00:00 dr. Cătălina Voinea: Bună tuturor și bine v-am regăsit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro! Sunt aici să vă împărtășesc, în stilul nostru unic, ultimele noutăți și, pentru că ne place să vă ținem întotdeauna în suspans, avem o mică surpriză pentru voi. Și nu e vorba despre funcționalitatea ce oferă grile explicate cu ajutorul inteligenței artificiale, fiindcă acolo lucrurile merg înainte și vom activa foarte curând toate capitolele. Avem, în schimb, ceva și mai nou în pregătire: o funcționalitate care, suntem siguri, vă va captiva și vă va îmbogăți experiența de învățare. Dar detaliile le veți afla în viitorul apropiat, așa că stați aproape.
00:43 dr. Cătălina Voinea: În plus, suntem încântați să vă anunțăm că am redeschis sezonul Minecraft-ului nostru, iar colegul nostru, Teo Dumitru, revine cu noi interviuri fascinante alături de medici rezidenți care au luat punctaje imense la rezi. Aceștia împărtășesc din experiența lor, dezvăluind mindset-ul, strategiile și tehnicile care i-au ajutat să obțină rezultate remarcabile la examenul de rezidențiat. Fiecare episod este o sursă prețioasă de inspirație, dezvăluind ce funcționează cu adevărat în acest proces dificil de pregătire.
01:16 dr. Cătălina Voinea: Așadar, rămâneți cu noi! Sunt multe de descoperit și de împărtășit în comunitatea Grile-Rezidentiat.ro. Dar astăzi să intrăm în palpitantul interviu cu un medic cu dublă specializare, ortopedie pediatrică, dar și ortopedie și traumatologie. Este vorba de dr. Dan Cristian Paul. Hai să vedem ce are de povestit!
Introducere dr. Dan Cristian Paul 01:37
01:37 dr. Cătălina Voinea: Salutare, Cristi! Bine ai venit la podcastul Grile-Rezidentiat.ro! Vreau să-ți mulțumesc, în numele întregii echipe, că ți-ai făcut timp și vrei să oferi din experiența ta viitorilor rezidenți, poate celor care se gândesc să-și ia o supraspecialitate ca a ta sau celor care, efectiv, încă sunt pe băncile facultății, în primii ani, și gata, „eu m-am trezit și vreau ortopedie pediatrică”, deși încă nu știu cu ce se mănâncă, nu știu câte stagii mai au de făcut și la alte specialități. Dar e o oportunitate bună de a le oferi valoare și a le spune exact ce se întâmplă în rezidențiat.
02:14 dr. Dan Cristian Paul: Exact cum ți-am zis, mulțumesc pentru invitație și pentru că îmi dați oportunitatea să-i sperii pe posibilii concurenți, să nu mai aleagă ortopedia și ortopedia pediatrică. Așa cum îți ziceam și la începutul discuției, eu sunt la bază ortoped de adulți. Am avut ambiția de a face și ortopedia pediatrică pentru că, în primul rând, trebuie să-mi tratez piticii mei. Am un băiețel și o fetiță care au început, nu cu stângul, dar cu un tată care probabil nu-i suficient de protectiv, și atunci trebuie să-i trateze, ca să nu ajungă la clinciuri cu mămica.
02:47 dr. Dan Cristian Paul: Și am zis acum, într-un soi de glumă, dar oricum, în glume tot timpul stă un adevăr, nu? Că așa testăm limitele de mici. Când suntem mici, ne dăm seama că, dacă facem o prostie și adăugăm după prostia aia „am glumit”, mai avem voie la o prostie la preț, adică avem voie la două prostii la preț de una. Și atunci am ales să fac și ortopedia pediatrică, ca a doua specialitate.
03:14 dr. Dan Cristian Paul: E o specialitate frumoasă, dar ce-i frumos trece repede. Și la mine n-a trecut repede pentru că era neapărat frumos, ci pentru că am recunoscut multe stagii, eu venind din partea de ortoped de adulți. Și o să vezi că, pe parcursul discuției noastre, o să încerc să-mi aduc aminte din ceea ce s-a întâmplat în ortopedia pediatrică, dar e incorect să dau sfaturi ca ortoped pediatru 100%, să nu induc în eroare.
03:39 dr. Dan Cristian Paul: Dar ca ortoped de adulți am trăit un rezidențiat pe bune, întreg, la asta mă refer. Ca ortoped de copil mi-am recunoscut multe din stagii și, pe deasupra, spitalul de ortopedie pediatrică în care mi-am desfășurat stagiile a fost, o perioadă din perioada asta de doi ani jumate, lunga perioadă de doi ani jumate, spital COVID.
04:00 dr. Dan Cristian Paul: Și atunci vedeam pacienți COVID și mai puțin, probabil, din patologia, nu știu cum să îi spun, din patologia obișnuită de ortopedie pediatrică.
04:00 dr. Cătălina Voinea: Dar, fiind medic specialist, anul ăsta probabil medic primar, cred că poți să îi sperii destul de bine și să-i fac să nu aleagă ortopedia.
04:00 dr. Dan Cristian Paul: E o specialitate faină și de-aia toți, când îs întrebați, o să zică lucruri rele, ca să nu crească concurența. Generațiile noi îs mai deștepte decât generațiile vechi și atunci noi trebuie să luptăm mai mult pentru aceleași beneficii. Deci să nu vină aici.
04:00 dr. Cătălina Voinea: Da, foarte bun sfat. Adică, măcar e sincer.
04:00 dr. Dan Cristian Paul: Glumă. Mi se mai întâmplă.
Medicina - o promisiune plină de emoție 04:48
04:47 dr. Cătălina Voinea: Dar ți-ai dorit dintotdeauna să faci ortopedie?
04:51 dr. Dan Cristian Paul: Nu, bineînțeles că nu. Uite, dacă am început sincer...
04:51 dr. Cătălina Voinea: Aveai altceva?
04:51 dr. Dan Cristian Paul: Dacă am început sincer, da, voiam neurochirurgie. Și voiam neurochirurgie cu o poveste începută undeva la 10 ani, vârsta mea, 11, când bunicul meu din partea mamei, unul dintre oamenii pe care, să zicem, i-am iubit foarte, foarte mult, era ca o extensie a părinților mei, am copilărit, am crescut cu el până atunci, a avut un accident vascular hemoragic și a ajuns la neurochirurgie. Bineînțeles, eu voiam să mă fac doctor de mic. Nu știu exact de ce.
05:26 dr. Dan Cristian Paul: Nu pot să aduc explicații. Probabil am auzit în familie că e o meserie nobilă. Probabil am văzut societatea că-i admiră. Dar eu nu am vrut niciodată altceva. Mai voiam președinte, la un moment dat. Venind la medicină, am ajuns și președinte, dar președinte de organizație de tineri medici, nu președinte.
05:26 dr. Cătălina Voinea: Ne-ai combinat. Dar încă este timp.
05:26 dr. Dan Cristian Paul: Exact. Politica și medicina. Anul ăsta. Anul ăsta. Eu le-am mai zis unor prieteni primari că ei trebuie să candideze. Eu dau un examen și șansa e mai mare să ajung primar decât ei.
05:58 dr. Dan Cristian Paul: Bun. Și, ca să revenim la povestea inițială, bunicul meu era... Tot timpul mă emoționez și încerc să fac glume, ca să nu par slab când îmi aduc aminte de povestea respectivă. Eram în spital și unul dintre marii neurochirurgi ai Clujului, profesorul Florian, care pe atunci era cu ceva mai tânăr, a observat, el era medicul lui curant, a observat legătura dintre mine și bunicul. Fiind la neurochirurgie, a avut un prim accident vascular, a început să-și revină după primul accident vascular, începea să mănânce singur, ne-am dus în vizită. Eu, bineînțeles, ca un copil, i-am desenat ceva, i-am făcut niște chestii, lucru manual, ca să-i duc, să-i fac cadoul lui lucruri pline de emoție.
06:39 dr. Dan Cristian Paul: Și ceea ce a observat Florian era legătura mea specială, dintre mine și bunicul meu. Vedea că, cel mai probabil, sincer, și eu văd acum copiii care vin la pacienți și îmi dau seama că ei îs cei mai sinceri sau singurii care îs sinceri cu adevărat, a văzut legătura respectivă dintre mine și el. Și într-una dintre zile, în ultima zi când m-am dus să-l vizitez, îmi aduc aminte că salonul în care era el era undeva în capătul unui hol și trebuia să mergem spre salonul respectiv.
07:07 dr. Dan Cristian Paul: Ușa era luminată, pentru că era un geam în salonul respectiv, era întuneric și se vedea ușa aia deschisă. Am văzut ceva agitație, am memoria asta rămasă permanent cumva pe retină, am văzut ceva agitație, aveam zoomul dat sau focalizarea departe și eu, când mă concentram acolo, am observat un om mare care se coboară în fața mea, în halat. Era profesorul Florian, care le-a făcut semn părinților mei să meargă către salon și pe mine m-a oprit în mijlocul holului.
