00:00 dr. Mihai Voinea: Salutare! Bine ați venit la podcastul Grile-Rezidentiat, dedicat studenților și proaspeților absolvenți din România și nu numai. Eu sunt Cătălina, hostul vostru, medic specialist, în sfârșit, pe dermatologie și în continuare iubitoare de pisici. Acum 5 ani și jumătate înregistram primul episod al acestui podcast. Eram medic rezident de aproape un an, nu știam absolut nimic despre cum se face un podcast și pornisem împreună cu echipa Grile-Rezidentiat de la o idee simplă. Nu existau suficiente informații despre cum să-ți alegi specialitatea.
00:37 dr. Mihai Voinea: Trebuia să contactezi rând pe rând medici de pe diverse specialități și să-i întrebi cum era viața în spital, ce nu le plăcea, ce funcționa, ce sfaturi aveau. Și așa s-a născut podcastul, din dorința de a ajuta absolvenții de medicină și de a le oferi informații direct de la sursă. 113 episoade mai târziu, închei capitolul acesta de host al podcastului ca medic specialist. Plec din fața acestei camere pentru că a venit momentul.
01:07 dr. Mihai Voinea: Etapa de specialist implică alte responsabilități, alt ritm, alte priorități. Iar voi, cei care vă pregătiți pentru rezidențiat acum, meritați un host care să fie 100% prezent. Pe Mihai îl cunoașteți deja. Este unul dintre oamenii care au fondat Grile-Rezidentiat.ro și care continuă misiunea de a vă oferi instrumentele potrivite în drumul spre specialitatea dorită. El va prelua rolul de host în perioada următoare. Eu vă mulțumesc pentru cele 2 milioane de vizualizări, pentru comentarii, pentru încurajări, pentru feedback și pentru că ați urmărit cu interes ceea ce am publicat de-a lungul timpului. Vă doresc mult succes! În continuare discutăm cu Alexandra Oprinca-Muja, medic specialist pe medicină legală. Să-i dăm drumul!
Intro Alexandra Muja 01:54
01:55 dr. Mihai Voinea: Bine ai venit, Alexandra! Îți mulțumim foarte, foarte mult că ai acceptat invitația noastră. Cum ești astăzi?
01:55 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Bună ziua, mulțumesc frumos de invitație. Sunt bine, e o zi frumoasă și mă bucur că putem discuta despre prima mea pasiune, medicina legală.
02:14 dr. Mihai Voinea: M-am uitat peste CV-ul tău și mi se pare impresionant. Aș vrea, înainte să intrăm în subiectul medicină legală, să povestești puțin cine ești tu, care e parcursul tău profesional, pentru că mie mi se pare foarte interesant și se vede că ești o persoană autodidactă, care pune mare efort și pasiune în ceea ce face. Ai putea să ne povestești puțin?
02:40 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Desigur, cu drag. Am absolvit facultatea de medicină în cadrul Facultății de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Din anul 6 mi-am dorit foarte mult specialitatea medicină legală. În urma examenului de rezidențiat am ales această specialitate în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală din Sibiu. M-am mutat de la mare la munte, am dat marea pe munte. Am început în 2018 rezidențiatul pe medicină legală, în același an m-am înscris și la Facultatea de Drept. Ulterior am terminat rezidențiatul în medicină legală și, din lipsa posturilor în acest domeniu, în prezent sunt medic rezident sănătate publică și management și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină a Universității Lucian Blaga din Sibiu.
02:40 dr. Mihai Voinea: Super, super.
Medicina Legală în câteva cuvinte 03:50
03:51 dr. Mihai Voinea: Hai să vorbim puțin despre medicina legală, că acesta este subiectul zilei. Cum ai descrie medicina legală într-o frază?
04:02 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Este o specialitate medicală aflată la granița dintre științele medicale și cele juridice, traducând, practic, informațiile medicale într-un limbaj juridic.
De ce a făcut și Facultatea de Drept? 04:14
04:14 dr. Mihai Voinea: Ok, ai menționat că ai făcut Facultatea de Drept. Ai mers în direcția respectivă ca să te ajute în domeniul medicinei legale?
04:24 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da. Nu este obligatoriu, așa cum se spune în unele cazuri, faptul că un medic legist trebuie să fie absolvent de științe juridice, în schimb te ajută foarte mult informațiile dobândite în cadrul acestei facultăți. Din primul an de rezidențiat mi-am dat seama că nu înțeleg toate noțiunile din dosarele pe care le aveam de studiat și că mi-ar fi util să parcurg și acest domeniu. Și, deși la polul opus față de științele medicale, științele juridice m-au ajutat foarte mult să asimilez și noțiuni din drept.
04:24 dr. Mihai Voinea: Ok, ok. Fair enough. E logic.
Cel mai mare mit despre Medicina Legală 05:10
05:10 dr. Mihai Voinea: Care ar fi un mit? Care ar fi cel mai mare mit despre medicina legală?
