Salutare,
Sunt Alex.
Am ajuns să ne confruntăm cu un nou val al pandemiei. Restricțiile, izolarea și chiar riscul de îmbolnăvire ne pândesc pe fiecare dintre noi.
Evident, toate acestea riscă să ne afecteze și sănătatea mintală. De aceea, deschid o sesiune de câteva #mailuridevineri în care voi aborda ceva mai pe larg subiectul sănătății psihice.
Începem azi discuția despre ce înseamnă un psihic sănătos (sunt curios câte puncte vei bifa la final).
1. Micul nostru software
Ni se întâmplă să devenim conștienți de anumite lucruri doar atunci când ne lipsesc. Nu ne prețuim niciodată nasul așa cum o facem când este înfundat și abia mai intră două molecule de oxigen printr-o amărâtă de nară.
La fel se întâmplă și cu starea noastră psihică. Abia când temerile ne copleșesc, când nu ne mai simțim bine în pielea noastră, când nu ne mai putem controla emoțiile, când nu mai putem dormi noaptea, când mâncăm sau bem prea mult sau când alegem să fim împreună cu oameni total nepotriviți, doar atunci începem să apreciem starea de bine de dinainte și, totodată, să conștientizăm degradarea stării noastre psihice.
Acestea sunt doar câteva semnale de alarmă care ne avertizează că programele noastre psihice nu mai funcționează corect.
De ce programe psihice?
Creierul nostru se aseamănă cu un computer, cu partea de software, mai exact, care se optimizează tot timpul. La fel ca în toate programele, și în al nostru pot apărea perturbări și erori. Pot fi procesate prea puține/multe informații, sau chiar informații greșite. De-a lungul maturității, procesele de percepție, vorbire, simțire sau de acțiune ajung să stagneze. De asemenea, există situații în care software-ul nu se poate actualiza, pentru că baza existențială nu există. Ba chiar se poate bloca în anumite experiențe de viață pe care nu reușește să le depășească.
Hibele sunt nenumărate. Îți voi povesti câte ceva despre ele în mail-urile viitoare.
Însă acum vreau să vorbim despre sănătatea acestui software.
2. Cu cât este mai sănătos software-ul, cu atât vei înțelege mai bine realitatea
Cu ajutorul creierului putem recunoaște, suporta și înțelege realitatea în toată complexitatea ei. Din păcate, acesta este singurul instrument pe care îl avem la dispoziție. Așadar, trebuie să aprofundăm cu ajutorul lui profunzimea, tensiunile și contradicțiile lumii în care trăim.
Știm cu toții, subiectul realității este unul complex. Putem deschide o discuție foarte lungă pe această temă. Dar propun să ne rezumăm la o mică părticică: realitatea obiectivă pe care o putem percepe cu partea sănătoasă a software-ului.
Imaginează-ți psihicul așa.
- Părțile sănătoase ale psihicului sunt cele care ne ajută să percepem cât mai fidel realitatea, deoarece nu simt nevoia să se apere. Funcționează limpede și scopul lor principal este să înțeleagă.
- Părțile traumatizate ale creierului sunt acele structuri în care sunt înmagazinate imaginile, sunetele, mirosurile, trăirile de furie, rușine, scârbă și câte și mai câte. Pe scurt, găsești aici toate gândurile care iau cu asalt creierul unui om într-o situație traumatizantă.
- Părțile supraviețuitoare sunt acele părți ale software-ului care ne asigură, evident, supraviețuirea. Orice formă de traumă dă naștere acestor strategii de supraviețuire. Așa suntem construiți.
Este important să conștientizăm cât de frecvent interacționăm cu părțile supraviețuitoare și nu cu părțile noastre sănătoase.
Îți las mai jos câteva exemple cu strategii de supraviețuire, ca să îți faci o idee despre cât de comune și de des întâlnite sunt în comportamentul nostru de zi cu zi:
- Refularea, negarea, proiectarea, evitarea comunicării și a amintirii celor întâmplate sunt doar câteva asemenea tehnici.
- La fel și căutarea compensațiilor externe (nevoia bolnăvicioasă de recunoaștere, admirație, sex, droguri sau de alcool), ascunderea în spatele unor roluri sociale (de părinte, profesor, copil perfect, etc.).
- Nu pot omite la acest capitol subestimarea experienței traumatice, agresivitate îndreptată către orice persoană sau situație care amintește de traumă, gândirea stereotipică sau în alb și negru, căutarea vinovaților și a personajelor negative sau evadarea în lumile imaginare.
Sunt multe, da. Dar pot fi și multe, însă m-am lungit suficient.
Îți propun să trecem totuși la partea noastră sănătoasă.
3. Câte caracteristici ale psihicului sănătos bifezi? Câte exemple mai poți oferi?
- Curiozitatea, setea de cunoaștere, nevoia de a explora, deschiderea către viață și experiențe noi sunt toate semne de bună adaptare și de acceptare a realității.
- Capacitatea de a diferenția între realitatea obiectivă și subiectivă.
Să luăm exemplul unei banale pietre: o piatră găsită de tine pe o cărare de munte este doar o piatră care există în aceeași stare și în lipsa unui observator. Dar, dacă tu o consideri specială, cu puteri calmante, vindecătoare sau pur și simplu potrivită pentru decorațiuni interioare, această realitate va exista doar atâta timp tu o vei cataloga astfel. În lipsa ta, a realității tale subiective, ea nu există.
Sunt persoane care riscă să amestece cele două realități destul de des. Poți face o asemenea paralelă și cu subiecte mai complexe, însă eu nu risc să mă bag.
- Acces ușor la propria biografie, la propria poveste de viață pe care să o asamblezi într-un tot inteligibil și coerent.
Lipsa unor fragmente mari din amintirile tale poate fi semnul unor traume reprimate, care, chiar dacă sunt inconștiente, te vor sabota constant.
- Sexualitatea este o componentă a sănătății psihice, atunci când este în concordanță cu etapele fizice de dezvoltare normală.
- Asumarea responsabilității pentru propria persoană.
Adică, să nu te blochezi în atitudinea de victimă, dar nici în cea de agresor. Să încerci să compensezi pe cât posibil daunele create și să repari într-o manieră cât mai adecvată conflictele existente.
- Capacitatea de a te conecta cu cei din jurul tău, dar și de a te delimita bine de ceilalți.
- Și, în fine, abilitatea de a fi în armonie cu propriul corp, propriile sentimente și trăiri, o bună gestionare a sinelui și o bună auto-reglare emoțională.
La o analiză sinceră, la câte puncte pui o bifă?
Creștem împreună,
Alex
