00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare! Bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro, dedicat studenților și proaspeților absolvenți ai facultăților de medicină din România și nu numai. Aici Cătălina, hostul vostru, medic rezident pe dermatologie și fan coșuri.
Intro Alin Teodosiu 00:15
00:16 dr. Cătălina Voinea: Astăzi vorbim cu Alin Teodosiu. Alin este medic rezident în anul 3 pe neurologie, într-una din clinicile din București, și absolvent al UMF Carol Davila. În afara spitalului, acesta este cofondatorul proiectului MedTinker, al comunității Rezidențiat Plus și al celor două podcasturi, Medicinistul Multipotent și Kidney and the Brain. Să-i dăm drumul!
00:34 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Alin! Îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră de a aduce valoare comunității Grile-Rezi. Nu știu dacă în anul tău, în care ai dat tu rezi, cerința pentru neuro era atât de mare, dar anul trecut cel puțin nota cu care s-a luat era sus.
00:34 dr. Alin Teodosiu: Da, într-adevăr, în anul în care am dat eu, și o să ajungem probabil la povestea asta un pic mai încolo, a fost o chestie un pic mai particulară, în sensul că neuro a fost luată un pic mai sus decât în anul precedent și în anul după ce am dat eu.
01:03 dr. Alin Teodosiu: A fost o aventură, o să vorbim un pic și pe partea asta, dar mulțumesc frumos pentru invitație. Mă bucur să fiu în dimineața asta aici cu voi și sper să avem o discuție cât mai utilă pentru colegii noștri care consideră această specialitate și, în general, să pot să-i las cu câteva informații utile, eu știu sigur că în momentul când am dat eu rezidențiatul, acum trei ani, nu prea am avut cu cine să vorbesc.
01:29 dr. Alin Teodosiu: Adică la momentul respectiv nu existau acest gen de podcasturi, cum avem noi, cum aveți și voi, cum sunt și alte proiecte care să ajute studenții să se orienteze un pic în timp și în spațiu, și eu întotdeauna mă bucur să pot să dau o mână de ajutor.
De ce neurologia 01:44
01:44 dr. Cătălina Voinea: Așa cum eu te știu de pe MedTinker și m-ai ajutat enorm când învățam pentru rezi anul trecut, sunt convinsă că și alții o să fie plăcut surprinși că o să te vadă în acest podcast și sunt curioși cum ți-ai ales această specialitate. Ți-ai dat seama de la bun început că asta vrei? Ai avut indicii din facultate?
02:06 dr. Alin Teodosiu: La mine povestea a fost un pic mai complicată. So bear with me. Are o concluzie destul de bună, dar trebuie să ajungem la ea mai întâi. Eu nu am fost genul de persoană care a pornit la drum știind exact ce o să vrea să facă după facultate. Și a fost în felul următor: în primii câțiva ani de facultate eram destul de convins că voi merge mai departe pe o ramură chirurgicală.
02:35 dr. Alin Teodosiu: Atât de convins, încât m-am înscris inclusiv și am activat o perioadă în Societatea Studențească de Chirurgie din România. Am cunoscut o groază de oameni foarte faini, am lucrat la niște proiecte foarte interesante. Am avut și un mandat de coordonator de departament științific către finalul activității mele. A fost o experiență super, super frumoasă și, sincer, cred că cea mai frumoasă experiență și cea mai utilă pe care am avut-o pe timpul facultății.
03:06 dr. Alin Teodosiu: Fast forward până în anul 5, și în momentul respectiv m-am cam convins că nu voi face ceva chirurgical. În principal, fiindcă ce făceam eu în cadrul SSCR, în cadrul departamentului științific, era mai mult legat de partea de science, să zicem. Adică noi ne ocupam de organizarea acelor sesiuni lunare de prezentări de cazuri. Mai ne-am ocupat și de prezentările propriu-zise din cadrul workshopurilor noastre. Adică nu a ținut foarte mult de partea de chirurgie. mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut inclusiv partea aceasta de workshopuri, de pedagogie, să zicem.
03:48 dr. Alin Teodosiu: Și a fost un moment destul de important pentru mine, în sensul în care am făcut acest shift către ceva clinic și ceva pe partea aceasta de educație medicală. După aceea, în anul 5, cum ziceam, am avut modulul de neurologie, pe care am avut norocul să îl fac într-una din clinicile foarte ok din București, de la noi. Au avut cursuri foarte, foarte frumoase și mi-a plăcut foarte mult de materia propriu-zisă. Asta a fost în toamna anului 5, adică pe la începutul anului 5, undeva în octombrie.
04:30 dr. Alin Teodosiu: Am învățat, am trecut cu bine și am fost foarte mândru de nota pe care am luat-o la stagiul de neuro în momentul respectiv, și am vrut să mă testez un pic mai încolo. Și în primăvară, adică octombrie, după aia primăvara, undeva martie–aprilie, am găsit un modul online la Universitatea Duke. În momentul acela era un trend foarte mare pe partea aceasta de MOOCs, de Massive Open Online Courses.
05:02 dr. Alin Teodosiu: Și am reușit să mă înscriu. Era un modul de două luni, dacă nu mă înșel; nu, de trei luni, scuze. Și am reușit să mă înscriu. A fost live cu profesorul White de la Universitatea Duke, de la departamentul de neuroștiințe de acolo. Era un modul de neuroștiințe medicale, care ne-a luat de la anatomie până la partea de clinică și de tratament. Și a fost extrem, extrem de frumos. A fost, Profesorul White, într-adevăr, a fost un mentor. A fost o persoană extrem de deosebită și, în ciuda faptului că avea în modulul respectiv, cred, câteva mii de studenți, pe care nu i-a cunoscut fizic niciodată. Întotdeauna ne răspundea la mailuri, la mesaje.
05:46 dr. Alin Teodosiu: A fost o experiență extrem, extrem de frumoasă și extrem, extrem de grea. În ciuda faptului că mă pregătisem cât de cât pentru modulul de neuro de la noi, chiar m-am chinuit un pic să iau o notă bună la cel de la Duke. Și atunci mi-am dat seama că aș vrea să merg mai departe, să fac neurologie, și astăzi suntem aici, practic.
Cât de mult contează stagiul din facultate 06:12
06:11 dr. Cătălina Voinea: Cât de mult a contat faptul că ai făcut acest modul la Duke sau cât de mult a contat implicarea ta în timpul facultății pentru stagiul de neuro? Crezi că o persoană care poate în alt centru nu se învăța atât de bine, poate nu se ocupau atât de mult doctorii de ei, ar fi o problemă atunci când își aleg neuro?
06:33 dr. Alin Teodosiu: Depinde. Am mai avut recent un coleg student cu care, mă rog, ne-am mai întâlnit pe la spital, am mai stat împreună când erau ei la semio, și m-a întrebat, că era interesat de neurologie, și m-a întrebat dacă el, neștiind foarte bine partea aceasta de neuroanatomie, că nu i-a plăcut foarte mult în primii ani, nu prea i-a plăcut foarte mult acum la stagiu, dacă, neștiind această porțiune, ar fi un impediment mai departe dacă ar vrea să facă neurologie.
07:03 dr. Alin Teodosiu: Nu neapărat, lucrurile se schimbă, trebuie să aveți un oarecare plan de viață în minte, dar să fiți în același timp suficient de flexibili încât să vă permiteți anumite ajustări ale acelui plan. Cum a fost cazul meu: acum, când mă uit înapoi, în retrospectivă, au fost câteva momente-cheie care m-au dus pe o anumită cărare. Adică, de exemplu, genul meu de activitate pe care l-am avut la SSCR m-a dus spre o activitate mai degrabă clinică, să zicem, nonchirurgicală mai degrabă.
07:47 dr. Alin Teodosiu: Și după aceea a fost la facultate modulul respectiv, la care am avut beneficiul să am profesori ok, și am avut chiar norocul destul de chior să am acel modul, în ideea că a fost pur și simplu un coleg care mi-a zis: „Uite, Alin, chestia asta s-ar putea să te intereseze”, și m-am uitat și am mers mai departe. Dar, dacă nu aveți același noroc, să zicem, și, din păcate, nu știu, poate în timpul facultății modulul vostru de neurologie nu este chiar atât de reușit, aveți extrem, extrem de multe alte opțiuni.
08:27 dr. Alin Teodosiu: Educația medicală online, inclusiv gratuită, este extrem de bine dezvoltată în această perioadă, mai ales datorită acestui boom dat de pandemie. Găsiți extrem de multe resurse online: podcasturi, cursuri, materiale, cărți, orice, orice, orice vreți voi. Poate nu vă vor ajuta să excelați în domeniul vostru, pentru că include totuși o parte de clinică, de practică propriu-zisă. Dar aveți mai mult decât suficiente resurse încât să căpătați o idee despre ce ați vrea voi să faceți mai departe.
09:05 dr. Alin Teodosiu: Apoi, dacă, să zicem, nu aveți în timpul facultății formale, adică pe parcursul stagiilor și al cursurilor, niște experiențe foarte frumoase, întotdeauna există societățile studențești, de diverse naturi. Eu sunt un susținător foarte mare al acestora, nu doar al SSCR-ului, dar și al celorlalte, și vă pot ajuta foarte mult, să vă deschidă noi orizonturi, să vă dea noi oportunități. Și, într-adevăr, e și această opțiune.
Cum s-a înscris la modulul de neurologie din cadrul Universității Duke 09:45
09:45 dr. Cătălina Voinea: Acum, că tot ai zis de acest modul, sunt convinsă că cei care o să ne asculte ar vrea să îți pună această întrebare: cum ai aplicat și cum a decurs tot traseul acesta de a ajunge să participi la modul?
