00:00 dr. Cătălina Voinea: Salutare și bine ați revenit la încă un episod marca Grile-Rezidentiat.ro! Eu sunt Cătălina, hostul vostru și medic rezident pe dermatologie, și vă invit să aflăm în episodul de astăzi, împreună cu medicul rezident Maria Lupu, cum este rezidențiatul pe Neurologie Pediatrică. Să-i dăm drumul! Salutare, Maria, bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro! În primul rând, mulțumim că ai acceptat invitația și că vrei să împărtășești câte un pic din experiența ta cu cei curioși, și cu studenți și nu numai.
00:29 dr. Maria Lupu: Mulțumesc pentru invitație, cu drag! Mi-a și plăcut să ascult așa ceva înainte să-mi aleg specialitatea, așa că...
00:29 dr. Cătălina Voinea: Da, într-adevăr, toți cei care ne ascultă zic că este de un mare ajutor acest podcast, pentru că fiecare a avut nevoie, înainte să-și aleagă specialitatea, de cât mai multe informații, și de asta ne-am și decis să-l facem.
De ce neurologia pediatrică 00:52
00:51 dr. Cătălina Voinea: Poți să începi să ne spui un pic cum ți-ai dat seama că Neurologia Pediatrică este specialitatea pe care ți-o dorești?
00:58 dr. Maria Lupu: Măi, în facultate mi-am dat seama că vreau neurologie, mi s-a părut foarte fain, mi-a plăcut ce-am făcut, dar Neurologia Pediatrică a venit mai degrabă din faptul că vă am la București și am avut undeva peste 800 de puncte, dar în generația mea Neurologia de adulți de la București s-a luat cu mai mult. Și atunci, next best a fost Neurologia Pediatrică.
01:21 dr. Maria Lupu: Retrospectiv privind, a fost super pentru mine. Mai mult decât mi-aș putea imagina a fost, chiar și prin comparație, după ce am făcut stagiul de neuro de adulți, mi-am dat seama că a fost o decizie super bună.
01:21 dr. Cătălina Voinea: Deci, practic, ai ajuns unde trebuia într-un final.
01:21 dr. Maria Lupu: Probabil vom vedea pe viitor exact cât de bine s-au ajutat alte piețele, dar în momentul ăsta așa mi se pare.
01:21 dr. Cătălina Voinea: Super. Pentru cei care sunt curioși, ai zis că ai avut un punctaj peste 800.
Pregătirea pentru rezidențiat 01:45
01:48 dr. Cătălina Voinea: Cam din ce perioadă te-ai pregătit tu pentru examenul de rezidențiat?
01:53 dr. Maria Lupu: Mi-am tot propus, tot anul șase, să mă apuc, să mă apuc, să mă apuc, dar n-am reușit să o fac propriu-zis decât după ce s-a încheiat anul universitar, practic undeva din iulie. Cred că am început să învăț așa... Învățasem și până atunci, dar mai puțin susținut. Și din iulie pot să zic că am început să învăț every day, all day.
Primul an de rezidențiat 02:18
02:16 dr. Cătălina Voinea: Și-ți mai amintești cum a fost primul an de rezidențiat? Cam cât de repede te-ai acomodat?
02:24 dr. Maria Lupu: Am început rezidențiatul super entuziastă. Așa, eram all over the moon și eram super fericită. M-a izbit foarte tare diferența între facultate și rezidențiat, pentru că o mare parte sunt chestii pe care în facultate nu le faci. În foii și Nu știu cum e pe alte secții, dar la noi, cred că din a treia zi am primit pacienții mei și poftim.
02:47 dr. Maria Lupu: Și ceea ce a fost bine a fost așa, ca un învățat de la când te împinge cineva în apă și înveți să înoți, dar în același timp, într-o săptămână, cam știam ce am de făcut, că n-am avut de ales. Dar a fost destul de șocant, mai ales primele săptămâni; așa, simțeam că habar n-am pe ce lume sunt și cum am ajuns aici și ce fac mai departe.
