Ortopedie și traumatologie
Interviu cu dr. Bogdan Emanuel Aldea
Apasă pe săgeata verde pentru cuprins ↓
Despre dr. Bogdan Emanuel Aldea
Despre dr. Bogdan Emanuel Aldea
Să începem cu începutul… Ce fel de medic îți doreai să devii când ai început facultatea? Te gândeai la o anumită specialitate?
În anul 1 am avut un curs opțional legat de medicină legală, și combinat cu experiențele bune de la anatomie, eram decis să devin medic legist, însă exemple mai puțin fericite (un prieten care a terminat medicină legală și nu are nicio perspectivă de angajare) m-au convins că nu ar fi o idee așa bună. În orice caz, nu îmi doream deloc o specialitate chirurgicală.
Cum ai ajuns să realizezi că aceasta este specialitatea potrivită pentru tine?
În anul 3 de facultate mi s-a întărit și mai mult convingerea că nu voi face chirurgie, în parte din cauza unor medici chirurgi și abordarea lor în specialitate. Dar în același timp, simțeam că o specialitate clinică ar fi prea lentă pentru stilul meu de viață. Eram într-o dilemă destul de mare până când l-am întâlnit pe mentorul meu, care mi-a determinat definitiv decizia.
Ce a cântărit cel mai mult în alegerea ta?
Cred că doi factori, primul este legat de caracterul dinamic si antrenant al specialității, unde este nevoie de antrenament fizic pentru a îți desfășura activitatea, iar cel de-al doilea este legat de patologia ortopedică, și faptul că este foarte logică, cauza și efectul fiind adesea evidente.
Cum a fost primul an de rezidențiat? Câteva tips and tricks pentru cei care încep specialitatea? Ce este vital să știe? Ce nu îți spune nimeni înainte să începi și e bine să știi? Ce ai învățat tu și consideri că e important să dai mai departe?
Ok, aici sunt multe de spus. Anul 1 a fost bun pentru mine, am simțit că am evoluat și că mi-am maturizat modul de a gândi, atât medical cât și în viața din afara spitalului. Sfatul cel mai important: timpul este foarte valoros și dacă o specialitate sau un centru nu îți oferă șansa să înveți și să te dezvolți (adică ești mereu ocupat cu muncă repetitivă și mecanică), atunci mai bine schimbă centrul sau chiar specialitatea.
Nimeni nu mi-a spus că nivelul la care se practică medicina în locul unde urma să lucrez este mult mai jos decât mă așteptam, din diverse motive bineînțeles. Și asta a reprezentat un șoc foarte mare pentru mine. Utopia care se conturase în mintea mea legată de funcționarea unui spital s-a năruit aproape din prima săptămână de lucru. Atmosfera pare blocată în timp, sau mai bine zis atemporală, unde inovația este foarte rar întâlnită, și adesea se lovește de rezistența personalului medical, mai ales dacă promotorul acesteia este medicul rezident. Au fost situații când dovezi consistente și ghiduri internaționale, suficiente pentru a schimba modul în care tratăm pacienții, au fost arogant refuzate de colegii specialiști sau primari.
Ce sfaturi ți-ai oferi tu ție, dacă te-ai putea întoarce în timp, în anul 1 de rezi?
Cred că să am mai multă răbdare și consecvență; mi-aș recomanda să fiu eu însumi, să îmi susțin punctul de vedere mai bine și să îmi fie mai puțin frică, chiar dacă asta presupune să „supăr” pe unul și altul, din când în când.
Cum te-a transformat viața de medic pe această specialitate?
Am început să apreciez mai mult persoanele din jur, să înțeleg mai bine condiția umană, atât a colegilor, cât mai ales a pacienților, și din păcate mi-am dat seama de neputința mea în fața unor situații nefericite. Un bun exemplu: pacienții cu resurse financiare limitate nu își permit servicii de recuperare medicală private, iar cele care există prin programele naționale decontate de CAS sunt suprasaturate, cu liste de așteptare de luni de zile. Și astfel se pierde oportunitatea de recuperare medicală post-operatorie, cu rezultate adesea mediocre.