07:37 dr. Dan Cristian Paul: Și între timp el era în stop, că asta se întâmpla în spate, bunicul meu tocmai ne făcea cu mâna, și profesorul Florian m-a luat la o plimbare: „Haide să-ți arăt ce-i pe aici, hai să vezi ce-i prin spital, haide să-ți explic eu ceva. Ce vrei tu să te faci când ești mare?” Și eu zic: „Doctor”, normal. Și, pentru că eram cu el acolo, nu puteam să zic că vreau să mă fac altfel de doctor decât neurochirurg, nu? Neurochirurg voiam să mă fac.
08:04 dr. Dan Cristian Paul: Și omul, pentru că eu l-am considerat, să zic așa, un om deosebit, simțea emoțiile oamenilor. Îmi zice: „Să știi că în momentul ăsta e justificat să vrei să te faci doctor. Dar ce vreau eu să-ți spun ție e să nu renunți la visul ăsta, chiar dacă n-o să-l mai poți salva pe bunicul tău, o să poți salva bunicii multor altor copii.”
08:04 dr. Cătălina Voinea: Ce drăguț!
08:04 dr. Dan Cristian Paul: Acum trebuie să respir puțin, pentru că îi întotdeauna, în mintea mea, o emoție vie.
08:38 dr. Dan Cristian Paul: Și ăla a fost momentul în care eu am decis: vreau să fac medicină, pentru că am făcut o promisiune cuiva, față de care nu mai puteam să mă răzgândesc. Adică eu nu mai puteam să-mi întorc promisiunea, că imediat după ce am făcut promisiunea... „Promite-mi asta”, că țin minte că îmi spusese: „Promite-mi asta.” Eu zic: „Promit, promit”, normal. Un copil mic, când vede un om în halat care îl ia și îl plimbă prin spital și îl bagă în seamă, dacă mă punea să promit că mă fac orice altceva, promiteam. Și pentru mine meseria de medic e o promisiune pe care am făcut-o cuiva, față de care nu mă pot răzgândi.
Satisfacția de a fi medic 09:13
09:15 dr. Cătălina Voinea: Și s-a dovedit a fi ceea ce te mulțumește.
09:15 dr. Dan Cristian Paul: Ca meserie, da, având în vedere că îmi oferă, să spun așa, majoritatea nevoilor, sau îmi acoperă majoritatea nevoilor psihologice pe care le avem: conexiune, competență și autonomie. Pe toate le acoperim. Și eu mai am o filozofie personală legată de karma. Când ți se întâmplă multe lucruri bune în viață, karma ți se încarcă la fel de bine cu bine cum ți se încarcă cu rău. Și la un moment dat, când e prea încărcată, orice ar fi, chiar lucruri bune, chiar lucruri rele, trebuie s-o descarci undeva.
09:51 dr. Dan Cristian Paul: Oamenii la care li se încarcă karma cu rău trebuie să facă rău, pentru că altfel n-au cum să echilibreze lucrurile. Sau pot să absoarbă tot răul respectiv și să-l ia din lume. În schimb, oamenii la care li se întâmplă multe lucruri bune trebuie să facă bine, în schimb, ca să se simtă în continuare bine. Și atunci meseria asta de medic mie îmi dă senzația că pot să fac lucrurile bune sau pot să întorc societății lucrurile bune care mi s-au întâmplat de-a lungul timpului.
10:22 dr. Dan Cristian Paul: Și ăsta e unul dintre motivele pentru care simt că e ceea ce trebuie să mi se întâmple. Pentru că eu am avut multe experiențe de-a lungul vieții. M-am implicat în multe domenii. La un moment dat am avut și o firmă de construcții, la începuturile pieței imobiliare în Cluj. O firmă de construcții care mergea foarte bine. Eram student la medicină. Și am avut un moment în care, așa, ca să facem o comparație, ceea ce firma de construcții aducea într-o lună era o taxă pe un an la universitate.
10:53 dr. Dan Cristian Paul: Așa că nu mă interesa prea tare dacă picam la taxă sau nu. Dar la un moment dat a fost un moment de cumpănă, în care simțeam că evoluția asta medicală ar trebui să se încheie, ca să pot să fac construcții. Și am renunțat, conștient fiind. Chiar dacă se spune că e iluzia voinței conștiente, că nu avem liber arbitru, eu cred că am avut o oarecare conștiență asupra deciziei mele și am renunțat la domeniul respectiv ca să continui să fiu medic.
11:23 dr. Dan Cristian Paul: Și până în ziua de astăzi am întrebări, ca toți. Te întrebi uneori, îți faci așa un calcul la trecut și te gândești: oare am luat deciziile bune întotdeauna? Dar uite, îți dau un exemplu. La un moment dat mi-a pus cineva o întrebare: dacă ar fi să schimb ceva în viața mea, ceva din trecut, ce aș schimba?
11:42 dr. Dan Cristian Paul: Și am fost foarte supărat, pentru că n-aveam nimic în minte. Și am fost extrem de supărat în momentul ăla, că mă gândeam: „Bă, ce, Doamne, nu știu ce să schimb?”
11:51 dr. Dan Cristian Paul: Ok, că mi-a fost lene să mă duc să pun bani pe card să cumpăr 100 de bitcoin în 2013. Nu îmi pare rău, nu aș schimba neapărat asta, că e prea superficial să mă gândesc la ea, că nu aveam nimic în minte. Și m-a o supărat tare și de atunci am făcut mai multă introspecție. Asta a fost acum câteva luni și mă tot gândesc și încă nu îmi vine în minte lucrul ăla. Ori îs eu extrem de fericit, ori am memoria proastă, ori am memoria proastă.
11:51 dr. Cătălina Voinea: Da, poate o vizită la neurologie.
11:51 dr. Dan Cristian Paul: Am crezut că mă trimiți la psihiatru, știi?
11:51 dr. Cătălina Voinea: Da, și totuși. Avem recomandări și de medici psihiatri după atâtea episoade.
11:51 dr. Dan Cristian Paul: Îs convins, îs convins.
De ce a ales ortopedia? 12:33
12:33 dr. Cătălina Voinea: Și totuși, cum a ajuns ortopedia să fie pe radarul tău? Cum a ajuns ortopedia să fie?
12:38 dr. Dan Cristian Paul: Făceam foarte mult sport în timpul facultății și colegele îmi ziceau: „Tu ai fi un bun ortoped.” Credeam că mă jignesc. Vă zic un banc legat de partea asta. La un moment dat, un ortoped se duce cu trenul și stă în compartiment cu o domnișoară drăguță. Domnișoara drăguță, pentru că, dacă vrea ceva, nu cere niciodată, trebuie să te simți singur, ca orice domnișoară drăguță, asta face: se ridică și încearcă să deschidă geamul. Bineînțeles, nu poate să deschidă geamul de la compartiment, pentru că era extrem de cald. Se așază jos, îmbufnată, se uită către ortoped, care își vedea de treabă. Citea tratate de ortopedie.
13:11 dr. Dan Cristian Paul: Mai trece puțin, iară se ridică, iară trage de geam, nu poate să-l deschidă. La un moment dat, ortopedul, când o vede că se tot chinuie, se ridică el, se uită așa, cu desconsiderare, către ea și îi spune: „Domnișoară, degeaba ai aici, dacă n-ai aici.” După care, zbam, îi dă un cap la geam și îl face zob. Bun, asta e...
13:11 dr. Cătălina Voinea: Asta pare un fel de dad joke, efectiv.
13:45 dr. Dan Cristian Paul: Într-adevăr, așa vedeam eu ortopedia. De ce ți-am zis bancul ăsta? Așa vedeam eu ortopedia în momentul în care toată lumea îmi zicea că trebuie să faci ortopedie. Credeam că e o specialitate pe care n-o alegi, în care ajungi să fii. După care, venind cu pachetul ăsta sau cu bagajul ăsta din timpul facultății, de la colegi, în momentul în care am avut stagiul de ortopedie, am zis: „Hai să încerc.”
14:09 dr. Dan Cristian Paul: L-am întrebat pe profesorul de atunci, conferențiar, care ne preda la curs: „Nu pot să vin să fac practica de vară la ortopedie, să văd și eu cum arată, pentru că între timp, fac acum o divagație și pe urmă continui cu cum am ales, cum am ajuns la ortopedie, eu, din anul 2-3 de facultate, am început să mă duc prin diferite specialități.
14:28 dr. Dan Cristian Paul: Prima dată la neurochirurgie, să văd mediul, să văd oamenii, să văd oportunitățile pe care mi le oferă specialitatea respectivă, pentru că un vis al unui copil de 10 ani e pueril, sau așa e considerat. Și trebuie puțin analizată situația în prezent. Am ajuns la neurochirurgie, am văzut că, cu toate că specialitatea e frumoasă, e grea, îți oferă puțină viață personală, creșterea pe plan local, adică în Cluj-Napoca, era aproape imposibilă, aproape imposibil să rămâi să practici acea specialitate în Cluj-Napoca.
15:02 dr. Dan Cristian Paul: Și, în primul și în primul rând, era mult sacrificiu pentru rezultate probabile. După care m-am dus la chirurgie cardiovasculară. Am zis: „Ok, vin de la creier, de la o meserie nobilă, trebuie să cobor ușor. Nu pot să-mi șochez ego-ul așa, dintr-odată. Trebuie să-l păcălesc, să-l iau pe ocolite.” Exact. La chirurgie cardiovasculară, intervenții chirurgicale de 7, 8, 9, 10 ore, în care era liniște deplină, la fel. Simțeam că ADHD-ul meu n-o să suporte foarte, foarte bine acea specialitate. M-am dus la chirurgie generală, și chirurgia generală, pentru că e în burtă, nu e neapărat o chirurgie care miroase frumos și nu e neapărat curată.
