Pe scurt: Diana scrie despre trei lucruri legate între ele – fericire, halucinații și forme fără fond. Întâi, inspirată de artista Georgia O’Keeffe, propune să ne optimizăm interesele și preocupările în loc să alergăm după fericirea de moment: o viață trăită explorându-ne condiția pare mai cu sens decât una zguduindu-ne pentru fericire. Apoi, despre subiectivitate: e o putere că putem da singuri sens lumii și transforma negativul în pozitiv doar schimbând mindset-ul, dar devine slăbiciune când o folosim ca să nu confruntăm realitatea – „viața nu este o halucinație”. În final, despre forma fără fond: citându-l pe Samuel Johnson, mizează pe a citi mai mult decât a vorbi și pe a-ți crește fondul, nu doar forma.
Salutare,
Diana aici.
Câteva cuvinte despre fericire, halucinații și forme fără fond. Random, I know.
1. Fericirea și interesele noastre
Aspirația către o viață cât mai fericită este o preocupare a celor mai mulți dintre noi. Nevoia de fericire ne determină să alocăm multe resurse pentru îndeplinirea ei. Până la un anumit punct, este o năzuință normală și faină. Vrem, până la urmă, să ne bucurăm cât mai mult de timpul și viața noastră.
Dar dincolo de fericire, există perspectiva unor căi mult mai captivante și cu sens. Îți las câteva cuvinte mai jos:
„Nu-mi place ideea de fericire – este prea de moment – aș spune că am fost mereu ocupat/ă și interesat/ă de ceva – interesul are mai mult sens pentru mine decât ideea de fericire.”
Georgia O’Keefe este artista americană care m-a inspirat și care mi-a reamintit că, de multe ori, îmi canalizez energia pe o trăire care e greu de ținut aproape. Și care rareori e direct proporțională cu efortul pe care îl depun pentru ea.
Mai degrabă, în scurta noastră viață, în loc să tot alocăm timp și resurse pentru a ține fericirea aproape, să ne optimizăm interesele și preocupările. Sunt șanse mai mari ca acele interese, pe lângă inspirație, cunoaștere, entuziasm, ș.a.m.d., să ne spună mai multe, și într-un mod mai complet, despre ce înseamnă să fii om. O viață trăită explorându-ne la maxim condiția pare mai cu sens decât una zguduindu-ne pentru fericire.
2. Când este putere, când halucinăm?
Ca oameni, nu prea avem parte de confortul psihic de a cuprinde, de fiecare dată, experiența vieții în ceva definiții, criterii și granițe clare și obiective. În marea ei parte, experiența umană se reduce la interpretarea individuală și subiectivă a fiecăruia dintre noi. Întreabă cinci oameni ce înseamnă această experiență a vieții, ce înseamnă să fii om – și vei primi cinci răspunsuri diferite.
Este și ceea ce ne face interesanți ca ființe. Suntem lumi întregi fiecare dintre noi, într-o lume mai mare. Cu ajutorul subiectivității dăm singuri sens acestei lumi interioare. Și putem transforma orice experiență negativă într-una pozitivă. Doar prin schimbarea mindset-ului nostru. Este o putere.
Dar este și o mare slăbiciune pentru că poate întreține ignoranța atunci când o folosim ca să nu ne confruntăm cu realitatea, sau când o folosim prea mult și prea des. Viața și lumea atât interioară, cât mai ales cea exterioară nu operează strict pe interpretări subiective. Viața nu este o halucinație. Iar noi nu ar trebui să trecem prin ea halucinând.
Curajul de a confrunta și înfrunta realitatea în toată goliciunea ei este singura variantă sănătoasă câteodată. Iar făcând acest lucru și trecând la acțiune problemele – pentru care trebuia să risipim energie pentru a le reîncadra în ceva pozitiv – se pot rezolva.