03:05 dr. Maria Lupu: Dar ulterior, după ce a trecut perioada asta de șoc, am învățat repede, așa, din mers, tot felul de chestii. Și având noroc de rezidenți mai mari, care erau ok și mă ajutau și mă orientau în spațiu, a fost ok. Primele șase luni au fost pline de entuziasm și după aceea următoarele șase au fost destul de grele, în sensul că nu știam să-mi dozez energia și resursele, și stăteam destul de mult la spital și făceam foarte multe chestii, și am ajuns așa, un pic, la un burnout. La final de anul 1 mă simțeam complet epuizată și stoarsă de energie.
03:39 dr. Maria Lupu: Tocmai pentru că investeam extrem de mult în ce făceam la spital și tot timpul și energie era despre asta.
03:39 dr. Cătălina Voinea: În primele astea luni, șase luni, au fost anumite aspecte sau patologii pe care te-ai bazat mai mult ca să faci față la spital, să vezi mai mult, să acumulezi mai mult?
04:02 dr. Maria Lupu: Eu, în neurologie pediatrie, este destul de complexă. Avem foarte multe patologii rare, pe lângă cefaleile, epilepsiile pe care le vedem mai des. Constant, cred, că mă uitam zilele astea, trei sferturi de secție are o mutație genetică dubioasă, plin de patologii rare. Și atunci, eu a fost o amestecătură între încercarea de a-mi aminti examenul neurologic și neuroanatomia și chestii pe care trebuie să le știi din facultate.
04:26 dr. Maria Lupu: Sunt cam ruginite amintirile, și patologii rare pe care le întâlneam și trebuia să le caut, să le citesc, ca să știu să mă descurc la pacient. Așa că n-am mai putut să mă bazez „ok, hai că îmi iau toată neuroanatomia, că am timp”, și cumva le combinam, pentru că altfel nu poți să te descurci pe secție dacă le faci pe ambele.
04:26 dr. Cătălina Voinea: Unde ți-ai făcut stagiul de bază la început?
04:51 dr. Maria Lupu: La Bămoiu, și acum sunt acolo, acolo e centrul de pregătire.
04:51 dr. Cătălina Voinea: Super.
04:57 dr. Cătălina Voinea: Ca și program, cum arată, de fapt, o zi din viața unui rezident la spitalul respectiv?
05:07 dr. Maria Lupu: Păi, începem programul la ora 8, ne vedem și ne vedem pe pacienții pe care îi avem internați pe secție, îi consultăm, descriem evoluția pe ziua respectivă și din punctul ăsta lucrurile variază în funcție de zi. În anumite zile avem o vizită și atunci începe vizita și mergem cu absolut toți medicii din secție, și foarte Grey's Anatomy-like, ne prezentăm cazurile, dar ne prezentăm cazurile, ne mai cuizuiește cu câte o întrebare, două din ceva și parcurgem așa toată secția.
05:41 dr. Maria Lupu: După aceea mergem să ne ocupăm de internările care vin, de externări, de ce avem de făcut. În zilele în care nu e vizită, trecem direct la internările care vin, îi preluăm, îi consultăm. Noi facem toate demersurile care țin de pacienți, și cu medicul cu care lucrăm doar mergem și îi vedem la final. Și la fel, externările le pregătim cap-coadă, și le verifică și le dăm împreună. Și cam așa e, o amestecătură. Nu pot să zic că e un program super de la 8 la 10 faci aia, de la 10 la 11 faci aia.
Procesul de acomodare 06:21
06:13 dr. Cătălina Voinea: Ce ți s-a părut cel mai greu în procesul de acomodare?
06:13 dr. Maria Lupu: Probabil volumul de informație pe care trebuia să-l știu deja. Pentru că, da, neuroanatomia nu-mi era foarte proaspătă din anul 2 de facultate. Și, ok, în examen neurologic știam să fac, dar constant erau patologii de care... Na, câtă neurologie pediatică ți-am întâi în facultate?
06:47 dr. Cătălina Voinea: Zero.
06:47 dr. Maria Lupu: Exact. Eu am făcut, încă, la București... acum eu, având studenți, încerc să-i pregătesc oarecum, dacă vor să ia neuro ceva. Dar eu am făcut facultatea la Cluj și neurologia pediatrică la Cluj e foarte puțină. Adică chiar, nu știu, mi s-a părut că am făcut foarte puțin. Și atunci m-am trezit cu o grămadă de patologii super interesante pe care voiam să le știu, dar foarte variate.
