Motivat să eșuezi

Pe scurt: da, poți fi „motivat să eșuezi”. Sună absurd, dar e un mecanism psihologic real: când îți e îngrozitor de frică să nu fii incompetent, dar nu îți dorești cu adevărat victoria, începi inconștient să îți pui singur bețe în roate. Cercetătorii Krista De Castella, Don Byrne și Martin Covington au studiat peste 2000 de studenți australieni și japonezi și au descoperit că studenții „motivați să eșueze” obțin cele mai slabe rezultate, fiindcă apelează cel mai des la trei strategii defensive: pesimism defensiv, neputință și auto-sabotaj. Soluția nu e mai multă presiune, ci reconstruirea încrederii — să crezi că efortul îți crește competența, să înlocuiești auto-sabotajul cu strategii reale de învățare și să îți desprinzi valoarea personală de notă.

Care e opusul determinării de a reuși? Firește, lipsa motivației! Sau simpla nepăsare. La o adică, nu poți fi motivat(ă) să eșuezi. Sau poți?!

Un studiu publicat în Jurnalul Psihologiei Educaționale arată că, de fapt, unii elevi și studenți se comportă intenționat în moduri care duc la eșec. Aceștia sunt literalmente „motivați să eșueze”.

Conform acestei lucrări, unii studenți pun pe un plan secund activitățile academice, lipsesc de la cursuri, amână învățatul până în ultimul moment… Unii dintre ei chiar nu învață deloc. Și asta nu pentru că nu ar lua facultatea în serios, ci dimpotrivă. Aceștia o iau atât de în serios încât dezvoltă o frică de eșec de-a dreptul paralizantă.

Pentru început, putem să cădem cu toții de acord că a reuși fără să depui prea mult efort înseamnă să ai talent. De aici rezultă că dacă depui extrem de mult efort însă eșuezi, îți lipsește cu desăvârșire competența.

Să presupunem că te temi că ai putea fi o persoană incompetentă. Atunci, cel mai bun mod de a nu confirma această suspiciune este de a nu depune niciodată prea mult efort. În acest fel, orice s-ar întâmpla ai o scuză, iar tu îți poți conserva pe termen nedefinit stima de sine. Felicitări! Tocmai ai devenit motivat să eșuezi!

Despre a fi motivat și a fi implicat

Krista De Castella și Don Byrne de la Universitatea Națională a Australiei, alături de Martin Covington de la Universitatea Berkeley din California, au studiat peste 2000 de studenți japonezi și australieni, făcând descoperiri remarcabile privind relația dintre gradul de motivare al studenților și implicarea acestora.

Cercetătorii au oferit participanților un set de întrebări privind atât obiectivele lor, cât și ce simțeau în legătură cu eventualitatea eșecului. Spre exemplu, aceștia erau rugați să evalueze cât de important era pentru ei să aibă note mai mari decât ceilalți (succesul ca obiectiv), dar și cât de mult își făceau griji de ce ar spune restul în cazul în care ar eșua (teama de eșec). E util să menționez că rezultatele au fost ulterior pe deplin confirmate și în cazul elevilor.

Apoi, cercetătorii au corelat răspunsurile din aceste chestionare cu notele studenților, dar și cu strategiile folosite de mulți dintre ei pentru a-și păstra respectul de sine. Principalele strategii descoperite au fost următoarele: pesimism defensiv, neputință și auto-sabotaj.

• Prin pesimism defensiv, studenții își setează așteptări nerealist de scăzute. În felul acesta, ei modifică însăși definiția eșecului, iar atunci când (inevitabil) obțin un punctaj mai bun decât se așteptau, aceștia se declară mulțumiți.
• Apelând la „neputință”, un student adoptă mentalitatea că performanța academică se află în afara sferei sale de control – dacă eșuează, pur și simplu nu e vina lui!
• Prin auto-sabotaj, studenții adoptă atitudini care pot fi apoi folosite ca scuză pentru performanțele slabe. Spre exemplu, a petrece în noaptea de dinaintea examenului, sau dimpotrivă, a începe să studieze fix atunci. Dacă nota la examen lasă de dorit, e de înțeles.