05:17 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Inițial credem cu toții că medicul legist rezolvă cazuri, află cine e criminalul, și acesta este un mit. Noi punem la dispoziția organelor judiciare concluziile în urma autopsiei sau, mă rog, în cazul de față, dacă vorbim de criminal, în cazul unei autopsii. Dar nu trebuie să aflăm noi cine e autorul, în niciun caz. Nu este treaba noastră.
05:17 dr. Mihai Voinea: Ok.
De ce a ales Medicina Legală? 05:45
05:45 dr. Mihai Voinea: De ce ai ales medicina legală?
05:50 dr. Alexandra Oprinca-Muja: A fost pur și simplu un click. De la primul stagiu de medicină legală din cadrul facultății am avut o conexiune și cu cadrele didactice pe care le-am avut la facultatea din Constanța, și la autopsie pur și simplu. Nu am avut absolut niciun sentiment negativ. Am fost foarte atrasă de această specialitate. Eu eram atrasă oricum de specialitățile chirurgicale, nici gând de cele medicale, dar mă gândeam că ar fi puțin mai complicat pentru mine, care îmi doream în viitor să am și o familie.
06:30 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Și de aceea, când am avut primul stagiu de medicină legală, a fost pur și simplu un click, deși toată lumea s-a împotrivit acestei idei. Eu mi-am urmat visul, deși știam că va fi foarte greu cu locurile de muncă după. Eu am ales la rezidențiat tot medicină legală.
06:30 dr. Mihai Voinea: Super. Mersi mult pentru ce ai împărtășit cu noi. Aș vrea să trec la un alt set de întrebări.
Anatomie Patologică vs Medicină Legală 07:00
06:57 dr. Mihai Voinea: Iar prima întrebare sună cam așa: care e limita între anatomie patologică și medicină legală?
07:04 dr. Mihai Voinea: Am pus-o la început pentru că mi se pare important să diferențiem încă din această fază a episodului între cele două.
07:04 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da, este o întrebare foarte bună. Sunt specialități diferite, care pot fi obținute în urma unui examen de rezidențiat. Amândouă se regăsesc la morgă, așa cum se spune. În schimb, anatomia patologică se ocupă de autopsiile pacienților decedați în spital de cauze netraumatice și, de asemenea, la ei ajung probele prelevate în urma unor intervenții chirurgicale sau în urma biopsiilor efectuate în spital sau în clinici private și trebuie să le prelucreze și să le examineze la microscop.
07:55 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Acum există și patologia moleculară și sunt diferite metode mai moderne. Iar medicina legală se ocupă de examinări pe persoana în viață și examinări pe persoana decedată, pe cadavru sau pe fragmente de cadavru, la solicitarea organelor judiciare. Autopsiile sunt realizate doar la solicitarea organelor judiciare. Niciodată nu se fac autopsii doar pentru că își dorește cineva autopsie la medicină legală, dar, în general, oricum lumea nu își dorește autopsie. Și, de asemenea, expertizele medico-legale, certificatele medico-legale, care se efectuează pe persoana în viață sau pe documente medicale.
08:43 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Dar tot, în general, la solicitarea organelor judiciare. O să precizez ulterior că se pot efectua și la solicitarea persoanelor fizice, nu la solicitarea instanțelor, dar probabil vom mai discuta despre acest aspect.
08:43 dr. Mihai Voinea: Deci, cu siguranță. Ok, am prins ideea. Mersi mult.
„Autopsii, examene clinice, toxicologii în munca rezidentului” 09:07
09:07 dr. Mihai Voinea: Mai departe, ce procent din munca unui rezident sau poate medic specialist pe medicină legală înseamnă autopsii sau examinări clinice, expertize, toxicologie sau doar birocrație? Ce faci mai concret, zilnic?
09:26 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Deși mulți își aleg specialitatea aceasta cu gândul că vor face doar autopsii, practica ne-a arătat că partea aceasta se rezumă cam la 20-25% din activitatea medico-legală. Avem, așa cum știe toată lumea, autopsiile, evident. Există examinările pe persoana în viață, la solicitarea acestora, în speță certificatele medico-legale pentru persoanele care au fost victime ale accidentelor rutiere sau ale agresiunilor fizice sau de altă natură. Și se efectuează expertize medico-legale la solicitarea instanțelor, la solicitarea organelor de cercetare penală, care ocupă o parte destul de importantă din activitatea medico-legală.
10:19 dr. Alexandra Oprinca-Muja: De asemenea, ai subliniat și părțile de toxicologie, examinări genetice. Acestea reprezintă examinări complementare din activitatea medico-legală, efectuate și de către specialiști, în speță biologi, biochimiști, care ajută, evident, în stabilirea unor concluzii medico-legale.
10:19 dr. Mihai Voinea: Ok.
Organele de stat și celelalte specialități cu care lucrează Medicina Legală 10:47
10:46 dr. Mihai Voinea: Cu cine lucrezi cel mai mult în medicina legală? Cu poliția, procuratura, chirurgia, psihiatria? I don't know.
