Pe scurt: chiar dacă trăim într-o epocă a iubirii libere, nu suntem chiar atât de liberi când iubim. De multe ori ne îndrăgostim nu de oamenii care ne iubesc cel mai sănătos, ci de cei care ne sunt familiari, pentru că iubirea de adult se bazează pe un șablon învățat în copilărie despre cum ar trebui să fim iubiți. Iar familiaritatea aceea poate veni la pachet și cu tandrețe, dar și cu abandon, manipulare sau neglijență. Vestea bună: nu suntem condamnați la tipare. Toți avem defecte și toți suntem, câteodată, un infern pentru celălalt, iar diferența o face nu lipsa defectelor, ci felul în care le interpretăm. O relație sănătoasă apare când vedem comportamentul dificil al partenerului nu ca răutate, ci ca simptom al unei dureri, și când alegem să reacționăm matur, ca adulții care suntem acum.
Salutare,
Diana aici.
Am scris atâtea mail-uri de vineri și nu am atins niciodată subiectul iubirii romantice. Acum, pentru că tot a fost Valentine’s Day și pentru că azi este Dragobete, hai să vorbim și despre iubirea romantică, într-un stil nu prea romantic.
Bear with me.
1. Suntem liberi când iubim?
Ni se pare că trăim într-o epocă a iubirii libere. Putem fi cu aproape oricine, liberi de nevoia consimțământului celorlalți, liberi de cătușele familiei care, până nu demult, decidea viitorul casnic al copiilor. Cu toate acestea, încătușarea nu a dispărut complet.
Nu ne îndrăgostim, din prima și cel mai tare, neapărat de oamenii care ne iubesc cel mai mult, care ne sunt devotați și care ne asigură un parcurs armonios în relație. Ne îndrăgostim, de cele mai multe ori, de oameni cărora le pasă de noi în moduri la care ne așteptăm.
Aspirația către fericire este ceva popular ce pare să aibă întâietate în cultura noastră recentă. Dar mai avem o aspirație, care este și mai puternică în sfera relațiilor personale, iar aceea este familiaritatea. Iubirea de adult se bazează foarte mult și pe șablonul familiarității, cel care ne spune cam cum ar trebui să fim iubiți și care vine din copilărie.
Iar familiaritatea, din păcate, nu aduce cu sine doar tandrețe, calmitate, încurajare, siguranță, ci și violență, abandon, manipulare, abuz, umilire, neglijență. Ce familiaritate căutăm în iubire, poate veni la pachet și cu ultima parte de caracteristici.
2. Șabloane de comportament
Nu este obligatoriu să respectăm șablonul conturat în copilărie. Nu este o lege universal valabilă. Dar dacă aruncăm o privire sinceră și atentă, realizăm câte tipare de comportament cărăm totuși cu noi din acea perioadă de creștere. Iar alegerea unui partener se întâmplă, deseori, să se inspire enorm din imaginile adunate și conturate de-a lungul anilor noștri de prim contact cu viața.
Șansele, astfel, ca mulți dintre noi să ajungă să fie împreună cu persoane care declanșează probleme vechi, complexe, dorințe și răspunsuri copilărești defensive – sunt mari. Rezolvarea nu constă totuși în a abandona relația, ci în a găsi modalități de a face față provocărilor din noua postură, cea de adult. Cunoștințele, înțelepciunea, inteligența emoțională pe care nu le aveam dezvoltate în copilărie, le avem din plin acum (sau cel puțin așa ar trebui).
Poate nu vom avea cu toții norocul să găsim și să iubim o persoană matură și dezvoltată în ariile în care avem nevoie. Și șansele sunt mari ca nici noi să nu fim suficient de dezvoltați în ariile în care celălalt ar avea nevoie să fim.
