:07 dr. Matei Baltac: Deci cred că trebuie să pornească și din interior, cumva, nu neapărat din exterior. Dar, na, acum mie mi se pare că fiecare își cam face partea bine. Faptul că nu există o legătură între specialități, asta e partea a doua. Deci, na, asta cu urgențele care nu sunt neurochirurgicale, cred că era... Cea mai importantă. Prima care mi-a venit așa în minte, care de multe ori te obosește și în gardă. Ok. Deci, da.

Listă pro-contra pentru alegerea centrului? 48:40

48:40 dr. Cătălina Voinea: Aș îndrăzni să te întreb care e motivul sau lista ta de pro și contra pe care ai făcut-o înainte să-ți alegi ba SUB-ul, ba Militarul și Clujul, și ulterior să vorbim de unde urmează să pleci în continuare.

48:40 dr. Matei Baltac: Deci, n-a fost neapărat o listă de pro și contra. Voiam să văd. Voiam să văd.

49:06 dr. Matei Baltac: Și am avut și oportunități și voiam să văd. Pentru că vezi diferite stiluri de lucru, vezi diferite persoane cum lucrează, cum abordează anumite probleme, de la hârtii, de la birocrație, până la punctul operator. Toate sunt importante. Absolut toate. Mai ales fiind și ceva chirurgical, hârtia aia contează extrem de mult. Pentru că vine cineva, îți începe un proces, îți începe ceva, dată în judecată, contează să faci hârtia. Că ești obosit, că îți mai treci ceva cu vederea la un moment dat, ok, se întâmplă. Dar să vezi cum abordează mai multe persoane

49:40 dr. Matei Baltac: lucrul respectiv mi se pare chiar important. Deci, n-am avut neapărat o listă cu pro și contra. Voiam să văd, că era bine, că era rău, dorința de a vedea.

După ce criterii a ales centrele în care a lucrat până acum? 49:52

49:53 dr. Cătălina Voinea: După ce criterii ai ales fix aceste spitale și centre?

49:57 dr. Matei Baltac: Păi, de unde era activitatea. Deci, la Universitar, eu acolo îmi făcusem și practica. Deci, clar, acolo am început, m-am dus țintit. Cunoșteam câteva persoane, știam un medic de acolo. M-am dus țintit, el m-a ajutat foarte mult. După aceea m-am și integrat în echipă. Deci, ăsta a fost clar un prim pas acolo.

50:24 dr. Matei Baltac: După, Spitalul Militar își câștigase foarte multă popularitate recent. Și am zis: mă, vreau să văd, la fel, vreau să văd ce, ce, ce, de ce e popular, ce se întâmplă. Aveam colegi acolo. Am zis: hai să văd și eu cum e. Și ușor, ușor, pe Cluj, unde am avut oportunitatea. Plus că Clujul era mai aproape, prietena mea fiind în Oradea, era mai aproape de Oradea, cu atât, cu atât mai mult. Și un centru mare, foarte multe patologii ai tot într-un loc. Perfect. Go for it. Cam asta a fost.

Are colege fete, lor cum li se pare specialitatea? 50:59

51:01 dr. Cătălina Voinea: Aveți colege care sunt în rezidențiat, fete?

51:01 dr. Matei Baltac: Da, multe.

51:01 dr. Cătălina Voinea: Multe?

51:01 dr. Matei Baltac: Da.

51:01 dr. Cătălina Voinea: Și ai stat vreodată de vorbă cu ele să vezi cam pentru ele, e ușoară meseria asta? Să stai atât de multe ore?

51:01 dr. Matei Baltac: Să stau efectiv să vorbesc despre asta?

51:20 dr. Matei Baltac: Puțin, nu neapărat. Am observat. Eram curios și am observat chestia asta și am mai vorbit cu ele, dar nu ne-am pus la masă să vorbim clar: uite cum e viața de rezidentă pe neurochirurgie pentru tine. Am observat la ele chestia asta și am discutat din când în când, dar eram și eu foarte curios să observ din exterior cum e.

51:20 dr. Cătălina Voinea: Ți se pare compatibilă cu dorința de a-ți forma o familie?

51:43 dr. Matei Baltac: de vedere, timpul ți-l faci. Deci dacă vrei, găsești o soluție. Că e mai greu, asta e partea a doua. Nu înseamnă nu. E o diferență foarte mare între nu, incompatibilitate, și faptul și ideea de a-ți găsi timp. Deci, din punctul meu de vedere, îți găsești timp, îți rezolvi problemele. Clar, se poate. Acum, contează foarte mult și atenția pe care o au colegele față de la chirurgi, că sunt chirurgi băieți. E un mediu plin de băieți chirurgia în general și, mă rog, și neurochirurgia.

52:21 dr. Matei Baltac: Și, na, contează și cât de multă atenție primesc ele. În centru, în principiu, dacă au nevoie de tine, că ești fată, că ești băiat, în principiu apuci să faci ceva. Dacă ajungi la un anumit nivel și atingi un anumit plafon, asta e normal. Dar și ca fată, dacă au nevoie de tine, atingi. Acum, n-am văzut discriminări de astea foarte mari sau nu. Misoginismul un la alta a mai văzut. Deci există, am mai văzut.

52:48 dr. Matei Baltac: Tot respectul pentru colegele rezidente care au suportat chestia asta, care trec prin asta în continuare, că nu e o chestie care a trecut, care a fost, care a existat. Există în continuare. Dar, spre surprinderea mea, chiar există mai multe colege, fete rezidente pe neurochirurgie, decât credeam. Bravo lor, keep going. Deci, clar se poate. Și depinde de ele, până la urmă.

53:16 dr. Matei Baltac: Poate în unele situații poate să fie mai greu decât dacă ești băiat. Poate. Din cauza atenției pe care o primești. A, și încă o chestie. Nu neapărat atenția pe care o primești de la medic, pe cât și încrederea pe care o ai de la pacient. Pentru că acum nu știu cum este în toată partea asta chirurgicală, pe neurochirurgie mai ales, dar la noi există anumite dubii. În continuare.

53:39 dr. Matei Baltac: Da. Puține, dar mai există. Acum, colegele poate știu să dea mai multe exemple, eu din ce am văzut și din ce am mai vorbit cu ele și de la ce am mai asistat, mai există. Adică: a, că fată, a, că așa, că... Uite că eu am fost alături de multe colege rezidente în operații și chiar unii pacienți poate ar prefera să fie operați de fete în unele situații decât de băieți.

54:08 dr. Matei Baltac: Există alt grad de atenție, poate alt grad de finețe în anumite situații și așa mai departe. Deci depinde de la persoană la persoană, nu prea merge discriminat. Dacă poți, bine, dacă nu poți, la fel de bine. Partea de familie contează cu cine, cine e celălalt membru al familiei, și de acolo vezi mai departe cum funcționează și ce funcționează. Cam de asta depinde.

Ce planuri are în viitor? 54:31

54:32 dr. Cătălina Voinea: Ce planuri ai tu în viitor? Mai stai la Cluj sau pleci?

54:32 dr. Matei Baltac: Deocamdată mai rămân. Deocamdată mai rămân.

54:32 dr. Cătălina Voinea: Îți place?

54:32 dr. Matei Baltac: Da. Deci văd toată patologia, văd multă patologie, mă pot dezvolta, în momentul de față mă pot dezvolta. Planul este să continui să mă dezvolt, de oriunde... Deci...

54:32 dr. Cătălina Voinea: Ai deja un alt spital în vizor, un alt centru?

54:54 dr. Matei Baltac: Deocamdată nu. Nu. Chiar nu. Contează cât de mult mă pot dezvolta aici. Da. Cum mă dezvolt, ce mă dezvolt și așa mai departe. Având în vedere că sunt în plină dezvoltare, acum mergem înainte. Și contează mai departe ce mai vreau să văd. De exemplu, în România nu prea poți să vezi toate tehnicile. Nu poți să le vezi la noi. Sunt, se fac foarte, foarte multe, deci cam poți să vezi.

55:22 dr. Matei Baltac: Dar anumite chestii, nu știu, poate un DBS, un deep brain stimulator, nu prea se fac la noi. S-au făcut la un moment dat, nu se mai fac, nu prea există. Acum, că îți trebuie aparatură, bani, și că nu există fonduri și programe speciale pentru așa ceva, asta e partea a doua. Dar poate strict să vezi și poate la un moment dat o să se găsească bani și poate o să fii tu omul. O să fie bani, dar nu o să fie omul.

55:45 dr. Matei Baltac: Nu prea vezi asta la noi, nu prea ai de unde să vezi. Poți să o vezi în afară. Poate anumite tehnici, la fel, poți să le mai înveți de prin afară. Dacă nu le găsești prin anumite centre în România. Sau poate nu te lasă persoana respectivă să înveți de la el suficient de mult. La fel, poți să te duci și te uiți. Deci, clar, dezvoltarea. Unde pot să mă dezvolt, ca la final să trag linie: bun, ăsta e bagajul meu de cunoștințe, ce pot să fac cu el. Cam asta e ținta. Bun.

Care e cel mai important sfat pe care l-ar da unui absolvent de medicină care se gândește să urmeze această specialitate? 56:15

56:16 dr. Cătălina Voinea: Noi nu am vrea să te mai ținem mult și am mai avea o singură întrebare, și anume: care e cel mai important sfat pe care l-ai oferit unui proaspăt absolvent de medicină care se gândește să-și aleagă neurochirurgia la rezi? Se gândește, dar nu e sigur să-și aleagă. Da. Ceva care să facă diferența.

56:16 dr. Matei Baltac: Acum, nu pot să forțez pe nimeni să-și aleagă, dar, în principiu, clar, poate să-și schimbe la un moment dat. Deci dacă nu-i place și merge cu neurochirurgia înainte, nu-i place neurochirurgia, poate să schimbe.