15:50 dr. Dan Cristian Paul: Ginecologia: ce-i sacru să rămână sacru. Urologia: nu aș fi suportat să fac examene clinice de urologie pentru tot restul vieții mele, așa cum se fac examenele de urologie.
15:50 dr. Cătălina Voinea: Și cui se fac?
16:02 dr. Dan Cristian Paul: Mi se părea că nici eu, ca bărbat, nu m-aș duce la un bărbat urolog. Am așa o... Bun. După care m-am mai plimbat prin alte specialități, voiam neapărat ceva chirurgical, până când am ajuns în anul 4. Dezamăgit. Închisesem firma de construcții, construcțiile începeau să meargă bine, eu nu-mi găseam specialitatea, atunci nu eram așa de mulțumit. Probabil că atunci, dacă mă întreba cineva ce aș fi schimbat în viață, erau câteva lucruri.
16:27 dr. Dan Cristian Paul: Dar, pentru că lucrurile pe care le-aș fi schimbat atunci m-au adus la ceea ce sunt astăzi, mă bucur că nu le-am schimbat.
16:27 dr. Cătălina Voinea: Foarte bine.
16:27 dr. Dan Cristian Paul: Și în momentul respectiv m-am dus la ortopedie, am cerut să fiu primit în sala de operație, să fac practica acolo. Am intrat în sala de operație. Îmi place de mic să lucrez. Bricolajul e pasiunea mea de weekend: să mă joc cu lemnul, să meșteresc, să deschid telefoane, calculatoare, orice. De mic deschideam, uneori le și puneam la loc. Uneori. Da.
17:00 dr. Dan Cristian Paul: Și când le puneam la loc, mai rămâneau piese. Dar până la urmă reușeam să le fac să funcționeze. Eram pasionat de mic de lucrul ăsta. Am ajuns în ortopedie și am văzut una dintre primele operații, o proteză de genunchi. Era incredibil. Adică să vezi o masă plină cu instrumentar, pe care o folosești într-o singură intervenție chirurgicală, să vezi incizii mari, să vezi secțiuni pe os, să vezi că înlocuiești o articulație care nu mai funcționează cu o articulație de cyborg și că pacientul ăla, la patru zile după operație, deja poate să-și folosească articulația, să alerge, să meargă, să se plimbe, să... Am avut vederea de tunel.
17:37 dr. Dan Cristian Paul: Am mai avut-o o singură dată în viață și după aia m-am căsătorit. Deci tot la baza relațiilor de lungă durată a stat povestea asta și acum mi-e teamă când o văd.
17:37 dr. Cătălina Voinea: Doamne!
17:37 dr. Dan Cristian Paul: Soția mea trebuie să fie geloasă pe proteza de genunchi, da.
17:37 dr. Cătălina Voinea: Vai! Mi-a plăcut asta! Bun, bun! Ok.
18:02 dr. Dan Cristian Paul: Și după povestea cu proteza de genunchi, am stat acolo, în vara respectivă, toată vara. După vară eram în anul 4, între anul 4 și 5. Conferențiarul de atunci le zicea colegilor de la ambulator: „Viitorul nostru coleg rezident.” Am făcut licența pe ortopedie, m-am simțit foarte bine primit în specialitatea respectivă. Nu știam eu atunci că toată lumea vrea rezidenți care stau la lucru, de asta eram bine primit acolo. Mi-a mai trecut așa entuziasmul pe parcursul rezidențiatului,
18:33 dr. Dan Cristian Paul: pentru că ăsta e normal. Valurile de entuziasm sunt normale și le zic asta colegilor mai tineri. Eu mi-am tot... în perioadele astea de entuziasm și când se apropia să treacă entuziasmul... Dar nu știu cum se întâmplă că, de obicei, entuziasmul trece înainte să ai de sărit un zid. Adică entuziasmul legat de medicină îți trece când trebuie să dai rezidențiatul, rezidențiatul, pardon. Și atunci, înainte de rezidențiat, mi-am dezvoltat o filozofie. Zic: „Bă, ok, când vreau să renunț la ceva,
19:05 dr. Dan Cristian Paul: de astăzi, prima dată trec proba, dau examenul ăla, îl iau și, după ce am examenul de rezidențiat luat, renunț la medicină. După ce am examenul de specialitate luat, renunț la asta.” Și uite că, după ce le ai, nu mai renunți, că, de fapt, acea decizie interioară numită... te face să simți că nu ești făcut pentru asta când ai de cărat ceva în sus. Și de asta le spun colegilor că toți... Nu cred că există cineva
19:38 dr. Dan Cristian Paul: care practică meseria asta sau orice altceva, oricât de plăcut ar părea din exterior... Uneori dau exemple de meserii care par plăcute, în cercuri mai restrânse, în online, din exterior, și cu siguranță și acei indivizi sunt sătui de meseria lor și vor să facă altceva, ca, de exemplu, să facă medicină. De asta, să fie atenți la perioadele de final de entuziasm și să știe că după fiecare vale urmează iar o pantă de urcat,
20:07 dr. Dan Cristian Paul: și în vârful ei o să ai iar o priveliște frumoasă, care devine plictisitoare, bineînțeles, și o să cobori și o să urci iar. Și asta e, până la urmă, frumusețea vieții. Dacă am stat doar acolo, n-ar fi interesant.
20:07 dr. Cătălina Voinea: Asta e și ceva ce te-ai sfătuit? În primul an de rezidențiat e rău, astfel încât oamenii ar vrea să renunțe?
20:07 dr. Dan Cristian Paul: Nu. În primul an de rezidențiat, poate, uneori îți vine să renunți, cum ziceai mai devreme de un coleg.
20:33 dr. Dan Cristian Paul: Îți vine să renunți după o săptămână grea, alteori îți vine să renunți după un an greu, alteori se acumulează experiențe și vrei să trăiești, poate, off-grid. Îți dai seama că viața în societate nu-i bună, e plină de radiație, că, de fapt, noi ne consumăm timpul ca să ajungem într-o anumită poziție socială și poziția aia nu contează deloc, și atunci mai bine beneficiezi de timpul respectiv. Depinde ce filozofie ai la bază. Stoicismul te face așa, un pic, câteodată
21:00 dr. Dan Cristian Paul: să te gândești că eforturile astea sociale nu merită, și nu renunți neapărat din cauza unei anxietăți, ci renunți din alt motiv, și anume din dorința de a trăi propria viață așa cum vrei tu s-o trăiești.
21:00 dr. Cătălina Voinea: Foarte bun. Am impresia că din episodul ăsta o să plec cu foarte multe filozofii de viață importante, pe care pot să le dau și eu mai departe, căci e ceva ce credeam și eu, dar nu puteam să verbalizez. Deci e foarte nice.
21:00 dr. Dan Cristian Paul: Da, mai zic prietenii: când au ceva de spus și nu știi cum să spui, te sună pe tine, la Cristi. Da.
21:00 dr. Cătălina Voinea: Bun. Ce zic? Spune ce zic
Despre ortopedia pediatrică 21:47
21:46 dr. Cătălina Voinea: cei care ți-au fost ghizi în acest rezidențiat pe ortopedie, că ți-ai ales ortopedia pediatrică ulterior.
21:46 dr. Dan Cristian Paul: Nu știu ce să zic, nu știu dacă i-am întrebat neapărat, dacă am o părere a lor. Eu păstrez legătura cu mentorul meu din timpul rezidențiatului, de când eram încă student, cu domnul profesor Tomoaie, care a fost omul care m-a ajutat să fac primii pași în ortopedia de adulți. După care am o grămadă de alți...
22:18 dr. Dan Cristian Paul: Toți colegii de la clinica de ortopedie din Cluj, pentru că e un colectiv extraordinar de fain. De asta, adică, nu trebuia să spun asta, acum vine lumea la Cluj. Toți sunt mentori, într-un fel sau altul, fiecare e acolo și pune câte o cărămidă în dezvoltarea profesională și personală a celor care vin acolo. În rest, am avut interacțiuni cu oameni din toată Europa, pentru că un alt lucru pe care l-am făcut de când am început să am ocazia,
22:45 dr. Dan Cristian Paul: în rezidențiat, pentru că în facultate am stat mai mult local, nu am fost cu Erasmus-ul deloc. Și asta e, probabil, unul dintre... Uite, vezi, vreau să schimb ceva: vreau să mă duc cu Erasmus-ul. Dar nu aș schimba, că poate pe urmă nu mai vine înapoi în țară și nu-i bine. Nu vreau să schimb. Dar le recomand cât mai multe experiențe, să vadă cât mai mult ce se întâmplă și dincolo, ce se întâmplă și în țară.
23:11 dr. Dan Cristian Paul: Cei care vor să rămână în țară în continuare să vină cu lucruri bune de acolo, cei care vor să plece să ducă lucrurile proaste de aici, de la noi, acolo, ca să mai prindem și noi din urmă. Cam astea. Dar nu ești de acord cu mine?