10:01 dr. Alin Teodosiu: Sigur. Încă este valabil, dacă nu mă înșel, adică mi se pare că anul trecut m-am uitat de curiozitate. Sunt mai multe site-uri de cursuri online în masă. Majoritatea dintre ele sunt fondate de către facultăți precum Stanford sau MIT. De exemplu, dacă nu mă înșel, edX este fondată de MIT și Coursera de către Stanford. Dar ar trebui să mai verific o dată, și voi atribui, adică nu sunt 100% sigur, dar ceva în genul acesta.
10:37 dr. Alin Teodosiu: Și, pur și simplu, intrați pe aceste site-uri, pe Udemy, pe edX, pe Coursera, și căutați ce anume v-ar interesa. Acum, în mod oficial, cursurile acelea nu sunt contracredite. Adică nu vă puteți echivala în vreun fel stagiile de bază de la facultate aici sau undeva în străinătate. Sunt anumite programe de master care se pot desfășura inclusiv online. Spre exemplu, cei de la Universitatea Michigan, prin intermediul platformei Coursera, au un master în Public Health, pe care puteți să-l luați mai departe.
11:18 dr. Alin Teodosiu: Și poate, într-un fel sau altul, să vă îmbunătățească prospectele voastre de carieră. Și sunt multe, multe, multe alte opțiuni. Față de cum era în 2015, dacă nu mă înșel, când am fost eu atunci, opțiunile sunt extrem de variate.
11:18 dr. Cătălina Voinea: Sunt gratuite?
11:18 dr. Alin Teodosiu: Depinde. De exemplu, masterul respectiv nu e, și este plătit ca un master la o universitate reală, adică e destul de scumpuleț. Dar acele module, acele cursuri, care sunt destul de lungi, pot fi și de 3–6 luni inclusiv, și au un grad de dificultate destul de mare, sunt gratuite dacă nu doriți diploma.
11:58 dr. Alin Teodosiu: Dar dacă o doriți, va trebui să plătiți. Nu este excesiv de scump. Mi se pare că până într-o sută de euro cel mult, adică sunt și opțiuni pentru 60 de euro, dacă nu mă înșel. E mai mult decât justificat genul de investiție pe care o faceți. Nu neapărat din punct de vedere al banilor, cât al timpului și al efortului pe care îl depuneți.
11:58 dr. Cătălina Voinea: Oricine poate să participe?
12:25 dr. Alin Teodosiu: Oricine, nu. Atâta timp cât sunteți dornici, practic oricine. Nu toată lumea termină cursurile. Într-adevăr, e un dropout destul de mare pe măsură ce cursul avansează, dar în rest ține strict de voi cât de dedicați sunteți.
12:25 dr. Cătălina Voinea: Păi să trecem la faptul că acum 3 ani învățatul pentru rezi nu era atât de… mă rog, cum e acum, cu scheme, cu desene, cu podcasturi, cu tot ce se poate să fie folositor.
Cum s-a pregătit pentru examenul de rezi 13:00
12:59 dr. Cătălina Voinea: Cum te-ai pregătit tu și punctajul pe care l-ai luat, dacă te-a influențat cumva în alegerea neurologiei?
13:08 dr. Alin Teodosiu: Da, într-adevăr, exact cum ai menționat tu, acum 3 ani, când am dat rezidențiatul, nu existau la fel de multe opțiuni în niciun caz. Și o mică paranteză pe care aș vrea să o fac acum, dacă tot ai menționat: colegii noștri mai noi, care se gândesc să dea anul acesta rezidențiatul, anul viitor, să se gândească foarte bine în ce își investesc timpul și efortul.
13:35 dr. Alin Teodosiu: Nu neapărat spun că ar trebui să vă folosiți numai de proiectele noastre sau numai de Grile-Rezidentiat.ro, dar în orice caz să vă străduiți un pic să vă dați seama dacă schemele, notițele, grilele sau orice altceva ați vrea să vă folosiți au într-adevăr un grad de calitate de care să fiți mulțumiți. Nu toate proiectele acestea educaționale medicale din sfera online trebuie să fie realizate de profesori universitari, dar, în partea opusă, nu toate proiectele sunt făcute în mod egal, unele sunt mai bune decât altele și e important să vă găsiți ceva de care puteți să fiți siguri și care, într-adevăr, să vă aducă un beneficiu studiului vostru.
14:21 dr. Alin Teodosiu: Și, într-adevăr, durează un pic mai mult, e un pas în plus, dar asta este, să zicem, natura unei diversități de proiecte și de resurse de care să vă folosiți. Aveți mai multe posibilități, dar trebuie să și vi le selectați în mod corespunzător. Acum, în momentul când am dat eu, din nou, nu existau la fel de multe opțiuni. Dacă nu mă înșel, exista Grile-Rezidentiat.ro. Da, da, da. Și încă un site mai mare de grile și cam atât.
14:57 dr. Alin Teodosiu: Da, nu existau notițe, nu existau cursuri online, nu existau videoclipuri explicative, nimic. Și, în principal, ne-am străduit și eu, și cofondatoarea proiectelor noastre, care este și soția mea, să învățăm din compendii. Și ce am făcut și a fost extrem de utilă a fost acea testare spațiată, folosindu-ne de grile, care este una din cele mai bune tehnici când vine vorba de memorarea pe termen lung a unei informații, această retestare spațiată.
15:34 dr. Alin Teodosiu: Cu toții am auzit zicala aia, că repetiția este mama învățăturii. Este un lucru extrem de fals, care este perpetuat, din păcate, foarte mult. E mult mai benefic pentru voi să depuneți un efort să memorați ceva decât să recitiți aceleași informații. Cu cât este mai dificil de repetat, cu cât depuneți mai mult efort cognitiv în a încerca să memorați o informație, cu atât informația respectivă va fi cu voi o perioadă mai lungă de timp.
16:12 dr. Alin Teodosiu: Știu că este foarte tentant să recitiți, dar nu o să aibă același beneficiu. Revenind, noi am folosit grile, compendiile și după aia această repetare spațiată. Acum, legat de partea a doua a întrebării, cea cu punctajul, dacă mi-a influențat alegerea: mai puțin alegerea specialității, dar mai mult pe partea aceasta de motivație de a porni proiectele noastre la drum. Eu nu am fost foarte mulțumit de punctajul pe care l-am luat, nu am fost foarte mulțumit de modul în care au fost evaluați candidații și încă nu sunt.
16:52 dr. Alin Teodosiu: Nu am fost mulțumit de, practic, întreaga desfășurare a examenului de rezidențiat. Și, ca atare, mi-am dorit ca cei care vor urma, cei care vor da mai departe examenul de rezidențiat, să nu treacă prin aceeași experiență la fel de neplăcută. Noi ne-am și pornit proiectele la momentul respectiv. În primul și în primul rând, fiindcă nu… Ăsta e și motivul pentru care proiectele noastre, până în momentul de față, sunt pro bono. Tot ce punem la dispoziție este absolut gratuit.
17:21 dr. Alin Teodosiu: În ideea ca cei care trebuie să treacă prin examenul de rezidențiat să măcar să aibă o experiență puțin mai bună decât am avut-o noi.
17:21 dr. Cătălina Voinea: Da, și sunt convinsă că feedbackul primit este extraordinar.
17:21 dr. Alin Teodosiu: A fost foarte bun, ne-a împins de la spate foarte, foarte mult. Feedbackul colegilor noștri a fost extrem de bun. Singura parte negativă a fost că nu am apucat să acoperim întreaga materie pentru rezidențiat. Iar acum ne înregistrăm la finalul anului 2020, înainte de examen.
17:56 dr. Alin Teodosiu: Anul următor, 2021, s-ar putea să fie o schimbare completă a materiei, pe care mai mult ca sigur și voi o știți. Și a trebuit să restabilim un pic prioritățile noastre apropo de făcut cursuri. Avem ceva în minte, e un pic mai altfel decât ce este disponibil în momentul de față în domeniul medical online, dar va mai dura un pic până o să îl punem pe picioare.
17:56 dr. Cătălina Voinea: Super, super.
Primul an de rezidențiat 18:28
18:27 dr. Cătălina Voinea: Ne poți spune un pic, dacă îți mai amintești, cum a fost primul tău an de rezidențiat, cât de copleșitor a fost, trecând de la un student la un medic rezident?
18:38 dr. Alin Teodosiu: Da, a fost o experiență extrem de deosebită, să zicem. Mi-e destul de greu de pus în cuvinte, dar, dacă vreți, intrați pe YouTube și căutați sezonul 1, episodul 1 din Scrubs și vă uitați la primele 10 minute, chiar mai puțin, primele 5 minute, și o să vedeți exact, exact cum este experiența de a fi rezident anului. Este absolut perfect chintesența cum se întâmplă. Da, este o schimbare extrem de importantă. Este practic tranziția între a fi un student și un fel de adult semifuncțional, cu salariu, cu chirii, cu diverse alte obligații, pe partea asta personală, extraspital. Iar la spital o să vedeți că este o cu totul altă activitate și atmosferă față de când erați studenți.
19:33 dr. Alin Teodosiu: Nu va mai fi cineva acolo, cel puțin din partea medicilor mai în vârstă, care să stea să vă explice întotdeauna. Sunt anumiți medici care într-adevăr stau și vă explică ce trebuie să faceți, cum să faceți, de unde să învățați, ce să învățați, ce au pacienții, ce să faceți cu ei, dar în cea mai mare parte s-ar putea să fie nevoie să vă descurcați singuri. Și ăsta e un gând destul de scary. În ideea că ai un pacient și medicul tău îndrumător îți zice: „Uite, domnul Cutărescu vine de mai mult timp la noi, să-l veste rog, și vorbim după, să vedem, să-i facem foaia, să scriem medicația.” Și voi sunteți blocați.
20:13 dr. Alin Teodosiu: Pe de altă parte, un aspect foarte frumos al primului an de rezidențiat este că, de regulă, colegii voștri mai mari, rezidenți, sunt extrem de dornici să vă ajute. De regulă. Mai sunt și anumite excepții. Și veți vedea că vă veți înțelege extrem, extrem de bine cu ei, mai ales pe partea asta. Și vă vor ajuta extrem de mult.