07:12 dr. Maria Lupu: Neuromuscular, distrofie, epilepsie, tot felul de chestii, și mi se părea că n-am cum să țin ritmul cu volumul de informație. Între timp s-au mai limpezit apele, dar atunci, inițial... te iubesc pe colegii mei de anul 1 de acum, care sunt să răcii un pic pierduți și speriați. Dar deja, acum, în martie, fac să fie mai ok.
07:12 dr. Cătălina Voinea: Aș vrea să te întreb dacă există o oarecare...
Despre procesul didactic, îndrumătorii de rezidențiat și munca individuală 07:41
07:45 dr. Cătălina Voinea: Practic, cum se ocupă îndrumătorii de rezidenți și dacă, până la urmă, ca să știi EEG, să știi EMG, e nevoie doar de muncă individuală sau, într-adevăr, este un proces didactic în locul unde lucrezi?
07:59 dr. Maria Lupu: Și, și. Adică, în principiu, doctorițele toate de pe secție sunt foarte dispuse să-ți răspundă la orice întrebare, să-ți arate, să te îndrume, te mai iau, să-ți explice. Dar nu pot să zic că e un proces foarte clar. Avem niște chestii, cum am zis, pe care le facem: facem un neuroclub, care e o dată pe săptămână, ne întâlnim toți și discutăm; în general, primim oricât un articol, pe care lor pacienți, îi împără o patologie și un pacient. Și trebuie să faci o prezentare de caz și să discut un pic patologia la final.
08:33 dr. Maria Lupu: Sau ce s-a mai publicat în ultima vreme despre lucruri care ne interesează. Și asta e un proces didactic în sine, pentru că la final discutăm și cazul, la ce nu te-ai gândit bine, ce diagnostic diferențial puteai să faci, chestii de genul ăsta. La vizite, la fel, e destul de didactic. Dacă ești cuizuit, ești nevoit să înveți foarte bine și ți se răspunde la anumite întrebări.
08:59 dr. Maria Lupu: Și legat de EEG și EMG, în principiu, bazele cred că ți le pui cam singur. Adică îți explică, ok, e ritmul ăsta, ritmul ăsta, ritmul ăsta, dar nu strică să citești așa, mă, să aprofundezi tu, ca să înțelegi despre ce e vorba. Ne-au mai trimis la niște cursuri de tehnicieni, practic, dar care mergeau foarte profund în bazele EEG-ului. Și după aceea, cu medicul de lângă tine, interpretezi. Acum, recent, șefa de secție ne-a zis că vrea ca toate EEG-urile să fie interpretate de rezidenți și corectate de specialiști.
09:33 dr. Maria Lupu: Așa, legat de EMG, se face mai puțin și atunci, dacă medicul care lucrezi sau dacă ai noroc să fii pe acolo, poți să te duci și, mă rog, m-au lăsat să pun eu firele și să văd și mi-e explicat care și de ce și cum funcționează. Adică, orice întrebare ai, nu s-a întâmplat vreodată să nu zică cineva, „hai, lasă-mă”, cu trebuie, niciodată. Mereu mi se răspunde și se mai fac din când în când cursuri. Pentru rezidenți, pe care le țin medicii sau rezidenții mai mari, în funcție de subiect.
10:06 dr. Cătălina Voinea: Gărzi există pe specialitatea aceasta?
10:06 dr. Maria Lupu: Da, patru gărzi fac eu acum.
10:06 dr. Cătălina Voinea: Ok, de când ai început?
10:14 dr. Maria Lupu: În anul întâi se făceau două pseudogărzi, că nu erau gărzi oficiale. Erau gărzi de EEG, în care supravegheam pacienți montați peste noapte la EEG. De când a venit pandemia, spitalul în care lucrez a devenit spital care primește patologie infecțioasă de SNC.
10:14 dr. Cătălina Voinea: Ok.
10:14 dr. Maria Lupu: Nu știu de nici SNP, dar pur și simplu encefalite, meningite, de peste tot vin la noi. Și practic, egal, de neuroinfecțioase. Și atunci am început, asta, mă rog, 2019, când a început pandemia, de atunci au început să fie gărzi, gărzi.