Așadar, care este viziunea studenților asupra succesului și eșecului?

E vorba de auto-apărare

De Castella și colegii săi au descoperit că multora dintre studenți le era teamă de eșec. Chiar și acelora care erau foarte motivați să reușească. Doar că în cazul acestora, frica de eșec nu a scăzut performanțele, ci dimpotrivă. Strategia acestora de a evita eșecul era una benefică: punând în aplicare tehnici de învățat mai eficiente și, în general, muncind mai mult.

Descoperirea cu adevărat remarcabilă a fost că unii dintre studenți erau literalmente motivați să eșueze. Aceștia erau îngroziți de ideea de eșec, însă nu erau nici prea motivați să reușească. Ca urmare, aceștia au prezentat o performanță chiar mai slabă decât aceia cărora nu le păsa în mod special dacă reușesc sau eșuează.

De fapt, studenții motivați să eșueze au prezentat cea mai slabă performanță academică, poate și din cauză că aceștia erau cei mai predispuși la a apela la strategiile defensive.

În mod ironic, când erau întrebați, spuneau că nu prea le pasă de școală. În realitate, le păsa atât de mult încât făceau tot ce le stătea în putință pentru a se proteja de efectele eșecului.

Cu toții ne temem de eșec, cel puțin uneori. Însă De Castella susține că a fi motivat să reușești te protejează de efectele negative ale fricii.

Descoperirile acestuia, confirmate atât în Australia cât și în Japonia, contrazic ceea ce știam cu toții, și anume că cel mai rău lucru posibil este să fim împăcați cu ideea de eșec.

De fapt, cel mai rău este atunci când nu îți dorești cu adevărat victoria, dar în același timp te îngrozește ideea de a pierde. Și atunci faci tot posibilul să nu încerci, te auto-sabotezi prin toate mijloacele pe care le ai la îndemână, iar la sfârșit le spui celorlalți că nu îți pasă.

Cum să ieși din cercul vicios

Așadar, cum arată drumul spre succes pentru studenții cărora în mod evident le pasă (chiar dacă neagă), dar care își pun singuri bețe în roate din cauza propriilor frici?

De Castella îi avertizează pe părinți că a crește presiunea pe umerii studenților nu face altceva decât să pună paie pe foc, amplificând fobia acestora de eșec. Stresul suplimentar îi poate face pe aceștia chiar mai motivați să eșueze.

Explicația este că acestor studenți le lipsesc încrederea în propriile forțe, precum și motivele pentru care să își dorească victoria.

Știu. Construirea motivației este un proces lung și anevoios. Cu siguranță, schimbarea nu va avea loc peste noapte. Dar va avea loc, și o să merite din plin!

Ce trebuie în primul rând să faci este să fii sincer cu tine. Atunci când îți spui că nu îți pasă, oare așa să fie? Sau ești cumva motivat să eșuezi?

Cum recunoști că ești motivat să eșuezi

Cel mai înșelător lucru la acest mecanism este că poartă o mască. Pe dinafară pare nepăsare, lene sau detașare — exact lucrurile pe care ți le spui ca să te liniștești. În realitate, sub suprafață se află o frică intensă de eșec. De aceea merită să te oprești și să te întrebi sincer: chiar nu îmi pasă, sau îmi pasă atât de mult încât prefer să nu încerc deloc?

Câteva semne care apar des la studenții prinși în această capcană: amâni învățatul până în ultima clipă, apoi te scuzi cu „n-am avut timp”; îți spui dinainte că oricum nu vei reuși, ca să nu doară dezamăgirea; eviți materiile dificile sub pretextul că „nu sunt făcut pentru asta”; și, cel mai revelator, minimizezi importanța examenului tocmai față de oamenii a căror părere contează cel mai mult pentru tine.

