Ești generos din calcul sau în mod natural?

Salutare,

Sunt Alex.

În vechile religii, generozitatea era considerată una dintre cele mai importante virtuți, iar felul de a fi generos – unul dintre cele mai potrivite pentru o ființă umană. Timpurile au trecut, însă generozitatea nu și-a pierdut din aura inițială.

Da, în anumite cazuri avem o disponibilitate enormă de a fi generoși. Oferim fără să așteptăm ceva la schimb. Se întâmplă în special cu rudele și cu prietenii apropiați.


1. Dă-mi să-ți dau!

Dacă vrei ceva de la o altă persoană trebuie să oferi tu ceva prima dată. S-ar părea că lucrurile se simplifică ca prin magie. Forța acestei tactici a fost demonstrată în observațiile și cercetările realizate de-a lungul timpului. Psihologul Robert Cialdini identifică această tehnică drept „regula reciprocității„. Consideră el că aceasta este una dintre cele mai puternice arme de influențare a celorlalți.

Nu e nimic tulburător la regula reciprocității și nici la așteptările pe care le ai în urma gesturilor tale pline de generozitate. La mijloc e un schimb clasic de genul „dă-mi să-ți dau”. E firesc să te aștepți la reciprocitate atunci când îi faci cuiva un serviciu. E normal, însă nu trebuie să fii exagerat de pretențios în legătură cu atitudinea celuilalt. În fond, acționăm diferit și se prea poate să ne simțim uneori înșelați în așteptările noastre.

Ai gustat vreodată din mostrele gratuite de mâncare sau de băutură oferite prin hypermarket-uri? Ai plecat din Beauty Shop-ul preferat cu mici testere de parfum? Te-ai bucurat de o perioadă gratuită de testare a Netflix sau a HBO înainte să te decizi să plătești un abonament lunar?

E vorba despre dă-mi să-ți dau. Despre eficiența unei strategii care se desfășoară în permanență sub ochii noștri.


2. Generozitate de dragul generozității?

Întâlnim adesea persoane care, din calcul, caută doar latura tranzacțională a generozității. Caută neobosiți ocazii în care să se implice în schimburi reciproce. Oferă ceva doar pentru că se așteaptă să obțină altceva la schimb. De cele mai multe ori, chiar dacă e departe de a fi dezinteresat, acest tip de generozitatea merge direct la țintă.

Cei care o stăpânesc, pun în scenă o mulțime de strategii și execută o sumedenie de manevre doar pentru a-ți forța mâna, pentru a te „îndatora” și pentru a te determina să acționezi în beneficiul lor.

Da, de cele mai multe ori își îndeplinesc obiectivul, însă pierd din vedere un detaliu important. Concentrându-se prea mult pe mimarea generozității riscă să devină vânători de atenție. Îți intră pe sub piele și transformă generozitatea într-o armă tăioasă doar pentru a obține un „da” instantaneu, doar pentru a-ți câștiga disponibilitatea și interesul.

Nu oferă lucruri fără să se asigure că primesc ceva în schimb. Nu fac efortul de a vedea lumea prin ochii celorlalți. Nu sunt dispuși să sprijine și să se implice dezinteresat. Nu intuiesc prioritățile și obiectivele celorlalți. În orice caz, nu fac nimic din toate acestea dacă nu întrevăd posibilitatea unui câștig.

Un lucru pare destul de clar: nu sunt generoși în mod natural. Și atunci când totuși sunt, o fac din egoism sau din lăcomie.


3. Generozitatea preventivă

Cum explici generozitatea de care dai dovadă uneori cu străinii? Cu cei pe care îi întâlnești într-un loc anume, de care nu te leagă nici o relație, pe care e foarte probabil să nu-i mai revezi vreodată, și care n-au ocazia să te critice în fața persoanelor la a căror opinie ții? Cum explici bacșișul pe care îl lași în locuri în care e puțin probabil să te mai întorci? Dar decizia de a-l ajuta pe cetățeanul căruia i s-a stricat mașina la marginea drumului?

De ce simțim nevoia să fim altruiști și generoși cu străinii?

Misterul a fost dezlegat în 2011 de un grup de cercetători de la Universitatea din California (SUA). Folosindu-se de un program virtual, cercetătorii au testat, în prima fază, 500 de oameni care au fost împărțiți în două grupuri: A și B. Regulile jocului au ținut cont de schema cunoscută drept „dilema prizonierului”.

În urma comiterii unui delict, două persoane sunt arestate și sunt închise în celule separate. Au de ales: păstrează tăcerea sau își trădează partenerul? Dacă unul trădează și celălalt păstrează tăcerea, doar cel care „ciripește” scapă de pedeapsă. Dacă amândoi trădează, amândoi sunt condamnați. Sunt condamnați la pachet și dacă ambii păstrează tăcerea.

Deși pare mult mai rațional să trădezi, și deci să scapi basma curată, ceea ce nu știu participanții este dacă jocul are o singură desfășurare sau mai multe. Cu alte cuvinte, nu știu dacă, după ce trădează, jocul nu cumva se repetă, celălalt având la rându-i șansa de a trăda.

Concluzia la care au ajuns cercetătorii este firească și pare să fie o caracteristică de bază a ființelor umane. Suntem înclinați să fim generoși preventiv.

Trădarea cuiva, care ar putea să se răzbune, ne poate costa scump. Ca atare, acționăm cu generozitate pentru a limita eventualele pierderi. Cu excepția cazurilor patologice, suntem înzestrați cu gena „generozității” și, pe termen mediu și lung, avem doar de câștigat.

Fiind astfel și făcând gesturi generoase din prevenție, instinctiv, generăm încredere și îi determinăm pe ceilalți să-și dorească să colaboreze cu noi.

Generozitatea atrage generozitate, dar mai scoate și altceva la suprafață: umanitatea noastră.


Îți dau întâlnire și vinerea viitoare!

Creștem împreună,
Alex