Diferența dintre învățarea repetitivă și învățarea cu sens

În timp ce atât învățarea repetitivă cât și cea cu sens sunt metode de învățare, acestea sunt diferite. Însă cât de mult te ajută fiecare din cele două tipuri de învățare pe termen lung? Pentru a răspunde la această întrebare, hai să examinăm cele două tipuri de învățare.

Ce este învățarea repetitivă?

Învățarea repetitivă este o tehnică de memorare bazată pe repetiție. Exemple ale acestui tip de învățare includ memorarea alfabetului sau a numerelor. Acest tip de învățare poate fi considerat de unele persoane ca un pas esenţial în învățarea anumitor informații. Memorarea nu este cea mai eficientă metodă de învățare, însă este o metodă pe care foarte mulți studenți și profesori o folosesc. Aceasta este o metodă de învățare foarte comună, cunoscută și sub termenul de „toceală”.

Avantaje ale învățării repetitive

Sunt câteva avantaje ale învățării repetitive, iar acestea includ:

• Abilitatea de a-ți putea aminti rapid anumite informații;
• Te ajută să-ți dezvolți baza de cunoștințe.

Dezavantaje ale învățării repetitive

Dezavantajele studiului cu ajutorul învățării repetitive includ:

• Se repetă;
• Îți pierzi ușor concentrarea;
• Nu îți oferă ocazia să înțelegi ceea ce înveți;
• Nu te încurajează să-ți folosești abilitățile sociale;
• Nu există nicio conexiune între vechea și noua informație;
• Poate rezulta în impresii greșite asupra conceptelor.

În timp ce a fi capabil să-ți amintești rapid bucăți de informație este folositor, pentru a înțelege informația la un nivel profund studenții trebuie să folosească o altă metodă de învățare: învățarea cu sens.

Ce este învățarea cu sens?

Învățarea cu sens include înțelegerea felului în care bucățile unui concept sunt interconectate. Cunoştinţele dobândite în urma învățării cu sens pot fi aplicate noilor lucruri pe care le înveți. Această metodă de învățare ar trebui să facă parte din viața studentului pe întreaga perioadă a studiilor, poate chiar și după terminarea facultății. Învățarea cu sens este activă, constructivă și de lungă durată. Însă, mai important de atât, îi oferă studentului oportunitatea de a fi implicat 100% în procesul de învățare. Două obiective importante ale oricărui tip de învățare sunt retenția și transferul. Retenția este abilitatea de a-ți aduce aminte ce ai învățat acum, într-un viitor (apropiat sau îndepărtat). Transferul este abilitatea de a folosi ceea ce cunoști pentru a soluționa probleme. Studenții ajung să folosească învățarea cu sens când ambele obiective sunt atinse.

Avantaje ale învățării cu sens

Învățarea cu sens ajută studenții să aibă parte de succes la cursuri prin:

• Încurajarea înțelegerii, nu a memorării;
• Încurajarea metodelor de învățare activă;
• Concentrarea pe rezultatul din urma procesului de învățare;
• Conectarea informației noi învățate la cea deja cunoscută.

Dezavantaje ale învățării cu sens

Provocările din spatele învățării cu sens sunt următoarele:

• Necesită mai mult timp;
• Ar trebui să fie personalizată pe diferite tipuri de studenți.

Unii studenți pot avea parte de obstacole atunci când învață cu sens, deoarece presupune să construiești pe cunoștințe pe care deja le ai. Aici este momentul în care profesorii ar trebui să intervină și să ajute studenții să înțeleagă conceptele predate la cursuri.

Învățarea repetitivă vs. învățarea cu sens

Experții empatizează cu importanța înțelegerii aprofundate, în locul memorării informației. Studenții care învață cu ajutorul învățării cu sens sunt capabili să soluționeze probleme mult mai ușor decât aceia care învață cu ajutorul învățării repetitive. Învățarea cu sens învață studenții abilități cognitive importante pe care le vor folosi de-a lungul vieții. Abilitățile cognitive sunt ceea ce folosesc studenții pentru a evalua, analiza, aminti și face comparații. Acestea sunt abilități extraordinar de importante, și probabil că le-ai folosit deja la examenul de admitere.

De ce contează diferența asta exact la rezidențiat

La examenul de rezidențiat nu ești întrebat „recită definiția insuficienței cardiace”. Ești pus în fața unei grile care îți descrie un pacient, niște valori și patru variante care seamănă între ele. Dacă ai memorat doar definiția cuvânt cu cuvânt, te blochezi în momentul în care întrebarea o cotește puțin față de cum ai citit-o tu. Aici se vede limita tocelii: informația memorată mecanic stă într-un sertar izolat, fără cârlige spre alte cunoștințe.

Învățarea cu sens rezolvă exact problema asta. Când înțelegi mecanismul — de ce apare un simptom, ce îl declanșează, ce îl agravează — poți reconstrui răspunsul chiar dacă întrebarea e formulată într-un fel pe care nu l-ai mai văzut. Cele două obiective despre care vorbește articolul, retenția (să-ți amintești peste luni de zile) și transferul (să folosești ce știi ca să rezolvi o problemă nouă), sunt exact ce-ți cere o grilă bună de examen.

