Psihologii au realizat un număr mare de cercetări legat de numeroasele beneficii privind curiozitatea, unul dintre ele este dezvoltarea inteligenței. Într-un studiu, copii foarte curioși, cu vârste cuprinse între trei și unsprezece ani, și-au crescut scorurile la testele de inteligență cu 12 puncte mai mult decât au făcut-o cei mai puțin curioși.
Curiozitatea sporește perseverența sau atenția: simpla rememorare a unei zile în care ați simțit curiozitatea s-a dovedit a stimula energia mentală și fizică cu 20% mai mult decât a rememora o perioadă de fericire profundă.
Curiozitatea ne propulsează spre un angajament mai profund, la performanțe superioare și la obiective mult mai semnificative: studenții de la psihologie care s-au simțit mai curioși decât ceilalți s-au bucurat de curs mai mult, au obținut note superioare și apoi s-au înscris voluntar în mai multe cursuri de disciplină.
„Important este să nu te oprești niciodată din a-ți pune întrebări.” – Albert Einstein
Începând cu anii 1950, psihologii au oferit teorii concurente despre ceea ce face o persoană mai curioasă decât alta.
Mai degrabă, decât să privim curiozitatea ca pe o singură trăsătură, acum o putem descompune în cinci dimensiuni distincte.
În loc să vă întrebați: „Cât de curios ești?”, putem să ne întrebăm: „Cum suntem curioși?”
O scurtă istorie
În anii 1950, Daniel Berlyne a fost unul dintre primii psihologi care a oferit un model complet în ceea ce privește curiozitatea. El a argumentat că noi toți căutăm calea de mijloc între două stări profund inconfortabile: o substimulare (se confruntă cu sarcini, oameni sau situații care nu prezintă suficientă noutate, complexitate, incertitudine sau conflict) și suprastimulare.
În acest scop, folosim fie ceea ce Berlyne numește „curiozitate diversă” (ca atunci când o persoană plictisită caută ceva, orice, pentru a stimula excitarea) sau ceea ce el numea “curiozitate specifică” (ca atunci când o persoană hiperstimulată încearcă să înțeleagă ceea ce se întâmplă pentru a reduce excitația la un nivel mai usor de gestionat.)
În 1994, bazându-se pe perspectivele lui Berlyne, George Loewenstein, de la Universitatea Carnegie Mellon, a propus teoria „diferenței de informații”. El a sugerat că oamenii devin curioși când își dau seama că le lipsește cunoașterea dorită, acest lucru creează un sentiment aversiv de incertitudine, care îi obligă să descopere informațiile lipsă.
Dar aceste teorii, axate pe dorința noastră inerentă de a reduce tensiunea, nu explică alte expresii de curiozitate: turiștii care se plimbă printr-un muzeu, antreprenorii care dau peste feedback la testele beta, oamenii pierduți în povestea dintr-o carte bună.
În anii 1970, Edward Deci de la Universitatea din Rochester argumenta că, curiozitatea reflectă și motivația noastră intrinsecă „de a căuta noutate și provocări, de a ne extinde și de a ne exercita capacitățile, de a explora și de a învăța” pentru a genera experiențe pozitive.
Într-o altă lucrare, psihologul de la Universitatea din Delaware, Marvin Zuckerman, a petrecut cinci decenii (din anii 1960 până în anii 2000) studiind senzația de căutare sau dorința de a-și asuma riscuri pentru a obține experiențe variate, noi și intense.
În 2006, psihologul Britta Renner, de la Universitatea din Konstanz, a inițiat studiul curiozității sociale sau interesul oamenilor față de modul în care alte persoane gândesc, simt și se comportă.
Modelul cu cinci dimensiuni
Sintetizând această cercetare și alte cercetări importante, George Mason si Patrick McKnight au creat un model de curiozitate pe cinci dimensiuni.
Prima dimensiune
Derivată din opera lui Berlyne și Loewenstein, este privarea de sensibilitate – se recunoaște un gol în cunoștințe, al cărui umplere oferă ușurarea. Acest tip de curiozitate nu se simte neapărat bine, dar oamenii care o experimentează lucrează neîncetat pentru a rezolva problemele.
Cea de-a doua dimensiune
Influențată de cercetarea lui Deci, este o explorare plină de bucurie, fiind consumată de mirarea pentru caracteristicile fascinante ale lumii. Aceasta este o stare plăcută, oamenii din ea par să posede bucuria de a trăi.
Cea de-a treia dimensiune
Rezultă din cercetarea lui Renner, este curiozitatea socială, vorbind, ascultând și observând pe alții pentru a înțelege ce gândesc și ce fac. Ființele umane sunt în mod inerent animale sociale și cea mai eficientă modalitate de a determina dacă cineva este prieten sau dușman este obținerea de informații.
Cea de-a patra dimensiune
Se bazează pe munca recentă a lui Paul Silvia, psiholog de la Universitatea din Carolina de Nord din Greensboro, este toleranța la stres, dorința de a accepta și de a folosi anxietatea asociată cu noutatea. Oamenii care nu au această abilitate văd lipsurile de informații și sunt interesați de alții, dar este puțin probabil să avanseze și să exploreze.
Cea de-a cincea dimensiune
Inspirată de Zuckerman, este căutarea de emoții, dorința de a trăi riscuri fizice, sociale și financiare pentru a obține experiențe variate, complexe și intense. Pentru persoanele cu această capacitate, anxietatea de a se confrunta cu noutatea este ceva ce trebuie amplificat, nu redus.
A fost testat acest model în mai multe moduri, au fost efectuate studii în Statele Unite pentru a descoperi care dintre dimensiuni duc la cele mai bune rezultate și care generează beneficii deosebite. De exemplu, explorarea veselă are cea mai puternică legătură cu experiența emoțiilor pozitive intense.
Toleranța la stres are cea mai puternică legătură cu satisfacerea nevoii unei persoane de a se simți competentă, autonomă, și că aparține. Curiozitatea socială are cea mai puternică legătură cu a fi o persoană decentă, generoasă și modestă.
Au fost explorate atitudinile față de expresiile de curiozitate legate de muncă. Într-un sondaj de 3000 de muncitori din China, Germania și Statele Unite, am constatat că 84% cred că curiozitatea catalizează idei noi, 74% cred că inspiră talente unice și valoroase și 63% cred că ajută la promovarea lor.
În alte studii efectuate în diverse unități și regiuni geografice, am găsit dovezi că patru dintre dimensiuni, explorarea plăcută, sensibilitatea privată, toleranța la stres și curiozitatea socială, îmbunătățesc rezultatele muncii.
Toleranța la stres și curiozitatea socială
Cele două din urmă par a fi deosebit de importante: fără capacitatea de a tolera stresul, angajații au mai puține șanse de a căuta provocări și resurse și de a-și exprima disidența și sunt mult mai probabil să se simtă înfuriați și să renunțe.
Și angajații curioși din punct de vedere social sunt mai buni decât ceilalți în rezolvarea conflictelor cu colegii, mai susceptibili să primească sprijin social și mai eficienți în construirea de conexiuni, încredere și angajament față de echipele lor, curiozitatea fiind un punct cheie în acest sens. Persoanele sau grupurile apartenente ambelot dimensiuni sunt mai inovatoare și mai creative.
O viziune monolitică privind curiozitatea este insuficientă pentru a înțelege cum această calitate aduce succes și împlinire în muncă și viață. Pentru a descoperi și valoriza talentele și pentru a forma grupuri care sunt mai mari decât suma părților lor, este necesară o abordare mai nuanțată.
