Salut! Dacă citești asta, atunci: 1) Probabil dai rezi peste câteva luni; și 2) Îți mulțumesc! Apreciez că ai timp pentru articolul meu, fiindcă că îmi imaginez cât de mult ai de învățat.
Când am început să îl scriu, voiam să vorbesc despre post-grad depression, adică depresia de după ce ai terminat facultatea. Doar că după ce am făcut research pe prietenii rezidenți de anul I, mi-am dat seama că nu prea există la noi. Și atunci, aveam două variante:
A. Să nu mai scriu articolul;
B. Să îmi iau pipa și lupa de detectiv și să cercetez.
Evident, am ales B! Depresia de după absolvire e un fenomen încă insuficient documentat de psihiatrie, dar prin care trec foarte mulți studenți de la alte facultăți. Și asta din mai multe motive.
Termini facultatea, ți se schimbă programul și nu mai ai parte de toate interacțiunile sociale cu care erai obișnuit.
Îți dai seama că nu mai ești copil, nu mai ești nici măcar aproape-copil, ci de acum încolo va trebui să „adult”. Iar „adult” nu constă doar în facturi și dus gunoiul zilnic, ci și în a vedea ce faci cu viața ta – iar asta înseamnă să cauți job-uri, să depui CV-uri și să mergi la interviuri.
Dacă ți-e greu să empatizezi cu textul de mai sus, e de înțeles – ești mult prea ocupat cu rezidențiatul ca să îți permiți să fii depresiv. Și tocmai de aceea trebuie să îi mulțumești! Dar, lăsând gluma la o parte, rezidențiatul are și câteva părți bune. Pe 5 dintre ele le găsești mai jos.
Disclaimer: am prostul obicei de a vedea tot timpul părțile pozitive, și asta am încercat să fac și azi – pentru că părțile negative le știi și tu. Optimismul meu poate fi debordant pentru unii, dar sper ca pentru tine să fie mai degrabă încurajator.
1. Nu trebuie să îți cauți de lucru după facultate
Învățatul nu e cel mai rău lucru care ți s-ar putea întâmpla. Privește partea bună: timpul pe care îl petreci învățând după ce ai luat licența l-ai fi pierdut, probabil, căutându-ți un job.
2. Ai un loc de muncă stabil
Restul pieței muncii se așteaptă să devii as în 3 luni de zile, iar apoi ești pasibil de concediere pentru orice greșeală. Aici ești într-un stagiu de pregătire de mulți ani, timp în care locul de muncă îți este asigurat.
3. Nu mai contează notele din facultate
Îl mai știi pe proful căruia i-ai turuit perfect la examen, dar ți-a dat 8 pentru că „10 e nota profesorului”? Ei bine, acum nu mai are nicio importanță, pentru că la rezi nu contează media celor 6 ani. Așadar, din facultate pleci doar cu ce ai învățat pentru tine. Și nu te mai întreabă nimeni din câte încercări ai luat biochimia.
4. E destul de corect
Sunt multe lucruri de care poți să acuzi rezidențiatul, dar trișatul nu e printre ele. Formatul poate nu e cel mai relevant, dar ce alte opțiuni ar fi?
Un examen practic (care chiar să aibă rol în departajare) ar fi foarte subiectiv și nu cred că s-ar „preta” la sistemul românesc. Un sistem fără examen unic, ci cu dosare și interviuri ar fi, iarăși, foarte subiectiv și extrem de anevoios și incert pentru toată lumea.
5. Știi exact ce ai de învățat
Poate că nu ai prea multe cuvinte de laudă pentru cărțile din noua bibliografie , dar măcar au meritul că acestea conțin toată materia pentru rezi. În multe alte țări, rezidențiatul se dă „din medicină”, cu foarte multe cărți recomandate, în loc de bibliografie. În această situație, gândește-te că ar fi imposibil să te auto-evaluezi înainte de examen.
. . .
Nimic nu e bătut în cuie. De fapt, mi-ar fi foarte ușor să găsesc contra-argumente la absolut tot ce am scris mai sus. Până la urmă, dezbaterea e lungă și complicată, și nu am nicio șansă să o cuprind într-un articol. Am vrut doar să aduc rezi într-o lumină pozitivă (și, implicit, și învățatul pentru el). Și sper să te ajute. Spor!
