Apocalipsa nucleară

Salutare, 

Sunt Alex.

Vezi bine… Rusia își încordează mușchii militari periodic. Israelul e hărțuit cu regularitate de gruparea teroristă Hamas. În Africa, în Asia de Sud-Est, în Orientul Mijlociu și în multe alte zone „fierbinți” de pe planetă războiul este preferat celorlalte mijloace de rezolvare a neînțelegerilor. 

Spre deosebire de războaiele din trecut, confruntările actuale riscă să distrugă toate părțile implicate în conflict. Progresele înregistrate în producerea industrială de arme de distrugere în masă au depășit cele mai optimiste scenarii. Și aceasta doar pentru a fi întrecute de noi inovații și de nesfârșite perfecționări. 

Toate urmăresc același obiectiv: intimidarea inamicilor și, la nevoie, distrugerea acestora.

Cum de am ajuns în punctul acesta?


1. Era atomică

Omenirea continuă să fie pândită de multe pericole. Dar parcă nici unul nu se ridică la nivelul de amenințare al războiului nuclear. Bomba atomică nu reprezintă un capitol încheiat, o etapă bifată și depășită. E la fel de prezentă și astăzi cum era și în urmă cu mai bine de șapte decenii. 

Indiferent dacă o recunoaștem sau nu, trăim în Era Atomică.

16 iulie 1945 este începutul a ceea ce experimentăm astăzi. La capătul a trei ani de cercetări intensive în cadrul „Manhattan Project”, armata SUA a testat prima bombă atomică din istorie. Bomba, denumită „The Gadget”, a fost aruncată în New Mexico, în deșertul Jornada del Muerto (Călătoria omului mort).

Pentru cei prezenți, experiența trebuie să fi fost cu adevărat „spectaculoasă”, dacă nu chiar de-a dreptul înfricoșătoare. Explozia a generat un val insuportabil de căldură și o undă de șoc care i-a surprins chiar și pe cercetători. Evident, celebrul nor în formă de ciupercă s-a ridicat la câteva zeci de kilometri în atmosferă. Testul a fost un adevărat succes.

Unii dintre martorii primului test atomic din istorie au protestat. Erau îngroziți de iadul pe care avea să-l dezlănțuie cea mai distrugătoare armă concepută de mintea umană. Temerile lor nu au fost luate în seamă. Însă s-au adeverit în scurtă vreme.


2. De la Little Boy” și Fat Man” la înarmarea nucleară

Singurele bombe atomice folosite de un stat împotriva altuia au fost utilizate la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. În 6 și 9 august 1945, SUA au aruncat două bombe atomice („Little Boy” și „Fat Man”) în orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki. 

Peste 100 de mii de oameni au murit și tot atâția au suferit râni grave în mai puțin de o secundă de la impactul bombelor cu solul. Radiațiile aveau să producă numeroase alte victime în anii următori.

Forța distructivă a energiei nucleare a reprezentat un factor major de descurajare și de intimidare pentru țările care nu erau în posesia tehnologiei. Din dorința de a-și dezvolta propriile arsenale nucleare, mai multe state au investit fonduri enorme în cercetarea militară. S-au lansat într-o cursă care nu putea avea câștigători, ci doar învinși – înarmarea nucleară.

După război, tehnologia necesară producerii bombelor atomice a fost dezvoltată și de URSS, Regatul Unit, Franța, China, India, Pakistan și Israel. Până în 1996 au fost efectuate aproximativ 2050 de teste nucleare. În ultimii ani, lucrurile au intrat într-un oarecare echilibru, dar pe scena mondială și-au făcut apariția două noi „țări nucleare” – Coreea de Nord și Iranul.


3. Apocalipsa nucleară

Nimic nu e scris. Faptul că războiul atomic a fost evitat până în prezent nu e o garanție că nu se va întâmpla în viitor. Încă ne permitem să ne jucăm cu focul, uitând uneori că dansul pe marginea prăpastiei e foarte riscant. 

Ne-am obișnuit într-atât de mult cu imposibilitatea unui război atomic, încât o considerăm de la sine înțeleasă. Uităm să luăm în calcul neprevăzutul, să calculăm probabilitățile și să înțelegem psihologia care-i călăuzește pe liderii lumii. Acționăm naiv și impulsiv, în vreme ce pericolul e chiar lângă noi.

Amenințarea nucleară nu mai este la fel de palpabilă ca acum 30-40 de ani. Armele de acest fel deținute la nivel mondial au atins un minim istoric la începutul acestui an. 13100 asemenea arme sunt răspândite pe glob. Puține, poți spune, comparativ cu cele 70300 disponibile în 1986.

Chiar dacă lumea pare astăzi mai sigură și tot mai departe de o confruntare nucleară, riscurile nu pot fi eliminate integral. Armele nucleare au mărit miza și au schimbat natura războiului.

State imprevizibile precum Iranul și Coreea de Nord pot schimba radical felul în care percepem amenințarea atomică. Tocmai de aceea, comunitatea internațională încearcă să aplice sancțiuni și să controleze îndeaproape programele nucleare.

Încă nu ne putem permite luxul de a închide ochii și de a nu ne ridica la înălțimea provocărilor. Și poate că nu o vom putea face niciodată.

Doar pentru că traversăm cea mai pașnică perioadă din istoria umanității nu înseamnă că lucrurile nu pot degenera brusc. Putem șterge cu buretele tot ceea ce am construit cu greu în ultimii zeci de ani. Am ajuns aici cu prețul unor mari eforturi, prin mecanisme internaționale și prin multă responsabilitate din partea liderilor mondiali.

Un mare teoretician militar spunea acum 200 de ani că „pacea e doar un război care se poartă cu alte mijloace”. Dacă tot nu avem șansa să scăpăm de războaie, poate că nu e prea târziu să ne „războim” altfel. Să ne luptăm prin idei, proiecte și în competiții.

Apocalipsa nucleară nu este o opțiune!


Creștem împreună,
Alex