O treime din viață

Salutare,

Diana aici.

3 idei random astăzi despre somn, hibernare și stomac.

Because why not?

Ne „pierdem” o treime din viață dormind. Somnul e poate cea mai misterioasă dintre activitățile pe care le desfășurăm în mod ciclic. În lipsa lui murim. Într-un experiment realizat în 1979 pe rozătoare, cercetătorii de la University of Chicago le-au privat de somn și le-au adus la epuizare. Au sfârșit într-un interval cuprins între 11 și 32 de zile.

Nu-i de glumă cu somnul. Asta e sigur. Și totuși, la ce servește? E fără doar și poate vorba despre un proces de regenerare: consolidare a amintirilor, refacere a echilibrului hormonal, eliminarea neurotoxinelor din creier, restartarea sistemului imunitar ș.a.m.d.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă dormim tot mai puțin. Deși nu există un standard precis, cei mai mulți dintre noi dormim undeva între 7 și 9 ore în fiecare noapte. Spre comparație caii și elefanții nu dorm mai mult de 2-3 ore pe noapte, iar animalele din captivitate, în special leneșul, pot dormi până la 20 de ore.

O explicație ar fi că oricum nu au prea multe de făcut și mai ales că sunt conștiente că nu sunt vânate de prădători.

Hibernarea nu-i totuna cu somnul. Gândindu-ne la lunga hibernare a ursului din pădure se prea poate să ne imaginăm un uriaș dormind pe rupte vreme de câteva luni. Și asta în fiecare an, în sezonul rece. Lucrurile nu stau deloc așa, cel puțin din punct de vedere metabolic și neurologic.

Hibernarea e un fel de anestezie. Ursul nostru, atunci când se află în hibernare, este realmente inconștient, dar nu doarme. În lunga-i hibernare (stare de inconștiență), ursul nostru are zilnic nevoie de câteva ore de somn propriu-zis.

Surpriza cu adevărat mare e că de fapt urșii nu hibernează. Hibernarea presupune o stare profundă de inconștiență și o diminuare considerabilă a temperaturii corporale până în jurul valorii de 0 grade Celsius. Temperatura corporală a urșilor rămâne relativ stabilă de-a lungul sezonului rece. Mai mult, se pot trezi cu ușurință și nu ezită să treacă la acțiune dacă situația o impune.

Decât să hiberneze, ursul de bucură în timpul iernii mai degrabă de o stare de toropeală, fiind gata, la nevoie, să ne arate că poate fi la fel de vioi ca primăvara și vara.

Stomacul nostru are forma unei mânuși de box. Nu e una prea mare, să fim sinceri. Are o lungime de circa 25 de centimetri și o capacitate de aproximativ 1,4 litri. E mult? E puțin? Greu de spus. Gândește-te că un câine de talie mare are un stomac dublu comparativ cu al nostru.

Importanța stomacului este mult supraevaluată. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. E util stomacul, dar nu esențial. E bine să-l avem, dar nu e vital. Digestia în sine , inclusiv absorbția, se produce mai jos, în intestine. Bineînțeles, stomacul joacă și el un rol semnificativ, atât fizic, cât și chimic, mai ales pentru că fragmentează alimentele consumate și le scufundă în acid clorhidric. În lipsa stomacului, riscul ca multe dintre alimentele pe care le consumăm să ne îmbolnăvească crește considerabil.

Ceea ce mi se pare cu adevărat fain e că am început să înțelegem cu adevărat stomacul doar în urmă cu două secole (1822). Mai interesantă este experiența ce a condus la o asemenea descoperire. Totul a început cu accidentul nefericit suferit de un tânăr vânător aflat în statul Michigan.  Examinând o pușcă, aceasta din urmă s-a descărcat accidental și i-a provocat o perforație cu diametrul de 2,5 centimetri la nivelul stomacului.

Rana nu s-a mai închis niciodată. Prilej tocmai bun pentru ca un chirurg din partea locului, William Beaumont, să studieze pe viu ce rol are și cum funcționează stomacul. Cu ajutorul unor fire de mătase, Beaumont a introdus în stomacul vânătorului nostru diferite alimente. După diferite intervale de timp, scoțându-le la suprafață, observa modificările suferite. Uneori le și gusta (bleah!), evident, în interesul științei. Beaumont este cel ce a tras concluzia că principalul agent digestiv din stomac este acidul clorhidric. A studiat intens problema,  a publicat un studiu devenit celebru și a deschis un capitol nou într-ale medicinei.

Cu sau fără Beaumont, morala zilei e următoarea: ai grijă ce și cum mănânci. Dacă nu e din capul locului explozivă nu înseamnă că situația nu se poate înrăutăți progresiv. Cele mai multe neplăceri vin pe nepusă masă.

Creștem împreună,
Diana