Pe scurt: Ne orientăm permanent după ceilalți – suntem „antene printre antene”, ne oglindim emoțiile și ne modelăm reciproc comportamentul prin așteptările pe care le avem unii de la alții. Această tendință de a merge cu grupul explică bulele: în economie, fiindcă piețele financiare sunt, spunea John Maynard Keynes încă din 1936, un fel de concurs de frumusețe în care nu alegi ce-ți place ție, ci ce crezi că aleg ceilalți (dacă toți cred că ceilalți cred că o acțiune valorează mai mult, ea chiar ajunge să valoreze mai mult – până se sparge bula); iar în viața de zi cu zi, prin ignoranța pluralistă, ilustrată de experimentul lui Dan Ariely, care a ținut un curs cu termeni inventați fără sens, iar studenții au tăcut crezând fiecare că problema e la el. Morala: frica de a fi în eroare e mereu mai mică decât frica de a rămâne singur.
Salutare,
Diana aici.
Ne orientăm mereu după ceilalți. Și ei fac același lucru. Preluăm și oferim în egală măsură. În bine, dar și în rău. Din păcate, uneori creăm bule menite să crească și să tot crească până ce, în final, plesnesc. Alteori, temându-ne că riscăm să fim lăsați deoparte, alegem să mergem cu grupul. Uităm că avem o voce, o conștiință, și dreptul de a le menține vii.
Bula se creează iarăși. Până la urmă se sparge și aceasta, dar face loc alteia…
Uite la ce m-am gândit în ultimele zile.
1. Suntem antene
Avem așteptări de la ceilalți și nu doar ca să ne simțim dezamăgiți în unele situații, așa cum spune unul dintre clișeele zilelor noastre. Ele, așteptările, ne determină propriul comportament. Funcționează și viceversa. Comportamentul și atitudinea noastră îi influențează pe cei cu care interacționăm într-un asemenea mod încât și ei au așteptări de la noi, modelându-și astfel constant comportamentul față de noi.
E vorba despre o pendulare continuă, despre un dute-vino ce nu se oprește niciodată. Ca să fiu sinceră, aceasta e chiar esența condiției noastre de oameni. Suntem antene ce se orientează și reorientează constant după ceilalți. Dacă ți se povestește despre un accident casnic al prietenei tale te îngrozești imediat imaginându-ți durerea pe care a suportat-o. Dacă vezi un act de scamatorie la circ, pe stradă sau aiurea simți imediat cum ți se strânge stomacul. Ideea e simplă. Ne oglindim în ceilalți. Suntem antene printre antene.
Dar nu oglindim doar sentimente și stări înălțătoare, ci și senzații intense precum ura, invidia sau lăcomia. Nu e nevoie de o pregătire anume, ci doar de crearea contextului potrivit.
2. Bulele din economie
Citeam zilele trecute ceva despre John Maynard, un mare economist britanic din secolul trecut. Mi-a atras atenția că, încă din 1936, economistul nostru a scris că piețele financiare sunt un soi de concurs de frumusețe.
Uite ce-ți propun. Gândește-te că ai în față 100 de imagini la care ești invitat să te uiți. Și alții ca tine, ca mine intră în jocul ăsta. Scopul nu e să o alegi pe cea care îți place ție cel mai mult, ci pe aceea pe care crezi tu că ar alege-o ceilalți. Brusc, suntem dispuși să renunțăm la gusturile și preferințe noastre. Încercăm să ghicim ce gândește/ce ar alege celălalt.
Morala transferată în economie?
Dacă toată lumea crede că ceilalți cred că o acțiune valorează mai mult… pai chiar ajunge să valoreze mai mult.
Toate bune și frumoase, dar nu putem evita la nesfârșit momentul în care bula se sparge, acel moment în care tot castelul de cărți se prăbușește și lucrurile revin la normal. Nu neapărat la normalitatea de dinainte de bulă, ci la una relativ apropiată de valoarea reală.
3. Ignoranța pluralistă
Că tot vorbim despre bule. Ele sunt prezente peste tot, în orice domeniu. Uite ce efecte a avut un experiment făcut de psihologul Dan Ariely la universitatea la care preda. Susținându-și cursul de economie comportamentală, a apelat la un artificiu. Cu ajutorul unui generator, a proiectat cuvinte și propoziții fără sens între ele, rezultând termeni și concepte de neînțeles precum „teoria dialectică enigmatică”, „raționalismul neodeconstructiv” ș.a.m.d.
Reacția studenților? Nu au dat semne că nu înțeleg. Au urmărit totul cu sufletul la gură. Nimeni nu a cerut informații suplimentare. Nimeni nu s-a sesizat. Nimeni nu a lăsat impresia că nu pricepuse nimic.
„De ce nu m-a întrebat nimeni despre ce mama naibii vorbesc?”, s-a întrebat Dan Ariely.
Foarte simplu. Individual, studenții au realizat că toată scena era de neînțeles, dar uitându-se la vecinii lor de bancă și apoi mai departe spre ceilalți, care urmăreau totul cu atenție, au crezut că problema este le ei.
Și așa a rămas. Au tăcut mâlc și nu au luat poziție. Bula s-a tot mărit. Dar în cele din urmă s-a spart.
Morala poveștii noastre e că frica de a fi în eroare e întotdeauna mai mică decât frica de a rămâne singur.
Singur împotriva tuturor? Cu dreptatea de partea ta? Sunt foarte rare aceste cazuri. În general alegem să rămânem în eroare, să ne sacrificăm adevărul, intuiția sau rațiunea. Teama de a fi respinși, marginalizați și izolați e prea mare.
Creștem împreună,
Diana
Sursă: ignoranța pluralistă.
Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă că „suntem antene”?
Înseamnă că ne orientăm și ne reorientăm constant după ceilalți: ne oglindim în ei, le preluăm stările și emoțiile (te îngrozești auzind despre accidentul unei prietene, ți se strânge stomacul la un act de scamatorie), iar comportamentul nostru le influențează la rândul lui așteptările față de noi. E o pendulare continuă pe care Diana o numește esența condiției noastre de oameni – oglindim nu doar sentimente înălțătoare, ci și ura, invidia sau lăcomia.
De ce se formează bulele în economie?
Pentru că, așa cum scria John Maynard Keynes încă din 1936, piețele financiare sunt un soi de concurs de frumusețe: nu alegi imaginea care îți place ție cel mai mult, ci pe aceea pe care crezi că o vor alege ceilalți. Transferat în economie, dacă toată lumea crede că ceilalți cred că o acțiune valorează mai mult, ea chiar ajunge să valoreze mai mult – până când bula se sparge și lucrurile revin aproape de valoarea reală.
Ce este ignoranța pluralistă?
E situația în care fiecare individ crede în secret că ceva nu are sens, dar, văzând că toți ceilalți par să accepte, conchide că problema e la el și tace. În articol e ilustrată prin experimentul psihologului Dan Ariely, care a susținut un curs folosind termeni inventați fără sens („teoria dialectică enigmatică”, „raționalismul neodeconstructiv”). Niciun student nu a cerut lămuriri – fiecare a crezut că doar el nu înțelege.
Care e morala acestor exemple?
Că frica de a fi în eroare e întotdeauna mai mică decât frica de a rămâne singur. Cazurile de „singur împotriva tuturor, cu dreptatea de partea ta” sunt foarte rare; în general alegem să rămânem în eroare și să ne sacrificăm adevărul, intuiția sau rațiunea, fiindcă teama de a fi respinși, marginalizați și izolați e prea mare.
Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google
