Pe scurt: Diana face un elogiu unor lucruri de care de obicei ne ferim, dar care au sensul lor. Melancolia e utilă fiindcă privește suferința ca parte firească a vieții, fără sentimentalism, și înțelege contradicțiile din noi. Privitul pe fereastră, departe de a fi o pierdere de timp, e un exercițiu de descoperire a propriei minți. Iar eșecul – a fi „ratat” – este inevitabil, indiferent cât de merituos ești; grecii antici au făcut din asta o artă, tragedia, care ne arată că multe lucruri sunt în afara controlului nostru și ne îndeamnă să privim cu o perspectivă mai complexă greutățile celor din jur și pe ale noastre.
Salutare,
Diana aici.
Astăzi vreau să fac un elogiu unor lucruri care de obicei nu se bucură de o publicitate prea bună. Lucruri de care ne ferim și pe care le hulim câteodată. Dar uite de ce fiecare are un sens.
1. Melancolia
Să știi că sunt pro melancolie. Nu pentru că ne face mai interesanți, mai, chipurile – nobili, sau pentru că ne dă vreo profunzime aparte. O poate face, pentru că orice poate fi un instrument, dacă e bine folosit, dar nu e regula.
Apreciez utilitatea melancoliei. Țin să menționez că nu îmi place, în schimb, momentul acela când cineva își romantizează acest gen de trăire cu scopul de a obține ce menționam mai sus. Îmi place când există în mod autentic în cineva.
Melancolia știe conflictul tragic în care pendulăm constant: nevoia de a aparține dar și de a explora și cunoaște cât mai mult, nevoia de a fi în siguranță și de a fi liber, de a trăi în comuniune cu ceilalți dar de a nu fi sufocat, de a te regăsi în ceilalți dar de a nu fi copleșit de așteptările lor.
Avem cu toții mii de astfel de contradicții în noi. Iar melancolia este benefică pentru că înțelege că suferința noastră este o parte esențială din viață. Melancolia vine cu o perspectivă impersonală asupra durerii și suferinței. Este lipsită de sentimentalism.
2. Uită-te pe fereastră
Ai multe amintiri cu tine în bancă, la școală, holbându-te pe fereastră? Te uiți la peisaj, dar mai degrabă te uiți, fără să realizezi, în tine. Ți-ai luat un moment de respiro de la agitația exterioară, și ai aruncat un ochi în cea interioară.
Dar brusc, te-ai întors la realitate cu un sentiment de vinovăție că fie ai pierdut ce era pe tablă, sau pentru că nu ai reușit să termini de citit pagina aia enervantă de la care îți tot fug ochii.
Acest act de a ne ține capul în palmă lângă un panou de sticlă nu are parte de prea mult respect. Din păcate. Nu este o risipă de timp și nu este un act de privit în afară. Reprezintă, de cele mai multe ori, un exercițiu de descoperire a propriei minți.
De obicei, ni se pare că știm ce se petrece în propria minte: ce gândim, ce știm, ce simțim. Nu o facem într-un grad prea mare, din păcate (sau din fericire, înseamnă că avem încă multe lucruri interesante de aflat). Potențialul este incomplet explorat.
Dacă ne permitem să punem palma sub bărbie și să ne uităm pe fereastră mai des, ne creăm o cale de a fi mai alerți la sugestiile ceva mai subtile ale minții noastre și la perspectivele sinelui nostru mai profund.
3. Ratații
Societatea noastră este foarte interesată de câștigători și de poveștile inspiraționale, de succes. Cele în care totul se termină cu bine, în care protagonistul depășește greutățile și își asigură victoria. Dar unde sunt câștigători, sunt și pierzători.
Și încă mulți la număr.
Pentru că la un moment dat, apare și eșecul. În mod inevitabil, fără să țină cont cât de bun sau merituos ești. Și atunci devii ratatul din poveștile de succes ale altora. Iar apoi vine caruselul de trăiri: vină, furie, victimizare, depresie, și… tot așa. Știi despre ce vorbesc. E nasol să fii ratat.
Dar nu tot timpul societățile au privit ratații în acest fel, și nu tot timpul ratații au trecut prin stările de mai sus din cauza condiției lor. Ia exemplul grecilor antici, care au creat o formă de artă din a fi bun și totuși a eșua – tragedia.
Știm cu toții povești despre oameni inteligenți, respectabili, buni, dar care din diferite motive, ajung ruinați. Meritul scriitorilor nu este atât de mult faptul că ne arată că se poate ajunge într-o astfel de situație, ci modalitatea în care ne relatează aceste povești. Ne ajută să vedem că orice greșeală mică poate costa enorm, iar o mulțime de lucruri se află în afara controlului nostru. Oricât de mult ne-am simți noi responsabili pentru propriul destin, trebuie să nu picăm în aroganța limitatoare de a crede că putem controla și prevedea totul. Nu vom scăpa de experiența de a fi ratat oricât am încerca.
Scopul tragediei și scopul poveștilor sunt nu îndemnul de a fi buni și înțelegători cu personajele din cărți, ci încurajarea să aplicăm o astfel de perspectivă complexă pe care o găsim în tragedii asupra greutăților celor din jurul nostru și, neapărat, asupra noastră.
Creștem împreună,
Diana
Sursă: tragedia ca formă de artă antică.
Vezi și: motivat să eșuezi · cum să greșești și să înveți ceva din asta.
Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.
Întrebări frecvente
De ce e utilă melancolia, în viziunea Dianei?
Pentru că înțelege că suferința este o parte esențială a vieții și vine cu o perspectivă impersonală asupra durerii, lipsită de sentimentalism. Ea cunoaște conflictul tragic în care pendulăm constant: nevoia de a aparține, dar și de a explora, de a fi în siguranță, dar și liberi. Diana o apreciază când există autentic în cineva, nu când e romantizată ca să pară mai profund sau mai nobil.
De ce nu e o pierdere de timp să te uiți pe fereastră?
Pentru că, deși pare un act de privit în afară, e de fapt un exercițiu de descoperire a propriei minți – te uiți, fără să realizezi, în tine. Ne ajută să fim mai alerți la sugestiile subtile ale minții noastre și la perspectivele sinelui mai profund, al cărui potențial rămâne de obicei incomplet explorat.
De ce spune Diana că eșecul e inevitabil?
Pentru că, la un moment dat, eșecul apare indiferent cât de bun sau merituos ești – și atunci devii „ratatul” din poveștile de succes ale altora. Oricât ne-am simți responsabili pentru propriul destin, multe lucruri se află în afara controlului nostru, iar o greșeală mică poate costa enorm. Nu vom scăpa de experiența de a fi ratat oricât am încerca.
Ce ne învață tragedia greacă despre eșec?
Grecii antici au creat o formă de artă din a fi bun și totuși a eșua – tragedia. Meritul scriitorilor nu e doar că arată că se poate ajunge ruinat, ci modul în care ne relatează aceste povești: ne ajută să vedem că o greșeală mică poate costa enorm și că multe lucruri sunt în afara controlului nostru. Scopul e să aplicăm această perspectivă complexă asupra greutăților celor din jur și asupra noastră.
Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google