23:11 dr. Cătălina Voinea: Ba da, oarecum.
23:11 dr. Dan Cristian Paul: Știi că asta e o filozofie. Să mai facem o pauză de la discuții filozofice. La un moment dat, un individ primește ca și cadou o excursie în iad.
23:39 dr. Dan Cristian Paul: Și acolo erau mai multe cazane. la Unul dintre cazane într-unul dintre cazane era foarte, foarte bine păzit. Vedea o grămadă de oameni care vor să iasă. Ghidul lui, stăpânul iadului, zice: „Uite, aici sunt americanii. Ei trebuie foarte bine păziți, pentru că ei colaborează și tot timpul găsesc metode inovative să scape.” Mai departe, tot așa, un cazan bine păzit. Face: „Aici sunt nemții. Într-adevăr, sunt mai puțini decât americanii, dar și ei colaborează, sunt ingineri extraordinari
24:09 dr. Dan Cristian Paul: și fac dispozitive și pleacă, așa că trebuie să-i păzim.” Văd în ultima parte, aici, un cazan. „Aici ce e, pentru vreo naționalitate nouă?” Un cazan la care era liniște, nepăzit de nimeni. „A, nu, nu, nu, aici sunt românii.” „Păi bun, bun, și niciun român din iad nu e plin?” „Dar cum unul scoate capul, ceilalți îl trag înapoi în jos.” Bun, ideea... Îmi plac bancurile dintr-un considerent: orice glumă are la bază un mic adevăr. Din păcate, nu toți, dar, din păcate, în România există și cultura asta. Bun.
Cum l-a transformat viața pe ortopedie? 24:46
24:45 dr. Cătălina Voinea: Zi-mi, că sunt curioasă: practic, cum crezi tu că te-ar fi transformat viața pe neurochirurgie, față de cum te-a transformat viața acum pe ortopedie?
24:45 dr. Dan Cristian Paul: Probabil că aveam bicepsul mai mic și creierul mai mare. E foarte greu să fac astfel de supoziții. Știi de ce? Pentru că n-am făcut niciodată exercițiul ăsta de imaginație, exact din motivul pe care ți-l ziceam la început. Fiind mulțumit cu viața ta, nu te duci noaptea, înainte de culcare, și te gândești:
25:16 dr. Dan Cristian Paul: „Oare cum ar fi dacă ar fi?” Și atunci nu m-am gândit niciodată. A fost o decizie conștientă, a fost o decizie pe care am luat-o pentru că am vrut și mă bucur să fiu ortoped în fiecare zi. Probabil că aș fi ortoped sau nu aș mai fi medic. În momentul în care aș renunța, probabil, vreodată, ipotetic vorbind, la medicină, nu aș renunța la specialitățile pe care le am pentru o altă specialitate.
25:16 dr. Cătălina Voinea: Ți se pare solicitantă? Mai solicitantă decât celelalte?
25:49 dr. Dan Cristian Paul: Acum, asta e foarte, foarte greu de spus, știi? Nu le-am testat pe celelalte.
25:49 dr. Cătălina Voinea: Păi ai chirurgie generală, neurochirurgie...
25:49 dr. Dan Cristian Paul: Am trecut pe acolo.
25:49 dr. Cătălina Voinea: A, am înțeles.
25:49 dr. Dan Cristian Paul: E ca și Instagramul, știi? Te uiți pe Instagram și compari cu ce ai acasă. Poți să compari doar cu imaginea a ce ai acasă, și atunci poți să fii indus în eroare. La fel e și în comparațiile respective. Le recomand celor care vor să-și aleagă o specialitate să meargă prin alte specialități, pentru că s-ar putea să-și dea seama
26:21 dr. Dan Cristian Paul: că specialitatea respectivă nu e făcută pentru ei, din două plimbări acolo. Sunt oameni care nu vor să facă gărzi și ajung în specialități cu gărzi și își dau seama: „Bă, stai, ăștia de pe ginecologie fac trei gărzi pe săptămână, eu n-o să vreau să fac asta.” Sau sunt oameni care au o repulsie la mirosurile urâte și atunci nu pot să meargă să facă chirurgie generală. Sau sunt oameni cărora ortopedia li se pare dură sau vor să poarte negru și atunci gipsul le pătează hainele și iar nu pot să aleagă specialitatea asta, dacă le strică vestimentația, știi?
Cum arată o zi pe secția de ortopedie pediatrică 26:58
26:58 dr. Cătălina Voinea: Ok. Ce se întâmplă zilnic pe o secție de ortopedie pediatrică?
27:07 dr. Cătălina Voinea: Sunt așa niște protocoale pe care trebuie să le urmezi sau e totul legea junglei acolo, nu știi niciodată la ce să te aștepți?
27:07 dr. Dan Cristian Paul: Nu, în medicină nu e niciodată legea junglei.
27:07 dr. Cătălina Voinea: Ok.
27:07 dr. Dan Cristian Paul: Chiar dacă hazardul face anumite protocoale, până la urmă ajung să fie protocoale. Și cei care stau de mai mult timp pe o secție... Probabil că la prima vedere, când ajunge cineva într-o secție nouă, poate să i se pară sau să aibă impresia că lucrurile merg
27:32 dr. Dan Cristian Paul: anapoda, dar, de fapt, lucrurile au un protocol, dar un protocol local. E principiul celor patru maimuțe, dacă vreți vorbim de el mai încolo. La fel, pe orice secție prin care am trecut există protocoale la care s-a ajuns, ori impuse de instituțiile mari, de spitalele din care fac parte secțiile, ori construite de oameni, de șefii secțiilor, ca să-i ajute în bunul mers al lucrurilor. Uite, majoritatea specialităților chirurgicale au un raport dimineața. Începe dimineața cu un raport.
28:05 dr. Dan Cristian Paul: La unele dintre ele, rezidenții trebuie să ajungă mai devreme, să pregătească foile, să ajungă la șapte, șapte jumate, să fie pacienții evaluați, să informeze medicul specialist ce urmează să se întâmple. La altele pot să ajungă după raport, de exemplu, nu sunt obligați să ajungă și medicii rezidenți la raport. Unele secții fac vizite dimineața cu toții, altele nu fac vizite, își face fiecare medic separat vizita cu rezidenții lui. Uite, sunt medici care, dacă au trei rezidenți,
28:33 dr. Dan Cristian Paul: vor ca toți rezidenții să fie la vizită. Eu, de exemplu, pentru că nu am trei rezidenți, nu vreau neapărat să fie toți rezidenții. Noi funcționăm ca o echipă, în sensul în care, dacă eu pot să fac ceva, nu o să vreau să fiu dublat sau, dacă rezidentul mare poate să facă ceva, nu o să vreau să-l dublez în permanență.
28:52 dr. Dan Cristian Paul: Lucrurile sunt câte bordeie, atâtea obiceie și în partea asta de specialități, dar, ca să fie așa o chestiune generală, dimineața începe activitatea ori la cafea cu colegii, ori la raport cu specialiștii, după care e o vizită cu pansamente, după care se intră în blocul operator. Dacă e un medic care operează mai mult, el merge direct la blocul operator, o parte din rezidenți rămân pe secție și ceilalți merg cu el la blocul operator. La ortopedie pediatrică, programul se termina
29:22 dr. Dan Cristian Paul: la 3 la blocul operator. La ortopedia de adulți, fiind spital de urgență, uneori trebuie, că, dacă e o urgență cu care intri în sală, nu zici: „Ok, venim mâine dimineață la 8 să terminăm.” Închidem, punem placa, plecăm acasă. La ortopedia pediatrică erau foarte multe unde am făcut eu rezidențiatul, erau cronici și atunci puteau fi programate intervențiile.
Ortopedie adulți vs copii 29:48
29:48 dr. Cătălina Voinea: Ok. Și, ca și raport între ortopedia de adulți și cea de copii, ai observat vreo pondere între operații, care se fac mai multe la adulți și mai multe operații la copii?
29:48 dr. Dan Cristian Paul: La ortopedie, iar îți spun, e irelevant, pentru că eu lucrez așa: există spitale de adulți de acuți, adică de urgențe, care fac mai mult traumă, cum e spitalul în care am eu locul de muncă, căsuța de fiecare zi, și spitale de adulți
30:21 dr. Dan Cristian Paul: de cronici, care fac mai mult ortopedie, artroplastii, artroscopii și așa mai departe. Bineînțeles că și unii, și alții pot să mai facă, unii câte o traumă și ceilalți câte ceva cronic. La noi se face și cronic destul de mult. Sunt medicii mai în vârstă, care fac foarte multă artroplastie și artroscopii, medicii tineri fac foarte multă traumă, ceea ce înseamnă... Bun, asta ți-am dat exemplu la adulți. La copii, la fel, există spitale de cronici
30:48 dr. Dan Cristian Paul: și spitale de acuți, de urgențe. Eu lucrez ca adult într-un spital de acuți, și ca și la copii am făcut, într-adevăr, un modul de câteva luni, de două luni parcă, într-un spital, pentru că era în completare la ceea ce făcusem în rezidențiatul de adulți, în spital de urgență. Restul l-am făcut în spital de cronici și atunci patologiile sunt
Diferențe spital acuți vs cronici 31:13
31:12 dr. Dan Cristian Paul: total diferite.