10:58 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Practic, medicina legală are contact cu Ministerul Public prin procurori, cu Ministerul Afacerilor Interne prin organele de cercetare penală, polițiștii, și cu Ministerul Justiției prin instanțele judiciare, cu judecători în special. Pe partea interdisciplinară avem contact cu alte specialități medicale, precum psihiatria, pentru examinările medico-legale psihiatrice, cu medici de expertiza capacității de muncă, pentru examinările din aceste spețe. Și, bineînțeles, cu medici în general, din toate specialitățile, în situațiile în care avem de efectuat expertize de pulpă medicală.
10:58 dr. Mihai Voinea: Ok. Interesant. Asta nu mi-o aduc aminte de la stagiul de medicină legală. Ce tipuri de cazuri?
12:05 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Probabil că, mă rog, nu erau atât de multe expertize de pulpă medicală.
12:05 dr. Mihai Voinea: Probabil, probabil, dar nici nu, recunosc că nici nu mi-am dat interesul foarte mult la medicină legală, că nu mă atrăgea neapărat specialitatea. Proful era foarte interesant, adică el chiar își dădea silința, doar că era anul șase, ca la toată lumea, probabil, și eram prinși cu rezidențiatul mai mult. Următoarea întrebare.
Cazurile cele mai des întâlnite 12:31
12:33 dr. Mihai Voinea: Ce tipuri de cazuri se întâlnesc cel mai frecvent? Adică, asta e o întrebare pe care, în mod normal, o punem, știi, la orice specialitate unde ai patologie și e clinică, da? Ești clinician, te întrebăm: ok, care e cel mai interesant caz pe care l-ai avut tu? Deci pot să pun întrebarea și așa. Sunt două întrebări: care e cel mai interesant caz pe care l-ai avut și ce cazuri apar cel mai frecvent în practica voastră?
13:06 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În practică, deși eu în prezent nu sunt angajată în cadrul unei instituții medico-legale, din păcate, știu de la colegii mei că cele mai multe cazuri sunt cele ce implică victime ale accidentelor rutiere, atât nedecedate, în cazul cărora este necesară efectuarea unei autopsii medico-legale, cât și persoane în viață ce necesită examinări pentru stabilirea leziunilor provocate în urma acestor accidente. E o problemă destul de stringentă la nivel național cu accidentele rutiere și acest lucru se vede și în practica medico-legală.
13:44 dr. Alexandra Oprinca-Muja: De asemenea, violențele fizice, violențele domestice, știm și acest lucru. Din fericire, la nivelul județului Sibiu, pe partea aceasta nu am avut atât de multe victime, mai ales decese în rândul violenței domestice. Nu au fost chiar atât de multe precum s-au raportat la nivel național. Știm problema cu femicidul. Iar ca și caz care m-a marcat, e foarte dificil să ajungi să participi la autopsia unei persoane pe care o știai dinainte.
14:28 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Și chiar în primul an de rezidențiat a decedat o persoană pe care am cunoscut-o. Era o fată foarte tânără, lucru care m-a condus să ajung să fumez. Am găsit un mecanism de coping, da, prin lucrul acesta. Sunt și situații de genul. Cu timpul, probabil, își găsește fiecare medic legist, și nu numai medicii, ci și personalul din medicina legală, Își găsesc mecanisme de coping pentru a face față acestor lucruri.
Ce ar trebui să știe un proaspăt rezident pe Medicină Legală 15:05
15:06 dr. Mihai Voinea: Da, urma să fie o întrebare și pe zona asta. Revin, revin asupra ei. Cum este rezidențiatul ca și progres pentru, să zicem, un absolvent care își alege medicina legală, intră în rezidențiat: ce ar trebui să știe în primele câteva luni? Care sunt niște lucruri vitale pe care ar trebui el să le înțeleagă, să le integreze, ca să-i fie mai ușoară viața în rezidențiat? Poate competențe, poate anumite cunoștințe?
15:41 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În primul rând, orice tip de specialitate ai alege, trebuie să fii foarte curios și să fii dornic de a înțelege lucruri permanent. Esențială este cunoașterea anatomiei umane. Chiar dacă nu stăpânește în primele luni de rezidențiat toate noțiunile, va trebui să se mai oprească asupra lor și să reia cărțile de anatomie, pentru că ai nevoie de aceste noțiuni. Și, ulterior, ai nevoie de noțiuni din toate specialitățile.
16:20 dr. Alexandra Oprinca-Muja: De multe ori se întâmplă să ai un caz de moarte subită și să ajuns să afli că persoana respectivă avea, de fapt, fibrilație atrială, care a condus la o altă cauză a decesului, dar tu, dacă nu știai partea de cardiologie, nu te puteai gândi la acest aspect.
16:39 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Dar se învață și în timp, nu îți cere nimeni examen de 10 la anatomie în prima lună de rezidențiat. Dar trebuie să fii dornic să înveți aceste lucruri, pentru că ai nevoie de aceste noțiuni.
16:39 dr. Mihai Voinea: Vreau să mă întorc puțin la componenta de vocabular juridic.
Limbaj juridic 16:55
16:59 dr. Mihai Voinea: E important în primele câteva luni să învețe despre zona juridică din punct de vedere al limbajului?