Viața în spital pe această specialitate
Viața în spital pe această specialitate
Ce presupune, concret, ortopedia și care este parcursul rezidențiatului din punct de vedere al modulelor?
Specialitatea are 5 ani, cuprinde partea de ortopedie (artroze, infecții, tumori osoase, etc.) și partea de traumatologie (fracturi, leziuni ligamentare, etc.). Este o specialitate chirurgicală prin excelență, deși partea de ambulatoriu ocupă un loc important. Modulele sunt destul de bine împărțite, având aproximativ 3 ani de ortopedie și traumă, 6 luni de chirurgie generala (în anul 1), câte 2 luni de chirurgie toracică, vasculara, plastică și neurochirurgie, în anul 3. De asemenea, anul 4 e complet ortopedie pediatrică, cel puțin aceasta era structura în 2022. Dar am auzit zvonuri că s-a redus la 6 luni modului de ortopedie pediatrică. Și în anul 5 mai sunt modului de artroscopie și bioetică.
Cum arată o zi din viața unui rezident? Ce atribuții are? Ce lipsește?
Începi programul la ora 8. Ai vizita la patul pacientului, stabilești tratament, plan operator, externări, etc. Și restul zilei de obicei este program operator, cu excepția unei zile pe săptămână când este ambulatoriu, unde consulți pacienții operați. Aceasta e o zi tipică. Legat de atribuții, nu poți lua prea multe decizii singur, în special nu legat de tratamentul chirurgical. Dar si asta e foarte variabil de la medic la medic si spital la spital.
Cea mai mare lipsă este RESPONSABILITATEA. Am ajuns la concluzia că nu poți să ajungi un medic bun dacă nu poți lua decizii singur. Și inevitabil să faci greșeli, să le înțelegi și să nu le mai repeți. Nu ai putere de decizie asupra managementului pacientului, deci vei face totul mecanic, la comanda medicului îndrumător.
Ce lucruri pozitive găsești tu în munca ta din rezidențiat?
Șansa de a aduce un zâmbet pe fața unor oameni bolnavi, în nevoie, indiferent cine sunt și de unde vin. De ce asta? Pentru că aceștia sunt de multe ori considerați „obiectul muncii”, precum o piesă sau un produs, care trebuie pus pe „bandă”. Adesea am auzit expresiile „Să îl facem repede, că vin alții și nu avem loc” sau „Scapă de pacientul ăsta, să fie problema altcuiva”. Și aici poți face diferența, prin gesturi mici, dar cu impact mare în starea de bine a pacientului.
Cum este programul de lucru? (și în teorie, și în realitate) Gărzi? Sunt dificile? Salariu? Spor?
Teoretic lucrăm 7 ore pe zi, 8-15, sau cel puțin asta ni se pontează la finalul lunii. La început m-am pontat în registru conform cu realitatea, adică și ore suplimentare, dar mi s-a atras atenția să nu mai fac asta, pentru că „bate la ochi”… Programul real e foarte variabil. Eu lucrez în spital de urgență, unde sunt foarte mulți pacienți. Și se respectă principiul menționat mai sus, anume „facem cât mai mulți pe zi, că mâine vin alții”. Așadar am lucrat si 12-14 ore pe zi, dar și 2 ore pe zi, în funcție de câți pacienți ai internați.
Gărzi facem 1-2 pe lună, NEPLĂTITE, linia 3, de 24 de ore, cu posibilitatea să rămâi și ziua de după gardă la spital. Nu se doarme în gărzi, ele fiind CPU (cameră de primiri urgențe). În spitalul unde lucrez eu ai posibilitatea să faci gărzi plătite din anul 3, dar sunt prost plătite si foarte solicitante.