31:12 dr. Cătălina Voinea: Cred că ar fi de ajutor să le spui oamenilor care ne ascultă care este diferența dintre un spital de acuți și un spital de cronici, ca să înțeleagă exact la ce patologii te referi atunci când zici cronici și acuți.
31:12 dr. Dan Cristian Paul: În ortopedie, tot ce înseamnă oameni care nu-s bolnavi, dar care îs neastâmpărați, ăștia sunt acuți. Ăia care îți arată ei cum se face și nu reușesc, ăia care conduc un pic băuți, ăia care se duc
31:49 dr. Dan Cristian Paul: la schi după ce au fost un an de zile la birou, ăia care merg la fotbal în weekend și uită că berea se bea după, nu înainte, și așa mai departe. Cei care încep să facă agricultură, c-au auzit... Ei îs IT-iști în timpul săptămânii și în weekend îs agricultori și ei cred că au mai multe vieți și utilajele agricole sunt PlayStation. Cam ăștia îs pacienții. Sau doamnele și domnișoarele care vor să facă curat de sărbători, dar subconștientul lor
32:17 dr. Dan Cristian Paul: nu vrea, pentru că în prima zi când s-au urcat pe scaun cad și primesc concediu medical după.
32:17 dr. Cătălina Voinea: Frumos, frumos.
32:17 dr. Dan Cristian Paul: Asta înseamnă acut. La copii, la fel: neastâmpărații din parcurile de joacă ajung în urgență, își rup o mână, își rup un picior, au diferite contuzii, entorse, luxații. Când vine vorba de cronici, înseamnă bolile degenerative, adică unii îs neatenți cu viața lor la un moment dat, alții îs neatenți cu viața lor în fiecare zi,
32:46 dr. Dan Cristian Paul: consumă mai mult zahăr decât ar trebui, fac mai puțină mișcare decât trebuie, au mai multe kilograme decât e recomandat și ajung în timp ca articulațiile lor să își dea demisia și să sufere. Și atunci, cele mai multe probleme la adulți sunt artrozele, degenerarea articulațiilor. În schimb, la copii apar, într-adevăr, ei sunt mai nevinovați aici, unele patologii genetice și diformități care trebuie corectate prin intervenții chirurgicale.
Despre tratarea rupturii de ligamente 33:17
33:17 dr. Cătălina Voinea: E o întrebare pe care și în podcasturile trecute am adresat-o invitaților, și anume dacă ruptura de ligamente are și o altă opțiune terapeutică, care să îi permită pacientului să-și reia activitățile, în afară de operație.
33:17 dr. Dan Cristian Paul: Cum ai pus tu întrebarea, e ca și cum ai întrebat pe cineva: căsătoria e rea sau bună? Depinde cu cine, depinde cum. Așa e și ruptura de ligamente. De exemplu, la ligamente te referi la ligamentele încrucișate, cel mai probabil, la genunchi, pentru că-s foarte la modă.
33:56 dr. Dan Cristian Paul: Da, poate fi tratată și altfel. Ligamentul are și un rol de stabilizare a articulației, dar, în primul și în primul rând, are un rol de propriocepție, adică să-ți zică ție: „Bă, ho cu flexia, dă-i un pic de extensie” sau „Ho cu extensia, dă un pic de flexie”. În momentul în care musculatura nu e suficient de antrenată, șansa să dezvolți o... sau duci la limită capacitatea musculară, șansa să faci o entorsă cu ruptură de ligament
34:22 dr. Dan Cristian Paul: e mai mare, pentru că degeaba dă semnalul ligamentul că mușchiul zice: „Mai ține și tu de articulație”, ligamentul nu poate. Atunci, ca să-ți răspund la întrebare, rupturile de ligamente pot să aducă uneori instabilități articulare, dacă e și asociată cu o leziune de menisc. Instabilitatea articulară înseamnă că crește șansa de leziune a cartilajului de la nivelul condililor femurali sau platoului tibial. Și atunci, da, în situațiile în care ai o instabilitate, în situațiile în care ai și durere, se recomandă
34:54 dr. Dan Cristian Paul: intervenție pentru menisc, suturare sau meniscectomie, și, când ai leziune de ligamente, trebuie refăcute și ligamentele, că altfel nu rezolvi cauza.
34:54 dr. Cătălina Voinea: Dar prin repaus, efectiv, câteva luni nu se vindecă?
34:54 dr. Dan Cristian Paul: Nu se suturează, n-au cum să se sutureze. Imaginează-ți că ligamentele stau în articulație așa, în lichid, încrucișate, îs undeva inserate, ele se prind unul de celălalt. De-aia ai probleme cu ligamentele? Asta e o întrebare personală. Ai pe cineva în familie cu ligamentele? Poate... m-ai primit
35:28 dr. Dan Cristian Paul: M-ai chemat aici la podcast ca să rezolvăm o consultație.
35:28 dr. Cătălina Voinea: Exact.
35:28 dr. Dan Cristian Paul: În sfârșit îți văd motivația, știi?
35:28 dr. Cătălina Voinea: că nu vedea motivația Caut omul care să zică: „Da, mă, uite, poți să stai la pat trei luni și nu se întâmplă nimic”, adică nu trebuie să te duci să te operezi.
35:28 dr. Dan Cristian Paul: Dacă de asta ți-e frică, nu e neapărat la pat, mai degrabă să facă mișcare și să întărească partea musculară, pentru că o parte din funcția ligamentului poate fi preluată
35:54 dr. Dan Cristian Paul: de musculatură. Și atunci, dacă musculatura are un tonus foarte, foarte bun, pacientul respectiv nu are leziune de menisc, cum am zis, și nu are simptomatologie, poate să nu să temporizeze. În primul și în primul rând, temporizează intervenția chirurgicală, nu și-o scoate de tot din minte. Începe, face kineto, își întărește musculatura, vede dacă preia, își reia activitatea progresiv, nu după trei săptămâni de mers la sală merge direct la schi. Și dacă vede că simptomatologia nu mai reapare,
36:23 dr. Dan Cristian Paul: poate eventual să refacă un RMN, să vadă care e gradul de inflamație din articulație, și există șansa să nu mai facă niciodată ligamentoplastia, dacă nu are simptomatologie.
36:23 dr. Cătălina Voinea: Și nici peste ani, să zicem, pe la vreo 40 de ani, așa, hop, se mai întâmplă ceva?
36:23 dr. Dan Cristian Paul: Depinde ce se întâmplă la 40 de ani. Dacă te lovește trenul, atunci e altă intervenție. Am înțeles ce se întâmplă, la ce te referi, adică odată cu înaintarea în vârstă să nu fie, într-adevăr,
36:53 dr. Dan Cristian Paul: nevoie de o operație, indiferent de câtă mișcare, cât sport a făcut. Se poate să nu fie nevoie de intervenție chirurgicală odată cu înaintarea în vârstă, repet, dacă articulația nu-i instabilă. Dacă articulația e instabilă, înseamnă că, în loc să avem mișcări normale în articulație, cu lezare minimă a cartilajului, avem microlovituri la nivelul cartilajului și atunci degradarea cartilajului e mult mai rapidă.
36:53 dr. Cătălina Voinea: Am înțeles, super. Sunt anumite...
Cum l-a ajutat informația din facultate 37:28
37:25 dr. Cătălina Voinea: Nu știu cum să le zic, că nu sunt filozofii, din câte ai zis, și poate, dacă sunt filozofii, eu mă refer la altceva. Să zicem că în timpul facultății ai luat ceva din fiecare materie în parte, care te-a ajutat să devii un bun ortoped acum?
37:25 dr. Dan Cristian Paul: Cu siguranță am luat ceva, dar dacă mă întrebi și mă pui să-ți fac o listă cu ce-am luat, e foarte, foarte greu să spun. Pot să spun că de la farmacologie
37:54 dr. Dan Cristian Paul: n-am luat prea multe, de-aia ortopedia. Știi care e diferența între un ortoped și un tâmplar? E șansa foarte mare ca un tâmplar să folosească mai multe clase de medicamente de-a lungul vieții decât un ortoped.
37:54 dr. Cătălina Voinea: Nu înțeleg.
37:54 dr. Dan Cristian Paul: Păi noi, ca ortopezi, rezolvăm lucrurile fizic, semănăm cu tâmplarii aici. Ca medicație, într-adevăr, avem medicația pe care o dăm, antitrombotică, pentru durere și antibiotice, ceea ce înseamnă câteva clase de medicamente. Dar dacă e un tâmplar nefericit,
38:28 dr. Dan Cristian Paul: care are multe probleme de sănătate, există șansa să folosească mai multe clase de medicamente de-a lungul vieții.
38:28 dr. Cătălina Voinea: Ăsta e un alt dad joke?
38:28 dr. Dan Cristian Paul: Nu, la ăsta se râde de obicei, dar cred că numai în Ardeal.
38:28 dr. Cătălina Voinea: Da, deci nu numai la Cluj, efectiv. Nu, poate după podcast mi-l explici și mie.