20:35 dr. Alin Teodosiu: În multe, multe, multe puncte de vedere, începând de la partea birocratică slash administrativă până la partea medicală. Și noi, de fiecare dată când vine o nouă generație de colegi de anul întâi, ne străduim pe cât posibil să-i ajutăm să se orienteze în spațiu: „Uite, hai să vedem pe pacientul ăsta noi doi împreună. Îți arăt eu cum fac examenul neurologic.” După aia, data următoare: „Uite, în ce conduși tu anamneza și examenul, și stau și eu cu tine, vedem cum merge.”
21:05 dr. Alin Teodosiu: Inclusiv până în punctul în care, în anul întâi, o colegă de-a mea mai mare (eu am făcut medicină internă în anul întâi, e o poveste un pic mai complicată) m-a ajutat să învăț să fac ecografii Doppler de cervicocerebrale. Și, mă rog, în mod evident, în câteva luni nu am ajuns la un nivel nici măcar de basic, dar măcar aveam o oarecare idee ce presupune, unde trebuie să pun sonda, ce trebuie să măsor. Și, efectiv, am făcut asta after hours, după ce se termina programul. Colega respectivă stătea și îmi arăta: „Uite, fă așa, ține sonda așa”, și m-a ajutat extrem, extrem de mult.
21:42 dr. Alin Teodosiu: Și, în general, cam asta este atmosfera. Poate să fie extrem de scary, dar sunt foarte mulți colegi care vă vor ajuta, sunt foarte mulți, foarte multe asistente și personal mediu care, din nou, dacă aveți o relație profesională cu ele, vă pot ajuta extrem, extrem de mult. Și, da, cam asta ar fi experiența. Un lucru foarte dubios pe care sigur o să-l experimentați este momentul în care cineva din spital sau pacienții vă vor spune „domnul” sau „doamna doctor”. Da.
22:17 dr. Alin Teodosiu: Sau începe, sau cineva o să vi se adreseze la persoana a doua și vouă vi se pare extrem de ciudat. Adică „domnul doctor, vreți nu știu ce”, și voi sunteți: „E cineva în spatele meu?” Și depinde de voi ce fel de relație vreți să aveți cu pacienții sau cu personalul mediu, dar eu, în general, optez pentru să nu mi se spună la persoana a doua, fiindcă mă simt în continuare extrem de ciudat.
22:46 dr. Alin Teodosiu: Când vine vorba de pacienți, depinde foarte mult de genul de interacțiune medic–pacient pe care aceștia și-l doresc. Sunt unii pacienți care, într-adevăr, nu vor să aibă un nivel egal de implicare în tratamentul lor, care este o problemă în sine și e cu totul altă discuție, și care preferă să vă vadă dintr-o poziție cumva paternală, maternală, superioară, că voi aveți grijă de ei și ei doar sunt acolo să înghită pastile. Nu să aibă o implicare activă în ceea ce privește sănătatea lor, dar, din nou, asta e cu totul altă discuție. Da, și cred că ar trebui să mă opresc, că deja am mers un pic pe…
Cu ce se confruntă zilnic și este cel mai greu 23:30
23:28 dr. Cătălina Voinea: Ai zice că asta, cu pacienții care nu se implică la același nivel în tratamentul lor, e unul din lucrurile cu care te confrunți zilnic și e cel mai greu? Ai putea să dai și alte exemple de astfel de situații?
23:44 dr. Alin Teodosiu: Este, într-adevăr, o componentă destul de des întâlnită a practicii medicale, mai ales în România. Nu suntem singurii care avem această problemă, în niciun caz, practic toate specialitățile se confruntă cu genul acesta de pacienți. Este și, în parte, vina noastră, fiindcă noi așa suntem învățați în timpul facultății, că ar trebui condusă o conduită terapeutică, că ar trebui cumva să mergem la pacienți să le spunem: „Uite, aveți asta, asta, asta, vreau să facem asta, asta, asta. Bine, da, semnați, sunteți de acord, ok, mă duc să vă scriu condica.” Dar nu este întotdeauna cea mai benefică situație, deși pare cea mai eficientă, fiindcă gradul de complianță poate să scadă foarte mult.
24:35 dr. Alin Teodosiu: Foarte, foarte des mi s-a întâmplat să petrec mult timp și efort să redactez o scrisoare sau un bilet de ieșire extrem de detaliat, pe înțelesul pacientului, cu foarte multe recomandări, atât igieno-dietetice, cât și pe partea de medicație, ca după aceea pacientul să vină și să îmi dea impresia că n-a citit absolut nimica din ce i-am scris, eventual doar s-a uitat pe tabelul de medicație și lua pastilele în modul respectiv.
25:03 dr. Alin Teodosiu: Și este păcat, fiindcă sunt foarte multe probleme care pot deriva din partea asta, mai ales din punct de vedere medical. Nu neapărat că ați depus voi mai mult efort și cumva s-a dus, dar este un dezavantaj. Și recomandarea mea ar fi să încercați încă din start să aveți o relație cu pacienții în sensul în care îi implicați activ voi în ceea ce se întâmplă, în opțiunile de tratament, opțiunile de investigații, și să porniți de acolo.
25:39 dr. Alin Teodosiu: Fiindcă veți observa că veți avea o relație mult mai bună cu pacienții în momentul în care ei au un oarecare grad de control asupra ceea ce li se întâmplă. Sunt și, evident, situații în care nu se poate întâmpla asta: pacienții gravi, pacienții care nu se pot implica în tratamentul lor din diverse motive, dar, în general, să zicem, pentru cineva care este pe picioare, ar trebui să porniți cu genul acesta de mentalitate.
26:05 dr. Alin Teodosiu: Alte probleme: partea birocratică este întotdeauna o problemă, indiferent de specialitate, și pare să fie o problemă nu neapărat doar la noi în țară, cât și în străinătate. Avem și noi un podcast pentru specialități medicale și de fiecare dată când invităm pe cineva, principala problemă pe care o acuză este, de regulă, partea de birocrație, de charting, de făcut foi, de scris condici, de cerut analize și așa mai departe.
26:34 dr. Alin Teodosiu: Și în România, în mod special, este o problemă, fiindcă la noi partea birocratică este cumva pseudodigitalizată, în sensul că totul trebuie să fie pe hârtie, dar în același timp și în sistemul electronic. Și lucrul ăsta consumă extrem de mult timp și efort și… na, e o experiență foarte neplăcută când îți dai seama că petreci doar poate 30% din timpul la spital cu pacienții sau făcând vreo procedură medicală, și restul fie băgând, scoțând carduri, băgând, scoțând tokenuri, scriind proceduri, scriind diagnostice. Și, na, nu e o experiență foarte plăcută, pentru că nu cred că e ceea ce majoritatea dintre noi ne-am dorit să facem.
Rolul psihiatriei în neurologie 27:18
27:17 dr. Cătălina Voinea: Cam cât de mult te lovești de psihiatrie în cadrul neurologiei?
27:22 dr. Alin Teodosiu: E o întrebare foarte bună, pentru că sunt foarte mulți colegi care sunt în dubiu legat Adică își selectează: vreau ceva clinic, vreau ceva în sfera asta de neuropsihiatrie, și nu știu foarte bine cum să își aleagă. Destul de des, în sensul în care, să zicem, neurologia se ocupă mai mult de partea de sistem, de funcție, de motor propriu-zis, în timp ce psihiatria se ocupă cumva de rezultatul sistemului, de cogniție, de afect, de partea care iese, pur și simplu, să zicem, din… Mă bucur că ai pus întrebarea asta.
28:15 dr. Alin Teodosiu: Este, într-adevăr, un lucru destul de important, fiindcă sunt mulți colegi care ajung la acest punct în care vor ceva în sfera fie neurologie, fie psihiatrie și nu sunt foarte siguri care-i diferența între cele două. Neurologia se ocupă mai mult de partea de funcționalitate, să zicem, de cum și cât de bine funcționează partea aceasta de sistem neurologic, în timp ce psihiatria se ocupă de rezultatul proceselor noastre cognitive și afective. Există o arie de overlap destul de mare și uneori patologiile sunt oarecum arbitrar împărțite la neurologie și la psihiatrie. Ca să vă dau un exemplu, boala Alzheimer, care este o patologie neurodegenerativă cu afectarea în principal a componentei mnezice, este adresată de regulă de către un neurolog,
29:17 dr. Alin Teodosiu: iar, pe de altă parte, schizofrenia, care este tot un fel de patologie, să zicem, neurodegenerativă, deși nu chiar, este adresată în principal de colegii noștri de la psihiatrie. Senzația mea este că acest lucru s-a întâmplat deoarece mecanismul fiziopatologic al schizofreniei nu a fost găsit decât mult mai târziu după apariția bolii propriu-zise. Și cumva a fost împinsă mai mult pe partea de psihiatrie.
29:59 dr. Alin Teodosiu: Amândouă specialitățile se pot ocupa de o gamă destul de largă de patologii, cum ar fi cele neurocognitive, demențele, tulburările de somn. Există un overlap destul de mare și noi, și psihiatrii avem posibilitatea de a prescrie medicație pe rețetar verde, adică medicație hipnotică, sedativă. Și cam pe acolo avem și competențe comune, adică atât noi, cât și medicii psihiatri putem să avem competențe de electroencefalogramă, de polisomnografie. Și vom ajunge un pic mai încolo la discuție, că știu că e o întrebare legată de competențe și de supraspecializări. Stay tuned, o să vorbim și despre asta.
30:52 dr. Alin Teodosiu: Și, da, există un overlap destul de mare. Ultimul lucru pe care ar trebui să-l punctez este că și noi avem în curricula de pregătire două luni de psihiatrie, și colegii noștri de la psihiatrie au două luni de pregătire de neurologie. Deci, la un moment dat, o să vă intersectați cu ei. Dar nu, nu există o opțiune în care să faci un singur rezidențiat și să ieși cumva competent și pe partea de neurologie, și de psihiatrie, adică să fii un fel de neuropsihiatru.