56:49 dr. Matei Baltac: Din punctul meu de vedere, să aibă răbdare, să nu fie chiar atât de mândru și să asculte de ceilalți, pentru că poate o să zici: nu-mi place cum operează el. Tu, fiind la început și neștiind prin ce a trecut persoana respectivă, ai de învățat de oriunde. Deci răbdare, pentru că fiecare gest, la fiecare persoană, te învață câte ceva, care poate mai departe, în cariera ta, dacă rămâi pe neurochirurgie, s-ar putea să-ți fie de folos.

57:17 dr. Matei Baltac: Deci, clar, răbdare, să vrei să te dezvolți, să nu rămâi la un anumit plafon, să nu te lovești, exact cum am spus la început, să nu te lovești de primul perete pe care scrie neurochirurgia. Gata, m-am lovit aici, asta e neurochirurgia care se face. Nu. E o chestie foarte vastă, poate să ajungă foarte departe, neurochirurgia. Avem deja aparatură din ce în ce mai multă, din ce în ce mai multe centre.

57:40 dr. Matei Baltac: Hai să vedem cum se folosește. Poate vrem să o folosim, poate nu vrem să o folosim, dar hai să nu ne lovim de prima chestie. Deci, clar, să vrea să se dezvolte, să aibă dorința de a se dezvolta. Răbdare, dezvoltare. Umil, e mult spus umil, dar să și asculte. Să asculte și să nu judece. Da, exact, exact, că acum e și trendul ăsta. Da. Exact. Deci, cam astea trei lucruri. Și după, dacă îi place, foarte bine, să meargă mai departe, să citească, clar, lucrul ăsta, merge mai departe, vede. Nu-i place, aia e.

58:11 dr. Matei Baltac: Iar, da, dacă ar fi la alegere între neurochirurgie și altceva, acum, poate din start nu e alegerea bună, cine știe. Pentru că, într-adevăr, trebuie să-ți dedici, mai ales la început, bă, trebuie să faci niște sacrificii, un timp, adică ca să intri puțin în partea asta de neurochirurgie, să vezi. Bănuiesc că se aplică și la multe alte specializări aceeași chestie, dar te gândești la patologie: îmi place partea de creier, îmi place partea de spinal, sistemul nervos, cum e managementul pacientului?

58:42 dr. Matei Baltac: Mă duc și eu, trag cu ochiul pe o secție de neurochirurgie, poate n-am fost niciodată până acum. Mă uit și eu: cum e pacientul? Ce face un rezident?

58:48 dr. Matei Baltac: Dar trebuie să vorbești cu un rezident: mă, uite, poate eu aici vreau să-mi iau, poate nu vreau să-mi iau aici. Ce părere ai? Ce mai știi? Cum e viața ta? Cum lucrezi? Ce lucrezi? Pentru că e o diferență între a vedea cum ești la... Te uiți la el: ah, ce bine arată, ce tare operează, clar, după primul an pot să operez, că văd cum face și o fac. Nu. Să vezi de ce se lovește rezidentul respectiv, de cum e luat la întrebări de nu știu câți pacienți, de câte lucruri și așa mai departe. Să vezi puțin cum e viața lui, să vezi și pe cealaltă specializare, să faci paralelă între lucrurile astea.

59:20 dr. Matei Baltac: Și după aia să tragi o linie, să-ți vezi un goal. Bun, fac, nu știu, chirurgie toracică, habar n-am. Asta, asta, asta există, bun. Neurochirurgie: asta, asta și asta. Bun, dacă vreau să fac asta, poate trebuie să merg în afară, aici poate nu trebuie să merg în afară. Eu sunt comod, vreau să stau doar într-un oraș, ok. Și faci niște plusuri și minusuri. Și le segmentez puțin. Cam așa aș vedea eu lucrurile.

Mulțumiri! 59:42

59:44 dr. Cătălina Voinea: Bun, noi atunci vrem să-ți mulțumim pentru oportunitatea de a te cunoaște.

59:44 dr. Matei Baltac: Eu mulțumesc încă o dată pentru invitație.

59:44 dr. Cătălina Voinea: A fost chiar o gură de aer proaspăt să văd un tânăr rezident, de parcă eu aș fi cine știe ce bătrână, dar așa, cu atât de mult entuziasm ca tine și atât de dornic și pasionat de ceea ce și-a ales, încât mă bucur că am filmat episodul împreună și că avem practic un exemplu de așa, da,

1:00:14 dr. Cătălina Voinea: pentru generația care urmează, și suntem curioși să vedem ce o să se mai întâmple cu tine, pentru că rar întâlnești un om care e dispus să facă atât de multe, nu sacrificii, că nu poți să le numești sacrificii, atât de multe demersuri pentru dezvoltarea lui, și de aceea te apreciez, te apreciem toți și mult succes mai departe.

1:00:14 dr. Matei Baltac: Acum vedem, vedem cum evoluează, mai sunt multe chestii în față, de ce mă mai lovesc, cum mă mai lovesc, clar, rămâne de văzut. Putem să facem partea a doua.

1:00:14 dr. Cătălina Voinea: Sigur că da. Facem în viitor partea a doua, update.

1:00:14 dr. Matei Baltac: Uite așa, așa, era specializarea asta, așa, nu mai. Deci, da.

1:00:14 dr. Cătălina Voinea: Super. Mulțumim încă o dată.

1:00:14 dr. Matei Baltac: Eu, eu, mersi.

Rezi pe Neurochirurgie · Episodul #28

dr. Cristian Kakucs — Neurochirurgie

Gazdă
dr. Cătălina Voinea
Publicat
Durată

YouTube (filă nouă)Spotify (filă nouă)Podbean (filă nouă)

Din descrierea episodului: dr. Cristian Kakucs - absolvent al promoției 2004-2010, Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania din Brașov, cadru didactic universitar asociat…

Experiențe și opinii personale ale invitatului, la data înregistrării (episod publicat în octombrie 2021). Nu sunt recomandări medicale. Transcriere editată după audio; poate conține erori — semnalează o eroare. „[neclar]” marchează un fragment pe care nu l-am putut desluși din înregistrare.

Pe scurt

  • Pentru că, părerea mea, orice medic, dacă vede că cel care este mai mic decât el vrea să lucreze, lucrează foarte mult, trage, citește și așa mai departe, o să-l lase Înțelegi să lucreze. 14:13
  • Adică, dacă știi foarte bine anatomia, atunci știi și imagistica, automat, că știi unde este situată leziunea și ce vase sunt acolo sau ce rol are partea respectivă din creier. 31:09
  • Miercuri am făcut și o hernie de disc, adică aici, știi, noi trebuie să le facem practic pe toate. 28:52
Transcrierea completă (25 de capitole · 8.565 de cuvinte)

Intro 00:00

00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați revenit pentru încă un episod marca Grile-Rezidentiat.ro! Eu sunt Cătălina și, pentru început, vreau să vă vorbesc despre un mic research pe care îl facem în fiecare an înainte de examenul de rezidențiat. Dacă nu ai auzit, folosim un formular în care întrebăm viitorii candidați la examen ce specialitate își doresc și în ce oraș. Astfel, realizăm un infografic ușor de interpretat, din care reiese care sunt cele mai dorite specialități în anul respectiv, câți candidați se bat pe câte locuri și în ce orașe.

00:28 dr. Cătălina Voinea: Este un infografic super util, foarte îndrăgit de comunitatea Grile-Rezidentiat.ro. Dacă ești interesat de cele mai dorite specialități din anii trecuți, tot ce trebuie să faci este să dai un click pe link-ul din descriere, dar stai pe fază, fiindcă urmează să postăm infograficul din 2021. Dar să revenim: astăzi discutăm cu un medic specialist pe neurochirurgie, mai precis cu doctorul Cristian Cocucci. Să-i dăm drumul! Salutare, Cristian, bine ai venit la podcast-ul nostru.

00:54 dr. Cătălina Voinea: Este un podcast care e dedicat celor care vor să-și aleagă specialitatea potrivită la examenul de rezidențiat. Și vrem să-ți mulțumim, în primul rând, că ne-ai acceptat invitația.

00:54 dr. Cristian Kakucs: Și eu vă mulțumesc!

00:54 dr. Cătălina Voinea: A fost destul de greu să găsim un neurochirurg disponibil pentru acest episod, dar chiar ne bucurăm că nu a fost atât de greu cum ne așteptam, pentru că ai fost cam prima noastră opțiune după atâtea recomandări, și să sperăm că este fix ceea ce ne-am dorit noi și cei care urmează să ne asculte.

00:54 dr. Cristian Kakucs: Sper să fiu cum ziceți.

00:54 dr. Cătălina Voinea: Super!

De ce neurochirurgia? 01:32

01:31 dr. Cătălina Voinea: Păi, poți începe să ne spui un pic cum ți-ai dat seama că asta e specialitatea pe care ți-o dorești.

01:31 dr. Cristian Kakucs: Da, din fericire, mi-am dat seama foarte ușor. În clasa a șaptea, când am învățat neuronul, celebra celulă, am observat că eu am învățat-o extraordinar de ușor. Și am zis: domnule, îmi plăcea foarte mult să disec animale la țară, mă rog, când se tăiau și așa mai departe. Eu eram primul, toată lumea se oprea, trebuia să-mi explice mie cum stau organele și așa.

02:04 dr. Cristian Kakucs: Totdeauna mi-a plăcut partea asta, și partea asta de sistem nervos întotdeauna m-a fascinat și m-a atras. Și am învățat cel mai ușor, și apoi în clasa a 10-a, iarăși, când am făcut partea de anatomie, deja mi-am cumpărat și atlase de anatomie, și partea asta, tot ce era de sistem nervos, o învățam extraordinar de ușor. De mult mi-am dat seama. În facultate deja știam că vreau să fac neurochirurgie, n-am avut niciodată o altă opțiune. Și, din fericire, am reușit din prima și la rezi, la toate. Deci a fost ok.

