Salutare,
Diana aici.
Am promis că voi completa lista cu instrumentele favorite ale celor ce simt că e de datoria lor să se ia la trântă cu știința. Iată-le mai jos.
Aaa, la fel de important. Să nu uit. Îți prezint toate aceste metode cu un singur scop: acela de nu-i respinge pe negaționiștii științei, ci de a le respecta demnitatea umană și de a-i ajuta, după posibilitățile tale, să vadă lumina și drumul cel drept.
1. Conspirații everywhere
Nu doar că sunt înclinați să selecteze doar anumite surse și să închidă ochii în fața altora, negaționiștii științei cred în general în (2) teorii ale conspirației. În cât mai multe cu putință. Ce mai contează că, în sine, teoriile conspirației sunt unele dintre cele mai otrăvitoare forme de raționament. Negaționiștii le dau crezare și se strâng, cu mic cu mare, în jurul lor pentru a le promova.
Așa cum știm prea bine, în esență, putem numi teorie a conspirației orice credință nesusținută de dovezi în care un lucru extrem de improbabil e considerat adevărat, în ciuda aparențelor, iar mare masă nu are acces la el pentru că guvernele (guvernul mondial, industria farma, oamenii de știință ș.a.m.d.) s-au pus de acord să-l ascundă. Ca atare, orice gogomănie ce urmează etapele de mai sus e o teorie a conspirației.
Ceea ce e cu adevărat odios la aceste teorii e că se autoalimentează în permanență. Faptul că nu se bazează pe dovezi nu reprezintă o problemă. Dimpotrivă. Argumentele, faptele sau dovezile care demonstrează că teoria e trasă de păr sunt considerate încercări de mușamalizare sau “fente” ale puternicilor zilei.
2. Credința în falși specialiști (biciuirea specialiștilor reali)
O altă îndeletnicire pe care o depistezi imediat la cei ce acuză știința, e tendința de a considera că, din moment ce nu e demonstrată 100%, teoria, oricare ar fi ea, scârțâie, nu e de încredere. Altfel spus, dacă între toți specialiștii ce tratează o anumită chestiune nu există un acord unanim, negaționiștii aleg să se orienteze către cei ce susțin contrariul. În alte situații, (3) aleg să fabrice chiar ei explicații alternative pentru situațiile de care le pasă. Țes ficțiuni și vând iluzii, pentru că propriile credințe îi împiedică să recunoască validitatea unei teorii.
Nu sunt preocupați de relația dintre ipoteze, verificări și rezultate. Sunt interesați mai degrabă de crearea de controverse și de sădirea îndoielii. Când X, care nu este recunoscut ca un specialist redutabil într-un domeniu, formulează o idee ce e pe gustul negaționiștilor, mulți dintre aceștia o îmbrățișează de dragul “obiectivității științei”, dar și pentru că X prezintă încredere și autoritate. În asemenea situații, capcana e doar la un pas distanță. Știința e o chestiune de metodologie și de verificare permanentă, nu de încredere.
Când specialiștii veritabili dintr-un domeniu sunt mulți și prea prezenți/vocali, negaționiștii aleg să se victimizeze, plângându-se că experții nu îi tratează respectuos și că nu le iau în calcul punctul de vedere…
3. La revedere, logică dragă
În lupta pe care o duc cu știința, negaționiștii comit o sumedenie de erori de logică. Ne se abțin de la nimic pentru a spăla pe jos cu rezultate științifice evidente. Ce fac, mai exact? Când nu devin agresivi verbal, duc discuția în derizoriu. Apelează la (4) stratageme și tertipuri înșelătoare precum omul de paie, argumentele irelevante, falsele asemănări, ipotezele denaturate, conexiunile inventate sau concluziile stupide. Nu se dau în lături de la nimic, de vreme ce obiectivul lor nu are nimic de-a face cu logica sau onestitatea. Vor doar să demoleze consensul științific pentru a impune gogomănia ce îi frământă.
Ca eroare fundamentală de logică, omul de paie reprezintă o afirmație de genul “nu doar dioxidul de carbon rezultat din activitatea umană e responsabil de schimbările climatice”. Evident că nu doar el, dioxidul, e de vină, dar asta nu face mai puțin necesară responsabilitatea întregii umanități. Încercarea înșelătoare a negaționiștilor urmărește să identifice o vulnerabilitate, să o exploateze, iar mai apoi să demoleze întreaga teorie.
Nu în ultimul rând, negaționiștii strigă sus și tare că, dacă e să-i fie dată crezare, (5) știința trebuie să fie perfectă, or o asemenea perspectivă este imposibilă. Știința nu funcționează așa. Ceea ce, prin verificări, este considerat astăzi valid poate fi răsturnat mâine prin noi date susținute la rândul lor de verificări solide.
Spre deosebire de matematică și de logica deductivă, știința are o doză mare de incertitudine. Cu verificarea ipotezelor ce pot infirma un rezultat, oamenii de știință tind să meargă de la particular la general, ceea ce nu îi împiedică să-și tempereze entuziasmul și să rămână mereu deschiși în raport cu apariția unor noi date și rezultate.
De fapt, negaționiștii cred în știință (uită-te ce gadgeturi folosesc), dar aleg să nu creadă în anumite domenii în care tot știința dictează. Aleg să susțină că, în domenii pe care le consideră ei sensibile, nu știm nimic, în ciuda munților de dovezi ce demonstrează contrariul. Tehnica stabilirii unui standard imposibil de atins pentru știință este pe placul negaționiștilor din simplul motiv că le permite să trăncănească pe marginea oricărui subiect și să-și afișeze scepticismul de cafenea atunci când interesul le-o cere.
Deși trăiesc cu impresia că sunt riguroși în ceea ce privește alegerea surselor, felul în care-și explică lucrurile, experții de la care iau lumină, ori raționamentele prin care ajung la concluziile ultime, de fapt, negaționiștii sunt naivi și nesiguri. Se simt izolați și marginalizați. Tocmai de aceea, să-i eviți sau să-i ataci nu reprezintă soluții. Poți reuși să-i aduci pe drumul cel bun dacă încerci să creezi o relație de încredere cu ei, dacă îi asculți sincer și dacă le vorbești cu atenție și prețuire pentru demnitatea lor umană.
Creștem împreună,
Diana