3. Forma fără fond
Cei mai mulți dintre noi vorbim mult. Și avem multe păreri, opinii și gânduri despre „n” subiecte. Simțim nevoia imperioasă de a-i asalta pe ceilalți cu viziunile și perspectivele noastre în speranța că obținem așa o validare exterioară.
Am căzut de multe ori pradă nevoii acesteia. Am făcut deseori eroarea de a vorbi mult din dorința de a fi vizibilă și fără a transmite ceva de valoare neapărat (deși mi-am dorit). Mi se perindă prin minte multe astfel de amintiri cu ipostaze de genul.
În continuare jonglez constant (și încerc să o fac cât mai sinceră și conștientă) cu nevoia de a mă exprima și nevoia de a aduce un plus valoare. Cuvintele scriitorului Samuel Johnson mă ajută să mă reglez de cele mai multe ori în cele mai multe situații:
Nu vreau niciodată să conversez cu un om care a scris mai mult decât a citit. Putem re-fraza în „vorbește mai mult decât citește”. Sau „practică sportul opiniei mai mult decât sportul informării”.
Cuvintele lui Samuel sunt un soi de mantra în eforturile mele constante de formare. În resursele pe care le aloc pentru creșterea propriului fond, în dauna formei (care poate risca altfel să fie una subțire, superficială sau chiar goală).
Și mă ajută, de asemenea, în eforturile mele de a evita interacțiunile cu multă formă și puțin fond. Care fie riscă să mă sece de energie, fie mă încarcă cu idei, informații și judecăți sterile. Cum știu că și eu sunt pasibilă de a le-o face altora.
Tu ce zici?
Te-ai regăsit în ipostaze în care ai fost o formă fără fond? Au fost alții pentru tine așa?
Creștem împreună,
Diana
Sursă: Georgia O’Keeffe.
Vezi și: oamenii de succes care citesc zeci de cărți pe an · ikigai, conceptul japonez despre sens.
Exersează pe peste 100.000 de grile cu explicații pe app.grile-rezidentiat.ro.
Întrebări frecvente
De ce să-ți optimizezi interesele în loc de fericire?
Pentru că fericirea e prea de moment și rareori direct proporțională cu efortul depus pentru ea. Diana, inspirată de Georgia O’Keeffe, crede că interesele și preocupările ne aduc inspirație, cunoaștere și entuziasm și ne spun mai multe, într-un mod mai complet, despre ce înseamnă să fii om. O viață trăită explorându-ne la maxim condiția pare mai cu sens decât una petrecută zguduindu-ne pentru fericire.
Când e subiectivitatea o putere și când halucinăm?
E o putere pentru că prin subiectivitate dăm singuri sens lumii noastre interioare și putem transforma orice experiență negativă într-una pozitivă doar schimbând mindset-ul. Devine slăbiciune când o folosim ca să nu ne confruntăm cu realitatea sau când o folosim prea mult și prea des – pentru că întreține ignoranța. Viața nu este o halucinație, iar noi nu ar trebui să trecem prin ea halucinând.
Ce înseamnă „forma fără fond” în textul Dianei?
Înseamnă a vorbi mult, a avea multe păreri și a-i asalta pe ceilalți cu propriile viziuni pentru o validare exterioară, fără a transmite ceva de valoare. Diana recunoaște că a căzut ea însăși pradă acestei nevoi de a fi vizibilă și jonglează constant între nevoia de a se exprima și nevoia de a aduce un plus de valoare.
Ce o ajută pe Diana să evite forma fără fond?
Cuvintele scriitorului Samuel Johnson: „Nu vreau niciodată să conversez cu un om care a scris mai mult decât a citit.” Reformulat, înseamnă a practica sportul informării mai mult decât sportul opiniei. E un fel de mantra în eforturile ei de a-și crește fondul în dauna formei, care altfel riscă să fie subțire, superficială sau goală.
Ți-a fost util? Marchează-ne ca sursă preferată în Google
