Oameni buni vs. Oameni răi

Salutare,

Diana aici.

Obișnuim să triem. Nu doar haine sau instrumente de scris, ci și oameni. Găsim o reală desfătare în a plasa oamenii din jurul nostru în categorii fixe. Ermetice. Îi aruncăm acolo și ne luăm gândul de la ei. Sunt iremediabil buni. Sau răi. Nu contează.

Ce contează, totuși, este să luăm atitudine împotriva aplecării ăsteia păcătoase.

Ce vreau să zic…

Între abordările pe care le stăpânim la perfecție, la loc de cinste, se află disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a clasifica oamenii. Oameni buni vs oameni răi. Deștepți vs mai puțin mobilați intelectual. Competenți împotriva incompetenți. Ne desfătăm cu trierea rapidă a semenilor noștri.

Uităm adesea că oameni care în aparență par buni pot ascunde o doză enormă de răutate, după cum oameni demonizați și arătați cu degetul pentru răutatea lor pot fi imaculați în cele mai multe dintre aspectele vieții lor. Nimic nu e bătut în cuie, după cum nimic nu e permanent.

Lucrurile sunt mult mai complexe decât ni se dezvăluie la prima vedere. Cu toate acestea, ce facem noi? Alocăm timp și răbdare pentru a-i cunoaște pe ceilalți? Nu, de cele mai multe ori nu o facem. În schimb, aruncăm pe nemestecate oamenii în categorii pentru că e cel mai simplu lucru pe care-l putem face.

Categoriile sunt simple. Ne scutesc de efortul de a ne lupta cu propriile preconcepții. Ne ajută să nu ne “risipim” energia cu activități greoaie precum cunoașterea în profunzime a unei persoane.

Am stabilit că răul absolut e un concept abstract și alunecos, imposibil de plasat în mod categoric în dreptul cuiva. E o etichetă dură, de cele mai multe ori chiar nemeritată. În realitate, aici unde trăim cu toții lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Nu există oameni buni sau răi în mod absolut.

Când cădem în capcana de a ne pripi și de a judeca aspru un om în funcție de o singură/simplă faptă rea pe care a săvârșit-o, comitem o nedreptate. Față de noi, dar mai ales față de persoana luată în vizor. Faptele bune se împletesc cu cele rele și, oricât de greu poate fi de acceptat, inclusiv cei din preajma noastră fac fapte rele. Mai des sau mai rar. Nu contează cât de frecvent o fac. Contează doar că, în cazul apropiaților, alegem să închidem ochii, să nu părăsim categoria în care i-am plasat și să nu ne tulburăm viziunea pe care o împărtășim asupra lumii.

Destul de convenabil, nu? Da, știu. Închidem ochii și strângem din dinți. Inclusiv față de noi. Mai ales în momentele în care, în mod real, simțim sentimente apăsătoare de vinovăție sau de rușine în urma comiterii unei “fapte rele”.

Oamenii sunt ființe complexe, pline de elanuri inexplicabile, de căderi neanunțate și, în general, de contradicții. Mereu în schimbare. Uneori, mereu altfel. Imprevizibili. În sfârșit. Dacă te aștepți la o rețetă universal valabilă pentru depășirea acestui impas, mă tem că te voi dezamăgi. Ceea ce îți pot oferi este doar un colac de salvare. Sigur că sunt mulți asemenea colaci, dar uite ce am observat că dă un randament foarte bun.

Cel mai bun remediu împotriva superficialității cu care încercăm să-i cântărim pe ceilalți este disponibilitatea de a privi dincolo de stereotipuri și categoriile de care-ți scriam mai sus.

Cum putem spera că nu îi vom nedreptăți în cel mai crud mod cu putință dacă nu suntem dispuși să alocăm timp și răbdare pentru a le înțelege motivațiile și impulsurile? O putem face cu atitudinea mentală potrivită. O putem face dacă suntem pregătiți să facem tot ce ne stă în putință pentru a ține sub control tendința de a-i reduce pe ceilalți la suma faptelor lor rele sau greșite.

Nu ne împiedică nimeni să săpăm mai mult și să încercăm să aflăm ce a mers prost, ce a declanșat o anumită faptă. Nimic nu înlătură datoria fiecăruia dintre noi de a ne gândi dacă omul respectiv, dacă nu are neapărat circumstanțe atenuante pentru faptele rele comise, nu cumva are măcar dreptul de a-i fi puse în lumină și meritele și faptele bune. Oricâte ar fi acestea din urmă.

Colacul e salvare pe care ți-l propun mai sus poate să-ți fie de un real folos. Mai ales atunci când vrei să-i judeci pe ceilalți cu mintea limpede.

Creștem împreună,
Diana