Ceasul din colțul ecranului îmi spune „00:46”. Alarma îmi spune „Wake up time in 5 hours and 13 minutes from now”. „Drace” îmi spun eu în gând.
Dar dacă tot am n-am adormit aș putea să schițez, în starea asta de reverie, mail-ul de vineri. Cine știe, poate îmi iese ceva bun...
1. Lumea s-a schimbat
Când eram mic, bunicul – vrând să mă învețe „cultură generală” – mă interoga adesea:
„Care e capitala țării X?”.
„Nu știu”, răspundeam eu aproape invariabil.
„Nu știi!?”, se mira el total predictibil.
Dacă m-ar întreba azi, i-aș spune:
„Tu știi?”. Și mi-ar răspunde cu mândrie:
„Da, normal că știu.”.
„Bravo, ești la fel de deștept ca cel mai prost smartphone.”.
. . .
Ce s-a schimbat drastic în ultimul secol, odată cu dezvoltarea tehnologiei, e accesul la informație.
Acum 20 de ani era foarte greu să afli lucruri. Dacă voiai să intri pe internet, nimeni din casă nu mai putea folosi telefonul, și simpla încercare de a te conecta (de obicei trebuiau 5-6) era taxată cu vreo 5.000 lei vechi.
Acum 60+ ani era și mai greu. Aveai nevoie să umbli prin biblioteci și să cauți informație veridică printre tonele de maculatură propagandistă.
Din fericire, în ziua de azi a devenit mai simplu ca oricând. Avem în buzunar în oricare moment întreaga cunoaștere a omenirii. Avem atât de multă informație încât nu știm ce să facem cu ea. Am creat inteligență artificială care să încerce să o pună cap la cap. A trebuit să inventăm tehnici ca să ne apăram de ea.
2. Care e problema cu școala românească
Și atunci, în ziua de azi orice materie care îți prezintă doar informație pură și nu te învață:
- să pui lucrurile în perspectivă
- să găsești pattern-uri
- să descoperi aplicabilitatea în viața reală
e o pierdere de timp.
Și problema nu e doar una de curiculă ori de stil de predare, ci și una de viziune și obiectiv. Până și BAC-ul, examenul maturității, nu testează înțelegerea și nici măcar cunoștințele generale – ci doar cât ai învățat pentru BAC.
Atunci când examenul devine un scop în sine, îți dai seama că pe undeva am eșuat. Sau poate asta era ideea de la început. Poate că sistemul de învățământ vrea complianță, nu creativitate. Regurgitat răspunsuri în loc de pus întrebări.
Și acum, înainte să aruncați cu pietre, nu cred că toată școala e o pierdere te timp, și nici că a renunța la școală e calea. Lipsa școlii e chiar mai tragică, pentru că analfabetismul și incultura sunt mai rele decât robotizarea și inadaptarea – fiindcă vin la pachet cu ele.
Însă școala e concepută pentru a crea roboți. Așa a fost dintotdeauna, și foarte mult timp a funcționat. Doar că în ziua de azi suntem foarte proști ca roboți. Inteligența artificială va elimina în următoarele decenii cea mai mare parte a locurilor de muncă.
Și dacă ai impresia că medicii sunt în siguranță, te înșeli. Există AI-uri care depistează tumori pulmonare pe radiografii mult mai bine decât cei mai buni radiologi. Există soft-uri care pun diagnostice cel puțin la fel de bine ca un medic. Și suntem abia la început…
3. Singura noastră șansă
Tot ce poți face e să încerci să fii cu un pas înaintea roboților. În primul rând intuiția, creativitatea și empatia sunt trăsăturile cele mai greu de deprins de către un AI.
În al doilea rând, auto-didacticismul. Auto-educarea. Învățarea continuă care să suplinească școala.
Nu învățarea mecanică pentru note, ci înțelegerea sensului, perceperea tiparelor, și punerea lor într-un context universal. Dacă nu ni se predă „de ce-ul”, e treaba noastră să-l găsim.
Și poate e o cursă în zadar. Poate lumea în care trăim evoluează mai repede decât o poate face vreodată hardware-ul pe care rulăm.
Dar dacă stai pe loc, peste 20 de ani când vei spune cu nostalgie că „nu mai e ca pe vremuri” n-o să ai nicio scuză.
Mihai,
Grile-Rezidentiat.ro