02:40 dr. Cătălina Voinea: Au fost toate puse cap la cap așa, mai ales că ești primul invitat care zice că și-a dat seama atât de devreme, wow, clasa a 7-a.

02:40 dr. Cristian Kakucs: Da, și pe mine mă sperie câteodată.

02:40 dr. Cătălina Voinea: Wow! Deci asta e o veste bună și pentru cei care au așa o sclipire mult mai devreme și nu știu ce să facă cu ea.

02:40 dr. Cristian Kakucs: Da, ideea e, din punctul meu de vedere, dacă ai un vis, trebuie să ți-l urmezi.

02:40 dr. Cătălina Voinea: Exact.

03:04 dr. Cristian Kakucs: E greu, o grămadă de lucruri, dar trebuie să faci ce-ți place. Eu întotdeauna, nu știu, asta le spun și studenților mei întotdeauna: domnule, trebuie să faceți ce vă place, indiferent de specialitate, indiferent ce zice mama, bunicul, iubitul, prietenul și așa mai departe, trebuie să faci ceea ce-ți place. Da.

Reality vs Expectations 03:24

03:24 dr. Cătălina Voinea: Fiind la modă atât de multe seriale și filme despre doctori, ne-ar interesa foarte tare cum e realitatea față de cum sunt așteptările după ce vedem atâtea filme și atâtea seriale. Cum este, de fapt, neurochirurgia?

03:38 dr. Cristian Kakucs: Da, bineînțeles că filmele sunt una și realitatea este complet diferită, pentru că în filme sunt prezentate numai anumite aspecte. În realitate este mult mai mult. Una este să stai liniștit pe canapea, în pat, să bei un ceai sau să mănânci ceva și să te uiți că omul respectiv este obosit în film. Și alta este să alergi tu după vreo 30 de ore de nedormit, să alergi să faci nu știu ce, habar n-am. Adică e un pic mai diferit. Plus, încărcătura psihică este foarte mare, ceea ce este un lucru destul de important și de luat în calcul, bineînțeles.

Încărcătura psihică 04:27

04:20 dr. Cătălina Voinea: La ce te referi mai exact, dacă poți să detaliezi? Adică la încărcătura psihică?

04:25 dr. Cristian Kakucs: Da. Nu ce înseamnă. Sunt o mie de lucruri în chirurgie. Odată, din punctul meu de vedere, momentul în care pacientul vine la tine și are încredere în tine să-l operezi, indiferent ce operații faci. Sunt operații mai simple, mai ușoare, bineînțeles, în funcție de specialitate și așa mai departe. Omul ăla, dacă și-a încredințat viața în mâinile tale, tu trebuie să duci până la capăt lucrul respectiv și trebuie să-l faci bine. Și atunci, bineînțeles că încărcătura emoțională numai din acest punct de vedere e mare. Plus că nu ai un program fix. Asta este o mare problemă, probabil, pentru mulți dintre noi și atunci, de aici încolo, sunt o grămadă de probleme care pot să apară.

Ce operează un neurochirurg? 05:15

05:13 dr. Cătălina Voinea: Cam ce operează un neurochirurg, să zicem, la noi în țară, până la urmă?

05:19 dr. Cristian Kakucs: Deci la noi în țară, în clinicile mari, se operează aproape toate patologiile. 99,9%. De aia, de multe ori, când aud și mai văd pe la televizor că nu știu cine vrea obligatoriu să plece, că la noi în țară nu se rezolvă. N-aș crede, da? Deci o să te iasă multe povești. Mituri. Da. Și în multe specialități, nu numai neurochirurgie. Și în restul centrelor, bineînțeles, partea de traumă este cea mai frecventă, deci tot ceea ce înseamnă hematoame subdurale, extradurale și așa mai departe.

05:58 dr. Cristian Kakucs: Asta de traumă craniană există, bineînțeles, și trauma spinală, cum sunt fracturile de coloană și așa mai departe. Patologia degenerativă, celebra hernie de disc lombară, pe care o cunoaște toată lumea, aia este pâinea neurochirurgului, așa se zice. Așa cum chirurgii generali știu o apendicită, noi avem hernia de disc lombară. Și urmează apoi, bineînțeles, patologia tumorală cerebrală, care, din păcate, este tot mai frecventă. Oncologia acum a luat un avânt foarte mare de mulți ani deja, dar, bineînțeles, multe dintre chimioterapice nu trec bariera hematoencefalică și atunci, automat, avem și metastaze cerebrale mult mai multe. Unele se pretează pentru chirurgie, altele nu, dar adresabilitatea deja este mult mai mare.

06:53 dr. Cristian Kakucs: Odată cu apariția computer tomografiei și a RMN-ului, bineînțeles, computer tomografia în anii '70, MN-90, așa, atunci, automat, diagnosticul în neurochirurgie deja a fost mult mai facil. Nu mai era cum era pe vremuri, cu o grămadă de manevre invazive în care nu prea îți dădeai seama de foarte multe lucruri. Și atunci, automat, și patologiile, ca și număr, au crescut, pentru că deja se pot diagnostica, față de acum 40 de ani, când și un diagnostic era extrem de dificil de pus.

07:27 dr. Cătălina Voinea: Deci motivul pentru care găsești atât de multe, sau zici că sunt mai frecvente patologiile oncologice, este pentru că a avansat tehnologia.

07:27 dr. Cristian Kakucs: Asta înceea Și datorită acestui lucru, bineînțeles, pentru că înaintea computer tomografiei și a RMN-ului cerebral, bineînțeles că o grămadă de patologii nu se vedeau. Există inclusiv noțiunea de craniotomie exploratorie, adică așa cum este laparotomia exploratorie în chirurgia generală. Deci era mult mai dificil.

07:27 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Module rezidențiat neurochirurgie 08:00

08:00 dr. Cătălina Voinea: Revenind la rezidențiat, ce module face un medic rezident în timpul rezidențiatului pe neurochirurgie?

08:00 dr. Cristian Kakucs: Este BMF-ul. Ce am mai avut?

08:13 dr. Cristian Kakucs: Imagistică am avut două luni de zile. Bineînțeles, neurologia, care este extrem de importantă pentru noi. Anatomia patologică nu se mai face, s-a făcut mai demult, dar a fost scoasă din curricula de rezidențiat. Oftalmologie, ORL, cam astea sunt modulele. Și în mare parte din cei șase ani de rezidențiat... eu am fost în prima generație cu șase ani. Până la mine s-au făcut șapte ani de rezidențiat și după aceea au redus cu un an.

08:49 dr. Cristian Kakucs: Așa am ajuns să fiu cel mai tânăr neurochirurg din țară. Am fost dat de la șase ani la școală și am prins rezidențiatul de șase ani. Și atunci, la 30 de ani, eram specialist neurochirurg. Cel mai tânăr. Nu știu dacă a fost cineva, dar a fost pur și simplu o chestie de conjunctură. Nu-ți mai deștept. Pur și simplu a fost o chestie de conjunctură. Nu înțeles. Deci cam astea sunt modulele; în rest, neurochirurgia, care, bineînțeles, și ea la rândul ei este împărțită pe neurochirurgie spinală, neurochirurgie craniană, vasculară, tumorală și așa mai departe. Neurochirurgia pediatrică, iarăși, este un capitol destul de vast.

Primul an de rezidențiat 09:32

09:32 dr. Cătălina Voinea: Ce îți mai amintești din primul an de rezidențiat? Cum a fost șocul? Prima dată?

09:32 dr. Cristian Kakucs: N-am avut niciun șoc, din fericire. Știam oarecum la ce să mă aștept, pentru că eu și în facultate am umblat foarte mult prin spitale, ca și student, nu așa, ca și pacient, și am umblat foarte mult pe secțiile de neurochirurgie și știam ce mă așteaptă. Știam că nu este ușor, știam că nu există program, aia e o poveste din punctul meu de vedere. Adică, cei care vor să facă orice specialitate chirurgicală, nu numai neurochirurgia, nu știu, dacă începi rezidențiatul gândindu-te că la ora 1 ai rupt ușa spitalului, că tu trebuie să te duci la cafea, nu există.

10:24 dr. Cristian Kakucs: Mai bine faci orice altceva, și în medicină în general, da, cu atât mai mult în chirurgie. Și a fost ceea ce m-am gândit eu și, din fericire, am avut noroc de un centru de pregătire unde chiar am fost lăsat să lucrez foarte mult, nu numai eu, și colegii mei, și unde lumea chiar se ocupa de noi.

10:24 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

10:24 dr. Cristian Kakucs: Și, în afară de faptul că, din punct de vedere profesional, erau foarte bine pregătiți, erau și umani. Un lucru care e extrem de important, părerea mea.

10:24 dr. Cătălina Voinea: Și rar.

10:24 dr. Cristian Kakucs: Corect. Da.

O zi din viața unui rezident pe neurochirurgie 11:00

10:57 dr. Cătălina Voinea: Cam cum arată o zi din viața unui rezident? Mai ales că ai zis să-și scoată din cap ideea cum că s-ar urma programul. Cam cum arată o zi?

11:08 dr. Cristian Kakucs: Foarte simplu. Eu în Cluj am făcut rezidențiatul, la secția domnului profesor Florian. Acolo discuția era foarte simplă. Dimineața și seara era contravizită, în fiecare zi, și sâmbătă, și duminică. Seara la șase jumate se făcea contravizita și după contravizită se făcea programul operator pe a doua zi. Și știam fiecare în ce sală intrăm, cu ce bolnav și așa mai departe. Ne uitam la filme, la CT-uri, la RMN-uri.