17:12 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Sunt noțiuni pe care nu le cunoști dinainte, asta cu siguranță. La fel, trebuie să fii dornic să le înveți. Eu, de exemplu, în primele luni mă uitam pe dosare și nu știam ce înseamnă o întâmpinare. Nu mă întâlnisem cu acel termen până atunci, în niciun caz nu știam care e definiția lui juridică. Pe mine m-a ajutat foarte mult să fac Facultatea de Drept în acest sens. Dar sunt foarte mulți care nu au studii în acest domeniu și au reușit să deprindă acest limbaj juridic fără nicio problemă. Este ceva la nivel individual, depinde de dorința fiecăruia.
17:12 dr. Mihai Voinea: Ok. Asta mă duce cu gândul la o altă întrebare.
Teorie vs practică 17:52
17:55 dr. Mihai Voinea: Cât de mult înveți din cărți și cât de mult înveți din practică? Adică trebuie să stai să înveți constant sau înveți din mers, la început?
18:10 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Poate nu sunt cel mai bun exemplu, dar eu învăț cel mai ușor din practică. Trebuie să știi și teoria, să citești, dar contează foarte mult practica. Pe mine, la examenul de specialitate, m-a ajutat foarte mult faptul că am făcut practică foarte multă și mi-am dat interesul în acest sens. Evident, trebuie să înveți, trebuie să ai o bază teoretică și să îți actualizezi cunoștințele frecvent. Dar tot practica e cea mai importantă, din punctul meu de vedere.
18:10 dr. Mihai Voinea: Corect. Sunt de acord cu tine aici. Ai nevoie de practică foarte multă și de bază teoretică pe care să crești experiența respectivă.
18:57 dr. Mihai Voinea: Următoarea întrebare este legată de doctorat. Am primit zilele trecute o întrebare. Colegii mei au anunțat podcastul pe social media și s-a nimerit foarte bine, pentru că tu ai experiență cu doctoratul. Înțeleg de la tine că ți-ai dat doctoratul în toamnă sau recent, oricum. Și întrebarea este destul de simplă: care e experiența cu doctoratul și cum sunt coordonatorii?
19:28 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da. În primul rând, trebuie să stabilim faptul că eu inițial mi-am dorit să intru la doctorat pentru a avea o șansă în plus ulterior în medicina legală și, bineînțeles, cu gândul la o integrare clinică. Nu mă gândeam, sincer, că o să-mi placă atât de mult să le predau studenților, precum am descoperit în anii ce au urmat.
19:49 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Din fericire, am avut șansa de a avea ore încă din primul an de doctorat, nu pe disciplina pe care mi-o doream, dar am avut șansa de a avea contact cu studenții. Am predat în primul an farmacologie, a fost foarte greu pentru mine. În schimb, mi-a plăcut foarte, foarte mult să lucrez cu studenții și chiar am legat relații de prietenie care sunt și în prezent, de atunci. După ce au absolvit, să precizez.
19:49 dr. Mihai Voinea: Ok.
19:49 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Chiar mi-a plăcut foarte mult și îmi place în continuare partea aceasta de didactic, și nu numai, și partea de cercetare, pentru că implică și partea de cercetare a fi cadru didactic, nu doar a te duce la ore să predai și atât.
20:42 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Am avut marea șansă să am coordonator de doctorat fix profesor în medicină legală și să-mi pot avea... Nu contează, în mare parte nu contează, trebuie să fie din domeniul medicină, dar... Da, mult mai bine este să fie chiar din specialitatea pe care o ai și care îți place. Din fericire, la fel, am avut șansa de a avea coordonatorul în Sibiu, pentru că mulți colegi sunt nevoiți să-și caute coordonator de doctorat în alte centre universitare și probabil este mai dificilă chiar și colaborarea, având în vedere distanța. Eu am colaborat foarte bine cu domnul profesor, de la și șeful Serviciului de Medicină Legală din Sibiu.
21:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Am reușit să-mi public toate articolele, pentru că trebuie respectate anumite criterii pentru a putea susține public teza de doctorat, și am avut această susținere publică a tezei de doctorat în noiembrie anul trecut.
21:32 dr. Mihai Voinea: Felicitări!
21:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Mulțumesc! Aștept avizul din partea NAC-ul. Partea asta durează mai mult.
21:32 dr. Mihai Voinea: Da, ne știu. O să vină.
21:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da, dar între timp s-ar putea să vină și schimbări cu privire la indemnizația pe care o primește ei cu titlul de doctor.
21:32 dr. Mihai Voinea: Ok, nu știam asta.
21:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da, că s-ar putea să se scadă.
21:32 dr. Mihai Voinea: Da, se scad multe în România astăzi.
Viața după rezi 22:23
22:22 dr. Mihai Voinea: Cum arată viața după rezidențiat pentru cineva care își dă specialitatea pe medicină legală? Ce oportunități de joburi sunt, unde poți lucra concret, nu știu, institute, spitale, zona academică, tot am vorbit despre ea, cât de greu e să prinzi post? Și, ultima întrebare, cum sau dacă e recunoscută specialitatea în cadrul Uniunii Europene?