38:28 dr. Dan Cristian Paul: Cel mai groază mi se explic la pacienți care nu vor să înțeleagă și bancurile pe care le zic. Nu mi se întâmplă des. Da, asta e.
38:59 dr. Dan Cristian Paul: Se întâmplă. Asta e, oameni și oameni.
38:59 dr. Cătălina Voinea: Exact. Revenind la podcastul nostru, avem și niște întrebări care sunt mai dificile, nu știu. Cel puțin atunci când le primim, am așa o dorință arzătoare să le zic: „Mă, dar tu îți iei specialitatea asta pentru că te interesează câți bani iei la sfârșit?” Adică, oarecum, și podcasturile sunt făcute astfel încât să vezi dacă e ceva ce vrei să faci cu pasiune și că banii nu ar trebui să conteze.
Cat de bine se câștigă pe ortopedie? 39:30
39:29 dr. Dan Cristian Paul: Dacă ți se par penibile, nu-i problemă, poți să treci direct la întrebări, știi?
39:29 dr. Cătălina Voinea: Bun, zi-ne: cât de bine se câștigă în calitate de medic ortoped?
39:29 dr. Dan Cristian Paul: Nu știu cât câștigă ceilalți în calitate de medic ortoped, dar e așa: paleta de câștiguri începe de la câștigurile pe care le ai ca medic specialist în sistemul de stat, după care poți să lucrezi într-un ambulator cu casă de asigurări, să-ți mai adaugi alte câștiguri, și în privat sky is the limit.
39:57 dr. Dan Cristian Paul: Ortopedia, probabil, una dintre specialitățile care au cel mai bun potențial de câștig în privat și o specialitate care trebuie să meargă și atunci când e criză, pentru că ne reparăm fața și alte părți ale corpului când avem un excedent financiar, genunchii îi reparăm ca să putem să continuăm să trăim.
39:57 dr. Cătălina Voinea: Înțeleg. Și în asta vorbești de privat. Ai zis că se câștigă bine, dar mai bine decât s-ar câștiga dacă ai
40:36 dr. Cătălina Voinea: lucra în spital? Pentru că oamenii caută stabilitate și la privat, practic, trebuie să-ți faci un renume ca să ai pacienți, nu poți să te aștepți să cadă din cer.
40:36 dr. Dan Cristian Paul: Eu acum ți-am răspuns la întrebare. Într-adevăr, acolo unde câștigurile sunt foarte mari nu înseamnă că drumurile sunt ușoare. La spitalele de stat, sunt spitale orășenești care nu au încă ortopezi și pot să meargă să ocupe un loc, să stea liniștiți, pe un venit rezonabil, care crește odată
41:05 dr. Dan Cristian Paul: cu luarea primariatului, și în funcție de câte gărzi fac mai crește venitul, dar e similar cu celelalte specialități. Adică e un spor de 15% de sală, din câte știu eu, nu știu dacă au toate spitalele asta. În rest, e similar cu celelalte specialități, nu e o mare diferență.
41:05 dr. Cătălina Voinea: Nu te faci ortoped într-un spital de stat ca să câștigi mai bine decât chirurgul generalist.
41:05 dr. Dan Cristian Paul: Nu, în principiu e cam același lucru. Dar în privat, într-adevăr, eu văd o diferență.
41:35 dr. Dan Cristian Paul: Și, bineînțeles, privatul poate fi ca țintă după 35-40 de ani. Atunci pot să înceapă lucrurile, după ce tu știi ce faci, după ce ți-ai trecut curba de învățare. Nu ai luat rezidențiatul și a doua zi te duci în privat.
Angajare în străinătate 41:52
41:51 dr. Cătălina Voinea: Și dacă nu sunt mulțumiți nici după ce termină rezidențiatul și văd că n-au loc nici la stat, și la privat încă nu e ceea ce vor ei, și fac ortopedia pediatrică, dacă pleacă în străinătate, e recunoscută?
41:51 dr. Dan Cristian Paul: Din câte știu eu, nu e recunoscută în toate țările. Chiar acum îmi zicea o colegă care a terminat ortopedia pediatrică, avea doar ortopedie pediatrică, că vrea să facă ortopedie de adulți. De exemplu, în Franța, ortopedul de adulți operează și copii
42:18 dr. Dan Cristian Paul: și nu e o specialitate diferită, nu există ortopedie pediatrică. Ortopedia pediatrică e un avantaj în România, pentru că îs puțini ortopezi pediatri. Îs controalele pe care părinții trebuie să le facă cu copiii, la șase săptămâni, la șase luni, sunt tot felul... de Mămicile sunt foarte atente la modul în care merg copiii și atunci vin să le spui că n-au nimic. Mie îmi place extraordinar de mult specialitatea asta, pentru că e singura specialitate în care îți vine cineva în cabinet,
42:45 dr. Dan Cristian Paul: îi spui că n-are nimic și pleacă fericit. Nici măcar nu zice: „Stai un pic, dar eu am venit aici, am plătit să-mi zici că n-am nimic?” Nu, gata, e ok, s-a terminat, ești cel mai bun ortoped pediatru.
42:45 dr. Cătălina Voinea: Foarte bine. Adică ce alte specialități pot să mai spună lucrul ăsta?
42:45 dr. Dan Cristian Paul: Asta zic, știi? Deci eu, când vreau să mă relaxez, să nu-mi chinui memoria, încep să văd câțiva copii care au probleme sau mamele cred că au probleme.
42:45 dr. Cătălina Voinea: Bine, e bine să ai și calități de trainer și de psihoterapeut ca ortoped pediatru.
Minusuri în ortopedia pediatrică 43:18
43:17 dr. Cătălina Voinea: Dar ceva negativ? Minusuri? Ai întâlnit provocări?
43:17 dr. Dan Cristian Paul: Da, într-adevăr, minusuri sunt, pentru că în ortopedia de adulți suntem oameni. Și tot Florian zicea că diferența între un chirurg bun și un chirurg foarte bun e dimensiunea cimitirului din spatele lui, metaforic vorbind, nu e un cimitir pe bune. Dar cel care învață să pună gresie ciobește o placă de gresie, cel care învață să opereze poate că face incizia cu un centimetru mai mult sau mai puțin sau poate că
43:56 dr. Dan Cristian Paul: nu ține cont de anumite lucruri. Cu siguranță sunt greșeli, și cel mai mare stres în ortopedia pediatrică e o posibilă greșeală. Pentru că, în momentul în care știi că natura l-a adus pe un individ în starea lui, poți să dormi liniștit. În momentul în care știi că capacitățile tale limitate ca om i-au făcut rău unui individ la început de drum, nu cred că poți să dormi foarte liniștit. Și cred că asta e cea mai mare provocare
44:24 dr. Dan Cristian Paul: pentru un ortoped pediatru, pentru că ei sunt puri, copiii nu au nicio vină, nu au hotărât ei, de cele mai multe ori, să li se întâmple ceva. Uneori hotărăște genetica, alteori hotărăsc părinții, prin faptul că conduc mașinile prea tare, și el nu hotărăște. Și atunci tu, ca ortoped pediatru, mai mult decât ca ortoped de adult sau ca orice alt medic, ai datoria să nu greșești, ceea ce... A greși e omenește, a nu greși nu prea ține de sectorul uman, știi? Și asta, din punctul meu de vedere, e cel mai mare stres.
Pentru cine nu e potrivită ortopedia pediatrică? 45:03
45:02 dr. Cătălina Voinea: Pentru cine crezi că nu e potrivită deloc această specialitate?
45:09 dr. Dan Cristian Paul: Pentru cineva care e ignorant, pentru cineva care vrea să facă specialitatea asta pentru bani, mai bine să n-o facă. În rest, dacă sunt, într-adevăr, oameni care iubesc medicina și care vor să ajute, să nu se teamă de faptul că probabil n-o să dea răspunsul complet sau n-o să știe totul perfect de la primul consult. Dar, dacă intenția e bună, cu siguranță rezultatul final e întotdeauna bun, pentru că ai universul de partea ta. E o lege nescrisă, care circulă de mii, milioane de ani: dacă intențiile sunt bune, universul conspiră să faci acel bine pe care l-ai pornit. Dacă pornești egoist, ceva încearcă să te dea la o parte din zona aia.
Ortopedie pediatrică în colaborare cu celelalte specialități 45:53
45:52 dr. Cătălina Voinea: Ar fi anumite lucruri pe care ai vrea să le știe colegii tăi de pe alte specialități, legat de ortopedia pediatrică sau ortopedia în general, cea pentru adulți?