11:43 dr. Cristian Kakucs: Dimineața, de cele mai multe ori, la ora șapte deja eram în clinică. Dacă nu la șase jumate, depinde câtă treabă aveai. Eu sunt un om foarte ordonat și îmi plac toate lucrurile să fie puse în ordine. Motiv pentru care trebuie să faci voi, trebuie să faci externări, pansamente, să scoți tuburi de dren și așa mai departe. Astea trebuiau de multe ori făcute înainte să intri în sala de operație, că intri în sală, nu știi cât stai.

12:10 dr. Cristian Kakucs: Și atunci trebuia în așa fel să le organizezi. Ajungeai la clinică, îți făceai treaba asta, după care intrai în sala de operație, ieșeai după aia din sală și îți continuai treaba pe care o mai aveai. Câteodată ajungeam să mă duc până acasă să mănânc sau așa. Câteodată nu mai plecam și rămâneam în continuare în clinică, până depinde cât era cazul de stat.

Atribuții medic rezident 12:37

12:36 dr. Cătălina Voinea: Ce atribuții are un medic rezident, pe lângă făcut foi, externări și, mă rog, scrisori medicale?

12:45 dr. Cristian Kakucs: În primul an, bineînțeles că primele luni, cel puțin, trebuie să vezi ce se întâmplă. Pe noi, din prima lună, noi am și fost băgați în linie de gardă, și noi eram linia a patra; acolo erau trei linii de gardă și noi eram linia a patra. Deci noi, practic, trebuia să vedem cum se pune problema. Bineînțeles, în funcție de fiecare, cât de iute se descurca și cât de știa.

13:11 dr. Cristian Kakucs: După câteva luni deja, și colegii care erau mai mari decât noi ne lăsau, ne duceam singuri, vedeam și, dacă aveam o problemă, bineînțeles, îi întrebam pe ei, dacă nu ne descurcam. În șase ani de zile, eu acolo nu am întâlnit tot felul de povinii, eu n-am întâlnit multe. Acolo, nu știu, a fost o altă lume, sincer, față de multe alte clinici, și din Cluj, și din țară.

13:37 dr. Cristian Kakucs: N-am întâlnit să mă duc la un medic primar, indiferent de oră, deci că era două noaptea, că era, nu știu. oricând, să mă duc să-i spun: domnule, uite, am o problemă, uite, e bolnavul acela în camera de gardă. Nu a existat să-mi zică: lasă-mă în pace, nu mă interesau habana lucruri de genul. Nu a existat. Sau să urle la noi, chiar foarte ok. Ceea ce, credeți-mă, e mare lucru. În general, nu este chiar așa. Dar acolo, din fericire, am întâlnit oameni de genul

14:13 dr. Cristian Kakucs: Asta era în anul întâi, urmând ca apoi, pe măsură ce creșteam, bineînțeles, și medicii specialiști cu care intram, respectiv medicii primari, să ne lase tot mai mult să lucrăm. Și aici, din punctul meu de vedere, depinde cât de mult vrei să faci. Pentru că, părerea mea, orice medic, dacă vede că cel care este mai mic decât el vrea să lucreze, lucrează foarte mult, trage, citește și așa mai departe, o să-l lase Înțelegi să lucreze. Dacă la ora 1 ai rupt ușa și ai plecat acasă, nu prea are cum să te lase, că din pat nu poți să operezi. Și atunci trebuie să stai în spital. E simplă discuția.

14:54 dr. Cristian Kakucs: Drept urmare, eu am fost lăsat și am făcut inclusiv tumori cerebrale, bineînțeles, sub supravegherea lor. Tumori cerebrale, parte de traumă, patologia degenerativă, hernii de disc, fracturile de coloană, deci o grămadă de patologii. Ăsta e motivul pentru care eu am venit la Brașov și nu am fost foarte stresat ca specialist. Am fost, bineînțeles, este un stres. În momentul în care ești singur și nu mai e nimeni pe cine să întrebi, este un stres, bineînțeles. Dar știam deja cum să manageriez lucrurile, știam cum să operez și n-am avut probleme. Motiv pentru care am făcut multe operații pentru prima dată în Brașov. Anumite patologii.

14:54 dr. Cătălina Voinea: Felicitări.

15:39 dr. Cătălina Voinea: Dar, practic, ai fost lăsat, e o încurajare, ai fost lăsat din primul an. Pentru că te-ai implicat.

15:39 dr. Cristian Kakucs: Adică, cam ok. Din punctul meu de vedere, trebuie și implicare. Pentru că sunt, eu am văzut asta, inclusiv colegi de-ai mei și de pe neurochirurgie, dar și din alte specialități, care ziceau: pe noi nu ne lasă și nu ne învață. Dar îi vedeai numai pe la terase, sâmbăta, duminica, tot așa, prin oraș. Atunci, normal că nu ai când să acumulezi informația și să înveți. Și, într-adevăr, este dificil și mult, dar trebuie multă perseverență și muncă.

Aptitudini & calități medic rezident 16:19

16:18 dr. Cătălina Voinea: Cam ce calități și aptitudini ar trebui să aibă un medic rezident ca să se descurce pe această specialitate?

16:26 dr. Cristian Kakucs: Nu știu, în primul rând, să nu-ți placă să dormi mult. Nu știu, celor cărora le place să doarmă mult nu este neapărat o specialitate pe care le-aș recomanda-o. Bineînțeles, din punct de vedere psihic, părerea mea, trebuie să fii foarte echilibrat, pentru că, totuși, și la spital sunt situații extrem de tensionate și atunci, dacă mai vii și cu o încărcătură emoțională de acasă și nu reușești să gestionezi toate lucrurile astea, poate să fie o problemă.

17:05 dr. Cristian Kakucs: Eu, chiar dacă n-am făcut armata, credeți-mă, rezidențiatul a fost un fel de armată. Deci, în general, chirurgia este un fel de armată și atunci, din punctul meu de vedere, trebuie să fii foarte ordonat. Asta dacă vrei, bineînțeles, să-ți fie ok și să ai și rezultate bune.

17:25 dr. Cristian Kakucs: Deci cam așa văd eu lucrurile și, bineînțeles, o memorie bună, pe care memorie bună nu poți să o cultivi decât citind. Degeaba mănânci lecitină și mai știu eu ce, că-s la modă acum tot felul de medicamente, nu ajută. Ajută cititul și învățatul.

17:25 dr. Cătălina Voinea: Exact, și o disciplină.

17:25 dr. Cristian Kakucs: Disciplină, exact.

Despre gărzi 17:46

17:46 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre gărzi? Cam câte gărzi trebuia să faci? Trebuie să faci pe lună?

17:52 dr. Cristian Kakucs: Acolo, în Cluj, făceam 5 gărzi pe lună, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este mult. Deci 4-5 gărzi pe lună mi se pare chiar decent. Dacă sunt mai multe, deja, într-adevăr, poate să fie destul de obositor. Acum, problema era și cum îți puneai gărzile. Pentru că noi aveam 5 gărzi pe lună, indiferent dacă plecam sau nu în concediu. Și atunci, dacă îți luai două săptămâni de concediu într-o lună, de exemplu, tu aveai, practic, în 14 zile, 5 gărzi. Care e mult. Și, plus, că după gardă nu mergeai acasă. Aia e o poveste. Deci nu există că te duci acasă după gardă. Rămâneai în continuare, lucrai.

18:41 dr. Cristian Kakucs: Am făcut și 48 de ore de gardă. Tocmai în ideea în care așa se face în America. Deci nu e nicio problemă.

18:41 dr. Cătălina Voinea: Și cum a fost?

18:51 dr. Cristian Kakucs: Horror. Am ieșit din spital după vreo 56 de ore. Am găsit taxiul, nu zic să mă ducă până acasă. Dar era o senzație foarte ciudată să stai atâtea ore închis într-un loc și non-stop să tot alergi și așa. Bineînțeles, am reușit să știi doar câteva ore. Dar este destul de greu.

19:13 dr. Cristian Kakucs: Dar se pot face. Și, în plus, omul se obișnuiește cu foarte multe lucruri. Chestia aia, că mi-e foarte mulți colegi din Cluj, de pe alte specialități, îmi ziceau: măi, eu nu știu cum rezistați voi acolo la programul ăsta. Te obișnuiești cu timpul. Și, în plus, dacă îți place, treci mult mai ușor peste o grămadă de lucruri neplăcute, habar n-am, tot felul de deficiențe și așa mai departe. Deci secretul este să-ți placă.

19:41 dr. Cristian Kakucs: Absolut. Eu de-aia întotdeauna îi încurajez și pe studenți, și pe oricine: domnule, fă ce-ți place. Dacă-ți place, șansele să faci sindrom de burnout sunt mult mai mici. Care, dacă te uiți pe PubMed, la sindromul de burnout la neurochirurgi, o să te sperii. Deci o să zici: domnule, mai bine, nu știu, fac orice altceva. Pentru că e foarte mare. De asemenea, alcoolismul este în creștere și este o reală problemă. Inclusiv la noi în țară se știu lucrurile astea.

20:15 dr. Cristian Kakucs: Și de aia, pentru a evita toate aceste lucruri, trebuie să faci ceea ce-ți place. Atunci ai și o satisfacție, în afară de partea financiară, să fie și o satisfacție, nu știu, poate spirituală e prea mult zis. Dar o satisfacție așa, sufletească.

20:15 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles. Tot vorbeam de gărzi. Ce patologii, ce urgențe frecvente se întâlnesc în gărzi?

20:41 dr. Cristian Kakucs: Patologia traumatică craniană. Bineînțeles, traumatismele craniocerebrale sunt cele mai frecvente. Traumatismele de coloană vertebrală lombară. La noi, accidentele, din păcate, sunt în creștere și cu o morbiditate și o mortalitate tot mai mare. Deci nu este deloc îmbucurător ceea ce se întâmplă. De exemplu, eu în Brașov, unde nu consider Brașovul un oraș mare, totuși e un oraș mediu, așa, nu e o metropolă.