22:53 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Bun, să le luăm pe rând. După ce termini rezidențiatul, susții examenul de specialitate, aștepți să vină diploma de medic specialist și în acel moment, practic, ești un șomer de lux, dacă nu poți participa la un, dacă nu sunt concursuri pe post într-un anumit serviciu județean de medicină legală sau chiar institut de medicină legală.
23:21 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În privat noi nu putem lucra. În schimb, din 2022, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis un ordin prin care se pot efectua rapoarte de evaluare privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule. Practic, persoanele care au suferit un eveniment de trafic rutier pot solicita eliberarea unui astfel de raport de evaluare, care poate fi făcut de către un medic legist. Deci, practic, acest lucru îl pot face și absolvenții și medicii specialiști de medicină legală care nu sunt încadrați în cadrul unei instituții publice.
24:12 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În rest, doar situația în care se scot posturi. Din fericire, în ultimii doi ani s-au mai scos posturi pe medicină legală, dar în general în centrele mici, în orașele mici, în servicii județene de medicină legală. Din câte știu, în institute nu au fost scoase posturi și mulți au ales să meargă la un astfel de concurs, dar de multe ori a implicat și relocarea persoanei respective. Lucru pe care eu nu aș fi fost dispusă să-l fac.
24:56 dr. Mihai Voinea: Da, e normal. E normal.
24:56 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Pe partea didactică, în general, sunt situații în care poți avea o oră, să fii asistent universitar, că așa începem, ca asistent universitar. Și poți primi integrare clinică în cadrul unui serviciu, respectiv institut de medicină legală, dar și acolo sunt implicate mai multe lucruri, să fie, bineînțeles, loc liber în acel serviciu slash institut.
24:56 dr. Mihai Voinea: Ok.
Este Medicina Legală recunoscuta in UE? 25:33
25:33 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Cred că mai rămâne întrebarea cu Uniunea Europeană, dacă este echivalată sau are echivalent în celelalte state. Se știe că nu este o specialitate recunoscută la nivelul Uniunii Europene. În schimb, eu m-am orientat și către acest lucru, deși nu mi-am dorit niciodată să plec din țară. Și în Suedia mi s-a oferit șansa de a fi rezident pe medicină legală, având în vedere că aveam și dreptul, pentru că în cazul lor partea de forensic ține de Ministerul Justiției, nu de Ministerul Sănătății.
26:16 dr. Alexandra Oprinca-Muja: A apărut posibilitatea de a fi rezident universitar și, evident, pentru mine a cântărit mult mai tare decât să-mi relochez familia și să o iau de la capăt cu totul.
26:16 dr. Mihai Voinea: Ok, ok. Da, foarte, foarte corect. Bun, mai revenim cu comentarii pe zona de oportunități de job. Aș vrea să ne întoarcem puțin la ce face medicul legist.
Cum arată ziua medicului legist 26:45
26:45 dr. Mihai Voinea: Dacă ar fi să împărțim ziua în trei acte, cum ar arăta o zi normală? Dimineața, prânz și după-amiază?
26:57 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În primul rând, programul este de șase ore, de la 8 la 14. Cel puțin eu pot să vorbesc despre programul unui rezident în Serviciul Județean de Medicină Legală Sibiu. Nu îmi permit să vorbesc despre programul celor de la institute, de exemplu, fiindcă probabil ar diferi. Nu știu.
26:57 dr. Mihai Voinea: Corect.
26:57 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Oameni este de la ora 8 la 14 și implică participarea la autopsii, participarea la consultații medico-legale. Acestea se efectuează la solicitarea persoanei victimă a unei agresiuni, de exemplu, sau a unui eveniment de trafic rutier, ce poate solicita certificat medico-legal în termen de 30 de zile de la data evenimentului.
27:48 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Poate participa la efectuarea unei expertize medico-legale, bineînțeles, cu examinarea persoanei sau doar redactarea actelor, lucru care înseamnă foarte mult din activitatea, mai ales a unui rezident, partea de redactare a actelor medicale.
Ce este o concluzie medico-legală? 28:10
28:08 dr. Mihai Voinea: Care e diferența dintre o opinie medicală obișnuită și o concluzie medico-legală?
28:17 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Păi, opinie medicală, în general, toți medicii ne putem da cu părerea despre un anumit lucru. O concluzie medico-legală este cea dintr-un act oficial, medico-legal, solicitat ori la cererea persoanei, ori, în cele mai frecvente cazuri, la solicitarea instanțelor, organelor judiciare, și valorează mult mai mult în instanță. O opinie medicală nu are valoare în instanță atât de mult cât are o concluzie medico-legală.
28:17 dr. Mihai Voinea: Ok. Ok. Mulțumesc. E destul de evident, dar am vrut să pun întrebarea pentru că am primit-o.
Interacționezi zilnic cu poliția? 29:02
29:02 dr. Mihai Voinea: Cât de des interacționezi cu personal al Ministerului de Interne și ce ai mai menționat tu, deci polițiști, procurori, avocați, judecători?