10:48 dr. Maria Lupu: Asta va fi... nu cred că e neapărat o întrebare care să fie foarte valabilă pe termen lung, pentru că, în funcție de cum evoluează lucrurile, nu știu, va scădea, va crește numărul de gărzi. Cred că vor merge în jos. Cu cât suntem mai mulți rezidenți, cu atât facem mai puține. Nu știu cum vor fi pe viitor. Eu am văzut experiența clinicii noastre. Știu că la Obregia fac gărzi de palti în sistem.
10:48 dr. Cătălina Voinea: A, la Obregia e unde e și psihiatria?
11:22 dr. Maria Lupu: Da, acolo e celălalt centru de pregătire pentru neurologie pediatrică.
11:22 dr. Cătălina Voinea: Ok. Și sunt diferențe între cele două centre de pregătire?
11:33 dr. Maria Lupu: Sigur sunt diferențe, dar n-aș putea să ți le zic exact care sunt acelea, că, na, eu lucrez doar într-unul, dar sigur sunt.
Cele mai comune urgențe 11:41
11:41 dr. Cătălina Voinea: Ca și urgențe, care sunt cele mai comune urgențe pe care le întâlniți voi?
11:46 dr. Maria Lupu: Cred că cele mai frecvent vin cefaleile. Asta, cu copii pe care îi doare capul tare sau așa. Crize, crize epileptice sau manifestări paroxistice, primele dăți, sau crize mai lungi. Desigur, encefalite, meningite, cerebelite, astea toate ajung la noi.
12:07 dr. Maria Lupu: Și le-au tot fost de când a început pandemia. Cam astea, cred că, ar fi cele mai frecvente. Mă rog, mai sunt și tot felul de fasciculații sau chestii mai așa, mai de nișă, cumva, dar care nu pot să zic că-s regula.
Un caz clinic 12:25
12:25 dr. Cătălina Voinea: Ne poți povesti un caz care te-a impresionat? În sens pozitiv sau negativ? Cum dorești tu. Pe o notă pozitivă, să zicem.
12:25 dr. Maria Lupu: Ok, pozitiv e cazul unei fetiție care era cu encefalocel, cu localizare occipitală, și la care neonatal s-a intervenit și s-a excizat, că n-ai cum să-l bagi înapoi. Și, da, te gândești, cu un copil, te-ai uitat pe imagistica ei, era așa o mare gaură, imensă. Adică îți ziceai că nu mai are decât foarte puțin creier rămas.
13:02 dr. Maria Lupu: Și ce ai vedea în ansamblu cu copilul ăsta, tare. Și, spre surprinderea tuturor, apropo de minunea neuroplasticității, se pare că centrui vizual a migrat și petița nu numai că merge, vorbește, mă rog, are epilepsie, care e sub tratament, și are hidrocefalie, diverse probleme, dar cu intelect la limita inferioară a normalului. E foarte posibil, în viitor, să aibă un intelect normal. Și vede. Vede și e foarte bine. Merge, vorbește.
13:02 dr. Cătălina Voinea: Amazing. Trebuie așteptat să fie super, la sol.
13:39 dr. Maria Lupu: Da, și asta e faza mișto la neurologia pediatrică, că la adulți nu prea aveți schizit de astea, în care se adaptează bolilor. De ce unii se adaptează super bine și alții se adaptează mai puțin bine, asta ne-aș putea să zic încă, când se cercetează lucrurile.
13:39 dr. Cătălina Voinea: Că tot ai adus vorba de neuroadulți versus neurocopii.
Neurologie adulți vs neurologie pediatrică: diferențe 14:00
14:05 dr. Cătălina Voinea: Ne poți da mai multe exemple de diferențe între patologiile dintre cele două?
14:13 dr. Maria Lupu: Da, păi, sincer, sunt destul de diferite, în afară de faptul că, în general, pacienții noștri vor ajunge la neuroadulți, majoritatea lor. Ei au foarte multe AVC-uri, și noi avem, dar mult mai rar decât la adulți. Nu avem deloc partea de demențe, Parkinson; avem doar sindroame care pot să mimeze chestiile astea sau boli neurodegenerative sau chestii de genul ăsta, care seamănă într-o oarecare măsură și mai dramatice la un copil decât la un adult, dar sunt mult mai rare la noi.