45:52 dr. Dan Cristian Paul: Colegii de pe alte specialități... Nu știu dacă aș vrea neapărat ceva ce să știe colegii de pe alte specialități. Cred că aș vrea să existe o comunicare mai bună între specialități. Eu am avut o tentativă în timpul rezidențiatului: am înființat OTM-ul, Organizația Tinerilor Medici, care încă mai e o asociație activă,
46:22 dr. Dan Cristian Paul: mai facem anumite activități. Scopul primordial al acestei asociații era să strângă laolaltă și să îi împrietenească pe medici din diferite specialități. Pe unii i-a împrietenit foarte tare: și eu m-am căsătorit, și alți colegi s-au căsătorit așa. Ideea era să facem networking, pentru că era la un moment dat, înainte ca o parte din colegii cu care am început asociații au plecat în străinătate, au plecat în alte județe... Dar chiar când era foarte, foarte activă, aveam un grup
46:55 dr. Dan Cristian Paul: pe care ne sfătuiam, pe care puneam întrebări, și începusem să avem un limbaj comun, pentru că asociația nu era doar pentru medici, era pentru tot personalul din sistemul medical: nutriționiști, farmaciști, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți, toți își aveau acolo locul și ne întâlneam și schimbam... Am dezvoltat oarecum un limbaj comun. Asta cred că ar trebui să facă: să creeze grupuri de oameni, cu prietenii pe care le au și pe care să le păstreze
47:25 dr. Dan Cristian Paul: de-a lungul timpului. Pentru că, în momentul în care îți vine cineva cu o durere de umăr și habar n-ai ce îi poate fi, poate să fie o luxație, poate să fie o artrită, poate să fie pur și simplu un impingement, poate să fie orice, în momentul în care ai pus, pe un grup în care ai și un reumatolog, și un ortoped, câteva întrebări, puse te ajută în procesul educațional. Adică grupurile astea pot să dea o nuanță de gamification
47:51 dr. Dan Cristian Paul: procesului educațional din rezidențiat. Nu te mai chinui tu să cauți pe UpToDate sau pe Google sau să-l întrebi pe GPT ce să faci, ci lucrezi prin intermediul unui networking pluridisciplinar. Asta cred, ăsta e sfatul meu, la care am început să lucrez, sau proiectul la care am început să lucrez acum 10 ani.
47:51 dr. Cătălina Voinea: Și cum funcționează?
48:14 dr. Dan Cristian Paul: Adică era... Acum nu funcționează, pentru că pandemia a venit în cel mai prost moment, era schimbarea de generații. Înainte de pandemie era schimbarea de generații. Noi aveam medical team la Untold. Imaginează-ți că mergeam 100 de oameni cu echipa medicală la Untold, care ne cunoșteam acolo, făceam servicii medicale. Era doar un serviciu pe care ni-l făcea Antolt nu știu dacă neapărat și noi lor. Deserveam partea de urgențe mici, dacă cineva avea chef să vorbească
48:42 dr. Dan Cristian Paul: sau băuse prea mult sau nu știu ce, venea la corturile noastre, mai dădeam în plasturi, era ca San Bernarzii, cu borsetele la gât. Un alt proiect, care se numea atunci 3 Zile de Sănătate, era cel mai mare proiect al asociației, care, de fapt, era un team building pentru toate specialitățile astea. Și făceam un circuit pluridisciplinar, simulam în cadrul festivalului sau evenimentului un circuit pluridisciplinar, în care erau introduse toate disciplinele, se făcea un triaj și oamenii puteau să vină
49:10 dr. Dan Cristian Paul: să vadă cam ce face kinetoterapeutul, ce face farmacistul clinician, ce face fiecare specialitate. Și era fain pentru copii, pentru tineri, pentru partea educațională, dar rolul principal al evenimentului... Cel mai mult am avut 350 de voluntari.
49:10 dr. Cătălina Voinea: Wow!
49:10 dr. Dan Cristian Paul: În cadrul evenimentului din Cluj, majoritatea din toate specialitățile. Rolul evenimentului era să aducă oamenii laolaltă, să se cunoască. Făceam după-masa, după evenimente, petreceri la locație, adică stăteam în jurul unui pahar de vin și povesteam și ne cunoșteam.
49:43 dr. Dan Cristian Paul: Și s-au legat prietenii în toată povestea asta. Cam asta era proiectul de bază. Acum mă tot gândesc să-l reaprind și să-l pot lăsa mai departe, că încă mai am chef, încă mai am potențial, încă mai am timp. Dar la un moment dat o să vină momentul ăla în care o să zic: „Bă, eu sunt prea bătrân pentru asta”, numai știi?
50:06 dr. Cătălina Voinea: Foarte tare. Adică, știi cum e aia cu „mamă, ce oameni mișto sunt la Cluj”? Așa, așa mi se pare inițiativa asta, de care n-am auzit până acum, ceea ce mi se pare absurd. Da.
50:06 dr. Dan Cristian Paul: Ești rezident?
50:06 dr. Cătălina Voinea: Da.
50:06 dr. Dan Cristian Paul: În ce an?
50:24 dr. Cătălina Voinea: Ar trebui 5, dar sunt 3.
50:24 dr. Dan Cristian Paul: Ok. Deci chiar aproape când ai început tu rezidențiatul, cam atunci s-a stins flacăra grupului, în 2020, la pandemie.
50:24 dr. Cătălina Voinea: Da, da, da, începutul pandemiei.
50:24 dr. Dan Cristian Paul: Acum, evenimentul pe care îl facem se numește Health Fest, pornind de la partea de 3 zile, și anul ăsta am eu așa o ultimă ambiție, să mai încercăm o dată partea de team building și de workshop pentru personalul medical, din prietenială știi?
50:56 dr. Cătălina Voinea: Uite, așa mi se pare că poți să găsești și un echilibru între ce înseamnă meseria ta de medic, pe oricare din specialități, și viața personală, sau să găsești și altceva, să legi prietenii, să mergi la un pahar de vin, cum ai zis și tu.
50:56 dr. Dan Cristian Paul: Și era extrem de fain, că aveam întâlniri, la un moment dat, cred că săptămânal, cel mai puțin la două săptămâni. Și, dacă erai rezident la Cluj și nu știai ce să faci,
51:21 dr. Dan Cristian Paul: veneai la întâlnirile OTM. Nu era niciun fel de taxă. Eu mă zbăteam din răsputeri să găsesc câte o firmă de farma care să ne facă rost de un vin, de o pizza, de ceva, să ne putem întâlni noi. Între timp am dezvoltat tot felul de colaborări, și cu Primăria Cluj, care a fost super deschisă la toată povestea asta, și am avut acces la toate spațiile lor gratuit. Adică, dacă există intenția, acum rezidenții din Cluj vor putea avea
51:45 dr. Dan Cristian Paul: acces la lucruri la care am lucrat eu un număr de ani, să câștig accesul gratuit. Există un centru pentru tineret în care se pot face întâlnirile. Și, ți-am zis, nu era penibil să te duci singur, că așa, când te duci în oraș, ce să faci când ești singur în Cluj? Nimic. Erau rezidenți, tineri specialiști, s-au construit familii, că ăsta a fost marele păcat: familia a distrus OTM-ul.
51:45 dr. Cătălina Voinea: S-a schimbat generația, cum ai zis și tu.
52:15 dr. Dan Cristian Paul: S-a schimbat generația, pentru că eram un nucleu care am ajuns specialiști, o mare parte au plecat, a venit pandemia, evenimentele nu au mai avut aceeași putere și lumea îi efort. Adică e un efort ca să faci lucrurile astea. Dar, ca recomandare, nu trebuie neapărat să vină să facă, pot să refacă jucăria asta în orice parte a țării. Adică să nu creeze asociații și sindicate de rezidenți, nu o să obțină absolut nimic. Am încercat
52:43 dr. Dan Cristian Paul: eu o grămadă de lucruri, am scris scrisori, am încercat să obțin lucruri. Până la urmă, când am luat-o pe partea diplomatică, și „bă, nu cerem nimic, ne dați ce puteți”, am făcut parteneriate cu Universitatea de Medicină, cu Colegiul Medicilor, am acreditat OTM-ul ca să fie furnizor de educație medicală continuă și puteam să facem cursurile noastre cu EMC la prețuri rezonabile. Și anul ăsta avem, de exemplu, un curs. Mai sunt umbre ale OTM-ului încă active, deci nu-i chiar stinsă povestea. Dar le recomand colegilor care au dorința să se implice, dacă-s din Cluj sau din altă parte, să-mi scrie și poate retrezim împreună flacăra.
Planurile de viitor ale dr. Dan Cristian Paul 53:28
53:24 dr. Cătălina Voinea: Vreau să ne zici ce planuri are medicul Dan Cristian în lumea ortopediei în viitor.
