Spre deosebire de marea masă a oamenilor veritabili de știință, ce sunt implicați în căutarea dificilă a adevărului și nu în negarea acestuia o dată descoperit, dacă nu se conformează dorințelor și fricilor ce îi macină, negaționiștii apelează în mod curent doar la ceea ce le confirmă punctele de plecare. Cu alte cuvinte, aleg un deznodământ și apoi fac un ghiveci cu dovezi discutabile și ipoteze controversate.
Cele mai multe dintre problemele și întâmplările de care avem parte au o doză enormă, imposibil de cuantificat, de neprevăzut, ceea ce le face extrem de greu de digerat de către fiecare dintre noi. Drept răsplată, intervenim și sintetizăm, sesizăm reguli și reducem la minimum hazardul din jurul nostru (cel puțin așa credem). Facem în mod automat tot acest proces pentru că, dacă n-am face-o, nu am putea să gestionăm problemele și provocările ce apar zi de zi.
Indignarea, ca și alte emoții neplăcute, este acolo pentru a genera mișcare. Acțiune. Este un imbold pentru a face ceva, pentru a tempera starea în care ne găsim. Dar, dacă urmărești puțin tendința multor români, indignarea rămâne doar o emoție. Doar o stare. Fără acțiunea care ar trebui să-i urmeze. Fără niciun îndemn. Rămâne ceva neînsuflețit și țeapăn.
Rareori minciunile pe care ni le spun ceilalți sunt despre noi. Mai degrabă, sunt despre ei. Despre ceea ce îi călăuzește și despre energiile ce-i frământă. Minciunile nu sunt despre destinatarii acestora, ci despre cei ce le răspândesc. Tocmai de aceea, e esențial să nu iei în nume personal minciunile pe care le auzi de la ceilalți. Dacă faci asta vei observa că îți îngreunezi sarcina de a depista ce anume gândesc. Îți sabotezi efortul de a-i înțelege și, astfel, de a ajunge la adevărul din spatele vorbelor lor.
Oamenii sunt ființe complexe, pline de elanuri inexplicabile, de căderi neanunțate și, în general, de contradicții. Mereu în schimbare. Uneori, mereu altfel. Imprevizibili. În sfârșit. Dacă te aștepți la o rețetă universal valabilă pentru depășirea acestui impas, mă tem că te voi dezamăgi. Ceea ce îți pot oferi este doar un colac de salvare. Sigur că sunt mulți asemenea colaci, dar uite ce am observat că dă un randament foarte bun
Salutare, Diana aici. Am primit sugestii aici despre a aborda tematica relaxării în mailul de vineri. Pentru că da, subiectele...
Viața e plină de încercări de tot felul. De suișuri și de coborâșuri. Nu contează prea mult cu ce ne confruntăm mai des, cu momentele de triumf sau cu prăbușirile. Contează cum răspundem noi în fața acestor încercări. Putem să apelăm la două jocuri. Unul scurt și simplu și altul lung, mai dificil, dar doldora de avantaje și bonusuri.
Abilitatea de a analiza rapid și eficient, de a-ți asuma decizii, de a ști ce funcționează (și ce nu) pentru tine, de a-ți concentra curajul în acțiune și de a te redresa permanent. Viteza, dacă e conștient asumată, nu ucide. Dimpotrivă. Îți crește șansele de a fi eficient. De a te ocupa cu succes de taskurile zilnice și de a te îndrepta cu viteză spre viitor.
Uite unde am ajuns este doar o mostră de exprimare/gândire neputincioasă. Persoana ce rostește/gândește așa ceva permite să i se facă ceva. Să fie transformat în ceva sau să fie dus într-un anume punct. Persoana de care-ți scriu aici e un simplu receptor, un bazin, dacă vrei, în care se adună tot ceea ce vor/aruncă ceilalți. Persoana asta nu conduce nimic, ci e condusă doar de circumstanțe (poți citi și soartă).
Și de multe ori, ia în calcul că procrastinarea e un dar. Sau un  mesaj. Îți poate spune foarte clar unde se află pasiunea și interesul tău cel mai sincer, sau, spune-i dacă vrei „chemarea ta”. De multe ori, activitatea cu care preferi să înlocuiești îndatoririle pe care le procrastinezi, poate fi o chemare puternică și de mare ajutor.