21:18 dr. Cristian Kakucs: Eu, când sunt de gardă, văd cel puțin două, trei, patru cazuri de accidente pe care le văd eu. Plus câte văd colegii mei din UPU, care îi văd, bineînțeles, mult mai mulți, că pe noi nu ne cheamă la fiecare caz, pentru că le manageriază ei foarte bine. Problema este că sunt tot mai multe și atunci patologia traumatică, în general, este cea mai frecventă.

21:45 dr. Cristian Kakucs: Mai sunt, bineînțeles, și lombosciaticele, care sunt secundare, de obicei, herniilor de disc. Sunt destul de mulți oameni care se prezintă cu această patologie, mai ales în Brașov, unde suntem și la 650 de metri altitudine, umezeală mare, numai bine pentru patologia asta degenerativă.

22:10 dr. Cristian Kakucs: Mai este patologia tumorală, care, bineînțeles, nu este așa de frecventă ca și cea traumatică, dar este și, cam astea sunt cele mai frecvente. Restul sunt mult mai... Mai există patologia vasculară, anevrismele cerebrale rupte, malformațiile arteriovenoase, dar astea sunt destul de rare, deci nu sunt frecvente.

Un caz interesant 22:37

22:35 dr. Cătălina Voinea: Ne poți povesti un caz mai interesant?

22:40 dr. Cristian Kakucs: Da. Acum, nu mai știu, acum vreo trei ani... De vreun an de zile venisem la Brașov și tot așa m-au chemat o tânără de 32 de ani. Bineînțeles că la cei tineri aceia, la aceia impactul este cel mai mare. De 32 de ani, cu un traumatism craniocerebral sever, în comă, Glasgow patru puncte, cu hematom subdural acut. Aici prognosticul este extrem, extrem de prost, indiferent unde suntem pe pământ. Că suntem la New York, că suntem la București, oriunde.

23:17 dr. Cristian Kakucs: Și, bineînțeles, am operat-o de urgență, noaptea, am făcut craniectomie decompresivă și bolnava, după două săptămâni de terapie intensivă, a fost detubată. Urmând ca apoi, după alte două săptămâni, a stat la mine pe secție, a plecat cu o frustă hemipareză și acum pacienta schiază și așa mai departe. Lucru care, crede-mă, eu am zis, oricum, eu sunt un optimist incurabil. Deci la mine, domnule, tragem de bolnav cât se poate și tot felul de lucruri și așa, dar de când am avut cazul ăla, care e rar. Deci aia, sincer, alea sunt lucruri rare și de multe ori, indiferent cine te operează sau, ți-am mai zis, în orice centru ai fi, din păcate, prognosticul este rezervat.

24:11 dr. Cristian Kakucs: Dar la ea așa a fost modelul și ăla a fost chiar un caz care m-a impresionat. Am avut multe, deci parte și tumorală, unde tumor foarte mari, de șapte centimetri, de opt centimetri, meningioame mari, pe care le-am scos, bolnavii bine și așa mai departe. Sau un tânăr de... un tânăr, un copil de opt ani care a venit cu un cuțit înfipt în cap. Deci o sumedenie de cazuri destul de interesante.

24:44 dr. Cătălina Voinea: Și trăiește?

24:44 dr. Cristian Kakucs: Dacă nu, să nu, e bine copilul, da. I-am scos cuțitul și e bine. A avut noroc că nu... Deci a trecut prin os, deci a fost lovit destul de puternic. Era cam un centimetru înfipt în creier, dar, din fericire, era la vreo 2-3 centimetri de sinusul sagital superior, ceea ce a fost un mare noroc. Pentru că altfel poate nu mai avea prognosticul așa de bun, dar e foarte bine. Anul ăsta l-am operat, prin ianuarie.

24:44 dr. Cătălina Voinea: Super.

24:44 dr. Cristian Kakucs: Undeva în iarnă, știu că era iarnă.

24:44 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Provocări 25:22

25:21 dr. Cătălina Voinea: Ce provocări ai întâlnit în această specialitate în timpul rezidențiatului și chiar și acum?

25:21 dr. Cristian Kakucs: Adică, în ce sens provocări?

25:21 dr. Cătălina Voinea: Ceva ce ți-ai fi dorit să poți să faci și nu ai făcut? Ceva ce te-a oprit, nu știu, din cauza sistemului sau din cauză că sunt lipsuri?

25:39 dr. Cristian Kakucs: Sunt lipsuri, dar și aici, din fericire, am întâlnit și la Brașov oameni care au fost în conducerea spitalului, care sunt acum în actuala conducere și care vor să ajute și susțin oamenii. Deci, nu știu, n-am întâlnit, nu știu: domnule, uite, ne trebuie un aparat, haide să-l luăm; n-am întâlnit „hai, bă, lasă-mă în pace”, așa ceva nu există. Nu am întâlnit.

26:08 dr. Cristian Kakucs: Adică, nu știu, lumea e binevoitoare. Într-adevăr, sunt lipsuri în întreg sistemul și sunt multe probleme. Nu este numai una singură. Cei care spun că, domnule, e numai o problemă, că aia dacă s-ar rezolva, ar fi totul perfect. Nu există. E un sistem care, totuși, are mai multe probleme, dar eu sunt pe principiul că omul sfințește locul și poți să faci multe lucruri.

26:35 dr. Cristian Kakucs: Și, părerea mea, nu trebuie întotdeauna... noi întotdeauna ne comparăm numai cu țările cele mai dezvoltate. Dar, de exemplu, am citit anumite studii în funcție de cum trăim noi în țară și așa mai departe și am rămas plăcut impresionat că noi trăim mai bine decât 88% din populația globului, în România. Ceea ce n-aș zice că este chiar neapărat rău. Adică, totuși, suntem mai bine decât 88%. Noi, bineînțeles, noi ne comparăm întotdeauna cu Germania, cu Anglia, cu, mă rog, și cu superclinici.

27:11 dr. Cristian Kakucs: Adică nu o să pot să compar, de exemplu, cum sunt eu la Brașov, care totuși este un oraș de 300.000 de locuitori, nu o să pot să mă compar cu New York. Că, nu știu, trebuie să fii tâmpit să faci așa ceva. Adică, bun, eu mă compar cu un oraș: care câți bani are, câți locuitori, ce oameni și așa mai departe. Adică, însă anumite lucruri și, părerea mea, trebuie să făcute anumite centre. Un neurochirurg, de exemplu, și asta e valabil în orice specialitate, nu se mai ocupă de toate.

Supraspecializări 27:42

27:43 dr. Cristian Kakucs: Deci trebuie anumite centre. Acolo, nu știu, un centru de tumori cerebrale. Unul de... mă refer pentru patologiile cronice și, bineînțeles, patologiile de traumă, pe care trebuie să știe să le rezolve orice neurochirurg, astfel încât să se poată acoperi o plajă cât mai largă.

27:43 dr. Cătălina Voinea: Deci, practic, acestea ar fi un fel de supraspecializare, dacă ar fi să luăm neurochirurgia.

27:43 dr. Cristian Kakucs: În străinătate, în multe țări din vest, sunt neurochirurgi, de exemplu, doar pe patologie tumorală. Sau pe bază de craniu, care operează anevrisme și tumorile care sunt la nivelul bazei de craniu. Sunt neurochirurgi care fac numai neurochirurgie spinală. Deci nu se ocupă de partea cerebrală. Sau sunt neurochirurgi care fac numai neurochirurgie pediatrică. Nu de toate.

28:32 dr. Cristian Kakucs: Și, bineînțeles, că atunci este mult mai ușor. Adică mult mai ușor, în sensul în care te poți supraspecializa și faci o singură chestie. Sau fac neurochirurgie funcțională, cum e chirurgia epilepsiei, a Parkinsonului și așa mai departe. Adică e mult mai ușor.

28:32 dr. Cătălina Voinea: Și la noi?

28:52 dr. Cristian Kakucs: La noi, eu, de exemplu, nu știu, uite, săptămâna trecută am operat un pacient cu fractură de coloană. Următoarea zi am făcut o tumoră cerebrală. Am fost de gardă, am operat și două subdurale acute. Miercuri am făcut și o hernie de disc, adică aici, știi, noi trebuie să le facem practic pe toate. Pe toate este mult zis, pentru că cele mai frecvente patologii le acoperim, nu chiar pe toate.

Competențe 29:27

29:26 dr. Cătălina Voinea: Există și competențe pe care poți să le obții?

29:30 dr. Cristian Kakucs: În străinătate, bineînțeles că există. La noi, nu. Deci la noi în țară nu, dar în străinătate sunt anumite competențe pe care se pot obține. Tot felul de stagii, de fellowship-uri pe diferite patologii, pe care le dorești să le faci.

29:30 dr. Cătălina Voinea: Dar, de exemplu, în timpul rezidențiatului ești practic învățat să interpretezi diferite investigații? Adică nu trebuie să faci un modul separat, să-ți iei competența respectivă, să citești?

30:00 dr. Cristian Kakucs: A, nu. Păi noi am învățat și partea de CT și de RMN. Am învățat-o noi și nu, am învățat-o de la medici mari. Citeam și noi, bineînțeles. Și, Dar, nu, oricum, eu, de exemplu, nu pot să, nu știu cum să zic, nu pot să contrazic un radiolog, legal vorbind, că n-am cum, că eu nu am competență de a interpreta. Ei fac în rezidențiat și urmează ca apoi ei să dea niște examene. Noi nu dăm aceste examene. Doar că, în timp, bineînțeles, și noi învățăm partea asta de imagistică.

Materiale de studiu 30:36

30:36 dr. Cătălina Voinea: Ce materiale de studiu recomanzi, care ar fi utile la început de drum și pe parcursul rezidențiatului?

30:43 dr. Cristian Kakucs: În primul rând, anatomie. Deci, nu știu, în mintea mea... mie îmi și place foarte mult anatomia. După cum ți-am zis de la bun început, eu chiar am o chestie. Mie mi-a plăcut foarte mult. Am predat și în Cluj am anatomie patru ani de zile, ca și cadru universitar asociat. Am undeva la vreo 5.000 de poze de disecții, numai pe creier. Tot felul de chestii făcute.

