Roșești des?

Salutare,

Diana aici.

Întoarsă dintr-o scurtă de vacanță și în pregătire pentru o alta, am reflectat la trei idei. Vei observa, deși par aparent diferite, sunt cât se poate de complementare.

Ne rușinăm adesea, vrem dreptate și avem curajul să ne îndoim mereu și mereu.

Înarmați cu aceste trei idei… începem!


1. Procese de conștiință

Am evoluat de-a lungul timpului să avem remușcări și să așteptăm ca ceilalți să-și facă procese de conștiință atunci când nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre. Suntem singurele viețuitoare de pe Terra care roșesc. Suntem singurele ființe ce se pot autoîmblânzi atunci când se confruntă cu cele mai mușcătoare dintre remușcări.

Uneori, o conștiință activă și sănătoasă îi împiedică pe ceilalți să se aventureze pe terenuri mișcătoare sau să facă rău doar de dragul de a o face. Conștiința ne impune limite. Când suntem judecați de ceilalți sau când ne este transmisă impresia că nu respectăm standardele sociale ne bâlbâim, roșim, ne simțim încurcați și tindem să ne ascundem din văzul mulțimii.

Rușinea, pe de altă parte, are părți de-a dreptul întunecoase. Gândește-te doar la cei ce sunt copleșiți de rușine și nu reușesc să-și hrănească visele sau la cei ce, învăluindu-se în mantia rușinii, se simt amorțiți, paralizați și nu găsesc determinarea de care ar avea nevoie pentru a-și face glasul auzit.

Gândește-te la toți și la toate. Gândește-te și cum ar fi societatea noastră în lipsa remușcărilor firești ce ne încearcă din când în când.

Ar fi un iad.


2. Doamna Justiție

Să fie dreptate de-ar fi să piară lumea!

Așa sună una dintre vorbele de duh pe care o prefer cel mai mult. Justiția, așa cum o înțelegem astăzi, este cealaltă fațetă a dreptății. Vrem ca justiția să-și spună ultimul cuvânt, să fie independentă și în folosul societății. Statul de drept, o expresie aflată pe buzele multora dintre adulții zilelor noastre, este, de asemenea, o altă latură a dreptății și face trimitere la o societate, un stat în care domnesc dreptatea și legea.

Suntem însetați de dreptate și de justiție. Nu e vorba despre o cucerire recentă. De câteva sute de ani tânjim după justiție, mai ales după cea socială.

Ceea ce mi se pare interesant e felul în care este portretizată ea, Doamna Justiție. Legată la ochi, lipsită de empatie, de iubire și fără niciun fel de preferință pentru nimeni. Este dreaptă și echilibrată. Nu are credințe sau dacă totuși are una, aceea e rațiunea – singura capabilă să ne salveze de noi înșine și de cei ce se dovedesc injuști.

Încă sunt multe de optimizat, justiția încă nu și-a atins maximul de obiectivitate și de dreptate. Dar un lucru pare sigur. În comparație cu epocile trecute, justiția este mult mai oarbă la interesele și influențele puternicilor zilei.


3. Curajul de a te îndoi

E o înclinație de-a dreptul umană să credem doar ceea ce este convenabil pentru noi. Să credem selectiv. Să înlăturăm din complexitatea de fapte și de nuanțe toate elementele care nu se potrivesc tiparului în care percepem lumea, oamenii, faptele.

Nu înotăm împotriva curentului. Ne lăsăm distrași de ceea ce vrem să credem. E mult mai comod să luăm drept fapte propriile preferințe și judecăți, atunci când nu alegem să sacrificăm întreaga poveste de dragul unor efecte sociale după care tânjim (validare, acceptare etc.).

Dar cum rămâne cu adevărul? Cum ajungem la el dacă nu dăm dovadă de curaj? De curajul de a ne îndoi mereu și mereu. De noi, de convingerile noastre și de adevărurile pe care le considerăm sfinte și de neschimbat.

Uneori, pentru a da o șansă adevărului e nevoie să dăm la o parte siguranța de sine. Siguranța că am pătruns în esența lucrurilor și că toate cele de sub stele sunt așa cum ni le imaginăm noi. Niciuna dintre ideile noastre mărețe nu este complet adevărată. Fiecare are cel puțin o exagerare sau o neclaritate. Așa stând lucrurile, dacă vrem să ne apropiem cât mai mult de adevăr trebuie să fim flexibili, mereu curioși, să ne ferim de pietrificare și de rigiditate.

Trebuie să ne îndoim în permanență de noi înșine.

Nu de valorile și de oamenii din jurul nostru, ci de felul uneori alunecos în care ajungem la adevărurile ce contează pentru noi.


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...