Diferența dintre cineva motivat să reușească și cineva motivat să eșueze nu stă în nivelul de frică — ambii se tem. Stă în ce faci cu frica. Primul o transformă în combustibil: învață mai eficient, muncește mai mult. Al doilea o transformă în scut: construiește scuze înainte de bătălie, ca să aibă unde să se ascundă dacă lucrurile merg prost.

De ce cartonașele și grilele rup cercul vicios

Una dintre rădăcinile auto-sabotajului este convingerea că rezultatul nu depinde de tine. Aici, învățarea activă schimbă regulile jocului: în loc să citești pasiv și să speri că „a rămas ceva”, te confrunți direct cu ce știi și ce nu. Cartonașele cu repetiție eșalonată sunt un complement excelent pentru a fixa noțiunile, iar grilele funcționează ca recuperare activă — fiecare întrebare la care răspunzi îți arată negru pe alb unde stai, fără loc de auto-amăgire.

Tocmai această claritate dezarmează frica difuză de eșec. Atunci când rezolvi grile constant, eșecul nu mai e o catastrofă abstractă care îți pune în pericol stima de sine, ci o informație concretă: ai greșit la o întrebare, vezi de ce, revii. Progresul devine vizibil și măsurabil, iar competența ta crește efectiv cu fiecare sesiune — exact dovada de care ai nevoie ca să crezi din nou că efortul contează.

Pe blog.grile-rezidentiat.ro găsești peste 100.000 de grile, suficiente pentru a transforma pregătirea într-un șir de pași mici și controlabili. În loc să amâni până în noaptea de dinaintea examenului, poți construi obiceiul de a rezolva câteva grile în fiecare zi — un mod simplu de a înlocui auto-sabotajul cu acțiune reală.

Mai multe: self-handicapping (auto-sabotaj).

Vezi și: 12 moduri de a fi mai motivat · tu cât de motivat ești · preconcepțiile cognitive care îți influențează deciziile.

Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă să fii „motivat să eșuezi”?

Înseamnă că, deși îți este teamă de eșec, nu îți dorești cu adevărat reușita — așa că, inconștient, faci tot posibilul să nu încerci. Amâni, eviți, te scuzi dinainte. Astfel, dacă eșuezi, ai mereu o explicație care îți protejează stima de sine: „oricum nu m-am străduit”. Paradoxal, exact această strategie de protecție duce la cele mai slabe rezultate.

Care sunt cele trei strategii defensive descoperite de cercetători?

Pesimismul defensiv (îți setezi așteptări nerealist de scăzute ca să fii mereu „plăcut surprins”), neputința (crezi că rezultatul nu depinde de tine, deci eșecul nu e vina ta) și auto-sabotajul (creezi intenționat condiții care îți justifică performanța slabă, cum ar fi să înveți abia în noaptea dinaintea examenului).

De ce mai multă presiune din partea părinților nu ajută?

De Castella avertizează că presiunea suplimentară doar amplifică frica de eșec. Acești studenți nu au nevoie de mai multă teamă, ci de încredere în propriile forțe și de motive reale pentru care să își dorească victoria. Stresul în plus îi poate face chiar mai motivați să eșueze.

Cum ies din acest cerc vicios?

În trei pași: reîntărești credința că inteligența și competența cresc odată cu efortul depus; înlocuiești auto-sabotajul cu strategii practice și eficiente de învățare; și îți disociezi valoarea personală de note, alegând o altă motivație de a învăța. Schimbarea e lentă, dar reală.

Cum mă ajută rezolvarea de grile să depășesc frica de eșec?

Grilele transformă eșecul abstract și amenințător într-o informație concretă și utilă: vezi imediat ce nu știi, înțelegi de ce și revii. Ca formă de recuperare activă, ele fac progresul vizibil și măsurabil, dovedindu-ți că efortul chiar îți crește competența — exact convingerea care dezarmează auto-sabotajul.

Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google