Salutare,
Diana aici.
Câteva cuvinte despre aspecte greu de îndurat din noi care nu sunt neapărat ceea ce par.
Sunt curioasă dacă până la finalul mail-ului îți vine în minte vreo experiență personală în care ai transformat un inamic în prieten. Nu, nu vorbesc despre alți oameni.
1. Inamicii corpului nostru?
Știi vocile sau frazele acelea clasice care apar ca un pop-up în creier? Acele voci și fraze dure, greu de ascultat și simțit?
Acele voci care ne spun vrute și nevrute și vin la pachet cu dezgust de sine, vinovăție, respingere, impulsuri autodistructive, durere. Ele nu se rezumă doar la a transmite mesajul prin acel pop-up enervant: sunt defect, sunt dezgustător sau greu de iubit.
Dacă ești puțin atent, vei vedea ca pop-up-ul vine la pachet și cu stări fizice. Poate o bruscă senzație de greață. Sau o durere de cap. Sau poate o senzație subită de oboseală care nu îți mai permite să faci nimic pentru restul zilei.
Din păcate, nu sunt concepte abstracte. Sunt realități tangibile, care trăiesc în corpul nostru.
2. Sau vechi prieteni?
Afirmațiile, vocile, acele pop-up-uri sunt mai mult decât gânduri. Trăiesc în neurofiziologia și în creierul nostru sub formă de clustere. Din dorința de a fi eficient, creierul formează conexiuni între anumite amintiri, emoții, moduri de a percepe lumea și comportamente – care împreună funcționează ca unități interne ce pot fi activate la nevoie.
Trăiri dificile, emoții copleșitoare, voci dure, cuvinte grele, stări fizice care indică o sănătate mai șubredă – toate acestea formează un cluster care se activează când creierul nostru sesizează un pericol similar cu cel care a creat în primă instanță această adunătură complicată.
Iar acum revin la întrebările de mai sus: sunt inamicii noștri, sau vechi prieteni?
Eu mizez pe a doua variantă. Drumul către vindecare este mai ușor așa.
Pentru că din întrebarea cum scap de asta? trec la întrebarea de ce este asta aici? și aduc cunoaștere acolo unde era haos. Cunoașterea este tot timpul cheia câștigătoare.
Și oricât de ciudat ar părea, aceste voci, aceste cuvinte, aceste emoții grele și dure – au fost dintotdeauna prietenii noștri.
3. Prietenii noștri obtuzi
Deci, cu cât ne străduim mai mult să cunoaștem aceste aspecte dure și apăsătoare din noi, cu atât mai mult avem șansa să le transformăm prin înțelegere. Din inamici, îi readucem la stadiul de prieteni.
Acum, acești perturbatori de pace interioară nu sunt cei mai de treabă prieteni. E chiar puțin ciudată denumirea asta. Dar ei sunt – unii mai obtuzi și mai proști, ce-i drept. Pentru că originile lor au fost înrădăcinate într-o intenție protectivă și binefăcătoare. Iar scopul lor nu s-a schimbat nici acum. Doar contextul tău.
Așa că de îndată ce îi vezi pe acești prieteni apărând la orizont nu încerca să îi ții la distanță cu orice preț. Îți vei irosi energie mentală prețioasă. Vezi-i drept ceea ce sunt, lasă-i să fie, acceptă-i și vei vedea că și ei vor avea tendința să răspundă la fel și să te lase în pace.
Autonomia nu o dobândești prin încercarea de rezistență față de tine însuți. Ci prin acceptare, cunoaștere și înțelegere.
Sunt prietenii noștri obtuzi, care nu se mai schimbă. Care refuză să primească informația conform căreia circumstanțele noastre s-au schimbat. Ei nu înțeleg că nu mai suntem copii mici, neajutorați, aflați în pericol. De aceea tot vin.
Și deși ei ne provoacă durere în prezent, să nu uităm că au apărut pentru a ne salva. Sunt un semn al incredibilei noastre inteligențe și capacități de adaptare.
Așa că nu îi respinge. Înțelege-i și încearcă să-i reorganizezi, pe cât posibil, în alte clustere, cu un nou sens.
Tu conduci.
Creștem împreună,
Diana