Legat de salariu, e cel standard conform cu grila de salarizare. 3300 lei net în anul 1, +347 lei indemnizația de hrană, + 15% spor (aproximativ 450 lei) și 50% spor pentru orele pontate în blocul operator. Acestea din urmă sunt foarte variabile, dar eu acumulam aproximativ 40-50 de ore pe lună. În total aveam cam 4500 de lei in anul 1, ceea ce a fost ok atunci, dar la inflația din prezent și la costurile de trăit în Cluj-Napoca, este foarte greu să te descurci și să și pui bani deoparte. Iar de mers la congrese nici nu se pune problema deoarece cel mai ieftin congres de traumă / ortopedie internațional este cel puțin 600-700 de euro.
Cât de solicitantă este ortopedia-traumatologia? Cât timp îți rămâne pentru viața personală? Poți găsi un echilibru?
Eu am reușit să am un echilibru, dar cu sacrificii. De exemplu eu încerc să nu merg sâmbăta și duminica la pansamente, deoarece e timpul meu liber. Pe de altă parte apare uzură psihică și frustrare pentru că investești mult în rezidențiat și recompensele sunt minime. Cea mai mare frustrare a mea este că nu ești lăsat să operezi nimic, sau rareori foarte puțin. Nu ți se explică cazurile, deciziile, greșelile tale. Totul e pe repede înainte și medicii îndrumători au nevoie de tine doar ca ajutor în operație și să le faci treaba birocratică.
Câte operații faci?
In 2 ani de ortopedie nu am făcut nicio singură operație în întregime. Am făcut pași operatori, dar din punctul meu de vedere este insuficient. Oricine poate să înșurubeze sau să dea o gaură cu burghiul. Mai ales dacă o faci deja de multe ori. Dar chirurgia ortopedică nu este doar despre asta, e despre decizie, ce fac în situația cutare, ce pas urmează, cum trec peste problema asta, etc.? Și asta nu vei face în rezidențiat, din păcate. Desigur sunt și excepții de la situația asta, dar sunt așa de rare încât nu merită menționate.
Poți evita radiațiile?
Teoretic da, exista costume de protecție, dar sunt vechi, uzate, și adesea ineficiente. Deci doze de radiații iți vei lua zilnic, dar sunt mici și de multe ori pot fi evitate.
Cum sunt îndrumătorii de rezidențiat? E suficientă pregătirea sau ai nevoie de stagii în alte țări?
Fără să mă repet, depinde de centru și de medic. Există și lucruri bune. Am creat legături de prietenie cu echipa cu care lucrez, am avut parte de o „experiență” chirurgicala mai „vastă” decât mulți alți colegi care doar țin depărtătoare 5 ani de rezidențiat. Un mare dezavantaj însă este că echipele unde lucrez eu sunt neschimbabile. Și atunci înveți și bune și rele de la un singur om, ceea ce nu te avantajează. Și asta e un sfat din partea mea, încercați să lucrați cu mai mulți îndrumători.
Specialitatea în sine – informații specifice
Specialitatea în sine – informații specifice
Patologia cea mai întâlnită în spitale?
Cel mai adesea fracturi. Șold, gleznă și antebraț. Foarte rar infecții, în schimb nu am văzut tumori sau patologie congenitală. Artroza și endoprotezarea o fac doar unii medici.
Cât de dificilă este materia?
Poate fi ușoara sau dificilă, depinde de cât de mult iți place. E foarte logică și deductibilă. Se bazează mult pe experiența medicului și din păcate mai puțin pe dovezi științifice.
Care sunt cărțile must-have pentru această specialitate? Materiale de studiu utile la început de drum?
Campbell și Rockwood. Cartea oficială pentru specialitate este scrisă de prof. Antonescu, dar e depășită. Eu personal folosesc Uptodate, Orthobullets si AO Surgery Reference ca surse on-line de informare. Vumedi și Youtube ca surse video de informare și evident studii pe PubMed (cele mai importante).
Ce materii din facultate te ajută în cariera de ortoped?
Și aici depinde. Teoretic toate materiile clinice te pot ajuta, pentru că trebuie să știi câte puțin din toate, mai ales dacă lucrezi în spital de urgență. Am avut pacienți cu fracturi și infarcte, hepatită, glaucom, boli autoimune, infecții, etc. Dar și aici sunt unii medici care se ascund după expresia „eu sunt ortoped, eu trebuie să știu oase”, iar dacă decizi că asta e calea ta, atunci dacă ști ortopedie e suficient, restul va face medicul de ATI sau alți specialiști.
