Salutare,
Diana aici.
O discuție la o bere cu cineva foarte drag mi-a reamintit de o carte care m-a impresionat, dar pe care o aruncasem într-un sertar uitat de lume al creierului meu.
Este vorba despre Învierea lui Lev Tolstoi.
Nu am de gând să îți fac vreo recenzie sau rezumat. Îți las aici doar 3 idei cu care am rămas în urma lecturii (dar și a discuției și a berii). Poate îți deschid apetitul (nu pentru bere, sper).
1. Ape curgătoare de oameni
Una dintre temele poveștii este una dintre temele mele de gândire preferate: flexibilitatea curgătoare a minții/personalității/realității omului.
Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.
De obicei, când ne uităm în noi înșine, sau când încercăm să ne uităm în alții, plecăm de la prejudecata că acolo se găsesc niște însușiri bine determinate. Unele înnăscute, altele bătute în piatră de multiplele experiențe.
Realitatea, în ciuda tentației noastre de a trage concluzii, de a simplifica sau de a gândi în alb sau negru, este mult mai fluidă. Asta poate fi o veste bună: poți fi mulți oameni, trebuie doar să scoți la lumină una dintre multele semințe care zac în liniște.
Vestea proastă? Trebuie să îți recunoști comoditatea și grămada de scuze cu care ai înăbușit semințele din tine. Asta se întâmplă cu personajul nostru principal. Și merge către…
2. Asumare
În cartea lui Tolstoi, am întâlnit (sau poate conștientizat) pentru prima dată o asumare care se întinde departe.
Ros de vina de a nu fi fost un om bun, personajul (cartea și personajul sunt inspirate din realitate, by the way) lui Tolstoi pornește într-o cale a asumării depline. Și a propriei persoane, dar mai ales a rolului lui în lume și în viața celor din jur.
Asistând la un proces de judecată absurd, în care vede cum un tânăr venit dintr-un mediu sărac, lipsit de posibilități, lipsit de educație și lipsit căldură umană este judecat pentru acte de tâlhărie, îl lovește din plin o idee. Că ar fi fost de ajuns pentru acel tânăr să fi întâlnit un om bun în calea lui.
Ce-ar fi dacă am îndrepta măcar a suta parte din aceste eforturi ca să ajutăm acele ființe abandonate pe care le privim acum doar ca pe niște brațe și niște trupuri de care avem nevoie pentru liniștea și confortul nostru. Și doar ar fi fost de-ajuns să se găsească un om – se gândea Nehliudov (personajul principal) uitându-se la chipul bolnăvicios și speriat al băiatului – căruia să-i fi fost milă de el când nevoia l-a împins din sat la oraș și să-l fi ajutat la nevoie.
3. Învierea
Tragedia băiatului a fost că nu a întâlnit un om bun în calea lui. Și este în mod frecvent tragedia multora din jurul nostru. Este ceva ce recunoaștem cu greu pentru că ar presupune multă asumare din partea noastră pentru felul în care arată semenii de lângă noi, pentru felul în care arată mediul nostru, societatea noastră, țara noastră.
Revenind la carte, împins și de alte întâmplări dar și de astfel de reflecții, omul lui Tolstoi se hotărăște să devină el acel om bun pentru oricine are nevoie de unul. Nu din prețiozitate, nu din mândrie deșartă, nu din considerente ce țin de imaginea pe care o putea afișa, ci din nevoia de a se curăța și de a renaște într-o variantă la care aspira.
Și așa învie în el sămânța unui om bun, o sămânță pe care mediul și cursul vieții o îngropase cu cinism.
Închizând cartea am rămas cu gândurile de mai sus. Cu gânduri despre fluiditatea care ne caracterizează dar ne și incomodează, cu gândul de a fi un om mai bun și mai asumat, dar și cu perspectiva învierii sub o altă formă oricând viața va dicta o astfel de nevoie.
Și după cum îți spuneam la început, cineva foarte drag care se pregătește să termine cartea mi-a vorbit o seară întreagă, la bere, despre pilda omului bun. Îți promit ca în carte pilda este îmbrăcată mult mai frumos decât ce am încercat să schițez aici. Te-ar putea inspira și pe tine, dă-i o șansă. Poate o vei povești și tu, la o bere, altcuiva.
Dacă ai citit cartea sau o vei citi, sunt curioasă ce impresii îți stârnește.
Creștem împreună,
Diana