31:20 dr. Alin Teodosiu: Cum se întâmplă, de exemplu, dacă ați citit cărțile extrem de frumoase ale doctorului Oliver Sacks, care sunt absolut, absolut incredibile, sunt foarte frumos scrise, prezintă tablouri clinice extrem de frumoase și destul de des întâlnite și la noi, și la psihiatrie. Dar dânsul era neuropsihiatru; nu sunt extrem de sigur cum a dobândit acea competență, fiindcă, mă rog, e o diferență de țări, e o diferență de timp,
31:53 dr. Alin Teodosiu: dar în momentul de față și în majoritatea țărilor cele două sunt separate, nu puteți să le faceți amândouă dintr-un singur foc. Dacă veți dori acest lucru, și există întotdeauna opțiunea să mai luați o specialitate: puteți să faceți fie psihiatrie, fie neurologie și după aia să o luați pe cealaltă. Într-adevăr, un drum destul de anevoios, fiindcă majoritatea modulelor nu sunt echivalate, adică veți echivala două luni de neuro sau două luni de psihiatrie, în funcție de cu care dintre ele ați început, și alte câteva stagii mai mici, dar în rest tot vă va lua cel puțin trei sau patru ani să mai faceți încă o specialitate și depinde de voi dacă este ceva care ar merita.
Cum arată programul unui medic rezident 32:39
32:38 dr. Cătălina Voinea: Da. Ne poți detalia un pic cum arată o zi din viața unui rezident pe neuro, pe secție?
32:45 dr. Alin Teodosiu: Sigur. Cu mențiunea că această poveste a unei zile obișnuite a mea este BC, before COVID, fiindcă acum lucrurile sunt un pic mai diferite, și a trebuit totuși să ne referim la cum erau lucrurile înainte, fiindcă la un moment dat probabil o să începem să ne redresăm, încet cu încet.
33:08 dr. Alin Teodosiu: Păi, ziua începea de obicei la ora 8 dimineața în clinica noastră, când era raportul de gardă. În cadrul raportului de gardă ne strângeam cu toții, toți medicii rezidenți, toți medicii specialiști și primari, și medicul de gardă, linia a doua, rezidentul, ținea raportul de gardă, în sensul că prezenta internările din seara precedentă.
33:33 dr. Alin Teodosiu: Acum, o mică paranteză, fiindcă este un sfat extrem de util pe care l-am primit și eu mai târziu. Știu că este extrem, extrem, extrem de neplăcut să te trezești dimineața, să trebuiască să stai acolo în timp ce altcineva vorbește și tu nu știi cum să-ți bei mai repede cafeaua ca să poți să te trezești și să te duci să vezi pacienții, să scrii condica înainte să se aglomereze pe la calculator.
33:57 dr. Alin Teodosiu: Un sfat extrem de util este să încercați să fiți atenți la ce vă citește colegul care a fost de gardă și să vă puneți întrebarea: eu ce aș fi făcut dacă venea pacientul acesta în garda mea? În sensul: dacă aș fi putut să pun diagnosticul corect, aș fi știut ce să fac cu el, aș fi știut cum să scriu raportul de gardă, să prezint cazul, Fiindcă, dacă acel pacient a apărut în garda colegului vostru, există posibilitatea ca un pacient foarte similar să apară și în garda voastră. Și în modul acesta voi vă pregătiți pentru momentul în care veți fi voi de gardă și există posibilitatea să aveți un astfel de pacient.
34:37 dr. Alin Teodosiu: Dacă nu sunteți foarte siguri ce ați fi făcut dacă schimbați locul cu medicul de gardă, să vă notați undeva și eventual acasă sau după serviciu să citiți un pic despre patologia respectivă. E un mod de a vă stabili prioritățile legat de ce să învățați, când să învățați, cum să învățați. Bun, închei paranteza. După raportul de gardă, de regulă, mergem și vedem pacienții care sunt internați pe secție, pe care îi avem în grijă:
35:12 dr. Alin Teodosiu: mergem, stăm de vorbă cu ei, îi examinăm neurologic, de regulă punctual, adică ne interesează ce era patologic înainte, cum s-a modificat, dacă e mai bine, dacă e mai rău și dacă au apărut elemente noi, atât în cadrul examenului clinic, cât și în cadrul examenului neurologic. După care, de regulă, mergem și scriem medicația pe ziua respectivă și/sau, dacă sunt internări noi, mergem să le vedem. Cu o mică mențiune: dacă au fost internări din gardă, de regulă mergem să le vedem pe acelea primele, ca să putem să stabilim cât de gravi sunt acei pacienți și cât de mult din atenția noastră imediată au nevoie.
35:59 dr. Alin Teodosiu: Și după aceea începem să ne ocupăm de partea, să zicem, birocratică, administrativă: ne ocupăm de externări, ne ocupăm de practic orice altceva din ziua respectivă. În funcție de timpul pe care îl mai avem disponibil, în cadrul clinicii noastre mai există posibilitatea să mergem și să asistăm la explorări funcționale, la EEG-uri, la EMG-uri, la Dopplere și, în principiu, să asistăm, să vedem și, la un moment dat, chiar să efectuăm și noi, sub supraveghere, acele investigații.
36:37 dr. Alin Teodosiu: Și cam asta ar fi cea mai mare parte a zilei. Sunt mici variații în funcție de ce trebuie să facem, dacă sunt anumiți pacienți care au nevoie de o puncție lombară, spre exemplu, dacă suntem de gardă în ziua respectivă, dar în cea mai mare parte cam așa se desfășoară: raportul de gardă, mergem, vedem pacienții, mergem, vedem internările noi, ne ocupăm de ce trebuie făcut, fie medicație, fie parte birocratică, și după aia, practic, se termină ziua.
Gărzile, liniile de gardă și prima experiență 37:10
37:10 dr. Cătălina Voinea: Ce ne poți spune despre gărzi? Câte trebuie să faci pe lună, în mod normal? Sau, și mai bine, cum ar fi, cum a fost prima gardă pentru tine?
37:20 dr. Alin Teodosiu: Păi, ăsta e un punct destul de slab al meu, în sensul că eu am o opinie extrem de nepopulară despre gărzi, în sensul că eu le urăsc. Am o zicală de fiecare dată când menționează cineva asta: că aș prefera să-mi scot toate măselele cu șurubelnița decât să mai fac încă o gardă.
37:41 dr. Alin Teodosiu: Poate într-o anumită măsură este adevărat, în sensul că gărzile pot fi destul de solicitante, mai ales în neurologie, în cadrul căreia avem pacienți destul de gravi câteodată, care se pot degrada destul de repede, dar numărul de gărzi, intensitatea gărzilor, ce fel de pacienți veți avea în cadrul acestor gărzi diferă extrem de mult de la un spital la altul. Cu alte cuvinte, experiența mea s-ar putea să nu fie exact ceea ce veți găsi și voi în momentul în care veți începe să practicați.
38:27 dr. Alin Teodosiu: Din punct de vedere legal, cu toții trebuie să facem o singură gardă obligatoriu neplătită. Asta este partea, să zicem, scrisă alb pe negru. Din punct de vedere al realității, lucrurile nu prea stau așa și, în funcție de cât de puțini colegi rezidenți aveți, s-ar putea să faceți mai multe gărzi. Adică, cu alte cuvinte, mai mult ca sigur că veți face mai multe gărzi decât una. Cele mai multe gărzi pe care le-am făcut ca linia a treia au fost 3 într-o lună. Cu mențiunea că le-am făcut în aceeași săptămână, sau în același interval de șapte zile. Adică am făcut joi, sâmbătă, marți și a fost destul de solicitant, chiar și ca linia a treia.
39:13 dr. Alin Teodosiu: Iar în rest, diferă din nou foarte mult de la o clinică la alta. Unele spitale, după prima gardă de linia a doua obligatorie, dacă veți face mai multe, vă rambursează pe partea de bani, adică sunt plătite. Din nou, diferă foarte mult de la un spital la altul dacă lucrul acesta se întâmplă. Și atunci, de regulă, aveți și posibilitatea să alegeți câte gărzi vreți să faceți; în fond, sunt plătite de voi, și nu vi se va impune de la spital să faceți șase gărzi în condițiile în care trebuie să vă și plătească pentru
39:49 dr. Alin Teodosiu: Bun. Asta pe partea de gărzi. Și, apropo de linii, diferă din nou între spitale. La noi există trei linii de gardă. Linia a treia este, de regulă, un rezident de an mic, adică anul întâi sau doi. Și el stă de dimineață până seara, câteodată un pic mai târziu, până noaptea, dar pleacă acasă, doarme acasă, se spală acasă și așa mai departe.
40:14 dr. Alin Teodosiu: Linia a doua este un rezident de an un pic mai mare, de la trei în sus, și el stă până a doua zi de dimineață, citește raportul de gardă, e un pic mai mare responsabilitatea. Și linia întâi, care este medicul specialist sau primar. Cu mențiunea că în anumite clinici, există opțiunea ca un rezident de an mare, nu neapărat doar la neurologie, și la alte specialități, există opțiunea ca un rezident de an mare să facă o gardă de linia întâi cu un medic specialist sau primar on-call acasă.
40:46 dr. Alin Teodosiu: Și, desigur, ei sunt rambursați ca pentru o linie întâi. Dar, din nou, asta depinde foarte mult de clinica voastră. Trebuie să fie un acord pe partea administrativă și nu se întâmplă peste tot și nu toată lumea dorește acest lucru, că în fond este o responsabilitate destul de mare. Așa, legat de cum a fost prima mea gardă: nu prea am înțeles foarte mult din ce s-a întâmplat la momentul respectiv.