Atestate și competențe?
Personal cred că ecografia musculo-scheletală poate fi un bonus pentru un ortoped. Restul ar trebui să le înveți în rezidențiat.
Poți lucra în privat pe perioada reziului? Dacă da, ce poți face, concret?
Nu poți lucra, nu ai drept de libera practică. Și sunt spitale private care nici măcar să privești o operație nu te acceptă, ca medic rezident.
Cât de bine se câștigă în calitate de medic specialist?
Standard, conform cu grila de salarizare națională. Spor de 15% și 50% pe orele de bloc operator. Dacă lucrezi în privat (ambulatoriu și operații), în funcție de volumul de operații poți să ajungi și la 5-8000 de euro pe lună sau chiar mai mult. Dar sunt puțini cei ce ajung acolo. Doar din consultații în regim privat, nu cred că poți depăși 2000 de euro pe lună.
Piața muncii după rezi?
In Cluj-Napoca nicio șansă pentru un post la stat, decât dacă ai doctorat și iți dau jumătate de normă prin UMF. Dar deja și locurile acestea se epuizează. Unde lucrez eu sunt deja 3 medici încadrați astfel. Ambulatoriu privat încă mai găsești în Cluj Napoca, dar și acesta tot mai greu. Însă alte orașe mai mici au multe locuri disponibile. Cât despre posturi la stat in spitale mai mici, nu știu să fie disponibile in jurul Clujului. Mai există varianta de contract gărzi, dar tot mai puține oportunități și in această situație.
Opinii despre alte centre?
Nu am fost in alte centre, deci nu pot spune.
Ce particularități are ortopedia-traumatologia față de alte specialități?
E o specialitate dinamică, în dezvoltare și în tranziție din medicină paternalistă bazată pe experiență, în medicină bazată pe dovezi. E versatilă, în sensul că poți face doar ambulatoriu sau doar chirurgie în funcție de preferințe. Te poți supraspecializa pe o regiune a corpului, de exemplu sa operezi doar umăr, sau doar artroplastii, sau doar traumatologie. Și cel mai important, satisfacția pacienților e destul de mare și ușor de obținut, iar asta îți va da și ție o satisfacție mare.
Informații relativ abstracte depre specialitate
Informații relativ abstracte depre specialitate
Care este satisfacția cea mai mare în ortopedie-traumatologie?
Când vezi un pacient cu o luxație scapulo-humerală că se prezintă în camera de gardă cu dureri atroce, și care pleacă o oră mai târziu fără durere, după ce ai redus luxația. Este o satisfacție imediată, atât pentru medic cât și pentru pacient.
Ce minusuri are această specialitate? Care sunt provocările?
Relativa izolare față de alte specialități și gândirea menționată mai sus „eu sunt ortoped, nu e treaba mea”. Provocarea cea mai mare, din punctul meu de vedere, este tratamentul holistic al pacientului și integrarea patologiei ortopedice cu restul corpului pacientului. Deci practic înțelegerea cauzei și a efectului.
Ce fel de personalitate crezi că se potrivește în această specialitate?
O să fiu sincer! Persoana tipică de la ortopedie e bărbatul dintr-o bucata, cu puține rețineri legate de vocabular obscen, cu ceva experiență în tâmplărie și mecanică, și care nu vrea neapărat să facă medicina modernă, ci ceva la limita acesteia. Evident există și excepții, dar sunt destul de rare și din generații mai vechi.
Pentru cine crezi că NU este potrivită ortopedia-traumatologia?
Pai orice persoană care nu are capacitatea să îndure un mediu de lucru aspru, solicitant fizic și care în rezidențiat nu îți oferă șansa de a opera prea mult. De asemenea cine nu are o gândire logică și nu înțelege principii de mecanică și fizică, va avea dificultăți în a învăța patologia ortopedică.
