Salutare,
Diana aici.
Acesta este ultimul mail pe care îl primești de la mine.
Momentan…
1. Pauză
Îți scriu acest mail de vineri cu o durere de cap enervantă. În ultima vreme, au devenit mai dese momentele în care sunt epuizată la final de zi, sau chiar cu o durere de cap ca cea de acum. Nu sunt rare nici momentele în care mă gândesc ce subiect pentru mail-ul de vineri aș putea aborda săptămâna asta, iar în mintea mea simt ca este, din păcate, dinte-gaură-lipsă.
Cum simt că s-au strâns destul de multe astfel de momente în ultima perioada, am decis să pun pe pauza aceste mail-uri săptămânale, și să mă preocup puțin de starea mea de bine. Pentru a evita burnout-ul.
In cazul de față, pentru a nu ajunge într-un astfel de episod, am decis să fac prevenție. Și să mă opresc puțin din ritmul alert și agitat în care am intrat și în care m-am mișcat o perioadă lungă.
2. Respiro
Și pentru că tot a venit vara, cu vacanța și cu trenul din Franța, și pentru că asociez verile cu libertatea, cu momente de respiro, cu lipsa unei agende si a unui program, vara aceasta, cel puțin, voi fi absentă de la tastatură.
Plănuiesc să îmi rezerv ceva mai multe ore pentru mine, pentru preocupările mele – care îmi aduc atât de multă fericire, și pe care le-am sacrificat în detrimentul sarcinilor zilnice, și… pentru respiro.
Pentru mai multe ore în care singurul lucru pe care îl fac este să respir. Profund și ancorată în mine. Cu gândul nu doar la noi taskuri și noi obiective. Cu gândul nicăieri, de fapt, dar cu bateriile la încărcat.
3. Burnout?
Bun, acum ca să fac ceva util și din experiența asta recentă, vreau să îți las câteva semne care mi-au servit drept indicii că mă îndrept, ușor dar sigur, către epuizare/burnout.
Primul indiciu a apărut sub forma lipsei de creativitate și inspirație. Am acordat prea mult spațiu sarcinilor și datoriilor, iar zona de creativitate a trebuit s-o restrâng. Iar prin asta am simțit că pierd o parte esențială a mea. Și cu atât mai mare a fost senzația că nu mă îndrept într-o zonă bună.
Al doilea indiciu l-aș pune pe seama oboselii. De orice natură. Nu am început cu oboseala, pentru că am avut “n” perioade excelente în care eram însoțită de ea la tot pasul, dar măcar eram inspirată și creativă, dornică de potențialele noi experiențe care mă așteptau după colț.
Al treilea cred că ar fi scăderea satisfacției. Față de propriile reușite, față de zecile de evenimente faine din jurul meu, față de tot soiul de lucruri mici din viața mea, care în mod normal îmi generează o stare de recunoștință și căldură. Toate acestea au început să scadă și să ia forma unui zgomot de fundal care cu greu îmi ajunge la urechi.
Ei bine, astfel de exemple plus alte câteva pentru care nu am suficient spațiu, mi-au servit drept simptome de care trebuie să ascult. Și în privința cărora trebuie să fac ceva.
Îți doresc să nu ajungi în astfel de zone vreodată, deși e foarte probabil să o faci la un moment dat (dacă nu s-a întâmplat deja). Pe cât posibil, ascultă-ți corpul și mintea. Oprește-te când e prea mult. Fă o prioritate din tine.
Va merita fiecare sacrificiu în cele din urmă.
Ai grijă de tine.
Creștem împreună,
Diana