31:09 dr. Cristian Kakucs: În primul rând, anatomie. Pentru că, dacă cunoști bine anatomia creierului, anatomia coloanei, te descurci mult mai ușor într-o grămadă de lucruri. Adică, dacă știi foarte bine anatomia, atunci știi și imagistica, automat, că știi unde este situată leziunea și ce vase sunt acolo sau ce rol are partea respectivă din creier. ce rol are. Tehnica chirurgicală, bineînțeles, este strâns corelată cu noțiunile de anatomie. Deci, în primul rând, partea asta de anatomie; la noi în neurochirurgie este Rhoton-ul. Așa se numește. Este o carte, nu are, lumea vreo 800 de pagini, nu-i chiar așa de mare.

31:53 dr. Cristian Kakucs: Aia este cea mai bună pentru anatomia care ne trebuie nouă, doar că este o carte foarte greoaie. Deci nu e o carte pe care să te apuci, nu știu: hai să citesc neuroanatomie, și citesc Rhoton-ul. Deci trebuie să ai o bază solidă, astfel încât să poți să citești cartea respectivă și să o și înțelegi, și să și înveți din ea. Dar deci, partea asta de anatomie, din punctul meu de vedere, este extrem de importantă și trebuie făcută.

32:25 dr. Cristian Kakucs: Este Youmans-ul, între neurochirurgi toată lumea știe. Youmans-ul e cartea noastră de căpătâi. Este carte de... e mai mult de teorie decât de tehnică. Tehnică este mai puțină; are, nu mai știu, vreo 4.700 de pagini, sunt patru volume mari și late. Mai există și Midecu, unde este carte, iarăși, tot de... ea este de tehnică și e o grămadă. Mai este Greenberg-ul, care este handbook-ul nostru. Deci e o carte acum, numai ultima ediție, undeva la vreo 1.800 de pagini avea, care era handbook, dar e deja dita mai cartea. Bine, formatul este același, este un format mic, dar 1.800 de pagini.

33:13 dr. Cristian Kakucs: Greenberg-ul e o carte foarte bună, dar, fiind handbook, îți dai seama, adică vrei să cauți un lucru, te uiți acolo, ai știut și gata. Dar nu e o carte din care să înveți. Adică trebuie să ai o bază, părerea mea, ca să poți să înveți. Sunt, bineînțeles, și tratate în limba română. Sunt și astea: din 2010 este scos tratatul de neurochirurgie al domnului profesor Ciurea. În 2014, sub îndrumarea profesorului Florian, de asemenea, este tratatul, în cadrul volumelor de chirurgie, este volumul 6, de neurochirurgie.

33:59 dr. Cristian Kakucs: Și tot domnul profesor Florian el a tradus Principiile neurochirurgiei, o carte din America, foarte faină, și a fost tradusă cartea respectivă și în limba română. Și aia chiar este o carte foarte bună. Se găsește și literatură în limba română, dar, bineînțeles, marea majoritate și toate sunt în engleză. Și sunt foarte multe. Mie îmi plac foarte mult cărțile, din facultate. Eu am tot strâns cărți. Am deja o bibliotecă de vreo 1.200 de cărți, numai medicină, tot felul, din mai multe domenii.

34:35 dr. Cristian Kakucs: Și, părerea mea, că e foarte important să citești cât de mult, ca să-ți faci o idee despre o anumită patologie. Întotdeauna am fost Toma Necredinciosul, indiferent dacă cine îmi zicea, ce profesor sau ce doctor era, și zicea: domnule, uite, nu știu, boala aia așa este. Eu ziceam „bine” și mă duceam acasă și începeam din două, din trei, din patru, din cinci cărți, începeam să citesc. Și abia atunci poți să-ți faci și tu o idee și o părere proprie despre patologia respectivă, că nimeni nu deține adevărul absolut.

35:12 dr. Cristian Kakucs: Și oricine poate să greșească, oricine poate... omul ăla e obosit și zice o prostie. Nu voit, dar poate eu a ajuns la câte a făcut în ziua respectivă. Și atunci trebuie tu singur. Părerea mea, oricum, medicina e foarte, foarte mult studiu individual, cel puțin în facultate.

35:12 dr. Cătălina Voinea: O curiozitate, având în vedere cât este de solicitantă și că implică și studiu individual foarte mult, și programul de lucru nu e niciodată așa cum te aștepți.

Îți permite neurochirurgia să ai o viață personală și hobby-uri? 35:32

35:42 dr. Cătălina Voinea: Îți permite specialitatea asta să ai timp și de o viață personală, și de hobby-uri?

35:47 dr. Cristian Kakucs: Poți să ai, dacă reușești să le... Îți vezi că trebuie să fii foarte ordonat. Și atunci, dacă ești ordonat și așa, reușești și ai timp și pentru un hobby. În rezidențiat, sincer, eu n-am mai făcut absolut nimic dintre toate hobby-urile mele, și sunt multe. N-am mai făcut, că efectiv n-am mai avut timp și chiar am vrut să mă focusez doar pe partea bine. În rezidențiat eu am și predat, și la anatomie, și la neurochirurgie, mi-am făcut și doctoratul, adică am făcut și pe lângă, strict pe lângă rezidențiat, o grămadă.

36:25 dr. Cristian Kakucs: Și atunci nu mi-a mai rămas timp să pierd vremea, ca să zic așa, sau să fac nu știu ce hobby-uri. Dar se pot face și, dacă te organizezi și așa... Nu o să ai niciodată timp, nu știu, ca și alții, să zic, din alte domenii, și dacă poate chiar non-medicale. Dacă începem să ne comparăm cu, nu știu, cu un om care lucrează poate până la șase după-masă și la șase după-masă a ajuns acasă și el până a doua zi nu mai are nicio treabă, sâmbăta-duminica liber, nu, atunci comparăm mere cu pere.

37:00 dr. Cristian Kakucs: Dar se poate. Numai că nu trebuie să ai așteptări de genul, nu știu, o să învăț să cânt la chitară de la 30 de ani încolo și o să ajung ca ce știu ce mare chitarist, sau habar n-am, nu știu, orice exemplu vrei.

37:00 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Cât a durat cea mai lungă operație? 37:15

37:14 dr. Cătălina Voinea: Uitasem să te întreb cam câte ore a durat cea mai lungă operație.

37:14 dr. Cristian Kakucs: Nu eu am făcut-o, am ajutat un medic primar din Cluj și am stat 9 ore în sală. Aia a fost cel mai mult. Eu, operație pe care am făcut-o eu, cel mai mult am stat 5 ore.

37:39 dr. Cristian Kakucs: A fost o tumoră cerebrală care era lipită de artera cerebrală medie și a trebuit să o disec, să stau, și m-am chinuit un pic. Nu era nici mică tumora, și pe partea stângă, adică partea dominantă; omul după aia nu mai vorbea. Erau multe lucruri acolo, dar au mers bine lucrurile, dar 5 ore am stat.

37:39 dr. Cătălina Voinea: Și cum se simte? Trece timpul încet sau?

38:05 dr. Cristian Kakucs: Repede. Foarte repede. După aia simți că parcă te doare spatele, după ce ai stat în tot felul de poziții la microscop, că încep... Dar după aia.

38:05 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Centre de pregătire 38:17

38:16 dr. Cătălina Voinea: Ce lucruri bune ai auzit sau ai desfus și despre alte centre de pregătire din țară?

38:24 dr. Cristian Kakucs: Da, dificil aici de zis. Oricum, din punctul meu de vedere, cei, nu știu ce, am sfătuit întotdeauna pe toată lumea, să se intereseze de centrul în care vor să se ducă. Deci este cel mai important să găsești pe cineva care lucrează acolo și să te duci și să-ți spună un pic despre ce este vorba. Pentru că, uite, de exemplu, în București, acolo sunt mai multe spitale unde sunt pregătiți rezidenții. Nu este unul singur. De asemenea, unii zic că pe o anumită secție nu este bine, pe altă secție este bine. Depinde și la care doctor nimerești, sunt foarte multe variabile.

39:11 dr. Cristian Kakucs: Mi-e destul de greu acum să zic că centrul ăla e bun, centrul celălalt nu e bun. Eu de unde pot să zic: din Cluj, unde am fost, unde am stat șase ani, și au fost super ok. Cel puțin în perioada în care am fost eu, a fost foarte bine. Chiar ne-au lăsat, și nu numai eu pot să zic lucrul ăsta, și colegii mei de generație, care au fost foarte mulțumiți.

39:11 dr. Cătălina Voinea: Înțeles.

Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 39:37

39:37 dr. Cătălina Voinea: Ce posibilități de angajare există după terminarea rezidențiatului?

39:37 dr. Cristian Kakucs: S-au deschis foarte multe. Sincer, când eram eu rezident și student deja în an terminal, toată lumea îmi zicea: băi, ți-e neurochirurgie, dar ce n-ai bău să faci?

39:56 dr. Cristian Kakucs: Era destul de rău, dar au început deja, inclusiv clinicile private. Sunt foarte multe clinici private în țară și inclusiv la stat deja au început, nu știu, nu mai e feudalismul care poate era odată. Nu știu, încep un pic să se mai deschidă și posturi și așa mai departe. Este totuși greu, pentru că noi în țară, chiar dacă ne uităm pe statistica WFNS, de la World Federation of Neurosurgical Societies, o să vedem acolo că noi suntem foarte mulți neurochirurgi în România, chiar dacă față de alte țări, bineînțeles, iarăși. Eram în 2016 vreo 290 de neurochirurgi, care sunt mulți, în teorie. Eram 50.000 în toată lumea.