41:14 dr. Alin Teodosiu: Cam pe acolo, cred că suntem în memoria evenimentului, fiindcă eu nu consider, că, spre deosebire de cum îmi tot spun colegii mei, că din gărzi înveți foarte multe. În funcție de cât de multă activitate aveți, s-ar putea să nu știți foarte bine ce faceți, să fiți cu mintea în trei lucruri în același timp, să încercați să vă ocupați de foarte multe lucruri în același timp. Pacienții nu sunt întotdeauna foarte complianți, aparținătorii pacienților nu sunt întotdeauna foarte complianți și s-ar putea să aveți câteodată conflicte. Din punctul ăsta de vedere, ambulanțele pot veni mai multe deodată și, din nou, trebuie să triați pacienții, să încercați să vedeți care are nevoie de atenția voastră cel mai mult.
42:04 dr. Alin Teodosiu: Și, da, cam asta ar fi experiența mea. Devine într-adevăr mai ușor pe măsură ce faci mai multe gărzi și capeți mai multă experiență și te obișnuiești cu genul de patologie pe care îl vezi.
Cele mai frecvente patologii 42:19
42:19 dr. Cătălina Voinea: Care sunt cele mai frecvente patologii și urgențe pe care le întâlnești?
42:25 dr. Alin Teodosiu: În neurologie există un mare avantaj, dar care în același timp este, dintr-un anumit punct de vedere, un dezavantaj, și anume că există o diversitate destul de mare de patologie. Într-adevăr, o bună parte din ceea ce vedem la spital, cel puțin, sunt pacienții vasculari. Și, dacă tot a venit vorba, a trebuit să adresez și acel mit, să zicem, pe care l-am mai auzit din partea colegilor noștri mai tineri, că pacienții neurologici sunt de obicei depășiți terapeutic și noi nu avem ce să facem pentru aceștia și doar stăm și așteptăm să se întâmple ceva.
43:07 dr. Alin Teodosiu: Există un mic sâmbure de adevăr, în sensul în care mitul ăsta pornește cel mai probabil de la pacienții aceștia vasculari, de la accidentele vasculare ischemice, cele hemoragice. Acum, în momentul când ai un astfel de pacient vascular… mitul a pornit de la faptul că, dacă ei depășesc acea fereastră terapeutică inițială, cea de tromboliză, nu prea poți să faci mare lucru pentru ei, decât să aștepți să se constituie deficitul și să începi prevenția secundară și partea de recuperare, pe care o împărțim cu colegii noștri de la recuperare medicală.
43:46 dr. Alin Teodosiu: Dar, acestea fiind zise, sunt foarte, foarte multe lucruri pe care puteți să faceți pentru pacienți după, prevenție secundară, să vă asigurați că un eveniment ischemic nu se va repeta. Nu toți pacienții noștri vin cu un deficit neurologic sever, în sensul în care afectează extrem de mult viața lor cotidiană. Sunt și cazuri care nu sunt chiar așa de norocoase.
44:15 dr. Alin Teodosiu: Și, din nou, partea de tromboliză, de intervenție primară, atâta timp cât este în fereastra terapeutică, este extrem, extrem de importantă. Protocolul de tromboliză, inclusiv cel de la noi din țară, este probabil unul din cele mai bine realizate documente medicale scrise în română pe care le-am citit vreodată. În sensul că, bine, probabil este și tradus mot-à-mot din protocolul internațional, dar este extrem de bine realizat, în orice caz.
44:48 dr. Alin Teodosiu: Se explică pas cu pas ce ar trebui să se întâmple cu pacientul pe ambulanță, ce ar trebui să se întâmple la camera de gardă, ce să faceți în prima instanță, care sunt contraindicațiile, care sunt indicațiile, ce să faceți dacă are, nu știu, angioedem, ce să faceți dacă are tensiunea foarte mare. Deci, efectiv, este scris rând cu rând, punct cu punct, ce ar trebui să faceți. Și are rezultate extrem de bune, are o indicație 1A, adică sunt foarte multe studii care confirmă că tromboliza ajută extrem de mult pacienții și este foarte, foarte, foarte, foarte util.
45:27 dr. Alin Teodosiu: Asta în episodul acut. După aia mai e vorba și de perioada de prevenție primară, care, din păcate, la noi în țară nu este extrem de bună. Cu toții ar trebui, măcar o dată pe an, să mergem la un medic, să ni se ia niște analize, să fim evaluați din anumite puncte de vedere. Trebuie să țineți cont că pacienții aceștia vasculari, despre care se spune că sunt depășiți terapeutic,
45:51 dr. Alin Teodosiu: au o boală în cea mai mare parte de mediu, de dietă, de igienă, sunt de regulă pacienți cu multipli factori de risc: sunt hipertensivi, sunt diabetici, au hipercolesterolemie, lucruri care pot fi tratate din timp, atât de colegii noștri de la medicină internă, de la cardio, de la diabet, cât și de voi. Și lucrurile acestea pot preveni, pur și simplu, să ajungă, în primul rând, pacienții la voi și să fiți în situația în care nu puteți să mai faceți foarte multe pentru ei și doar așteptați să se constituie problema, deficitul, și după aceea să încercați să remediați ce se poate remedia.
46:39 dr. Cătălina Voinea: Cele mai frecvente?
46:39 dr. Alin Teodosiu: Și cele mai frecvente, scuze, am uitat, cred că am început să vorbesc foarte mult pe lângă și am început să uit întrebările. Da, deci, în principal, sunt cei, aș zice 30–40%, din experiența proprie, nu citez un studiu anume, fiindcă, nu recunosc, că n-am apucat să mă uit; 30–40% dintre pacienți sunt cei cu patologie vasculară, după aceea restul de 60% sunt împărțite în foarte, foarte, foarte multe patologii.
47:09 dr. Alin Teodosiu: Revenind la ce spuneam inițial, există o diversitate extrem de mare, sunt extrem de multe patologii: neurodegenerative, de movement, autoimune, câteva patologii infecțioase, avem și partea de sleep, pe care o împărțim cu alți colegi, deci foarte, foarte mare diversitate. Și, că tot a venit vorba, că știu că era o întrebare
Ai de ales, acut vs cronic? 47:32
47:32 dr. Alin Teodosiu: dacă există posibilitatea să îți alegi ce fel de patologie să vezi. Da și nu, de fapt, nu și da. În sensul în care pe parcursul rezidențiatului va trebui să fiți expuși la cât mai multe din aceste patologii. Într-adevăr, nu veți apuca să vedeți de toate, fiindcă sunt foarte, foarte, foarte multe. În funcție de clinica în care vă desfășurați rezidențiatul, s-ar putea să vedeți anumite lucruri mai des decât altele.
48:01 dr. Alin Teodosiu: În funcție de medicii cu care lucrați, s-ar putea să vedeți mai multe lucruri decât altele. Și asta este, din păcate, un lucru care nu… de fapt, un lucru care poate fi influențat, fiindcă întotdeauna există opțiunea să vă duceți la coordonatorul vostru de rezidențiat și să solicitați să lucrați și cu altcineva, pe motivul că ați vrea să vă diversificați portofoliul de activitate, care este un motiv absolut justificat, și ar trebui mai mulți dintre noi să încercăm să discutăm cu coordonatorii noștri de rezidențiat, chiar dacă par,
48:37 dr. Alin Teodosiu: că majoritatea sunt fie profesori universitari, fie diverse alte ranguri universitare destul de înalte, și noi câteodată ne simțim destul de stânjeniți să mergem inclusiv cu concedii sau cu note sau cu astfel de lucruri, și e păcat, pentru că ar trebui să încercați să aveți și o minimă interacțiune cu ei și să încercați să vă îndrume, să vă coordoneze propriu-zis.
49:06 dr. Alin Teodosiu: Și, pe timpul rezidențiatului, da, trebuie să vedeți cât mai multă patologie, și la un moment dat, probabil după rezidențiat sau chiar și în timpul rezidențiatului, dar după, să zicem, prima jumătate, după ceva ani de experiență, puteți să începeți să vă selectați anumite boli sau anumite categorii de boli care vă plac mai mult și să începeți să vă informați mai mult despre acestea. În ideea în care, din nou, vom vorbi un pic mai mult când vine vorba de supraspecializări și competențe,
49:38 dr. Alin Teodosiu: este incredibil de greu să fii informat la zi despre un grup de boli sau o boală anume care este ceva mai complexă și este absolut imposibil să fii informat la zi despre tot ceea ce înseamnă specialitatea ta. Și este mult, mult mai valoros să vă canalizați efortul și competențele voastre spre ceva țintit și să încercați să vă dezvoltați și să deveniți foarte buni pe partea asta.
50:08 dr. Alin Teodosiu: Desigur, întotdeauna va trebui să aveți și o bază mai largă de cunoștințe, dacă vă imaginați o diagramă din aceea Venn, cu două cercuri care se suprapun. V-aș recomanda ca acea bază largă de cunoștințe să se suprapună și cu patologia cea mai gravă, cea mai urgentă din specialitatea voastră. Fiindcă, în momentul în care, să zicem, că aveți un pacient cu o boală extrem de rară, care are un progres, o evoluție clinică destul de lentă, ani de zile, întotdeauna veți avea timp să faceți o pauză de 10 minute, să scoateți telefonul, să vă uitați pe UpToDate sau pe altceva.
50:42 dr. Alin Teodosiu: Dacă este un pacient grav, urgent, care în câteva minute s-ar putea să nu fie la fel de bine și printre voi, nu o să aveți posibilitatea respectivă și este mai important să vă canalizați memoria către aceștia, către genul acesta de patologie, și să o aveți întotdeauna la îndemână.
Competențe și supraspecializări 51:05
51:02 dr. Cătălina Voinea: Că tot a venit vorba de supraspecializare, de ori? Care sunt oportunitățile de supraspecializare în neuro?