29:15 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Destul de des cu polițiști, cel puțin există zilnic o interacțiune, cel puțin. Cu procurori, judecători se interacționează prin intermediul documentelor, cel mai frecvent. Și în cazul în care există anumite întrebări, pot fi întâlniri pentru a se stabili anumite lucruri. Și mai nou, la Sibiu, avem toamna, când începe și Târgul de Crăciun, conferința de psihologie și psihiatrie medico-legală, în cadrul căreia avem și un calup de științe juridice, unde chiar în ultimii ani vin foarte mulți judecători, procurori, și atunci chiar există o interacțiune foarte importantă, care a adus numai lucruri bune actului medico-legal.
29:15 dr. Mihai Voinea: Super.
Sunt chemați medicii legiști în instanță? 30:15
30:15 dr. Mihai Voinea: Ai mers în instanță?
30:15 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Nu.
30:15 dr. Mihai Voinea: Ok, dar cunoști persoane, colegi care au fost?
30:24 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Au mai fost solicitări, dar foarte rar. Știu că au mai fost, dar înainte să ajung eu în rezidențiat. Nu sunt foarte frecvente. Rata infracționalității nu este foarte, foarte mare în Sibiu și colaborarea este foarte bună între judecători, procurori și medicina legală, astfel încât nu se ajunge chiar să fie solicitați medicii pentru opinii extra, chiar în instanță. Probabil înțeleg foarte bine actele pe care le primesc.
30:24 dr. Mihai Voinea: Mă bucur.
31:04 dr. Mihai Voinea: Aș vrea să ne întoarcem puțin la partea de psihologie, dacă pot să o numesc așa, a specialității. Ai menționat la un moment dat modalități de coping și am promis că o să revin, pentru că mi se pare că e un element important. Sunt specialități la care primim întrebarea asta și medicina legală este printre ele.
Cum te afectează emoțional specialitatea și cum gestionezi? 31:28
31:27 dr. Mihai Voinea: Care e partea cea mai dificilă emoțional în medicina legală? Asta ar fi prima întrebare, și cum gestionezi? Cum gestionezi?
31:27 dr. Alexandra Oprinca-Muja: E o întrebare foarte bună pentru mine, având în vedere că tema mea de doctorat a fost burnout-ul și calitatea vieții profesionale în medicina legală. Astfel, am constatat în urma studiului la nivel național că un sfert din personalul din medicina legală are nivel mediu și crescut de burnout.
32:05 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În general, lumea poate considera că noi nu lucrăm atât de mult cu pacienții, că sunt salariile mai bune față de alte specialități, cel puțin în trecut, așa se spunea, și nu s-au gândit foarte mulți la a efectua studii de acest gen. Dar am constatat că avem colegi care sunt afectați de practica medico-legală. Cred că cel mai mult influențează relaționarea cu aparținătorii persoanelor decedate.
32:41 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Sunt cazuri... cel puțin pe mine nu mă afectau autopsiile privind copiii până să fiu mamă. Și, cu siguranță, colegele mele care sunt mame au simțit, poate, această schimbare în practica lor. De asemenea, sunt multe victime ale violenței domestice, care te pot afecta.
33:06 dr. Mihai Voinea: Ok.
33:06 dr. Alexandra Oprinca-Muja: În general, nu mi se pare că ar fi lucruri atât de negative în activitatea noastră. Poate unii văd astfel de lucruri în activitatea medico-legală, dar noi ne-am zis o chestie de percepție.
33:06 dr. Mihai Voinea: Da, e subiectiv. E subiectiv, dar e un răspuns super. Tot pe ideea aceasta, există risc de cinism? Adică poți să devii mai cinic lucrând în medicina legală?
33:43 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da, cinismul este o componentă a burnout-ului. Are trei componente, dintre care una ar fi cinismul sau depersonalizarea. Lucru care s-a regăsit, cel puțin cinismul s-a regăsit mai frecvent în rândul femeilor. În mod neașteptat.
Institut vs serviciu județean 33:59
33:59 dr. Mihai Voinea: Care ar fi avantaje și dezavantaje când lucrezi într-un institut versus serviciu județean?
34:08 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Nu știu, nu pot răspunde în mod exact cum ar fi în cadrul unui institut, doar din ce am relaționat cu colegii din cadrul institutelor. Cred că în cadrul serviciilor județene avem ocazia să lucrăm cu toți medicii și astfel ne putem face o opinie proprie, preluând de la fiecare câte ceva. Nu suntem arondați unui singur medic.
34:43 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Și cred că, fiind un număr mai mic de rezidenți, putem avea acces să lucrăm practic mai mult. Să ni se dea voie să facem autopsii, să facem expertize, să facem consultații. Probabil, dacă ar fi mult mai mulți rezidenți, nu ar fi șansa atât de mare de a lucra efectiv.
34:43 dr. Mihai Voinea: Am vorbit despre ce se întâmplă după rezidențiat și ai menționat la un moment dat programul de lucru. Și aș vrea să discutăm aici puțin pe subiectul acesta.
35:23 dr. Mihai Voinea: Programul, bănuiesc că e destul de previzibil. Adică există vreun serviciu de permanență slash gărzi în medicina legală?
35:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Poate nu în Sibiu, dar în alte orașe. În cadrul institutelor știu că se face gardă de permanență la sediu. Cel puțin în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu se fac gărzi la domiciliu, de la ora 14 până a doua zi la ora 8, și în weekend. Se fac gărzi la domiciliu. Medicul legist este solicitat prin apel telefonic de către organele de cercetare penală pentru a participa la cercetări la fața locului și, evident, pentru a efectua autopsii la sediu. Sau expertize medico-legale, tot așa, la solicitarea organelor judiciare. Nu se fac examinări la solicitarea persoanelor pe perioada gărzilor.
36:24 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Rezidenții nu sunt obligați. Eu n-am făcut, am participat, m-au primit, din fericire, aproape toți medicii. Nu puteam eu să particip fizic chiar cu toți. N-aș mai fi avut timp liber, dar chiar aproape cu toți am lucrat și am participat și în gărzi. Lucru care m-a ajută foarte mult pe mine, cel puțin, să asimilez cât mai multe cunoștințe.
36:24 dr. Mihai Voinea: Ok.
Work life balance 36:51
36:52 dr. Mihai Voinea: Cum este specialitatea ca și echilibru între viața personală și cea profesională?
37:00 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Mult timp din perioada rezidențiatului nu m-a interesat acest aspect, pentru că vedeam doar medicină legală și atât. Ulterior m-a închis utorit, dar acest lucru nu m-a distras de la specialitate. Dacă erau cercetări la fața locului și mi se permitea să particip, plecam și la 4-5 dimineața. Soțul meu, fiind tot medic, nu a avut nicio problemă în acest sens. Într-adevăr, în momentul în care am devenit mamă a fost mai dificil, dar a trebuit să împarți, să ajungă medicina legală cumva și pe planul 2 și să existe o altă prioritizare.
37:39 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Cred că îți oferă timp și pentru familie, și pentru specialitatea medicală, și pentru alte activități didactice sau ce-și dorește fiecare. Față de specialitățile chirurgicale, unde eu văd că trebuie să dedici puțin mai mult timp față de o specialitate paraclinică.
37:39 dr. Mihai Voinea: Ok. Mulțumesc pentru detalii. Aș vrea să vorbim puțin despre potrivirea cu specialitatea, dacă pot să numesc așa acest mini-capitol al episodului.
Pentru cine este Medicina Legală? 38:24
38:25 dr. Mihai Voinea: Pentru cine este medicina legală? Ce fel de oameni crezi că ar avea mai mult succes sau le-ar plăcea mai mult specialitatea?
38:34 dr. Mihai Voinea: Nu știu, poate atenți la detalii, poate cineva care e mai răbdător, cineva care e curios. I don't know. Pentru cine crezi că este medicina legală? Ca și personalitate umană.
38:47 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Da. Să spargem puțin stereotipurile. Nu este doar pentru cei care se îmbracă în negru și sunt antisociali. Din contră, am cunoscut persoane total diverse în cadrul conferințelor de medicină legală la care am participat. Dar cred că toți împărtășim această curiozitate, această dorință de a afla adevărul și de a nu ne lăsa influențați de opinii externe, de a stabili cauzele doar pe ceea ce vedem și ce constatăm. Da, cred că trebuie să fie responsabil, în general. Totuși, cuvintele pe care le scriu în concluziile actelor medico-legale valorează destul de mult.
39:45 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Răbdători, nu știu ce să spun. Eu nu sunt răbdătoare. Cred că mai degrabă să aibă dorința de a participa și la alte activități. Mie nu mi se pare că în medicina legală toate zilele sunt la fel. Lucru care mi-a plăcut de la început. Eu nu aș fi putut într-un birou să primesc pacienți și gata, să se termine ziua de lucru astfel. Fiecare zi poate aduce noi expertize, noi cazuri de la autopsie și e un lucru destul de plăcut în medicina legală acest lucru.
40:23 dr. Mihai Voinea: Cred că e valabil și pentru clinicieni. Adică, până la urmă, ai diversitate și dacă stai în cabinet și îți vin pacienți, că nu ai aceeași patologie.
40:23 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Asta da, dar practic programul este același, cumva. Adică mergi la medicină legală, mai mergi la o cercetare la fața locului, mai urci pe munte, mai...
40:23 dr. Mihai Voinea: Am înțeles. Ok, acum înțeleg la ce te referi. Da.
Pentru cine nu este potrivită Medicina Legală 40:50
40:50 dr. Mihai Voinea: Pentru cine ai spune că nu este medicina legală?
40:55 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Nu știu dacă pot să fac o astfel de asimuație. Pentru cineva care, de exemplu, dorește să ia această specialitate doar din punct de vedere financiar. Să nu o facă.
40:55 dr. Mihai Voinea: Super, super răspunsul. Ce e trecut cu vederea de studenți când aleg medicina legală, apropo de mențiunea asta a ta cu salariul?
41:27 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Lipsa unei stabilități după finalizarea rezidențiatului, dar cred că în ultima vreme și-au dat seama mulți de acest aspect. Nu știu. Am studenți interesați, încă din anii mai mici, care se gândesc la medicina legală, dar, sincer, lipsa unei stabilități după terminarea rezidențiatului îi împiedică să afirme 100% că își doresc această specialitate.