40:47 dr. Cristian Kakucs: Deci cam asta e ideea, și se pot găsi posturi și, în general, se găsesc, dacă vrei să mergi, trebuie să fii și să vrei să te muți, să te duci în altă parte, că dacă ești statornic și, domnule, vreau numai, habar n-am, nu știu, vreau la Sinaia să fiu neurochirurg. O să vrei. Nimeni nu zice nu, dar până să se facă acolo secție de neurochirurgie e mai greu. Eu, din fericire, iarăși, am avut noroc. Eu sunt din Brașov, brașovean, și am avut noroc să prind post la spitalul județean.

40:47 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Satisfacția financiară 41:31

41:31 dr. Cătălina Voinea: Ai zis mai devreme că îți aduce și satisfacție financiară și am uitat să te întreb dacă asta se întâmplă după rezidențiat sau și în timpul rezidențiatului, sau salariul este același, nu există spor.

41:31 dr. Cristian Kakucs: Păi nu, salariul deja a crescut mult. Deci eu am început cu 840 de lei primul salariu. Pe bune, deci sinistru.

41:53 dr. Cristian Kakucs: Dar acum, din punctul meu de vedere, eu cel puțin cum văd lucrurile, e super ok. Deci, sincer, din punct de vedere al salariilor, nu știu. Adică acum știi pentru ce lucrezi, nu-ți mai bați capul că... adică îți permiți să-ți faci o rată, să-ți iei casă, o mașină, habar n-am. Fiecare să-și facă ce dorește. Acum depinde fiecare și ce visează. Dacă vrei să-ți iei iaht, nu știu, fă altceva, nu face asta. Nu ți-ai ales cariera care trebuie. Exact. Dar e o meserie, din punctul meu de vedere... Și ca rezident, salariile deja sunt ok.

42:34 dr. Cristian Kakucs: Ți-am zis, față de unde am pornit eu: și eu am prins chiar în primul an, când am ajuns în primul an de rezi, atunci au tăiat salariile cu 25%. Că De aia am prins 840 de lei. Și după aia au început, pe măsură ce au trecut anii, au tot crescut. Ne-au dat și bursa respectivă. Au fost multe chestii și am ajuns. După aia, în anul 6 de rezi, deja era ok. Gărzile le aveam plătite, adică...

42:34 dr. Cătălina Voinea: Din ce an încep să se plătească gărzile?

43:07 dr. Cristian Kakucs: Păi depinde. Fiecare clinică... adică sunt clinici unde sunt gărzile plătite și unde nu sunt gărzile plătite. Deci, nu uite, dar din anul 3 de obicei. Din anul 3, de la jumătatea anului 3 de rezi, noi am intrat în linia a doua de gardă și atunci ei ne... și ele erau plătite. Dar erau alte clinici unde făceau linia a doua și unde nu erau plătite. Deci, iarăși, și aici depinde de șeful clinicii, de, habar n-am, nu știu cine se ocupă de partea asta.

43:07 dr. Cătălina Voinea: Deci, practic, viitorii medici rezidenți ar putea să taie acest minus pe care l-ai avut tu? Acum nu mai există.

43:47 dr. Cristian Kakucs: Absolut. Din punctul meu de vedere, e un salariu. Deci acum, cât e salariul, ce am mai auzit și eu de la alți colegi și ce mi-au spus, mie mi se pare un salariu din care poți să trăiești. Deci nu mai e chestia „domnule, nu avem bani”. Deci, părerea mea, că e ok. Adică, dacă îți permiți o chirie, îți permiți câteva lucruri, e ok.

Minusuri 44:12

44:12 dr. Cătălina Voinea: Alte minusuri ai întâlnit în această specialitate, să zicem, în materie de pacienți?

44:12 dr. Cristian Kakucs: În ce sens?

44:12 dr. Cătălina Voinea: Că nu respectă recomandările sau...

44:12 dr. Cristian Kakucs: Acum trebuie să ne uităm, cum zic eu întotdeauna în glumă, trebuie să luăm atlasul de geografie și să ne uităm unde trăim. Și atunci asta e situația. Bineînțeles că sunt oameni cărora le spui: uite, vino, nu știu, la o săptămână, la o lună, la control. Ei nu vin și ulterior, nu știu, după două, trei luni, încep să vină, să țipe, să urle și așa mai departe, că ceva nu este bine.

45:00 dr. Cristian Kakucs: Din nefericire, sunt și pacienți care nu respectă. Aici, din punctul meu de vedere, sunt doi factori foarte importanți, și anume: odată, oamenii și noi, corpul medical. Oamenii, bineînțeles, cum zic eu, pe cei cu IQ mai scăzut, automat, nu îi va interesa ce spunem noi, dar, din păcate, și nivelul corpului medical a scăzut foarte mult, părerea mea. Probabil, mă gândesc că alt motiv nu văd.

45:37 dr. Cristian Kakucs: Și de aia oamenii nu mai au încrederea pe care o aveau odată. Deci ei, când se duceau la doctor, nu știu, mergeau cum mergeau la preot; era, nu știu, doctor, era un fel de mic Dumnezeu și el, dacă zicea: domnule, nu știu, tu trebuie să stai în cap cinci zile ca să fii bine, omul aia făcea. Acum, din păcate, nu mai e așa și oamenii sunt sceptici.

46:01 dr. Cristian Kakucs: Sunt foarte mulți oameni care sunt sceptici și, indiferent cât le explici... eu întotdeauna încerc să le explic cât de bine, bineînțeles, să mă și cobor la nivelul lor, pentru că degeaba mă apuc să-i explic că fac nu știu ce operație, pe care poate nu o înțelege nici alt coleg de-al meu din medicină, cu tot felul de termeni, astfel încât omul să înțeleagă ce este cu el, ce este cu patologia lui. Și de cele mai multe ori reușesc. Încă nu m-am certat cu niciun bolnav în 11 ani, nu m-am certat cu nimeni, pentru că, părerea mea, cu omul, mai ales cu omul suferind, și la noi chiar sunt,

46:44 dr. Cristian Kakucs: mai sunt cei cu patologii degenerative de coloană vertebrală lombară, cărora, mă rog, eu le-aș face și niște teste psihiatrice, așa, mai în glumă, mai în serios. Dar în rest chiar sunt oameni care au reale probleme de sănătate și atunci oamenii, părerea mea, nu merită să ne luăm de ei, că de ce au venit prea târziu, de ce au venit, nu știu, când... asta e, fiecare face cum dorește.

47:11 dr. Cristian Kakucs: Și, iarăși, asta le-am zis întotdeauna studenților și le repet de fiecare dată: niciodată să nu se certe cu un bolnav. Deci, nu știu, noi nu avem dreptul ăsta. Nu-i treaba noastră. De exemplu, noi avem foarte mulți etilici cronici, foarte mulți pacienți care cad, suferă traumatisme craniene și automat ajung la noi, la neurochirurgie. Nu este treaba mea să-l cert de ce a băut, cât a băut și așa mai departe. Că nu-i treaba mea. E treaba lui că m-a trezit la trei noaptea. Asta e meseria, ce să-i faci, ghinion.

47:48 dr. Cristian Kakucs: Dar nu văd logica de a face așa ceva. Și de multe ori nu. Eu mă mai enervez câteodată pe oamenii care nu-mi ascultă recomandările. Mă enervez, dar niciodată nu mă apuc să mă iau de ei. Nu, le mai zic: domnule, eu ți-am spus să vii atunci. Păi, măi, dacă n-ai venit, eu ce să fac? Dar nu în niciun caz să-i cert sau la modul ăsta punitiv. Că nu avem de ce.

48:13 dr. Cătălina Voinea: Invităm, de obicei, oameni la podcast care sunt foarte pasionați de ceea ce fac. Și mi-a rămas în minte un invitat destul de recent care a zis că îi place atât de mult ceea ce face, încât nici nu simte că se duce la muncă, și simt că și tu faci parte din acea categorie de oameni.

48:13 dr. Cristian Kakucs: Da. În momentul în care faci ceea ce-ți place, într-adevăr, timpul trece foarte iute. Și, după cum ți-am zis, treci foarte ușor peste o grămadă de probleme de-astea. Eu-s convins, că, și asta mie multă lume mi-a zis-o, că, bă, dacă cineva stă de vorbă cu tine, o să-i placă neurochirurgia.

48:54 dr. Cristian Kakucs: Pentru că eu foarte multe din probleme, nu că nu le văd, că le văd și așa, dar eu trec mult mai ușor peste ele. Și asta contează foarte mult și, părerea mea, e foarte important să nu aduci acasă toate problemele. Nu întotdeauna reușești, bineînțeles, sunt perioade și perioade și așa mai departe, dar este obligatoriu să nu aduci acasă toate problemele sau să ieși din spital și să vorbești tot numai despre ea și numai despre ea.

49:24 dr. Cristian Kakucs: Adică să fie un cerc din ăsta închis. Și da, e important să-ți placă. Atunci te trezești mult mai repede la șase dimineața. Dacă nu-ți place, nu o să ai chef să te duci. Și, mă rog, faci și mult mai multe prostii și greșeli, atunci se fac, părerea mea.

Cel mai frumos lucru la neurochirurgie 49:44

49:43 dr. Cătălina Voinea: Dar care ți se pare cel mai frumos lucru la specialitatea asta?

49:47 dr. Cristian Kakucs: Greu, că-s multe. Nu știu, faptul că lucrezi cu creierul uman la propriu, nu la figurat. Faptul că vezi anumiți... uite, de exemplu, cum a fost fata respectivă, tânăra respectivă, care a fost în comă. Și tu știi că, dacă tu nu faci lucrul ăla, omul ăla moare. Realmente îl salvezi.