51:11 dr. Alin Teodosiu: Ok. Trebuie să facem o mică distincție, și asta e valabil peste tot, nu neapărat doar la neurologie, între supraspecializări și competențe, fiindcă nu sunt același lucru. Să începem cu competențele. Competențele sunt proceduri sau tehnici pe care voi sunteți apți să le faceți. Cu alte cuvinte, colonoscopia, ecografia de cord, de abdomen, EEG-ul, acestea sunt competențe. Supraspecializările sunt un lucru ceva mai informal, în sensul în care în România nu există acest concept formal de supraspecializare,
51:55 dr. Alin Teodosiu: inclusiv dacă ar fi să vorbim despre o specialitate mai de nișă, cum ar fi neuropediatria sau cardiologia pediatrică: deși par să fie supraspecializări, ele sunt specialități de sine stătătoare, cel puțin de câțiva ani. Și supraspecializările, într-un fel, sunt acea selecție de boli sau de anumite boli de care voi sunteți interesați și în care voi vreți să fiți extrem de profesioniști.
52:25 dr. Alin Teodosiu: Cum ar fi, spre exemplu, o parte din colegii mei care lucrează la spital și sunt foarte pricepuți, sunt foarte pasionați de partea aceasta de movement, de Parkinson, de parkinsonisme, de dischinezii, și, deși văd de toate, ei sunt foarte buni mai ales pe partea asta. Alți colegi se ocupă de partea de sleep, sunt pasionați de partea de sleep, cum sunt și eu, și îmi doresc
52:50 dr. Alin Teodosiu: nu este un lucru bătut în cuie, adică nu veți putea vreodată să treceți pe parafă că aveți o supraspecializare, cel puțin în contextul legal actual. În străinătate cam același lucru este valabil; din nou, diferă foarte mult de la un centru la altul, sunt centre care sunt foarte bune pe un anumit tip de patologie, și în momentul în care vă duceți acolo sau aveți un modul acolo, veți vedea mai mult din acea patologie, cu medici care sunt informal supraspecializați în genul acela de activitate.
53:26 dr. Alin Teodosiu: Revenind un pic la supraspecializare, sunt ceva extrem de informal și diferă foarte mult între țări, între centre, între medici, între extrem de multe lucruri, și depind foarte mult de voi, și practic nu prea am cu ce să vă ajut din punctul ăsta de vedere, decât să vă sugerez și să vă recomand să vă găsiți ceva al vostru, care să vă placă și pe care vreți să faceți și mai departe. Pe partea de competențe, lucrurile sunt ceva mai clear-cut.
53:54 dr. Alin Teodosiu: În sensul că în neurologie sunt patru competențe mari: EEG, EMG, ecografie Doppler cervicocerebrală și somnografie. De fapt, de fapt, de fapt, eu trebuie să mă uit acum cum se numește, l-am pus deoparte, fiindcă are un nume un pic mai complex: partea de polisomnografie se numește managementul general, clinic și terapeutic al tulburărilor respiratorii, somnologie nivel 1 și nivel 2. Și celelalte se numesc EEG, ultrasonografie Doppler și EMG.
54:29 dr. Alin Teodosiu: Acestea sunt patru competențe care țin de neuro. Sunt alte competențe care sunt valabile pentru toți medicii, indiferent de specialitate, și pe care vi le puteți însuși în timpul rezidențiatului, în sensul că informal puteți să exersați aceste competențe, să învățați despre ele și, în funcție de cât de disponibilă este clinica voastră, să le și efectuați. Spre exemplu, când vine vorba de EEG, exersarea e destul de ușoară, în sensul că aveți nevoie doar de baza de date a spitalului vostru cu electroencefalograme și vă uitați pe ele și încercați să le interpretați.
55:08 dr. Alin Teodosiu: E ideal cu cineva care să vă îndrume. Dacă aveți nevoie să dobândiți competențe în colonoscopie, lucrurile sunt un pic mai complicate, fiindcă efectiv trebuie să realizați acea manevră, și e cu totul altă discuție. Pe lângă acestea patru, mai sunt și alte competențe, indiferent de specialitate. Competențele se pot lua doar după ce sunteți medici specialiști. Este foarte clar specificat acest lucru, dar pregătirea voastră poate să înceapă din timpul rezidențiatului.
55:42 dr. Alin Teodosiu: Acum, ca să vă îndrum, ideea ar fi să vă uitați și voi, să găsiți documentul respectiv. Știu că nu este cel mai plăcut lucru, mai ales pe partea de România, fiindcă trebuie să treceți prin partea birocratică. Documentul se numește… trebuie să căutați pe Google „atestate de studii complementare”. Așa se numesc competențele: atestate de studii complementare pentru medici, medici dentiști și farmaciști. Și veți găsi, cel mai probabil pe site-ul Direcției de Sănătate Publică, acel document medical care explică ce specialități pot lua anumite competențe, ce presupune examenul, ce presupune modulul de pregătire, și vă puteți informa de acolo.
56:26 dr. Alin Teodosiu: Există și anumite specialități care pot lua competențe la care nu v-ați aștepta. Spre exemplu, atât noi, cât și medicii de psihiatrie putem să luăm o competență de EEG, de exemplu.
Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 56:42
56:42 dr. Alin Teodosiu: Legat de practică, că tot veni vorba: în neurologie, datorită diversității de patologie și datorită diversității de gravitate a patologiei respective, de la pacienți foarte gravi la lucruri care sunt relativ minore, aveți foarte multe opțiuni legat de locul în care puteți să practicați după rezidențiat. Puteți să practicați într-un spital, și în cadrul spitalului puteți să fiți la terapie acută, care nu e același lucru cu terapia intensivă, terapie acută neurologie, puteți să lucrați pe secție, să zicem, între ghilimele, unde sunt pacienți ceva mai stabili, puteți să lucrați într-o policlinică, fie anexată spitalului, fie în regim de cabinet medical individual,
57:28 dr. Alin Teodosiu: puteți să lucrați în privat, fie în privat într-un sistem cumva de policlinică, cu consultații, fie puteți să lucrați în privat și să prestați doar o anumită competență, spre exemplu, să lucrați în privat și să realizați doar EMG-uri și să interpretați EMG-uri și să vedeți genul acesta de pacienți. Deci există un portofoliu destul de larg de unde să selectați și este într-adevăr un avantaj față de alte specialități, care nu ar avea acest beneficiu.
Diferența dintre patologii stat vs privat 58:00
58:00 dr. Cătălina Voinea: În privat se întâlnesc mai des, de exemplu, patologii precum Alzheimer, scleroze se întâlnesc în privat, adică un doctor poate să trateze așa ceva și în privat?
58:16 dr. Alin Teodosiu: Da și nu, într-o oarecare măsură, în sensul că pacienții foarte gravi, chiar dacă se vor prezenta într-un spital privat, cel mai probabil vor fi redirecționați către un spital de stat. Lucrul ăsta este valabil fiindcă, propriu-zis, internarea unui pacient pe termen lung într-o astfel de instituție este extrem de costisitoare și nimeni nu vrea să suporte aceste costuri, și vor fi redirecționați mai departe către sistemul de stat. Pacienții care, să zicem, nu au o patologie acută, nu au o patologie gravă pot fi văzuți, în funcție de boala de fond, și în regim privat, doar de consultație. Neurologia are o componentă clinică extrem, extrem de importantă, examenul neurologic este extrem de important pentru noi.
59:10 dr. Alin Teodosiu: La un moment dat o să revin și să vorbim despre partea de examen neurologic și de clinică, fiindcă e important să menționăm, dar un pic mai încolo. Puteți să vedeți foarte mulți dintre pacienți în regim privat; o parte dintre ei s-ar putea să fie nevoie însă să-i redirecționați mai departe către un spital. Spre exemplu, pacienții cu scleroză multiplă.
59:34 dr. Alin Teodosiu: Scleroza multiplă este o boală autoimună demielinizantă extrem de des întâlnită, sunt extrem de mulți pacienți, este cea mai frecventă. Au nevoie de un tratament imunomodulator de fond destul de scump, care, din fericire, este compensat printr-un program al Casei Naționale și, ca atare, ei nu trebuie să plătească absolut nimic, dar în fiecare lună trebuie să se prezinte la un spital de stat ca să își ridice rețeta, sau o dată la trei luni, în funcție de niște criterii administrative.
1:00:06 dr. Alin Teodosiu: Și acei pacienți, să zicem, sunt diagnosticați în regim privat, fac un IRM cerebral, un IRM cervical, sunt diagnosticați în privat, după care trebuie să fie trimiși mai departe către un sistem de stat, ca să poată să fie incluși în programul național și să poată să înceapă tratamentul. Dar sunt și alte situații, sunt foarte multe boli relativ benigne care pot fi văzute în regim de policlinică, cum ai menționat, și demențele, tulburările neurocognitive. Aveți opțiuni.
Locuri de muncă după terminarea rezidențiatului 1:00:44
1:00:44 dr. Cătălina Voinea: Cam cât de ușor e să îți găsești un loc de muncă după ce termini rezidențiatul, mai ales dacă n-ai un post într-un spital de stat?
1:00:53 dr. Alin Teodosiu: Întotdeauna, când vine vorba de medicina în România, lucrul ăsta este destul de complicat. În funcție de specialitatea pe care o aveți, s-ar putea să fie mai complicat sau mai puțin complicat. De exemplu, dacă aveți o specialitate oncologică, s-ar putea să nu puteți să lucrați în regim de policlinică. Nu sunt foarte informat legat de lucrurile astea, dar atât cât știu, de hematologie, de oncologie nu este cel mai fezabil lucru.
1:01:18 dr. Alin Teodosiu: Dar neurologia, din nou, vă oferă destul de multe posibilități din punctul ăsta de vedere. În spital depinde foarte mult de situația centrului vostru, de situația spitalului vostru. Unele spitale chiar au un număr destul de mare de medici specialiști relativ tineri. Inclusiv la noi în spital sunt foarte mulți pe care îi adresăm pe primul nume, Mihaela, Roxana și așa mai departe, cu care ne înțelegem foarte bine. Dar sunt și alte spitale care nu au această deschidere față de noi angajați, să zicem.