„Nu poți să trișezi, să citești și să-ți stea mintea la altceva până ajungi la pagină fără să-ți dai seama. Eu învăț cu voce tare și spun cu cuvintele mele, îmi fac povestea mea în cap ca să aibă sens; dacă nu înțeleg, nu pot să rețin.”

farm. Andreea Tăbîrță, locul 1 pe țară la Farmacie (924 de puncte), în Mindcast

Cum combini cele două metode în practică

Greșeala frecventă nu e că alegi toceala în loc de înțelegere, ci că le folosești pe rând, izolat, sau că te oprești la prima. Scheletul unei materii — clasificările, valorile normale de laborator, dozele, criteriile de diagnostic — chiar trebuie tocit, pentru că nu are sens pe care să-l deduci, pur și simplu trebuie să-l știi pe de rost. Pe scheletul ăsta construiești apoi înțelegerea: legi fiecare element de un mecanism, de o cauză, de o consecință.

Pasul pe care mulți îl sar este verificarea. Poți avea impresia că ai înțeles un capitol perfect, până dai de prima grilă pe el și descoperi că „înțelegerea” era de fapt o recunoaștere vagă a textului. Recuperarea activă — adică să-ți scoți informația din cap fără s-o ai în față — este testul real. Grilele pe materia de examen fac exact asta: te forțează să folosești ce știi, nu doar să recitești, și îți arată unde retenția și transferul chiar funcționează și unde ai doar iluzia că le ai.

Greșeli frecvente care îți sabotează învățarea

Prima: recitirea pasivă a cursului de zece ori, cu impresia că „repetiția” înseamnă învățare. Recitirea îți dă senzația de familiaritate, nu cunoaștere — recunoști textul, dar nu-l poți reproduce singur. A doua: să vrei să înțelegi totul „cu sens” de la zero, fără să fi tocit întâi vocabularul de bază al materiei; e ca și cum ai vrea să construiești o casă fără temelie. A treia: să amâni grilele pentru „după ce termin de învățat tot”. Grilele nu sunt examenul final al pregătirii tale, sunt unealta cu care înveți — le folosești din mers ca să descoperi golurile cât mai ai timp să le acoperi.

Mai multe: învățarea cu sens (meaningful learning).

Vezi și: cum să folosești grilele la rezidențiat · de ce a uita nu e mereu un semn rău.

Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.

Întrebări frecvente

Ce este învățarea repetitivă („toceala”)?

Este o tehnică de memorare bazată pe repetiție: repeți informația până rămâne, fără să o legi neapărat de alte cunoștințe. E utilă pentru liste, clasificări, valori și formule — lucruri fără sens deductibil — dar nu îți oferă ocazia să înțelegi ce înveți și poate duce la impresii greșite asupra conceptelor.

Ce este învățarea cu sens?

Este învățarea în care înțelegi cum sunt interconectate bucățile unui concept, astfel încât cunoștințele pot fi aplicate la lucruri noi. Este activă, constructivă și de lungă durată și te implică complet în procesul de învățare. Atinge cele două obiective mari ale învățării: retenția (îți amintești peste timp) și transferul (folosești ce știi ca să rezolvi probleme noi).

Care metodă e mai bună la rezidențiat: toceala sau învățarea cu sens?

Niciuna singură — ai nevoie de ambele. Scheletul materiei (clasificări, doze, valori normale de laborator, criterii de diagnostic) trebuie tocit, pentru că nu are sens deductibil. Peste el construiești înțelegerea, legând fiecare element de un mecanism, de o cauză sau o consecință. Grilele de examen îți cer transfer, ceea ce favorizează învățarea cu sens.

Ce înseamnă retenția și transferul în învățare?

Retenția este abilitatea de a-ți aminti într-un viitor apropiat sau îndepărtat ce ai învățat acum. Transferul este abilitatea de a folosi ceea ce cunoști pentru a soluționa probleme noi. Ajungi la învățarea cu sens când atingi ambele obiective; toceala se oprește de obicei la o retenție fragilă, fără transfer.

De ce nu e suficient să recitesc cursul de mai multe ori?

Pentru că recitirea pasivă îți dă senzația de familiaritate, nu cunoaștere reală: recunoști textul când îl vezi, dar nu-l poți reproduce singur. Testul real este recuperarea activă — să scoți informația din memorie fără să o ai în față, de exemplu prin grile — care îți arată unde retenția și transferul chiar funcționează.

De ce te blochează toceala la grilele de rezidențiat?

Pentru că informația memorată mecanic stă într-un sertar izolat, fără cârlige spre alte cunoștințe. Grila îți descrie un pacient și patru variante care seamănă între ele, iar dacă ai memorat doar definiția cuvânt cu cuvânt, te blochezi când întrebarea o cotește față de forma în care ai citit-o. Când înțelegi mecanismul, poți reconstrui răspunsul chiar în formulări noi.

Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google