Din fericire, ne stă în putere să alegem să ne comportăm mai matur în ceea ce privește laturile mai puțin mature ale partenerului. Decât să căutăm reproiectarea radicală a instinctelor noastre, putem alege să ne educăm să reacționăm în maniera constructivă de care adultul rațional din noi este capabil acum.
3. Infernul este celălalt?
Da, celălalt este un infern. Cu toții suntem infernali.
Câteodată.
Am fost, cu toții, în anumite momente, îngrijiți necorespunzător, expuși la violența realității prea brusc sau prea mult, umiliți, neglijați, ignorați și… tot așa. Avem o sumedenie de trăsături psihologice nefericite. În mod sigur, vom aduce o groază de probleme în viața celor de lângă noi. Oricine, văzut îndeaproape, este încărcat cu o cantitate mare de lucruri rele.
Vom fi pregătiți pentru o relație sănătoasă nu când vom găsi persoana cu cele mai puține experiențe și trăsături negative, ci când vom deveni dispuși să le dăm defectelor o interpretare generoasă.
Succesul sau insuccesul unei relații nu trebuie să atârne de lipsa defectelor celuilalt, pentru că ele există în toți. Atârnă, mai degrabă, de interpretarea eșecurilor unei persoane – înțelegerea motivelor pentru care o persoană a fost și va continua să fie un partener dificil. Acest pas reprezintă momentul în care interpretăm comportamentul nu ca pe un semn de răutate, ci ca pe un simptom al durerii.
Vom învăța să iubim mai bine, să fim parteneri mai buni când răspunsul firesc în momentele grele va fi nu să ne simțim îndurerați, vinovați, scoși din minți, ci să ne simțim dornici de explorare: ce aspecte dureroase din trecutul partenerului au fost angajate în acest moment?
Această mentalitate plină de înțelegere, iubire și bunăvoință nu va face din confruntarea cu infernul celuilalt un lucru mai ușor de îndurat. Dar ne va ajuta să vedem clar că aceste eșecuri nu fac pe nimeni mai puțin vrednic de iubire, ci cu atât mai în nevoie de a o primi.
Creștem împreună,
Diana
Sursă: teoria atașamentului.
Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.
Întrebări frecvente
De ce ne îndrăgostim de oameni care nu ne fac bine?
Pentru că nu ne îndrăgostim neapărat de cine ne iubește cel mai mult sau ne oferă un parcurs armonios, ci de oameni cărora le pasă de noi în moduri care ne sunt familiare. Iubirea de adult se sprijină pe un șablon al familiarității format în copilărie, iar acel șablon poate aduce cu el nu doar tandrețe și siguranță, ci și violență, abandon, manipulare sau neglijență.
Dacă partenerul îmi declanșează probleme vechi, ar trebui să închei relația?
Nu neapărat. Rezolvarea nu constă în a abandona relația, ci în a găsi modalități de a face față provocărilor din postura de adult. Cunoștințele, înțelepciunea și inteligența emoțională pe care nu le aveam în copilărie le avem acum și putem alege să reacționăm constructiv, în loc să cerem o reproiectare radicală a instinctelor noastre.
Cum alegem un partener potrivit pentru o relație sănătoasă?
Nu căutând persoana cu cele mai puține defecte sau experiențe negative, pentru că defectele există în toți. Suntem pregătiți pentru o relație sănătoasă când devenim dispuși să dăm defectelor celuilalt o interpretare generoasă, înțelegând motivele pentru care o persoană este și va continua să fie un partener dificil.
Ce înseamnă că celălalt este un infern?
Înseamnă că toți suntem, câteodată, infernali. Am fost cu toții, la un moment dat, neglijați, umiliți sau expuși prea brusc realității, așa că aducem trăsături psihologice nefericite în viața celor de lângă noi. Cheia este să interpretăm comportamentul dificil nu ca pe un semn de răutate, ci ca pe un simptom al durerii, ceea ce nu face pe nimeni mai puțin vrednic de iubire, ci cu atât mai în nevoie de a o primi.
Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google
