Salutare,
Diana aici.
Cu atâtea mii de profesori ce își strigă drepturile în stradă, m-am gândit că e numai bine să atac trei idei ce m-au muncit zilele acestea. Vrem instituții puternice și reziliente, vrem să trăim liber și vrem să schimbăm în bine lucrurile în jurul nostru.
Uite ce mi-a ieșit. Sper să-ți placă!
1. Instituții care apără
De multe ori, atunci când avem o experiență neplăcută, suntem tentați să dăm vina pe instituții. Să aruncăm pisica în curtea statului. La modul abstract, el e de vină pentru timpul enorm pe care îl pierdem prin te miri ce locuri unde suntem serviți deplorabil.
Cumva, am uitat să înțelegem că instituțiile nu se optimizează singure, de la sine, și nici nu se protejează singure. Le criticăm, dar nu ni le asumăm. Vrem să obținem servicii de calitate, dar nu suntem dispuși să ne implicăm. Îi vedem pe profesori în stradă în aceste zile, ne deranjează, dar nu suntem pregătiți să vedem și partea nevăzută a icebergului – salarii mizere, dispreț social și profesional ș.a.m.d.
Că e vorba despre plata unor amărâte de taxe, de domeniul sănătății sau de cel al educației, ne surprindem intrând în corul celor care condamnă instituțiile statului. Le punem la zid și aruncăm cu invective spre ele pentru că, fără să o recunoaștem, ne seamănă, iar asta e o chestie pe care nu o putem suporta.
Dacă vrem instituții care apără, care ne promovează interesele și care se dovedesc reziliente nu trebuie decât să ne implicăm. Să susținem profesorii, medicii și celelalte categorii. Să ne suflecăm mânecile și să ne implicăm. Să reformăm, să optimizăm și să consolidăm!
2. Prețul libertății
Cei mai mulți dintre noi ne-am cunoscut în libertate. Nu am cunoscut dictatura comunistă. Sau dacă totuși am făcut-o, am luat contact cu ea în cărțile pe care le-am citit sau prin povestirile (uneori nostalgice) ale părinților și bunicilor noștri.
Ce vreau să zic, ne-am obișnuit într-atât de tare cu libertatea încât ni se pare de la sine înțeles că nu se poate trăi fără ea. Sunt liber să aleg cum mă îmbrac, să fac ce-mi place și să visez la ce anume îmi doresc de la viață. Dar lucrurile nu au stat mereu așa și nu avem nici cea mai mică garanție că libertatea de astăzi nu e decât o pojghiță subțire de gheață gata să se spargă sub pașii noștri indiferenți.
Am citit undeva că „prețul libertății este vigilența perpetuă”. Mi se pare că ideea asta sintetizează nemaipomenit responsabilitatea ce-i revine fiecăruia dintre noi. Să fim mereu în priză, mereu conectați, gata de implicare și de acțiune pentru a ne păstra libertatea.
Orice alegere poate fi ultima, chiar dacă încă nu știm asta. Tocmai de aceea, pentru a nu fi ultima, ci doar o invitație pentru infinite alte alegeri, e necesar să fim vigilenți și gata să ne implicăm atunci când libertatea este sub asediu.
3. Ieși în evidență!
În 1940, Polonia nu mai exista. Germania și Uniunea Sovietică o împărțiseră între ele. În Varșovia, capitala țării, ocupația nazistă devenise apăsătoare. Teresa Prekerowa, o tânără poloneză care nu terminase încă liceul, a ieșit în evidență, fără să-și dorească neapărat să o facă. Averea familiei sale fusese confiscată de germani.
Tatăl și doi dintre frații ei erau prizonieri. Viața era grea în Polonia, dar Teresa Prekerowa a decis să nu se lase copleșită de greutățile din jur. Mai mult, a ales să se gândească la alții, să-i ajute, într-un moment în care nimeni nu ar fi condamnat-o dacă ar fi fost puțin egoistă și s-ar fi concentrat exclusiv la propriile nevoi. A dus mâncare și medicamente evreilor din ghetoul din Varșovia, încălcând astfel regulile impuse de naziști și riscându-și inclusiv viața.
După încheierea războiului, a scris despre Holocaust și despre alte persoane care au ajutat evrei. A scris despre generozitatea celor pe care i-a văzut sau despre care a auzit, dar nu a scris și despre ea. Considera că purtarea ei fusese firească. Ceea ce a făcut Teresa este de-a dreptul excepțional. Prin faptele ei, a ieșit în evidență.
Sunt multe exemple de oameni ce reușesc să iasă în evidență într-un mod admirabil, Teresa Prekerowa este doar unul dintre ei. Ar fi fost mult mai ușor să meargă cu turma și să se teamă pentru propria viață. Cei mai mulți au făcut asta. Nu i s-a părut bizar să facă ceva diferit. Cineva trebuie să ia taurul de coarne. Nu i-a fost teamă sau dacă totuși i-a fost, nu s-a lăsat paralizată de ea. Fără să vrea, a ieșit în evidență. Alții i-au urmat apoi exemplul, iar viața unora dintre victimele naziștilor a cunoscut și clipe ce au meritat să fie trăite.
Ieși în evidență! S-ar putea să-i molipsești și pe ceilalți!
Creștem împreună,
Diana