1:01:54 dr. Alin Teodosiu: În regim privat o să depindă foarte mult și de activitatea voastră extracurriculară. Adică, cel mai probabil, nu va fi suficient doar să terminați facultatea, să terminați rezidențiatul, va trebui să vă dați dovadă și de altceva: fie de o competență, fie de, nu știu, alt fel de activitate pe plan profesional, fiindcă practic este o corporație acolo. Trebuie să vă duceți cu același mindset la un interviu ca un coleg de-al vostru din IT, să zicem, sau din alte domenii de activitate, și trebuie să aveți ceva al vostru care să vă diferențieze de alți candidați.
1:02:34 dr. Alin Teodosiu: Mai există și opțiunea de policlinică. Acolo fie puteți să găsiți un loc de muncă în cadrul unei policlinici afiliate al unui spital, fie puteți să începeți activitatea în regim de cabinet medical individual, care e un pic mai simplu de realizat, dar sunteți practic pe cont propriu, în sensul că vă înființați voi cabinetul și aveți un contract cu Casa de Asigurări și sunteți plătiți per pacient.
1:03:07 dr. Alin Teodosiu: Și depinde foarte mult cât de bine reușiți voi să vă vindeți, cât de mare este prezența voastră online sau, în general, cât de bine știu pacienții despre voi, fiindcă fie puteți să aveți doi pacienți pe zi sau doi pacienți pe lună și practic să ajungeți în sapă de lemn, sau să aveți mai multe programări decât puteți să faceți față. Din nou, depinde foarte mult de voi și de ce ați realizat deja și ce puteți voi să realizați.
Cele mai bune centre de pregătire 1:03:38
1:03:38 dr. Cătălina Voinea: Care crezi că sunt cele mai bune centre de pregătire din România? Din ce ai auzit? Pe la colegi, sau din experiență?
1:03:47 dr. Alin Teodosiu: Asta cu „din ce am auzit” e foarte bine punctat, în sensul că pe nicio specialitate în România nu există o statistică obiectivă a performanței rezidenților în anumite centre. Adică nimeni nu știe obiectiv, clar, statistic în care centru este ceva mai bine. Teoretic, fiind o specialitate clinică, aveți un mic beneficiu, în sensul că cea mai mare parte a ceea ce trebuie să știm noi se poate învăța din cărți, din cursuri, din alte lucruri.
1:04:22 dr. Alin Teodosiu: Colegii noștri din specialitățile chirurgicale nu au același beneficiu, fiindcă ei trebuie să învețe efectiv practicând specialitatea lor. La noi e un pic mai ușor din punctul ăsta de vedere, dar și practica clinică își are rolul său și este foarte importantă. Atât cât știu, sunt trei centre mai mari care sunt foarte bune: la noi în București, în Iași și în Cluj.
1:04:50 dr. Alin Teodosiu: Dar, teoretic, orice centru din țară poate să vă fie util, în funcție de ceea ce doriți voi să realizați și de genul de activitate profesională pe care vi-l doriți. De regulă, să zicem, în centrele mai mici veți avea mai multă independență, dar veți avea și mai multă muncă. În centrele mai mari, unde sunt mult mai mulți colegi, s-ar putea să aveți mai puțină muncă, dar să nu fiți expuși la același grad de independență.
1:05:22 dr. Alin Teodosiu: Din nou, diferă foarte mult între centre și între clinici și între medii și este foarte greu să vă spun clar unde este mai bine. Ar trebui totuși să luați în considerare și alte aspecte, cum ar fi, spre exemplu, nota pe care o luați la rezidențiat, locul în care aveți domiciliul, fiindcă este mult mai util să prindeți un loc, să zicem, în Cluj, fiindcă aveți domiciliul în Cluj, decât să veniți tocmai până în Iași sau în București și să trebuiască să vă mutați întreaga viață acolo pentru o perioadă destul de lungă de timp.
Stagiile în străinătate, da sau nu? 1:05:56
1:05:55 dr. Cătălina Voinea: Ce părere ai despre posibilitățile de practică sau stagii în străinătate?
1:06:02 dr. Alin Teodosiu: În neurologie, aceleași principii se aplică ca în alte specialități, în sensul că sunt foarte multe opțiuni, atât în Europa, cât și în State, probabil și în Asia. Și, în principiu, va trebui să vă selectați unde ați vrea să plecați și să vă informați un pic mai mult legat de țara respectivă, ce context legal există. Dacă îmi permit să fac o mică reclamă a podcastului nostru: ultimele două episoade din Medicin sunt Multipotent, în cadrul cărora au fost invitați doi colegi de-ai noștri, unul a fost doctorul Bălănescu și cealaltă a fost domnișoara doctor Iftene.
1:06:43 dr. Alin Teodosiu: Primul este pe medicină internă în Michigan, în State, și pe lângă discuția pe care am purtat-o legat de medicina internă, am vorbit și despre cum aplici acolo, ce se întâmplă, procesul propriu-zis, punctat fiecare pas.
1:06:43 dr. Cătălina Voinea: Bine că ai zis, că wow!
1:06:43 dr. Alin Teodosiu: Și cu la vine am vorbit despre Franța, și ea e pe ginecologie, și ne-a povestit un pic despre cum te poți duce acolo, ce sunt acele stagii pe perioade mai scurte de timp, și vă puteți orienta un pic, cel puțin pentru Franța și pentru Statele Unite, folosind acele două podcasturi. N-o să pretind că știu mai multe decât ei, fiindcă în mod evident nu știu.
1:07:25 dr. Alin Teodosiu: Iar legat de alte țări din Europa, din nou, nu sunt foarte bine informat, va trebui să vă faceți un pic temele. Este într-adevăr o experiență foarte, foarte bună și vă recomand să plecați, dacă nu definitiv, măcar șase luni, un an, ca să vedeți un pic și cum este în alte părți și să aduceți înapoi o parte din experiența voastră, dar trebuie un pic de pregătire și trebuie să vă faceți temele și trebuie să vă gândiți foarte bine, fiindcă nu toată lumea are același grad de disponibilitate de a pleca imediat.
1:07:56 dr. Alin Teodosiu: Poate, nu știu, aveți o soție sau copii sau, nu știu, părinții nu o duc foarte bine din punct de vedere al sănătății și trebuie să cântăriți lucrurile acestea. După aceea, trebuie să vă gândiți dacă vă duceți undeva unde veți fi plătiți pentru activitatea pe care o prestați sau nu o să fiți plătiți pentru activitatea pe care o prestați. Și diferă foarte mult în funcție de fiecare țară în parte.
Minusuri rezidențiat neuro 1:08:22
1:08:22 dr. Cătălina Voinea: Dacă ar fi să pleci după terminarea rezidențiatului tău pe neuro, care ar fi motivele pentru care ai face-o?
1:08:29 dr. Alin Teodosiu: Probabil ar fi tot legat de partea aceasta administrativ-birocratică. De bine, de rău, la noi în țară, cel puțin în centrele mai mari și în orașele mai mari, avem accesul la foarte multe lucruri care sunt și în străinătate, și lucrul acesta nu mi-am dat seama decât în momentul în care am fost rezident.
1:08:53 dr. Alin Teodosiu: cea mai mare parte a tratamentelor și a procedurilor care se regăsesc în străinătate avem și noi acces, la ele cu mici excepții. Și avem și o colaborare foarte bună cu medici și cu laboratoare și cu alte instituții din străinătate. Medicina a devenit un fenomen global în ultimii câțiva ani, au fost foarte mult împinse și de partea aceasta de pandemie, și veți vedea că va fi foarte ușor să interacționați cu colegi din străinătate pe care nu i-ați cunoscut niciodată.
1:09:25 dr. Alin Teodosiu: Deci, din punctul ăsta de vedere, nu ar fi o problemă. Problema este, din nou, partea administrativă, fiindcă neurologia în sine este o specialitate extrem, extrem de frumoasă. Mie îmi place în continuare extrem, extrem de mult. Este foarte adaptabilă la nevoile voastre și la ce gen de patologie vreți să vedeți, dar munca în spital, pe de altă parte, nu este chiar așa de fabulous pe cât pare, și în străinătate. Mai mult ca sigur, nu putem să spunem
1:09:52 dr. Alin Teodosiu: că este o experiență wow și că totul va fi bine din multe puncte de vedere, dar sunt foarte multe neajunsuri, mai ales din punct de vedere al activității ca medic specialist, să zicem, într-un spital, și de lucrul ăsta nu prea îți dai seama decât în momentul în care practici și în momentul în care ai colegi specialiști ceva mai tineri, adică care au fost angajați doar de 3–4 ani, să zicem, care încă nu sunt
1:10:19 dr. Alin Teodosiu: medici primari, cu care puteți să aveți o oarecare relație profesională și să vă mai explice un pic ce se întâmplă după rezidențiat, dacă veți avea post într-un spital sau veți fi angajați într-un spital. Și cam asta, de regulă, asta ar fi un lucru, și mai ar fi partea, de să zicem, de aparatură: nu întotdeauna aveți aceeași disponibilitate să trimiteți pacienții la, nu știu, la CT, la IRM, la MG poate în aparatură poate să fie un pic mai veche, s-ar putea să nu funcționeze la fel de bine pe cât v-ați dori, anumite lucruri s-ar putea să lipsească, dar nu este chiar așa un capăt de drum, și genul acesta de
1:11:01 dr. Alin Teodosiu: de complicații, de dificultăți vă pot motiva să găsiți soluții și să vă găsiți resurse de a menaja aceste probleme, de care nu ați fi știut vreodată că le-ați fi avut.
Calități necesare unui bun rezident 1:11:16
1:11:14 dr. Cătălina Voinea: Ce calități crezi că ar trebui să aibă un medic neurolog bun?
