Mailul de Vineri

Pentru că nu totul funcționează ca la carte. Fiecare om are drumul său, iar tot ce putem face noi este să absorbim cât putem, ce putem, de la oamenii care ne inspiră și din experiențele pe care le avem. În definitiv însă, noi trebuie să ne construim drumul. Cu autenticitate și cu atenție.

Mai 1939, cu câteva luni înainte de izbucnirea celui de al II-lea Război Mondial. Mai bine de 900 de refugiați evrei se îndreaptă către Cuba la bordul navei SS St. Louis. Evenimentele din Noiembrie 1938 au fost pretextul perfect pentru justificarea și amplificarea persecuției. Naziștii găsiseră un țap ispășitor pentru toate - de la înfrângerea catastrofală din Primul Război Mondial, până la hiper-inflația din anii '20 (vezi "bancnota de 5 miliarde de mărci").

Am plecat în Spania oarecum pe fugă. Nici eu și nici soția mea nu ne mai antrenasem serios de când se instalase carantina, și eram foarte curios cum va reacționa corpul meu la a merge pe jos zilnic, timp de o lună, între 19 și 30 kilometri pe zi. Un total de aproximativ 700 kilometri.

În caz că nu ți-a amintit nimeni azi, ești o bucată insignifiantă de carbon, plutind în derivă într-un univers infinit de complex pe care nu îl poți cuprinde cu gândirea. Ai o singură viață de trăit (celelalte ipoteze sunt pură speculație venită din teama de necunoscut).

Trăim într-o societate unde ai un infinit de opțiuni pentru a-ți petrece timpul liber. Poți viziona filme pe Netflix, la TV, poți vedea video-uri pe YouTube, poți citi știri, te poți juca pe PlayStation, iar telefonul găsește mereu ceva interesant să îți arate pe social media. Doar că toate modurile care te deconectează de la gândul că urmează rezi, NU te relaxează pe bune. Ideea centrală e că trebuie să oferi o pauză minții tale, nu să îi oferi un alt tip de stimul.

Acum 20 de ani era foarte greu să afli lucruri. Dacă voiai să intri pe internet, nimeni din casă nu mai putea folosi telefonul, și simpla încercare de a te conecta (de obicei trebuiau 5-6) era taxată cu vreo 5.000 lei vechi. Acum 60+ ani era și mai greu. Aveai nevoie să umbli prin biblioteci și să cauți informație veridică printre tonele de maculatură propagandistă.

Ideea de a începe ziua cu cel mai dificil task nu e nouă, e o noțiune de bază în orice manual de productivitate. Însă are sens din punct de vedere al nivelului de energie — practic cu cât amâni mai mult, cu atât cazi într-un mix toxic de procrastinare combinat cu lipsă de energie.

Când a fost ultima dată când ai făcut ceva, orice, la viteza perfectă? Spre exemplu, când ai mâncat cina cu viteza potrivită, astfel încât să savurezi fiecare îmbucătură, fără să lași mâncarea să se răcească? Când ai alergat prin parc suficient de repede, dar nu prea încet, ca să nu respiri greu, dar să simți că ai depus efort?

În marea majoritate a timpului și în marea majoritate a circumstanțelor, oamenii sunt la fel. Vor aceleași lucruri. Pun valoare pe aceleași lucruri. Văd lucrurile în aceeași manieră. Este ceea ce am menționat la începutul textului, scurta mea concluzie trasă după ce am călătorit pe cinci continente.

Munții Himalaya, estul îndepărtat. Everestul, cel mai înalt vârf de pe planetă, se înalță până la 8848 m deasupra nivelului mării. Deși este acolo de când lumea, neschimbat și mereu singur și maiestuos, a fost cucerit abia în 1953. Nu era prima expediție în care alpiniștii încercau să ajungă în vârf. Evident, nu avea să fie nici ultima. Ascensiunile au continuat în anii următori, până aproape de noi, și continuă și astăzi cu aceeași frenezie.