53:24 dr. Dan Cristian Paul: M-am oprit să-mi mai fac planuri, neapărat. Vreau să fiu bun astăzi, ca să pot să fiu mai bun mâine. Cam ăsta e singurul meu plan: să mă duc să-mi fac bucățica mea de treabă pe care o am de făcut la lucru, să încerc să tratez fiecare pacient ca și cum ar fi primul și ultimul meu pacient, nu ca și cum ar fi
Mantrele dr. Dan Cristian Paul 54:00
53:59 dr. Dan Cristian Paul: un număr într-o listă. Și am câteva mantre, pe care două nu-s ale mele, îs luate de la un profesor din Germania, când am fost la un fellowship, în urmă cu ceva ani. L-am prins pe profesorul din Germania, încântat de cum operează. La un moment dat, era el în cabinet și citea din cărți înainte de operație, și când mei am râs, să-ți dai seama, eram în ușă: „Dacă și acum, la vârsta asta, trebuie să mai citești...” Da, zic: „Bă,
54:24 dr. Dan Cristian Paul: eu vin să învăț de la tine, și tu...” Și omul mi-a văzut grimasa, n-a zis nimic atunci. Aproape în fiecare seară, profesorul, profesor, șef de secție, unul dintre cei mai renumiți traumatologi din Europa, probabil, la momentul respectiv, mă scotea la bere, să stăm de povești. Și zice... Nu mi-a zis atunci nimic. Am operat toată ziua, am făcut vreo 10 operații cu el. Opera coloană, proteze, avea o viteză extraordinară
54:49 dr. Dan Cristian Paul: și niște rezultate incredibile, și venea cu niște teorii până mă înșoca Calcula, de exemplu, gradul de rotație al fracturilor cu sinus, cosinus, în funcție de diferențele de lungime a diafizei. A încercat să-mi explice, dar m-a pierdut la... Wow! Eram șocat. Așa eram și eu, exact, știi? Și, exact, omul mă scoate în seara aia, povestim și îmi zice: „Uite, am văzut că te-ai uitat atunci așa la mine, dar am zis că e o discuție importantă și n-am deschis-o atunci. De ce te-ai uitat așa?” Eu, îți dai seama, voiam să mă fustăcesc „Nu, nu m-am uitat.” „Nu, mă, eram bă bune de ce te uitai așa? De ce ai fost șocat?”
55:28 dr. Dan Cristian Paul: „Vă zic sincer, să fiu... V-am văzut că sunteți aproape de pensionare și încă citiți. Am fost... Nu știți operația aia? Și era o operație de care și eu aveam habar, era ceva simplu. De ce o citiți?”
55:39 dr. Dan Cristian Paul: Face: „Pentru că am două mantre după care mi-am condus toată existența și de-aia am ajuns unde îs.” Face: „Prima dintre ele e: nu știi niciodată chirurgie. Urmând mantra asta, de fiecare dată înainte de o intervenție chirurgicală citesc ceva. Sunt operații la care am citit protocolul sau anatomia locală de mii de ori, doar pentru că am regula asta. Când găsesc un articol nou, îmi scot un articol nou și îl citesc. Când găsesc o informație nouă,
56:05 dr. Dan Cristian Paul: chiar dacă e în contradicție cu ceea ce cred eu, o iau și o citesc, pentru că pe restul le-am citit deja. Și a doua mantră a mea”, zice el, „nu există intervenție chirurgicală ușoară.” Face: „Trebuie să intri cu același respect și aceeași umilință la o scoatere de broșă și la o intervenție de proteză tumorală, pentru că nu știi niciodată care o să meargă bine și care o să meargă prost.” Și la astea două ale profului
56:30 dr. Dan Cristian Paul: am mai adăugat eu încă una a mea, care sună în felul următor: să tratezi fiecare pacient ca și cum, indiferent dacă zilele pe care le trăiește cu tine sunt ultimele lui zile, să-l tratezi cu respect. Pentru că de multe ori luăm pacientul și nu-l tratăm cu respect și cu atenție, pentru că considerăm că mai are de trei tău zi, că-i bătrân, că-i dement, că-i anxios și așa mai departe.
56:30 dr. Cătălina Voinea: Cam astea-s lucrurile pe care vreau să-l tradicați urma să întreb și ce sfat important ai putea să dai, sau poate cel mai important sfat pe care ai putea să-l dai unui absolvent de medicină, dar mi se pare că deja... Mai important decât cele trei
Cel mai important sfat pentru orice viitor medic 57:23
57:22 dr. Dan Cristian Paul: Este, este unul și mai important decât cele trei.
57:22 dr. Cătălina Voinea: Să auzim.
57:22 dr. Dan Cristian Paul: Să-și păstreze integritatea, pentru că e singurul lucru care nu poate fi reparat. Odată stricată, integritatea e ca și absolutul și adevărul, n-ai două șanse. Ceva ce nu mai e integru nu mai e integru.
57:22 dr. Cătălina Voinea: Frumos.
Idei de final 57:48
57:46 dr. Cătălina Voinea: Frumos. Aș mai inventa niște întrebări, sau habar n-am, ceva, ca să se mai continue podcastul ăsta, căci le-am epuizat, am trecut prin toate. Și cred că toți cei care urmează să asculte acest podcast vor fi profund impresionați de toate filozofiile pe care le-ai expus astăzi și de experiența ta, și sunt convinsă că o să fie oameni mai buni după ce te ascultă.
57:46 dr. Dan Cristian Paul: Eu sper să fie de folos și sper că, din experiența mea...
58:22 dr. Dan Cristian Paul: Experiența mea: la mine funcționează filozofiile și lucrurile pe care le-am spus. Sper să funcționeze o mică parte și la ei și sper ca, înainte de a fi doctori, cei care și-au ales meseria asta să fie oameni. Pentru că, repet, nu e o meserie la care trebuie să ne gândim pentru bani. Contează foarte mult și banii, aș fi total greșit înțeles dacă ce pe mine nu mă interesează banii. Mă interesează banii la fel de mult ca pe oricare altul,
58:48 dr. Dan Cristian Paul: dar încerc de fiecare dată să-mi stăpânesc dorința efemeră pentru lucruri mai profunde, la fel cum încerc să-mi stăpânesc foamea când știu că e trecut de ora 10. E un lucru dificil, dar trebuie să fim oameni și să fim, în primul rând, conștienți de faptul că, până la urmă, trecerea asta e scurtă. Și Pascal a zis de un pariu: dacă există totuși dincolo de bariera asta ceva și ne comportăm ca și cum ar exista, n-avem nimic de pierdut,
59:21 dr. Dan Cristian Paul: dar, dacă există și ne comportăm ca și cum n-ar exista, avem de pierdut totul.
59:21 dr. Cătălina Voinea: Corect. Așa că putem să încheiem și într-un mod mai vesel podcastul. Dar zic iar un banc din ăla de la Cluj și să-l explic la care olteanca din mine nu râde?
59:21 dr. Dan Cristian Paul: Nu, dar facem OTM-ul, mai zicem bancuri de la Cluj, te obișnuiești, știi?
59:45 dr. Cătălina Voinea: Cred că da.
59:45 dr. Dan Cristian Paul: Eu le-am digerat, le-am pus la dospit, eu deja râd la ele dinainte să le zic.
59:45 dr. Cătălina Voinea: Hai să facem un pact, ca să nu zicem „la revedere” și așa, să zicem că ne auzim mai târziu, pentru că pactul ar consta în a mai facem un episod peste câțiva ani, să mai aflăm câte ceva despre ortopedia pediatrică, despre filozofia ta și experiența pe care o s-o mai ai în viitor, și atunci să ne întâlnim cu același entuziasm ca și astăzi.
59:45 dr. Dan Cristian Paul: Și eu sper același lucru. Nu știm ce ne aduce ziua de mâine, dar ne vedem peste câți ani?
1:00:24 dr. Cătălina Voinea: Hai să zicem trei ani.
1:00:24 dr. Dan Cristian Paul: Trei ani? Mamă, când ai zis „peste nu știu câți ani la mine, trei ani e mâine. Stai să văd agenda dacă am loc peste trei ani, știi?
1:00:24 dr. Cătălina Voinea: Fă-mi bloc acolo.
1:00:24 dr. Dan Cristian Paul: Exact. Tu în ce specialitate ești?
1:00:24 dr. Cătălina Voinea: Dermato.
1:00:24 dr. Dan Cristian Paul: Și o să mai ai timp peste trei ani sau o să pui laserele pe fețele oamenilor, să-i faci frumoși?
1:00:48 dr. Cătălina Voinea: Există loc pentru comunitatea Grile-Rezidentiat.ro oricând.
1:00:48 dr. Dan Cristian Paul: Da, eu zic că e un proiect fain ăsta pe care îl faceți, pentru că fac parte din el, nu știu. O să mă uit și la restul episoadelor, când ai timp.
1:00:48 dr. Cătălina Voinea: Peste trei ani, și?
1:01:02 dr. Dan Cristian Paul: Nu, peste trei ani, și cu siguranță... Am început, am văzut, cred, că o parte din episodul cu Alex, cu plasticianul.
1:01:02 dr. Cătălina Voinea: Aha, despre el vorbeam.
1:01:02 dr. Dan Cristian Paul: O parte din... Da, e un tip deștept. Un tip super deștept, și atunci îs grele deciziile. Când mintea funcționează la viteză mare, câteodată ia decizii pripite sau câteodată ia decizii foarte greu.
1:01:02 dr. Cătălina Voinea: Da. Bun, atunci ne vedem mai târziu, peste trei ani, și mulțumim că ai participat la proiectul nostru și că
1:01:38 dr. Cătălina Voinea: ai venit să oferi din filozofia ta și din înțelepciunea ta comunității Grile-Rezidentiat.ro.
1:01:38 dr. Dan Cristian Paul: Da, mersi, și ne auzim. Mersi de invitație și de votul de încredere, că, până la urmă, faptul că m-ați chemat aici a fost un vot de încredere pentru mine. Spor cu proiectul! Oricând pot să aduc plusvaloare la lucrurile bune pe care le faceți, multe contați, contați pe ajutorul meu.
1:01:38 dr. Cătălina Voinea: Mulțumim! Pa!
1:01:38 dr. Dan Cristian Paul: Servus! Servus!