14:46 dr. Maria Lupu: Așa? E mult mai fun când ești cu copii. Adică, inițial, nu eram prea orientată spre pediatrie, dar copiii sunt chiar drăguți, și când te iau în brațe când intri în salon, sau se bucură când te văd, și îți fac desene și îți pregătesc cadouri pentru vizita următoare și îți fac tot felul de chestii drăgălașe, e foarte așa, heart melting. Da.
15:09 dr. Maria Lupu: Poate fi un pic mai dificilă uneori interacțiunea cu părinții, pentru că, na, îți dai seama, când e vorba de copilul tău, ești foarte lion mom sau, na, chestii de genul ăsta. Protector. Dar, în principiu, nu se poate discuta, dacă ai suficientă răbdare să discuți cu familia și să explici. În principiu, comunicarea... deci mi se pare absolut firesc și normal să vrea să știe ce se întâmplă cu copilul lor, nu e neapărat un impediment. Îmi se apără mai trist la neuroadulți, unde am făcut stagiul.
15:42 dr. Cătălina Voinea: Dar ai și surpriza să vezi că, datorită neuroplasticității, rata de vindecare este mai bună, sau rata de adaptare, mai degrabă.
15:42 dr. Maria Lupu: Da, dar aș putea să zic că e așa de diferită patologia, încât nu știu în ce măsură le putem compara. La adulți, epilepsiile... la noi sunt super frecvente unele legate de vârstă, altele de sindrome genetice; la ei, general, la alcoolici, la cei care au avut AVC-uri. Asta e mai frecvent, sau cel puțin pe secția pe care am lucrat eu, că practic vorbesc din ce știu, simtire.
16:19 dr. Maria Lupu: Dar tind să cred că, pentru mine, mi se pare un pic mai optimist la copil. Deși, așa, auzind de neurologie pediatrică, n-ai în zice... avem și patologii nasoale, care sunt paralizii cerebrale, uneori severe, cu distrofii musculare care ajung la faze terminale.
Cum manageriază cazurile dificile 16:42
16:40 dr. Cătălina Voinea: Cum manageriezi astfel de cazuri, care sunt mai dificile, nu știu, din punct de vedere emoțional, fiind și pe neuroped?
16:52 dr. Maria Lupu: Cu dificultate. Nu pot să zic că nu s-a întâmplat să plâng de mila unor pacienți de câteva ori sau că nu m-au afectat. Dar nu e o chestie foarte frecventă. În general, ca procent, la fel, din experiența mea, cred că undeva, nu știu, 3-5% din pacienți să fie așa, într-un stadiu în care să-mi fie foarte milă de ei și să știu clar că nu îi pot ajuta, sau să fie suficient de rău în fața ochilor mei.
17:18 dr. Maria Lupu: Că unii dintre ei se degradează în timp, dar nu îi văd eu atunci. Pentru mine, emoțional, este mai ușor. Știu că pe viitor vor fi nasol, și când nu-i în fața ochilor tăi, parcă ți-e mai ușor să compensezi.
17:33 dr. Maria Lupu: Dar unele cazuri sunt chiar, puteți zic, mi s-a rupt inima de câteva ori cu adevărat.
17:33 dr. Cătălina Voinea: Nu cred că există specialitate în care să nu fie, din când în când, cazurile alea care te afectează emoțional semnificativ. Adică, orice specialitate ai avea. Te obișnuiești cu timpul sau trebuie doar să faci un exercițiu cât să lași totul la serviciu și acasă să te duci doar cu voie bună?
17:59 dr. Maria Lupu: Nu... mai cred că într-o anumită măsură te obișnuiești. În general, chiar dacă e o specialitate care pare de nișă, ea se subîmparte în foarte multe alte supraspecializări. De exemplu, cine vede doar neuromuscular și are atrofii spinale, distrofii musculare, tot felul de boli degenerative care merg nasol, multe dintre ele. Ajungi să te înveți, că n-ai de ales; dacă asta faci toată ziua, în fiecare zi, ce poți să faci?