50:15 dr. Cristian Kakucs: Nu știu, sunt multe lucruri din astea unde în niciun caz nu-mi permit să zic că noi ne jucăm de-a Dumnezeu. Nu, aia chiar nu. Dar oricum suntem la niște limite. Și facem niște lucruri care, nu știu, realmente ajută un om. Și, nu știu, asta e o chestie care îți dă o energie fantastică. Deci, cred, în momentul în care, nu știu, operezi o chestie dificilă, e o tumoră cerebrală mai dificilă, sau e un caz mai spectaculos sau așa, până se trezește bolnavul din anestezie, aștepți cu sufletul la gură să vezi. Sunt deficite, nu sunt deficite sau ce s-a întâmplat și așa.

51:02 dr. Cristian Kakucs: Și când vezi, nu știu, peste o săptămână omul ăla, sau peste patru zile, sau peste cinci zile, că se duce acasă și pe picioare, sau și după o perioadă de timp mai lungă, dacă necesită, și vezi că omul ăla pleacă pe picioare acasă, sau e bine, se duce spre recuperare și așa, e o satisfacție care, nu știu, nu știu dacă, habar n-am, nu știu dacă altă chestie mi-ar da o asemenea satisfacție. E, într-adevăr, o chestie unică și pe care nu o trăiești în fiecare zi.

51:02 dr. Cătălina Voinea: Corect.

Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 51:37

51:37 dr. Cătălina Voinea: Păi, mai avem o singură întrebare pentru tine, și anume: ce sfaturi ai avea pentru viitorii medici rezidenți?

51:44 dr. Cristian Kakucs: În primul rând, să învețe. E enorm de mult de învățat și, indiferent de ce specialitate își aleg, trebuie să citească foarte mult, să se obișnuiască în fiecare zi să citească. Nu există în medicină, din punctul meu de vedere, nu există „astăzi citesc, mai citesc peste o săptămână, mai citesc peste o lună și las' că-i bine”. Pe care zi știi cum e, facultatea trece, rezidențiatul trece, îți dai examenul de medic specialist și „păi, am ajuns medic specialist, ce tare”.

52:17 dr. Cristian Kakucs: Părerea mea, trebuie să citești constant și în fiecare zi, astfel încât să îți îmbunătățești memoria pe zi ce trece, să aibă grijă de creierul lor. Creierul este organul de care ne bătem joc cel mai mult în fiecare zi. Serios. Pentru că fumăm, bem alcool, cafea în exces, muzica, iarăși, tot ce înseamnă muzică de club este extrem de nocivă pentru creier. Așa, bașii respectivi sunt extrem de nocivi.

52:57 dr. Cristian Kakucs: Și, mă rog, sunt multe, multe, toate zgomotele, toate lucrurile astea nu-i plac creierului. Și de aia zic să-și protejeze și creierul, pe lângă cititul în fiecare zi. Eu, de exemplu, și acum, nu înseamnă că am terminat rezidențiatul și nu mai citesc. Aia nu există. Noi citim până mergem cu picioarele înainte sau așa. Deci până atunci trebuie să citim.

53:22 dr. Cristian Kakucs: Și trebuie să... și acum eu îmi propun, nu există: oricât de obosit sunt, oricât de 10 minute, 15 minute în ziua respectivă, nu știu, citesc un articol, citesc ceva. În afară de altele, nu mai zic, de artă, de, mă rog, sunt multe lucruri. Da, e obligatoriu să citești, astfel încât să rămâi conectat, să lucrezi, pentru că trebuie să lucrezi foarte mult, ca să ai experiență. Nu e numai cititul. Este extrem de important, bineînțeles, să citești. Dar, pentru a avea experiență, trebuie să ai și multe cazuri.

54:00 dr. Cristian Kakucs: Degeaba citești o boală din 10 cărți, dacă tu n-ai văzut niciun caz. Nu o să știi cum merge, nu așa. Trebuie foarte multă seriozitate, părerea mea, și nu trebuie luat totul în râs și în joacă, pentru că e nu numai neurochirurgia, ci și orice specialitate din medicină. E o chestie foarte serioasă și, totuși, avem grijă de oameni și trebuie să ne dăm toată silința ca ei să fie bine, să nu se grăbească.

54:35 dr. Cristian Kakucs: Nu știu, eu nu suport chestia, eu, dacă aud, deja înnebunesc, dacă aud pe cineva lângă mine: domnule, eu la ora X trebuie... Băi, lasă-mă-n pace, nu știu, nu vezi că se întâmplă ceva aici? Adică vezi bolnavul, vezi, nu știu, și, băi, du-te unde vrei. Bineînțeles, fiecare își face, și eu îmi fac planul, că la ora, nu știu, de la ora X am curs, de exemplu, să ajung la curs sau, nu știu, la consultații.

54:57 dr. Cristian Kakucs: Dar nu să fii pe fugă, la modul ăla non-stop, hai să fușerim lucrurile, că așa e mai bine. Deci cam astea, sunt multe acum, nu mă apuc să zic, că țin o oră de dirigenție după aia, dar, grosso modo, cam astea ar fi și, în primul rând, părerea mea, seriozitatea. Ăsta e lucrul care, din punctul meu de vedere, în momentul de față, ăsta lipsește.

55:21 dr. Cristian Kakucs: Seriozitatea și respectul față de colegi. Faptul că am terminat o facultate nu înseamnă că suntem extraordinar de deștepți și, vai de mine, noi suntem atotștiutori. Nici pe departe. Faptul că terminăm rezidențiatul nu înseamnă că suntem atotștiutori. Părerea mea, și când murim la 70-80 de ani, cei care prind, nici atunci încă nu știm tot. Tot mai avem multe de învățat.

55:21 dr. Cătălina Voinea: Absolut.

55:21 dr. Cristian Kakucs: Și cei care au, de exemplu, cei care vor să facă neurochirurgie, să știi asta, nu eu am.

55:59 dr. Cristian Kakucs: Dr. Ustan mi-a spus-o, un doctor, un medic primar neurochirurg cu care am lucrat la Cluj-Napoca, un om extraordinar, care a zis: un neurochirurg ajunge la maturitate la 40 de ani. Și așa este, și eu pot să văd pe mine cum eram când eram tânăr specialist și abia am ajuns și așa, și acum, și cum evoluez. Și asta trebuie să vadă fiecare care face chirurgie și așa, să vadă că evoluează, și orice specialitate, de fapt. Să vezi că evoluezi încetul cu încetul.

56:32 dr. Cristian Kakucs: Dar de aia zic că sunt foarte multe de învățat, și Toma Ionescu, chirurg, a zis că urgențele îl învață pe chirurg să fie mai modest. Și așa este. Noi, chiar dacă nu suntem mari, noi suntem deștepți, frumoși și așa mai departe, dar când încep să-ți vină urgențele, probleme cu cazurile, atunci începem să ne mai domolim un pic. De aia zic că trebuie întotdeauna să fii un pic mai liniștit.

57:01 dr. Cătălina Voinea: Deci noi atunci o să continuăm să te urmărim și, când o să faci 40 de ani, o să te contactăm din nou să vedem dacă s-a schimbat vreo părere sau dacă s-a ajuns la maturitate.

57:01 dr. Cristian Kakucs: Să nu fi ajuns senil, știi, da.

57:01 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.

Final 57:20

57:17 dr. Cătălina Voinea: Da, păi, fiindcă am ajuns la final, îți mulțumim încă o dată pentru că ne-ai acceptat invitația și vrem să-ți spunem că a fost într-adevăr o onoare și ne mândrim că mai adăugăm un invitat atât de pasionat de ceea ce face.

57:17 dr. Cristian Kakucs: Și eu vă mulțumesc că m-ați invitat, pentru că, părerea mea, e destul de important ca studenții să știe și să se orienteze. Eu am la cursul de neurochirurgie pe care îl țin, în primul curs...

57:47 dr. Cristian Kakucs: Prima parte a cursului este numai despre neurochirurgie și ce înseamnă. Cam ce v-am povestit vouă acum. Eu le spun studenților mei, ca să știe la ce se înhamă, pentru că fiecare medic care ține stagii, cursuri și așa mai departe povestește strict: domnule, ați venit, bun, boala X, și începe și spune. Dar nimeni nu zice: bă, uite, vezi că specialitatea asta e așa, vezi că e așa, deci nu.

58:16 dr. Cristian Kakucs: Și asta e chiar o inițiativă, de aia am și acceptat să vorbim și așa, că e o inițiativă foarte bună și sper să-i ajute cei care au răbdare să se uite la...

58:16 dr. Cătălina Voinea: Asta e o curiozitate de-a mea, dar, după ce ai zis că spui asta la primul curs de neurochirurgie, sunt curioasă dacă i-ai întâlnit apoi fix studenții pe care i-ai instruit, pe secția de neurochirurgie.

58:44 dr. Cristian Kakucs: Adică ca rezidenți sau...

58:44 dr. Cătălina Voinea: Da, da, da, care practic au fost convinși că asta își doresc, și mai mult după ce te-au zis.

58:44 dr. Cristian Kakucs: Eu am ținut primul curs acum 2 ani de zile, primul curs de neurochirurgie în Brașov, în 2019. Ei abia acum dau rezi, cei care au terminat. Deci acum să văd că au venit unii cu lucrări de licență, doamne, că vedem, nu știu ce, încă în Brașov încă nu există, bineînțeles, program de rezidențiat pe neurochirurgie, fiind un centru mai mic.

59:15 dr. Cristian Kakucs: Dar vedem, în continuare, pe viitor, dar erau deja unii care îmi ziceau că parcă ar vrea, că... Na, mă rog.

59:15 dr. Cătălina Voinea: Super. Minunat atunci. Bine. Mulțumim încă o dată și îți urăm mult succes și o seară plăcută.

59:15 dr. Cristian Kakucs: Mersi, la fel, mersi.

Continuă

Specialități înrudite

Tot din zona chirurgicală — dacă profilul Neurochirurgie nu ți se potrivește întru totul, compară-l cu vecinii lui.

🗺️ Toate resursele pentru rezidențiat, pe o pagină →