1:11:14 dr. Alin Teodosiu: Acum pot să revin la partea aceea cu examenul neurologic, fiindcă în neurologie o calitate extrem de bună este să aveți un simț al observației foarte, foarte bine dezvoltat, în sensul că partea de examen clinic a început încet-încet să mai dispară, în mod special când vine vorba de școala americană de medicină. Pe partea noastră, în Europa, încă mai trăiește un pic, dar sunt foarte multe studii foarte bine documentate care atestă că examenul clinic are multe neajunsuri și, din anumite puncte de vedere, nu îți furnizează suficient de multe informații încât să pui un diagnostic corect. În mare; sunt multe, multe excepții.
1:12:06 dr. Alin Teodosiu: Și, ca atare, am început să ne bazăm și noi, și colegii noștri din State pe tehnici paraclinice de investigații, pe ecografii, pe CT, pe IRM și așa mai departe, în sensul în care, dacă ascultați din nou acel episod cu doctorul Bălănescu, care a fost absolut fenomenal, eu vi-l recomand, nu neapărat fiindcă este podcastul nostru, dar doctorul Bălănescu în sine este o legendă și este un om foarte, foarte de treabă și e un medic extrem de priceput, și vă recomand să-l ascultați indiferent de specialitate. El îmi povestea că la ei, la medicină internă, spitalul le furnizează un ecograf portabil și practic bedside assisted ecography este o parte
1:12:50 dr. Alin Teodosiu: inclusă în examenul obiectiv la ei. Cu alte cuvinte, ei trebuie să facă o evaluare ecografică pe scurt a sistemelor în momentul în care un pacient se internează, lucru care la noi nu se întâmplă Dar, revenind la neurologie, examenul neurologic este în continuare extrem, extrem de important pentru noi și, deși probabil la un moment dat și noi, și restul specialităților vom renunța la examenul clinic sau, în orice caz, îl vom înlocui cu altceva, eu sunt
1:13:23 dr. Alin Teodosiu: mai mult ca sigur că neurologia va fi ultima care va renunța la partea aceasta de semiologie, fiindcă anatomia și partea aceasta de somatotopie, să zicem, este extrem de importantă. Examenul neurologic îl puteți realiza, la un moment dat, când aveți destul de multă experiență, în 10 minute, 15 minute și să căpătați suficient de multe informații despre pacient încât să aveți o opinie destul de bună despre ce să faceți mai departe cu ei și câteodată, spre exemplu,
1:13:58 dr. Alin Teodosiu: în cazul pacienților cu accident vascular hiperacut, să zicem cu debut de 2–3 ore, pe imagistică nu veți vedea nimica, deși deficitul este acolo, și puteți să-l evaluați doar prin examenul neurologic. Și mai sunt și alte, foarte multe alte diagnostice care se pun strict pe partea clinică, cum ar fi, spre exemplu, boala Parkinson, cum ar fi, spre exemplu, sindroamele Parkinson plus, tulburările neurocognitive, miastenia, într-o oarecare măsură, cel puțin criza miastenică, și toate acestea
1:14:34 dr. Alin Teodosiu: le puteți stabili diagnosticele strict pe baza examenului neurologic, și asta este o chestie extrem de elegantă: să vină un pacient la voi și voi, în decursul a 20 de minute, să aveți o idee foarte bună despre ce să faceți cu ei Și, da, este unul din lucrurile ceva mai plăcute când vine vorba de această specialitate.
Sfaturi pentru viitori medici rezidenți 1:14:57
1:14:56 dr. Cătălina Voinea: Ca să nu te mai ținem mult și să nu-ți mai mâncăm din zilele tale libere, o ultimă întrebare: ce sfaturi ai pentru viitorii medici rezidenți?
1:14:56 dr. Alin Teodosiu: Păi, în general, să zicem, în general nu neapărat doar legat de neurologie, e o perioadă de tranziție destul de importantă, veți vedea că viața voastră vi se va schimba destul de mult.
1:15:21 dr. Alin Teodosiu: Primul sfat pe care vi l-aș da ar fi, pe de o parte, să încercați să vă diversificați aria, nu neapărat de expertiză, dar de activități extramedicale, adică să încercați să vă informați despre, nu știu, un hobby, despre un alt fel de activitate pe care voi ați putea să o desfășurați, pentru că trăim într-o lume în care digitalizarea este din ce în ce mai des întâlnită și s-ar putea la un moment dat să aveți nevoie
1:15:52 dr. Alin Teodosiu: să aveți un alt fel de skill set față de ceea ce faceți pe partea voastră de slujbă de zi. Ca să vă dau un exemplu, cum realizăm noi podcasturile: și colegii de la Marsilian, și noi avem un alt skill set în plus față de ce am învățat de la facultate. După aceea, încă un sfat general pe care vi l-aș recomanda este să vă informați și pe partea aceasta de finanțe, cel puțin la un nivel
1:16:23 dr. Alin Teodosiu: de basic. În momentul în care sunteți rezidenți, aveți salariu, trebuie să plătiți diverse impozite, asigurări, pensii și așa mai departe, și este o întreagă discuție acolo, și este foarte important să învățați cum să vă gestionați banii cât mai bine. În momentul de față, salariul unui rezident este acceptabil; în neurologie, în mod special datorită sporului specialității, veți fi undeva mediu spre high nu are sens să vă dau o sumă exactă, fiindcă întotdeauna se pot modifica; la un moment dat, rezidenții lucrau inclusiv pe salariul minim pe economie, așa că nu este un lucru după care să vă orientați în momentul în care vă alegeți o specialitate.
1:17:05 dr. Alin Teodosiu: Dar, indiferent de cum faceți lucrul acesta, trebuie să vă gândiți foarte bine cum să vă gestionați banii, pentru că, cel mai probabil, indiferent unde veți locui, nu veți avea acces la pensie în momentul în care vă veți decide sau va fi nevoie să renunțați la activitatea voastră de zi cu zi, și s-ar putea să fie nevoie să vă întrețineți singuri, lucru care e destul de scary, și singura soluție este să planificați din timp, inclusiv
1:17:35 dr. Alin Teodosiu: de la vârsta asta, chiar dacă vi s-ar părea destul de ciudat. Este foarte important să deveniți minim alfabetizați pe partea aceasta financiară. Acum, pe partea de alegere a unei specialități, punctual: să zicem că nu aveți timp, este ziua examenului, sunteți acolo, în față mai sunt trei persoane în fața voastră și nu știți ce specialitate să alegeți, fiindcă se poate întâmpla lucrul ăsta. Cum trebuie să vă gândiți lucruri sunt patru mari categorii de specialități: specialități clinice,
1:18:03 dr. Alin Teodosiu: chirurgicale, paraclinice și pediatrice. Clinice, chirurgicale, destul de simplu de înțeles; cele paraclinice sunt cele de genul medicină de laborator, anatomie patologică, epidemiologie, igienă și așa mai departe; și cele pediatrice: pe lângă pediatrie, de câțiva ani au început să apară și alte specialități, nefropediatrică cardiopediatrică dacă nu mă înșel, psihiatrie pediatrică. Exact, și este și asta o opțiune. Motivul pentru care le pun separat este acela că, virgulă, copiii sunt cu totul alt gen de pacienți față de adulți și e cu totul altă mâncare de pește, să zicem. Și trebuie să alegeți din acestea patru și după aia, în funcție de ce aveți voi disponibil
1:18:48 dr. Alin Teodosiu: în categoria respectivă, să vă reduceți cât de cât selecția și să vă gândiți ce ați vrea să vă luați de acolo, și procesul ăsta e ultrarapid și puteți să-l realizați cât de repede posibil. Acum, există întotdeauna posibilitatea să nu fiți mulțumiți cu ceea ce ați ales și cu specialitatea voastră și să fie cu totul altceva decât știați voi de la stagiu sau decât v-ați aștepta. Un lucru pe care trebuie să-l știți este că rezidențiatul, deși este un examen destul de greu și este probabil ultimul examen de aceeași
1:19:23 dr. Alin Teodosiu: pe care îl veți avea în cariera voastră, arguably, nu este un capăt de drum. Întotdeauna veți putea să îl mai dați o dată, în fiecare an; există diverse contexte legale în care puteți să vă schimbați specialitatea pe una deficitară, spre exemplu, în momentul de față. Așa că e important să nu vă panicați extrem de mult din start, să considerați: „Gata, s-a terminat viața mea, trebuie să fac asta, o să fiu mizerabil nu există, și întotdeauna
1:19:51 dr. Alin Teodosiu: și alte, și alte opțiuni.
1:19:51 dr. Cătălina Voinea: Super. Păi, cred că am ajuns la final. Noi îți mulțumim, ne bucurăm că ai ajuns aici, până la urmă facem același lucru pentru viitorii…
1:19:51 dr. Alin Teodosiu: Și eu mă bucur că m-ați primit. Acum am observat că au trecut aproape două ore, nu mi-am dat seama.
1:20:13 dr. Cătălina Voinea: Nu, că nici eu nu mi-am dat seama foarte multe informații valoroase, ne bucurăm că ai venit și sperăm să lucrăm împreună și pentru viitoarele proiecte.
1:20:13 dr. Alin Teodosiu: Mai mult ca sigur. Sper ca cei care ne ascultă să fi căpătat câteva informații utile și, ca o mențiune finală, dacă veți avea, nu știu, orice fel de întrebări legate de neurologie, puteți să mă căutați pe orice fel de rețea de socializare, pe Facebook, pe Twitter, și la e-mail puteți să mă găsiți,
1:20:41 dr. Alin Teodosiu: la alinarondmedtinker.net vă voi răspunde cât de repede posibil, absolut orice puteți să mă întrebați, și cu cea mai mare plăcere, și cât de repede am disponibilitatea vă voi răspunde, dacă e ceva ce nu am acoperit cumva în cele destul de multe două ore.
1:20:41 dr. Cătălina Voinea: Bine, la revedere atunci! Pa, pa, pa!