Salutare,
Diana aici.
Am vorbit în mailul anterior despre câteva capcane ale acestui instrument fabulos: drum rolls Internetul!
Și vreau să continui în aceeași notă.
1. Narcisism?
Povesteam săptămâna trecută despre cum ne adâncim în propria bulă + altele.
Internetul mai poate face ceva. Ceva ce, pun pariu, vezi des în jurul tău. Măgulește narcisismul utilizatorului. Cu ajutorul unui astfel de instrument oricare dintre noi se poate afișa, se poate compara, se poate autoevalua prin reacțiile stârnite în mediul online. Iar când reacțiile nu sunt pe măsura felului în care ne percepem resorturile interioare și calitățile exterioare, apare… frustrarea.
Care este una din tendințele cele mai întâlnite în astfel de cazuri? Nu, nu te gândi la cazul matur în care cineva brusc realizează că valoarea nu îi șade în confirmările primite în online și se scutește de niște suferințe în plus. Mă refer la una distructivă și toxică – vreau să continui pe firul de săptămâna trecută.
Susținerea egalității.
Nu sună a ceva toxic, nu? Nici nu ar trebui să fie. Doar că în mâinile greșite, prin filtrul unei mentalități dornice să compenseze, devine.
2. Valul virtuții online
Înclinația spre egalitate (toxică) constă în a-i coborî pe ceilalți la același nivel – unul cât mai jos. Cultura narcisică, a sinelui, merge perfect cu tendința de distrugere a orice amenință să clatine stima de sine și așa fragilă a narcisicului.
Pasiunea egalitară hrănește indignarea și dezvoltă sentimentul de victimizare în rândurile celor care se simt lezați în bunăstarea lor sau în recunoașterea statutului lor. A fi indignat oferă anumite avantaje, în primul rând alura unui cavaler alb ale cărui intransigență morală și frumusețe sufletească îi obligă pe ceilalți să i se alăture, riscând astfel să pară niște ticăloși cărora nu le pasă de soarta comună. – Thierry Wolton
Gândește-te la toate valurile de indignare online apărute peste noapte în mod nenecesar. Da, sunt bătălii pe care trebui să le purtăm, și da, trebuie să ne revoltăm în continuare pentru multe, multe lucruri. Dar scrolează puțin în Social Media și o să găsești rapid o groază de cauze inutile, în care se risipește energie prețioasă și care oricum maschează aceeași dorință de a primi validarea mult dorită.
Aleg să nu exemplific nicio astfel de cauză, știm cu toții „n” astfel de cazuri.
3. Bucla victimizării
Poate sună dur tot ce spun. Cred că și este. Dar câteodată este necesar să nu îmbrăcăm totul în straie „politically corect”. Câteodată puțină sinceritate țintită poate deschide calea către redresare.
Deci, indignarea duce și la o stare de victimizare. Iar victimele vor fi revoltate de statutul lor de victimă, iar acest statut le va stârni indignări suplimentare. It’s a loop.
Evident că indignarea revendicativă nu este de azi, de mâine. Doar că instrumentul numit internet este folosit și în astfel de războaie în comunitate. Atitudinea revendicativă de multe ori schimbă clasicul citat: toți pentru unul, unul pentru toți în toți pentru mine.
Și se produce o mutație aparent contradictorie: internetul, refugiu al individualismului, izolează persoana.
Suntem cu toții conștienți că astfel de comportamente sunt vechi și antice. Existau și există și în afara comunității noastre online. Doar că izolarea adusă prin folosirea greșită a acestui instrument a dus la rupturi în realitate.
Foarte mulți dintre noi am ajuns, în grade diferite, să ne lăsăm purtați de conștiința colectivă digitală, de mainstream, de turma digitală, iar astfel relațiile și ideile au devenit uniformizate, standardizate, inautentice, cu conținut sărăcit și cu opinii simplificate. Și ruptura asta ne-a făcut mult mai vulnerabili, sensibili până în punctul creării buclei victimizării.
Am fost prea dură?
Tu ce crezi?
Creștem împreună,
Diana