18:28 dr. Maria Lupu: Adică, ca și medicii oncologi, sau care văd... ca să nu mai zic de oncologii pediatri. Adică, asta vezi, te afectează, dar în același timp n-ai putea să te mai practici meseria dacă ar fi să fie mereu sub imperiul emoțiilor negative.
Materiale de studiu utile la începutul rezidențiatului 18:50
18:47 dr. Cătălina Voinea: Mulți ne-au întrebat dacă știi sau recomanzi o carte sau ceva materiale de studiu care ar fi utile la începutul rezidențiatului, după care să se ghideze.
18:47 dr. Maria Lupu: În primul și în primul rând, când pășești în rezidențiat pe neurobreg și cred că e valabil și pentru Obregia la fel, trebuie să știi foarte bine cursurile studenților, și sunt cărțile catedrelor. Ambele catedre au cursurile și cărțile lor și pe alea trebuie să le știi, că trebuie să știi patologia de bază, ce vezi sigur foarte frecvent.
19:23 dr. Maria Lupu: După aceea mai sunt Swaiman, care e Biblia, așa, Fenichel, mai este Oxford Handbook pentru neurologie pediatrică și sunt super utile, dar n-are rost să le tocim. Am cumpărat toate cărți, ne-am dat mici averi pe tot felul de cărți astea și realitatea e că înveți cel mai mult după aceea din studii. Și când mergi pe tipul patologie, nu prea deschizi, cauți în tomurile imense, cât mergi și îți cauți la surse ce te interesează. Dar, prima dată, să-ți faci baza. Și după aceea mai vezi.
Stagii în afara țării 20:00
20:01 dr. Cătălina Voinea: Ai auzit de oportunități pentru stagii în afara țării?
20:06 dr. Maria Lupu: Da, nu e foarte ușor să pleci, dar am două colege care sunt în momentul ăsta plecate, una în Elveția și cealaltă în Belgia. Deci se poate pleca, dar dacă vrei să mergi foarte țintit într-un anumit centru, cred că e valabil și pentru celelalte specializări, s-ar putea să nu-ți iasă fix acolo. Mai ales că, fiind o specializare mai nișată, acum, rezidenția, cred că e ușor să pleci, relativ.
20:35 dr. Maria Lupu: Ca specialist, s-ar putea să mai fie nevoie de echivalări, în funcție de țara pe care o alegi. S-ar putea să mai trebuiască să faci un an-doi de pediatrie sau un pic de neurologie de adulți, mai trebuie să mai echivalezi, dar e în funcție de țară. Că specializarea în sine există peste tot. Neurologia pediatrică este o specializare care există în absolut toate țările, doar că ajungi diferit acolo. Trendul este să fie specializare separată, pentru că e foarte multă informație, dar nu în toate țările e așa.
21:06 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles. Deci, practic, e mai greu ca specialist, pentru că trebuie să-ți mai echivalesc câteva stagii în funcție de țara respectiv.
21:06 dr. Maria Lupu: Da, să mai faci acolo un pic de...
Centre de pregătire 21:18
21:16 dr. Cătălina Voinea: Și la noi, în țară, ai zis că tu ai făcut facultatea la Cluj și la București faci rezidențiat unde sunt două centre. Nici eu nu știu dacă mai sunt și alte centre în țară.
21:16 dr. Maria Lupu: Nu mai sunt. S-a desființat. Era centrul de la Cluj, care cred că până acum 2-3 ani a fost și acolo, și acum s-a desfințat. Și atunci a rămas... Doar astea două sunt singurele din țară.
21:16 dr. Cătălina Voinea: Super. Deci, mă gândesc că, având în vedere că sunt singurele din țară, toate patologiile importante vin acolo.
21:50 dr. Maria Lupu: Da, e... Nu patologi... Ca variațiune a patologiilor, e super interesant. Adică mi-ar fi adus foarte mult și de genetică în facultate. Și așa, o combinație de... Mai puțin pediatrie, sublizător. Am crezut că o să fie mai... Dar nu. E practic neurologie. Neurologie și genetică. Asta vedeam. Și atunci, constant, sunt nu unul, cred că 5-6 cazuri super interesante pe secție în orice moment.