41:27 dr. Mihai Voinea: Ok, și e normal. Da.
Ar alege din nou Medicina Legală? 42:04
42:04 dr. Mihai Voinea: Ai alege din nou medicina legală?
42:09 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Sună ciudat, că tocmai ce am spus că e normal ca ei să nu... Dar da, aș alege medicina legală din nou. Chiar dacă în momentul de față am acumulat și nenumărate frustrări, evident, ca orice tânăr specialist care nu-și poate practica profesia pentru care s-a pregătit și pe care chiar și-a dorit-o. Dar, da, poate e o nebunie, dar da, aș alege din nou medicina legală.
42:09 dr. Mihai Voinea: Mă bucur. Înseamnă că ești super pasionată de domeniul acesta și se vede din CV-ul tău și din activitatea ta.
Cel mai important sfat pentru absolventul care vrea Medicina Legală la rezi 42:47
42:47 dr. Mihai Voinea: Care e cel mai important sfat pe care l-ai oferi unui absolvent care se gândește la medicina legală?
42:53 dr. Mihai Voinea: Și asta e, aș zice, ultima întrebare.
42:53 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Eu le spun studenților, în general, indiferent de ce specialitate vor decide la rezidențiat, să aleagă ceva care să le placă. Pentru că nu-i ușor în fiecare zi să te trezești la 6-7 și să mergi la locul de muncă, dacă nu-ți place cu adevărat ceea ce faci. Să nu alegi doar pentru partea financiară, pentru că nu este nimic sigur, se poate schimba orice de la o zi la alta.
43:29 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Și, la fel, cum le spun și studenților mei, să nu uite să fie și empatici. Evident, să nu ducă această empatie la extrem, încât să ajungă la burnout, dar să se gândească totuși că pacientul din fața lor sau aparținătorul pacientului poate fi o rudă de-a lor. Să nu uite de această doză de empatie, care este foarte importantă în medicină, generală.
43:29 dr. Mihai Voinea: Ok.
43:57 dr. Mihai Voinea: Îți mulțumesc foarte mult pentru toate răspunsurile. Dacă mai ai tu ceva de adăugat, te rog să o faci. Eu cred că am trecut prin majoritatea întrebărilor pe care le aveam noi pe listă și cele pe care le-am primit de la comunitate. Mai este ceva? Nu știu. Apropo de ultima întrebare, dacă am ratat ceva, dacă te-ai gândit la un anumit subiect pe care nu l-am abordat?
43:57 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Nu neapărat, doar de precizat că există o instabilitate a posturilor, nu numai în medicina legală, ci în mai multe specialități. Evident, cred că mult mai puțini ar pleca din țară dacă am avea posturi unde să lucrăm și nu am fi încăluit să găsim diferite labirinturi prin care să o luăm.
44:54 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Lucru pe care l-am făcut și eu prin alegerea celui de-al doilea rezidențiat. Am ales totuși ceva care să aibă legătură și, practic, multe dintre fenomenele întâlnite în medicina legală sunt probleme de sănătate publică. Da, nu cred că am povestit despre asta. S-a menționat la început. Am menționat că sunt medicină de-al doilea de sănătate publică în prezent. O situație de compromis, evident, din lipsa unui post în medicina legală. Lucru care nu este rar întâlnit, din păcate, în România. Foarte mulți colegi de-ai mei au făcut această alegere.
45:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Dar să sperăm că se vor rezolva aceste probleme și atunci, cu siguranță, nu vom mai pleca, fiindcă vom avea de ce să rămânem.
45:32 dr. Mihai Voinea: Da, eu îți doresc mult succes în carieră mai departe și sper să găsești postul acela sau să obții integrarea, pentru că e nevoie de medici ca tine, medici care să fie implicați și pasionați. Repet, CV-ul tău este impresionant. Nu știu dacă ți-a mai spus cineva asta până acum și...
45:32 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Înșa prea mult, Mă simt
46:06 dr. Mihai Voinea: Nu, nu, dar chiar e serios. Adică ai o pasiune reală pentru domeniu și acesta este și motivul pentru care te-am contactat să avem această conversație. E important ca cei care sunt interesați de medicina legală să afle aceste informații, știi, insights de la cineva care are nu doar un traseu în medicina legală, ci un traseu dintr-un interes real pentru domeniu. Și se vede că tu ai acest interes real și de asta îți urez mult succes și sper să reușești să-ți atingi obiectivele mai departe.
46:06 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Momentan e foarte ok pe partea didactică, dar evident nu aș putea spune niciodată unei cariere în medicina legală, dar evident fără a face compromisul de a-mi reloca familia.
47:01 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Fiindcă este ceva imposibil.
47:01 dr. Mihai Voinea: Da, cu siguranță. Bun, îți mulțumim foarte mult, Alexandra, pentru disponibilitate și îți dorim mult succes mai departe.
47:01 dr. Alexandra Oprinca-Muja: Mulțumesc frumos, asemenea.