Ce calități/abilități crezi că sunt strict necesare pentru a avea succes în specialitatea ta?
Reziliența psihică și fizică, gândire logică, orientare în spațiu, capacitate de integrare a mai multor elemente de fiziologie, înțelegerea corpului uman ca un mecanism.
Ce anume este adesea trecut cu vederea și ai vrea ca ceilalți colegi medici să îl cunoască despre ortopedie-traumatologie?
Că nu toți suntem „doar ortopezi” și că unii dintre noi înțelegem un caz medical clinic, că avem cunoștințe generale și că putem lua decizii dincolo de „oase”, pentru binele pacientului.
Privind înainte
Privind înainte
Ce planuri de viitor ai tu în lumea ortopediei și traumatologiei?
Încerc să mă dezvolt pe o nișă, undeva unde să am loc să pot să îmi câștig pâinea. Alternativa este emigrarea, deoarece a lucra într-un spital românesc, de stat, este de multe ori egal cu suicidul profesional. Plafonarea este aproape garantată, iar pacientul devine cu timpul doar un obiect, o normă pe care trebuie să o îndeplinești; sau opusul, vei ajunge să nu lucrezi nimic, pentru că „banul vine, timpul trece”, și performanța nu contează în spitalul public.
Care e cel mai important sfat pe care l-ai da unui absolvent de medicină care se gândește să urmeze această specialitate?
Să nu uite niciodată medicina internă, examenul obiectiv general, patologia care se întâlnește adesea și la un pacient ortopedic. Să le integreze în managementul pacientului și să ia deciziile corecte, bazate cât se poate pe dovezi. Și să aibă întotdeauna interesul pacientului pe primul loc, nu profitul sau viața de stat degeaba, „la stat”.
Autocaracterizare
Autocaracterizare
Mă numesc Aldea Bogdan, am 28 de ani și sunt medic rezident anul 3 pe specialitatea Ortopedie-Traumatologie în Cluj-Napoca. Copilăria mi-am petrecut-o în Avrig, un oraș de la poalele munților Făgăraș. În Sibiu am terminat liceul în 2015, după care am început UMF Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o în 2021.
De când eram în școala generală visam să devin medic, și cu susținerea celor din jur am ajuns unde sunt acum. Mereu mi-au plăcut aventurile, și școala de medicină s-a dovedit una pe măsură. Cu toate acestea, nu mă consider un „spirit liber” în adevăratul sens al cuvântului. Sunt mai degrabă o persoană calculată, care nu prea își asumă riscuri inutile și care se sperie ușor de spontaneitate.
Fizic sunt o persoană atletică, care nu fuge de efort și sacrificiu, fie el intelectual sau nu. Munca fizică mereu mi-a oferit o relaxare mentală, o poartă de scăpare din aglomerația vieții. Și asta am căutat și în meseria mea, și astfel ortopedia a fost soluția.
Iar în specialitatea aceasta m-a ajutat că sunt o persoană meticuloasă, ordonată, care nu suportă expresia „lasă că merge și așa” și care dorește să aducă inovație în mediul în care trăiește. Am fost și voi fii mereu un visător, un ideolog, și asta îmi e și prieten și dușman. De ce? Pentru că unii oameni nu îi apreciază pe cei care urmează calea principiilor, însă pe mine asta mă definește.
Mă integrez bine în grupuri de oameni, preiau repede obiceiuri și devin imediat unul „de-al lor”. Încerc să ajut necondiționat și să aduc un zâmbet pe fața celor care îmi ies în cale. Cât despre colegi, vreau să cred că mă plac și mă consideră o persoană de încredere.
Și în final, dacă aș avea o mantră personală, atunci ar suna cam așa: timpul este cea mai importantă resursă a ta, așa că investește-o cu mare atenție!
Vrei să îți spui povestea și să împărtășești cu alții experiența ta în rezidențiat, în scris? Scrie-ne un e-mail la hello@marsilian.com. Este necesar să fii minim anul 3 în rezidențiat.