22:22 dr. Cătălina Voinea: Wow. E cam singura specialitate pe care am avut-o până acum unde, într-adevăr, probabil o să mai avem de-a face, că încă n-am început să intrăm în patologiile pediatrice, dar e singura unde am auzit că există doar două centre în toată țara. Ceea ce... Măcar știu studenții unde să se ducă la sigur.
22:22 dr. Maria Lupu: Da, da, da. E puțin și... E foarte mare. Nu știu, când am intrat în facultate știam că sunt vreo 120 de neurologi pediatri în toată țara.
22:51 dr. Maria Lupu: Ceea ce... Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt foarte mulți neuropsihiatri infantili. E o socializare care nu prea mai există de vreo 30 de ani, cred că nu mai există. Deci sunt de vârstă, tare. Dar nevoia e gigantică. Numărul de pacienți este imens, imens, și specialiștii foarte puțini. Da.
Competențe și supraspecializări 23:11
23:11 dr. Cătălina Voinea: Ce competențe și supraspecializări există pe neuroped?
23:16 dr. Maria Lupu: Măi, în România, în principiu, am observat că medicii cam aleg, în funcție de spitalul în care lucrează, se nișează ei. Adică nu fac neapărat lucruri, competențe, prin străinătate, ce vrei tu. Dar își aleg dacă se ocupă mai mult de epilepsie, mai mult de patologie de periferic. Și devin foarte buni pe chestia aia și, desigur, faci ce ține de asta. Dacă faci mai multă epilepsie, atunci o să te orientezi foarte mult pe EEG. Adică nu există neuropediatru care să nu știe să interpreteze EEG. Asta e pâinea.
23:50 dr. Maria Lupu: Dar te orientezi să fii super bun pe chestia asta. Cine face periferic face EG. Și cumva ți alegi ce ți-ar plăcea mai mult. Sau alții care fac, nu știu, anumite tipuri de sindroame genetice. Boli neurodegenerative sau epilepsii neonatale. Boli metabolice. Sunt puțini specialiști pe care sunt dacă boli metabolice. Deci e de unde să alegi ulterior ce ți-ar păcea să faci mai mult.
23:50 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles.
Posibilități de angajare după terminarea rezidențiatului 24:24
24:23 dr. Cătălina Voinea: Și după ce termini rezidențiatul, fiind ceva atât de nișat, și ai zis că sunt și puțini medici specialiști, medici primari, care sunt posibilitățile de angajare, stat sau privat?
24:38 dr. Maria Lupu: Numai eu cred că există acum, terminând foarte puțini în fiecare an... e destul de greu să-ți spui. Poți să rămâi în spitalul în care ai făcut rezidențiatul, dacă există postul în momentul respectiv. Dar, în general, dacă ești dispus să pleci, garantat o să găsești, trebuie că nu fac griji din punctul ăsta de vedere, pentru că nu sunt specialiști. Adică sunt multe orașe care n-au niciunul. Și atunci, chiar, dacă o colegă de-a mea a terminat și s-a angajat în Galați, secție este, are practic o secție întreagă pentru ea și încă o doctoriță care era acolo.
25:13 dr. Maria Lupu: Opțiunile sunt și în privat, sigur, trebuie să cumpere un EEG spitalul, stătiv, sau clinica, sau cabinetul. Dar, în afară de asta, sigur găsești opțiuni de angajare. Cu cât ești mai deschis, desigur, să pleci, să nu rămâi neapărat în București. Dar și pentru București sunt.
Cel mai frumos lucru la neurologie pediatrică 25:35
25:35 dr. Cătălina Voinea: Care ți se pare cel mai frumos lucru la specialitatea asta?
25:42 dr. Maria Lupu: Îmi se pare foarte, foarte, extrem de interesant și variată. Asta mi-a stârnit constant entuziasmul, și faptul că n-am pur să te plictisești, că „ah, iar văd aceleași chestii”. Nu, e constant challenge. Mie îmi place genetica foarte mult, și avem foarte multe patologiei de genul ăsta. Și poți, să, când vrei să citești mai mult, să-ți dai seama că mutația aia poate fi așa și îți dă fenotipul ăla, și e foarte variat. De la un pacient la altul, deși eu aceeași boală, e foarte diferită. E loc de cercetare, și de, dacă ești pasionat de așa ceva, pfuh.
