Control freak?

Salutare,

Diana aici.

Hai să ne oprim azi puțin în dreptul controlului. Nu e rău să fii în control. Nu e rău deloc, cu atât mai mult cu cât vizează propriile alegeri. Să fii responsabil pentru ceea ce faci și în control față de ceea ce simți e o adevărată reușită.

Controlul sporește sentimentul de fericire.

Așa că las mai jos ideile la care m-am gândit săptămâna asta.

Oamenii care simt că dețin controlul sunt mai fericiți decât restul. Nici nu contează dacă îl dețin în mod real sau dacă e doar o iluzie, imaginea controlului vine la pachet cu multă satisfacție. Pacienții care suferă de cancer și care au un control mai mare asupra activităților zilnice trăiesc mai mult.

La fel, cei care simt că se află în control, în ceea ce privește propria viață și alegerile pe care le fac în mod conștient, țin la depărtare bolile cardiovasculare. Ți se pare surprinzător? Adică, care-i treaba, cu adevărat? De unde și până unde?

Ei bine, ce zici dacă mă grăbesc să-ți spun că anxietatea, stresul și frica sunt ușor de combătut când apare sentimentul de control pe scenă? Și nesiguranța pe care o simțim și stresul zilnic mereu mai mare ne afectează starea de sănătate. Riscă să ne lase cu garda jos în fața amenințărilor zilnice și, pe termen lung, să ne facă mai vulnerabili față de afecțiunile care omoară anual cel mai mare număr de români.

Controlul asupra propriei vieți eliberează. Te întărește și îți aduce porții nebănuite de bunăstare. Nu vorbesc aici de controlarea obsesivă a gesturilor și mișcărilor celorlalți, ci de experiența de a fi la comanda propriilor aspirații și visuri.

Nu sunt prima care se gândește la acest subiect. De fapt, ce zic, am citit despre el undeva și mi-a rămas în minte. Ți-l împărtășesc și ție cu speranța că-ți poate îmbunătăți viața.

Revenind la tema noastră, află că încă de acum 50 de ani s-a pus problema dacă există cu adevărat o legătură solidă între nivelul de control și bunăstarea pe care o resimțim. S-a pus o întrebare, ziceam. A venit imediat și răspunsul. Grupul de studiu? Vârstnicii internați într-un cămin.

De ce vârstnicii și nu orice altă categorie de public? Pentru simplul motiv că ei, bătrânii noștri, simt cu mult mai acut decât mult alții cum li se tocește sentimentul de control asupra propriilor vieți. Dacă până mai ieri aveau un job și simțeau că au lumea la picioare, azi fac mari eforturi să-și drămuiască pensiile în cele mai multe dintre cazuri modeste. Dacă până de curând puteau să se ia la trântă cu tot și cu toate, să facă planuri și să urmărească îndeplinirea lor cu încăpățânare, ei bine, azi, se simt neputincioși, uneori izolați, și de cele mai multe ori cu sănătatea șubredă.

Deciziile pe care erau obișnuiți să le ia singuri înainte, ce mănâncă, pe unde se plimbă, cum își petrec timpul liber, sunt acum luate de alții. Alții fac pentru ei, mai bine sau mai rău, ceea ce în mod firesc făcea fiecare pentru sine.

Bătrânii din căminul nostru sunt asemenea pasagerilor dintr-un avion.

Poate că pilotul are intenții bune, dar ei, bătrânii, nu au nici o putere să acționeze.

Să-i pui pe oameni în scaunul pilotului chiar poate face diferența. Adică, dacă îi încurajezi să acționeze, să-și asume responsabilități și să-și prețuiască independența de mișcare, lucrurile se se vor îmbunătăți imediat.

Vârstnicii despre care-ți scriam mai sus au făcut parte dintr-un grup de studiu în anii ’70. Doi cercetători americani de la universitățile Harvard și Yale au analizat reacțiile bătrânilor dintr-un cămin din Connecticut (SUA).

Bătrânii au fost împărțiți în două grupuri: independenții și dependenții. Independenții au fost instruiți să își asume întreaga responsabilitate pentru viața lor. Să ia măsuri pentru a avea toate lucrurile necesare și să-și planifice felul în care vor să-ți petreacă timpul. De asemenea, li s-a oferit și o floare în ghiveci. Li s-a fixat și o responsabilitate – să o ude zilnic.

Dependenților li s-a transmis că personalul căminului va avea grijă de ei. Că nu e nevoie să ridice un deget, pentru că vor avea asigurate și mesele zilnice și activitățile recreative la care să participe. De asemenea, au primit și ei câte o plantă, dar li s-a spus că îngrijitorii o vor uda zilnic și că nu e nevoie să-și facă nici o grijă în privința ei.

Evident, nimeni nu îi împiedica pe dependenți să ude floarea sau să ia decizii în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, nu s-au sinchisit să o facă de-a lungul următoarelor trei săptămâni.

Ce s-a întâmplat cu grupul independenților în acest timp? Nu doar că și-au udat cu regularitate plantele, dar faptul că au primit mână liberă să preia controlul asupra vieții de zi cu zi le-a adus multă împlinire. Erau mai fericiți, mai zâmbitori, mai conectați la ceea ce se întâmplă și. Studiul a continuat și după 18 luni a ieșit la iveală un alt fenomen: în ansamblu, independenții erau mai sănătoși decât ceilalți vârstnici.

Ce vor să spună autorii?

Când le oferi oamenilor o responsabilitate și mai ales când îi convingi că au de ales, că deciziile lor contează, aleg aproape fără excepție bunăstarea, fericirea. Lecția ce se desprinde din studiul de mai sus e valoroasă în viețile noastre. Atât în cele personale, cât și în cele profesionale.

E responsabilitatea noastră să fim mai buni, să țintim mai sus, iar uneori să fim fericiți e pur și simplu o alegere. Una care în final ne plasează în cea mai buna variantă a noastră.

Alegem să deținem controlul propriilor vieți.

Alegem să alegem bine!

Creștem împreună,
Diana