Nu știu dacă știi, dar limba în care ne exprimăm cel mai des, oral sau în scris, se pregătește de sărbătoare. Da, peste doar câteva zile este ziua Limbii Române. Nu e nimic neobișnuit în sărbătorirea unei limbi. La urma urmei, limba română este cea mai vorbită dintre limbile materne din sud-estul Europei. Graiuri precum sârba, bulgara, maghiara, greaca sau albaneza sunt departe de pragul celor peste 25 de milioane de persoane care vorbesc limba română. Nu e nimic plictisitor în a-ți promova limba. Dimpotrivă, e chiar necesar să o facem cu toții.
Noi, cei de astăzi, știm că pariul comunismului a fost unul pierzător. A promis să vină în ajutorul celor mulți și sărmani, dar a lăsat în urmă ruine, mentalități vlăguite, rezistente la schimbare și temătoare față de nou, obiceiuri răutăcioase și, poate cel mai important, o lipsă bolnăvicioasă de încredere. În oameni și în viitor.
Omului îi poate fi luat totul, dar nu ultima dintre libertățile omenești: aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul fel de a fi.
Astăzi îți vorbesc despre o carte. Despre Euforia, o poveste care m-a făcut să simt o admirație profundă pentru pasiunea, energia și dedicarea pe care unii oameni sunt capabili să o pună în munca lor, dar și pentru patosul care unora le vina așa natural în raport cu viața. În poveste vei regăsi un mic crâmpei din felul în care viața unor cercetători ai triburilor din Noua Guinee se desfășura în anii de dinaintea ultimului război mondial.
Dependența femeilor față de bărbați are o istorie lungă. Mult prea lungă pentru a nu vorbi cu glas întretăiat despre ea. Că la mijloc s-au aflat lipsa forței fizice, absența mijloacelor de întreținere sau multe alte lucruri închipuite, știm prea bine. Iar de la dependență și până la subordonarea brutală, lucrurile au mers șnur. Pur și simplu, femeia nu a putut fi percepută până recent drept o parteneră egală din punct de vedere intelectual, fiind fatalmente considerată o zeiță casnică și doar atât.
Dacă încerci să modifici percepțiile cuiva, te vei lovi în cea mai mare parte de reactanță. Radarul anti-persuasiune instalat în creierele noastre intră în funcțiune și interlocutorul tău va rămâne cu garda sus. Sau poate tu vei rămâne așa, în cazul în care ție îți prezintă cineva ceva aflat la granița lumii tale intelectuale.
Una dintre temeliile de bază ale unei relații autentice este sentimentul că împărtășești ceva important cu altcineva. Chiar dacă ai mulți oameni în jurul tău, o familie numeroasă, un loc de muncă aglomerat sau un program de studii care dă pe dinafară te vei simți tot singur dacă nu împărtășești ceva important cu ei (preocupări, valori, hobby-uri și diverse activități, același simț al umorului, etc.).
De la practica nepotismului și a patronajului la competiția deschisă, accesibilă tuturor, a fost cale lungă. Cu greu au renunțat la funcții și privilegii cei care considerau că e de la sine înțeles ca unii să le fie superiori altora doar prin naștere. De fapt, nu au renunțat, ci au fost siliți să recunoască întâietatea meritului, a talentului și a performanței.
Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.
Ai avut vreodată impulsul de a te ridica în timpul unei ore de la școală și să urli? Sau eventual să strigi în gura mare ceva porcos în timpul unei mese de familie? Ori poate ai simțit nevoia să spargi lucruri și obiecte în timp ce învățai pentru un examen.