Minusuri în această specialitate 26:25
26:25 dr. Cătălina Voinea: Ceva minusuri ai găsit?
26:29 dr. Maria Lupu: Da, da, pot fi. Uite, chestia asta, că nu e peste tot recunoscută la fel și s-a putea, dacă îți propui să faci, să pleci pe undeva, să ai niște dificultăți. Sau faptul că nu poate fi foarte trist și sunt patologii destul de multe la care intervii doar paliativ și nu atât de mult să poți să ajuți, să ai tratament curativ. Dar, în același timp, pentru a-mi atrofii spinale, când am început rezidențiatul, era o condamnare la moarte diagnosticul ăsta.
27:01 dr. Maria Lupu: Adică, spuneai, dacă era tip 1, îi spuneai că îmi pare rău, în 2 ani, probabil, survine decesul. Până atunci, reușim să-l facem cât mai confortabil și asta e tot. Și, între timp, acum avem 3 opțiuni terapeutice. Și terapie genică, și se merg, galopează lucrurile în domeniu. Dar sunt multe patologii în care, în continuare, nu prea ai ce curi cu ce să-i ajungi și ce să le faci. Și eu cred că asta e cea mai mare frustrare. Da.
Sfaturi pentru viitorii medici rezidenți 27:33
27:32 dr. Cătălina Voinea: Noi mai avem o singură întrebare pentru tine, și anume: ce sfaturi ai da tu viitorilor medici rezidenți?
27:32 dr. Maria Lupu: În general sau pentru neurologie pediatrică, ca să știu de care mă apuc?
27:32 dr. Cătălina Voinea: Poți să, și în general, și pentru neurologie pediatrică?
27:51 dr. Maria Lupu: În principiu, un sfat pe care mi-ar fi plăcut să-l primesc mai clar: să te gândești foarte bine când ți-a ales specializarea; lucrurile pe care ți le imaginezi tu, că aș putea să fac 20 de gărzi pe lună și eu să fiu cel mai entuziast și House și Grey și toate, versus tu aici, în persoană, palpabil, realist, care sunt resursele, cât de tare, cât de repede obosești, câtă energie ești capabil să investești în meseria ta, și să-ți alegi, foarte aware de chestiile astea, specializarea.
28:24 dr. Maria Lupu: Pentru că mi se pare că uneori te arunci cu capul înainte și îți urăști apoi viața lucrând o specializare pe care nu e bună pentru tine, nu se potrivește. Iar legat de neurologie pediatrică, aș zice că ar fi super indicat ca în perioada aia dintre rezi și începerea anului, mă rog, începerea rezidențiatului,
28:48 dr. Maria Lupu: să faci examen neurologic tuturor neamurilor, tuturor familiei, pentru că să fie deja o chestie care să-ți fie intrată în rutină; aș zice că o să faci foarte repede asta și o să ceară de la timp să o faci repede, bine, și să știi ce faci, și naște ca un pic de reluat neuroanatomia. Mă Știu că, când zic reluat neuroanatomia, vorbim de tomuri, de trei cărți, dar mâncare așa, basic-ul, ce are legătură cu examenul neurologic, spre exemplu, ca să știi, dacă am găsit modificarea aia, oare ce înseamnă? Cam asta.
29:24 dr. Cătălina Voinea: Ți-ar părea așa, de bază?
29:26 dr. Cătălina Voinea: Păi atunci, fiindcă am ajuns la final, să-ți mulțumim încă o dată pentru că ne-ai acceptat invitația, mai ales pentru că e destul de greu să găsești acum rezidenți dispuși să împărtășească din experiența lor, mai ales pe o specialitate atât de nișată ca neurologia pediatrică, și sincer ne bucurăm că ne-ai onorat cu acest accept și că ai fost dispusă să iei din timpul tău ca să aduci puțină lumină în sufletele celor care sunt interesați.
29:26 dr. Maria Lupu: Cu drag, cu drag. Mă bucur să fiu de folos.
29:26 dr. Cătălina Voinea: Super. Și poate pe viitor mai ești dispusă și pentru altfel de proiecte. E bine, cum să-ți mulțumim.
29:26 dr. Maria Lupu: Cu drag.
